colinde

11
1. D-auzi gazdă D-auzi gazdă, ori n-auzi Toaca-n cer şi slujba-n rai. Toaca-n cer cum o bătea, Slujba-n rai cum o făcea. Dumnezeu cum cuvânta, Maica Sfântă se ruga. Şi să stai să tot priveşti Cum făcea slujbe cereşti. Îngerii ţiind stâlpări Cântau sfintele cântări. Pentr-un fiu ce s-a născut Domnul nost fără- nceput. Cum lumini-L lumina Cum cobuze răsuna. Că s-a născut pe pământ Fiul Tatălui Cel Sfânt. 2. Mare minune Mare minune s-arată La Vifleem astă dată De îngeri şi de păstori Ciobănaşii de la oi. (* se repetă ultimele 2 versuri) Aduce-se laudă multă Lângă peştera cea sfântă, Strigau păstorii cântare, Laudă Domnului prea mare! (* se repetă ultimele 2 versuri) 3. Sus în vâful muntelui Sus la vârful muntelui Ai, lerui Doamne (*), În mijlocul codrului. Îmi sunt două lemnişoare: (*) Bradul verde, teiul alb. Şi-amândouă se sfădesc. (*) Zise bradul către tei: „Măi teiule frate- mi eşti, (*) Cu mine ce te sfădeşti? Că eu sunt un lemn de brad (*) La toţi oamenii li- s drag. Tu eşti tei putregăios (*) Şi nu eşti nici de- un folos”. „Ba eu sunt un lemn de treabă (*) Că toţi meşterii mă-ntreabă, Care unde mă găseşte (*) De icoane mă croieşte. Pe margini mă zugrăveşte (*) Cu aur mă poleieşte. Şi-n biserică mă bagă (*) Toată lumea mi se roagă; La biserică mă duce (*) Tot poporu-şi face cruce. În biserică mă pune (*) Oamenii să mi se- nchine. Tu bradul răşinos (*) Tu nu eşti nici de- un folos.” „Ba eu sunt un lemn de treabă (*) Că toţi meşterii mă-ntreabă, Care unde mă găseşte (*) De şindrilă mă croieşte. Din mine fac şindrila (*) De-acopăr biserica. Că de n-ar fi şindrila (*) În biserică-ar ploua, Aurul ţi s-ar strica (*) Şi-ar fi amar de cinstea ta.” Acesta-i bradul cel stufos (*) Acesta-i Domnul cel frumos. Asta-i tufa cea stufoasă (*) Asta-i Doamna cea frumoasă. 4. Colea, colea, după deal Colea, colea, după deal Este-un beci de păcurar. Şi-o turmă mare de oi; Toate oile păştea. Numai una, miorea, Sta-n genunchi şi se ruga; La Măicuţa Precista S-o scape de iarna grea. S-o scoată din iarnă-n vară, La drăguţa primăvară. Că dar îi va dărui Şi frumos o va cinsti. La Crăciun, Cu lapte bun, La Ispas Cu dulce caş. 5. La poartă la Ştefan Vodă La poartă la Ştefan Vodă Lerului Domnului (*) Boierii s-au strâns la vorbă. Dar vorba de cin- este (*) De Iisus născut în iesle.

Transcript of colinde

Page 1: colinde

1. D-auzi gazdă

D-auzi gazdă, ori n-auziToaca-n cer şi slujba-n rai.

Toaca-n cer cum o bătea,Slujba-n rai cum o făcea.

Dumnezeu cum cuvânta,Maica Sfântă se ruga.

Şi să stai să tot priveştiCum făcea slujbe cereşti.

Îngerii ţiind stâlpăriCântau sfintele cântări.

Pentr-un fiu ce s-a născutDomnul nost fără-nceput.

Cum lumini-L luminaCum cobuze răsuna.

Că s-a născut pe pământFiul Tatălui Cel Sfânt.

2. Mare minune

Mare minune s-aratăLa Vifleem astă datăDe îngeri şi de păstoriCiobănaşii de la oi.(* se repetă ultimele 2 versuri)

Aduce-se laudă multăLângă peştera cea sfântă,Strigau păstorii cântare,Laudă Domnului prea mare!(* se repetă ultimele 2 versuri)

3. Sus în vâful muntelui

Sus la vârful munteluiAi, lerui Doamne (*),În mijlocul codrului.

Îmi sunt două lemnişoare: (*)Bradul verde, teiul alb.

Şi-amândouă se sfădesc. (*)Zise bradul către tei:

„Măi teiule frate-mi eşti, (*)Cu mine ce te sfădeşti?

Că eu sunt un lemn de brad (*)La toţi oamenii li-s drag.

Tu eşti tei putregăios (*)Şi nu eşti nici de-un folos”.

„Ba eu sunt un lemn de treabă (*)Că toţi meşterii mă-ntreabă,

Care unde mă găseşte (*)De icoane mă croieşte.

Pe margini mă zugrăveşte (*)Cu aur mă poleieşte.

Şi-n biserică mă bagă (*)Toată lumea mi se roagă;

La biserică mă duce (*)Tot poporu-şi face cruce.

În biserică mă pune (*)Oamenii să mi se-nchine.

Tu bradul răşinos (*)Tu nu eşti nici de-un folos.”

