Comportamentul agresiv:cauze, forme de manifestare şi modalităţi de combatere

Problematica agresivităţii, manifestată mai ales în rândul copiilor, a fost în atenţia multor cercetători care au încercat să descopere cauzele, formele ei de manifestare, dar mai ales mijloacele de prevenire şi diminuare a unei astfel de conduite. Agresivitatea este definită de Leonard Berkowitz ca fiind orice formă de comportament care intenţionează să producă cuiva răni(fizice sau psihologice). Din perspectivă socială agresivitatea are loc atunci când un observator estimează că un comportament reprezintă o violare a normelor culturale la care aderă. Nu orice comportament agresiv reprezintă un fapt antisocial (un exemplu elocvent este reprezentat de către cei antrenaţi în anumite competiţii sportive) precum nici orice fapt antisocial se manifestă neapărat printr-un comportament violent(de exemplu:furtul). Pentru a înţelege mecanismele producerii actelor de violenţă trebuie în primul rând să cunoaştem cauzele care le determină. Sprijinindu-se pe trăsăturile biologice ale organismului uman, Konrad Lorenz interpretează din perspectivă etologică agresivitatea ca fiind o pornire instinctivă ce nu poate fi luată drept reacţie la stimuli externi. El presupune că agresivitatea intervine în procesul de selecţie naturală al oricărui organism viu, astfel încât doar caracterele puternice supravieţuiesc. Cei care au adus argumente împotriva acestei teorii au admis că, deşi nu putem demonstra existenţa unui instincct agresiv, nu este exclusă determinarea genetică a persoanelor agresive. În urma cercetărilor pe loturi mari de subiecţi, s-a evidenţiat de exemplu că scăderea concentraţiei de testosteron reduce ponderea actelor agresive. Una dintre teoriile care s- dovedit a fi solid argumentată a fost cea emisă de Bandura, denumită teoria învăţării sociale. El postulează că, deşi există determinări genetice ale comportamentului agresiv, acesta este un comportament învăţat. Altfel spus, indivizii nu sunt dispuşi apriori pentru manifestarea unui comportament agresiv, ci ei învaţă pe baza modelelor după care se ghidează. Bandura pune accentul pe rolul foarte mare pe care îl are adultul ca model al copilului, însă pentru a fi imitat de către copil, el trebuie să fie o persoană de referinţă, foarte apropiată de copil, care să ofere securitate, sprijin, atunci când situaţia o cere. De aici desprindem ideea că rolul pe care îl joacă dascălul în educaţia elevilor este esenţial, iar pentru atingerea unor performanţe mari în procesul de învăţământ este necesar ca acesta să respecte codul deontologic al cadrelor didactice şi să ţină cont de trăsăturile mai sus menţionate. După ce am identificat în linii mari opiniile referitoare la cauzele producerii agresivităţii trebuie cunoscute formele de manifestare a conduitei agresive. În primul rând, deosebim agresivitatea spontană, ostilă, care are ca obiectiv producerea de durere, iar acest obiectiv e însoţit de o dispoziţie afectivă specifică(mânie, ură) iar la polul opus avem agresivitatea instrumentală, acea formă de conduită prin care se urmăreşte obţinerea unui beneficiu, a unor avantaje materiale sau de lată natură. Mai distingem de asemena agresivitatea reactivă(ca răspuns la provocările venite din mediul social) şi agresivitatea proactivă(care se manifestă fără a fi determinată de anumite provocări specifice). În fine, comportamentul violent se mai poate manifesta verbal sub formă de cuvinte calomnioase sau fizic, caz în care probabilitatea de a declanşa răspunsuri agresive şi, totodată, de a produce escaladarea violenţei, creşte foarte mult. Astfel, cunoscând formele de manifestare a conduitei violente, cadrele didactice ar trebui să distingă în medierea conflictelor dintre elevi, dacă e vorba de o formă ostilă sau instrumentală de agresiune, una reactivă sau proactivă, fizică sau verbală şi să ia măsuri în concordanţă cu gravitatea situaţiei. Ce măsuri se impun pentru a diminua comportamentul agresiv? Goldstein sugerează că cea mai simplă modalitate de control a agresivităţii o reprezintă sistemul pedepselor şi a recompenselor. Pentru ca acestea să poată fi eficiente, trebuie să se aplice imediat după ce acţiunea a avut loc, să fie clar motivată şi să fie semnificativă pentru elev. Freud sugerează utilizarea efectului de catharsis, adică reducerea tensiunii emoţionale prin descărcări manifestate pe canale acceptate social. Cu alte cuvinte el propune descărcarea pornirilor agresive prin acţiuni substitutive(sport, teatru) sau pe plan imaginar. Norma Feshback propune ca mijloc de dezvoltare a comportamentului prosocial-şi implicit de reeducere a agresivităţii-antrenamentul empatic. Acesta se poate realiza prin intermediul unor jocuri de rol între elevi, urmate de repetarea acestora, dar cu schimbarea rolurilor între parteneri. De asemenea, antrenamentul ampatic mai poate fi realizat prin exerciţii prin care se cer elevilor să-şi imagineze perspective

vizuale variate de genul „Cum ar arăta lumea dacă ai fi la fel de mic cât o pisică?” sau „Ce cadou l-ar face fericit pe fiecare membru al familiei tale, cu ocazia zilei de naştere?” În fine, o ultimă propunere, poate cea mai importantă pentru diminuarea comportamentului violent, o constituie învăţarea socială. Conform teoriei învăţării sociale mai sus amintite, Bandura accentuează pe rolul modelelor cu care vine copilul în contact şi care tinde să le imite. Aceste modele provin din familie, din colectivul clasei în care este integrat elevul, din masss-media şi din grupul de prieteni din vecinătatea imobilului său. Toţi aceşti factori influenţează comportamentul copilului într-o mare sau mai mică măsură, în funcţie de ponderea semnificaţiei pe care o au raportată la sistemul de referinţă al elevului.

