Concediere disciplinara. Refuzul salariatului de a da nota

explicativa. Consecinte. Daune morale.

Tematică: Contestatie act

1. Nu se poate invoca astfel lipsa cercetării prealabile disciplinare, sau desfăşurarea

necorespunzătoare a acestei cercetări, care, în absenţa notei explicative a contestatorului, a

refuzului constant al acestuia de a da această notă, a fost finalizată pe baza materialului suport

probator întocmit de intimată ; decizia respectă din acest punct de vedere dispoziţiile legale referitor

la modalitatea de desfăşurare a cercetării disciplinare prealabile şi de emitere a deciziei prin care s-a

aplicat sancţiunea 2. Abaterile săvârşite de contestatorul-recurent au deteriorat relaţiile de muncă

din cadrul unităţii, atmosfera creată la locul de muncă, pierderea clienţilor, atrăgând lucrări de slabă

calitate, reclamaţii din partea clienţilor, toate acestea fiind în măsură să lezeze reputaţia

angajatorului, justificând decizia de sancţionare şi respingerea recursului. 3. În condiţiile în care

salariatul nu a formulat apărări, refuzând să dea notă explicativă, este normal că decizia de

sancţionare să nu cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat.

(Curtea de Apel Constanţa, Secţia Civilă, pentru Cauze cu Minori şi de Familie precum şi pentru Cauze

privind Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia civilă nr. 804/CM din 11 noiembrie 2008,

www.jurisprudenta.org )

Prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 05.09.2007, E.N. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Auto-Sud-D. meşteşugărească, constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.

32/08.08.2007 şi obligarea la daune morale, în cuantum de 3500 lei.

În motivare se arată că până în luna iunie 2006, contestatorul a fost membru cooperator, fiind

exclus prin decizia atacată, deoarece împreună cu alţi membri cooperatori care nu au participat la

adunarea generală, prin care s-a ales actualul preşedinte, l-au contestat ulterior în instanţă şi,

înainte de această acţiune, a solicitat divizarea cooperativei.

În tot acest interval, contestatorul a avut atât calitatea de salariat cât şi de membru cooperator,

calitate păstrată până în prezent.

Actuala conducere a cooperativei a procedat la desfacerea contractelor de muncă ale mai multor

membri cooperatori, dar în ceea ce îl priveşte pe contestator, acesta a fost reintegrat în urma

contestaţiei sale.

De la acel moment al reintegrării, actualul preşedinte încearcă N. să găsească diferite motive

pentru desfacerea contractului său de muncă, sens în care la data de 02.08.2007, contestatorul a

fost invitat la sediul societăţii pentru cercetarea disciplinară, fără a-i fi adusă nicio acuzaţie concretă.

La acea dată contestatorul s-a prezentat însoţit de avocatul său, la insistenţele căruia s-a încheiat

un proces verbal în care membrii comisiei nu au fost în măsură să prezinte acuzaţiile aduse, iar

ulterior, au refuzat să mai consemneze discuţiile purtate deoarece preşedintele cooperativei le-a

impus acestora că apărările salariatului să fie formulate în scris, într-o notă explicativă.

Astfel, sfătuit de avocatul său, contestatorul a refuzat să dea notă explicativă drept pentru care

comisia a considerat încheiate dezbaterile.

Contestatorul solicită daune morale deoarece din anul 2005 preşedintele cooperativei prin diferite

tertipuri încearcă desfacerea contractului său de muncă, astfel că aceste încercări sunt şicanatorii şi

justifică daunele morale.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei motivat pe faptul că dispoziţiile art. 268

Codul Muncii au fost respectate, conţinutul deciziei respectă dispoziţiile art. 264 alin. (1) lit. e) Codul

Muncii, iar sub aspectul temeiniciei deciziei, abaterea săvârşită de contestator justifică sancţiunea

aplicată aceea de reducere a salariului cu 10% pe o durată de 3 luni.

Se reţine atitudinea ireverenţioasă a contestatorului în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu,

abateri repetate de la disciplina muncii, care de asemenea justifică sancţiunea aplicată.

Drept urmare a acestor fapte personale ale contestatorului, intimata a procedat la aplicarea

sancţiunii, după o prealabilă cercetare disciplinară la care a fost convocat şi la care s-a prezentat

împreună cu avocatul său, prilej cu care însă a refuzat să dea explicaţii, aspect cuprins în procesul

verbal de cercetare disciplinară.

Prin sentinţa civilă nr. 557/13 mai 2008 Tribunalul Constanţa a respins că nefondată acţiunea

formulată de reclamant şi a fost obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 600 lei

reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere următoarele:

Concret, intimata a respectat dispoziţiile art. 267 alin. (2) în sensul că a convocat pe contestator, la

o anumită dată şi oră, în scris; contestatorul s-a prezentat însoţit de avocatul său, dând curs astfel

convocării primite.

Din probele administrate, cu predilecţie din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, se concluzionează

că atitudinea contestatorului cu prilejul cercetării disciplinare, a fost în sensul refuzului de a da notă

explicativă la sugestia avocatului care l-a însoţit, situaţie în care comisia întrunită a procedat la

întocmirea procesului verbal în prezenţa contestatorului şi avocatului acestuia, care însă nu au

aşteptat finalizarea cercetării, astfel că nu au semnat procesul verbal; ulterior acest proces verbal a

constituit fundamentul deciziei contestate .

