Com in Afaceri2

Comunicare in afaceri 1. În evoluţia sistemului de comunicare interumană se disting următoarele etape:

a) perioada modernă şi perioada contemporană;

b) perioada clasică, perioada Evului Mediu şi a Renaşterii, per modernă, per contemporană;

c) perioada clasică, perioada modernă, perioada contemporană;

d) perioada antică, perioada modernă, perioada contemporană;

e) perioada antică, perioada Evului Mediu şi a Renaşterii, per modernă, per contemporană.

2. Comunicarea prezintă:

a) 1 dimensiune;

b) dublă dimensiune;

c) 3 dimensiuni;

d) 5 dimensiuni;

e) 4 dimensiuni.

3. Comunicarea reprezintă transmitere de informaţii deoarece:

a) presupune informarea într-un singur sens;

b) presupune informarea în dublu sens;

c) are caracter subiectiv;

d) are caracter obiectiv;

e) are caracter subiectiv dar şi obiectiv.

4. Comunicarea înseamnă:

a) o relaţie;

b) o situaţie comunicaţională;

c) o transmitere de informaţii, o relaţie şi o situaţie;

d) o înştiinţare;

e) o transmitere de informaţii.

5. Comunicarea are un caracter dinamic deoarece:

a) o dată transmis mesajul, el nu mai poate fi oprit;

b) comunicarea odată iniţiată are o anumită evoluţie;

c) diferă de la parteneri la parteneri;

d) în situaţii de criză, devine mai rapidă şi cu o sferă mai mare de cuprindere;

e) nu are caracter dinamic.

6. Comunicarea are un caracter ireversibil deoarece:

a) diferă de la parteneri la parteneri;

b) comunicarea odată iniţiată are o anumită evoluţie;

c) are un ritm mai rapid şi o mai mare cuprindere;

d) o dată transmis mesajul, el nu mai poate fi oprit în drumul lui către destinatar;

e) nu are caracter ireversibil.

7. Metacomunicarea reprezintă:

a) acţiuni verbale şi nonverbale;

b) ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte;

c) comunicarea cu propriul eu; 2

d) acţiuni paraverbale;

e) acţiuni nonverbale.

8. Prin intracomunicare se înţelege:

a) ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte;

b) acţiuni verbale şi nonverbale;

c) comunicarea cu propriul eu;

d) acţiuni paraverbale.

e) acţiuni nonverbale.

9. Comunicarea a fost definită ca „un proces prin care un emiţător transmite informaţii

receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului

anumite efecte” de către:

a) Wiener;

b) Buhler;

c) Jakobson;

d) Bateson;

e) Johari.

10. Cel care a utilizat pt prima dată în istorie termenii de emiţător, mesaj şi receptor a fost:

a) Shannon şi Weaver;

b) Jakobson;

c) Johari;

d) Buhler;

e) Bateson.

11. Printre elementele componente ale schemei Shannon-Weaver se numără:

a) emitent, receptor, mesaj, canal;

b) emitent, receptor;

c) emitent, mesaj, codificare,canal, decodificare, receptor;

d) emitent, receptor, referent, mesaj, canal, cod;

e)emitent, receptor, mesaj.

12. Printre reprezentanţii Şcolii de la Palo Alto se numără:

a) Morris;

b) Beavin;

c) Weaver;

d) Watzlawick;

e) Buhler.

13. Elementele procesului de comunicare sunt:

a) emiţător, receptor, canal de transmitere, cod, feed-back;

b) emiţător, receptor, mesaj;

c) mesaj, canal, cod, feed-back;

d) emiţător, receptor;

e)emiţător, receptor, feed-back.

14. Mesajul poate fi transmis prin intermediul limbajului:

a) verbal; 3

b) paraverbal;

c) verbal şi nonverbal;

d) verbal, nonverbal şi paraverbal;

e) nonverbal.

15. Limbajul verbal reprezintă:

a) gesturi, mimică;

b) tonalitatea şi inflexiunea vocii, ritmul de vorbire, ticurile verbale;

c) limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor;

d) gesturi, mimică şi tonalitatea vocii;

e) toate cele de mai sus;

16. Limbajul nonverbal reprezintă:

a) gesturi, mimică;

b) limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor;

c) tonalitatea şi inflexiunea vocii, ritmul de vorbire, ticurile verbale;

d) gesturi, mimică şi tonalitatea vocii;

e) toate cele de mai sus.

17. Limbajul paraverbal reprezintă:

a) poziţia corpului;

b) limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor;

c) gesturi, mimică;

d) tonalitatea şi inflexiunea vocii, ritmul de vorbire, ticurile verbale;

e) gesturi, mimică şi tonalitatea vocii.

18. În cadrul procesului de comunicare realizat de fiecare individ, ordinea importanţei este:

a) limbajul verbal, limbajul nonverbal, limbajul paraverbal;

b) limbajul nonverbal, limbajul paraverbal, limbajul verbal;

c) limbajul paraverbal, limbajul nonverbal, limbajul verbal;

d) limbajul verbal, limbajul paraverbal, limbajul nonverbal;

e) nu există o ordine.

19. Procesul de verificare a mesajelor, a înţelegerii corecte a semnificaţiei lor reprezintă:

a) bariere de limbaj;

b) codificare;

c) feed-back;

d) decodificare;

e) gate-keeper.

20. Canalele de comunicare sunt:

a) formale;

b) neformale;

c) paraformale;

d) formale şi neformale;

e) formale şi paraformale.

21. În procesul de comunicare pot exista bariere:

a) fizice, de limbaj; 4

b) de limbaj, de mediu, de concepţie, datorate poziţiei emiţătorului şi receptorului;

c) de comportament, de limbaj;

d) de concepţie, de comportament, datorate poziţiei emiţătorului şi receptorului;

e) nu există bariere.

22. Faptul că aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane reprezintă:

a) barieră de mediu;

b) barieră de concepţie;

c) barieră de limbaj;

d) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;

e) nu reprezintă barieră în comunicare.

23. Diferenţa de pregătire şi experienţă între emiţător şi receptor poate constitui:

a) barieră de limbaj;

b) barieră de mediu;

c) barieră de concepţie;


e) nu este barieră de comunicare.

24. Starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce aude de la emiţător, aceasta

reprezentând:


b) barieră de limbaj;




25. Dificultăţile de exprimare şi utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze pot constitui:

a) bariere de poziţie a emiţătorului şi receptorului;

b) bariere de mediu;

c) bariere de concepţie;

d) bariere de limbaj;

e) nu constituie bariere de comunicare.

26. Receptivitatea mesajului poate fi influenţată de idei preconcepute ca bariere:

a) de mediu;

b) de limbaj;

c) de poziţie a emiţătorului şi receptorului;

d) de concepţie;

e) nici una din cele de mai sus.

27. Climatul de muncă necorespunzător poate fi considerat:





e) nu este barieră de comunicare. 5

28. Folosirea de suporţi informaţionali necorespunzători poate fi considerată barieră:

a) de mediu;

b) de limbaj;

c) de poziţie a emiţătorului şi receptorului;

d) de concepţie;


29. Imaginea despre sine a emiţătorului sau receptorului precum şi imaginea despre

interlocutor poate constitui:



c) barieră datorată poziţiei emiţătorului şi receptorului;

d) barieră de concepţie;


30. O situaţie de comunicare diferit caracterizată de către emiţător şi receptor poate reprez






31. Sentimentele şi intenţiile cu care interlocutorii participă la comunicare pot fi:




d) barieră de concepţie;


32. Exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător poate constitui:






33. Lipsa de atenţie în receptarea mesajului sau lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj

poate fi:






34. Existenţa presupunerilor sau concluziile grăbite asupra mesajului pot constitui:




d) barieră de concepţie; 6


35. Rutina în procesul de comunicare poate fi considerată:






36. După modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului există:

a) comunicare imprimată, comunicare înregistrată, comunicare directă, comunicare indirectă;

b) comunicare ascendentă, comunicare descendentă;

c) comunicare directă, comunicare indirectă;

d) comunicare interpersonală, comunicare intrapersonală, comunicare de grup;

e) comunicare ascendentă, comunicare descendentă, comunicare directă, comunicare indirectă.

