Universitatea Pedagogică de Stat “ Ion Creangă”.

Catedra de Istorie a Românilor.

Comunicare pe tema:

“Condi ț iile de fond ale

adop ț iei, procedura

adop ț iei ”

A elaborat: Slimovschi Rodica

Grupa 402

1

Chișinău 2015

Planul:1) Condițiile de fond ale adopției.

2) Procedura adopției.

3) Concluzie.

4) Bibliografie.

2

Condițiile de fond ale adopției. Conform legii cu privire la regimul juridic al adopţiei, noţiunea de adopţie reprezintă o formă specială de protecţie, aplicată în interesul superior al copilului, prin care se stabileşte filiaţia între copilul adoptat şi adoptator, precum şi legăturile de rudenie între copilul adoptat şi rudele adoptatorului. Adopţie naţională – adopţie în care atît copilul adoptat, cît şi adoptatorul sau familia adoptatoare au domiciliul în Republica Moldova;    Adopţie internaţională – adopţie în care copilul adoptat are domiciliul în Republica Moldova, iar adoptatorul sau familia adoptatoare au domiciliul în străinătate ori adopţie în care copilul adoptat are domiciliul în străinătate, iar adoptatorul sau familia adoptatoare au domiciliul în Republica Moldova. Pentru încuviinţarea adopţiei este necesară prezenţa anumitor circumstanţe pe care le prevede legislaţia şi care pot fi clasificate în:

1) condiţii de fond sau condiţii pozitive, adică acele circumstanţe care trebuie să existe pentru încheierea actului juridic de adopţie;

2) impedimente sau condiţii negative - acele împrejurări de fapt sau de drept existenţa cărora nu permite încheierea adopţiei;

3) condiţii de formă sau condiţii de procedură. Atît condiţiile de fond, cît şi impedimentele la adopţie sînt reglementate de legea materială, iar condiţiile de formă - de legea materială şi de legea de procedură civilă. Condiţiile. Articolul 116 p. 1 Codul Familiei stipulează că, pot fi adoptaţi numai copii minori cu excepţia celor care au dobîndit capacitatea de exerciţiu deplină pînă la atingerea vîrstei de 18 ani. Conform art. 20 Codul Civil, minorul dobîndeşte capacitatea deplină de exerciţiu prin căsătorie sau emancipare. Scopul oricărei adopţii este interesul copilului, care este şi cea mai importantă condiţie de fond pentru efectuarea actului juridic de adopţie. Prin interesul adoptatului trebuie de înţeles că de la adoptator se cere de a prezenta condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului. Trebuie, aşadar, avute în vedere satisfacerea intereselor personale nepatrimoniale ale adoptatului, cît şi cele patrimoniale ale acestuia. Adoptatul trebuie să găsească în familia adoptatorului o atmosferă de familie prielnică pentru dezvoltarea sa fizică şi morală, pentru o educaţie satisfăcătoare. Asigurarea intereselor copiilor în condiţiile vieţii familiale legiuitorul consideră o problemă prioritară a adopţiei. Interesele copiilor minori diferă considerabil de interesele membrilor majori ai familiei, deoarece copilul, fiind, totuşi, o personalitate, oricum este încă dependent de grija părintească din cauza neputinţei sale. Interesele copilului în familie condiţionat pot fi divizate în două grupe:- sănătatea fizică şi psihică;- dezvoltarea spirituală.