„Ba eu sunt un lemn de treabă (*)Că toţi meşterii mă-ntreabă,

Care unde mă găseşte (*)De şindrilă mă croieşte.

Din mine fac şindrila (*)De-acopăr biserica.

Că de n-ar fi şindrila (*)În biserică-ar ploua,

Aurul ţi s-ar strica (*)Şi-ar fi amar de cinstea ta.”

Acesta-i bradul cel stufos (*)Acesta-i Domnul cel frumos.

Asta-i tufa cea stufoasă (*)Asta-i Doamna cea frumoasă.

4. Colea, colea, după deal

Colea, colea, după dealEste-un beci de păcurar.

Şi-o turmă mare de oi;Toate oile păştea.

Numai una, miorea,Sta-n genunchi şi se ruga;

La Măicuţa PrecistaS-o scape de iarna grea.

S-o scoată din iarnă-n vară,La drăguţa primăvară.

Că dar îi va dăruiŞi frumos o va cinsti.La Crăciun,Cu lapte bun,

La IspasCu dulce caş. 5. La poartă la Ştefan Vodă

La poartă la Ştefan VodăLerului Domnului (*)Boierii s-au strâns la vorbă.

Dar vorba de cin-este (*)De Iisus născut în iesle.

Însă Ştefan Domn cel sfânt (*)De la rugă auzind,

Pe boierii ce vorbeau (*)Şi pe Domnul proslăveau.

El pe dată s-a plecat (*)Cu boierii s-a-nchinat,

Şi cu glasul de supus (*)A slăvit pe Domn Iisus.

6. Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsăritSpre stea au călătoritŞ-au mers după cum citim,Până la Ierusalim.Acolo dac-au ajuns,Steaua-n nori li s-a ascuns;Şi le-a fost a se plimba,Prin oraş a întreba.

Unde s-a născut zicând,Un crai mare de curând?Iar Irod împăratAuzind s-a tulburat.Pe crai grabnic i-a chematŞi în taină i-a-ntrebatIspitindu-i vru setosCa să afle pe Hristos.

Craii dacă au plecatSteaua iar s-a arătatŞi a mers pân-a stătutUnd-era pruncul născutŞi cu toţi s-au bucuratPe Hristos daca-au aflatCu daruri s-au închinatCa unui Mare-mpărat.

7. La nunta din Cana Galileii

La nunta ce s-antâmplatÎn Cana Galileii (*)Fost-a şi Iisus chemat. (*)Iar maica lui Iisus (*)Văzând că nu-i vin de-ajuns, (*)Zise: Fiul meu iubit, (*)Vinul li s-a isprăvit. (*)Atunci Hristos s-a sculat (*)Şi slugile El le-a chemat. (*)Apa-n şase vase-au pus (*)Şi le-au umplut până sus, (*)Hristos le-a blagoslovit, (*)Apa-n vin s-a prefăcut. (*)Atunci toţi s-au bucurat, (*)Pe Hristos dac-au aflat. (*) 8. Sus la poarta Raiului

Sus la poarta Raiului, poarta raiului,Paşti turma Tatălui, turma Tatălui.

Linu-i lin şi iară linBate vântul funza lin,Lin şi iară lin. (*)

Dar la turmă cine sta? Oare cine sta?Sta chiar Maica Precista, Maica Precista. (*)

Lângă ea un legănel, leagăn legănel,Cu un copilaş în el, copilaş în el. (*)

Copilaşul când plângea, puiul când plângea,Maica Sfântă-L legăna, Maica-L legăna. (*)

Copilaşul când dormea, puiul când dormea,Maica Sfântă lin cânta, Maica lin cânta. (*)

9. La Vifleem colo-n jos

La Vifleem colo-n jos,Cerul arde luminos,Preacurata naşte astăzi pe Hristos.

Naşte-n ieslea oilor,Pe-mpăratul tuturor,Preacurata stă şi plânge-ncetişor.

N-are scutec de-nfăşat

Page 2: colinde

Nici hăinuţe de-mbrăcat,Preacurata, pentru pruncul de-mpărat.

Nu mai plânge maica mea,Scutecele noi ţi-om da,Preacurată pruncul sfânt de-i înfăşa.Ceru-i scutec luminos,Dragostea-i veşmânt frumos,Preacurată, pentru mirele Hristos.

10. Steaua sus răsare

Steaua sus răsare Ca o taină mareSteaua străluceşteŞi lumii vesteşte.

Că astăzi Curata,Prea nevinovata,Feciora MariaNaşte pe Mesia.

Magii cum zărirăSteaua şi porniră,Mergând după razăPe Hristos să-L vază.

Şi dacă sosirăÎndată-L găsirăLa Dânsul intrarăŞi I se-nchinară.

Cu daruri gătiteLui Hristos menite,Luând fiecareBucurie mare.

Care bucurieŞi aici să fieDe la tinereţePân la bătrâneţe. 11. Nouă azi ne-a răsărit!

Nouă azi ne-a răsăritDomnul Iisus Hristos (*)Mesia cel mult dorit,Domnul Iisus Hristos. (*)

Din fecioară S-a născut (*)Şi cu lapte s-a crescut (*)

În scutece S-a-nfăşat (*)Şi în braţe S-a purtat. (*)

Cum e robul S-a smerit, (*)Şi pe noi ne-a mântuit. (*)

12. Praznic luminos

Praznic luminos strălucind frumos,

Astăzi ne-a sosit şi ne-a veselit,Că Mântuitorul şi Izbăvitorul,Cu trup s-a născut, cu trup s-a născut.

