UNIVERSITATEA „X” DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ........

SPECIALIZAREA ........

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT .....

REFERAT FINANȚE PUBLICE (ANUL II, SEM. I)

CONCEPTUL DE FINANȚE

PROF.UNIV.

.......

STUDENTĂ

.......

BUCUREŞTI

0

2013

CONCEPTUL DE FINANȚE

Relatiile financiare sunt relațiile economice exprimate sub formă bănească care apar în

procesul repartiției și circulației produsului intern brut în legătură cu satisfacerea unor nevoi

individuale ( private) sau colective ( publice ) . În funcție de principalele trăsături ale relațiilor

financiare distingem :

- relatiile financiare clasice ( apar cu ocazia formarii fondurilor financiare publice ) ;

- relatiile de credit au caracter facultative si rambursabil si presupun de cele mai multe ori

o contraprestatie sub forma dobanzii ;

- relatiile de asigurari presupun un transfer banesc obligatoriu sau facultative in conditiile

unei contraprestatii care depinde de producerea unui fenomen aleatoriu ;

- relatiile financiare specifice constituirii si repartizarii fondurilor firmei.

Sfera relatiilor financiare este mai restransa decat sfera relatiilor banesti astfel relatiile

banesti vizeaza atat relatiile care exprima un transfer de valoare cat sip e cele care exprima o

transformare a formei valorii ( din forma baneasca in forma materiala sau invers ) in timp ce

relatiile financiare exprima numai transferuri de valoare .

Fenomenul financiar are o istorie de milenii. Insă şi in prezent el este un misteriu pe care

încearcă să-1 descifreze oamenii.

Gândirea financiară, care s-a format in principal pe parcursul ultimelor sute de ani, are in

arsenalul sau diverse teorii menite să explice fenomenul financiar.

Pornind de la faptul că specialiştii in materie până in prezent n-au un punct de vedere unic

asupra conceptului de finanţe şi că înseşi finanţele îşi modifică permanent conţinutul lor.

In acest scop, s-a pornit de la ilustrarea economiei prin fluxurile de mărfuri şi bani şi

desprinderea din sistemul relaţiilor de producţie a unui grup de relaţii specifice - relaţiile

financiare sau finanţele.

In cadrul referatului am urmărit scopul de a arăta necesitatea, apariţia şi evoluţia finanţelor

pe parcursul dezvoltării societăţii umane.

Am acordat o deosebită atenţie explicării esenţei categoriei finanţe, descrierii funcţiilor

finanţelor etc.

Dupa scopul urmarit distingem :

- finante publice 

- finante private.

1

1.1. Tratarea termenului de „finanțe”

În prezent termenul "finanţe" este acceptat univoc de economiştii contemporani şi

utilizat in absoluta majoritate a limbilor vorbite pe glob. Acest termen, reflectând specificul

limbii respective - finance (eng., fran.), finanzen (germ.), финансы (rus.) etc. - este întâlnit in

limbajul economic din diferite ţări.

Cuvântul "finanţe" îşi are originea in latina medievală -"finatio","financia", care erau

folosite pentru a marca plăţile, sfârşitul termenului de plată şi/sau o sumă de bani (anexa 1).

Derivatele acestui cuvânt cu înţelesul respectiv s-au folosit in diferite perioade in diferite ţâri.

Cuvintele din latina veche "figo" (a scoate, a stoarce) şi "finis" (sfârşit, capăt, hotar) au

generat termenul "finare", care era iniţial folosit pentru redarea plaţii rentei şi plăţii birului.

Mai târziu acest termen se folosea pentru exprimarea plăţilor conform deciziei judiciare,

conform sentinţei, plăţilor obligatorii pentru servicii şi plăţilor contribuţiilor. Aşadar, "ter-

menul contemporan "finanţe” Ta apariţia sa in limbajul economic era tratat ca piaţă şi/sau

sfârşitul termenului de plată.

În limba latină medievală la cuvântul "financia" s-a adăugat şi cuvântul "pecuniare"

(bănesc), cea ce poate servi drept argument că "financia" putea să exprime operaţiuni şi fără

caracter bănesc.

