Textul științificFenomene Paranormale

Cuprins

1. 1.Combustia spontană-focul lăuntric..............................................................................22. Telekinezia, puterea de a mișca lumea din loc................................................................5

1

Combustia spontană-focul lăuntric

Combustia spontană ocupă un loc privilegiat în panoplia fenomenelor stranii, dată fiind poziționarea sa pe linia subțire dintre misticism și știință, motiv pentru care o acceptă atât entuziaștii paranormalului, cât și comunitatea științifică. Dacă explicarea acestui fenomen este simplă, cauzele care stau la baza lui continuă să lase loc speculațiilor. Oamenii de știinta nu au putut ignora numeroasele dovezi de combustie umană spontană acumulate de-a lungul timpului.

O definiție, două perspective diferite

Ce anume diferențiază un corp supus combustiei spontane de unul mistuit într-un incendiu obișnuit? Unul dintre cei mai impătimiți investigatori ai fenomenulului de combustie spontană, Larry Arnold, descrie fenomenul ca fiind "procesul prin care o persoana se aprinde dintr-o data fară a intra în contact cu o sursa de foc exterioară și apoi poate fi transformată în cenușă, pe când materialele inflamabile din apropiere, în mod paradoxal, scapă nearse aproape deloc".

Dicționarul Oxford notează o definitie asemănătoare a combustiei interne: "fenomenul în urma căruia materia organică ia foc fară vreo cauză aparentă, în special prin intermediul căldurii generate de oxidarea rapidă din interiorul organismului". O altă definiție a combustiei afirmă că aceasta constă în aprinderea unei mase fără ca ea să fi intrat în contact cu o alta masă care arde.

Chiar dacă și-a găsit loc printre paginile unui dicționar reputat, combustia spontană rămâne un fenomen din sfera paranormalului, însă unul pe care știința și-l dispută de ceva vreme cu credința oamenilor în miraculos sau în pedeapsa divina.

O tipologie

Fenomenul are o serie de caracteristici care îl diferențiază de orice alt fel de combustie:

Arderea nu are niciodată loc fară declanșator (conform teoriei candelei, o sursa de aprindere este întotdeauna prezentă în vecinătatea victimei);

Corpul supus combustiei spontane prezintă, de obicei, arsuri mult mai severe; arsurile nu sunt distribuite uniform pe corp; extremitățile pot rămâne neatinse, în timp ce trunchiul este adesea complet pulverizat, oasele fiind transformate in cenușă;

80% dintre cazurile de combustie spontană au ca victime femei, dintre care majoritatea sunt fie supraponderale, fie alcoolice. Moartea survine, de regulă, după ce victima a consumat alcool;

Arderea este localizata în corp. Obiectele din jur și, deseori, hainele victimei răman neatinse de foc;

2

Podeaua din jurul cadavrului ramane, în cele mai multe cazuri, acoperită de un lichid vâscos, galben, uleios și urât mirositor;

Toate cazurile s-au petrecut in spații închise. Victima este întotdeauna singura pentru lungi perioade de timp. Martorii din apropiere nu aud niciodata sunete, urlete de durere sau strigăte de ajutor.

Știință sau…

Circumstanțele în care se petrec aceste combustii spontane sunt ele însele misterioase. Cel mai des fără martori și mai ales, fără supraviețuitori. În majoritatea cazurilor, victimele erau supraponderale si aveau un viciu, fie că e vorba de țigări, fie de alcool. Până aici, nimic paranormal. Ceea ce nu a putut fi explicat încă de la început este cum poate lua foc un corp uman, brusc, fără o sursa puternică exterioară și mai ales, cum poate arde atât de repede și cu asemenea putere, însă fără a afecta lucrurile din jur?

O echipa constituită în 1996 și alcătuită din experți în incendii a inceput investigarea câtorva dintre cele mai recente cazuri de combustie spontană. Punctul de plecare a cercetărilor avea să adâncească, însă, și mai mult misterul. În crematoriile umane, deși temperaturile ating valori extrem de ridicate, oasele nu ard în întregime; de cealaltă parte, combustia spontană incinerează cu o asemenea eficiență, încât oasele sunt prefăcute complet în cenușă.

Știința a găsit o explicație, însă argumentele nu sunt chiar imbatabile. Oamenii de știință încearcă să descrie producerea fenomenului prin intermediul "efectului de candelă". Scenariul este urmatorul: este necesară o sursă cât de mică de caldură, spre exemplu, cea provocată de o țigară aprinsă, pentru ca focul să ardă hainele și pielea, suficient cât să elibereze grăsimea subcutanată. Aceasta va juca rolul unui combustibil, iar corpul va arde atâta timp cât va fi grăsime. În susținerea acestei teorii par să vină faptul că în majoritatea cazurilor, membrele erau mai putin afectate, în vreme ce trunchiul era ars integral. Mai mult decat atât, unul dintre semnele care indica o combustie spontană este prezența unei substanțe galbui, grase și urât mirositoare, ceea ce nu este altceva decât grăsimea arsă.

În anii '80, doctorul John de Haan, de la Institutul Criminalistic din California, a avansat ipoteza potrivit căreia cauza combustiei spontană ar putea fi topirea grăsimii corporale. Deoarece porcii poseda tesut adipos asemănător celui uman, doctorul Haan a utilizat în experimentele sale un porc mort, pe care l-a înfășurat într-o pătură și a picurat deasupra o cantitate redusă de petrol. Astfel ambalat, cadavrul a fost introdus într-o încăpere ținuta sub observație și i s-a dat foc. După cinci ore, rămășițele erau similare celor rezultate în urma combustiei umane spontane, în timp ce obiectele din cameră rămăseseră neatinse de flacari.

Deși inovator, experimentul ignoră complet condițiile în care mai multe persoane au asistat pe viu la combustii spontane. Poveștile acestora contrazic teoria efectului de candelă, ducând mai departe aura de mister a celor care pier arși de teribilul foc interior.

…paranormal?

3

Cunoscută și semnalată de sute de ani, combustia spontană a primit și alte explicații, dintre care una susținea că o persoană ar putea izbucni în flăcări din pricina unor acumulari prea mari de furie sau din pricina consumului excesiv de băuturi spirtoase. Focul ar mistui pe dinauntru individul în cauză, trasformând corpul în cenusă în doar câteva minute. Toată temelia de argumente aparent solide ale acestei teorii este, însa, corodata de un detaliu uimitor: in timp ce corpul arde ca o torță, mediul din apropiere (inclusiv hainele) rămâne intact!

Cu alte cuvinte, corpurile izbucnesc în flăcări fără vreo cauză exterioară, când, se știe, în condiții normale, corpul uman arde greu, deoarece este alcătuit, în proporție de aproximativ 80% din apa.

În scopul arderii rămășițelor umane, crematoriile folosesc cuptoare încălzite la temperaturi într-atît de ridicate, încât dacă ar fi posibil ca ele să se producă cumva într-o casă, ar arde-o din temelii și ar afecta și împrejurimile. Și cu toate acestea, chiar și în crematoriu oasele nu ard complet, asa cum se întamplă în cazul misterioasei combustii spontane. Dar aceasta nu este singura nepotrivire în ceea ce privește teoria efectului de candelă. În cazurile semnalate, combustia propriu-zisă dura foarte puțin, însă îndeajuns încât să mistuie trupul. Ori în crematorii, durata de ardere este de câteva ore, spre deosebire de cele câteva zeci de minute cât dureaza ciudatul fenomen. În toata istoria scrisă a combustiei interne au existat foarte puțini martori. Însă și mai puțini supraviețuitori…

Supraviețuitorii

Unul dintre putinii norocoși este Jack Angel, un comis-voiajor prosper, care in 1974 s-a trezit în camera sa de hotel cu arsuri serioase. La spital, medicii au avut surpriza să descopere arsuri interne grave, însă fără ca pacientul să fi fost afectat de vreo sursă externă. Într-un alt caz, persoana în cauză a realizat că arde efectiv pe dinauntru, ceea ce, probabil, i-a salvat viața. Profesorul de matematica din cadrul universității Nashville a văzut cum îi țâșnește din picior o flacără albastră și strălucitoare pe care a reușit să o oprească cu palmele, un gest disperat de a stinge focul care izvora din... interior.

Deși până în prezent s-au semnalat zeci de cazuri, puțini dintre cei care au trecut printr-o asemenea experiență au supraviețuit pentru a furniza detalii menite să ofere noi indicii asupra acestei enigme numita combustia internă.

4

Telekinezia, puterea de a mișca lumea din loc

Câți dintre noi nu și-au imaginat oare, măcar o dată și chiar fără a fi familiarizați cu numele ori existența propriu-zisă a fenomenului, cum ar fi să poată jongla liber și exact, dupa bunul plac, cu obiecte de orice natură, mărime și consistență, coordonându-le cu pricepere prin aer fără ca măcar să se apropie prea mult de ele? Ce elev nu și-a privit măcar o data instrumentul de scris, visând cu ochii deschiși cum acesta “dansează” pe foaia de hârtie lăsand în urmă notițele fără a-i mai obosi mâna și ce gospodină nu a vrut să-și privească doar, mătura făcând curat în locul ei? Fantezii copilărești, escapade ale minții, pentru noi cei mulți. Însă nu pentru a caracteriza produsul imposibil al imaginației a apărut termenul “telekinezie”, menit să înglobeze sub umbrela sa întamplări precum cele de mai sus.

Telekinezia se referă la acțiunile mecanice exercitate de la distanță asupra obiectelor materiale. Așadar, este vorba despre un subiect capabil să miște sau să lovească lucruri fără a le atinge. Activitatea constă în deplasarea, ridicarea sau proiectarea la distanță a obiectelor, precum și în emiterea zgomotelor asemănătoare unor ciocănituri sau izbituri. Interesant de observat în toate aceste situații este că întotdeauna apare un subiect uman viu. Mereu există o persoană care declanșează fenomenul psihokinetic, în absența acesteia fenomenul dispărând.

"Razele rigide"

La începutul secolului XX speciliștii au descoperit un medium de exceptie, numit Eusapia Palladino. Eusapia, care a fost remarcabilă teleplastă, era în stare să dezvolte la distanță o forță de trei ori mai mare decat forța sa reala atestată. Pentru aceasta, ea susținea că își folosește "dublul ectoplasmatic"; într-adevăr, s-au făcut experimente multiple, ce au pus în relație directă teleplastia cu telekinezia. Conform mărturiilor unor participanți la experientele făcute cu acest subiect, în timp ce Eusarpia își exercita forța telekinetica asupra unor obiecte, apărea, în semiobscuritate, o mână ectoplasmatică. Aceasta apuca obiectul și se resorbea imediat, dupa ce îndeplinise acțiunea telekinetică. Uneori, mâna părea o prelungire ori mai multe prelungiri informe. Cercetări speciale au demonstrat că asemenea prelungiri ieșeau din orice parte a corpului Eusapiei și luau orice formă adecvată scopului. Ele puteau fi pârghii, tije cu extremități adezive, brațe sau mâini. Botazzi le-a denumit "membre mediumnice" și a descoperit că sunt dotate cu simț. Eusapia avea o rază de acțiune limitată la trei metri, dar alți subiecți paranormali depăsesc considerabil această distanță.

Din experimentele desfășurate cu ajutorul Eusapiei Palladino, s-a desprins și teoria razelor rigide. Eusapia efectua în mod curent demonstrații de telekinezie, mișcând diverse obiecte mici. Ea obținea relativ simplu performanțe remarcabile: chiar la lumina zilei, într-o ușoară stare hipnotică, își plimba măinile deasupra ori împrejurul obiectelor, făcându-le să se deplaseze. În momentul producerii fenomenului, subiectul declara că simte o senzație de frig de-a lungul coloanei vertebrale, precum și "furnicături în vârful degetelor". La Palermo, în 1902, a fost văzut un filament aidoma unui fir de păr care ieșea din mana Eusapiei. S-a tras de el, filamentul s-a intins ca un fir de cauciuc, s-a rupt si a disparut instantaneu. Simultan,

5

Eusapia a simtit o puternica scuturătură nervoasă. Aceste manifestări sunt tipice pentru ectoplasma; prin urmare, s-a dedus că era vorba despre un fir ectoplasmatic. Este intâia "rază rigidă atestată".

Teoria razelor rigide a fost elaborata de către psihologul polonez Julian Leopold Ochorowicz în anul 1909, pe baza a numeroase experimente. El a lucrat cu un anumit medium polonez, Stanislawa Tomczyk. Stanislava dobandea capacitati telekinetice sub hipnoza. Pentru a i le testa, Ochorowicz i-a cerut sa opreasca o pendula, care era protejata in cutia ei cu usa de sticla. Subiectul a apasat palmele pe sticla si s-a concentrat. Incet-incet, greul balansier s-a oprit. Apoi, Stanislawa a preluat initiativa; ea a executat, din proprie vointa, urmatoarele experimente:

1. a repus in functiune balansierul, prin aceeasi metoda;

2. a deschis usa de sticla a cutiei si a oprit din nou pendula, numai prin forta privirii;

3. a repus pendula in miscare, pentru a doua oara.

Dar Ochorowicz era interesat de afirmatia Eusapiei, care sustinea ca telekinezia se produce prin fire rigide ectoplasmatice. Asadar, el incepe sa studieze. Alege obiecte greu de ridicat cu fire sau filamente obisnuite: o busola, o minge, un cilindru de sticla (pentru a evita posibilitatea vreunei fraude). Stanislawa, aflata in transa hipnotica, le ridica. Apoi, ridica si mana lui Ochorowicz - care a simtit atunci un suflu rece si contactul unui fir foarte fin. De asemenea, subiectul putea pune in miscare acul unei busole cu capacul inchis si dirija bila la ruleta spre casuta dorita. Totusi, Stanislawa nu putea influenta corpurile ce se deplasau prea repede: de pilda, obiecte aflate in cadere libera.

Teleplastie vs telekinezie

Ochorowicz a descoperit ca "razele rigide" pot trece prin foc (dand o senzatie agreabila subiectului), dar nu pot deplasa un obiect in apa si nici nu pot patrunde printr-o pelicula fina de apa cu sapun. In plus, razele lui Ochorowicz nu sunt deviate de campul magnetic si inchid circuitele electrice. Marind fotografiile facute unor asemenea fenomene facea sa se observe veritabile eflorescente care ieseau din degete si se indreptau catre obiectul de ridicat, adaptandu-se scopului miscarii, in coordonare cu miscarile musculare ale mainii. Telekinezia se petrece insa si fara ectoplasma; ceea ce inseamna ca nu o putem reduce la teleplastie. In cazurile de telekinezie autentica, obiectele sunt deplasate fara niciun soi de mana ori unealta, fie ele chiar ectoplasmatice.Asadar, ori de cate ori un teleplast executa diverse actiuni la distanta cu ajutorul unor membre ectoplasmatice, el nu face psihokinezie. Ori de cate ori un asa-zis spirit misca masa sau zgaltaie tablourile dintr-o camera, el produce o falsa telekinezie.

Pentru adevarata telekinezie, atat spiritul, cat si omul trebuie sa actioneze de la distanta - fara ajutorul ectoplasmei sau al altei substante cunoscute ori necunoscute. Totusi, este important de remarcat faptul ca, in cazul experimentelor telekinetice cu obiecte plasate in vid, fenomenul paranormal nu se putea manifesta. Rezultatul indica doua posibilitati: fenomenul

6

telekinetic are nevoie de prezenta substantei, adica de o oarecare densitate a atomilor in mediul inconjurator. Cand densitatea scade sub o anumita limita, in conditii de vid relativ, fenomenul inceteaza. Sau materialul din care au fost fabricati peretii vasului unde se facea vid ecraneaza, pur si simplu, influenta telekinetica. Asa cum s-a descoperit in unele cazuri, exista materiale care pot altera efectul fortei telekinetice.

De asemenea, in urma experimentelor, s-a constatat ca o modificare a creierului uman printr-o trauma suferita poate modifica un individ obisnuit intr-un ins cu puteri paranormale. Desi nu exista inca date clare, se pare ca respectiva modificare actioneaza o serie de centri neutilizati ai creierului. Prin acesti centri ascunsi, spiritul poate actiona nestingherit asupra materiei. In acelasi timp, activitatea respectivilor "centri paranormali" ai creierului contravine sanatatii organismului. Astfel, sanatatea trupului functioneaza ca o cenzura redutabila; niciun individ, oricat de paranormal, nu rezista la experiente prelungite de telekinezie. Cu exceptia marilor asceti, care si-au infrant trebuintele fizice si isi controleaza deplin sanatatea.

7