Teoretic, în comunism toate bunurile aparțin societății ca întreg, și toți membrii acesteia se bucură de același statut social și economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societăți comuniste ideale este: “De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”1, sintagmă preluată (aproape literal) din Noul Testament2. Comunismul ideal, sau teoretic, are astfel o istorie străveche: după ce a fost propus în “Republica” lui Platon, el a fost adoptat de apostolii creștinismului, ei întemeind o societate comunistă, printre primii creștini din Palestina antică3.

După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a răsturnat

monarhia și produs o republică democrată, a urmat în

Octombrie puciul comunist (“bolșevic”), numit ulterior “Revoluția din

Octombrie”, care a produs un regim inspirat de marxism (și de diversele

ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului) și de

tradițiile politice ruse.

Potrivit concepției marxist-leniniste a progresului în istorie, există patru

faze ale dezvoltării economice a

societății: sclavia, feudalismul, capitalismul și comunismul, concepție

materialist-istorică a comunismulu care acreditează teza potrivit căreia din

sistemul economic derivă toate celelalte sisteme (social, juridic, cultură) şi

dezvoltă concepția determinismului, potrivit căreia fiecare individ dintr-o

clasă are un gen de comportament indus nu de gândirea acelui individ ci de

clasa la care aparține, și de aceea el trebuie reeducat în lumina noii

societăți comuniste. Acest concept determinist este cel care a folosit la

justificarea lagărelor de reeducare, în care au murit milioane de oameni în

decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, și în

celelalte state frățești.4

1 “Critica Progamului de la Gotha”, marxists.org; Germania: luptă împotriva societății de consum. Magazinele cu marfă gratuită au tot mai mulți clienți, Hotnews.ro. Citat: “Fiecare client aduce produsele pe care nu le mai folosește și poate să ia în schimb ceea ce are nevoie”2 Faptele Apostolilor 4:34-35; Austin Cline, Biblical Communism. What Does the Bible Say About Communism & Socialism? About.com3 Gustav Bang, Crises in European History, p. 24.Lansford, Tom (2007), “History of Communism” (în engleză). Communism. Political Systems of the World, Marshall Cavendish. pp. 24-25.von Mises, Ludwig (1981) [1951], “Christianity and Socialism” (în engleză). Socialism. New Heaven: Yale University Press. p. 424.

În limbajul zilelor noastre, un partid comunist este unpartid politic care promovează comunismul, o interpretare specială a filozofiei sociopolitice a marxismului a gânditorului și liderului bolșevic Vladimir Ilici Lenin. Partidele comuniste din zilele noastre pot uneori să nu folosească în mod oficial termenul "comunist" pentru a se autodenumi. Chiar dacă fac asta, însă, nu toate partidele comuniste urmează interpretările stricte ale uneia din școlile comunismului: leninismul, maoismul, stalinismulsau troțkismul.

Primele partide comuniste au început să fie înființate în toată lumea la începutul secolului al

XX-lea, după fondarea de către bolșevici a Internaționalei Comuniste. Partidele comuniste au

deținut puterea în 21 de națiuni de-a lungul istoriei, cea mai importantă țară comunistă

fiind Uniunea Sovietică.

În anul 2005, partidele comuniste sunt la putere în Cuba,Republica Populară

Chineză, Vietnam, Laos și Coreea de Nord. În cazul partidului comunist chinez (PCC),

adoptarea așa numitei economii socialiste de piață, cunoscută și ca "socialism având

caracteristici chinezești", a făcut ca numeroși comuniști și partide comuniste din toată lumea

să afirme că PCC a abandonat parțial sau total comunismul în favoareacapitalismului și a

societății de consum, o poziție pe care partidul chinez o respinge cu hotărâre. Adoptarea de

către Partidul Comunist Vietnamez a așa numitei doi moi, politică asemănătoare cu cea

chineză, a dus la critici puternice similare.

În Coreea de Nord, marxismul a fost înlocuit în mod oficial de ideologia Ideilor Ciuce. În

2002, Coreea de Nord a început un experiment economic asemănător cu cel chinezesc în

Regiunea economică Kaesŏng. Câteva alte regiuni, așa cum este Sinŭiju la granița cu China,

au fost desemnate ca "regiuni administrative speciale", regiuni în care politicile economiei de

piață sunt permise. În ultimii ani, în fosta republică sovietică Moldova,Partidul Comunist a

recucerit puterea pe cale democratică. Mai trebuie spus că până în acest moment, acest

guvern, oficial denumit "comunist", nu s-a deosebit prin acțiunile sale prin nimic de

guvernele "capitaliste" de mai înainte.

Anumite regimuri comuniste au avut caracteristici specifice, rezultate din conditiile din tara respectiva, tolerate sau admise la ordinul sovieticilor, pentru a se preintampina izbucnirea unor revolte anticomuniste. Astfel, in Polonia nu s-a reusit colectivizarea agriculturii, taranii pastrandu-si pamanturile. Regimul nu a putut distruge nici influenta Bisericii Catolice, aceasta fiind un sprijin important in rezistenta in fata comunismului.

4 Nicolas Werth, Karel Bartošek, Jean-Louis Panné, Jean-Louis Margolin, Andrzej Paczkowski, Stéphane Courtois, The Black Book of Communism: Crimes, Terror, Repression, Harvard University Press, 1999, hardcover, 858 pages, ISBN 0-674-07608-7

In Iugoslavia condusa de Iosip Broz Tito, modelul sovietic a fost abandonat in 1948, trecandu-se la “titoism”(autogestiunea intreprinderilor, abandonarea planurilor economice rigide, acordarea dreptului de calatorie si de munca in Occident), dar pluripartidismul ramanea interzis.

In China, Mao Zedong a impus un model propriu de comunism, “maoismul”, bazat pe reprimarea cu o brutalitate extrema a oricarei opozitii reale sau banuite si pe controlul total al vietii individuale (momentul de apogeu al acestei politiei 1-a constituit “revolutia culturala” declansata in 1966). Acest tip de regim va fi inlocuit cu unul mai putin opresiv, dupa 1976, sub conducerea lui Deng Xiaoping, succesorul lui Mao.

In Coreea de Nord,  intre 1945 si 1994, dictatorul Kim Ir Sen a impus un puternic cult al personalitatii sale, fiind venerat ca un zeu.