3

Prima grupă de interese a copilului este inclusă în sfera materială a familiei. Prin aceasta se subînţelege asigurarea copilului cu condiţii de trai, de alimentare, cu îmbrăcăminte, jucării, cu studii, ajutor medical etc. Cea de-a doua grupă a intereselor copilului corespunde domeniului spiritual, aşa cum copilul nu e numai un organism biologic, nu e numai o personalitate psihologică cu caracter şi calităţi personale- copilul mai e şi un suflet viu. Stabilirea sferei spirituale a copilului are loc într-o familie în care deja s-au creat anumite închipuiri despre moralitate, cultură, religie, în baza cărora s-a format imaginea concretă a vieţii de familie. De aceea interesele copilului nu pot fi privite separat de interesele familiei în întregime. Viaţa spirituală a familiei şi a copilului adoptat de această familie se bazează pe dragoste, prietenie. Conform art. 20 pct. 3 din Convenţia O.N.U din 20 noiembrie 1989, la ocrotirea copilului, lipsit de îngrijirea părintească, este necesar să se ţină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică. Adopţia este posibilitatea copilului de a vieţui în familie şi anume în aceasta constă esenţialul interes al copilului. Toate celelalte doar reies din acest interes sau corespund acestui interes. Articolul 121 p. 1 Codul Familiei stipulează că în calitate de adoptatori pot fi cetăţeni de ambele sexe, care au împlinit vîrstă de 25 de ani. Actul juridic de adopţie poate fi înfăptuit numai cu acordul de voinţă al persoanei sau al familiei care urmează să adopte şi acest acord de voinţă trebuie să fie exprimat de persoana (persoanele) care are capacitatea de exerciţiu şi este suficient de matură pentru a adopta un copil. Legislaţia în vigoare prevede vîrstă maximă a adoptatorului de 50 de ani, ceea ce înseamnă o protecţie a interesului minorului adoptat, deoarece o vîrstă înăintată nu poate conduce la încuviinţarea adopţiei, fiind imposibil de realizat scopul adopţiei. După cum s-a mai menţionat, adoptatori pot fi persoane de ambele sexe. Aceste persoane pot fi atît soţii căsătoriţi, cît şi bărbaţii sau femeile singure. In cazul adopţiei de către soţi copilul este luat într-o familie deja formată, aşa cum în al doilea caz prin adopţie se formează o nouă familie compusă din adoptator şi adoptat. O altă cerinţă de fond a actului juridic al adopţiei — aptitudinea de a adopta a persoanei sau familiei care doreşte să adopte - face obiectul unei verificări atente, înfăptuită în etapa administrativă a procedurii de încuviinţare. Stabilind că nu pot adopta decît persoanele sau familiile care prezintă garanţii morale şi materiale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, legislaţia în vigoare implică candidaţilor să prezinte aceste dovezi prin intermediul organelor de tutelă şi curatelă. Dacă adoptatorul este soţul părintelui firesc al copilului şi el urmează a fi supus aceleiaşi condiţii de atestare a aptitudinii de a adopta". Oricum, în fapt el exercită ocrotirea părintească faţă de cel ce urmează a fi adoptat. Articolul 123 Codul Familiei stabileşte o altă condiţie de fond şi anume, ca diferenţa de vîrstă între adoptator şi adoptat să fie de cel puţin cincisprezece ani. După cum cunoaştem,