Raiul cel închis, azi iar s-a deschisŞarpelui cumplit capul s-a zdrobitŞi strămoşii iară prin Sfânta FecioarăIar s-au înnoit, iar s-au înnoit.

Îngerii cântau, păstori fluierau,Magii se-nchinau, toţi se bucurau,Dar Irod era că se tulburaDe naşterea Sa, de naşterea Sa.

El Îl căuta, voind morţii-a-L daDar pruncul Iisus din ţară s-a dusFie lăudat, binecuvântatDe-a pururi, amin, de-a pururi, amin.

13. Iată vin colindători

Iată vin colindători,Zorile-s dalbe, (*)Noaptea pe la cântători.

Şi ei vin mereu mereu (*)Şi ne-aduc pe Dumnezeu.

Dumnezeu adevărat, (*)Care pe noi ne-a-nvăţat.

Cum e bine să trăim, (*)Prin El să ne mântuim.

14. Închinarea păstorilor (I)

Noi umblăm şi colindăm,Florile dalbe, (*)Pe Dumnezeu căutăm, (*)Alergară-m şi-L aflarăm (*)În iesle la boi născut. (*)

Vântul dulce tragănă, (*)Pruncul de mi-L leagănă. (*)Ploaia caldă Fiul scaldă, (*)Neaua ninge nu-L atinge. (*)

Pruncul mâinile-şi întinde, (*)Maica Sfântă le sărută, (*)La pământ plecându-ne, (*)

Şi noi sărutându-le. (*)

Bucuroşi să-l prăznuim, (*)Cu daruri să-l dăruim. (*)Cu steble albe de flori (*)Şi-o oaie cu miel prior. (*)

15. Astăzi s-a născut Hristos

Astăzi s-a năcut Hristos,Mesia chip luminos.Lăudaţi şi cântaţi, şi vă bucuraţi. (*)

Mititel şi-nfăşăţel,În scutec de bumbăcel. (*)

Vântul bate nu-L răzbate,Neaua ninge nu-L atinge. (*)

Şi de-acum până-n vecie,Mila Domnului să fie. (**)

16. O ce veste minunată

O, ce veste minunatăÎn Vifleem ni se-aratăAstăzi S-a născut Cel făr’ de-nceputCum au spus prorocii.

Că la Vifleem MariaSăvârşind călătoriaÎntr-un mic sălaşLâng-acel oraşA născut pe Mesia.

Pe Fiul în al Său nume Tatăl L-a trimis în lumeSă se nascăŞi să creascăSă ne mântuiască.

Păstorii cum auzirăSpre locaşul sfânt pornirăUnde au aflatPruncul minunatŞi Îl preamăriră.

E Iisus Păstorul mareTurmă ca El nimeni n-areNoi Îl lăudămŞi I ne-nchinămCu credinţă tare.

17. Închinarea păstorilor (II)

Noi umblăm şi colindămFlorile dalbe, (*)Şi pe Dumnezeu purtăm (*)Mititel şi-nfăşăţel, (*)Şi la faţă frumuşel. (*)Faşa-i dalbă de mătasă, (*)

Să-i fie moale la oase, (*)Scuticel de uşunic, (*)Moale să-i fie la trup. (*)

Chichiuţă de bumbac, (*)Moale să-i fie la cap. (*)Dar ce este-n-năuntrul ei? (**)Este-o piatră nestimată, (*)Ce cuprinde lumea toată, (*)Ţarigradul jumătate, (*)Rusalimu-a treia parte. (*) 18. Scoală gazdă din pătuţ

Scoală gazdă din pătuţFlorile-s dalbe, (*)Şi ne dă un colăcuţ.Florile-s dalbe, florile-s dalbe. (**)

Că mămuca n-o făcut (*)Sâtă rară n-o avut. (**)Pe când sâta-o căpătat, (*)Covata i s-o crăpat. (**)L-o sfădit mama pe tata, (*)Di ce s-o crăpat covata, (**)Când covata s-o lichit, (*)Cuptioru s-o prăhulit. (**)Când cuptioru o tocmit, (*)Anu nou o şi zânit. (**)

19. Trei păstori se întâlniră

Trei păstori se întâlniră RRaza soarelui, floarea soarelui (*)Şi aşa se sfătuiră:Haideţi fraţilor să mergem, R (*)Floricele să culegem.Şi să facem o cunună, R (*)S-o-mpletim cu voie bună.Şi s-o ducem lui Hristos, R (*)Să ne fie de folos.Nouă şi la neamul nost’De naşterea lui Hristos.

