COMUNICAREA INTERUMANA

Cursant ,

1

COMUNICAREA INTERUMANA

COMUNICAREA VERBALA Comunicarea reprezinta un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentare (confuzii, ganduri, decizii, interioare) sau expresii fizice (sunete si gesturi). Ea constituie o necesitate si o activitate sociala. Cauza care a dus la aparitia comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni ca persoane sau grupuri sociale, cand se aflau la departare unii de altii. Cauza care a determinat apoi dezvoltarea comunicarii a fost necesitatea de a comunica intre oameni si organizatiile lor, in conditiile dezvoltarii relatiilor sociale. Formele de comunicare apar si se dezvolta odata cu mijlocul principal de comunicare intre oameni, care este limba sau limbajul, in care doua forme de intrebuintare: orala si scrisa. Comunicarea verbala are un rol primordial atat din punctul de vedere al secmentului de negociere pe care il ocupa cat si din punct de vedere al continutului. Comunicarea verbala permite un joc logic al intrebarilor si al raspunsurilor intr-o derulare flexibila, spontana, lucru care nu este posibil atunci cand negocierile au loc scris sau prin alte tehnici. Prin comunicarea verbala au fost realizate o serie de activitati: obtinerea si transmiterea de informatii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii. Limbajul in tratative sau negocierea presupune in primul rand o buna comunicare intre partenerii de tranzitie. Arta de a vorbi se dobandeste prin acumularea de cunostinte si o continuitate care elimina nesiguranta, vorbirea dezordonata, lipsa de expresivitate, echilibrul in vorbire. Cunoasterea si folosirea justa a mijloacelor de exprimare a ideilor pe care dorim sa le comunicam constituie o conditie primordiala in comunicare. Aceste mijloace sunt: limbajul si stilul. Limbajul poate fi determinat ca fiind un sistem de comunicare prin semnale, in cadrul unei limbi sau in afara ei. Filozoful KARL POPPER a identificat trei categorii de limbaje, dupa criteriul functiei:

1. Limbaje inferioare (folosite si in lumea animala), avand functia de semnalizare, de autoexpresie ;

2. Limbaje superioare, exclusiv umane, capabile de descriere si argumentare.

3. Limbaje mixte. Ca activitate sociala comunicarea verbala in relatiile comerciale are un limbaj de specialitate de corespunzator proceselor, operatiilor si relatiilor pe care le exprima. Terminologia acesteia, in general, este comuna tuturor domeniilor de activitate. Acest limbaj general se completeaza in fiecare domeniu de activitate prin includertea termenilor tehnici care exprima procesele de munca specifice acesteia, luand astfel fiinta limbajul specific activitatii comerciale. Elementele limbajului comunicarii in domeniul comertului difera de cel al limbajului general sau obisnuit datorita specificului activitatii. Acestei eleente ale limbajului comunicarii in domeniul comertului sunt:

1. Vocabularul – a. Totalitatea termenilor existenti intr-o limba; b. Totalitatea termenilor folositi de un autor sau de o persoana oarecare2. Repertoriu de termeni folositi intr-un anumit domeniu

a. Expresiile si formele de exprimare

2

b. Forma si structura gramaticala Stilul poate fi determinat ca: 1. La nivel individual: mode de exprimare intr-o comunicare, specific

definitor pentru emitator (stilul unui jurnalist, stilul unui scriitor, stilul unui orator, stilul unui muzician sau interpret)

2. La nivel colectiv: modul de exprimare intr-un domeniu (stil publicitar, stil literar, stil stiintific, stil artistic). Acesta adica stilul, cel folosit in comunicarea verbala care are loc in activitatea comerciala, se deosebeste in mod simtitor de stilul literar, stiintific, juridic sau familiar.Comunicarea in negociere trebuie sa foloseasca un stil sobru si concis potrivit cu obiectul si rolul ei. In fiecare act de comunicare se trateaza o singura problema concreta. Pentru ca aceasta sa-si atinga scopul trebuie sa se utilizeze acele mijloace si procedee de exprimare care sa asigure o calitate superioara a actului de comunicare, rezolvand in felul acesta scopul pentru care a fost initiat.

Principiile stilului comunicarii verbale sunt: 1. Claritatea – cuvintele trebuie sa fie bine alese, exacte si potrivite cu

ideile pe care le exprima, sa fie logic inlantuite pentru a putea fii intelese inca odata, de asemenea se va avea grija sa fie evitate cuvintele sau expresii cu mai multe intelesuri, neologismele, regionalismele, claritatea stilului este asigurata cand se folosesc propozitii si fraze scurte.

2. Simplitatea si naturaletea – acest principiu consta intr-o exprimare directa, fireasca si lipsita de exagerari.

3. Corectitudinea – o exprimare corecta consta in respectarea regulilor gramaticale.

4. Politetea si demnitatea – stilul comunicarii trebuie sa aiba in vedere un ton si mod deosebit de exprimare, cuviincios, respectuos si demn, iar in cazul unor nemultumiri aparute in discutie trebuie sa predomine politetea, buna cuviinta si demnitatea.

Pentru exprimarea corecta a ideilor, alaturi de vocabular, structura gramaticala este al doilea element de baza al limbii romane. Ea consta in aplicareea stricta a regulilor gramaticale in asezarea si imbinarea indicioasa a cuvantului in propozitii si fraze, prin: construirea propozitiei in ordinea directa, folosirea partilor de propozitie si a expresiilor.

