2

Colectivul de redacţie al revistei „Primul zbor“ a

Liceului de Metrologie „Traian Vuia“, Bucureşti

Nr. 23 / 2008

Redactor şef: Iulia STROE

Redactori: Claudiu BOŞCUŢĂ

Cristina Nicoleta CURELEA

Paula DOROBANŢU

Bogdan GORDIŢǍ

Mirela GRIGORESCU

George Florin IONESCU

Daniela LAZĂR

Marian MATEI

Mihaela MOROGAN

Andrei MUNTEANU

Marius TOADER

Tehnoredactori: Bogdan BÃLTÃREŢU

George CIOCOVENARU (coperţile 1, 2)

Andrei MURARIU

Ştefan TURDEANU

Daniel VLAD

Ramona ZETEA

Coordonatori: Prof. Mihai FLOAREA

Prof. Monica PATRICHE

3

Cuvînt de învăţătură Ce ar fi esenţial de ştiut, ce gînduri ar trebui să păstrăm

în minte în legătură cu şcoala?

Sîntem într-o perioadă a postmodernităţii, cînd şcoala nu mai formează caractere,

ci competenţe. Nu vom găsi, la capătul unei perioade de şcolarizare, Omul, ci individul

capabil de a se adapta. Întrebat odinioară, de Zaharia Sîngeorzan, dacă există în cultură

modele care să fie urmate de tineri, părintele Nicolae Steinhardt a dat numele unor

personalităţi care aveau inteligenţă şi caracter: Eugen Simion, Eugen Ionescu, Vintilă

Horia, Virgil Nemoianu.

Îi face oare şcoala pe tineri fii risipitori dintr-odată? Pentru că ceea ce adună un tînăr

(cunoştinţe, abilităţi) nu duce prea departe fără caracter.

Nu trebuie uitat sensul adevărat al fericirii. Omul e condamnat la o eternă tristeţe

atunci cînd încearcă să îşi satisfacă setea de absolut în mod fizic sau psihic. Lipsa de

armonie care vine din lipsa unui caracter frumos se va vădi într-o viaţă dezordonată,

plină de confuzii şi de rateuri, la diferite nivele. Ce om va fi capabil să se realizeze în mod

armonios la toate nivelurile, decît cel care şi-a format un caracter pe măsură a-l ajuta să

ajungă la fericire?

Cu siguranţă, dacă aş fi elev şi m-aş gîndi ce să urmăresc în perioada şcolii,

acesta ar fi primul lucru: de a sta aproape de oameni cu caractere frumoase. Aş pune pe

locul doi faptul de a învăţa să gîndesc cu mintea mea, pentru ca să nu fiu pus, în viitor, în

situaţia de a participa la erorile altora. Aceasta mi-ar aduce libertate interioară. Pe locul

trei aş pune cultivarea inteligenţei. Prostia e considerată de părintele Steinhardt primul

dintre cele şapte păcate capitale.

Într-o discuţie de acum ceva timp cu domnul academician Solomon Marcus,

despre ceea ce este matematica, dumnealui afirma că este un limbaj şi un mod de a

vedea lumea. Aceasta este, cred, ceea ce poate aduce o diferenţă de nivel a unui creator:

modul lui propriu în care vede lumea. Aş considera important în formarea mea să îmi fac

un mod original de a fi şi a vedea.

Aş considera nu doar arta, dar şi ştiinţa nostalgia lui Dumnezeu, dorul după

Dumnezeu. Aş avea permanent în minte ceea ce este omul fără Dumnezeu. Poate cel mai

simplu exprimă Petre Ţuţea aceasta: „Fără Dumnezeu, omul rămîne un biet animal

raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămîne aşa chiar

dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Cînd, unde şi în ce scop a apărut el

în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur, şi nu e un zeu în colţul casei care să-i

reveleze data începutului, înseamnă că omul rămîne un biet animal raţional care vine de

nicăieri şi merge spre nicăieri“.

Cel mai important lucru ar fi, ca tînăr, să îmi aleg bine meseria pe care o voi avea.