Pentru prima oară cu sensul de "plată in bani" termenul "financia" a început să se

folosească in secolul al XIH-lea in Italia, unde un şir de oraşe - Florenţa, Veneţia, Genua -

erau cele mai mari centre europene de comerţ şi activitate bancară.

În Franţa, începând cu secolul al XVI-lea, termenul "finance" a început să fie subînţeles

ca totalitatea patrimoniului de stat.

În Germania din secolul ai XVIII-lea termenul "finanz" se folosea pentru redarea

patrimoniului public.

Cuvântul spaniol "hacienda", care înseamnă "finanţe", provine de la cuvântul arab

"chasena" – vistierie.

O dată cu dezvoltarea intensă In secolele al XV-lea - XVII-lea a activităţilor băneşti,

bancare, de bursă, trezorerie etc. se cristalizează specificul termenului.

În aşa mod, termenul "finanţe", având originea latină şi evoluând pe parcursul a sute de

ani, in prezent ocupă un loc central in ştiinţa şi practica economică şi este folosit pentru

2

identificarea unui întreg fenomen economic, inclusiv părţile lui componente, realizat in

procesul activităţii umane.

1.2. Necesitatea și apariția finanțelor

În condiţiile primei faze a societăţii omeneşti, numită de majoritatea cercetătorilor istorici

comuna gentilică, nu exista proprietate privată, împărţirea societăţii in pături, stat, organe de

constrângere şi altele. Deci nu era necesitate de a căuta mijloace materiale pentru funcţionarea

autorităţilor publice.

La o anumita etapă de dezvoltare a forţelor de producţie, s-au produs două diviziuni mari

ale muncii: divizarea agriculturii in două ramuri - cultivarea plantelor şi vităritul, şi desprinderea

de la agricultură a meşteşugăriei. In urma acestor diviziuni sociale a muncii, a crescut

productivitatea ei, ce a condus la apariţia surplusului de produse folosit pentru schimb. Schimbul

de produse a căpătat treptat caracter regulat. în procesul schimbului de mărfuri a apărut

echivalentul general - banii. Aceste procese, paralel cu altele, au contribuit la apariţia proprietăţii

private asupra vitelor, pământului, altor mijloace de producţie şi asupra roadelor muncii. O dată

cu dezvoltarea producţiei, din comună s-a separat familia individuală.

Iniţial, in comuna gentilică predomina gospodăria naturală, dar deja la stadiul ei superior au

căpătat dezvoltare relaţiile marfă - bani. La diferite popoare In calitate de bani se foloseau

diverse obiecte: pene de păsări, scoici, fildeş, sare, grâu, vite, diamante, aur etc.

In perioada de descompunere a societăţii primitive acumulările de bunuri, pe de o parte, şi

marea necesitate a lor, pe de alta parte, a condus la apariţia împrumutului, care iniţial exista sub

formă de camă tărie. De regulă săracii împrumutau la bogaţi. La început împrumuturile erau

naturale, dar o dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă - bani tot mai frecvent au început să capete

formă bănească. Aceasta, de fapt, a condus la o nouă diviziune a muncii - apariţia negustoriei

(comerţului). După cea de a treia diviziune a muncii se lărgeşte circulaţia bănească, se începe

baterea monedelor, capătă răspândire împrumuturile cămătăreşti. Cămătăria, la rândul său, a

contribuit la descompunerea orânduirii primitive. După cum se vede, marfa, banii şi creditul au

apărut in faza superioară a orânduirii primitive.

De rând cu dezvoltarea forţelor de producţie, schimbului şi proprietăţii private, apar

surplusul de produse şi surplusul de muncă. Aceasta a creat condiţii pentru exploatarea muncii

străine şi diviziunea societăţii in grupe sociale. Apare necesitatea de organe de constrângere şi

conducere, in aşa mod, la un anumit grad de dezvoltare a omenirii, a apărut prima societate

organizată şi dirijată de o autoritate publică - suitul sclavagist, care a substituit orânduirea

3

primitivă.

Societatea s-a dispersat in grupe mari - stăpâni de sclavi şi sclavi. In afara lor, existau ţărani

liberi şi meşteşugari. Insă, in urma dezvoltării şi extinderii producţiei sclavagiste, ţăranii şi

meşteşugarii treptat se ruinau şi, din cauza datoriilor, completau rândurile sclavilor sau al

lumpenilor . Munca avea caracter vădit forţat. Stăpânul de sclavi însuşea integral produsul, in

afară de partea absolut necesară - sclavului pentru existenţa sa. Exploatarea era aspră şi

grosolană după forma.