CONVORBIREA NON-VERBALA Limbajul non-verbal se uneste cu limbajul verbal pentru comunicarea unui mesaj corect. Studiul acestui limbaj non-verbal vine sa dea forta, sa ne improspateze cunostintele intuitive pe care le avem despre un individ sau un grup. Expresiile psihice urmatoare reflecta starile de spirit cel mai frecvent exprimate in limbajul non-verbal: surasul – indica o persoana amicala deschisa discutiei; bratele incrucisate – denota o atitudine negativa mainile pe masa – indica faptul ca o persoana este gata de actiune a fi asezat pe scaun, mainile incrucisate la ceafa, tot corpul inclinat pe spate – reprezinta atitudinea tipica patronului in biroul sau care este tentat sa-si delimiteze teritoriul;

3

persoanele care-si freaca dosul mainilor din cand in cand are adesea ceva de ascuns persoanele care-si freaca palmele mainilor sunt pe cale de a realiza o buna actiune. Desi in relatiile inter-umane comunicarea verbala ocupa locul cel mai important, in comportamentul speciei sunt folosite, ca substitut sau in mod complementar fata de comunicarea verbala, si diferite alte moduri de comunicare, care nu folosesc limba vorbita, scrisa.

a. Comunicarea tactila Posibila numai in cadrul comunicarii inter-personale, aceasta forma de a transmite un mesaj, semnal este comuna si lumii animale. Ea se pastreaza inca si in societatile cele mai evoluate si are un caracter preponderent instinctual, desi de la un anumit nivel intervine constiinta. Cercetatorii au stanilit cinci clase de atingeri, dintre care numai patru privesc convorbirea:

1. Atingeri care transmit emotii pozitive, mangaierea, atingerea ca semnificatie consolatoare, atingerea de incurajare (strangerea tacuta de mana, batai pe umar), atingerea linistitoare, comunica afectiunea, participarea, aprecierea si au un efect pozitiv asupra starii de spirit a receptorului.

2. Atingeri ludice si acestea pot fi autonome sau in legatura cu comunicarea verbala (simularea unei mangaieri sau loviri, intr-un anumit context ludic), asemenea atingeri au un caracter abuziv si presupun un referential comun precum si o relatie de apropiere.

3. Atingeri „de control”, in aceasta categorie sunt incluse acele semnale tactile care au rolul de a orienta comportamentul sau atitudinea, o asemenea atingere poate atentiona cu discretie, poate sugera un indemn sau din potriva, o retinere, in respect cu comunicarea verbala sau cu alta actiune.

4. Atingerea „rituala”, din aceasta categorie fac parte atat atingeri cu semnificatie magica, in spatiul religios, cat si atingeri specifice spatiului profund, care si-au pierdut vechile sugestii, transmiterea harului prin atingeri de la preot la preot sau de la preot la credincios, atingerea cu un obiect sacru, atingerea cu rol taumaturgic, pastreaza caracterul ritual; strangerea mainii in semn de salu, lovirea palmei drepte a doua persone in semn de urare de succes sau de felicitare sunt atingeri care transmit implicarea desi uneori se golesc de sens si devin pur formale; in aceasta categorie sunt incluse si atingerile cu semnificatie sexuala

b.Comunicarea gestuala-kinezica- La fel ca si comunicarea tactila, comunicarea prin gesturi poate sa se substituie, pe unele secvente multeori reprezinta o completare, accentuare, contrazicere sau reglare a acesteia. Aducand un spor de expresivitate, gestul este folosit cu precadere in comunicarea artistica. In raport cu destinatarul mesajului, gestul poate fi prezentat in comunicarea interpersonala, de grup si de masa. Gesturile cu valoare comunicationala pot fi grupate in mai multe categorii: a.Emblemele – acestea sunt miscari care se substituie comunicarii verbale si formeaza un limbaj constituit dintrun numar mare de gesturi, care

4

semnifica sunete ori cuvinte si compenseaza imosibilitatea e exprimare verbala in anumite situatii, exemplele curente se refera la codurile surdo-mutilor, la o populatie australiana (Aranda) si, in domeniul artistic, la practicantii pantomimei. b.Ilustratorii – sunt gesturi de insotire si montare a comunicarii verbale uneori spontane, universale si au fost inventariate in cadrul mai multor categorii: „bastoanele”, pictografele, kinetografele, ideografele, miscarile deictice, miscarile spatiale, miscarile ritmice, ilustratorii emblematici. c.Gesturile de reglaj – miscarile capului, ale fetei, mai rar ale mainilor; pentru o sugerare solicitarea de a se vorbi mai tare, mai incet, mai rar, mai repede, mai putin. d.Miscarile afective – sunt expresii ale starii de spirit, sunt folosite pentru a comunica trairi, scutruiente, reactii. e.Adaptorii – gesturi de toaleta, de corectare a tinutei, de control al comportamentului in societate. c.Comunicarea prin intermediul obiectelor Este o forma de transmitere a unui mesaj non-verbal, care foloseste, inafara de resursele corporale, recursul la obiecte. Asocierea gest-obiect poate interveni in comunicare in unele situatii. Gesturile care folosesc batiste, esarfe, palarii pentru semn de salut sau despartire ori pentru semnalizarea unei prezente. d.Comunicarea prin situare Un alt gest de comunicare non-verbala neanalizat in literatura cu acest profil din romania. O persoana care nu doreste sa fie abordata se plaseaza intr-o zona retrasa, extrema sau marginala aratand ca nu este disponibila, o persoana interesata sa fie remarcata se plaseaza si se misca in centrul actiunii comunicandu-si disponibilitatea.