Cuviosul Paisie Aghioritul le-a spus, odată, tinerilor pe care i-a văzut că oscilau în

alegerea ştiinţei pe care voiau să o studieze: „Vedeţi care ştiinţă vă place, astfel încît să

faceţi ceea ce aveţi sădit în fire“. Şi a adăugat apoi că tînărul care are înclinaţie spre o

ştiinţă oarecare să se dăruiască ei şi să lucreze cu mărime de suflet. A mai observat

părintele că, pentru cei care iubesc ceea ce fac, munca este o sărbătoare, în timp ce

pentru ceilalţi este un chin. Atunci cînd cineva nu îşi face cu dragoste munca sa oboseşte.

Muncind, te poţi folosi duhovniceşte sau nu: depinde de felul în care faci munca şi de

ceea ce ai în suflet. Dacă lucrezi cu smerenie şi cu dragoste, toate vor fi luminate, curate,

pline de har şi simţi odihna lăuntrică. Dacă te mîndreşti că lucrezi mai bine decît

altcineva, satisfacţia pe care o simţi nu îţi umple inima... Astfel este, cu siguranţă, şi la

şcoală: dacă înveţi cu smerenie şi cu dragoste, toate vor fi luminate, curate, pline de har

şi odihnitoare. Dacă te mîndreşti că înveţi mai bine decît altcineva...

Foarte important este să avem modele bune, să urmăm sfaturile celor înţelepţi şi

să ne străduim a ne forma caractere frumoase. Prof. Monica Patriche

4

Într-un articol din „Ziarul Lumina“

(apărut luni, 20 octombrie 2008) semnalat

de dl. profesor diriginte care ne

coordonează revista, am fost impresionată

de faptul că în Elveţia munca manuală

înseamnă respectarea tradiţiei şi doar atît,

pe cînd în România aceasta face parte din

rutina zilnică. M-a uimit şi puterea de care

dă dovadă Maria Iuga şi familia ei, aceştia

crescînd atîtea animale (170 de boi, 6 vaci,

4 porci, 2 cai, 30 de găini)

De asemenea, m-a impresionat faptul

că statul îi sprijină foarte mult pe

agricultorii elveţieni, pe cînd în România

este vai şi amar de ei. Sînt, de exemplu,

sate uitate de lume, despre care se aude cîte

ceva numai atunci cînd se fură cîte ceva

sau este omorîtă vreo persoană.

E de reţinut concluzia Mariei Iuga:

„încă mai avem multe de făcut şi de

învăţat, pînă să-i ajungem pe ţăranii

elveţieni“ şi, aş adăuga, darămite pe

oamenii deştepţi şi respectaţi ai acelei ţări!

Maria Iuga, săteanca din localitatea

maramuresană Săliştea de Sus, i-a

impresionat însă şi pe reprezentanţii

Ministerului Agriculturii din Elveţia, prin

modul simplu, tradiţional de viaţă al unei

gospodăriei sale, transpus într-un film

documentar ce a avut-o ca personaj

principal la cea de-a şasea ediţie a

Conferinţei Europene a Munţilor, din

perioada 8-10 octombrie 2008. Ioan Banc a

precizat ca tema conferinţei s-a axat pe

modalităţile de punere în valoare a

regiunilor de munte din Europa.

Participanţii la conferinţă au fost uimiţi de

faptul că în România se mai munceşte

manual. În documentar a fost prezentată şi

o cameră în care locuieşte Maria, unde

toate lucrurile sînt făcute manual.

Familia Iuga creşte numeroase animale,

iar pămîntul îl lucrează manual ajutaţi şi de

cei doi cai. Maria Iuga a stat o săptămînă

în Elveţia şi a avut posibilitatea să

cunoască viaţa unor fermieri din zona

Munţilor Alpi. Ea a rămas impresionată de

sprijinul pe care statul îl acordă acolo

sătenilor. „Sînt foarte bine organizaţi –

mărturiseşte ea. Pe timpul iernii, ţăranii de

acolo muncesc pe pîrtiile de schi pentru a-

şi întregi venitul, iar femeile

confecţionează diverse produse tradiţionale

pe care le vînd sau valorifică fructele de

pădure“.

Statul elveţian susţine puternic

agricultura şi, în acelaşi timp, fermierii sînt

interesaţi să producă lucruri de calitate.

Cîte mai avem, prin urmare, noi,

românii de făcut şi de învăţat, pînă să-i

ajungem pe elveţieni!

