Comparativa Intre Actul Administrativ Si Contractul Administrativ 1304d

6
Privire comparativa intre Actul administrativ si Contractul administrativ Definitie: Actul administrativ este acea forma principala a activitatii organelor administratiei publice, care consta intr-o manifestare unilaterala si expresa de vointa de a da nastere, a modifica si astinge drepturi si obligatii, in realizarea puterii publice, sub controlul principial de legalitate al instantelor judecatoresti . Contractele administrative sunt acte juridice bilaterale sau multilaterale pe care le incheie structurile administratiei publice cu cei administrati, acte care cuprind un acord de vointa generator de drepturi si obligatii pentru partile contractante. Spre deosebire de contractele de drept civil, contractele administrative sunt supuse unor reguli de drept public care fac parte din regimul juridic administrativ. In cadrul formelor concrete de realizare a activitatii administratiei publice, locul central il ocupa actele administrative. Actul administrativ sau actul de drept administrativ (cele doua notiuni exprima acelasi continut) face parte din categoria formelor concrete de realizare a administratiei publice producatoare de efecte juridice. Cand spunem ca o forma concreta de activitate produce efecte juridice, intelegem ca aceasta da www.referat.ro

description

compartatie

Transcript of Comparativa Intre Actul Administrativ Si Contractul Administrativ 1304d

www.referat.ro

Privire comparativa intre Actul administrativ si Contractul administrativ

Definitie:

Actul administrativ este acea forma principala a activitatii organelor administratiei publice, care consta intr-o manifestare unilaterala si expresa de vointa de a da nastere, a modifica si astinge drepturi si obligatii, in realizarea puterii publice, sub controlul principial de legalitate al instantelor judecatoresti .Contractele administrative sunt acte juridice bilaterale sau multilaterale pe care le incheie structurile administratiei publice cu cei administrati, acte care cuprind un acord de vointa generator de drepturi si obligatii pentru partile contractante. Spre deosebire de contractele de drept civil, contractele administrative sunt supuse unor reguli de drept public care fac parte din regimul juridic administrativ.

In cadrul formelor concrete de realizare a activitatii administratiei publice, locul central il ocupa actele administrative.

Actul administrativ sau actul de drept administrativ (cele doua notiuni exprima acelasi continut) face parte din categoria formelor concrete de realizare a administratiei publice producatoare de efecte juridice. Cand spunem ca o forma concreta de activitate produce efecte juridice, intelegem ca aceasta da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice. In aceasta categorie pot fi incluse si contractele administrative.

Trasaturile caracteristice ale actelor administrative

Actele administrative sunt acte juridice

Actul administrativ reprezinta o manifestare de vointa facuta in scopul nasterii, modificarii sau stingerii raporturilor juridice, a carei realizare este garantata prin forta de constrangere a statului.

Acesta reprezinta forma juridica principala a activitatii structurilor administratiei publice.

Nu orice manifestare de vointa este un act juridic, simpla exprimare a unei opinii din partea unei institutii publice administrative nefiind un act administrativ.

Printr-un act administrativ iau nastere drepturi, se stabilesc drepturi si noi obligatii, sau se sting unele vechi. De asemenea, pot fi refuzate pretentii juridice, pe care le formuleaza persoanele fizice sau juridice in fata organelor administratiei publice.

Actul administrativ este o manifestare unilaterala de vointa juridica.

Actul adm este unilateral pentru ca el degaja o singura vointa juridica, care provine de la o persoana administrativa. Vointa manifestata trebuie sa fie expresa, neindoilenica in a schimba ceva in ordinea juridica. Manifestarea unilaterala de vointa pe care o reprezinta actul adm este realizata in regim de drept public, ceea ce o deosebeste de actul civil unilateral (testament, donatie, etc).

3) Vointa juridica unilaterala este supusa unui regim specific

Manifestarea unilaterala de vointa juridica pe care o cuprinde un act adm este supusa unui regim juridic specific, de drept public, numit regim administrativ. Regimul juridic administrativ cuprinde o serie de reguli de forma si de fond care reglementeaza emiterea actelor adm, conditiile de valabilitate, controlul legalitatii lor, etc.

Regimul juridic administrativ deosebeste actul adm de alte acte juridice care presupun manifestarea unei vointe juridice unilaterale.

Actul administativ este emis in temeiul si pentru realizarea puterii publice

Emitentul actului adm este investit cu putere publica, actul adm reprezentand un instrument de relizare a acesteia.

Comparatie intre actul administrative si alte acte juridice

Actul administrativ si legea

Ca si legea, actul adm este un act juridic unilateral, intemeiat pe puterea publica a statului. Deosebirea intre cele doua categorii de acte este cu privire la forta lor juridica si la regimul juridic aplicabil.

Legea isi intemeiaza autoritatea pe suveranitatea statului, pe cand actul adm are o autoritate derivata din lege. Prin actele administrative se organizeaza executarea si se executa in concret dispozitiile legii, ceea ce ne face sa consideram ca acestea sunt subordonate legii.

Actul administrativ si hotararea judecatoreasca

Hotararea judecatoreasca este actul juridic prin care se infaptuieste puterea judecatoreasca, pe cand actul adm realizeaza puterea executiva.

La fel ca si actul adm, hotararea judecatoreasca este un act juridic unilateral.

Deosebirile dintre cele doua categorii de acte sunt: prin actul adm este organizata executarea legii, pe cand hot. jud. intervine pentru a sanctiona incalcarea legii, solutionand un litigiu juridic. De asemenea, cele 2 categorii de acte sunt supuse unui regim juridic diferit, reglementat de norme apartinand unor ramuri diferite de drept.

Actul administrativ si contractul

Contractul reprezinta un act bilateral, incheiat prin acordul de vointa a doua sau mai multe persoane, ca fapt juridic incheiat in scopul de a da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Actul adm reprezinta manifestarea unei singure vointe juridice, in regim de drept adm.

Regimul juridic aplicabil celor doua categorii de acte este diferit: cel comun, de drept civil, in cazul contractelor, si cel administrativ, de drept public, in cazul contractelor administrative, ceea ce presupune aplicarea unor norme juridice diferite cu privire la emiterea, aplicarea, controlul legalitatii fiecarui fel de act in parte.

Categorii de acte administrative

1) Dupa intinderea efectelor juridice pe care le produc putem distinge:

- acte normative

- acte individuale.

Actele normative contin reguli generale, impersonale, care se aplica intr-un numar nedeterminat de cazuri si la un numar nedeterminat de subiecti.

Actele individuale - creeaza drepturi si obligatii in profitul sau sarcina uneia sau mai multor persoane determinate.

2) Dupa persoana administrativa de la care emana

Acte ale autoritatilor administrative statale:

Decrete emise de catre Presedintele Romaniei;

Hotarari si Ordonante emise de Guvern;

Instructiuni si ordine emise de catre ministri sau conducatorii altor organe ale adm publice centrale de specialitate;

Acte ale autoritatilor publice locale:

Ordine ale prefectilor;

Hotarari ale consiliilor judetene, municipale, orasenesti si comunale.

Acte emise de catre persoanele private, in baza unei imputerniciri exprese a legii, persoane care realizeaza servicii de utilitate publica.

3) Dupa numarul manifestarilor de vointa pe care le incorporeaza:

acte administrative care contin o singura manifestare de vointa;

acte administrative complexe, care contin doua sau mai multe manifestari de vointa.

Majoritatea actelor adm fac parte din prima categorie. Se intalnesc insa si cazuri in care actele adm iau nastere prin contopirea a doua sau mai multe manifestari de vointa, care provin de la organe diferite.

Este cazul concursului de competente in forma directa; spre exemplu, in situatia actului adm emis de mai multe ministere.

Contractele administrative

Contractele administrative sunt acte juridice bilaterale sau multilaterale pe care le incheie structurile administratiei publice cu cei administrati, acte care cuprind un acord de vointa generator de drepturi si obligatii pentru partile contractante. Spre deosebire de contractele de drept civil, contractele administrative sunt supuse unor reguli de drept public care fac parte din regimul juridic administrativ.

Trasaturile particulare ale contractelor administrative:

intotdeauna o parte contractanta este un purtator al autoritatii publice o institutie publica, organ al administratiei publice care actioneaza in temeiul competentei cu care este investita de lege in vederea realizarii unui interes public sau al utilizarii domeniului administratiei. Cealalta parte este un particular, care se situeaza in afara sistemului administratiei publice;

obiectul contractului administrativ este format de punerea in valoare a unor bunuri apartinand domeniului administrativ, de prestarea unor servicii publice sau de realizarea unor lucrari publice. Pot forma obiect al unor astfel de contracte: distributia apei potabile, a gazului metan, a energiei termice, electrice, transportul in comun, concesiunile in zonele libere;

Clauzele contractului administrativ sunt de doua categorii:

clauze reglementare, prestabilite printr-un caiet de sarcini intocmit si aprobat de organele administratiei publice, particularul neavand posibiltatea decat sa adere la ele. Acesta deosebeste contractul administrativ de contractele civile, unde domina consensualismul.

clauze contractuale propriu-zise, rezultate din acordul de vointa al celor doua parti contractante.

Executarea obligatiilor ce decurg din contractele adm este supusa unor conditii mai riguroase, iar sanctiunile sunt mai energice.

regimul juridic aplicabil contractelor adm este atat de drept comun, cat si de drept administrativ public (astfel, administratia isi rezerva dreptul, atunci cand interesul general o cere sau cand particularul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale, sa rezilieze contractul pe cale unilaterala sau judecatoreasca.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate

www.referat.ro