4

încă de la începutul stabilirii instituţiei adopţiei exista tendinţa de a “imita natura”", adică diferenţa de vîrstă dintre adoptator şi adoptat trebuia să fie ase-mănătoare cu cea dintre părinţi şi copii. Această regulă nu se aplică în cazurile cînd unul dintre soţi adoptă copilul celuilalt soţ. În mod excepţional, pentru motive temeinice, instanţa va putea încuviinţa adopţia şi în cazul cînd diferenţa de vîrstă dintre adoptator şi adoptat este mai mică de cincisprezece ani, dar nu mai puţin de zece ani. Legiuitorul nu indică motivele temeinice, pentru care dife-renţa de vîrstă ar putea fi micşorată. Rămîne la aprecierea instanţei dacă, în condiţiile unei diferenţe de vîrstă mai mică decît cea stabilită de lege, scopul adopţiei mai poate fi realizat. Consimţămîntul la adopţie. încheierea actului juridic de adopţie necesită manifestarea de voinţă a unor anumite persoane, care se manifestă după caz. Pentru a porni actul juridic de adopţie, este nevoie de consimţămîntul celui care adoptă. Legislaţia Republicii Moldova nu stipulează o astfel de cerinţă ca o condiţie de fond separată, ea rezultînd din aceea că persoana care doreşte să adopte trebuie să înainteze cererea despre adopţia copilului. Consimţămîntul celui care adoptă este un consimţămînt prioritar şi întotdeauna necesar. Este ceea ce rezultă din faptul că, în condiţiile stabilite de lege, celelalte consimţăminte pot să lipsească ori pot fi suplinite, în timp ce consimţămîntul adoptatorului este de neînlocuit. Sensul acestui consimţămînt reiese din aceea că adopţia, spre deosebire de tutelă, nu este o sarcină temporară şi obligatorie al cărei scop se limitează la ocrotirea copilului pe perioada minorităţii acestuia. Consimţămîntul adoptatorului va trebui să îndeplinească cerinţele generale de valabilitate ale consimţămîntului în actele juridice, ceea ce înseamnă că el trebuie să provină de la o persoană care are discernămînt şi are aptitudinea de a adopta.Articolul 128 p. 1 Codul Familiei prevede expres că, dacă copilul este adoptat de o persoană căsătorită, cînd adopţia nu se face de ambii soţi, pentru adopţie se cere consimţămîntul celuilalt soţ. Această cerinţă se justifică pe consideraţia că adopţia nu trebuie să creeze relaţii incompatibile cu o viaţă normală de familie. Legea admite adopţia fară consimţămîntul soţului adoptatorului, dacă acest soţ a fost declarat, în modul stabilit de lege, incapabil, absent fară veste, precum şi dacă soţii nu locuiesc împreună mai mult de un an şi domiciliul celuilalt soţ nu este cunoscut (art. 128 alin. 2 Codul Familiei). Conform art. 124 Codul Familiei, pentru adopţie se cere consimţămîntul părinţilor. Acest consimţămînt trebuie să fie exprimat printr-o declaraţie autentificată de notar sau de autoritatea tutelară de la domiciliul copilului ori a părinţilor. Acordul părinţilor poate fi exprimat personal în procesul de adopţie. Administraţia instituţiei de stat pentru copii în care se educă şi se întreţine copilul este în drept să ceară acordul părinţilor pentru adopţia copilului în viitor, fară să indice identitatea adoptatorilor.Este foarte important ca cererea depusă de părinţi să fie un con-simţămînt pentru adopţie şi nu o simplă dezicere de copil şi transmiterea lui spre educare şi întreţinere altor persoane sau instituţii. Să nu uităm că un număr mare de copii adoptaţi sînt copii din afara căsătoriei,

5

mamele acestora fiind persoane foarte tinere, care nu realizează efectele definitive pe care le produce consimţămîntul la adopţie. De aceea este corect ca în aceste cazuri să fie cerut şi acordul ocrotitorilor legali ai mamei minore. Consimţămîntul părinţilor la adopţie trebuie să fie dat ferm şi să nu fie condiţionat. Codul Familiei al Republicii Moldova (art. 125) prevede că, copilul poate fi adoptat fără acordul părinţilor în cazurile cînd aceştia:

1. sînt decăzuţi din drepturile părinteşti;2. sînt declaraţi de instanţa judecătorească absenţi fără veste;3. nu sunt cunoscuţi;4. sînt declaraţi, în modul stabilit, incapabili;5. nu locuiesc împreună cu copilul şi se eschivează de la educarea şi întreţinerea

copilului mai mult de şase luni de zile nemotivat. Copilul, părinţii căruia au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, declaraţi absenţi fără veste sau incapabili, poate fi propus pentru adopţie numai atunci cînd există hotărîrea instanţei de judecată care constată aceste fapte Pentru ca adopţia să fie încuviinţată, instanţa de judecată trebuie să stabilească faptul că părinţii nu iau parte la educarea copilului şi întreţinerea lui mai mult de şase luni din motive neîntemeiate. Acest fapt poate fi stabilit doar în procesul de examinare a cauzei privind adopţia copilului, deoarece legislaţia în vigoare nu stipulează altă reglementare. Adopţia nu poate avea loc în cazul în care unul dintre părinţii fireşti dă consimţămîntul la adopţia copilului său minor, iar celălalt părinte firesc nu consimte acest fapt. Acest dezacord dintre părinţi nu poate fi soluţionat de către instanţa de judecată, deoarece nu există o dispoziţie legală în acest sens. Articolul 127 p. 1 Codul Familiei prevede că, pentru adopţie se cere consimţămîntul adoptatului, exprimat în instanţa de judecată, dacă a împlinit vîrstă de zece ani. Acest consimţămînt nu este cerut la adopţia copilului ce nu a atins vîrstă de zece ani. Ca excepţie, copilul poate fi adoptat fară acordul lui dacă, pînă la momentul adopţiei, el a locuit în familia adoptatorilor şi nu ştie că aceştea nu sînt părinţii lui fireşti. Impedimentele. Legislaţia în vigoare stipulează că, nu pot fi adoptatori persoanele în privinţa cărora există împrejurări de fapt sau de drept ce opresc încuviinţarea actului juridic de adopţie. Aceste circumstanţe sau impedimente pot avea un caracter bine determinat sau pot exista ca o posibilitate ce poate opri atingerea scopului adopţiei pentru viitor. Articolul 121 p. 1 Codul Familiei stipulează că, nu pot fi adoptatori persoanele decăzute din drepturile părinteşti în baza unei hotă- rîri judecătoreşti, ceea ce e şi real, deoarece o persoană decăzută din drepturile părinteşti nu poate să-i acorde copilului o viaţă şi educaţie prielnică. Conform art. 67 Codului Familiei, pot fi decăzute din drepturile părinteşti persoanele care se eschivează să-şi îndeplinească îndatoririle de educare a copiilor, între care şi refuzul nemotivat de a lua copilul de la maternitate, alte instituţii preşcolare, curative profilactice şi instructiv-educative sau abuzează de drepturile lor părinteşti, se comportă cu cruzime faţă de