Paula Dorobanţu

Cl. a XI a C

5

Români celebri:

Academicianul Simion Mehedinţi: „În toate

duminicile, copiii să vină la biserică“

Academicianul Simion Mehedinţi (1868-1962)

Am studiat anul acesta, în cadrul temei din manualul nostru de limba şi literatura

română „Romanitate şi dacitate“, textul „Vechimea poporului român şi legătura cu elemente

alogene“ de Simion Mehedinţi. M-am interesat despre autorul acestei scrieri şi am aflat

următoarele:

Academician, geograf şi geopolitician, Simion Mehedinţi a ştiut cum să îmbine cu

succes pregătirea sa filologică, istorică, antropologică şi credinţa sa profund ortodoxă. Spirit

filosofic, format la Şcoala lui Titu Maiorescu, marele savant va fi cea mai importantă

conştiinţă culturală creştin-ortodoxă a generaţiei sale, fiind considerat, pe bună dreptate, unul

dintre înainte-mergătorii noului spirit cultural românesc al secolului al XX-lea. La împlinirea

a 140 de ani de la naşterea sa, Simion Mehedinţi rămîne o figură deosebit de importantă

pentru Şcoala românească de geografie, dar şi pentru pedagogia românească, în general.

Născut la 19 octombrie 1868 în comuna vrînceană Soveja, Simion Mehedinţi obişnuia

să spună despre el că este „fiu de mocan vrîncean“, arătînd un deosebit respect pentru locurile

natale. Părinţii săi, Neculai Mehedinţi (dascăl de biserică) şi Voica Mehedinţi, aveau

împreună 11 copii. Simion Mehedinţi va vorbi despre familia sa ca una „cu dascăli şi preoţi în

ascendenţă“. Această caracteristică de familie se va observa şi în ceea ce-l priveşte pe viitorul

profesor. Simţind un ataşament aparte faţă de biserică, lucru mărturisit într-un text

autobiografic în care citim că „biserica satului mi-a pus de timpuriu înaintea sufletului o

măsură a vieţii de aici şi de dincolo“, Simion Mehedinţi va urma studiile secundare la

Seminarul Teologic din Roman şi la cel din Bucureşti. Bacalaureatul îl va da în anul 1888, la

Liceul „Sfîntul Sava“.

După terminarea liceului, va urma o pendulare între materiile realiste şi cele umaniste.

Se va înscrie iniţial la Facultatea de Matematică, dar va termina Facultatea de Litere şi

Filosofie în anul 1892. Apoi va studia ştiinţele geografice la Paris, Berlin şi Leipzig. În acest

din urmă loc îşi va lua şi examenul de doctorat, în anul 1899 cu lucrarea: „Despre inducţia

cartografică“, arătîndu-se preocupat mai ales de antropogeografie, împreună cu etnologia.

Întors în ţară, va fi pentru aproape patru decenii, profesor la Universitatea din

Bucureşti (17 mai 1900-1938), la prima catedră de geografie din România. În anul 1915 a

devenit membru al Academiei Române. A condus mai mulţi ani „Convorbiri literare“, dar a

6

fost şi colaborator al mai multor ziare şi reviste. Marginalizat şi interzis de conducerea

comunistă, Simion Mehedinţi se va stinge din viaţă la 14 decembrie 1962, în Bucureşti.

„Metoda Mehedinţi“

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se ridicaseră tot mai multe voci care

contestau importanţa geografiei ca disciplină, dorind totodată împărţirea acesteia între

diversele discipline înrudite. Simion Mehedinţi s-a ridicat împotriva acestei idei, precizînd în

lucrarea sa „Locul Geografiei între Ştiinţe“ (1894) obiectul disciplinei. De asemenea, prin

referirile sale, el va face trecerea de la caracterul descriptiv - informativ, la care era redusă, la

geografia ştiinţifică modernă.

Această cotitură, care va duce la o schimbare a modului de abordare a geografiei, se va

face prin lucrarea „Terra - introducere în geografia ca ştiinţă“. S. Mehedinţi arată în această

lucrare că obiectul geografiei este Pămîntul în totalitatea şi unitatea sa, geografia studiind, pe

baza unei metode proprii, raporturile reciproce dintre cele patru învelişuri activ asociate ale

Terrei – atmosfera, hidrosfera, litosfera şi biosfera –, rînduirea materialului trebuind făcută

pornind de la învelişurile cele mai simple supraordonate, la cele mai complexe, subordonate.