COMUNICAREA SCRISA Scrisul a imbracat la inceput forma pictografica. Cu timpul s-a perfectionat si transformat ulterior in scrieri cu litere de alfabet. Scrisul si comunicarea formeaza unul si acelasi proces istoric-dialectic, determinat de schimbarea si dezvoltarea conditiilor vietii materiale si sociale. Limbajul scris constituie una dintre cele mai importante si mai revolutionare cuceriri dobandite de oameni, in procesul muncii si in conditiile convietuirii in societate. El joaca un rol deosebit in pastrarea si raspandirea stiintei si a culturii in precizarea si realizarea diferitelor raporturi sociale. Comunicarea nu a ramas la stadiul unei simple comunicari de stiri sau vesti intre oameni. S-a dezvoltat continuu pe masura dezvoltarii relatiilor dintre oameni si pe masura dezvoltarii societatilor, lumii si a vietii de zi cu zi. Prin comunicare scrisa se intelege: scrisoare, continutul unei scrisori, schimb de scrisori intre doua sau mai multe persoane, raport sau legatura intre fapte, lucrari, fenomene si situatii. Este procedeul de comunicare intre oameni prin scrisori, instiintari sau comunicari scrise. Prin comunicare scrisa se mai intelege totalitatea comunicarilor scrise care intervin in activitatea unei persoane juridice cu privire la relatiile si interesele ei. Comunicarea facuta in scris de catre o persoana fizica sau juridica reprezinta un act de corespondenta. Actele de corespondenta au caracterul si poarta denumirea de scrisori. In cazurile concrete, insa, actele de corespondenta au denumiri diferite: oferta, adresa, intampinare, cerere, telegrama, reclamatie, proces-verbal, afis comercial.

5

Comunicarea scrisa este folosita atunci cand nu este posibila comunicarea orala, cand nu exista alt mijloc de comunicare, cand comunicarea scrisa este mai avantajoasa in comparatie cu celelalte mijloace de comunicare si, indeosebi, intotdeauna este necesara existenta unei forme scrise. Obiectul comunicarii il formeaza: pastrarea relatiilor existente si convenabile dintre oameni, dintre organizatiile lor, dintre ei si acestea, initierea, stabilirea si desfasurarea unor relatii noi, modificarea si stingerea relatiilor vechi, schimbul de stiri, ganduri, informatii, pareri si idei care prezinta interes pentru relatiile lor, precizarea anumitor situatii si pozitii privind interesele reciproce, clarificarea si aplanarea eventualelor neintelegeri care se pot ivi in cadrul relatiilor si intereselor comune, rezolvarea diferitelor probleme pe care le ridica desfasurarea practica a raporturilor sociale care ai leaga. Pentru persoanele fizice, comunicarea scrisa constituie o activitate ocazionala. Pentru organele de stat, institutii, intreprinderi si celelalte organizatii, comunicarea constituie o activitate continua, o metoda de lucru, o modalitate de rezolvare a multor probleme. Corespondenta a facut pozibile noi relatii in viata politica activitatea comerciala, in lumea culturala si in existenta cotidiana. Ea respecta un anumit protocol si presupune, atat pentru emitator cat si pentru receptor, cunoasterea si respectarea unor reguli. Ea mai presupune confidentialitate, fiind protejata de altfel de prevederile legale. Violarea corespondentei este un act abuziv si ilegal. Rolul comunicarii scrise in activitatea societatilor comerciale reuneste atat definirea corespondentei cat si importanta ei. Corespondenta este comunicarea scrisa intre doua persoane, institutii, scrisori primite, trimise de o institutie, organism, persoana. Importanta ei decurge din rolul pe care il joaca in activitatea societatilor comerciale.

Situatia de comunicare

Orice situatie in care se transmite o informatia

- poate fi : Fictionala Non- fictionala ( reala )

Tipuri de comunicare

Verbala ( orala / scrisa) Non-verbala (grafic , sudo-muti ... etc ) Paraverbala ( mimica , gesturi )

Elementele situatiei de comunicare6

emitator ( cel care transmite informatia ) receptor ( cel caruia i se adresea emitatorul )

- receptorii pot fii specializati sau nespecializati canal ( oral / scris ) = mijlocul material prin care se transmite informatia cod = sistemul prin care este transmis limbajul ( lb romana , de ex ) mesaj = secventa prin care se transmite informatia referent = tema textului

Functiile comunicarii

Functia emotiva , expresiva sau reflexive- concentrata pe emitator- se prezinta capacitatea emitatorului de a particulariza enuntul si de a se

exprima clar , logic si nuantat- marci discursive : utilizarea verbelor la persoana I ( sc si pl ) si a formelor

pronominale la aceiasi persoana; interjectii , interogatii si exclamatii retorice

Functia conativa, persuasiva sau retorica ( / de apel )- focalizata pe receptor- denota capacitatea mesajului de a realiza un contact , o conexiune intre cei

care dialogheaza ; de asemenea se incearca influentarea receptorului- marci discursive : prezenta verbelor si formelor pronominale la persoana

a2a , a verbelor la imperativ , a vocativelor , precum si a intonatiilor si a exclamatiilor retorice