20. Asta-i casa cea frumoasă

Asta-i casa cea frumoasă,Florile dalbe, (*)Cu icoane luminoase.Florile, florile dalbe. (**)La fereşti cu flori domneşti, (*)Pă la uşi cu flori de rugi. (**)La obloace busuioace, (*)La obloace busuioace, (**)Păstă masă cruce trasă, (*)Păstă pat cruce de brad, (**)Iar la masă cine şede? (*)

2

Page 3: colinde

Şede gazda cea frumoasă. (**)Cu-n pahar de vin în mână, (*)La ci-n-vin la toţi le-nchină. (**)În cea mână busuiocu, (*)Să aibă gazda norocu. (**)

21. Doamn Domn să înălţăm

Am plecat să colindăm,Domn, Domn să-nălţăm, (*)Când boieii nu-s acasă,Domn, Domn să-nălţăm, Când boieii nu-s acasăDomn, Domn să-nălţăm. (**)

C-au plecat la vânătoare, (*)Să vâneze căprioare. (**)

Căprioare n-au vânat, (*)Ci-au vânat un iepuraş. (**)

Să facă din blana lui, (*)Veşmânt frumos Domnului. (**)

22. Deschide uşa creştine

Deschide uşa creştine RCă venim din nou la tine,La mulţi ani mulţi ani cu bine. (*)

Drumu’-i greu şi-am obosit RDe departe am venit. (*)

Şi la Viflaim am fost RUnde s-a născut Hristos. (*)

Şi-am văzut şi pe-a Sa mamă RPe care Maria-o cheamă. (*)

Cum umbla din casă-n casă RCa pe Fiul ei să-L nască. (*)

Umbla-n sus şi umbla-n jos RCa să nască pe Hristos. (*)

Umbla-n jos şi umbla-n sus RCa să nască pe Iisus. (*)

Mai târziu găsi apoi RUn staul frumos de oi. (*)

Şi acolo pe fân jos R

S-a născut Domnul Hristos. (*)

Cete de îngeri coboară RStaulul de-l înconjoară. (*)

Păstorii cu flori în mână RÎmpletesc mândră cunună. (*)

Pe cunună-i scris frumos RAstazi s-a născut Hristos. (*)

Care cu puterea Sa RVa îmărăţi lumea. (*)

23. Doamne a Tale cuvinte

Doamne a Tale cuvinteCare le-ai zis mai-nainte,S-au plinit precum se scrie Moise la cartea întâie,O minune, o minune! (*)

De la răsărit răsareO stea cu lumină mareRazele îşi răspândeştePe trei crai povăţuieşte. (*)

Steaua semnul lui HristosStrăluceşte prea frumosDe la stea s-a cunoscutCă Mesia s-a născut. (*)

Steaua magi călăuzeşteViflaimul îi primeşteŞi acolo cum intrarăPrunc pe Mesia-L aflară. (*)

Pe Iisus Îl străjuiescŞi cu drag Îl preaslăvescÎngerii cu cântecelePăstorii cu fluierele. (*)

Craii-n peşteră intrarăLui Mesia se-nchinarăDaruri scumpe-i dăruirăŞi smerenia-i admiră. (*)

Magii daruri îi îmbieAur, smirnă şi tămâie,Maica Sfântă mulţumeşteŞi pe crai blagosloveşte. (*)

Bucurie-ntru mulţimeSlavă sus întru-nălţime,Pe pământ împăciuireLa oameni bunăvoire. (*)

24. Cerul şi pământul

Cerul şi pământul, RÎn cântări răsună.Îngeri şi oameni R

Cântă împreună.Hristos se naşte, Domnul coboară,Îngerii cântă, magii îl adoarăPăstori aleargă, ieslea o-nconjoarăMari minuni se întâmplară. (*)

În Viflaim azi RE mare minuneVergură curată R Fiu născu în lume. (*)

Din răsărit vin RMagi cu bucurie.Cu dar de smirnă RAur şi tămâie. (*)

Din cer cuvântul RÎn trup se arată.Noaptea din lume RZi se face-ndată. (*)

Hristos se naşte RVeniţi la închinare.Cu vesel suflet RVeselă cântare. (*)

25. Ce-aţi văzut păstori?

Ce-aţi văzut păstori sculaţi până-n zori?Am văzut pe Nou-născutulPrunc Iisus din cer venitulFiu dumnezeiesc, Fiu dumnezeiesc.

Ce palat era unde Domnul sta?Peşteră săracă rece,Peşteră de dobitoacePalatul era, palatul era.

Ce-avea de-aşternut micul nou-născut?Ieslea Îi era culcuşulFân şi paie aşternutulMicului Iisus, micului Iisus.

Cine sta cu El, Domnul mititel?Sta Maria maica SfântăSta Iosif cu faţa-i blândăStau şi se-nchinau, stau şi se-nchinau.

Cine Îi cânta, cine-L preaslăvea?Îngerii din cer venirăVesele cântări doinirăMicului stăpân, micului stăpân.

26. Din an în an

Din an în an sosesc mereuLa geam cu Moş Crăciun,E ger cumplit, e drumul greu,Da-i obicei străbun.Azi cu strămoşii cânt în corColindul sfânt şi bun,Tot Moş era şi-n vremea lorBătrânul Moş Crăciun.

E sărbătoare şi e focÎn casa ta acum,Dar sunt bordeie fără focŞi mâine-i Moş Crăciun.Acum te las fii sănătosŞi vesel de Crăciun.Dar nu uita când eşti voiosCreştine să fii bun.

27. Aseară pe-nserate

Aseară pe-nserateFecioara Maria,În Viflaim cetate,Călătorind venea.

Şi fiind obosităLăcaşul şi-l cereaŞi-n Viflaimul mareNimeni n-o primea.

Atunci Sfânta FecioarăDin oraş ieşeaŞi-n câmp într-o poiatăFecioara atunci intra.Şi între dobitoacePe fânul cel stufosPreasfânta NăscătoareNăscut-a pe Hristos.