In 1967, in Albania, dictatorul Enver Hoxha a interzis activitatile religioase, clericii au fost persecutaji, statul fiind proclamat ,,prima tara ateista  din lume'

ComunismComunismul este o doctrina si un sistem social intemeiat pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si a produselor economice, membrii comunitatii participand intr-o egalitate deplina la administrarea, dar si la folosirea lor. Idee asemanatoare, dar totusi diferita de cea de socialism si colectivism.OriginilePrima formulare cu privire la o societate comunista ii este atribuita lui Platon, care in cetatea ideala descrisa in Republica prevedea abolirea proprietatii private si a institutiei familiei pentru a anula orice fel de conflict intre interesele personale si cele ale statului; un asemenea model era aplicat, insa, numai elitei conducatoare, in timp ce nu exista nici un fel de referinta la o emancipare a categoriilor inferioare. In orice caz, o data cu aparitia crestinismului au aparut primele idealuri comuniste cu caracter universal; invataturile evanghelice, oricat erau de atenuate de indemnurile Sf. Pavel de a-si accepta cu supunere propria conditie sociala, au determinat primele comunitati crestine sa-si puna in comun bunurile materiale. Acest precedent a inspirat intr-o oarecare masura experimentele ordinului franciscan si ale miscarilor eretice din sec. XII-XIV (catari, valdenzi, calugarii apostolici ai lui Fra Dolcino, predicile lui Gioacchino da Fiore). Chiar din primii ani ai sec. XVI. T. Miintzer, capetenia taranilor protestanti in lupta impotriva principilor, a indemnat la restaurarea in comunitatile crestine a egalitatii existente la inceputurile lor.Utopii si schimbari economicePrimele utopii comuniste, in sensul propriu al cuvantului, au fost expuse in sec. XVI-XVII (o data cu afirmarea clasei burgheze, cu dezvoltarea manufacturilor si cu criza a numeroase comunitati rurale). In acest contact, Thomas Morus a scris (1516) Utopia, insula imaginara unde nu existau nici proprietate privata si nici bani, bunurile apartineau statului, cetatenii lucrau sase ore pe zi, iar forma de organizare era democratica si electiva. Idealul unei lumi organizate astfel incat sa satisfaca si nevoile comunitatii si pe cele egoiste ale fiecarui individ si-a gasit o forma noua in scrierile lui T. Campanella (Cetatea soarelui, 1643). Aspiratia spre o noua forma de organizare sociala s-a aflat, pe la jumatatea sec. XVII, la baza miscarii engleze a "sapatorilor" (diggers), aripa extrema a miscarii radical-democrate a "nivelatorilor" (levellers, v.); ei propuneau ca o premisa inevitabila pentru eliminarea inegalitatilor economice si sociale inlaturarea proprietatii asupra pamantului (scrierile lui G. Winstanley). In 1649 incercarea lor de a face o comunitate rurala de tip comunist a fost reprimata prin forta.Revolutia franceza si revolutia industriala

Gandirea iluminista a adus o contributie fundamentala la dezvoltarea ideilor comuniste. In special lucrarile lui J.J. Rousseau si ale lui Morelly (care considerau proprietatea privata, primul - ca o degenerare a unei stari naturale primitive si ideale, iar cel de-al doilea - ca izvorul oricarei tare sociale) au deschis calea miscarii conduse, in paralel cu Revolutia franceza, de catre F.N. Babeuf: "babeufismul" aspira, de fapt, la un comunism de tip distinct, adica la un sistem in care puterea politica sa fie preocupata de organizarea aproape in exclusivitate a activitatii economice si de impartirea in mod egal a produselor muncii. In 1796, "conjuratia Egalilor" a lui Babeuf a pus bazele acelei conceptii de "dictatura a insurectiei" (adica posibilitatea de a recurge la actiuni politice extreme pentru a instaura o societate comunista), care va avea o importanta atat de mare in desfasurarea ulterioara a miscarii comuniste. Si totusi, curentele de gandire socialiste si comuniste, care in prima jumatate a sec. XIX s-au dezvoltat ca reactie la problemele economice si sociale din ce in ce mai mari, provocate de revolutia industriala, n-au mers pe drumul babeufismului, tinzand mai degraba spre schimbari nonnviolente. Astfel, Ch. Fourier a teoretizat falansterele (mici comunitati autarhice lipsite de orice fel de interese), in timp ce R. Owen a elaborat proiectul comunelor (sate agricole bazate pe cooperare, constituite pe pamantul dat in folosinta somerilor). Pe de alta parte, E. Cabet a imaginat, in schimb, un sistem riguros comunist (lipsit de orice fel de proprietate privata) la nivel national, devenit posibil prin eliminarea oricarei deosebiri sociale si prin controlul colectivitatii asupra mijloacelor de productie. Punctul cel mai inalt al acestei tendinte de gandire a fost atins de Ch.H de Saint-Simon, primul care, in mod inechivoc, a introdus idealurile comuniste in lumea noua industriala: din ideile lui Saint-Simon reiesea clar condamnarea unei societati in care un pumn de oameni se imbogateau exploatand munca celor multi.Gandirea filozofica a lui Marx. K. Marx si F. Engels si-au propus sa construiasca o teorie stiintifica a comunismului, bazata pe o analiza amanuntita a dinamicii economice si sociale si nu pe inventia utopica doar a unui singur ganditor. Ei au identificat originea capitalismului modem in cresterea si afirmarea clasei burgheze care monopolizase mijloacele de productie, transformandu-i pe muncitori in "proletari", obligati sa-si vanda forta de munca pentru a trai. In viziunea celor doi teoreticieni modul de productie capitalist era strabatut de contradictii care, cu timpul, ar fi devenit de necontrolat de catre burghezie, dand nastere la crize din ce in ce mai violente. Disparitia treptata a categoriilor mijlocii, absorbite, in dinamica industriala, de catre proletariat, ar fi adus in cele din urma in stare de conflict elita restransa a capitalistilor si majoritatea covarsitoare constituita din muncitorii-proletari. Acestia, puternici prin numarul lor mare, ar fi putut sa impuna rasturnarea proprietatii private si instaurarea unei societati fara clase, unde fiecare si-ar fi adus contributia dupa propria-i capacitate si ar fi primit dupa nevoi. Miscarea socialista de dupa Marx a inceput sa se diferentieze din ce in ce mai mult in doua mari filoane; pe de o parte cei care vedeau socialismul ca rezultat al unei largiri treptate a democratiei burgheze, garantat de inevitabila cadere a capitalismului datorita propriilor sale contradictii interne; pe de alta parte, cei care, in special dupa sangeroasa reprimare a Comunei din Paris de la 1871, sustineau necesitatea unei interventii care sa-si puna problema cuceririi puterii de catre avangarda proletariatului, fortand cursul istoriei si nelasand destinele comunismului pe seama unor procese economico-sociale spontane.Confruntarea dintre cele doua orientari a parcurs istoria partidelor socialiste in Internationala I si a II-a (v.) si a ajuns la o separare definitiva o data cu primul razboi mondial, vazut de multi ca o confirmare a neputintei capitalismului de a-si rezolva contradictiile decat aruncand lumea in conflicte dezastruoase. Revolutia bolsevica din 1917 din Rusia a dus la crearea primului stat socialist din istorie si a Internationalei a IlI-a comuniste (1919, v.); din acel moment istoria comunismului a devenit pe de o parte un permanent si de multe ori, incoerent si oportunist ansamblu de idealuri si teorii, dar si realizari politico-institutionale, pe de alta parte.Experienta sovieticaFara nici o indoiala, personalitatea lui V. I. Lenin, prin interpretarea teoretico-programatica pe care a dat-o marxismului (leninismul), s-a impus ca protagonist al acestei etape. In cadrul miscarii revolutionare ruse, grupul bolsevic condus de Lenin s-a deosebit prin refuzul ideii