Puterea publică, care sta asupra societăţii, avea impus in obligaţiunile sale de către grupurile

sociale dominante anumite funcţii in domeniul ordinii publice, apărării, organizării etc.

Exercitarea funcţiilor enumerate necesitau cheltuieli publice. Acoperirea lor â generat căutarea

diferitelor surse de venituri publice şi forme de prelevare a lor in posesiune guvernatorilor si, in

cele din urmă, apariţia relaţiilor social-economice cu conţinut nou.

Aşadar, paralel cu apariţia statului apare o nouă grupă de relaţii economice, necunoscute

până atunci - relaţiile financiare.

Prin urmare, la o anumită etapă de dezvoltare a societăţii umane - după apariţia banilor şi

organizarea societăţii in formă de stat - relaţiile de producţie sau completat cu o nouă formă -

relaţiile financiare. Aceste relaţii sunt rezultatul legăturilor stabilite şi interacţiunilor produse

între puterea publică şi supuşii săi în vederea procurării şi utilizării mijloacelor necesare pentru

exercitarea funcţiilor proprii statului.

1.3. Finante publice si finante private

Finantele publice exprima relatiile financiare care apar cu ocazia mobilizarii si repartizarii

resurselor financiare publice necesare statului ( autoritati publice centrale sau locale si institutii

publice ) pentru satisfacerea nevoilor de interes colectiv. Finantele private sunt relatiile

financiare care apar in procesul mobilizarii si repartizarii resurselor financiare necesare

organizatiilor private( intreprinderi, banci,asociatii familiale ) in scopul satisfacerii nevoilor

individuale.

ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE FINANTELE PUBLICE SI FINANTELE

PRIVATE

4

1. Atat finantele publice cat si finantele private se confrunta cu problemele asigurarii echilibrului

financiar.

2. In timp ce statul poate influenta moneda in care se constituie fondurile financiare publice

generand avantaje pentru bugetul public , organizatiile private nu beneficiaza de aceasta

facilitate.

3. Scopul finantelor publice este diferit de scopul finantelor private .

4. Gestiunea finantelor publice este supusa regulilor dreptului public in timp ce gestiunea

finantelor private este supusa regulilor dreptului privat in timp.

CHELTUIELILE PUBLICE 

Cheltuielile publice sunt relatiile financiare care apar in procesul repartizarii resurselor

banesti aflate la dispozitia statului catre diversi beneficiari ( persoane fizice si juridice ) in scopul

realizarii unor actiuni sau obiective de interes public .

Cheltuielile bugetare reprezinta o parte a cheltuielilor publice si anume : 

- cheltuielile bugetului de stat 

- cheltuielile bugetelor locale

- cheltuielile bugetului asigurarilor sociale

- cheltuielile bugetelor fondurilor speciale

Cheltuielile publice includ pe langa cheltuielile bugetare si :

- cheltuieli efectuate de catre institutiile publice din veniturile proprii ale acestora

- cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei statului

- cheltuieli efectuate din bugetele fondurilor extraordinare sau din bugetele fondurilor

alimentate din surse externe .

Clasificare :

I. Din punct de vedere bugetar, cheltuielile publice se impart pe : 

5

- parti;

- capitole;

- subcapitole;

- articole;

- alienate.

II. Din punct de vedere economic, cheltuielile publice se impart in :

- cheltuieli curente care se impart in cheltuieli materiale si cheltuieli de personal;

- cheltuieli de capital destinate achizitionarii unor bunuri de folosinta indelungata sau

realizarii unor obiective de investitii;

- cheltuieli de transfer.

III. Din punct de vedere functional, cheltuielile publice se impart in :

- cheltuieli pentru servicii publice generale;

- cheltuieli pentru aparare nationala;

- cheltuieli pentru actiuni socio-culturale;

- cheltuieli pentru dezvoltare publica,locuinte,ape si mediu;

- cheltuieli pentru actiuni economice;

- alte cheltuieli.

Funcțiile finanțelor publice : funcția de control și funcția de repartiție.

