Comunicarea didactică

În cazul de faţă prin tema "comunicarea didactică" îmi propun să fac o prezentare a

acesteia din punct de vedere pedagogic, având în vedere următoarele aspecte: definirea

noţiunii de comunicare în general, definirea comunicării didactice, scopurile şi caracteristicile

comunicării didactice, restricţile şi blocajele comunicării didactice, importanţa comunicării

didactice în relaţia profesor - elev, schema comunicării didactice şi cerinţele care trebuie

respectate de către profesor şi elev pentru o comunicare eficientă.

Comunicarea este foarte importantă în cadrul unei societăţi, deşi uneori aceasta este

plină de probleme şi dificultăţi. Atunci când comunicăm cu o persoană încercăm să o

convingem de ceea ce vrem să spunem şi îi explicăm acolo unde nu a înţeles.

Astfel noi, în cadrul unei comunicări urmărim să fim receptaţi, înţeleşi şi să provocăm o

schimbare de atitudine sau de comportament persoanei cu care comunicăm.

Comunicarea reprezintă "procesul de transmitere a informaţiilor, ideilor şi opiniilor de

la un individ la altul, de la un grup social la altul" (Drăgan, Ioan, 2007, p. 11).

În limbajul comun această definiţie a comunicării se poate rezuma la transmiterea unui

mesaj de la emiţător (E) la receptor (R) prin intermediul unui canal, în urma căruia informaţia

transmisă este recepţionată şi înţeleasă corect.

Comunicarea didactică este o comunicare instrumentală, direct implicată în susţinerea

unui proces sistematic de învăţare, este o formă de interacţine profesor - elev, prin care

profesorul trnsmite mesajul său didactic, folosind procesul de predare - învăţare - evaluare, în

scopul realizarii obiectivelor cadru şi a obiectivelor de referinţă, din programele şcolare

(Stoica Marin, 2002).

O altă definiţie a comunicării didactice este cea dată de Constantin Cucoş (1998),

conform căreia comunicarea didactică reprezintă "un transfer complex, multifazial şi prin mai

multe canale al informataţiilor între două entităţi (indivizi sau grupuri) ce-şi asumă simultan şi

succesiv rolurile de emiţători şi receptori, semnificând conţinuturi dezirabile în contextul

procesului instructiv - educativ”. Astfel am putea spune că comunicarea didactică presupune o

interacţiune între două entităţi (profesor - elev), care are mai multe scopuri, şi anume:

transmiterea informaţiei de la profesor la elev şi asimilarea informaţiei de către elev;

rezolvarea problemelor ce apar în procesul de comunicare;

1

adoptarea unor decizii referitoare la strategiile didactice, tehnici de învăţare,

orientare şcolară şi profesională;

evaluarea rezultatelor, formarea unor capacităţi, convingeri, sentimente şi atitudini.

Astfel am putea spune că comunicarea didactică este o formă de interacţiune profesor -

elev, prin care profesorul transmite un mesaj didactic, folosindu-se de procesul de predare-

învăţare - evaluare, cu scopul realizării obiectivelor cadrul şi a celor de referinţă din

programele şcolare. Profesorul în cadrul comunicării didactice foloseşte anumite coduri, cum

ar fi cuvântul, gesturile, mimica, intonaţia, un anumit ton al vocii.

Comunicarea didactică este o comunicare care integrează în cadrul ei:

comunicarea verbală - care se referă la faptul că informaţiile sunt codificate logic şi

transmise prin intermediul cuvintelor de la emiţător la receptor;

comunicarea nonverbală - în cadrul acestui tip de comunicare, informaţia este

codificată şi transmisă printr-o diversitate de forme legate de postură, mimică, gesturi,

expresia feţei;

comunicarea paraverbală - informaţia în cadrul acestui tip de comunicare este

codificată şi transmisă prin intermediul elementelor prozodice şi vocale care însoţesc

vorbirea în general. Aceasta face referire la ritmul şi tonul vocii, la pauzele din vorbire

şi la intonaţia pe care o are în timpul vorbirii.

Sunt de acord cu afirmaţia lui Constantin Cucoş (1998), conform căreia comunicarea

didactică este un gen aparte de discurs în care demonstrarea şi argumentarea, ca acte de

explicare şi persuadare, se actualizează în mod gradual, completându-se reciproc, în funcţie de

specificitatea noului context.

În cadrul unei instituţii şcolare, comunicarea didactică este foarte importantă, aceasta

se realizează atât pe verticală între profesor şi elev cât şi pe orizontală între elevi.

Comunicarea didactică se deosebeşte de alte forme ale comunicării interumane prin

următoarele caracteristici:

comunicarea se realizează între profesor şi elev, având ca scop principal instruirea

acestuia;

mesajul transmis este unul organizat, sistematizat şi structurat de către profesor pe

baza unor obiective didactice, prevăzute în programa şcolară;

mesajul transmis este explicat, argumentat şi demonstrat elevilor la nivelul lor de

cunoştinţe, pentru ai face pe aceştia să înţeleagă ceea ce transmite profesorul;

comunicarea are un caracter explicativ, acordându-se mare importanţă înţelegerii

mesajului transmis de către elevi;

2

predomină comunicarea verbală (60-70%);

profesorul trebuie să se adreseze elevilor politicos, stimulator, să capteze atenţia

elevilor pentru a asculta şi a participa la comunicare.

Sunt de acord cu Păun E. (1982) conform căruia comunicarea didactică este supusă şi

unor restricţii ca:

Competenţa ştiinţifică şi cea psiho-pedagogică de care trebuie profesorul să dea

dovadă îi impun anumite limite în predarea unei ştiinte dar şi în relaţionarea cu elevii.