37. În funcţie de modul de realizare a procesului de comunicare între indivizii unei

organizaţii poate exista:

a) comunicare imprimată, comunicare înregistrată, comunicare directă, comunicare indirectă;

b) comunicare ascendentă, comunicare descendentă;

c) comunicare directă, comunicare indirectă;

d) comunicare interpersonală, comunicare intrapersonală, comunicare de grup;

e) comunicare ascendentă, comunicare descendentă, comunicare directă, comunicare indirectă.

38. După natura activităţii economice desfăşurate se întâlneşte:

a) comunicare imprimată, comunicare înregistrată, comunicare directă;

b) comunicare comercială, comunicare financiară, comunicare economică;

c) comunicare comercială, comunicare internă, comunicare financiară, comunicare instituţională;

d) comunicare comercială, comunicare instituţională;

e) comunicare comercială, comunicare financiară;

39. În funcţie de numărul participanţilor şi tipul de relaţie dintre ei există:

a) comunicare interpersonală, comunicare de grup, comunicare de masă;

b) comunicare intrapersonală, comunicare interpersonală, comunicare de grup;

c) comunicare interpersonală, comunicare de grup, comunicare de masă, comunicare publică;

d) comunicare intrapersonală, comunicare interpersonală, comunicare de grup, comunicare

publică, comunicare de masă;

e) comunicare interpersonală, comunicare de grup, comunicare publică, comunicare de masă.

40. Comunicarea indirectă cuprinde:

a) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată;

b) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir;

c) comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir, comunicarea radiofonică;

d) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea radiofonică;

e) comunicarea imprimată, comunicarea înregistrată, comunicarea prin fir, comunicarea

radiofonică. 7

41. Comunicarea comercială este constituită din:

a) informarea personalului, publicitate, marketing direct, promovare, relaţii publice;

b) publicitate, marketing direct, promovare, relaţii publice;

c) marketing direct;

d) informarea personalului, relaţii publice;

e) publicitate, promovare;

42. Comunicarea internă cuprinde:

a) acţiuni de informare a personalului, acţiuni de facilitare a circulaţiei informaţiei, acţiuni de

implicare şi dinamizare a personalului;

b) promovare, relaţii publice, acţiuni de informare a personalului, acţiuni de facilitare a

circulaţiei informaţiei, acţiuni de implicare şi dinamizare a personalului;

c) promovare, acţiuni de informare a personalului, acţiuni de implicare şi dinamizare a

personalului;

d) relaţii publice, acţiuni de informare a personalului, acţiuni de facilitare a circulaţiei informaţiei;

e) acţiuni de informare a personalului, acţiuni de implicare şi dinamizare a personalului.

43. Comunicarea interpersonală presupune:

a) persuadarea interlocutorului, autocunoaşterea, descoperirea lumii exterioare;

b) autocunoaşterea, descoperirea lumii exterioare, stabilirea şi menţinerea de relaţii semnificative

cu alte persoane, ajutorarea semenilor;

c) persuadarea interlocutorului, autocunoaşterea, stabilirea şi menţinerea de relaţii semnificative

cu alte persoane, ajutorarea semenilor, jocul şi distracţia;

d) persuadarea interlocutorului, autocunoaşterea, descoperirea lumii exterioare, stabilirea şi

menţinerea de relaţii semnificative cu alte persoane;

e) persuadarea interlocutorului, autocunoaşterea, descoperirea lumii exterioare, stabilirea şi

menţinerea de relaţii semnificative cu alte persoane, ajutorarea semenilor, jocul şi distracţia.

44. Comunicarea publică se bazează pe următoarele teorii:

a) teoria acţională, teoria tranzacţională;

b) teoria acţională, teoria interacţională, teoria tranzacţională;

c) teoria interacţională, teoria tranzacţională;

d) teoria relaţională, teoria acţională, teoria tranzacţională;

e) teoria acţională, teoria relaţională, teoria tranzacţională.

45. Comportamentul comunicaţional este determinat de următoarele nevoi interpersonale: a) nevoia de control, nevoia de afecţiune;

b) nevoia de autocunoaştere;

c) nevoia de ajutorare a semenilor;

d) nevoia de incluziune, nevoia de control, nevoia de afecţiune;

e) nevoia de control, nevoia de ajutorare şi nevoia de afecţiune.

46. Parametrii care pot fi ajustaţi pe parcursul comunicării sunt:

a) vocali;

b) vocali, vizuali, de conţinut;

c) vizuali şi vocali;

d) de conţinut;

e) nu se ajustează nici un parametru. 8

47. Gestionarea informaţiei şi a relaţiilor cu parteneri de tipul acţionarilor, presei

financiare, băncilor, analiştilor financiari aparţine:

a) comunicarea comercială;

b) comunicarea internă;

c) comunicarea financiară;

d) comunicarea business-to-business;

e) comunicarea instituţională.

48. Promovarea imaginii firmei ţine de:

a) comunicarea comercială;

b) comunicarea internă;

c) comunicarea financiară;

d) comunicarea business-to-business;

e) comunicarea instituţională.

49. Gate-keeper-ul este specific:

a) comunicării interpersonale;

b) comunicării intrapersonale;

c) comunicării de masă;

d) comunicării publice;

e) comunicării de grup;

50. Retroacţiunea este:

a) o conexiune inversă;

b) o trăsătură specifică comunicării interpersonale;

c) o trăsătură specifică comunicării intrapersonale;

d) nu are legătură cu procesul de comunicare;

e) o tehnică de comunicare specifică grupurilor profesionale.

51. Comunicarea în afaceri ca formă a comunicării interpersonale reprezintă:

a) un fenomen;

b) un proces de transmitere a unui mesaj;

c) o sarcină de îndeplinit;

d) o activitate în cadrul unei organizaţii;

e) o legătură între oameni.

52. Comunicarea de afaceri se desfăşoară:

a) numai în cadrul organizaţiilor formale;

b) numai între organizaţii formale;

c) în cadrul organizaţiilor formale şi între organizaţii formale;

d) între persoane aparţinând mediului de afaceri;

e) în instituţiile publice.

53. Comunicarea în afaceri are următoarele caracteristici:

a) caracter predominant pragmatic, adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;

b) preocup pt eficienţă, adaptarea msj în fcţ de auditoriu, preocup pt promovarea propriei img;

c) caracter predominant pragmatic, preocuparea pentru promovarea propriei imagini; 9

d) caracter predominant pragmatic, preocupare pentru eficienţă, adaptarea mesajului în funcţie de

auditoriu, preocuparea pentru promovarea propriei imagini;

e) caracter predominant pragmatic, preocupare pentru eficienţă, preocuparea pt promovarea

propriei imagini.

54. Comunicarea poate apare pentru transmiterea ordinelor în vederea evaluării modului

în care sunt realizate şi executate sarcinile determinând astfel:

a) preocuparea pentru eficienţa procesului de comunicare;

b) caracterul predominant pragmatic al procesului de comunicare;

c) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;

d) preocuparea pentru promovarea propriei imagini;


55. Rezolvarea problemelor apărute în desfăşurarea acţiunii de comunicare cu un consum

cât mai redus de resurse reprezintă:

a) caracterul pragmatic;

b) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;

c) preocuparea pentru promovarea propriei imagini;

d) eficienţa comunicării;

e) eficacitatea comunicării.