O încălziră boiiCu aburii suflândŞi îngerii din ceruriO preaslăveau cântând.

Se-aude blând spre searăAl clopotelor cântCăci vine, vine iarIisus pe-acest pământ.

El vine-n leagăn verdeDe îngeraşi purtatSă spele lumea aceastaDe rău şi de păcat.

Sculaţi creştini degrabăŞi-aduceţi-I prinosŞi-I faceţi loc la masă,Iubitului Hristos.

28. În seara de Moş Ajun

În seara de Moş Ajun

3

Page 4: colinde

Toţi copiii se adun,Şi ascultă cu folosCe se spune de Hristos.Magii steau urmăresc,Mergând ca să-L vadă,Îngerii din cer privesc,Cântând imn de slavă.Asta-i seara lui Ajun,Florile dalbe, flori de măr,Mâine-i ziua lui Crăciun,Florile dalbe, flori de măr.

29. Mărire-întru cele-nalte

Mărire-ntru cele-nalteToate stelele să salteSalte cerul şi pământulŞi să laude cuvântul.

Această zi preasfinţităŞi sărbătoare slăvităUrăm la toţi să vă fie,’Ntru mulţi ani cu bucurie. (*)

Întru cei de sus mărireŞi pe pământ păciuireLa toţi oamenii să fieDe acum până-n vecie. (*)

30. Pe strada din Viflaim

Pe strada din Betleem,Venea Maria cu IosifIisus s-a născut, în sara de crăciun (*)

La orice poartă bătea,Nimeni nu deschidea. (*)Şi când din oraş să iasă,Se opriră la o casă. (*)În poartă un tânăr sta,Şi frumos îi întreba: (*)De unde veniţi drumeţi?Tocmai de la Nazaret. (*)Fie-ţi milă tânăr bunŞi nu ne lăsa în drum. (*)Afară e frig şi noapteMaica Sfântă nu mai poate. (*)Acolo-afară în oraşAre tatăl meu un grajd. (*)Eu acolo duce-voiPat moale aşterne-voi. (*)Pat moale de grâu curatCa la un mare-mpărat. (*)Şi atunci era spe searăŞi acolo s-aşezară. (*)Într-un grajd sărăcăciosS-a născut Domnul Hristos. (*)Dar o stea din cer luceaMai frumos decât alta. (*)Era steaua lui Hristos

Care strălucea frumos. (*)Steaua frumos străluceaÎngerii frumos cânta. (*)Filozofii se-nchinaŞi cu toţi se bucura. (*)Şi cântau cântec frumosDe naşterea lui Hristos. (*)Şi-un cântec de bucuriePace şi bunăvoire. (*)Iată acum s-a împlinitCe Gavril bine-a vestit. (*)Că s-a naşte-un Fiu înaltLa toată lumea-mpărat. (*)

31. Colindiţa

Colindiţa nu-i mai multăSă trăiască cine-ascultă.Sus la ceruri s-o-nălţăm,Şi la gazde s-o-nchinăm.O-nchinăm cu veselieŞi cu mare bucurieC-am ajuns seara de-ajun,A bătrânului Crăciun.Sus, mai sus v-am înălţat,Ce-am ştiut noi v-am cântat,Să rămâneţi sănătoşiSănătoşi şi bucuroşi.C-am ajuns ziua cea sfântă,Când colindele se cântă,Sărbătoarea lui Hristos,Să ne fie de folos. 32. Somnul lui Iisus

Domneşte pacea pe pământDormi, dormi, dormi Copile sfântMii de Heruvimi şi de SerafimiTe slăvesc în cor, copil mântuitor. (*)

Păstorii vin încet cântândDormi, dormi, dormi Copile sfânt. (*)

Şi magii I s-au închinatDormi, dormi, dormi Prunc de-mpărat. (*)

Şi ruga lor se-nalţă linDormi, dormi, dormi copil divin. (*)

33. Fluierul cel păstoresc

Fluierul cel păstorescCântă-n glas dumnezeiescCu viers dulce, mângâiosCă azi s-a născut Hristos.

Veniţi dar la VifleemLucru mare să vedemPe al lumii împărat

În iesle pe fân culcat.

Şi trei crai mânaţi de dorLăsând ţări în urma lorDupă stea călătorescSă găsească prunc ceresc.

Şi-au mers până au stătutUnde era prunc născutŞi-nţelegând că-i HristosS-au închinat până jos.

34. Cetiniţă cetioară

Refren: Cetinitã cetioarã dragã

Cine coase la fereastrãO coroanã prea frumoasã.Este Maica lui HristosMesia Chip luminos.Coroanã de îngeraşiPentru Iisus Copilaş.Coroanã de trandafiriCare-aveau sã fie spini.Vai! O Maicã nici viseziCum o sã te întristezi.Coroanã de trandafiriVa fi mâine pãtimiri.

35. Coborâta, coborât

Coborâta, coborâtFlorile dalbe de măr (*)Coborâta, coborâtMaica Sfântă pe pământFlorile dalbe de măr (*)Maica Sfântă pe pământ.

Şi-a umblat din casă-n casă (*)Nimeni de mas nu o lasă (*)Când a fost colea de seară (*)Şi-a aflat o poiecioară (*)Şi-a aşternut fân uscat (*)Şi-a născut mândru Împărat (*)Care ne-a răscumpărat (*)De la muncile din iad. (*)

36.