6

copii, exercită o înrîurire dăunătoare asupra copiilor prin purtarea lor amorală, antisocială, precum şi dacă părinţii sînt alcoolici sau narcomani cronici. Aşadar, în baza hotărîrii definitive a instanţei de judecată persoana dată nu are dreptul de a creşte şi educa un copil propriu, cu atît mai mult nu poate adopta un copil străin. Adopţia poate fi încuviinţată unei astfel de persoane, dacă ea şi-a schimbat modul de viaţă şi purtarea şi în baza art. 70 Codul Familiei a fost restabilită în drepturile părinteşti.Un alt impediment la adopţie prevăzut de art. 121 p. 1 alin. 2 Codul Familiei este lipsa totală sau parţială a capacităţii de exerciţiu. Persoana care adoptă trebuie să-şi exprime consimţămîntul valabil pentru încheierea adopţiei, dar acesta nu poate fi exprimat de cît de cel cu capacitate deplină de exerciţiu. Faptul că persoana a fost adoptator şi prin hotărîrea instanţei de judecată adopţia a fost anulată din cauza îndeplinirii necorespunzătoare a îndatoririlor ei, la fel serveşte drept impediment pentru adopţie. în această prevedere legală legiuitorul expres indică din ce cauză persoana fostă adoptator nu poate adopta un copil. Desfacerea adopţiei, în majoritatea cazurilor, este o necesitate pentru a îngrădi interesele minorului adoptat fie din considerentele că adoptatorii n-au putut îndrăgi adoptatul că să-l trateze ca pe un copil firesc, fie că copilul s-a dovedit a avea o boală incurabilă care cere tratament în condiţii speciale şi despre care adoptatorii nu au fost informaţi înainte de adopţie, fie din cauza divorţului adoptatorilor şi neînţelegerilor cu cine să locuiască copilul, fie din cauza bolilor care au fost determinate la adoptatori etc. Este indiferent faptul că adoptatorul nu şi-a îndeplinit îndatoririle faţă de adoptat din motive subiective sau din alte motive ce nu au fost în dependenţă directă de el. Important este că au fost încălcate interesele minorului şi adoptatorul nu a putut sau nu a dorit să le îngrădească. Articolul 121 p. 3 Codul Familiei stabileşte că, lista contraindi- caţiilor medicale pentru persoanele care intenţionează să adopte copii se aprobă de Guvernul Republicii Moldova. Această listă a fost aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 512 din 25 aprilie 2003 şi prevede că adopţia nu poate fi încuviinţată atunci cînd persoana care doreşte să adopte suferă de una din următoarele boli (contraindicaţii absolute):

HIV/SIDA; boli psihice şi de comportament; narcomanie; alcoolism cronic; boli somatice cronice, cu statutul de invalid de gradul I şi II; boli oncologice, forme maligne; hepatite virale В, C, D.