prabusirii capitalismului ca rezultat al luptelor economice spontane ale muncitorilor si prin importanta deosebita pe care o acorda constiintei teoretice si politice in lupta revolutionara. Se configura in aceste fel rolul Partidului Comunist ca avangarda constienta, reprezentant al clasei muncitoare si garant al cuceririi puterii de stat. Curand dupa revolutia rusa din 1917, proiectul de a instaura o democratie muncitoreasca a sovietelor a deschis calea spre luarea puterii de catre Partidul Comunist, actiune justificata de inasprirea conflictului de clasa in interior si prin "incercuirea" revolutiei de catre puterile internationale capitaliste. Regimul comunist rus s-a caracterizat printr-un centralism deosebit de puternic si prin identificarea statului cu partidul, ceea ce tindea sa anuleze libertatile si drepturile individuale. Trasaturile autoritare au fost accentuate pana la paroxism de sistemul de putere creat de Stalin intre 1924 si 1953: la impunerea unei conceptii monolitice a partidului si la cultul personalitatii conducatorului, care au facut sa dispara orice posibilitate de dezbatere politica, s-au adaugat persecutii deosebit de severe impotriva dusmanilor reali si potentiali. Stalin a justificat acest sistem prin necesitatea de a construi socialismul "intr-o singura tara" intr-un context international ostil, subordonand exigentelor statului sovietic pe cele ale miscarii revolutionare din Occident, impotriva tezei "revolutiei permanente" avansata de L. Trotki. In timp ce pe vremea lui Lenin s-a experimentat convietuirea regimului colectivist cu formele de proprietate privata, in special la sate, Stalin a optat definitiv pentru colectivizarea fortata a agriculturii si planificarea centrala a intregii dinamici economice dupa "planuri cincinale", axate pe dezvoltarea rapida a industriei grele. in jurul acestei optiuni a avut loc ruptura dintre Stalin si N. Buharin si au fost initiate marile "epurari" din randurile partidului si ale statului, care au facut milioane de victime in anii '30. Victoria in cel de-al doilea razboi mondial a permis exportarea regimului comunist mai intai in tarile din Europa Rasariteana ramase sub influenta URSS, apoi in Cuba si in urma procesului de prabusire a sistemului colonial, si in unele state din Africa si din Asia de sud-est.Experienta chinezaUn model destul de diferit de cel sovietic a fost propus dupa razboi de cealalta mare revolutie comunista, care a dus in 1949 la aparitia Republicii Populare Chineze. Mao Zedong a intreprins o profunda reinterpretare a idealurilor comuniste, luand in consideratie contributia clasei taranesti, determinanta in realitatea tarilor in curs de dezvoltare in comparatie cu un proletariat slab dezvoltat. Maoismul a evidentiat intr-un mod si mai pregnant necesitatea de a planifica o dezvoltare mai echilibrata intre agricultura si industrie si de a pastra in permanenta viu spiritul revolutionar pentru a impiedica reaparitia privilegiilor si a stratificarii claselor. Totusi ideea maoista a unei revolutii permanente s-a confruntat cu o puternica rezistenta chiar in interiorul Partidului Comunist, a inceput din ce in ce mai mult sa fie lasata de o parte si a primit p lovitura definitiva o data cu moartea lui Mao (1976).De la destalinizare la prabusirea regimurilor din EstTrasaturile dictatoriale ale sistemului stalinist au fost supuse criticii de catre Hrusciov chiar din 1956. Destalinizarea si abandonarea celor mai opresive metode n-au fost suficiente totusi pentru a frana alunecarea comunismului sovietic spre un elefantiazis birocratic sclerotic, dar au contribuit mai ales la slabirea legaturilor cu unele partide comuniste europene din Occident (PCI primii), care, constiente de infruntarea dintre "socialismul real" din tarile comuniste si exigentele de libertate inradacinate in Occident, au ajuns in cativa ani la elaborarea democratica a principiilor marxiste. Cotitura politica radicala realizata in URSS de catre M. S. Gorbaciov in 1985, intemeiata pe altoirea treptata a elementelor democratice in sistemul politic si de economie de piata in sistemul economic sovietic, daca a avut succes in crearea unei opinii publice embrionare in tara, a unor forme de pluralism si a unei noi participari politice si in aducerea unei destinderi in relatiile cu Occidentul si a unei categorice imbunatatiri a imaginii internationale a URSS, nu a reusit sa realizeze totusi o reforma in profunzime a sistemului si sa redreseze o economie de-acum istovita de stagnarea birocratica si de un aparat militar impovarator. Prabusirea regimurilor comuniste, care incepand din 1989 a antrenat toate tarile comuniste din Estul Europei si a dus chiar la dezmembrarea URSS in 1991, isi gaseste motivatiile, in afara de colapsul economiei si al aparatului birocratic de partid, intr-o multitudine de factori: scaderea tensiunii in raporturile