De când Domnu’ S-a născutuDe când Domnu’ S-a născut

Şi pământu’ l-a făcutuŞi ceru’ l-a ridicatuPatru stâlpi l-a răzimatuÎn patru stâlpi de-argintu’Şi frumos l-a împodobituTot cu stele mărunţeleCu luceferi printre eleŞi cu luna, cu lumina

Soarele cu razeleDar soarele unde razăRaze Doamne unde razăRaze-n vârful munţilorLa fântâna sfinţilorLa doi brazi-mbinuraţiŞi-n tulpini întulpinaţiLa tulpină depărtaţiLa vârfuri amestecaţiDar în ramurile lorEste-un leagăn de mătasăDar în leagăn cine-mi doarme Doarme, doarme om bunVine-un cârd de rânduneleCu glasuri de păsăreleŞi-mi cântară, îmi colindarăPe cest om bun mi-l scularăVine-un cârd de porumbeiCu glaasuri de fecioreiŞi-mi cântară, îmi colindarăPe cest om bun mi-l scularăScoală om bun de vezi tuPruncul Sfânt cum se născuMititel, înfăşeţelCurge mirul după ElCârpele-s de flori de mărFaşa dalbă de mătasă.

37. În cetatea împărătească

În cetatea împărăteascăFlorile sunt dalbe (*)

Prins-au rugii să-nfloreascăÎnsă nu e rug în floareCi e-o Sfântă Născătoare.Lângă Maica-n legănelDoarme Pruncul mititelIar în jurul PrunculuiCreşte floarea ruguluiPrintre rugii înfloriţiCresc şi spinii ascuţiţiPruncul în somn se mişcă linI-a ajuns mânuţa-n spiniDin mânuţă Îi iese sângePruncuşorul începe a plângeTaci cu mama Fiul meuCă-ţi va fi cu mult mai greuUcenicul când Te-o vindeŞi pe cruce Te-or întindeAtunci naşterea de-acumÎţi va face-un aspru drumCând sudoarea Îţi va curgeSă ne ierţi Iisuse dulce.

38. Viflaime, Viflaime

Viflaime, ViflaimeCum de n-ai primit în tinePe Fecioara MariaSă nască pe Mesia.(* se repetă ultimele 2 versuri)

4

Page 5: colinde

N-ai ştiut tu ViflaimeÎn casele tale buneSă-i dai un pic de sălaşCelui mai sfânt copilaş.

N-ai ştiut tu ViflaimeCu câtă dragoste vineCea mai sfântă între fecioareA Domnului Născătoare.

Pat moale şi scuteceI-au dăruit viteleLumină I-a oferitO stea de la răsărit.

Peştera întunecoasăA fost a Domnului casăLa venirea Sa în lumeDin vina ta Viflaime.

39. Creştinilor noi astăzi  Creştinilor noi astăzi  Un praznic mare-avem Ca să-l putem cunoaşte, Veniţi la Viflaim!  Că a născut în lume Pe-acel ce-l aşteptăm, Maria, Maica Sfântă, Veniţi ca să-l vedem!  Pe paie, între vite, Iisus este străin, Să-i ducem şi noi daruri Veniţi la Viflaim!  Să mergem cu păstorii Şi să Îl preamărim, Ca pentru noi el s-a născut,  Veniţi la Viflaim!  Creştinilor, noi astăzi Degrabă s-alergăm, Spre-a noastră mântuire Veniţi la Viflaim! 

40. Dumnezeu dintr-u 'nceputu

Dumnezeu dintr-u 'nceputu Tot pământu' a făcutu Daia lerui Domn.

Cerul sus la ridicatu, Şi bine l-a răzimatu, Daia lerui Domn

Pe patru stâlpi de argintu, Şi frumos l-a 'mpodobitu, Daia lerui Domn.   Tot cu stele mărunţele, Cu luceferi printre ele,

Daia lerui Domn.

Şi cu luna cu lumina, Soarele cu razele, Daia lerui Domn.

41. Velerim şi Veler Doamne

După dealul cel mai mareVelerim şi Veler, Doamne (*)Răsărit-a mândrul soare (*)Mândru soare nu era (*)Ci era o mănăstire (*)Cu păreţii de-alămâie (*)Şi cu uşa de tămâie (*)Dar într-însa cine şade (*)Moş Crăciun cu Moş Ajun (*)Cu barba de ibrişin (*)Şi mustăţile de fân. (*)Ce ne-aduce Mos Craciun (*)Tot ce e frumos si bun (*) 42. Maica Sfântă a lui Iisus

Maica Sfântă a lui Iisus RColindăm Doamne colindă

Rătăceşte-n jos şi susPe câmpia unui râuPrintre spice pân’ la brâuCaută loc să se odihneascăŞi pe Fiul Sfânt să-L nascăPe Fiul Sfânt L-a născutProorocit fiind de demult.

43.

În căsuţa cea săracăLa Betleem unde-i grăjduţulÎn ieslea în care şi azi uitatăMai stau măicuţa şi pruncuţul.

Colindă colindăNu-i nimeni să aprindăO lampă la grindăŞi-o flacără în tindăŞi-i noapte-n poiatăŞi ieslea îngheţatăŞi iarna se-ntinde Şi geru-i cuprindeColinde, colinde, colinde.