Functia referentiala , denotativa sau cognitive- vizeaza contextul - prezinta capacitatea enuntului de a transmite informatii prin apelul la un

cod cunoscut interlocutorilor- marci discursive : cuvinte care numesc spatiul social sau timpul (aici , acum

, azi , ieri , etc ) ; persoane implicate in dialog direct sau indirect ( pron si adj pron demonstrative ) ; pronume personale sau de politete

Functia poetica , stilistica sau estetica- este orientata asupra mesajului- vizeaza capacitatea enuntatului de a actualiza resursele expresive ,

utilizand un amalgam de figuri de stil

Functia metalingvistica ( de comentariu )- centrata pe cod- vizeaza domeniul semantic , mediile lingvistice , culturale si estetice- se recunoaste prin constructii de tipul : " nu inteleg . La ce te referi? " , " Ce

intelegi tu prin <metatext> si <enunturi explicative> ? " , " Nu se spune Nu fa! , ci Nu face! "

Functia fatica- vizeaza canalul

7

- denota capacitatea cde a cotrola si a mentine contactul dintre receptor si emitator , sau are rolul de a verifica functionalitatea canalului

- in comuncarea scrisa , se recunoaste prin sintagme precum : "Atentie !" , "Ei bine ..." , "Sa vedeti ce s-a intamplat" , "Alo!" , "Se vede la tabla?"

Functia reflexiva- Indeamna la visare, refectie, filosofare

Tipuri de texte ( I )

1. Texte non-literare caracter non-fictional referent real instantele comunicarii reale functia principala : informativa scop pragmatic limbaj comun , cu rol instrumental termenii sunt preponderent denotativi

2. Texte de granita caracter non-fictional referent real functia informativa si estetica marci stilistice si subiective ( propozitii incidente , Dativ etic , marci ale eului

liric discurs personalizat ( jurnal personal , memorii sau eseu literar )

3. Texte literare caracter fictional referent fictionala instanta de comunicare este reala si fictionala functia principala este poetica ( stilistica sau estetica ) scopul comuncarii este estetic limbaluj este artistic cu rol stilistic sunt prezentate calitati particulare ale textului sunt prezente registre stilistice diferite ( figurile de stil )

TIPURI DE TEXTE ( II )

1. Text argumentativ = are o ipoteză/ teză - propoziţie care exprimă ideea de bază cu valoare de a"devăr. fn conţinutul textului se află argumentul/ argumentele şi exemplul/ exemplele. Discursul argumentativ conţine indicatori de argumentare; pentru că, deoarece, de aceea, întrucât, deci, aşadar şi se încheie printr-o propoziţie cu rol de concluzie. Un text nu este argumentativ dacă:- propoziţia care exprimă ideea de bază nu este urmată de alte informaţii în text care să o susţină în mod convingător;- nu este identificabilă propoziţia cu rol de concluzie;

8

- nu sunt prezenţi indicatorii de argumentare şi nici conectorii.Textul argumentativ poate fi folosit în următoarele tipuri de texte:

a. texte specifice: eseuri, articole, discursuri, pamflete, polemici, scrieri filosofice;

b. texte unde poate apărea argumentaţia: expuneri, prezentări de carte, prezentarea unei lucrări, editoriale, cronici, comentarii de presă, dezbateri, mese rotunde etc.Scopul textului argumentativ este de a convinge/ a persuada.Poziţia lectorului/ a receptorului: reflexivitate şi spirit critic sau receptare afectivă, complicitatea receptorului cu emiţătorul (acceptarea opiniilor).

2. Text descriptiv (de tip definiţie).Discursul de tip definiţie porneşte de la întrebarea ce înseamnă ceva, ce reprezintă, ce este? Definiţia se compune dintr-un ansamblu de propoziţii care analizează înţelegerea unui termen, a unui concept, a unei noţiuni. în funcţie de raportul obiectiv/ subiectiv, definiţiile pot fi:- teoretice = fac apel la o teorie ştiinţifică sau la o concepţie generală despre lume. Tonalitatea este neutră;- persuasive = urmăresc inducerea unei atitudini favorabile sau defavorabile definitului. Cel care defineşte intervine în text prin diverse mărci ale subiectivităţii. Tipuri de texte în care sunt folosite definiţii: dicţionare, manuale, prospecte.

3. Text descriptiv (alte tipuri de descriere). Focalizarea (cine vede?) determină tipul descrierii:- subiectivă: prezenţa implicită sau explicită a naratorului;- obiectivă: efectul documentar.în acest context, descrierea poate fi:• contemplativă, lirică - un peisaj în acord cu o stare de spirit;• critică, satirică, admirativă - portretul;• realistă - are funcţie narativă, subliniind psihologia personajului;• poetică - anticipează o acţiune printr-o serie de semne distinctive.Tipuri de texte literare (proză, portret, poezie) / texte de graniţă (memorii, jurnale).

4. Text informativ = transmite un mesaj într-o manieră organizată, ierarhizată. Se poate combina cu texte de tip explicativ, descriptiv sau argumentativ. Informaţiile transmise nu vizează stabilirea unei concluzii. întrebările care evi-denţiază specificul textului sunt: Despre ce se informează?, Cine?; Ce?, Unde?; Cum?, De ce?Mărcile lingvistice întâlnite des:• estomparea completă a emiţătorului - ton neutru;• folosirea cu preponderenţă a timpului prezent;• lexic specific domeniului tematic;• prezenţa unor articulaţii care introduc cronologia (mai întâi, apoi, pe urmă).Tipuri de texte: articole de presă, anunţuri, manuale.