Lista conţine şi contraindicaţii temporare (boli venerice, tuberculoză şi alte boli contagioase), care pot fi impediment la adopţie intr- un anumit moment, dar dacă persoana s-a tratat, ea poate pretinde la dreptul de a adopta un copil. Legea interzice adopţia persoanelor care, în baza unui interes material sau din alte motive, caută să obţină o adopţie fictive.

7

Pocedura adopției Alături de îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor, pentru valabilitatea adopţiei se cer întrunite şi cîteva condiţii de formă. Acestea îşi iau începutul de la depunerea cererii de adopţie de către persoana sau familia care a hotărît să adopte unul sau mai mulţi copii. Dorinţa persoanelor de a adopta este un element al capacităţii juridice familiale şi poate fi realizat de către orice persoană care co-respunde cerinţelor legii privitor la adopţie. Ea se manifestă printr-o cerere scrisă depusă la autoritatea tutelară de la domiciliul copilului sau al solicitantului. In ultimul caz, de regulă, copilul locuieşte deja în familia viitorilor adoptatori. La cerere se anexează actele necesare (buletinul de identitate, acte ce confirmă locul de trai, veniturile, starea sănătăţii a celor care doresc să adopte etc.). In momentul adresării, viitorii adoptatori obţin informaţii cu privire la procedura adopţiei. Autoritatea tutelară, în cadrul unei discuţii particulare cu candidatul adoptator, află motivaţia acţiunii de adopţie şi dă sfaturile necesare persoanelor în cauză. În baza unor investigaţii preventive privind îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa impedimentelor prevăzute de legislaţie, persoana sau familia care pretinde să adopte este luată la evidenţă de către autoritatea tutelară în temeiul art. 118 alin. 1 Codul Familiei, ceea ce îi dă posibilitatea de a face cunoştinţă cu copiii din instituţia de copii respectivă propuşi spre adopţie. Codul Familiei prevede că, autoritatea tutelară ţine evidenţa copiilor care urmează a fi adoptaţi precum şi a persoanelor care doresc să adopte. Dintre copiii luaţi la evidenţă pot fi propuşi spre adopţie copiii ai căror părinţi:

au decedat; au fost decăzuţi din drepturile părinteşti; copilul a fost luat de la părinţi în baza unei hotărîri a instanţei judecătoreşti fară

decăderea din drepturile părinteşti; părinţii nu locuiesc împreună cu copilul şi mai mult de şase luni nu participă la

educaţia şi întreţinerea lui; părinţii sau numai unicul părinte şi-au dat acordul pentru adopţie; copilul a fost găsit şi părinţii sînt necunoscuţi.

Familia sau persoana care doreşte să adopte poate fi luată la evidenţă de către autoritatea tutelară, dacă s-a constatat existenţa con-diţiilor materiale şi a garanţiilor morale necesare dezvoltării armonioase a copilului.Evidenţa copiilor care sînt lipsiţi de grija părintească şi, în particular, a celor care pot fi propuşi spre adopţie, cît şi a persoanelor care doresc să adopte copii se ţine de către autorităţile tutelare la nivel local şi de către Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului la nivel republican. Evidenţa cetăţenilor străini şi a apatrizilor care doresc să adopte copii cetăţeni ai Republicii Moldova se efectuează de către Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului. Baza datelor unice privind copiii care pot fi adoptaţi şi persoanelor care doresc să primească în familia lor unul sau mai mulţi copii pentru educare şi întreţinere facilitează procesul de a alege familia potrivită pentru fiecare copil concret. Informaţia documentată