În cele ce urmează voi prezenta o analiză a principalilor factori care determină violenţa în mediul şcolar. Am folosit ca instrument de lucru pentru realizarea acestui studiu chestionarul. Acesta este alcătuit din 11 de întrebări şi reprezintă o succesiune de întrebări realizate în raport cu ipotezele prezentului studiu.

Lotul chestionat a fost format din 25 de elevi ai clasei a IV-a, Şcoala Gimnazială « Cezar Petrescu » Hodora, com. Cotnari, jud. Iaşi.

Ipoteza 1 Cu cât relaţia cu familia este mai precară, cu atât riscul ca elevul să dobândească un comportament violent la şcoală, creşte.

În dorinţa de validare a ipotezei 1 “Cu cât relaţia cu familia este mai precară, cu atât riscul ca elevul să dobândească un comportament violent la şcoală, creşte” am corelat întrebările “Te înţelegi bine cu părinţii ? ” şi “Dacă un coleg vorbeşte urât cu tine, cum reacţionezi ?”.

Toate persoanele intervievate(25) au răspuns că au o relaţie bună cu părinţii lor, dintre care 15 elevi au răspuns că atunci când un coleg le vorbeşte urât îl ignoră, iar 10 persoane îi vorbesc frumos.

De asemenea toţi elevii intervievaţi se înţeleg bine cu părinţii şi din această cauză 15 dintre ei atunci când un coleg îi vorbeşte urât îl ignoră.

Pentru validarea aceleiaşi ipoteze, am corelat întrebările “ Dacă ai făcut o prostie….?” şi “ Când te-ai bătut ultima oară la şcoală?”.

Un număr de 7 elevi din lotul celor 25 care au participat la cercetare au răspuns că atunci când fac o prostie îi spun mamei mai târziu, dintre care 19 adolescenţi nu s-au bătut niciodată la şcoală,1 s-a bătut acum un an, 3 elevi s-au bătut în urmă cu o lună, iar 2 s-au bătut la şcoală recent.

În urma corelaţiei întrebărilor de mai sus, ipoteza s-a confirmat.

Ipoteza 2Cu cât anturajul elevului are o influenţă negativă, cu atât creşte probabilitatea ca acesta să adopte un comportament agresiv.

În dorinţa de validare a ipotezei 2 am corelat întrebările “Când te întâlneşti cu prietenii tăi, care sunt activităţile pe care ei le desfăşoară?”şi “ După părerea ta, care sunt formele de violenţă pe care le-ai întâlnit frecvent la colegii tăi?”.

Pentru validarea aceleiaşi ipoteze, am corelat întrebările “ Te cerţi des cu prietenii tăi?” şi “ Ai avut vreodată intenţia de a fi violent faţă de un coleg sau un profesor?”.

În urma corelaţiei celor 2 întrebări, am obţinut următoarele rezultate: din totalul elevilor chestionaţi, 14 persoane au răspuns că se ceartă des cu prietenii lor, însă doar 4 au avut intenţia de a fi agresiv faţă de un coleg sau un profesor, în timp ce 11 nu se ceartă aşa des cu amicii lor,iar 21 nu au avut intenţia de a fi violenţi.

În urma corelaţiei întrebărilor de mai sus, ipoteza s-a confirmat.

Ipoteza 3Dacă s-au desfăşurat campanii despre violenţă în şcoală, atunci riscul ca elevul să dobândească un comportament violent, scade.

În dorinţa de validare a ipotezei 3, am corelat întrebările “ Când ai avut ultima oară ocazia de a participa la o campanie în şcoală despre violenţă?”şi “ Ce relaţie ai cu profesorii?”.

În urma corelaţiei celor 2 întrebări am obţinut următoarele rezultate: 16 persoane din cele 25 chestionate au răspuns că au participat acum 2 luni la o campanie despre violenţă în şcoală, dintre care 15 au răspuns că au relaţie foarte bună cu profesorii lor, iar 9 au o relaţie bună cu profesorii.

De asemenea, doar 8 persoane din totalul subiecţilor au răspuns că au participat la o campanie despre violenţă în şcoală în urmă cu 1 an, iar doar o singură persoană nu se înţelege bine cu cadrele didactice

Pentru validarea aceleiaşi ipoteze am corelat întrebarea „Crezi că aceste campanii sunt benefice pentru a remedia comportamentele agresive/violente? “.

Corelând această întrebare am obţinut rezultatele următoare: 24 de elevi din lotul celor chestionaţi au afirmat că pentru ei campaniile despre violenţă la care au paticipat sunt benefice pentru a remedia comportamentele agresive.

În urma corelaţiei întrebărilor de mai sus, ipoteza s-a confirmat.