5. Text injonctiv = indică un mod de acţiune, un mod de întrebuinţare a unui produs; conţine un set de informaţii despre produsul/fenomenul a cărui folosinţă/întrebuinţare o indică. Tipuri de texte unde se foloseşte: reţete de bucătărie, prospecte pentru medicamente, instrucţiuni de instalare/de folosinţă a aparatelor, publicitate. Poziţia lectorului: docilitate sau spirit critic.

9

6. Text explicativ = text cu bază informativă, în care emiţătorul doreşte să-l facă pe receptor să înţeleagă un fenomen, o problemă. Se intersectează cu textul informativ, descriptiv sau argumentativ. întrebările care evidenţiază textul explicativ: Ce se explică?, Cine?, De ce?Tipuri de texte: manuale'şcolare, texte ştiinţifice.

Instantele comunicarii

autor = persoana reala care scrie un text literar narator = persoana fictiva care nareaza evenimentele personaj = persoana fictiva care participa la actiune cititor = persoana reala care recepteaza textul literar

Perspectiva din care autorul poate prezenta faptele/ ideile/ opiniile poate fi:1. obiectivă/ subiectivă;2. neutră;3. istorică;4. ştiinţifică;5. cronologică.

Distincţia între literar/ nonliterarStilul beletristic sau al literaturii artistice se află în opoziţie cu celelalte stiluri

funcţionale, care sunt nonliterare. Pentru a argumenta că un text este nonliterar se pot stabili următoarele trăsături:- folosirea cuvintelor cu sens denotativ;- obiectivitatea - lipsa subiectivităţii;- lipsa figurilor de stil;- registrul de stil standard: fără arhaisme, regionalisme sau expresii populare;- folosirea dominantă a modului indicativ;- prezenţa unor verbe sau expresii impersonale;- lipsa elementelor afective.Textul nonliterar are dominant caracterul informativ (eventual şi persuasiv), spre deosebire de textul beletristic/ literar care urmăreşte să impresioneze cititorul (caracter emotiv).

Scopul comunicarii

scop informativ ( înşiruire de idei cu scopul de a informa receptorul ) scop persuasiv ( se urmăreşte convingerea receptorului ) scop predictive ( Verbele sunt folosite la indicativ viitor ) scop emotiv ( urmăreşte să creeze o stare emoţională necesară înţelegerii

mesajului )

10

Nivelul stilistic

Registre stilistice popular regional cult neologic colocvial ( familial ) arhaic oral argou ( limbaj codificat , utilizat numai de anumite grupuri cu scopul de a nu

fi inteles de catre ceilalti ) jargon ( expresii si cuvinte straine cu scopul de a impresiona )

Stil direct ( vorbire directa ) reda in mod direct vorbele cuiva semnele de punctuatie specifice sunt : "" - apar verbele ded declaratie "a zice", " a spune , etc intre propozitii predomita raportul de coordonare alterneaza persoanele I cu a2a

Stil indirect (vorbire indirecta ) modalitate ded transpunere a vorbelor cuiva trecerea de la persoanele I si a2a la persoana a 3a apare raportul de subordonare care leaga propozitiile prin conjunctii

subordonatoare de verbele de declaratie ( " mi-a spus sa vin")

Stil indirect liber modadlitate de redare a spuselor cuiva de catre narator fara a le face

dependente de verbe de declaratie, fara conjuctii subordonatoare si fara ghilimele

STILURILE FUNCŢIONALE ALE LIMBII ROMÂNEStilul (din gr. stylos = instrument de scris; lat. styius - condei) reprezintă felul propriu în care se exprimă o persoană; este modul particular de folosire a mijloacelor lingvistice în diferite domenii de activitate. Stilul este omul însuţi - le style cest l'homme meme, după cum spunea naturalistul francez Buffon.Stilurile funcţionale sunt variante ale limbii literare folosite în diferite domenii de activitate (limbaje funcţionale).

1. Stilul beletristic/ artistic este folosit în operele literare şi este cel mai cuprinzător. Funcţia principală a comunicării este cea estetică, subordonând celelalte funcţii: funcţia tranzitivă (de a transmite un mesaj) şi reflexivă (de a îndemna la reflecţie, fiind o oglindă a celui care transmite mesajul). Are următoarele caracteristici: - utilizează imagini artistice şi figuri de stil pentru a transmitesau sugera stări afective, emoţii puternice; !-<- foloseşte un limbaj conotativ, cuvintele primind sensuri noi prin polisemie, omonimie sau bogăţie sinonimică;

11

- foloseşte un vocabular variat, apelând la toate registrele stilistice: popular, cult, scris, oral, arhaic, regional, coloc-vial, argotic sau jargon;- permite abateri de la normă (dezacord, anacolut, exprimare prolixă, pleonasm) pentru a crea anumite efecte estetice sau satirice, de ridiculizare a personajelor prin limbaj;- preocuparea pentru frumuseţea exprimării sau pentru expresivitate şi noutatea îmbinărilor de cuvinte, având ca rezultat originalitatea;- se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii cititorului, care descoperă ideile în expresia figurată şi sugestivă a textului.Domeniul de utilizare: literatura.