Creînd o adevărată filosofie geografică, savantul elaborează pentru învăţămîntul secundar

„metoda Mehedinţi“, preconizînd predarea de la îndepărtat la apropiat, începînd cu noţiunile

generale despre Pămînt şi încheind cu geografia locală.

Cea mai înaltă conştiinţă culturală creştină a generaţiei sale

Spirit de o aleasă formaţie culturală, Simion Mehedinţi a ştiut să îmbine într-un mod

deosebit de frumos creaţia cultural-ştiinţifică cu renaşterea spirituală creştin-ortodoxă. Din

acest punct de vedere, el este considerat, alături de Nicolae C. Paulescu, unul dintre corifeii

creştini ai generaţiei imediat posteminesciene (născuţi după 1860, dar înainte de 1880),

generaţie trecută prin marea şcoală junimistă şi înclinaţi politic spre conservatorismul de tip

eminescian. Savantul va stabili unsprezece trăsături distinctive pentru ceea ce el va numi

„creştinismul păduratic al românilor“, „aşa cum s-a păstrat în codrii Carpaţilor“ de-a lungul a

două milenii.

Vorbind despre creştinismul românesc, marele geograf aminteşte despre „primatul

sufletului“, aşa cum îl înţelegeau strămoşii noştri daci: „Că strămoşii noştri au fost aproape ca

un fel de creştini înainte de creştinism o mărturisesc Herodot şi Strabon“, spune el. Pe acesta

din urmă Simion Mehedinţi îl va cita cînd spune „rîvna religioasă a fost, de cînd lumea,

caracterul precumpănitor al firii lor (al dacilor)“. Credinţa în nemurirea sufletului şi

contemplativul vieţii sihăstreşti i se păreau două constante fundamentale ale neamului nostru.

„Acceptarea suferinţei ca mijloc de purificare morală“ se numără printre cele mai

importante trăsături ale creştinismului românesc aduse în discuţie de Simion Mehedinţi.

Această caracteristică este văzută de S. Mehedinţi ca fiind izvorîtă din predispoziţia „dacilor

nemuritori“ spre ascetism şi sacrificiu. Pentru a-şi întări ideea, el se va folosi de exemplul

ciobănaşului din „Mioriţa“: „Seninătatea păstorului în faţa morţii este un răsunet depărtat al

concepţiei dacilor despre viaţa de dincolo de mormînt. În variantele „Mioriţei“ se schimbă

unele amănunte, dar seninătatea în faţa morţii şi acceptarea liniştită a suferinţei sînt ca un fel

de axă invariabilă“.

7

„Grija cea dintîi va fi nu atît cartea, ci buna creştere a copiilor“

Marele gînditor s-a remarcat nu numai în domeniile geografiei, geopoliticii sau istoriei

creştinismului românesc, ci a fost şi un remarcabil pedagog şi profesor. Pe lîngă acestea, a

ocupat şi scaunul de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (între martie şi octombrie

1918). Clarvăzător, el preciza că „lipsa materialului didactic nu poate fi pusă înainte ca motiv

pentru întîrzierea muncei şcolare (…). Pînă să vină cartea de geografie, o hartă simplă

desenată pe perete sau pe o foaie de hîrtie ţine loc de carte pentru geografia judeţului, a

României şi chiar a continentelor... Cît despre începători, nimic mai uşor decît să facă singur

învăţătorul un abecedar, scriind foaie cu foaie ce-i trebuie, cum vine rîndul lecţiilor, ori

chemînd în ajutor un poligraf sau pe copiii mai măricei... Grija cea dintîi va fi nu atît

cartea, ci buna creştere a copiilor...“ – subliniez, încă o dată, în încheiere.

(După „Ziarul Lumina“ Luni, 20 Octombrie 2008).

Marian Matei

Cl. a XI-a C

Ştefan Hepites (1851-1922)

Au trecut 150 de ani de la naşterea uneia dintre cele mai de seamă personaliţăţi ale

lumii ştiinţifice naţionale şi internaţionale: Ştefan C. Hepites. Contribuţia sa la dezvoltarea

metrologiei, meteorologiei, astronomiei şi seismologiei nu s-a limitat la cercetările şi lucrările

publicate, ci şi la fondarea şi organizarea pe baze moderne a instituţiilor aferente.