56. Sarcina de a concepe un mesaj uşor de înţeles reprezintă:






57. Modul de structurare a mesajului transmis, uşor de înţeles reprezintă:






58. Eficienţa comunicării este reprezentată de:

a) capacitatea persoanei de a şti cum trebuie acţionat şi ce trebuie făcut pentru a realiza prin

comunicare ceea ce îşi propune;

b) posibilitatea omului de afaceri de a transmite mesaje cu un consum minim de resurse;

c) caracterul predominant pragmatic, determinat de urmărirea unor scopuri practice;

d) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;

e) preocuparea pentru promovarea propriei imagini.

59. Eficacitatea comunicării este reprezentată de:

a) posibilitatea omului de afaceri de a transmite mesaje cu un consum minim de resurse;

b) caracterul predominant pragmatic, determinat de urmărirea unor scopuri practice;

c) capac pers de a şti cum trb acţionat şi ce trb făcut pt a realiza prin comunic ceea ce îşi propune;

d) adaptarea mesajului în funcţie de auditoriu;

e) preocuparea pentru promovarea propriei imagini. 10

60. Totalitatea standardelor, normelor, regulilor, tradiţiilor şi valorilor împărtăşite de

membrii organizaţiei în procesul muncii lor reprezintă:

a) managementul organizaţiei;

b) cultura personalului organizaţiei;

c) cultura organizaţională;

d) comportamentul personalului organizaţiei;

e) mediul organizaţional.

61. Cultura puterii reprezintă:

a) sectoare puternic specializate, grad înalt de standardizare şi formalizare;

b) un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al puterii şi influenţei;

c) aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi financiare

d) cultura ce se focalizează în jurul individului, bazându-se pe calităţile şi performanţele sale;

e) comportamentul personalului organizaţiei.

62. Cultura rolului reprezintă:

a) cultura ce se focalizează în jurul individului, bazându-se pe calităţile şi performanţele sale;

b) aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi financiare

c) sectoare puternic specializate, grad înalt de standardizare şi formalizare;

d) un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al puterii şi influenţei;


63. Cultura sarcinii reprezintă:


b) un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al puterii şi influenţei;

c) aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi financiare



64. Cultura persoanei reprezintă:


b) aducerea împreună a resurselor umane, materiale şi financiare

c) comportamentul personalului organizaţiei.


e) un control centralizat în care deciziile se iau ca rezultat al puterii şi influenţei;

65. Cultura puterii se întâlneşte în cadrul:

a) organizaţia formală clasică;

b) organizaţiile mici, în unele sindicate, în organizaţii politice;

c) echipelor care au de îndeplinit un anumit proiect sau obiectiv;

d) organizaţiilor subordonate individului;

e) instituţiilor publice.

66. Cultura rolului se întâlneşte în cadrul:

a) organizaţiile mici, în unele sindicate, în organizaţii politice;

b) organizaţia formală clasică;



e) instituţii publice. 11

67. Cultura sarcinii se întâlneşte în cadrul:






68. Cultura persoanei se întâlneşte în cadrul:






69. Canalele formale fac parte integrantă din structura organizaţională a întreprinderii şi:

a) se structurează în mod spontan, neorganizat, între angajaţii unei întreprinderi;

b) permit facilitarea îndeplinirii sarcinilor prin prescrierea şi controlul circulaţiei mesajelor în

rândul personalului angajat;

c) exercită un control centralizat al deciziilor;

d) dezvoltă sentimentul valorii angajatului sporindu-i motivaţia şi satisfacţia muncii;

e) coordonează mai uşor şi mai prompt activităţile între grupurile de persoane.

70. Canalele informale presupun:

a) facilitarea îndeplinirii sarcinilor prin prescrierea şi controlul circulaţiei mesajelor în rândul

personalului angajat;

b) exercitarea unui control centralizat al deciziilor;

c) structurarea în mod spontan, neorganizat, între angajaţii unei întreprinderi;

d) dezvoltarea sentimentului valorii angajatului sporindu-i motivaţia şi satisfacţia muncii;

e) coordonează mai uşor şi mai prompt activităţile între grupurile de persoane.

71. Forma de realizare a canalului de comunicare în care mai multe persoane obţin

informaţii din aceeaşi sursă reprezintă:

a) reţeaua comasată;

b) reţeaua secvenţială;

c) reţeaua liniară reciprocă;

d) reţeaua echipă;

e) reţeaua stea.

72. Forma de organizare în succesiune a unor canale unilaterale de comunicare în care o

pers obţine informaţii de la cea de dinaintea sa şi le trimite mai departe e reprezentată de:

a) reţeaua liniară reciprocă;


c) reţeaua echipă;

d) reţeaua stea;

e) reţeaua comasată. 12

73. Forma de organizare în succesiune de canale, între persoanele ce compun o organizaţie,

de jos în sus şi de sus în jos dar şi la acelaşi nivel ierarhic între specialişti, este:

a) reţeaua comasată




e) reţeaua stea.

74. Interacţiunea în care fiecare membru este reciproc interdependent şi comunică cu

fiecare alt membru formează:

a) reţeaua comasată




e) reţeaua stea.

75. Partenerii externi organizaţiei cu care se stabilesc relaţii de comunicare sunt:

a) partenerii sociali, partenerii economici;

b) partenerii financiari, partenerii sociali, partenerii politici, partenerii economici;

c) partenerii sociali, partenerii politici, partenerii economici;

d) partenerii financiari, partenerii politici, partenerii economici;

e) partenerii politici, partenerii economici.

76. Partenerii financiari sunt:

a) băncile, bursele, societăţile de asigurări şi alte instituţii financiare;

b) reprezentanţii comunităţii locale, naţionale şi chiar internaţionale;

c) autorităţile publice locale şi puterea centrală;

d) furnizorii, cumpărătorii şi concurenţii;

e) salariaţii organizaţiei.

77. Partenerii sociali sunt:






78. Partenerii politici sunt:






79. Partenerii economici sunt reprezentaţi de:




d) furnizorii, cumpărătorii şi concurenţii; 13


80. Realizarea unei comunicări eficiente între oameni presupune:

a) ascultarea, anticiparea, credibilitatea, respectarea identităţii fiecăruia;

b) schimbul, existenţa voinţei de a comunica, comunic în toate sensurile, respectarea identităţii

fiecăruia;

c) ascultarea, schimbul, anticiparea, existenţa voinţei de a comunica, credibilitatea, comunicarea

în toate sensurile,respectarea identităţii fiecăruia;

d) ascultarea, schimbul, anticiparea, credibilitatea, comunicarea în toate sensurile;

e) ascultarea, anticiparea, existenţa voinţei de a comunica, comunicarea în toate sensurile,

respectarea identităţii fiecăruia;

81. Ascultarea presupune:

a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi;

b) schimbul de idei, puncte de vedere şi construirea de mesaje pornindu-se de la aceste

schimburi;

c) capacitatea întreprinderii de a anticipa contextul care va exista la un anumit moment;

d) existenţa unei voinţe veritabile de a comunica a echipei de conducere a organizaţiei, cu

riscurile implicate;

e) informaţiile emise trebuie să fie adevărate.

82. Schimbul reprezintă:



schimburi;





83. Anticiparea reprezintă:



schimburi;





84. Existenţa voinţei de a comunica are în vedere:



schimburi;





85. Credibilitatea presupune:

a) capacitatea individului de a asculta bine înainte de a vorbi; 14


schimburi;





86. Comunicarea în toate sensurile reprezintă:



schimburi;

c) posibilitatea schimburilor verticale ascendente şi descendente, precum şi orizontale;




87. Respectarea identităţii fiecăruia are în vedere:



schimburi;

c) percepţia celorlalţi faţă de identitatea proprie a unui individ sau grup;




88. Prin „exces de informare” se înţelege:

a) volum mare de feed-back-uri;

b) flux informaţional ce depăşeşte capacitatea normală de informare şi de prelucrare a

informaţiilor;

c) informaţii mai puţine decât capacitatea normală de informare;

d) incapacitatea de a da feed-back;

e) nu există exces de informare.