cu SUA, cresterea tensiunilor etnice si nationale in imperiul sovietic, dorinta de a face sa creasca consumurile individuale la un nivel cel putin comparabil cu cel din democratiile occidentale, afirmarea libertatilor politice, civile, religioase si culturale ale tuturor cetatenilor. Prabusirea comunismului in Europa Rasariteana a avut ecouri semnificative si in multe partide comuniste din Lumea a Treia si din Occident, in interiorul carora a inceput sa se atenueze din ce in ce mai mult apelul la idealurile si traditia comunista (in 1991 Partidul Comunist Italian si-a schimbat denumirea in Partidul Democratic al Stangii), in timp ce modelele de lupta de clasa au fost reconsiderate drept idealuri de solidaritate sociala.Comunismul este o doctrina si un sistem social intemeiat pe proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si a produselor economice, membrii comunitatii participand intr-o egalitate deplina la administrarea, dar si la folosirea lor. Idee asemanatoare, dar totusi diferita de cea de socialism si colectivism.OriginilePrima formulare cu privire la o societate comunista ii este atribuita lui Platon, care in cetatea ideala descrisa in Republica prevedea abolirea proprietatii private si a institutiei familiei pentru a anula orice fel de conflict intre interesele personale si cele ale statului; un asemenea model era aplicat, insa, numai elitei conducatoare, in timp ce nu exista nici un fel de referinta la o emancipare a categoriilor inferioare. In orice caz, o data cu aparitia crestinismului au aparut primele idealuri comuniste cu caracter universal; invataturile evanghelice, oricat erau de atenuate de indemnurile Sf. Pavel de a-si accepta cu supunere propria conditie sociala, au determinat primele comunitati crestine sa-si puna in comun bunurile materiale. Acest precedent a inspirat intr-o oarecare masura experimentele ordinului franciscan si ale miscarilor eretice din sec. XII-XIV (catari, valdenzi, calugarii apostolici ai lui Fra Dolcino, predicile lui Gioacchino da Fiore). Chiar din primii ani ai sec. XVI. T. Miintzer, capetenia taranilor protestanti in lupta impotriva principilor, a indemnat la restaurarea in comunitatile crestine a egalitatii existente la inceputurile lor.Utopii si schimbari economicePrimele utopii comuniste, in sensul propriu al cuvantului, au fost expuse in sec. XVI-XVII (o data cu afirmarea clasei burgheze, cu dezvoltarea manufacturilor si cu criza a numeroase comunitati rurale). In acest contact, Thomas Morus a scris (1516) Utopia, insula imaginara unde nu existau nici proprietate privata si nici bani, bunurile apartineau statului, cetatenii lucrau sase ore pe zi, iar forma de organizare era democratica si electiva. Idealul unei lumi organizate astfel incat sa satisfaca si nevoile comunitatii si pe cele egoiste ale fiecarui individ si-a gasit o forma noua in scrierile lui T. Campanella (Cetatea soarelui, 1643). Aspiratia spre o noua forma de organizare sociala s-a aflat, pe la jumatatea sec. XVII, la baza miscarii engleze a "sapatorilor" (diggers), aripa extrema a miscarii radical-democrate a "nivelatorilor" (levellers, v.); ei propuneau ca o premisa inevitabila pentru eliminarea inegalitatilor economice si sociale inlaturarea proprietatii asupra pamantului (scrierile lui G. Winstanley). In 1649 incercarea lor de a face o comunitate rurala de tip comunist a fost reprimata prin forta.Revolutia franceza si revolutia industrialaGandirea iluminista a adus o contributie fundamentala la dezvoltarea ideilor comuniste. In special lucrarile lui J.J. Rousseau si ale lui Morelly (care considerau proprietatea privata, primul - ca o degenerare a unei stari naturale primitive si ideale, iar cel de-al doilea - ca izvorul oricarei tare sociale) au deschis calea miscarii conduse, in paralel cu Revolutia franceza, de catre F.N. Babeuf: "babeufismul" aspira, de fapt, la un comunism de tip distinct, adica la un sistem in care puterea politica sa fie preocupata de organizarea aproape in exclusivitate a activitatii economice si de impartirea in mod egal a produselor muncii. In 1796, "conjuratia Egalilor" a lui Babeuf a pus bazele acelei conceptii de "dictatura a insurectiei" (adica posibilitatea de a recurge la actiuni politice extreme pentru a instaura o societate comunista), care va avea o importanta atat de mare in desfasurarea ulterioara a miscarii comuniste. Si totusi, curentele de gandire socialiste si comuniste, care in prima jumatate a sec. XIX s-au dezvoltat ca reactie la problemele economice si sociale din ce in ce mai mari, provocate de revolutia industriala, n-au mers pe drumul babeufismului, tinzand mai degraba spre schimbari nonnviolente. Astfel, Ch. Fourier a teoretizat falansterele (mici