1.4. Rolul finanțelor în economiile moderne

Mecanismele de funcţionare a economiilor modeme se bazează pe principiile de piaţă. În

ţările dezvoltare din punct de vedere economic aplicarea acestor principii s-a produs pe parcursul

unei perioade de doua secole, ce-a permis formarea şi perfecţionarea ulterioară a unui sistem de

relaţii social-economice efectivi în acest sistem un rol deosebit revine relaţiilor financiare.

Sistemul financiar (relaţii, metode de lucru, organe cu funcţii in finanţe, legislaţie

financiară) are un grad înalt de dezvoltare. La baza funcţionării lui sunt puse principii ştiinţifice

şi democratice de lucru.

Finanţele sunt folosite nu numai în scopul tradiţional - acumularea mijloacelor şi folosirea

lor pentru exercitarea funcţiilor guvernului. Autorităţile publice folosesc finanţele şi in scopul

influenţării proceselor economice , corectării ciclului economic, înlăturării dezechilibrelor

6

economice. In perioadele de intensificare a activităţilor economice (supraîncălzire a economiei),

prin diferite măsuri financiare (majorări fiscale s.a.), se normalizează situaţia, iar in perioada de

recesiune, prin facilităţi fiscale şi prin alocaţii bugetare, se asigură relansarea economiei.

În prezent unui şir de state, inclusiv Republicii Moldova, le este caracteristică economia de

tranziţie - economia in procesul de trecere de la sistemul administrativ de comandă şi planificat,

centralizat la sistemul cu caracteristici de piaţă. în această perioadă se reface cardinal şi sistemul

financiar. A fost lărgită zona de acţiune a finanţelor (sfera socială, privatizarea etc.), aplicate noi

instrumente financiare (impozite, taxe, subsidii, subvenţii etc. ), reformat cadrul instituţional

(serviciul fiscal, Garda financiară, Fondul Social etc.), elaborat şi aprobat noul drept financiar şi

alte acţiuni.

În economiile de tranziţie pe seama resurselor financiare publice se finanţează diverse

acţiuni orientate spre crearea de noi locuri de muncă, recalificarea şomerilor şi plasarea lor in

câmpul de muncă, pre-pensionarea celora care nu-şi mai găsesc plasament din cauza vârstei

înaintate şi ajutorarea celor care şi-au pierdut locul de muncă etc. Finanţele sunt utilizate pe larg

in procesul de privatizare şi reorganizare a patrimoniului public. Un conţinut nou, datorită, in

primul rând, primirii in organismele financiare internaţionale, capătă şi relaţiile valutar-

financiare internaţionale.

Aşadar, in economiile moderne finanţele publice sunt utilizate in scopul realizării unei

dezvoltări economice şi sociale pe cât se poate de accelerate şi pe cât posibil într-un cadru

echilibrat.

BIBLIOGRAFIE

7

1.Gliga Ioan. Dreptul finanţelor publice. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,

1992. Pag. 266.

2.Finanţe publice / Coordonator prof. univ. dr. Iulian Vâcârel . - Bucureşti: Editura

Didactică si pedagoică, 1992. pag. 432.

3.Toma Mihai. Finanţe şi gestiunea financiară.  Bucureşti: Editura Didactică si Pedagogică,

1994. Pag. 238.

4.Şaguna Dan-Drosu. Drept financiar si fiscal. Bucureşti: Editura OSCAR -

PRINT, 1994. pag.527.

5.Eduard Allix. Traite elementaire de scinces des financeset de legislation financiere

francaise, Paris, Ed. A. Rousseau 1921.

6.Gaston Jeze. Course de finances publiques. Ed.M.Goird, Paris, 1929.

7.Francois Deruel. Finances publiques / Dalloz, Paris, 1977. Pag. 170.

8.Maurice Duverger. Institutions financieres, Coll.Themis, Presses Universitaires de

France, Paris, 1956.

9.Pierre Labimiere. Les finances publiques, Li-braite Armând Colin, Paris. 1970.

10.Richard Musqrave, Peggy Musgrave. Public Finance in Theory and Practice. Tourth

Edition, McGraw - Hill Bobk Company, New York, St.Louis. SanFrancisco. 1984. Pag. 824.

8