Ştefan C. Hepites s-a născut la 5/17 februarie 1851 la Brăila, ca fiu al farmacistului

Constantin Hepites, proprietar al farmaciei „Aqvila Română“- autorizată în materie de analize

chimice şi chimico-legale şi autor al primei farmacopee din România. Cu toate acestea, Ştefan

C. Hepites nu a continuat tradiţia tatălui, fiind atras încă din liceu de ştiinţele exacte. A

început şcoala în oraşul natal şi a continuat-o la gimnaziul „Matei Basarab“. În 1865 a intrat la

Şcoala Militară din Bucureşti, pe care a terminat-o ca şef de promoţie în 1869. În urma

rezultatelor remarcabile obţinute în ţară, a fost trimis să-şi continue studiile la o altă şcoală

militară, de data aceasta la Bruxelles. Aici a studiat, pînă în anul 1873, nu numai cursuri de

specialitate, ci şi matematica şi fizica. Tot aici a mai urmat, timp de doi ani, cursurile Şcolii

Politehnice. La toate examenele s-a calificat printre primii, dovedind o serioasă pregătire

ştiinţifică, dar şi o cultură generală deosebită. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe fizice si

matematice renunţînd la cariera militară. La Bruxelles, şi anume la Observatorul Regal al

Belgiei, a avut pentru prima oară prilejul să înţeleagă şi să îndrăgească astronomia.

Reîntors în ţară în 1875 a fost numit inginer al portului Brăila, unde s-a ocupat de

construcţia cheiurilor acestui important centru de navigaţie si comerţ.

În 1877 a luat parte la Războiul pentru Independenţă, ca locotenent de artilerie,

comandînd batalionul de coastă, care a participat la luptele pentru cucerirea Rahovei.

Întors din război, a înfiinţat in Brăila împreună cu soţia sa prima staţie meteorologică

pentru care face singur toate măsurările meteorologice. Pasiunea pentru meteorologie a fost

transmisă şi fratelui său Alexandru, care a înfiinţat o staţie similară la Galaţi.

8

La numai 29 de ani, Academia Română l-a ales membru corespondent. Chiar în anul

următor a instalat încă 11 staţii meteorologice. Apoi a fost numit inginer la Serviciul Hidraulic

al Ministerului Lucrărilor Publice, profesor de fizică la Şcoala Militară de Artilerie, profesor

la Şcoala de Silvicultură, inspector general al Domeniilor Statului.

În anul 1880 a publicat primele lucrări în domeniul astronomiei: Scînteierea stelelor

şi Instrumente pentru măsurarea radiaţiunii solare în diferitele Observatorii.

urmate în 1881 de Cometele în 1881 şi Bolidul din seara de 25 august 1881.

În 1883 a fost numit membru al Comitetului pentru Generalizarea Aplicării

Sistemului Metric de Unităţi de Măsură în România, iar în 1884 a primit sarcina de a înfiinţa

un serviciu de meteorologie şi a pus bazele Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei (WMO).

Prima realizare remarcabilă a acestui institut este binecunoscuta serie a Analelor de

meteorologie.

Paralel cu activitatea meteorologică a început să se preocupe de activitatea

metrologică, întrucît era interesat să obţină rezultate cît mai precise în măsurări, îndeosebi în

cele legate de măsurarea temperaturii. În 1889 a fost înfiinţat Serviciul Central de Măsuri şi

Greutăţi, iar directorul acestuia a fost numit Ştefan C. Hepites. Tot în acest an, Ştefan C.

Hepites a reprezentat România la prima Conferinţă Generală de Măsuri şi Greutăţi. Scopul

principal era aprobarea prototipurilor internaţionale ale metrului şi kilogramului şi

repartizarea prototipurilor naţionale prin tragere la sorţi statelor care le-au solicitat.

În anii următori Hepites a făcut eforturi susţinute pentru achiziţionarea prototipurilor

naţionale pentru masă şi lungime şi a mijloacelor de măsurare etalon în domeniul

temperaturii. Astfel, în 1891 României i s-a repartizat, de către Biroul Internaţional de Măsuri

si Greuţaţi, Kilogramul prototip naţional nr. 2, care a fost adus la Bucureşti de către Ştefan C.

Hepites. Tot atunci, s-au adus şi două termometre normale. La 31 august 1893 s-a tras la sorţi

metrul-etalon, din platină iridiată cu secţiunea în formă de X. Metrii disponibili erau în număr

de trei avînd numerele 6, 10 şi 17; în urma tragerii la sorţi a fost desemnat pentru ţara noastră

cel care purta numărul 6. Acest metru a fost recepţionat şi adus în ţară la Institutul Metrologic

de pe şoseaua Filaret.