comunitati autarhice lipsite de orice fel de interese), in timp ce R. Owen a elaborat proiectul comunelor (sate agricole bazate pe cooperare, constituite pe pamantul dat in folosinta somerilor). Pe de alta parte, E. Cabet a imaginat, in schimb, un sistem riguros comunist (lipsit de orice fel de proprietate privata) la nivel national, devenit posibil prin eliminarea oricarei deosebiri sociale si prin controlul colectivitatii asupra mijloacelor de productie. Punctul cel mai inalt al acestei tendinte de gandire a fost atins de Ch.H de Saint-Simon, primul care, in mod inechivoc, a introdus idealurile comuniste in lumea noua industriala: din ideile lui Saint-Simon reiesea clar condamnarea unei societati in care un pumn de oameni se imbogateau exploatand munca celor multi.Gandirea filozofica a lui Marx. K. Marx si F. Engels si-au propus sa construiasca o teorie stiintifica a comunismului, bazata pe o analiza amanuntita a dinamicii economice si sociale si nu pe inventia utopica doar a unui singur ganditor. Ei au identificat originea capitalismului modem in cresterea si afirmarea clasei burgheze care monopolizase mijloacele de productie, transformandu-i pe muncitori in "proletari", obligati sa-si vanda forta de munca pentru a trai. In viziunea celor doi teoreticieni modul de productie capitalist era strabatut de contradictii care, cu timpul, ar fi devenit de necontrolat de catre burghezie, dand nastere la crize din ce in ce mai violente. Disparitia treptata a categoriilor mijlocii, absorbite, in dinamica industriala, de catre proletariat, ar fi adus in cele din urma in stare de conflict elita restransa a capitalistilor si majoritatea covarsitoare constituita din muncitorii-proletari. Acestia, puternici prin numarul lor mare, ar fi putut sa impuna rasturnarea proprietatii private si instaurarea unei societati fara clase, unde fiecare si-ar fi adus contributia dupa propria-i capacitate si ar fi primit dupa nevoi. Miscarea socialista de dupa Marx a inceput sa se diferentieze din ce in ce mai mult in doua mari filoane; pe de o parte cei care vedeau socialismul ca rezultat al unei largiri treptate a democratiei burgheze, garantat de inevitabila cadere a capitalismului datorita propriilor sale contradictii interne; pe de alta parte, cei care, in special dupa sangeroasa reprimare a Comunei din Paris de la 1871, sustineau necesitatea unei interventii care sa-si puna problema cuceririi puterii de catre avangarda proletariatului, fortand cursul istoriei si nelasand destinele comunismului pe seama unor procese economico-sociale spontane.Confruntarea dintre cele doua orientari a parcurs istoria partidelor socialiste in Internationala I si a II-a (v.) si a ajuns la o separare definitiva o data cu primul razboi mondial, vazut de multi ca o confirmare a neputintei capitalismului de a-si rezolva contradictiile decat aruncand lumea in conflicte dezastruoase. Revolutia bolsevica din 1917 din Rusia a dus la crearea primului stat socialist din istorie si a Internationalei a IlI-a comuniste (1919, v.); din acel moment istoria comunismului a devenit pe de o parte un permanent si de multe ori, incoerent si oportunist ansamblu de idealuri si teorii, dar si realizari politico-institutionale, pe de alta parte.Experienta sovieticaFara nici o indoiala, personalitatea lui V. I. Lenin, prin interpretarea teoretico-programatica pe care a dat-o marxismului (leninismul), s-a impus ca protagonist al acestei etape. In cadrul miscarii revolutionare ruse, grupul bolsevic condus de Lenin s-a deosebit prin refuzul ideii prabusirii capitalismului ca rezultat al luptelor economice spontane ale muncitorilor si prin importanta deosebita pe care o acorda constiintei teoretice si politice in lupta revolutionara. Se configura in aceste fel rolul Partidului Comunist ca avangarda constienta, reprezentant al clasei muncitoare si garant al cuceririi puterii de stat. Curand dupa revolutia rusa din 1917, proiectul de a instaura o democratie muncitoreasca a sovietelor a deschis calea spre luarea puterii de catre Partidul Comunist, actiune justificata de inasprirea conflictului de clasa in interior si prin "incercuirea" revolutiei de catre puterile internationale capitaliste. Regimul comunist rus s-a caracterizat printr-un centralism deosebit de puternic si prin identificarea statului cu partidul, ceea ce tindea sa anuleze libertatile si drepturile individuale. Trasaturile autoritare au fost accentuate pana la paroxism de sistemul de putere creat de Stalin intre 1924 si 1953: la impunerea unei conceptii monolitice a partidului si la cultul personalitatii conducatorului, care au facut sa dispara orice posibilitate de dezbatere politica, s-au adaugat persecutii deosebit de severe impotriva dusmanilor reali si potentiali. Stalin a justificat acest sistem prin necesitatea de a construi socialismul "intr-o singura tara" intr-un

context international ostil, subordonand exigentelor statului sovietic pe cele ale miscarii revolutionare din Occident, impotriva tezei "revolutiei permanente" avansata de L. Trotki. In timp ce pe vremea lui Lenin s-a experimentat convietuirea regimului colectivist cu formele de proprietate privata, in special la sate, Stalin a optat definitiv pentru colectivizarea fortata a agriculturii si planificarea centrala a intregii dinamici economice dupa "planuri cincinale", axate pe dezvoltarea rapida a industriei grele. in jurul acestei optiuni a avut loc ruptura dintre Stalin si N. Buharin si au fost initiate marile "epurari" din randurile partidului si ale statului, care au facut milioane de victime in anii '30. Victoria in cel de-al doilea razboi mondial a permis exportarea regimului comunist mai intai in tarile din Europa Rasariteana ramase sub influenta URSS, apoi in Cuba si in urma procesului de prabusire a sistemului colonial, si in unele state din Africa si din Asia de sud-est.Experienta chinezaUn model destul de diferit de cel sovietic a fost propus dupa razboi de cealalta mare revolutie comunista, care a dus in 1949 la aparitia Republicii Populare Chineze. Mao Zedong a intreprins o profunda reinterpretare a idealurilor comuniste, luand in consideratie contributia clasei taranesti, determinanta in realitatea tarilor in curs de dezvoltare in comparatie cu un proletariat slab dezvoltat. Maoismul a evidentiat intr-un mod si mai pregnant necesitatea de a planifica o dezvoltare mai echilibrata intre agricultura si industrie si de a pastra in permanenta viu spiritul revolutionar pentru a impiedica reaparitia privilegiilor si a stratificarii claselor. Totusi ideea maoista a unei revolutii permanente s-a confruntat cu o puternica rezistenta chiar in interiorul Partidului Comunist, a inceput din ce in ce mai mult sa fie lasata de o parte si a primit p lovitura definitiva o data cu moartea lui Mao (1976).De la destalinizare la prabusirea regimurilor din EstTrasaturile dictatoriale ale sistemului stalinist au fost supuse criticii de catre Hrusciov chiar din 1956. Destalinizarea si abandonarea celor mai opresive metode n-au fost suficiente totusi pentru a frana alunecarea comunismului sovietic spre un elefantiazis birocratic sclerotic, dar au contribuit mai ales la slabirea legaturilor cu unele partide comuniste europene din Occident (PCI primii), care, constiente de infruntarea dintre "socialismul real" din tarile comuniste si exigentele de libertate inradacinate in Occident, au ajuns in cativa ani la elaborarea democratica a principiilor marxiste. Cotitura politica radicala realizata in URSS de catre M. S. Gorbaciov in 1985, intemeiata pe altoirea treptata a elementelor democratice in sistemul politic si de economie de piata in sistemul economic sovietic, daca a avut succes in crearea unei opinii publice embrionare in tara, a unor forme de pluralism si a unei noi participari politice si in aducerea unei destinderi in relatiile cu Occidentul si a unei categorice imbunatatiri a imaginii internationale a URSS, nu a reusit sa realizeze totusi o reforma in profunzime a sistemului si sa redreseze o economie de-acum istovita de stagnarea birocratica si de un aparat militar impovarator. Prabusirea regimurilor comuniste, care incepand din 1989 a antrenat toate tarile comuniste din Estul Europei si a dus chiar la dezmembrarea URSS in 1991, isi gaseste motivatiile, in afara de colapsul economiei si al aparatului birocratic de partid, intr-o multitudine de factori: scaderea tensiunii in raporturile cu SUA, cresterea tensiunilor etnice si nationale in imperiul sovietic, dorinta de a face sa creasca consumurile individuale la un nivel cel putin comparabil cu cel din democratiile occidentale, afirmarea libertatilor politice, civile, religioase si culturale ale tuturor cetatenilor. Prabusirea comunismului in Europa Rasariteana a avut ecouri semnificative si in multe partide comuniste din Lumea a Treia si din Occident, in interiorul carora a inceput sa se atenueze din ce in ce mai mult apelul la idealurile si traditia comunista (in 1991 Partidul Comunist Italian si-a schimbat denumirea in Partidul Democratic al Stangii), in timp ce modelele de lupta de clasa au fost reconsiderate drept idealuri de solidaritate sociala.