89. Prin „deficit de informaţie” se înţelege:

a) volum mare de feed-back-uri;

b) flux informaţional ce depăşeşte capacitatea normală de informare şi de prelucrare a

informaţiilor;

c) informaţii mai puţine decât capacitatea normală de informare;

d) incapacitatea de a da feed-back;

e) nu există deficit de informaţie.

90. Cultura întreprinderii este difuzată prin intermediul comunicării:

a) de întreprindere;

b) organizaţionale;

c) generice;

d) referenţiale;

e) publice.

91. Comunicarea interpersonală în care sunt angajaţi doi indivizi este: a) comunicarea orală în cadrul grupului; 15

b) comunicarea în faţa publicului;

c) comunicarea orală de la persoană la persoană;

d) comunicarea internă;

e) comunicarea ierarhică.

92. Comunicarea în cadrul organizaţiei pe grupuri şi echipe, cu structură şi durată de

funcţionare permanentă sau temporară este:

a) comunicarea în faţa publicului;

b) comunicarea în cadrul grupului;

c) comunicarea orală de la persoană la persoană;


e) comunicarea ierarhică

93. Comunicarea în care reprezentanţii organizaţiei sunt puşi în postura de a se adresa unui

auditoriu mai larg reprezintă:

a) comunicarea în cadrul grupului;

b) comunicarea orală de la persoană la persoană;

c) comunicarea în faţa publicului;


e) comunicarea ierarhică

94. Stilul rece apare atunci când:

a) comunicarea este unidirecţională, emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate primi feedback

de la acesta;

b) comunicarea se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine pregătit în

prealabil;

c) comunicarea presupune ca discuţiile să se desfăşoare liber, fără reguli şi proceduri stricte;

d) partenerii sau colegii de serviciu au o conversaţie liberă;

e) conversaţia are loc între persoane foarte apropiate.

95. Stilul formal se întâlneşte atunci când:


de la acesta;


prealabil;




96. Stilul consultativ-informaţional apare atunci când:


de la acesta;


prealabil;




97. Stilul cotidian se întâlneşte atunci când: 16


de la acesta;


prealabil;




98. Stilul intim se foloseşte atunci când:


de la acesta;


prealabil;




99. Stilul solemn apare atunci când:


de la acesta;


prealabil;

c) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţării o notă de

ceremonie;

d) există o mare bogăţie de sensuri la care se apelează şi pe care le foloseşte;

e) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor.

100. Stilul beletristic se foloseşte atunci când:


de la acesta;


prealabil;

c) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţării o notă de

ceremonie;

d) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;

e) comunicarea prezintă o mare bogăţie de sensuri.

101. Stilul ştiinţific apare atunci când:


de la acesta


prealabil;

c) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;

d) în procesul comunicării se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale

raţionamentelor;

e) comunicarea prezintă o mare bogăţie de sensuri.

102. Stilul administrativ se foloseşte atunci când:


de la acesta; 17

b) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţării o notă de

ceremonie;

c) există formule sintactice clişeu, cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare specifica

instituţiilor;

d) comunicarea abordează o mare varietate tematică, dar se pune accentul pe informaţie mai mult

decât pe forma de prezentare, urmărind informarea auditoriului;

e) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor.

103. Stilul publicistic apare atunci când:


de la acesta;

b) există formule sintactice clişeu, cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare specifica

instituţiilor;

c) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;

d) comunicarea abordează o mare varietate tematică, dar se pune accentul pe informaţie mai mult

decât pe forma de prezentare, urmărind informarea auditoriului;

e) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţării o notă de

ceremonie;

104. Stilul de comunicare managerială apare când:


de la acesta;

b) se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale raţionamentelor;

c) mesajul managerului caută să aibă un impact puternic asupra auditoriului;

d) se folosesc formule, cuvinte sau moduri de adresare menite a conferi enunţări o notă de

ceremonie;

e) există formule sintactice clişeu, cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare specifica

instituţiilor.

105. Empatia este calitatea comunicării de afaceri care se referă la:

a) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care sunt

abordate etapele comunicării;

b) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;

c) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte

celălalt;

d) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intenţiile

autorului;

e) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare.

106. Calitatea gândirii în cazul comunicării de afaceri care se referă la:

a) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte

celălalt;


c) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care sunt



autorului;


107. Claritatea limbajului comunicării de afaceri are în vedere: 18

a) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;

b) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte

celălalt;

c) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care sunt



autorului;


108. Proprietatea în cazul comunicării orale de afaceri se referă la:

a) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare;

b) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intenţiile

autorului;

c) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles;

d) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte

celălalt;

e) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care sunt


109. Puritatea comunicării orale de afaceri are în vedere:


b) capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce simte

celălalt;

c) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare;

d) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care

sunt abordate etapele comunicării;

e) modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intenţiile

autorului.

110. Precizia comunicării orale de afaceri se referă la:


b) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare


celălalt;

d) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care sunt


e) utilizarea numai a acelor cuvinte şi expresii necesare pentru înţelegerea comunicării.

111. Concizia comunicării orale are în vedere:

a) folosirea numai a cuvintelor admise e vocabularul limbii literare



celălalt;

d) exprimarea concentrată pe subiectul de comunicat, fără divagaţii suplimentare şi neavenite;

e) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care sunt


112. Naturaleţea în cadrul comunicării orale de afaceri reprezintă:

a) trăsătura comunicării de a avea un mesaj clar şi uşor de înţeles; 19

b) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care sunt


c) atitudinea adecvată faţă de interlocutor pe parcursul comunicării;

d) obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi expresii capabile să

provoace reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului;

e) folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprimă într-un mod indirect gânduri,

sentimente, idei.

113. Demnitatea în cadrul comunicării orale se referă la:

a) cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în care sunt


b) utilizarea în exprimare numai a cuvintelor sau expresiilor care nu aduc atingere moralei;





sentimente, idei.

114. Armonia în comunicarea orală de afaceri are în vedere:

a) utilizarea în exprimare numai a cuvintelor sau expresiilor care nu aduc atingere moralei;







sentimente, idei.

115. Fineţea în cazul comunicării orale de afaceri presupune:

a) utilizarea în exprimare numai a cuvintelor sau expresiilor care nu aduc atingere moralei;







sentimente, idei.

116. Monologul este o formă de comunicare orală:

a) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită să enunţe

propriile judecăţi de valoare;

b) în care emitentul nu implică receptorul;

c) care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile, sistemul de valori ale celui care

vorbeşte, care îşi transmite opiniile cu privire la subiect;

d) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de

limbaj;

e) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor idei

inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială.

117. Conferinţa este forma de comunicare orală: 20

a) în care emitentul nu implică receptorul;

b) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită săenunţe




d) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de

limbaj;

e) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor idei

inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială.

118. Expunerea reprezintă forma de comunicare orală:

a) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de

limbaj;

b) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor idei

inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială;



d) în care emitentul nu implică receptorul;

e) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită să enunţe

propriile judecăţi de valoare.

119. Prelegerea este forma comunicării orale:

a) care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere şi a unor idei


b) în care publicul care asistă a avut posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte evenimente

anterioare angajării acestui tip de comunicare;

c) în care emitentul nu implică receptorul;

d) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită săenunţe


e) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de

limbaj.