Fiori de frig pătrund prin oaseŞi tainic se înfioară fânulCând numai vitele sfioase

Suflând îşi încălzesc Stăpânul.

S-au dus la ceruri îngeraşiiCare au cântat Osana dulceS-au dus la turme păstoraşiiPe lângă focuri să se culce.

S-au dus şi magii fără teamăSpre casa lor îndepărtatăDoar Sfântul Prunc şi Sfânta Mama Stau tot in ieslea îngheţată.

Au îngeraşii în cer să meargăŞi păstoraşii îşi au căsuţaŞi magii o ţară unde aleargăDar pruncul n-are nici măicuţa.

O drag pruncuţ fără de ţarăŞi singuratică MăicuţăVeniţi la mine-n inimioarăŞi staţi în casa mea călduţă.

44.

În noaptea sfântă de CrăciunPe drumul lin de lunăTrei magi călări cu suflet bunAleargă împreună.(* se repetă ultimele 2 versuri)Lerui,lerui, lerui Lerui,lerui,leruiLerui Domn din cer.

De unde vin, cum se numescCe doruri îi frământăSpre iesle ei călătorescŞi cerurile cântă.

Şi cântă inimile lorAprinsă-i bucuriaCă s-a născut MântuitorAzi s-a născut Mesia.

Venim şi noi să-L lăudamPe Domnul cu iubireCa şi noi să ne bucurăm De marea-I mântuire.

Mărturisindu-i vina greaLa El aflăm iertareŞi vom vedea o nouă steaPe cer cum ne răsare.

45.

Bucură-te Împărate RÎn scutece înfăşateCă steaua Ta ne-a spus nouăDe naşterea ta cea nouă

Şi steaua cea mai aleasăStelelor împărăteasăVazând Domn ne-a pus la calePrin strălucirile saleCalea făcându-ne parte Venim foarte de departeDe la răsărit să credemŞi dup-aia să purcedemŢie închinări făcându-ţiScumpe daruri aducându-ţiAur, smirnă şi tămâieSpre pomenire să fiePeştera s-a făcut casăIeslea leagăn de mătasăUnde s-a făcut palatulSă se nască împăratulBucură-te ViflaimeUn oraş frumos ca tineCăci în tine s-a întrupatIisus demult aşteptat.

46. Colind din Maramureş

De trei luni de când venimu’Domnului flori dalbe de măru’Şi pe nime nu-ntâlnimu’Domnului flori dalbe de măru’C-am venit c-am auzitu’Domnului flori dalbe de măru’Că s-a născut domn prea sfântu’Domnului flori dalbe de măru’Maica Sfântă-L ţine-n braţe Domnului flori dalbe de măru’Bobotează Îl boteazăDomnului flori dalbe de măru’Mândru nume i-au aflatu’Domnului flori dalbe de măru’O, Iisus prea luminatu’Domnului flori dalbe de măru’.

47. Colind basarabean

Tu eşti lumina cea sfântăPrecista blagoslovităCă ai născut pre Fiul SfântOamenilor pre pământu’.

Tu eşti cinstea îngereascăŞi slava apostoleascăBiruinţa sihăstreascăNădejdea călugărescă.

Tu eşti izvor de viaţăAda bine cu dulceaţă

5

Page 6: colinde

Şi eşti maică adevăratăC-ai născut Fiu făr’de tată.

Mai întâi şi mai CinstităDecât soarele mai SfântăEşti ieslea sălăjluităŞi cartea pecetluită

Cartea ne scrie cu drepţiiUnde doresc întelepţiiŞi de-acum până-n vecieMila Domnului să fie.

48. Colind bătrânesc

Asta-i seara de CrăciunSă te veseleşti om bunNaşterea de bucurieLa mulţi ani cu veselie.

Seara sfântă de CrăciunCând s-a născut Domnul bunSă alunge-a lumii jalePentru-a lui Adam greşale.

Că Adam când a greşitDomnul de Rai l-a lipsit:“Du-te Adame de la Mine,Cum te-ai lipsit de-al tău bine”.

Dar Adam a prins a plângeŞi din gură a prins a zice:“Raiule, gradină dulce,Nu mă-ndur a mă mai duce.

De verdeaţa pomilorDe mireasma florilorDe cursul izvoarelorDe dulceaţa sfinţilor”.

Asta-i seara de CrăciunSă te veseleşti om bunNaşterea de bucurieLa mulţi ani cu veselie.

49. Corindă-ne, Doamne

La Viflaim s-o născutPruncul Cel făr’ de-nceput

Ref: Corindă-ne, Doamne

Pe braţe o fost purtatCel pe cruce ridicat

De îngeri o fost slăvitCel de oameni răstignit

Cu lapte o fost hrănitCel ce fiere o primit

În scutece s-o-nfăşat

Cel în giulgiu îngropat

Din Fecioară s-o-ntrupatŞi din morţi o înviat

Într-o iesle o venitŞi pe noi ne-o mântuit.

50. La tătă casa-i lumină

La tătă casa-i luminăRef: Ziurel de ziuăLa tăt omu-i masa plină

Noi umblăm şi colindămPe Dumnezeu lăudăm

Să aveţi roade la varăLinişte şi pace-n ţară.