Comunismul este un termen care se poate referi la una din mai multe noţiuni: un anume sistem social, o ideologie care promovează acest sistem social, sau o mişcare politică care doreşte să implementeze acest sistem.Ca sistem social, comunismul este un tip de societate egalitaristă în care nu există proprietate privată şi nici clase sociale. În comunism toate bunurile aparţin societăţii ca

întreg, şi toţi membrii acesteia se bucură de acelaşi statut social şi economic. Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societaţi comuniste este: "Fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi."O astfel de formă de organizare socială bazată pe sintagma de mai sus, de-a lungul istoriei a mai fost. Se poate da chiar exemplul românesc al Falansterului de la Scăieni (judeţul Prahova) de la jumătatea secolului XIX. Sau mai nou, organizarea "chibuţurilor" din Israel pentru noii imigranţi.Ca ideologie mai nouă, comunismul după revoluţia din octombrie din Rusia ţaristă, este sinonim cu marxismul şi diversele ideologii derivate, cea mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului. Printre altele, Marxism-Leninismul propune concepţia progresului în istorie, potrivit căreia există patru faze ale dezvoltării economice a societăţii: sclavia, feudalismul, capitalismul şi comunismul. Această "concepţie materialistă" a comunismului, arată că din sistemul economic derivă toate celelalte sisteme (social, juridic, cultură...). De asemeni dezvoltă "concepţia determinismului", potrivit căreia fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus, nu de gândirea acelui individ ci de clasa la care aparţine, şi de aceea el trebuie reeducat în lumina noii societăţi comuniste. Acest concept determinist este cel care a folosit la justificarea lagărelor de reeducare, în care au murit milioane de oameni în decursul secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, România şi în celelate "state frăţeşti".România socialistă se referă la perioada din istoria României în care ţara a fost cunoscută cu denumirile oficiale de Republica Populară Romînă şi, respectiv, Republica Socialistă România. În această perioadă, PCR a fost, de factor, partidul politic unic în România.După încheierea celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanţi ai Partidului Comunist, recent reintrat în legalitate, (partidul fusese interzis în 1924 ca urmare a acceptării tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare până la despărţirea de stat”), în vreme ce liderii necomunişti erau eliminaţi în mod constant din viaţa politică. Regele Mihai I a abdicat datorită presiunilor sovietice pe 30 decembrie 1947 şi a plecat in exil, în acelaşi timp fiind proclamată Republica Populară Română.În primii ani de dominaţie comunistă, resursele secătuite de război ale României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înfiinţate după încheierea conflagraţiei mondiale pentru a masca jefuirea ţării, care se suprapunea uriaşelor despăgubiri de război plătite URSS-ului. Un mare număr de oameni (estimările variază de la 137 [3] la mai multe zeci de mii) au fost închişi din motive politice, economice sau altele. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenţilor politici.La începutul deceniului al şaptelea, guvernul român a început să treacă la acţiuni pentru creşterea gradului de independenţă faţă de Uniunea Sovietică.Nicolae Ceauşescu a fost ales noul Secretar General al PCR în 1965 şi şef al statului în 1967. Denunţarea invaziei sovietice a Cehoslovaciei din 1968 şi scurta relaxare a represiunii interne, l-a ajutat pe noul lider comunist de la Bucureşti să-şi creeze o imagine pozitivă în ţară şi în occident.Rapida creştere economică, susţinută de marile credite obţinute din vest, a scăzut gradual în intensitate până a ajunge la austeritate şi la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluţia din decembrie 1989 şi prăbuşirea regimului comunist.Crimele comise de regimul comunist în RomâniaO analiză detaliată a crimelor comise de regimul comunist în România a fost făcută de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România creată de preşedinţia României în aprilie 2006, care a elaborat un raport cunoscut de publicul mai larg sub numele de „Raportul Tismăneanu”. În acest raport au fost identificate următoarele crime principale comise de regimul comunist din România:1. Abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţiile cu URSS după 1945;2. Anihilarea statului de drept si a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul alegerilor în noiembrie 1946;3. Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi a militanţilor;

4. Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi culturale naţionale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democraţiei ca mişcare politică opusă bolşevismului PCR;5. Sovietizarea totală, prin forţa, a României, mai ales în perioada 1948-1956, şi impunerea unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul liderului suprem;6. Politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale - burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi) ghidată de preceptul luptei de clasă a făcut între 500 000 şi două milioane de victime;7. Persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală;8. Exterminarea programată a deţinuţilor politici;9. Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în munţi (1945-1962);10. Represiunea împotriva cultelor, desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice;11. Arestarea, uciderea, detenţia politica sau deportarea ţăranilor oponenţi colectivizării, lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962);12. Deportările cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea si „vânzarea” evreilor şi germanilor;13. Represiunea împotriva culturii, cenzura extremă, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori protestatari (1945-1989);14. Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956;15. Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte greve din anii 1980;16. Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii 1970 şi 1980 (omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Răceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Constantin Răută);17. Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureştiului), constrângerea unei părţi a populaţiei de a-şi părăsi locuinţele;18. Consecinţele criminale ale „politicii demografice” (1966-1989);19. Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia raţională”; înfometarea populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;20. Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menţinere a puterii comuniste;21. Masacrarea cetăţenilor, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în timpul Revoluţiei din 1989. 