8

privind copiii care pot fi adoptaţi este deschisă şi accesul la ea este liber pentru persoanele care solicită adopţia sau persoanele împuternicite de ele (art. 120 Codul Familiei). în ce priveşte informaţia despre persoanele care doresc să adopte, trebuie de menţionat că aceasta este confidenţială şi este ocrotită de lege. După ce candidatul la adopţie a făcut cunoştinţă cu copilul care urmează să fie adoptat, acesta poate fi încredinţat persoanei sau familiei care urmează să-l adopte în conformitate cu art. 122 alin. 1 Codul Familiei care prevede că, hotărîrea instanţei judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei poate fi pronunţată numai atunci cînd copilul s-a aflat în îngrijirea viitorilor adoptatori nu mai puţin de şase luni. Persoanele care şi-au ales copilul pe care vor să-l adopte depun o cerere de adopţie la judecătoria de la domiciliul sau locul aflării copilului sau, dacă aceasta corespunde interesului copilului, la domiciliul lor (art. 286 Codul de Procedură Civilă). La cererea de adopţie se anexează, conform art. 288 Codul de Procedură Civilă, actele care confirmă că persoanele ce doresc să ad-opte îndeplinesc condiţiile de fond şi nu există impedimente pentru ca actul juridic de adopţie să fie înfăptuit. Printre aceste acte legis¬laţia menţionează adeverinţa de sănătate a adoptatorilor, declaraţia privind locul de muncă şi veniturile, acte ce confirmă că adoptatorii au în proprietate sau folosinţă un spaţiu locativ etc. Organele de tutelă şi curatelă sînt obligate să examineze condiţiile materiale şi garanţiile corespunzătoare dezvoltării armonioase a copilului pe care le au adoptatorii. în acest scop, inspectorul pentru tutelă şi curatelă, căruia i-а fost repartizat cazul, analizează la domiciliul celui care a depus cererea de adopţie următoarele aspecte:

profilul individual al adoptatorilor; situaţia materială şi relaţiile actuale de muncă; lipsa de copii sau atitudinea faţă de copiii proprii; capacitatea de a fi părinte; descrierea fiecărui copil din cadrul familiei, dacă în familie mai sînt alţi copii; stilul de viaţă al familiei este o familie simplă sau lărgită; motivaţia şi înţelegerea actuală a sarcinilor adoptatorilor; aşteptări faţă de mediul de provenienţă al copilului; condiţiile de trai, locuinţa; veniturile şi vecinătatea. Aceste aspecte nu sînt exhaustive, ele doar în linii generale pot determina capacitatea

persoanei sau a familiei de a adopta. Concluzia organului de tutelă şi curatelă urmează să fie prezenta¬tă în judecată cu

următoarele anexe: avizul de la domiciliul adoptatului sau al adoptatorului dat în temeiul examinării

condiţiilor de trai ale persoanei care doreşte să adopte; concluzia privitor la verificarea lipsei de piedici pentru îngăduirea adopţiei şi

respectarea intereselor adoptatului; copia certificatului de naştere al adoptatului;

9

concluzia medicală cu privire la starea sănătăţii, dezvoltarea fizică şi mintală a adoptatului;

consimţămîntul în scris al copilului care a împlinit vîrstă de 10 ani referitor la adopţie, la schimbarea numelui, prenumelui, patronimicului şi înscrierea adoptatorilor în calitate de părinţi;

consimţămintul în scris la adopţie al părinţilor şi, după caz, al tutorelui, curatorului sau al conducătorului instituţiei în care se află copilul.- stilul de viaţă al familiei este o familie simplă sau lărgită;- motivaţia şi înţelegerea actuală a sarcinilor adoptatorilor;- aşteptări faţă de mediul de provenienţă al copilului;- condiţiile de trai, locuinţa;- veniturile şi vecinătatea.Aceste aspecte nu sînt exhaustive, ele doar în linii generale pot determina capacitatea persoanei sau a familiei de a adopta.Concluzia organului de tutelă şi curatelă urmează să fie prezentată în judecată cu următoarele anexe:1) avizul de la domiciliul adoptatului sau al adoptatorului dat în temeiul examinării condiţiilor de trai ale persoanei care doreşte să adopte;2) concluzia privitor la verificarea lipsei de piedici pentru îngă- duirea adopţiei şi respectarea intereselor adoptatului;3) copia certificatului de naştere al adoptatului;4) concluzia medicală cu privire la starea sănătăţii, dezvoltarea fizică şi mintală a adoptatului;5) consimţămîntul în scris al copilului care a împlinit vîrstă de 10 ani referitor la adopţie, la schimbarea numelui, prenumelui, patronimicului şi înscrierea adoptatorilor în calitate de părinţi;6) consimţămintul în scris la adopţie al părinţilor şi, după caz, al tutorelui, curatorului sau al conducătorului instituţiei în care se află copilul.