La tineri înţelepciuneLa bătrâni griji mai puţâne

Şi la anu om veniDintre noi care-om mai fi.

Varsă Doamne har şi bineHar şi bine de la TinePeste casă, peste masăPeste oamenii din casă.

51. Colind bizantin

Cel făr’ de-nceputCel făr’ de-nceputAzi s-a pogorâtŞi întru Fecioară s-a sălăşluit

R: Eru rem, eru rem, eru reru reru remLeru-i Domn din cer

De la răsăritDe la răsăritMagii au venitDaruri să aducă Stăpânului

Unde-i ÎmparatulUnde-i ÎmparatAu întrebatŞi Irod atuncea mult s-a mâniat

Magii au plecatMagii au plecatPe Irod lăsândSteaua luminând şi calea arătând

Venind la IisusVenind la IisusEi s-au bucuratLăudând pe Domnul şi s-au închinat

Aur au adusAur au adusSmirn-au închinatŞi tămâie scumpă Celui Preaînalt

Îngerii cântauÎngerii cântauPăstori fluierauCerul şi pământu-ntreg se veseleau

Astăzi toată lumeaAstăzi toată lumeaSe bucurăPe Stăpânu-L cântă şi-L laudă

52. Colind (Radu Gyr)

A venit şi-aici CrăciunulSă ne mângâie surghiunulCade albă neaPeste viaţa meaPeste suflet ningeCade albă neaPeste viaţa meaCare-aici se stinge.

Steaua prinde să luceascăPeste ieslea-mpărăteascăŞi din nou trei magiVarsă din desagiSmirnă şi tămâieÎngerii de susMagilor le-a pusCerul sub călcâie.

Lumea-n cântec se deşteaptăPe Mesia Îl aşteaptăZâmbete cereştiIntră pe fereştiŞi în orice casăŞi în orice gândArde tremurândCâte-o stea sfioasă.

Numai temniţa posacăA-mpietrit sub promoroacăStăm în beznă greaPentru noi nu-i steaCerul nu s-aprindeÎngerii grăbiţiPentru osândiţiNu aduc colinde.

Tremură albastre stelePeste lacrimile meleDumnezeu de susÎn inimi ne-a pusNumai lacrimi greleDumnezeu de susÎn inimi ne-a pusPâlpâiri de stele.

Maica Domnului CuratăAd-o veste minunatăÎnfloreşte-n pragZâmbetul Tău dragCa o zi cu soareZâmbetul Tău dragÎl aşteaptă-n pragCei din închisoare.

Peste fericiri apusePune mila Ta IisuseCei din închisoriTe aşteaptă-n zoriPieptul lor suspinăCei din închisoriTe aşteaptă-n zoriSă le-aduci lumina.

O, Iisuse ÎmpărateIartă lacrimi şi păcateVin de-alin uşorRănile ce dorCerul ni-l descuieNoi te-om aşteptaCăci pe crucea TaStăm bătuţi în cuie

53. Larg deschideţi poarta

Larg deschideţi poartaSufletelor voastreN-am venit să ceremAm venit să dăm

Ref: Dalbe şi iar dalbe flori adevărateCa şi vestea bună ce vi-o colindămMerele de aur,Merele din sateS-au cules azi-noapteDe colindători.

S-au cules din munţiiUnde veşnic meriiRoditori de aurCresc nemuritori.

54. Veniţi cu toţii

Veniţi cu toţii dimpreunăSă ne facem voie bunăSă ne bucurăm de DomnulŞi să strigăm cu tot omul.

Că ne e Domn şi mântuinţăŞi să strigăm cu credinţăLui din hotarele toateI se inchină ţări şi gloate.

Ca marea cu valuri înalteDea Lui mână sunt lucrateDe El sunt făcuţi şi munţiiŞi brazii mari şi mărunţii.

6

Page 7: colinde

El a facut tot pamântulSingur numai cu CuvântulŞi nouă ne este DomnulÎmpărat peste tot omul.

Iar câţi în El nu crezurăIspitiră şi văzurăPărăsiţi de Domnul furăCăzând în dreapta Lui mână.

55. De trei zile

De trei zile tot venimu’De trei zile tot venimu’Sara-i bun-a lui Crăciun.N-auzim cocoş cântându’N-auzim cocoş cântându’Sara-i bun-a lui Crăciun.

Numai oameni veselindu’Numai oameni veselindu’Sara-i bun-a lui Crăciun.

Veselind cu vesel bunu’C-am ajuns acest Crăciunu’Sara-i bun-a lui Crăciun.

56. Maica Sfântă

Maica Sfantă s-o pornitu’, Haida ler boieri!Maica Sfantă s-o pornitu’, Haida ler boieri!

Să meargă-n câmpu-nfloritu, Haida ler boieri!La fereastra lui Crăciunu, Haida ler boieri!

Măi Crăciune măi Bătrâne, Haida ler boieri!Fă-mi o ţâr de foc în casă, Haida ler boieri!

Foc în casă nu-ţi pot face, Haida ler boieri!Du-te-n grajdu cailor, Haida ler boieri!

Caii dacă o vedeau, Haida ler boieri!Din măsele ronţăiau, Haida ler boieri!

Cu copitele băteau, Haida ler boieri!Maicii Sfinte se-nchinau, Haida ler boier!

7