Regimuri extremiste de dreapta

In lumea postbelica au existat si regimuri totalitare de extrema-dreapta, caracterizate prin incalcarea drepturilor si libertatilor individuale, cenzurarea presei, inlaturarea opozantilor. Unele dintre dictaturi au fost instaurate inca din perioada interbelica si s-au mentinut la putere si dupa razboi.

 In Spania, regimul franchist (instaurat de generalul Franco in urma razboiului civil din 1936-1939) s-a caracterizat prin centralizare si reprimarea oricarei opozitii prin intermediul politiei si armatei. Conform legii de succesiune din 1969, urmas al lui Franco a fost desemnat printul Juan Carlos, din ramura spaniola a dinastiei de Bourbon. Acesta a preluat tronul, ca rege, dupa moartea lui Franco, in 1975. De atunci, Spania a revenit la democratie.

 In Portugalia, Antonio Salazar a instalat o dictatura asemanatoare cu cea mussoliniana. El a organizat un stat corporatist, ce urmarea asa-zisa armonizare a intereselor patronilor si salariatilor si in

care opozitia a fost anihilata de te-muta politie politica. Unul dintre obiectivele regimului a fost mentinerea coloniilor in posesia Portugaliei.

Atat Spania franchista, cat si Portugalia lui Salazar au dezvoltat legaturi cu statele democratice occidentale.

In perioada postbelica, au existat regimuri dictatoriale si in America de Sud, precum cel al lui Juan Peron, inArgentina, sau cel al generalului Augusto Pinochet, in Chile .

Anul 1989 reprezintă în acest context mai larg un moment în care valorile promovate prin

intermediul ideologiei au fost invalidate ca urmare a prăbușirii întregului sistem. Evenimentele

politice ce au condus la căderea regimurilor comuniste în fostul lagăr sovietic din Europa de Est

au fost rezultatul luptei ideologice dintre Est și Vest dintre regimurile totalitare și cele

democratice fondate pe modelele democrației populare și respectiv al democrației parlamentare.

Al doilea război mondial a fost momentul istoric care a condus la o divizare fondată pe

principii ideologice care a avut unicitatea sa. A fost pentru prima dată în istoria umanității când

acesta s-a divizat pe criterii ideologice. Ocuparea unei părți importante a Europei de către

armatele sovietice a condus la impunerea unor regimuri de democrație populară ce au modificat

realitățile antebelice.

Partea de est a Germaniei, Polonia, Cehoslovacia, fosta Iugoslavie, Ungaria, România,

Albania și Bulgaria s-au transformat pe parcursul unei foarte scurte perioade de timp în regimuri

totalitare conduse de partide comuniste. Așa cum arăta și C. Karnoouh, în aceste state a fost

impus un model unic în care: „ Totul se uniformizează, totul se clonează: oamenii,

îmbrăcămintea, obiectele, gusturile. Imaginile se multiplică identic la Varșovia, Cracovia,

Bratislava, București, Sofia, Moscova sau Kiev”[1].

Proiectul uniformizării impus de către „frații de la răsărit” societăților est-europene a

privit confiscarea proprietății private, eliminarea drepturilor civile, a pluripardidismului și

introducere unipartidismului, impunerea brutală a controlului asupra destinului fiecărui individ,

etc, cu scopul declarat de a se crea „Omul nou”.[2] Această viziune a fost impusă prin

intermediul forței și a terorii. Statul s-a transformat dintr-un garant al drepturilor cetățenilor într-

un instrument aflat la îndemâna unui grup restrâns de indivizi. Milioane de indivizi au suferit

datorită transformărilor impuse, deoarece impunerea „dictaturii proletariatului” s-a realizat

conform normeler sovietice prin distrugerea, ideologică și fizică a membrilor celorlalte clase.

Guvernările comuniste din Europa de est din această perioadă au fost zguduite de mari

fenomene de nesupunere civică: Revoluția din Ungaria (1956), Primăvara de la Praga (1967-

1968), greva minerilor din Valea Jiului (1977), mișcarea Solidaritatea (1980), revolta de la

Brașov (1987) sunt cazurile cele mai cunoscute.

O caracteristică importantă a acestor mișcări a fost aceea că, prin acțiunea lor a invalidat

valorile impuse de regimurile politice din aceste țări, deoarece, principala categorie socială care

s-a revoltat și s-a opus prin diferite metode puterii a fost proletariatul. Aceste reacții

demonstrează eșecul ideologiei comuniste deoarece nu a reușit să își creeze o bază de mase, iar

principala categorie care era, în viziunea ideologiei marxiste și comuniste, beneficiara noului

model social, care trebuia să își impună dictatura de clasă, respectiv proletariatul s-a revoltat.

În aceeași perioadă a luptei ideoligice dintre Est și Vest, țările europene care au avut

destinul să își poată continua destinul democratic și modelul economic capitalist după încheierea

războiului au cunoscut o perioadă de refacere economică, ce a condus la generalizarea modelului

bunăstării sociale cunoscute sub titulatura de welfare state.

Consolidarea regimurilor democratice vest europene s-a realizat cu sprijinul economic și

militar la SUA. Exemplul clasic pe care istoricii și analiștii economici îl oferă publicului pentru

argumentarea tezei privind ajutorul acordat democrațiilor europene de către SUA este așa

numitul „Program European de Recuperare” cunoscut în mod generic ca Planul Marshall, după

secretarul de stat George Catllet Marshall. Conform acestui plan economic, SUA a avut

posibilitatea să furnizeze un ajutor financiar pentru refacere economică și dezvoltare de peste

13.000.000 de dolari în perioada anilor 1948-1952.[6]

Cauzele eșecurilor regimurilor comuniste au fost studiate și prezentate de către mai mulți

specialiști. Cu toate acestea, prefer să mă opresc la cele enunțate de J.F. Brown.

Istoricul anglo-saxon a identificat șase cauze majore: eșecul regimurilor comuniste de a

compatibiliza interesele URSS cu cele ale țărilor pe care le subordonase după încheierea celui de

- Al doilea război mondial, invalidarea promisiunile elitelor comuniste de creare a unei bunăstări

sociale și refuzul populației de a sprijini regimurilor datorită evidentului eșec economic, lipsa de

coeziune a elitelor comuniste naționale, lipsa de încredere în actul guvernării, de voință politică

pentru a folosi forța pentru a menține puterea, și în fine, factorul Gorbaciov.[12]

Argumentele lui Brown sunt suficiente pentru a înțelege că motivațiile ce au condus la

invalidarea ideologică a unui model utopic de guvernare, și al regimurilor comuniste din Europa

de est au ca principal argument factorul economic. Cu toate că această abordare poate fi

considerată marxistă sau neo-marxistă, consider că eșecul realizării unei bunăstări pe fondul

pierderii sau îngrădirii drepturilor fundamentale ale omului a condus în mod inexorabil la

pierderea luptei ideologice între cele două sisteme: totalitar - comunist și democratic – capitalist.