120. Relatarea ca formă a comunicării orale are în vedere:



b) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de

limbaj;

c) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită săenunţe


d) în care publicul care asistă a avut posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte evenimente


e) în care emitentul nu implică receptorul.

121. Discursul este forma de comunicare orală:



b) în care publicul care asistă a avut posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte evenimente


c) în care emitentul nu implică receptorul; 21

d) care presupune o adresare directă, publică în care cel care susţine o comunicare evită săenunţe


e) în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altul de

limbaj.

122. Toastul reprezintă:

a) o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop

ilustrarea unui punct de vedere;

b) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite;

c) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;

d) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;

e) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt reduse sau

chiar anulate.

123. Alocuţiunea este ca formă de comunicare:

a) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;

b) o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop


c) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt reduse sau

chiar anulate;

d) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;

e) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite.

124. Povestirea este din punct de vedere al comunicării orale:


b) o formă de comunicare în care se folosesc cele mai variate modalităţi făcându-se apel la

imaginaţie, sentimente, emoţii şi cunoştinţe anterioare;


d) o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop


e) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite.

125. Pledoaria reprezintă ca formă de comunicare orală:

a) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt reduse sau

chiar anulate.

b) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite;

c) o intervenţie din partea unui vorbitor care prezintă şi susţine un punct de vedere propriu;


e) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee.

126. Predica este:

a) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;

b) o intervenţie din partea unui vorbitor care prezintă şi susţine un punct de vedere propriu;

c) o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite;

d) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt reduse sau

chiar anulate;


127. Intervenţia din punct de vedere a comunicării orale este: 22

a) o adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică sunt reduse sau

chiar anulate;

b) o intervenţie din partea unui vorbitor care prezintă şi susţine un punct de vedere propriu;

c) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la discuţie;



128. Interpelarea în comunicarea orală este:


b) situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite surse o

mai bună precizare în anumite probleme;



chiar anulate;

e) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la discuţie.

129. Dialogul din punct de vedere al comunicării orale reprezintă:

a) acea comunicare în cadrul căreia mesajele se schimbă între participanţi, fiecare fiind pe

rând emiţător şi receptor;

b) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;

c) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;


chiar anulate;

e) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la discuţie.

130. Dezbaterea ca formă a comunicării orale este:

a) situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la discuţie;

b) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative;

c) situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite surse o


d) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee


chiar anulate.

131. Seminarul în cazul comunicării orale este:


b) forma de comunicare dialogală care implică seriase structuri evaluative;

c) situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite surse o



e) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative.

132. Interviul din punct de vedere al comunicării orale reprezintă:


b) forma de comunicare dialogală care implică seriase structuri evaluative;

c) o formă rigidă a dialogului, în are rolurile de emitent şi receptor nu se schimbă fiind folosit ca

mijloc de obţinere de informaţii despre cineva;


e) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative. 23

133. Colocviul reprezintă din punct de vedere al comunicării orale:


b) o formă de comunicare în care participanţii dezbat în comun o idee;

c) forma de comunicare dialogală care implică seriase structuri evaluative;

d) o formă rigidă a dialogului, în are rolurile de emitent şi receptor nu se schimbă fiind folosit ca

mijloc de obţinere de informaţii despre cineva;

e) o formă a comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative.

134. Volumul vocii este reglat în funcţie de:

a) distanţă;

b) condiţiile de zgomot;

c) distanţă şi condiţiile de zgomot;

d) respiraţie;

e) mărimea auditoriului.

135. Tonul vocii este influenţat de:

a) mărimea auditoriului;

b) distanţă;

c) condiţiile de zgomot;

d) ataşarea de subiect, implicarea în expunere şi dorinţa de a convinge;

e) nu este influenţat de nici un factor.

136. Dicţia reprezintă:

a) modul în care sunt prezentate mesajele;

b) modul în care sunt prezentate cuvintele;

c) modul de adresare;

d) modul de ascultare a mesajelor;

e) modul de realizare a feed-back-ului.

137. Ritmul vorbirii poate influenţa:

a) claritatea sunetelor;

b) semnificaţia mesajului;

c) claritatea sunetelor şi semnificaţia mesajului;

d) conţinutul mesajului;

e) nu influenţează în nici un fel.

138. Timbrul vocii:

a) este dat de inflexiunea „sus-jos” a vocii;

b) trădează sentimentele de moment;

c) este dat de inflexiunea „sus-jos” a vocii şi adesea trădează sentimentele de moment;

d) distorsionează mesajul;

e) nu se modifică.

139. Întrebările închise sunt:

a) întrebări cu o singură opţiune de răspuns;

b) întrebări cu mai multe opţiuni de răspuns;

c) întrebări cu o singură opţiune de răspuns sau cu mai multe opţiuni de răspuns, dar care

reclamă răspunsuri formate dintr-un cuvânt sau două;

d) întrebări care solicită răspunsuri lungi;

e) întrebări care solicită variante de răspuns. 24

140. Întrebările deschise sunt:

a) întrebări cu o singură opţiune de răspuns;

b) întrebări cu mai multe opţiuni de răspuns;

c) întrebări cu o singură opţiune de răspuns sau cu mai multe opţiuni de răspuns, dar care

reclamă răspunsuri formate dintr-un cuvânt sau două;

d) întrebări care solicită răspunsuri lungi;

e) întrebări care solicită variante de răspuns.

141. Ascultarea activă înseamnă:

a) a comunica emitentului feed-back-ul mesajului său;

b) a comunica emitentului ce înseamnă pentru noi mesajul său;

c) a interpreta mesajele verbale;

d) a interpreta mesajele non-verbale;

e) nu există ascultare activă.

142. Ascultarea activă a mesajelor non-verbale are în vedere:

a) a comunica emitentului ce înseamnă pentru noi mesajul său;

b) a interpreta mesajele non-verbale;

c) a interpreta mesajele verbale;

d) a comunica emitentului feed-back-ul mesajului său;

e) nu exista ascultare activă a mesajelor non-verbale.

143. Tonul vocii reprezintă un element specific limbajului:

a) trupului;

b) verbal;

c) paraverbal;

d) analogic;

e) nonverbal.

144. Şedinţa este o formă de comunicare:

a) în faţa publicului;

b) în cadrul grupului;

c) de la persoană la persoană;

d) organizaţională;

e) cu parteneri externi.

145. Prezentarea este o formă de comunicare specifică:

a) în cadrul grupului;

b) de la persoană la persoană;

c) comunicării în faţa publicului;

d) organizaţională;

e) cu parteneri externi.

146. Comunicarea orală în cadrul organizaţiei se desfăşoară:

a) individual;

b) în echipă;

c) în faţa publicului;

d) individual, în echipă sau în faţa publicului;

e) nu există comunicare în cadrul organizaţiei. 25

147. Stilul în care mesajul managerului caută să aibă un impact puternic asupra

auditoriului, urmărind eficienţa şi eficacitatea mesajului, angajarea la rezolvarea

problemelor, dirijarea spre anumite scopuri este:

a) stilul solemn;

b) stilul de comunicare managerială;

c) stilul administrativ;

d) stilul rece;

e) stilul formal.

148. Stilul care abordează o mare varietate tematică dar care pune accentul pe

informaţie mai mult decât pe forma de prezentare, urmărind informarea auditoriului este

specific:

a) stilului rece;

b) stilului formal;

c) stilului publicistic;

d) stilului solemn;

e) stilului administrativ.