Cererea de adopţie se examinează în şedinţă secretă cu participarea obligatorie a adoptatorilor, a reprezentantului autorităţii tutelare şi a copilului, dacă acesta a împlinit vîrstă de 10 ani şi nu ştie că adoptatorii nu sînt părinţii lui fireşti. După caz, pot fi atrase şi alte persoane interesate, cum ar fi: instituţia de stat, tutorele sau curatorul în întreţinerea şi educarea căruia se află copilul, unul dintre soţi, în cazul cînd el nu şi-a exprimat dorinţa de a adopta copilul împreună cu soţul său; soţul solicitantului fiind pătinte firesc al copilului.Instanţa judecătorească poate admite sau respinge cererea de ad-opţie. Admiţînd cererea solicitanţilor, instanţa va încuviinţa adopţia pentru care fapt va pronunţa o hotărîre care să corespundă cerinţelor prevăzute de art. 292 Codul de Procedură Civilă al Republicii Mol-dova. Hotărîrea trebuie să conţină în mod obligatoriu:

10

1. adopţia copilului (numele de familie, prenumele, data naşterii şi cetăţenia lui) şi de către cine este adoptat copilul (numele de familie, prenumele şi data naşterii fiecăruia dintre ei, în cazul cetăţenilor străini se indică cetăţenia şi domiciliul adoptatorilor);

2. se schimbă sau nu numele de familie, prenumele, locul naşterii adoptatului şi dacă da, atunci ce modificări în acest sens trebuie efectuate de către organele de înregistrare a actelor de stare civilă. In cazul adopţiei unui copil care a împlinit vîrstă de 10 ani, pentru efectuarea acestor schimbări este nevoie de consimţămîntul copilului, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 127 p. 2 Codul Familiei;

3. urmează sau nu a fi înregistrat adoptatorul în calitate de părinte;4. menţinerea raporturilor juridice cu unul dintre părinţi. împotriva hotărîrii se poate

promova in termenul de 15 zile un apel. Poate fi atacată atît hotărîrea de încuviinţare a adopţiei, cît şi hotărîrea de refuz în satisfacerea cererii de adopţie.

În cinci zile de la data rămînerii irevocabile a hotărîrii judecătoreşti privind adopţia, instanţa trimite o copie autentificată de pe hotărîre organului de stare civilă de la locul pronunţării hotărîrii pentru a se efectua înregistrarea de stat a adopţiei (art. 292 alin. 5 Codul de Procedură Civilă). Oficiul de stare civilă va executa hotărîrea judecătorească privind încuviinţarea adopţiei, indiferent de faptul dacă există sau nu cererea adoptatorilor sau a persoanelor împuternicite de ei pentru a efectua înregistrarea (art. 119 alin. 3 Codul Familiei). Dacă hotărîrea instanţei judecătoreşti prevede schimbarea numelui de familie a copilului adoptat, a prenumelui lui şi a locului de naştere pe actul de naştere al copilului la rubrica menţiuni se vor face toate rectificările. Copilului i se poate da numele de familie comun al adoptatorilor sau, în baza acordului lor, numele unuia dintre soţii adoptatori. Schimbarea locului de naştere al copilului se face la cererea adoptatorilor şi are ca scop asigurarea secretului adopţiei (art. 130 Codul Familiei). Dispoziţia dată este generată de faptul că familia ce adoptă un copil doreşte ca el să fie considerat copil de provenienţă, ceea ce uşurează educaţia lui. Desigur, dacă adoptatului îi este cunoscut faptul că părinţii lui sînt adoptivi, atunci problema secretului adopţiei nu mai există. Dacă hotărîrea instanţei judecătoreşti prevede înscrierea adoptatorilor în calitate de părinţi, organul de înregistrare a actelor de stare civilă, după înscrierea menţiunilor pe actul de naştere al copilului, va elibera adoptatorilor un certificat de naştere nou în care ei vor figura ca părinţi ai copilului adoptat. în caz că ei nu sînt înscrişi ca părinţi, lor li se eliberează un certificat de adoptatori.

Bibliografie1) http://moldovacrestina.md/blog/adoptie-conditii-procedura.html . 2) http://www.timpul.md/articol/in-moldova-adoptia-nu-e-la-moda-din-cauza-legilor-si-

a-mentalitatii-26224.html.

11