2. Stilul administrativ (oficial) îndeplineşte funcţia de comunicare în sfera relaţiilor oficiale, administrativ-juridice. Reprezintă felul de comunicare între autorităţi şi cetăţean sau între două instituţii administrative. Are caracteristicile următoare:- respectarea normelor de comunicare, corectitudine şi simplitate;- caracter obiectiv, impersonal, lipsa figurilor de stil şi a oricărei preocupări de a înfrumuseţa mesajul;- claritate şi precizie (nu pot exista două interpretări ale mesajului);- terminologie specifică (stil funcţional conservator) şi prezenţa unor clişee/ formule verbale obligatorii pentru un anume tip de redactare oficială;- cuvintele sunt folosite exclusiv cu sens denotativ;- enunţul este organizat judicios (de exemplu, în lege conţinutul este organizat în articole, puncte, alineate, paragrafe).Domeniul de utilizare: în relaţiile administrative, oficiale.3. Stilul ştiinţific îndeplineşte funcţia de comunicare în domeniul ştiinţific şi tehnic. Caracteristici: - respectarea normelor de comunicare, corectitudine şi simplitate;- caracter obiectiv, impersonal (nici un fel de nuanţă subiectivă), lipsa figurilor de stil şi a oricărei preocupări de a înfrumuseţa mesajul;- claritate şi precizie (nu pot exista două interpretări ale mesajului); terminologie specifică, ce se caracterizează printr-un număr mare de neologisme, specifice domeniului respectiv, cele mai multe aparţinând zonei unui limbaj internaţionalizat.Domeniul de utilizare: ştiinţele exacte.

4. Stilul jurnalistic sau publicistic îndeplineşte funcţia de informare, mai ales în legătură cu evenimentele recente, contribuind la formarea sau exprimarea opiniei publice. Caracteristici:- respectarea normelor de comunicare, corectitudine, simplitate;- insistenţa asupra preciziei şi adevărului informaţiei, a circumstanţelor în care se desfăşoară un eveniment sau o situaţie;- obiectivitatea relatării".Domeniul de utilizare: în mass-media şi publicitate

5. Stilul colocvial este utilizat în sfera relaţiilor cotidiene, este stilul conversaţiei uzuale, având ca principală formă de manifestare dialogul. Prin posibilitatea exprimării sentimentelor, a subiectivităţii, se apropie de stilul artistic, doar că pune în mai mică măsură accentul pe frumuseţea exprimării, construcţiile fiind mai simple, chiar cu abateri de la corectitudine, în funcţie de gradul de

12

educaţie şi de cultură al vorbitorului. Mesajul oral este întotdeauna mai puţin îngrijit decât cel scris. Alte caracteristici:- alternanţa între două tendinţe contrarii: economia de mijloace şi dorinţa de a transmite cât mai precis mesajul;- utilizarea unor mijloace nonlingvistice (mimica, gesturile) sau paralingvistice (intonaţia, pauzele, accentul);- posibilitatea fragmentării discursului prin digresiuni, pauze, propoziţii sau expresii incidente.Domeniul de utilizare: relaţii interpersonale în planul vieţii cotidiene

CALITĂŢILE GENERALE ALE STILULUI

1. CLARITATEA = formularea limpede, logică şi coerentă pentru înţelegerea deplină; claritate = accesibilitate, corectitudine;= folosirea cuvintelor cu sensurile lor de bază, bine cunoscute. Abaterile de la claritate sunt:• obscuritatea = stil confuz, greoi;• stilul echivoc = confuzie în exprimare, astfel încât nu se poate şti exact la ce se referă vorbitorul;• nonsensul = exprimarea fără logică, fără sens, deseori aberantă: Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.

2. PROPRIETATEA = utilizarea mijloacelor lingvistice'potrivite, a cuvintelor cu înţelesurile lor de bază.= calitatea stilului privind folosirea cuvintelor care exprimă exact ideea, apelând la sensul propriu, cel mai potrivit al cuvântului. Abaterile se produc din cauza necunoaşterii sensurilor unor cuvinte şi duc la un stil impropriu (liber-schimbist înseamnă pentru Caţavencu elastic în concepţii).

3. CORECTITUDINEA = respectarea normelor de exprimare; respectarea strictă a regulilor gramaticale, a ortografiei în vigoare. Abaterea de la corectitudine duce la solecism. De ex., dezacordul: ziariştii a participat la manifestare...; folosirea incorectă a acuzativului: cartea care am luat-o..., cuvinte sau expresii enunţate greşit: servici, in ceea ce privesc problemele....

4. PRECIZIA = capacitatea de a folosi cuvintele strict necesare comunicării, de a găsi acele cuvinte care să exprime cei mai bine ideea ce urmează a fi transmisă. Abaterile de la precizia exprimării pot duce la:- stilul prolix, difuz, bombastic, printr-o aglomerare obositoare de cuvinte inutile, ceea ce produce digresiunea. Definind un astfel de stil, Voltaire îl numea o mare de cuvinte într-un pustiu de idei, iar Titu Maiorescu, referindu-se la beţia de cuvinte, afirma că boala se numeşte lipsa de idei.- pleonasmul este greşeala de exprimare prin repetarea inutilă a unor cuvinte ce exprimă aceeaşi idee;- retorism formal;- preţiozitate.