149. Stilul funcţional care are ca element definitoriu prezenţa unor formule sintactice clişeu,

cu ajutorul cărora se efectuează o comunicare specifică instituţiilor este caracteristic: a) stilului rece;

b) stilului formal;


d) stilului solemn;


150. În procesul comunicării se apelează la formele de deducţie şi de inducţie ale

raţionamentelor, ignorându-se sensibilitatea şi imaginaţia, acestea fiind caracteristice

pentru:

a) stilul beletristic;

b) stilul ştiinţific;

c) stilul publicistic

d) stilul solemn;

e) stilul administrativ.

151. Stilul comunicării orale care constă în marea bogăţie de sensuri la care apelează şi pe

care le foloseşte încercând să abordeze dicţionarul unei limbi în exhaustivitatea sa este:

a) stilul publicistic;

b) stilul solemn;

c) stilul ştiinţific;

d) stilul beletristic;

e) stilul formal.

152. Stilul de comunicare orală care are ca trăsătură specifică căutarea minuţioasă a acelor

formule, cuvinte sau moduri de adresare, menite a conferi enunţării o notă de ceremonie,

solicitată în împrejurări deosebite este reprezentat de:

a) stilul publicistic; 26

b) stilul ştiinţific;

c) stilul solemn;

d) stilul administrativ;

e) stilul formal.

153. Conversaţia între două persoane apropiate în care mesajele conţin nu numai fapte şi

opinii ci exprimă şi sentimentele şi trăirile sufleteşti ale vorbitorilor este dominată de:

a) stilul beletristic;

b) stilul intim;

c) stilul formal;

d) stilul rece;

e) stilul cotidian.

154. Stilul în care limbajul este relaxat, se recurge uneori la argou sau la coduri

cunoscute doar de participanţi este:

a) stilul cotidian;

b) stilul intim;

c) stilul formal;

d) stilul beletristic;

e) stilul publicistic.

155. Discuţiile desfăşurate liber, fără a se supune unor reguli şi proceduri stricte sunt

caracteristice:

a) stilului consultativ-informaţional;

b) stilului formal;


d) stilului cotidian;


156. Comunicarea orală care se bazează pe reguli şi proceduri standard, mesajul fiind bine

pregătit în prealabil este caracterizată de: a) stilul cotidian;

b) stilul solemn;

c) stilul formal;

d) stilul administrativ;

e) stilul publicistic.

157. Comunicarea unidirecţională în care emiţătorul nu cunoaşte auditoriul şi nu poate

primi feed-back-ul este caracterizată de:

a) stilul cotidian;

b) stilul rece;

c) stilul solemn;

d) stilul formal;

e) stilul administrativ.

158. Care este lungimea optimă a frazei în comunicarea de afaceri?

a) 10 cuvinte;

b) 30 cuvinte;

c) maxim 22 cuvinte;

d) 50 cuvinte; 27

e) maxim 100 cuvinte.

159. Capacitatea persoanei de a privi lucrurile prin ochii celuilalt, de a simţi ceea ce

simte celălalt reprezintă:

a) claritatea limbajului;

b) empatia;

c) calitatea gândirii;

d) proprietatea;

e) concizia.

160. Comunicarea trebuie să aibă la bază un mesaj clar şi uşor de înţeles, aceasta fiind:

a) empatia;

b) claritatea limbajului;

c) calitatea gândirii;

d) proprietatea;

e) concizia.

161. Cunoaşterea subiectului abordat, deţinerea unui vocabular bogat precum şi modul în

care sunt abordate etapele comunicării reprezintă:

a) empatia;

b) calitatea gândirii;

c) concizia;

d) claritatea limbajului;

e) precizia.

162.Modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact

intenţiile autorului defineşte:

a) concizia;

b) proprietatea;

c) precizia;

d) demnitatea;

e) claritatea limbajului.

163. Folosirea doar a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare reprezintă:

a) precizia;

b) proprietatea;

c) puritatea;


e) concizia.

164. Utilizarea în comunicarea orală numai a acelor cuvinte şi expresii necesare pentru

înţelegerea comunicării defineşte:

a) claritatea limbajului;

b) calitatea gândirii;

c) proprietatea;

d) precizia;

e) concizia.

165. Exprimarea concentrată pe subiectul de comunicat, fără divagaţii suplimentare şi

neavenite, în cadrul comunicării orale reprezintă: 28

a) proprietatea;

b) concizia;

c) precizia;


e) calitatea gândirii.

166. Pe parcursul comunicării, o atitudine adecvată faţă de interlocutor reprezintă:

a) fineţea;

b) armonia;

c) naturaleţea;

d) demnitatea;

e) empatia.

167. Utilizarea în exprimarea orală numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc

atingere moralei sau bunei cuviinţe reprezintă:

a) empatia;

b) demnitatea;

c) naturaleţea;

d) armonia;

e) fineţea.

168. Folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima într-un mod indirect

gândurile, sentimentele, ideile defineşte:

a) empatia;

b) armonia;

c) demnitatea;

d) fineţea;

e) naturaleţea.

169. Obţinerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte şi

expresii capabile să provoace auditorului reprezentări conforme cu intenţia vorbitorului

este dat de:

a) empatie;

b) naturaleţe;

c) armonie;

d) fineţe;

e) demnitate.

170. Forma comunicării în care emitentul nu implică receptorul dar există feed-back se

numeşte: a) conferinţa;

b) monologul;

c) expunerea;

d) prelegerea;

e) discursul.

171. Adresarea directă, publică în care cel care susţine comunicarea evită să enunţe

propriile judecăţi de valoare rezumându-se să le prezinte cu fidelitate doar pe cele ale

autorilor despre care vorbeşte reprezintă:

a) monologul; 29

b) expunerea;

c) prelegerea;

d) conferinţa;

e) discursul.

172. Forma de discurs care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile, sistemul de

valori ale celui care vorbeşte poartă denumirea de:

a) monolog;

b) conferinţă;

c) expunere;

d) prelegere;

e) discurs.

173. Situaţia comunicativă în care publicul care asistă a avut posibilitatea să

sistematizeze informaţii, fapte, evenimente anterioare angajării acestui tip de

comunicare reprezintă:

a) expunerea;

b) prelegerea;

c) conferinţa;

d) monologul;

e) discursul.

174. Forma de comunicare în care se face o decodificare, o dezvăluire, o prezentare,

apelând la un tip sau altul de limbaj, a unei realităţi obiective poartă denumirea de:

a) expunere;

b) prelegere;

c) relatare;

d) discurs;

e) conferinţă.

175. Forma de comunicare orală care presupune emiterea, argumentarea si susţinerea unor

puncte de vedere şi a unor idei inedite, care exprimă un moment sau o situaţie crucială în

evoluţia domeniului respectiv este:

a) expunerea;

b) prelegerea;

c) conferinţa;

d) discursul;

e) relatarea.

176. Rostirea angajată cu prilejul unor evenimente deosebite poartă denumirea de:

a) discurs;

b) toast;

c) expunere;

d) prelegere;

e) relatare.

177. Intervenţia din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop

ilustrarea unui punct de vedere reprezintă:

a) discursul;

b) alocuţiunea; 30

c) expunerea;

d) prelegerea;

e) pledoaria.

178. Forma comunicării în care se folosesc cele mai variate modalităţi făcându-se apel la

imaginaţie, sentimente, emoţii, cunoştinţe anterioare este:

a) alocuţiunea;

b) prelegerea;

c) povestirea;

d) dialogul;

e) dezbaterea.

179. Intervenţia din partea unui vorbitor într-un context comunicaţional având drept scop

prezentarea şi susţinerea unui punct de vedere propriu se defineşte ca:

a) alocuţiune;

b) prelegere;

c) dezbatere;

d) pledoarie;

e) interpelare.

180. Tipul de adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi manifestare critică

sunt reduse sau chiar anulate reprezintă:

a) alocuţiunea;

b) povestirea;

c) pledoaria;

d) predica;

e) discursul.

181. Situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt participant la discuţie,

acesta din urmă declarându-şi fie tacit, acordul cu mesajul enunţat este definităca fiind:

a) intervenţia;

b) alocuţiunea;

c) pledoaria;

d) predica;

e) dezbaterea.

182. Situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor

anumite surse o mai bună precizare în anumite probleme, pe anumite domenii este:

a) pledoaria;

b) alocuţiunea;

c) predica;

d) dialogul;

e) interpelarea.

183. Comunicarea în cadrul căreia mesajele se schimbă între participanţi, fiecare fiind pe

rând emiţător şi receptor se defineşte ca:

a) povestire;

b) dialog;

c) alocuţiune; 31

d) pledoarie;

e) interpelare.

184. Forma comunicării în care nu sunt implicate structuri evaluative este:

a) dialogul;

b) pledoaria;

c) dezbaterea;

d) alocuţiunea;

e) predica.

185. Forma de comunicare dialogală care implică serioase structuri evaluative este:

a) dialogul;

b) pledoaria;

c) dezbaterea;

d) seminarul;

e) alocuţiunea.

186. Forma rigidă a dialogului, în care rolurile de emitent şi receptor nu se schimbă

fiind folosit ca mijloc de obţinere de informaţii despre cineva este reprezentată de:

a) dialogul;

b) interviul;

c) dezbaterea;

d) seminarul;

e) alocuţiunea.

187. Forma de comunicare în care participanţii dezbat în comun o anumită idee, în baza

unei discuţii, pe un anumit subiect poartă denumirea de:

a) interviu;

b) dialog;

c) colocviu;

d) seminar;

e) dezbatere.

188. Alocuţiunea este o intervenţie din partea unui vorbitor într-un context

comunicaţional care nu trebuie să depăşească:

a) 30 minute;

b) 10 minute;

c) 5 minute;

d) 20 minute;

e) o oră.

189. Conferinţa cu preopinenţi este:


b) situaţia în care cineva, aflat în postura de distribuitor de informaţie cere unor anumite surse o


c) acea formă de adresare în care mai mulţi conferenţiari pot prezenta idei opuse pe aceeaşi temă;



chiar anulate. 32

190. Caracterul pragmatic al unei scrieri de afaceri este dat de:

a) modul în care autorul planifică, codifică şi transmite mesajele esenţiale;

b) înscrisurile se întocmesc în legătură cu îndeplinirea unor sarcini de muncă;

c) există o abordare sistemică, deschisă şi sinceră a principalelor activităţi, de colectarea

faptelor până la transmiterea informaţiilor;

d) lipsa abilităţii de a scrie corect poate deveni un handicap pentru orice angajat afectând

comunicarea şi propria imagine;

e) modul de redactare al scrierii de afaceri.

191. Caracterul obiectiv al scrierii de afaceri derivă din:








192. Accesibilitatea scrierii de afaceri este dată de:








193. Preocuparea pentru asigurarea accesibilităţii rezidă din:








194. Broşura generală:

a) nu ţine de relaţiile publice;

b) trebuie să reuşească să acopere lipsa de informaţii a mediilor financiare despre tot ceea ce nu

înseamnă informaţie financiară propriu-zisă;

c) are ca obiectiv prezentarea întreprinderii, conţinând informaţii despre obiectivele acesteia,

realizările, politica sa;

d) are ca obiectiv recrutarea de personal;

e) permite atragerea atenţiei asupra întreprinderii direct sau indirect.

195. Broşura destinată mediilor financiare:



înseamnă informaţie financiară propriu-zisă; 33





196. Broşura destinată consumatorilor:



înseamnă informaţie financiară propriu-zisă;





197. Raportul este o formă de prezentare:

a) care se realizează de regulă în cadrul unei organizaţii şi care are în vedere un anumit

subiect ce trebuie cunoscut şi de alte persoane pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător

sarcinile de muncă;

b) de mică dimensiune care prezintă interes pentru destinatar, legat de sarcinile sale de muncă;

c) este justificată o acţiune, o schimbare de procedură, un eveniment pe baza unor argumente

pertinente;

d) care informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra rezultatelor

acesteia;

e) care analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie, eveniment sau

proces;

198. Raportul de justificare este o formă de prezentare:






pertinente;


acesteia;


proces.

199. Raportul de activitate este o formă de prezentare:






pertinente;


acesteia;


proces. 34

200. Raportul de analiză este o formă de prezentare:






pertinente;


acesteia;


proces.

201. Introducerea în cadrul raportului este partea care:

a) prezintă cele mai importante probleme aflate în discuţie;

b) menţionează termenii de referinţă şi trecerea în revistă a problemelor ce vor fi abordate în

ordinea în care sunt prezentate în rapoarte;

c) cuprinde conţinutul raportului structurat pe secţiuni şi subsecţiuni care poartă fiecare un titlu

distinct;

d) informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra rezultatelor

acesteia;

e) analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie, eveniment sau

proces.

202. Corpul raportului este partea care:

a) prezintă cele mai importante probleme aflate în discuţie;

b) menţionează termenii de referinţă şi trecerea în revistă a problemelor ce vor fi abordate în

ordinea în care sunt prezentate în rapoarte;

c) cuprinde conţinutul raportului structurat pe secţiuni şi subsecţiuni care poartă fiecare un titlu

distinct;

d) informează asupra stadiului îndeplinirii unei anumite activităţi sau asupra rezultatelor

acesteia;

e) analizează şi interpretează faptele relevante legate de o anumită situaţie, eveniment sau

proces.

203. Părţile formale de bază ale raportului sunt:

a) introducerea, corpul raportului, concluziile;

b) introducerea, corpul raportului, concluziile, propunerile sau recomandările;

c) corpul raportului, concluziile, propunerile sau recomandările;

d) introducerea, corpul raportului, propunerile sau recomandările;

e) corpul raportului, concluziile.

204. Proporţia în care folosim limbajul verbal şi non-verbal este:

a) 38% cuvinte, 7% paralimbaj, 55% alte elemente de limbaj non-verbal;

b) 7% cuvinte, 38% paralimbaj, 55% alte elemente de limbaj non-verbal;

c) 38% cuvinte, 55% paralimbaj, 7% alte elemente de limbaj non-verbal;

d) 7% cuvinte, 55% paralimbaj, 38% alte elemente de limbaj non-verbal;

e) 55% cuvinte, 38% paralimbaj, 7% alte elemente de limbaj non-verbal.

205. Limbajul corpului contribuie la comunicare prin:

a) expresia feţei, aspectul general, forma şi poziţia corpului; 35

b) expresia feţei, gesturi, aspectul general, forma şi poziţia corpului;

c) gesturi, forma şi poziţia corpului, comunicarea tactilă;

d) expresia feţei, gesturi, aspectul general, forma şi poziţia corpului, comunicarea tactilă;

e) expresia feţei, gesturi, aspectul general.

206. Comunicarea non-verbală estetică:

a) se bazează pe ceea ce recepţionăm prin intermediul simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil

şi gustativ;

b) are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică şi comunică diferite emoţii

artistice;

c) se bazează pe folosirea steagurilor, insignelor, uniformelor etc.;

d) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de religie;

e) se bazează pe folosirea diverselor simboluri legate de statutul social.

207. Comunicarea non-verbală senzorială:


şi gustativ;


artistice;




208. Comunicarea non-verbală bazată pe folosirea însemnelor:


şi gustativ;


artistice;




209. Limbajele non-verbale care însoţesc comunicarea scrisă sunt legate de:

a) aspectul grafic al foii;

b) structura scrierii;

c) formatul scrierii;

d) aspectul grafic al foii, structura şi formatul scrierii;

e) nu există limbaj non-verbal.