Nu se poate invoca astfel lipsa cercetării prealabile disciplinare, sau desfăşurarea

necorespunzătoare a acestei cercetări, care, în absenţa notei explicative a contestatorului, a

refuzului constant al acestuia de a da această notă, a fost finalizată pe baza materialului suport

probator întocmit de intimată ; decizia respectă din acest punct de vedere dispoziţiile legale referitor

la modalitatea de desfăşurare a cercetării disciplinare prealabile şi de emitere a deciziei prin care s-

a aplicat sancţiunea .

Pe fondul contestaţiei, se constată că prin aceasta se susţine atitudinea vădit contrară

contestatorului, din partea conducerii intimatei, pe intenţia constantă a conducerii de a desface

contractul individual de muncă al contestatorului pe orice motiv; sancţiunea este aplicată însă

pentru abateri disciplinare repetate considerate suficient de grave încât să conducă la sancţionarea

salariatului.

Faptele reţinute drept abatere constau în: atitudinea ireverenţioasă a contestatorului în timpul

serviciului, conduita recalcitrantă a acestuia faţă de colegii de muncă şi persoanele din conducerea

cooperativei, neglijenţă în respectarea atribuţiunilor de serviciu, efectuarea de lucrări care nu

puteau fi apreciate datorită slabei calităţi şi care au dat naştere la numeroase reclamaţii din partea

clienţilor, sfidarea conducerii intimatei în mod repetat.

Instanţa apreciază că faptele reţinute în sarcina contestatorului sunt dovedite atât prin înscrisurile

depuse la dosarul cauzei dar şi din relatările martorilor care conturează atitudinea în general

necorespunzătoare a contestatorului la locul de muncă.

Referitor la vinovăţie, se constată că în mod repetat contestatorul s-a adresat injurios la adresa

colegilor de serviciu şi a persoanelor din conducerea unităţii, atitudinea să a fost constantă în acest

fel, astfel că este imposibil că pe o anumită perioadă de timp, contestatorul să nu fi realizat că

adresarea injurioasă şi gesturile sale sunt de natură să lezeze colegii de muncă şi persoanele din

conducerea unităţii, iar acest gen de conduită este evident contrar nu numai deontologiei

profesionale, dar şi regulilor de conduită generale, moralei, respectului care trebuie să guverneze

întreaga societate.

În sprijinul acestei concluzii se reţine şi sancţionarea repetată, anterior a contestatorului pentru

fapte similare, ceea ce denotă o conduită în general defectuoasă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul E.N., considerând-o ca nelegală şi

netemeinică, pentru următoarele motive:

Consideră recurentul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi interpretarea greşită a legii. Arată

recurentul că potrivit art. 267 alin. (2) angajatul trebuie să fie convocat în scris, precizându-se

obiectul, ora, data şi locul. În convocatorul nr. 188/27.07.2007 nu este precizat obiectul sau

motivele concrete pentru care a fost convocat în faţa comisiei de disciplină, în decizia de

sancţionare şi sentinţa civilă nr. 557.

Precizează recurentul că potrivit dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. c), în decizia nr. 32/08.08.2007

trebuia să se specifice, sub sancţiunea nulităţii absolute, motivele pentru care au fost înlăturate

apărările formulate de angajat în timpul cercetării disciplinare, sau motivele pentru care nu a fost

efectuată cercetarea disciplinară.

Analizând sentinţa recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul că

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 267 alin. (2) din Codul Muncii, în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile,

salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze

cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Contestatorul a fost convocat în data de 2.08.2007 orele 14,00 la sediul societăţii, în vederea

efectuării cercetării disciplinare prealabile, aşa cum rezultă din convocatorul cu scrisoare

recomandată cu confirmare de primire la domiciliul contestatorului.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că în speţă au fost respectate prevederile art. 267 alin. (2)

Codul Muncii, în convocarea adresată contestatorului pentru efectuarea cercetării disciplinare

prealabile, menţionându-se obiectul convocării că fiind „ cercetare”.

Textul legal nu face referire la obiectul cercetării ci la obiectul întrevederii.

Potrivit art. 268 alin. (2) lit. c) din Codul Muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizia de

sancţionare se cuprind în mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate

de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care a fost efectuată

cercetarea.

Din procesul verbal încheiat la data de 2.08.2007 în cadrul şedinţei comisiei de disciplină, cât şi din

declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă, membrii ai comisiei de disciplină, rezultă că recurentul

contestator a refuzat să dea o notă explicativă cu privire la abaterile disciplinare.

În condiţiile în care salariatul nu a formulat apărări, refuzând să dea notă explicativă, este normal că

decizia de sancţionare să nu cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de

salariat.

Instanţa de fond a apreciat că faptele reţinute în sarcina contestatorului sunt dovedite atât prin

înscrisurile depuse la dosarul cauzei dar şi prin relatările martorilor, care au conturat atitudinea în

general necorespunzătoare a contestatorului la locul de muncă.

Prima instanţă nu a reţinut abateri noi în sarcina contestatorului, ci doar a motivat că abaterile

săvârşite au deteriorat relaţiile de muncă din cadrul unităţii, atmosfera creată la locul de muncă,

pierderea clienţilor, lucrări de slabă calitate, reclamaţiile clienţilor, toate acestea fiind în măsură să

lezeze reputaţia angajatorului.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C. proc. civ. Curtea a respins recursul că

nefondat şi a menţinut sentinţa recurată că legală şi temeinică. Potrivit art. 274 C. proc. civ. Curtea

a obligat recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată.