Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Științe Economice

Catedra,,economie,marketing și turism”

Lucrare teoretică nr.1

,,Comisia europeană”

La disciplina ,,Integrarea economică europeană

și economia europeană”

Chișinău, 2015

CUPRINS

1. Scurt istoric…………………………………………………………………………………1-1

2. Constituirea Comisiei Europene…………………………………………………………..1-3

3. Organizarea Comisiei Europene…………………………………………………………..4-5

4. Funcţionarea Comisiei Europene………………………………………………………….5-6

5. Atribuţiile Comisiei Europene……………………………………………………………..6-7

6. Concluzii…………………………………………………………………………………….7-7

7. Bibliografie………………………………………………………………………………….8-8

1. Scurt istoric

Comisia Europeană a fost la origine Înalta Autoritate, înfiinţată prin Tratatul de la Paris privind

constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). În calitate de organ

executiv al Comunităţii, cu sediul la Luxemburg, această autoritate răspundea de punerea în

aplicare a hotărârilor luate de CECO. La 10 august 1952, Înalta Autoritate, prezidată de Jean

Monnet, şi-a început prima şedinţă la Luxemburg.

Înalta Autoritate era independentă de guverne şi însărcinată cu administrarea producţiei

cărbunelui şi oţelului, de altfel şi principala acţiune a noi înfiinţate comunităţi. Ea deţinea

puterea executivă. Printre principalele sale atribuţii se mai numărau: definirea obiectivelor

comune, acordarea de împrumuturi, intervenţie asupra preţurilor şi cotelor de producţie. Instituţia

era formată din nouă membri, numiţi prin comun acord de guvernele statelor membre CECO.

Cele şase state semnatare numeau direct un număr de opt membri, al nouălea fiind ales de Înalta

Autoritate. Hotărârile membrilor Înaltei Autorităţi se luau cu majoritate simplă de voturi. În 1967

Înalta Autoritate a CECO fuzionează cu organul executiv al celorlalte Comunităţi Europene CEE

(Comunitatea Economică Europeană) şi CEA (Comunitatea Europeană a Atomului), luând astfel

naştere Comisia Comunităţii Europene.

2. Constituirea Comisiei Europene

Comisia Europeană, cea mai originală dintre instituţiile comunitare, este formată în prezent din

27 de comisari desemnaţi de guvernele statelor membre, pe baza competenţei lor generale,

profesionale.Numărul membrilor Comisiei poate fi modificat de Consiliu statuând în

unanimitate. În perspectiva primirii de noi membri în cadrul Uniunii Europene, problema

modificării numărului membrilor Comisiei rămâne deschisă. În literatura de specialitate s-a

exprimat opinia conform căreia fiecare stat membru ar trebui să aibă doar un comisar.

Reuniunea de la Nisa încheiată la 11 decembrie 2000, a examinat printre alte probleme legate de

viitoarea extindere a Uniunii Europene şi problema componenţei Comisiei. În legătura cu aceasta

s-a convenit ca statele membre care au doi comisari să renunţe la cel de al doilea până în anul

2005 în favoarea statelor nou primite, dar numărul comisarilor să nu depăşească 27 de membri.

Calitatea de comisar poate fi deţinută numai de către cetăţeni ai statelor membre, Comisia

trebuind să cuprindă cel puţin un cetăţean al fiecărui stat membru, fără ca numărul comisarilor

având cetăţenia aceluiaşi stat să fie mai mare decât doi.

În prezent cinci state au câte doi membri în cadrul Comisiei, respectiv Franţa, Germania, Italia,

Marea Britanie şi Spania.

Tratatul de la Maastricht a adus modificări în privinţa modalităţii de desemnare a membrilor

Comisiei. Astfel, Guvernele statelor membre desemnează de comun acord, după consultarea

Parlamentului European, personalitatea pe care intenţionează să o numească preşedinte al

Comisiei. În acest mod, desemnarea Preşedintelui Comisiei capătă din partea Parlamentului

European o legitimitate democratică directă. Guvernele statelor membre, în consultarea cu

preşedintele desemnat al Comisiei, desemnează celelalte personalităţi pe care urmează să le

numească drept membri ai Comisiei.

Tratatul de la Amsterdam a adus o modificare de conţinut în legătură cu modul de desemnare al

preşedintelui Comisiei, constatându-se creşterea rolului Parlamentului European în cadrul acestei

proceduri. Desemnarea de către statele membre a persoanei avute în vedere ca preşedinte al

Comisiei este supusă aprobării Parlamentului. Prin urmare, simpla consultare a Parlamentului

European prevăzută prin Tratatul de la Maastricht se înlocuieşte cu necesitatea aprobării de către

această instituţie.

Procedura de numire a Comisiei este următoarea:

în termen de şase luni de la alegerea membrilor Parlamentului European, şefii de state şi de

guverne ai statelor membre cad de comun acord asupra numelui viitorului preşedinte al

Comisiei;

preşedintele desemnat al Comisiei, împreună cu guvernele statelor membre, desemnează

celelalte persoane pe care intenţionează să le numească membri ai Comisiei;

preşedintele şi membrii Comisiei desemnaţi potrivit procedurii de mai sus, sunt supuşi spre

aprobare Parlamentului European;

după aprobarea Parlamentului European, preşedintele şi ceilalţi membri ai Comisiei sunt

numiţi de Consiliu.

Membrii Comisiei sunt numiţi pentru o perioadă de cinci ani, mandatul putând fi reînnoit. De

asemenea şi mandatul preşedintelui Comisiei este tot de cinci ani. Comisia răspunde politic în

faţa Parlamentului European, care are posibilitatea să o demită, prin adoptarea unei moţiuni de

cenzură.

Preşedintele Comisiei este figura cea mai proeminentă a Uniunii Europene, cea mai mediatizată

persoană din angrenajul instituţional comunitar. Nu este de mirare, aşadar, că toate comisiile care

au funcţionat până în prezent au purtat numele preşedinţilor lor – de exemplu – Comisia Jenkins,

Comisia Thorn, Comisia Delors, Comisia Santer, Comisia Prodi, Comisia Baroso.

Preşedintele Comisiei are, teoretic, rol administrativ şi protocolar, el reprezentând Comisia în

faţa celorlalte instituţii comunitare, precum şi în relaţiile cu terţii. Influenţa preşedintelui poate fi

însă, în practică, destul de mare, fapt demonstrat de perioada Delors, şi confirmat prin

modificarea Regulamentului intern al Comisiei, prin care sunt recunoscute largi puteri

discreţionare preşedintelui în atribuirea sarcinilor în interiorul instituţiei şi în revizuirea acestora.

Continuând pe linia acestei orientări, Tratatul de la Nisa a întărit rolul preşedintelui Comisiei

europene în raport cu ceilalţi comisari: el defineşte orientările politice şi organizarea internă a

Comisiei, asigurând coerenţa, eficacitatea şi colegialitatea acţiunilor acesteia şi numeşte

vicepreşedinţii Comisiei.

Vicepreşedinţii, în număr de doi, sunt desemnaţi de către preşedinte, dintre comisari.

Vicepreşedinţii au ca rol suplinirea preşedintelui atunci când împrejurările o cer.

Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al

Comunităţii. În îndeplinirea îndatoririlor lor, ei nu solicită şi nu acceptă instrucţiuni de la nici un

guvern şi de la nici un alt organism. Independenţa membrilor Comisiei reprezintă o obligaţie şi

pentru statele membre, în sensul că fiecare dintre ele se angajează să respecte această

independenţă şi să nu caute să-i influenţeze pe membrii Comisiei în execuţia sarcinilor lor. Pe

durata exercitării funcţiilor lor, membrii Comisiei nu pot să exercite vreo activitate profesională,

remunerată sau nu.

Mandatul membrilor Comisiei încetează: la expirarea mandatului, prin deces, demitere, demitere

individuală sau de bloc. În cazul votării unei moţiuni de cenzură de către Parlament se poate

ajunge la o demisie în bloc a Comisiei. În cazul demisiei voluntare sau în cazul în care Curtea de

Justiţie îl declară demisionat pe un membru al Comisiei, acesta va fi înlocuit cu alt comisar,

pentru perioada de mandat restantă, fiind numit prin acordul comun al statelor membre.

În cazul decesului, demisiei sau demiterii unui membru, Consiliul, cu votul unanim, fie va hotărî

înlocuirea celui în cauză cu o altă persoană pentru durata de mandat care a mai rămas de

executat, fie, în situaţiile în care mandatul se apropie de final, va decide că nu mai este cazul să

facă o astfel de înlocuire. Dacă preşedintele Comisiei a decedat sau şi-a dat demisia, înlocuirea

lui pentru restul de mandat este obligatorie. Demiterea unui membru al Comisiei se hotărăşte de

către Curtea de Justiţie în situaţiile în care se constată că persoana în cauză şi-a încălcat

obligaţiile asumate la preluarea funcţiei, nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru

exercitarea mandatului sau a comis o faptă de culpabilitate gravă.

Membrii Comisiei se bucură de privilegiile şi imunităţile înscrise în Protocolul cu privire la

privilegiile şi imunităţile Comunităţilor europene din anul 1965 şi anume: imunitatea de

jurisdicţie pentru actele îndeplinite în exercitarea atribuţiilor comunitare (această imunitate se

extinde şi după încetarea funcţiilor comunitare, în concordanţă cu menţinerea responsabilităţilor

de către foştii funcţionari sau agenţi comunitari); scutire de impozite naţionale asupra salariilor şi

altor sume băneşti acordate de comunităţi.

3. Organizarea Comisiei Europene

Sediul Comisiei este la Bruxelles, iar serviciile rămân stabilite la Luxemburg, aşa cum prevede şi

Protocolul la Tratatul de la Amsterdam privind sediul instituţiilor comunitare.

Organizarea Comisiei poate fi analizată sub două aspecte:

sub aspect static, prin identificarea elementelor sale structurale;

sub aspect dinamic, prin stabilirea raporturilor existente între elementele structurale.

De-a lungul timpului, structura Comisiei a suferit o serie de modificări în funcţie de evoluţia

atribuţiilor Comisiei. Dacă în forma iniţială Comisia a fost concepută ca o „administraţie de

misiune”, destinată pentru o misiune precisă, ulterior a devenit „o administraţie de gestiune”.

Fiecare comisar este asistat în activitatea sa de un Cabinet, format din funcţionari administrativi.

Şefii de cabinet se întâlnesc săptămânal pentru discutarea problemelor ce necesită întrunirea

Comisiei şi pentru a pregăti lucrările acesteia. Membrii cabinetului sunt specialişti, putând fi

comparaţi cu consilierii tehnici din administraţiile naţionale care răspund de activitatea unui

anumit sector din minister. Regimul lor juridic, diferit de cel al funcţionarilor comunitari se

remarcă şi prin faptul că numirea membrilor cabinetului nu se face după aceleaşi reguli ca cele

aplicabile pentru desemnarea funcţionarilor comunitari în general.

Cabinetul comisarului formează echipa ce dispare odată cu încetarea mandatului comisarului,

ceea ce presupune că relaţiile dintre comisar şi membrii cabinetului său să fie bazate pe încredere

totală şi reciprocă.

Activitatea comisarilor se realizează atât pe orizontală (în cadrul Comisiei, ca instituţie

colegială), cât şi pe verticală (fiecare fiind responsabil unui sector din activitatea Comisiei în

ansamblul său). Această dublă funcţie a comisarilor a făcut ca în fapt, Comisia să funcţioneze pe

baza unui sistem de „portofolii”. În cadrul Comisiei Europene, numărul portofoliilor este adecvat

numărului comisarilor şi nu invers, cum se întâmplă în administraţiile naţionale. Stabilitatea

acestor portofolii depinde, în principal, de dinamica procesului comunitar.

În cadrul structurii organizatorice a Comisiei, un rol deosebit de important revine Secretariatului

general. Secretariatul general este prezent în toate etapele activităţii Comisiei, având un rol de

acumulare şi redistribuire a informaţiei. Secretariatul general, ajutat de Serviciul Juridic, joacă un

rol esenţial în ceea ce priveşte respectarea procedurilor interne şi de drept comunitar în cadrul

serviciilor.

Comisia, ca instituţie, este compusă din 38 de departamente, dintre care 23 de Direcţii Generale

şi 15 Servicii Specializate. Fiecare departament are la conducere un director general, care

răspunde în faţa unui comisar.

Fiecare direcţie generală este structurată în direcţii, iar acestea în divizii, ce constituie unităţile de

bază ale structurii administraţiei comunitare.

În cadrul Comisiei îşi exercită activitatea şi o serie de servicii speciale. La origine, acestea au

fost reprezentate de aşa – numitele „Task forces”, unităţi create de Comisie pentru îndeplinierea

unor sarcini ad – hoc, ceea ce presupunea că au un caracter temporar. Tendinţa de evoluţie a

acestor servicii speciale de la provizoriu la permanent reprezintă o consecinţă a transformării

Comisiei dintr-o administraţie de misiune într-o administraţie de gestiune, în care accentul este

pus pe structurile permanente.

În ansamblu, pentru a-şi îndeplini sarcinile, Comisia are aproximativ 24.000 de angajaţi

permanenţi, dintre care o cincime se ocupă de traducere şi interpretare. La aceşti funcţionari se

mai adaugă câteva mii de angajaţi temporari.

4. Funcţionarea Comisiei Europene

Principiul de funcţionare al Comisiei Europene este colegialitatea ceea ce înseamnă că hotărârile

sunt luate printr-o decizie colectivă, membrii Comisiei fiind responsabili în comun de măsurile

adoptate. Principiul colegialităţii în adoptarea deciziilor Comisiei a fost considerat ca o garanţie

a eficacităţii activităţii Comisiei cu ocazia conferinţei interguvernamentale ce a condus la

adoptarea Tratatului asupra Uniunii Europene.

Comisia are sediul la Bruxelles şi se întruneşte săptămânal (de regulă miercurea), prezenţa

comisarilor la şedinţă fiind obligatorie. Hotărârile se iau în prezenţa majorităţii membrilor, cu

majoritate simplă, şi implică răspunderea colectivă a comisarilor europeni.

În procesul de adoptare a unei decizii de către Comisie sunt implicate mai multe niveluri ale

structurii administrative ale acesteia. Mai întâi proiectul actului normativ este avizat de Serviciul

Juridic, ce asigură conformitatea textului cu ordinea juridică comunitară. În cazul în care o

propunere necesită avizul mai multor direcţii generale pentru a putea fi înscris pe ordinea de zi,

proiectul se distribuie în prealabil şi celorlalte servicii interesate, precum şi cabinetelor

comisarilor corespondenţi.

Pe lângă procedura orală în şedinţa plenară au mai fost stabilite alte două modalităţi de luare a

deciziei: procedura de abilitare şi procedura scrisă.

Procedura de abilitare are rolul de a scuti colegiul Comisiei să ia decizii în materii care nu

prezintă dificultăţi politice. Comisia poate abilita pe membrii săi să ia, în numele şi sub controlul

său, măsuri de gestiune sau de administrare clar diferite, cu condiţia ca principiul

responsabilităţii colegiale să fie respectate.

Procedura scrisă este un mecanism ce permite Comisiei să ia decizii în probleme ce nu necesită

discutarea în cadrul reuniunii sale săptămânale şi care nu sunt rezolvate nici prin procedura de

delegare. Procedura scrisă se foloseşte în cazul în care Serviciul Juridic şi-a dat avizul favorabil

cu privire la proiectul de text, iar direcţiile generale şi celelalte servicii implicate au ajuns în

prealabil la un acord asupra problemei în cauză.

Reuniunile Comisiei nu sunt publice, dezbaterile fiind confidenţiale, la şedinţe putând participa

persoanele stabilite în regulament. Activităţile Comisiei se desfăşoară pe baza unui prorgam

anual de lucru adoptat de aceasta, defalcat pe programe trimestriale.

Secretariatul general este prezent la toate nivelurile de funcţionare a Comisiei, având rolul de

coordonator, de supraveghetor administrativ şi de mediator. După adoptarea deciziilor de către

Comisie, secretarul general are obligaţia de a asigura punerea în aplicare a procedurilor

decizionale şi de a veghea la executarea deciziilor.

Comisia răspunde pentru activitatea sa în faţa Parlamentului European care o poate demite în

bloc prin moţiune de cenzură. Deşi cenzurată, Comisia îşi va exercita prerogativele până la

numirea unei noi Comisii. Comisarii pot fi revocaţi de Curtea de Justiţie, la cererea Comisiei în

ansamblu sau la cererea Consiliului.

5. Atribuţiile Comisiei Europene

Ca organ executiv al Uniunii Europene puterile Comisiei se referă la următoarele categorii de

probleme:

1. Funcţia de supraveghere legislativă: veghează la respectarea, interpretarea şi aplicarea corectă

a Tratatelor (legislaţiei comunitare), împreună cu Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.