210. Comunicarea prin expresia feţei include:

a) mimica;

b) zâmbetul;

c) privirea;

d) mimica, zâmbetul, privirea;

e) nu există comunicare prin expresia feţei.

211. Mimica reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul următoarelor

caracteristici:

a) încruntare, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, ţuguierea buzelor;

b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă; 36

c) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii;

d) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;

e) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze.

212. Zâmbetul reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul

următoarelor caracteristici:


b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă;




213. Privirea reprezintă comunicarea prin expresia feţei prin intermediul următoarelor

caracteristici:


b) gamă largă de stări, de la plăcere, bucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism sau jenă;




214. Privirea oficială este:

a) privirea într-un triunghi format pe fruntea celeilalte persoane;

b) privirea îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, în triunghiul ochi-buze;

c) privirea într-un triunghi ochi-centrul pieptului sau chiar mai jos;

d) folosită pentru exprimarea interesului sau ostilităţii şi atitudinii critice;

e) contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, direcţia privirii.

215. Privirea de anturaj este:






216. Privirea intimă este:






217. Privirea laterală este:






218. Mişcarea corpului are în vedere comunicarea prin:

a) gesturi; 37

b) poziţia corpului;

c) modul de mişcare a corpului;

d) gesturi, poziţia corpului, modul de mişcare a corpului;

e) nu există comunicare prin intermediul mişcării corpului.

219. Mişcările laterale ale managerului:

a) sunt vizibile la darea mâinii;

b) managerul îşi extinde mâinile direct în faţă când dă mâna, iar când vorbeşte se înclină;

c) în timp ce dă mâna, managerul se va desfăşura pe verticală, iar la aşezarea pe scaun se va

aduna şi va ţine braţele în jos;

d) influenţează în sens negativ comunicarea;

e) nu există asemenea mişcări.

220. Mişcările faţă-spate ale managerului:



c) în timp ce da mâna, managerul se va desfăşura pe verticală, iar la aşezarea pe scaun se va




221. Mişcările verticale ale managerului:



c) în timp ce da mâna, managerul se va desfăşura pe verticală, iar la aşezarea pe scaun se va




222. Gesturile reprezintă:

a) limbajul trupului ce prezintă mai multe înţelesuri;

b) mişcările corpului într-o anumită cultură;

c) metode de dominare sau de intimidare;

d) metodă de impunere a autorităţii;

e) nu influenţează comunicarea.

223. Palma întoarsă în sus simbolizează:

a) supunere;

b) autoritate imediată;

c) bâtă simbolică cu care vorbitorul îl ameninţă pe ascultător pentru a-l supune;

d) o formă de salut;

e) nu simbolizează nimic.

224. Palma întoarsă în jos simbolizează:

a) supunere;




e) nu simbolizează nimic. 38

225. Strângerea de mână simbolizează:

a) supunere;





226. Palma închisă cu degetul arătător întins simbolizează:

a) supunere;





227. Prezenţa personală comunică prin intermediul:

a) formei corpului;

b) a îmbrăcămintei;

c) a mirosului;

d) a bijuteriilor şi a altor accesorii vestimentare;

e) formei corpului, a îmbrăcămintei, a mirosului, a bijuteriilor şi a altor accesorii

vestimentare.

228. Comunicarea tactilă se manifestă prin:

a) frecvenţa atingerii;

b) modul de a da mâna;

c) modul de îmbrăţişare;

d) frecvenţa atingerii, modul de a da mâna, modul de îmbrăţişare etc.;

e) nu există comunicare tactilă.

229. Spaţiul personal reprezintă:

a) spaţiul ocupat de o persoană;

b) spaţiul aerian din jurul corpului;

c) spaţiul necesar pentru comunicarea interpersonală;

d) spaţiul necesar comunicării intrapersonale;

e) nu există asemenea spaţiu.

230. Zona intimă este:

a) distanţa impusă de statutul social;

b) zona în care pot pătrunde doar cei apropiaţi emoţional;

c) distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale şi întâlniri

prieteneşti;

d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe care nu îi

cunoaştem prea bine;

e) distanţa corespunzătoare de fiecare dată când ne adresăm unui grup mare de oameni.

231. Zona personală este:




prieteneşti; 39

d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe care nu

îi cunoaştem prea bine;


232. Zona socială este:




prieteneşti;

d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe care nu îi

cunoaştem prea bine;


233. Zona publică este:




prieteneşti;

d) distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe care nu

îi cunoaştem prea bine;


234. Comunicarea directă, descrisă semnifică faptul că:

a) există o relaţie de prietenie şi încredere iar scaunele sunt aranjate faţă în faţă;

b) poate fi interpusă o masă;

c) interacţiunea nu a fost dorită de persoana respectivă;

d) nu există spaţiu suficient pentru partenerii comunicării;

e) există diferenţe de statut social.

235. Comunicarea formală între interlocutori semnifică faptul că:






236. Aşezarea laterală faţă de interlocutor semnifică faptul că:






237. Culorile calde afectează comunicarea astfel:

a) stimulează comunicarea;

b) inhibă comunicarea;

c) distrag atenţia;

d) nu influenţează comunicarea;

e) amână comunicarea. 40

238. Culorile reci afectează comunicarea astfel:

a) stimulează comunicarea;

b) inhibă comunicarea;

c) distrag atenţia;

d) nu influenţează comunicarea;

e) amână comunicarea.

239. Limbajul timpului are în vedere:

a) precizia timpului;

b) lipsa timpului;

c) timpul ca simbol pentru reperarea activităţilor;

d) precizia timpului, lipsa timpului, timpul ca simbol pentru reperarea activităţilor;

e) utilizarea raţională a timpului.

240. Precizia timpului se traduce prin:

a) punctualitatea comunică atitudinea faţă de interlocutor sau faţă de activitatea respectivă;

b) relaţia de comunicare pozitivă care se dezvoltă proporţional cu frecvenţa interacţiunii;

c) ritmul zilnic al activităţilor, anotimpurile, sărbătorile, ritualurile;

d) comunicarea respectului şi interesului;


241. Lipsa timpului are în vedere:






242. Timpul ca simbol pentru repetarea activităţilor este reprezentat de:






243. Calităţile vocii sunt:

a) controlul mişcării buzelor, articularea cuvintelor, ritmul, rezonanţa vocii, viteza de vorbire;

b) râs, plâns, şoptit, oftat;

c) intensitate, înălţime, extensia vocii;

d) pauzele, îî, ăă, mm, aa;

e) tăcerea.

244. Caracteristicile vocale sunt:





e) tăcerea. 41

245. Parametrii vocali sunt:





e) tăcerea.

246. Separatorii vocali sunt:





e) tăcerea.

247. Distanţa de 15 - 46 cm este caracteristică:

a) zonei intime;

b) zonei personale;

c) zonei publice;

d) zonei sociale;

e) zonei economice.

248. Distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale, ceremonii sociale şi

întâlniri prieteneşti este caracteristică:

a) zonei intime;

b) zonei personale;

c) zonei publice;

d) zonei sociale;

e) zonei economice.

249. Distanţa pe care o păstrăm faţă de necunoscuţi, faţă de noul angajat şi faţă de cei pe

car nu-i cunoaştem prea bine este caracteristică:

a) zonei intime;

b) zonei personale;

c) zonei publice;

d) zonei sociale;

e) zonei economice.

250. Distanţa de peste 3,60 m atunci când ne adresăm unui grup mare de oameni este

caracteristică:

a) zonei intime;

b) zonei personale;

c) zonei sociale;

d) zonei economice;

e) zonei publice.

Com in Afaceri2

Documents

Transcript of Com in Afaceri2