5. PURITATEA = este dată de folosirea strictă a cuvintelor admise de simţul cultivat al limbii=uzul curent, tradiţia literară. Abaterile de la această calitate a exprimării reies din incultură, din lipsa lecturii, din imitarea fără discernământ (faci

13

mişto!), precum şi din folosirea nejustificată de provincialisme/regionalisme, arhaisme, neologisme, barbarisme.

6. CONCIZIA = exprimarea concentrată, lapidară, care apelează numai la cuvintele absolut necesare transmiterii ideii spre a fi înţeleasă corect de receptor;= utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare în exprimare.

CALITĂŢILE PARTICULARE ALE STILULUIStilul particular asigură originalitatea operelor literare, scriitorilor şi vorbitorilor, individualizându-i şi conferindu-le personalitate.

1. NATURALEŢEA = este exprimarea firească, necăutată şi curgătoare a ideilor, ce se înlănţuie coerent, logic şi clar, fiind receptate cu uşurinţă şi cu plăcere de cei cărora le sunt adresate. Abaterile de la naturaleţe duc la un stil căutat, teatral sau la un stil emfatic, bombastic, declamator, umflat.

2. SIMPLITATEA = capacitatea de a folosi cuvinte accesibile, de a acorda o atenţie sporită în alegerea riguroasă a cuvântului care să exprime cel mai elocvent ideea susţinută.

3. ARMONIA (MUZICALITATEA)'= este dată de sonoritatea caldă, firească, ce încântă auzul şi este ilustrată mai ales în poezie, dar este necesară şi în exprimarea cotidiană. Abaterea de la armonia fonetică duce la cacofonie, adică alăturarea supărătoare a unor grupuri de sunete ce poate deveni uneori vulgară.

4. DEMNITATEA = este dată de folosirea cuvintelor cuviincioase, conferind exprimării delicateţe, fineţe, discreţie şi eleganţă. Abaterea de la această calitate duce la o exprimare vulgară, de prost gust, supărătoare,

5. FINEŢEA = se realizează prin întrebuinţarea acelor cuvinte ce exprimă în mod subtil ideea, sensul, apelându-se la aluzie, urmând ca cititorul (interlocutorul) să descopere esenţa comunicării.

6. RETORISMUL = o exprimare influenţată de arta vorbirii în faţa unui auditoriu.

7. IRONIA = exprimare care conţine o uşoară batjocură la adresa cuiva, zeflemea, persiflare.

8. ORALITATEA = folosirea în scris a unor particularităţi ale graiului vorbit.

9. EUFONIA = succesiunea armonioasă de vocale şi consoane, care produce o impresie acustică plăcută.

14

Comunicarea în cadrul grupului

Comunicare reprezintă înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legatură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Deşi pare simplu înţelesul comunicarii este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri şi cam tot atîtea metode de exprimare şi manifestare. Nu există o definiţie concretă a comunicării însă se poate spune cel puţin că, comunicarea înseamnă transmiterea intenţionată a datelor, a informaţiei.

Ce se înţelege prin comunicare:

o provocare constantă pentru psihologia socială; o activitate; satisfacerea nevoile personale; legătura între oameni, etc.

Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista in transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa deţina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate , ei trebuie sa aibă in comun scopuri, convingeri aspiraţii, cunostinţe - o intelegere comuna - "acelaşi spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispoziţii emoţionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la aşteptări şi cerinţe.

Comunicarea se realizează pe trei niveluri:

1. Logic 2. Paraverbal 3. Nonverbal

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).

Daca intre aceste niveluri nu sunt contradicţii, comunicarea poate fi eficace. Daca insa intre niveluri exista contradicţii, mesajul transmis nu va avea

efectul scontat.

Tipuri de comunicare: Comunicarea intrapersonala . Este comunicarea în şi catre sine. Comunicarea interpersonala. Este comunicarea între oameni. Comunicarea de grup. Este comunicarea între membrii grupurilor si

comunicarea dintre oamenii din grupuri cu alţi oamenii.

15

Comunicarea de masa. Este comunicarea primită de sau folosita de un numar mare de oameni.

Scopul comunicării:· sa atenţionam pe alţii.· sa informam pe alţii.· sa explicam ceva.· sa distram.· sa descriem.· sa convingem, etc.

Pentru a descrie numeroasele înţelesuri ale comunicarii pe care o folosim si o traim zilnic, folosim urmatorii trei termeni:

a. Forma comunicarii Este un mod al comunicarii asa cum sunt vorbirea, scrierea sau desenul.Aceste forme sunt distincte si separate una de alta asa de mult, încât au sistemul lor propriu pentru transmiterea mesajelor. Astfel, când semnele sunt facute pe foaia de hârtie potrivit anumitor reguli (cum sunt cele ale gramaticii si ortografiei), atunci noi cream cuvinte si "forma" scrierii.

b. Mediul comunicarii Este un mijloc al comunicarii care combina mai multe forme.Un mediu adesea poate implica utilizarea tehnologiei asa ca acesta este dincolo de controlul nostru. Spre exemplu, o carte este un mediu care foloseste forme ale comunicarii precum sunt cuvintele, imaginile si desenele.

c. Media Sunt acele mijloace de comunicare în masa care s-au constituit într-un grup propriu.Exemple binecunoscute sunt radioul, televiziunea, cinematograful, ziarele si revistele. Toate acestea sunt distincte si prin modul prin care pot include un numar de forme de comunicare. Spre exemplu, televiziunea ofera cuvinte, imagini si muzica. Adesea termenul mass-media identifica acele mijloace ale comunicarii bazate pe tehnologie care fac o punte între cel care comunica si cel care recepteaza.