2. Funcţia de iniţiativă legislativă: formulează propuneri, recomandări şi avize pe linie

legislativă, iniţiază dezvoltarea legislaţiei comunitare; făcând propuneri legislative Parlamentului

şi Consiliului Uniunii Europene, Comisia trebuie să ţină seama de principiul subsidiarităţii –

dacă problema respectivă nu se poate rezolva mai bine la nivel local, regional sau naţional.

3. Funcţia de execuţie: Comisia exercită competenţele de execuţie conferite de Consiliul Uniunii

Europene – execuţia bugetului Uniunii Europene, aplicarea legislaţiei, a programelor şi a

politicilor comunitare.

4. Funcţia de decizie: Comisia are putere de decizie proprie şi ia parte la adoptarea actelor de

către Consiliul European şi Parlamentul European.

5. Funcţia de reprezentare: Comisia este abilitată în domeniul reprezentării interne şi

internaţionale a Uniunii Europene, negociind acordurile internaţionale între Uniunea Europeană

şi alte ţări, permiţând Uniunii Europene să vorbească „cu o singură voce”.

6. Concluzii

Comisia Europeană se numără printre organismele comunitare cele mai importante, reprezentând

organul executiv al Uniunii Europene. Comisia Europeană are ca rol principal, într-o formulare

foarte generală exprimarea interesului comunitar şi asigurarea realizării acestuia.

Pe lângă atribuţiile legislative, Comisia este şi apărătoarea tratatelor europene, controlând

aplicarea lor. De asemenea, ea asigură formularea şi implementarea politicilor comunitare,

administrează bugetul şi programele comunitare, cu ajutorul administraţiilor naţionale. Comisia

reprezintă Uniunea în negocierile internaţionale din toate domeniile, cu excepţia domeniului

politicii externe şi de securitate comună, unde intervine Ministrul de externe al Uniunii. Rolul

Comisiei este de a asigura respectarea prevederilor tratatelor, de a iniţia proiecte legislative şi de

a pune în practică politicile comunitare. Comisia administrează bugetul Uniunii Europene,

precum şi programele de asistenţă comunitare ale Uniunii Europene, inclusiv pe cele care se

ocupă de sprijinirea ţărilor din afara Comunităţii.

Printre alte atribuţii ale Comisiei Europene amintim faptul ca:

veghează la dezvoltarea şi buna funcţionare a pieţei comune;

 emite recomandări şi avize chiar şi în lipsa unei împuterniciri exprese;

 administrează diferite fonduri;

 are atribuţii în domeniul concurenţei.

Spre deosebire de situaţia existentă într-un stat naţional, unde dreptul de initiaţivă legislativă este

exercitat de Guvern şi Parlament, la nivel comunitar respectivul drept revine în principal

Comisiei Europene, în unele cazuri, cu titlu de excepţie, revenind şi Consiliului Miniştrilor

Uniunii Europene sau Parlamentului. Comisia răspunde politic în faţa Parlamentului European,

care are posibilitatea să o demită, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură.

În ceea ce priveşte membrii Comisiei, aceştia îsi exercitã functiile în deplinã independenţã, în

interesul general al Comunităţii, în realizarea îndatoririlor lor, ei nesolicitând şi neacceptând

instrucţiuni de la vreun guvern şi nici de la un alt organism. În privinţa viitorului Comisiei se

urmăreşte ca aceasta să fie compusă dintr-un număr de membri egal cu două treimi din numărul

statelor membre, cu excepţia cazului în care Consiliul European nu va hotărî cu unanimitate de

voturi modificarea acestui număr. Reducerea numărului de membri ai Comisiei are ca scop

creşterea eficienţei activităţii acesteia, respectiv a capacităţii de acţiune a comisiei într-o UE

lărgită.

7. Bibliografie

1. Diaconu, Nicoleta, Dreptul Uniunii Europene. Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,

2007

2. Dragoş, Dacian Cosmin, Uniunea Europeană: instituţii şi mecanisme, Ediţia a II-a, Ed. All

Beck, Bucureşti, 2005

3. Fuerea, Augustin, Manualul Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2003

4. Fuerea, Augustin, Drept comunitar. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003

5. Lefter, Cornelia, Fundamente ale dreptului comunitar instituţional, Ed. Economică,

Bucureşti, 2003

6. Stoica, Ovidiu, Mecanisme şi instituţii ale Uniunii Europene, Suport de curs, Ed. Univ. Al. I.

Cuza, Iaşi, 2007

Webografie

1. http://www.europa.eu

2. http://www.europeana.ro/

3. http://www.infoeuropa.ro