Deschiderea acestui spațiu către democrație și valorile de tip burghez a condus în mod

inevitabil la apariția unor majore transformării în anii '90 ai secolului trecut. Victoria economică,

ideologică și culturală a modelului occidental a condus la intrarea rapidă a fostelor țări din

lagărul est – sovietic în sfera de influență politică și economică a Uniunii Europene și NATO.

Această prăbușire majoră a regimurilor comuniste din aceste țări a condus și la dezmembrarea

URSS (1991) și a sistemului de securitate de tip bipolar.

Victoria incontestabilă a Războiuli rece de către SUA și aliații săi a condus la apariția

unipolarismului. Încă din anul 2009 cunoscutul politolog Zbigniew Brzezinski publica una dintre

lucrările sale de referință prin care ipotiza eșecul politicii de glasnost și a celebreiprerestroika.

[13]

Mihail Gorbaciov, liderul URSS a încercat reformarea sistemului socialist din a doua

jumătate al anilor '80 însă criza profundă a sistemului, inadaptibilitatea acestuia la regulile pieței,

autoizolarea și îngrădirea drepturior fundamentale ale individului la care s-a adăugat presiune

constantă și puternică a Occidentului prin aplicarea conceptului de „îndiguire” a condus la

prăbușirea lagărului sovietic.

Extrema stanga s-a afirmat din perioada revolutiei de la 1848. Fundamentata ideologic de Karl Marx si Friedrich Engels, s-a caracterizat prin sustinerea internationalismului proletar si a dictaturii proletariatului. Programul s-a fundamentat pe ideile socialismului utopic, economia politica burgheza si filosofia materialista. Documentul programatic al extremei stangi a fost "Manifestul Partidului Comunist"

Extrema dreapta se baza pe exacerbarea sentimentului national si a xenofobiei. Initial ea a evoluat insa tot din extrema stanga, avand comune cu aceasta programul, strategia si finalitatea. Diferite au fost caile urmate si metodele aplicate.

partid neonazist grec Zori Aurii - doctrină ultranaţionalistă

La procesul împotriva reprezentantilor acestui partid urmeaza sa se decida

daca aceasta formatiune, pe care criza a adus-o pe scena politica a Greciei,

are caracteristicile unei 'organizatii criminale' care si-a multiplicat agresiunile

împotriva imigrantilor în ultimii ani5.

Intrat în parlament în iunie 2012, partidul Zori Aurii si-a mentinut rezultatul în

alegerile legislative din 25 ianuarie, când partidul s-a clasat pe pozitia a treia,

cu 17 deputati.

Chiar dacă majoritatea membrilor politici din cadrul partidului „Zorii Aurii” sunt anchetaţi, legea din Grecia nu

prevede o excludere de la participarea în alegeri în lipsa unei condamnări definitive. 

Cu toate acestea, în cazul în care „Zorii Aurii” ar urma să fie interzis, reprezentanţii partidului de extremă

dreapta au anunţat că au înfiinţat o nouă formaţiune politică denumită „Zorii Naţiunii”.  

partid neonazist german NPD

Partidul Național Democrat al Germaniei(germană:Nationaldemokratische Partei Deutschlands; NPD) este un partid german de extremă dreapta, cel mai numeros partid neonazist din 1945. Liderul său este Frank Franz. Deși NPD nu este reprezentat în Parlamentul Federal al Germaniei, partidul deține 5 mandate în Parlamentul Regional Mecklenburg - Pomerania Inferioară, dar și un mandat în Parlamentul European. În perioada anilor 1960–70 partidul a obținut o serie de victorii la alegerile în Parlamente Regionale din vestul Germaniei și a fost în cea mai mare apropiere de a trece în Bundestag, obținând 1.422.010 de voturi (4,3 %) la alegerile federale din 1969. Ulterior, NPD a suferit de o serie de scindari și nu era capabil să câștige mandate în Parlamentul Federal. Doar la începutul anilor 2000, partidul a reușit să obțină o susținere din partea alegătorilor, fiind reprezentat în 2 Lantaguri din Estul Germaniei (Mecklenburg - Pomerania Inferioară și Saxonia).

partid neonazist bulgar Ataka

formațiunii Rodina

partidul Frontul Naţional, din Franţa, condus de Marine Le Pen

5 După o anchetă de 15 luni, care a fost declanșată după uciderea, în septembrie 2013, a unui muzician antifascist de către un membru al Zorii Aurii, sunt trimiși în judecată fondatorul și liderul partidului, Nikos Michaloliakos, principalele cadre și foști deputați ai formații și zeci de susținători ai partidului devenit notoriu pentru violențele împotriva imigranților.

Partidul "Finns" s-a remarcat printr-o campanie electorală antieuropeană, xenofobă, populistă, iar liderul formaţiunii a fost amendat pentru comentarii antimusulmane.

Partidul Poporului Danez a obţinut 27%, după ce preşedintele fondator, Pia Kjærsgaard, a afirmat că Danemarca nu este o ţară în care imigraţia să fie normală sau bine-venită

Partidul Libertăţii din Olanda, condus de populistul Geert Wilders, va avea doar patru mandate în Parlamentul UE. Wilders declara, la un moment dat: "Eu nu urăsc musulmanii, urăsc islamul"

Mişcarea naţionalistă ungară Jobbik, cu accente neonaziste, va avea trei reprezentanţi în PE. Unii membri Jobbik au cerut înscrierea etnicilor evrei din Ungaria în registre speciale.

În Austria, Partidul Libertăţii (ultranaţionalist) s-a remarcat printr-o campanie antimusulmană. Liderul fomaţiunii populiste, Heinz-Christian Strache, nu se consideră rasist, argumentând că îi plac mâncărurile orientale.

Liga Nordului a obţinut 6% din voturi în Italia. "Africa nu a produs prea multe genii, după cum poate vedea toată lumea dintr-o Enciclopedie Mickey Mouse", a spus unul dintre eurodeputaţii partidului populist şi xenofob.