Limbajul este codul cu care este transmisă informatia, reprezintă unealta comunicării. În prima categorie intră limbajul. Limbajul reprezintă codul comunicării,este liantul între cel ce transmite informaţia ,eminţător, şi cel ce primeşte informaţia, receptor. Limbajul determina forma comunicarii. El este de trei feluri:

Limbaj scris.Limbaj verbal.Limbaj nonverbal.

Judecata, sinele si societatea nu sunt structuri discrete, ci procese de interactiune personala si interpersonala. Interactiunea simbolica subliniaza importanta limbajului, ca mecanism fundamental in devenirea sinelui si judecatii.

16

Personalitatea este ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane şi o distinge ca individualitate; felul propriu de a fi al cuiva.

Comunicarea are o foarte mare influenţă asupra personalitaţii deoarece in ziua de azi individul se defineste in functie de ceilalţi iar comportamentul reprezinta o constructie a persoanei in interactiunea cu ceilalti. Interaţiune atrage concomitent comunicare.

Sinele se construieste in interactiune cu ceilalti. In felul acesta, definirea unei situatii nu este niciodata strict individuala, desi apare astfel; in acelasi timp, nici individul nu este doar o oglinda a celorlalti, ci introduce note personale in orice evaluare si raspuns. Cu cat se comunica mai mult cu atat cresc sansele de a se crea personalitati puternice. Comunicarea este cheia individului spre societate şi integrarea în aceasta.Lipsa comunicarii atrage o indepartare iminenta faţa de grup, echipa, societate, etc.

Daca luam în discutie termenul de grup observam caci, chiar societatea din care facem parte este un grup. Grupul înseamna reguli, reputaţie, ţel, munca în echipă, etc . Sensuri determinate de interanctiune deci de comunicare. Atata timp cat exista o buna comunicare există şi un randament maxim, însă dacă aceasta lipseşte se poate ajunge la disensiuni sau, chiar mai rău.

Functionarea unui grup mai mare se bazeaza pe reteaua care conecteaza diferite parti ale sale si-i asigura coerenta. Nuanta pe care o introduce Blumer ar putea chiar surprinde: "O retea sau o institutie nu functioneaza in mod automat datorita unei dinamici interioare sau unui sistem de cerinte: ea functioneaza pentru ca persoanele aflate in diferite puncte fac ceva, iar ceea ce fac este rezultatul modului cum definesc situatia in care sunt chemate sa actioneze"

Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne nastem. Noi învatam sa comunicam. De aceea trebuie sa studiem ce învatam ca sa putem folosi cunostintele noastre mai eficient. Orice comunicare implica creatie si schimb de întelesuri. Aceste întelesuri sunt reprezentate prin "semne" si "coduri". Se pare ca oamenii au o adevarata nevoie sa "citeasca" întelesul tuturor actiunilor umane. Observarea si întelegerea acestui proces poate sa ne faca sa fim mai constienti referitor la ce se întâmpla când comunicam.

Este o alta lectura a comunicarii si semnificatiei sale legata de data aceasta de procese sociale de adancime, cum ar fi conservarea identitatii si coeziunii, exercitarea functiei vitale de integrare sociala, de mentinere si consolidare a unui humus psihologic comun. In nici una dintre ipostazele sale majore, societatea (comunitatea umana) nu poate exista fara comuni-care: nici in cea de dobandire a unei experiente comune (care presupune dialog), nici in cea de transmitere a zestrei culturale, nici in construirea acor-dului asupra unor probleme si dezlegari. comunicarea semnifica mult mai mult decat schimbul si raspandirea de informatii; comunicarea creaza si mentinea societatea.

17

Reflectii si maxime:

"E în zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte."M. Eminescu

"Cuvântul este sunet si culoare, e mesagerul gândului uman."T. Vianu

"Cât de puternice sunt cuvintele drepte. "Biblia

"Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire."Rudyard Kipling

"Pana de scris este mai puternica de cât sabia"Shakespeare

"Ca sa pregatesti o buna cuvântare spontana îti trebuie mai mult de trei saptamâni. "Mark Twain

"Scrierea la persoana a treia deseori ne permite sa ne ascundem în spatele organizatiei. "H. Schwartz

"Precizarea întelesului termenilor este cea dintâi precautie care se ia în orice discutie."P. P. Negulescu

"O cuvântare fara scop specificat este ca o calatorie fara destinatie."Ralph C. Emedley

Bibliografie:

ANDREI COSMOVICIPsihologie generala(Editura Polirom –Iasi 1996)

18

M. ZLATE, C. ZLATE“Cunoasterea si activitatea grupurilor scolare”( Editura Politica - Bucuresti 1982 )

FRANCOIS PAROT“Dictionar de psihologie”( Editura Humanitas - Bucuresti 1999 )

IONESCU C .POPESCU``Elemente de psihologie si epistemologie genetica``(Editura stintiifica si enciclopedica-Bucuresti 1981 )

DUMITRU CRISTEA“Tratat de psihohlogie sociala”

( Editura ProTransilvania-Bucuresti 2000 )

19