Progresele înregistrate în domeniul pedagoigei şi psiho-pedagogiei îl transformă pe

profesor din unic deţinător şi transmiţător de informaţii, în colaborator al elevilor, în

creator şi stimulator de interese.

Profesorul fiind autorul programului de instruire a elevilor sub aspectul conţinutului,

obiectivelor, metodelor şi mijloacelor didactice este supus unor restricţii de ordin

instituţional, el trebuie să respecte anumite cerinţe derivate din statutul social al şcolii,

al locului şi rolului ei în pregătirea tineretului.

Relaţia profesor - elev trebuie să dezvolte un climat socio-afectiv favorabil activităţii

de învăţare.

În cadrul comunicării didactice pot apărea şi unele blocaje sau distorsionarea

informaţiei. Aceste blocaje se produc atunci când:

emiţatorul (profesorul) nu stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis;

mesajul nu este expus clar, inteligibil, sistemetizat;

emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede;

nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creeaza motivaţii pentru a stârni interesul

pentru comunicare;

emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, nonverbală,

paraverbală);

mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de

rezolvat;

mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, ci provoacă

dezinteres şi plictiseală;

comunicarea este numai unidirecţională, producând pasivitate;

elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau întrebări retorice;

eficienţa comunicării este blocată şi de fondul stresant creat de emiţător: pictiseală,

oboseală, dezinteres faţă de ceea ce spune;

3

elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a înţelege mesajul didactic sau acestea nu au

fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe (Marin Stoica, 2002).

În cadrul comunicării didactice importantă este şi relaţia profesor - elev, care trebuie să

îndeplinească mai multe funcţii, printre care cele mai importante sunt cea de informare şi de

transmitere a mesajului didactic şi educativ, cea de stimulare a gândirii şi a imaginaţiei

elevului, cea de evaluare şi reglare a procesului de predare - învăţare şi în ultimul rând funcţia

de rezolvare a problemelor şi conflictelor ce apar în cadrul şcolii.

Sunt de acord cu Constantin Cucoş (1998), conform căruia schema oricărei

comunicări didactice cuprinde: factorii (actorii) comunicării; distanţa dintre aceştia, aşezarea

factorilor, canalul de transmitere a mesajului, cadrul şi contextul instituţional al comunicării,

tipul de cod folosit, situaţia enunţiativă, repertoriile active sau latente ale relaţiei emiţător -

receptor, retroacţiunile practicate şi factorii de bruiaj.

După R. Iucu (2001) predarea ca act de comunicare pedagogică are ca obiect de studiu

următoarele:

participanţii la actul de comunicare (emiţător - receptor);

canalul de comunicare;

procesele de codare şi decodare a mesajelor;

relaţiile dintre repertorii (gradul de congruenţă, depăşirea barierelor de comunicare,

tipurile şi formele de comunicare, comunicare verbală şi nonverbală, empatia).

Comunicarea didactică este eficientă atunci când profesorul şi elevul respectă anumite

cerinţe. Astfel profesorul trebuie să transmită mesajul clar, structurat logic, să utilizeze un

limbaj adecvat şi accesibil elevilor, potrivit nivelului lor de înţelegere, să realizeze o

prezentare interesantă pentru a capta atenţia elevilor şi să asigure un climat adecvat

comunicării. Cerinţele pe care trebuie să le respecte elevii constau în faptul că aceştia trebuie

să aibă capacitatea de concentrare pentru a recepţina şi înţelege mesajul profesorului, să aibă

şi unele cunoştinţe anterioare, să fie motivaţi pentru a învăţa şi să cunoască limbajele utilizate

de profesor.

Prin comunicarea didactică se realizeză interacţiunea profesor - elev, dar se stabilesc şi

anumite relaţii, ca de exemplu de schimb de informaţii, de cooperare.

În actul comunicării didactice, elevul trebuie să-şi valorifice cunoştinţele, deprinderile

şi le consolidează cu informaţii noi. Acesta fiind dornic şi interesat să afle informaţii noi şi

noutăţi care să îi atragă interesul.

Profesorul pentru a-şi perfecţiona comunicarea didactică trebuie să îndeplinească

următoarele obiective:

4

vorbească corect, clar, direct şi deschis cu elevii;

trebuie să încurajeze feedback-ului din partea eleviilor pentru a cunoaşte în ce

măsură mesajele transmise au fost corect recepţionate şi înţelese de aceştia;

trebuie să asculte ceea ce spun elevii, să dea dovadă de răbdare, să fie atent şi să îi

încurajeze pe elevi, chiar dacă răspunsurile lor nu sunt tocmai cele bune.

Cel mai important aspect din cadrul comunicării didactice consider că este relaţia

profesor - elev deoarece de aceasta depinde întreaga desfăşurare a procesului de predare -

învăţare - evaluare. Dacă relaţia este una dificilă şi încordată atunci şi comunicarea are de

suferit unele modificări nefavorabile.

În concluzie, comunicarea didactică este una din aspectele cele mai importante ale

procesului instructiv - educativ. Aceasta are şi o influenţă majoră asupra reuşitei sau eşecului

şcolar al elevului. Cel mai important aspect rămâne însă relaţia profesor - elev care are rolul

cel mai important în cadrul şcolii, dar şi al societăţii.

Bibliografie

1. Drăgan, Ioan (2007), Comunicarea. Paradigme şi teorii, Volumul I, Editura Rao.

2. Stoica, Marin (2002), Pedagogie şi psihologie, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova.

5

3. Cucoş, Constantin (1998), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi gradele

didactice, Editura Polirom, Iaşi.

4. Păun, Emil (1982), Sociopedagogie şcolară, Editura EDP, Bucureşti.

5. Iucu, R. (2001), Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi.

6. Cucoş, Constantin (2002), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.

6