Achiziţiile sale nu s-au oprit aici. În 1894 a procurat o lunetă meridiană şi una

ecuatorială, Bardou, cu obiectivul de 108 mm. Acestora le-au fost anexate o pendulă Fénon de

timp sideral, un cronometru sideral Dent şi un altul de timp mijlociu Fénon. Difuzarea era

asigurată prin legăturile telefonice realizate cu ajutorul C.F.R. (prin gara Filaret) şi P.T.T.

(prin telegraful central).

În anii următori Ştefan C. Hepites a continuat să diversifice activitatea Serviciului de

Meteorologie înfiinţînd Serviciul Macroseismic.

În anul 1894, datorită deosebitelor sale merite de „om de ştiinţă metrolog“, Ştefan C.

Hepites a fost ales membru al Comitetului Internaţional de Măsuri şi Greuţaţi (CIPM), în care

a fost desemnat Secretar Ad-interim al CIPM în 1918, iar în 1920 a fost ales definitiv în

această funcţie, pe care a onorat-o pînă la sfîrşitul vieţii.

În anul 1895 a înfiinţat prima staţie seismică pe dealul Filaret. Acest serviciu a

publicat anual „Registrul de cutremure“ şi a elaborat prima listă a vechilor seisme înregistrate

pe pămînt românesc. În 1896, el a construit şi un pavilion de magnetism terestru şi Serviciul

orei exacte.

A continuat să publice lucrări în domeniul astronomiei şi meteorologiei: Îndreptarea

Calendarului din punctul de vedere economic, Despre Calendar, Durata de strălucire a

Soarelui la Bucureşti şi Schimbatu-s-a clima… Cea mai importantă lucrare: O primă

încercare asupra lucrărilor astronomice din România pînă la finele Secolului al XIX-lea a

fost publicată în 1902, în Analele Academiei Române.

Neobosita sa activitate a fost recompensată atît prin alegerea sa în 1902 ca membru al

Academiei Române, cît şi prin premierea Serviciului Meteorologic Român – al cărui director

9

era – cu medalia de argint şi diploma de onoare la Expoziţia Internaţională de la Paris, din

1900.

În 1915 la iniţiativa sa a început sondarea sistematică a atmosferei cu baloane pilot ale

staţiilor meteorologice militare şi s-a constituit Institutul Meteorologic Central (I.M.C), în

cadrul Ministerului Agriculturii si Domeniilor, prin despărţire de Observatorul Astronomic

(1920)

Ştefan C. Hepites s-a stins din viaţă la vîrsta de 72 de ani, la 15 septembrie 1922.

Viaţa şi activitatea lui Ştefan C. Hepites sînt un exemplu de dăruire pentru integrarea

ştiinţei româneşti în demersul european. Locul lui în ştiinţa română este dat atît de valoarea

lucrărilor sale ştiinţifice, dar mai ales de rolul său de ctitor al instituţiilor care au creat cadrul

propice dezvoltării ulterioare a metrologiei, meteorologiei, seismologiei şi astronomiei în

România.

Nicoleta Cristina Curelea

Cl. a XII-a J

Încercǎri literare:

Eseu:

„Mai bine prost cu diplomă decît deştept fără…“

Aceasta este o expresie care se aude din ce în ce mai des din gurile oamenilor

nemulţumiţi de faptul că au început să fie la putere numai oameni proşti care le fură ţara

(puşi la putere datorită unor diplome care nu reprezintă nimic, fiind luate pe bani).

Vorbind în general, pot spune că în ultimul timp proştii cu diplomă au început să se

înmulţească şi să ia locul unor oameni deştepţi dar care, din anumite motive, n-au avut şansa

sa obţină o diplomă.

Ce trebuie să facem? Să lăsăm şi noi şcoala deoparte, bazîndu-ne că putem lua o diplomă

cu bani?

Înainte să luăm o astfel de decizie, mai bine să analizăm fiecare caz.

Este adevărat că, din punct de vedere material, prostul o duce mai totdeauna bine,

nelipsindu-i aproape nimic. Dar un astfel de om nu va avea niciodată un caracter puternic şi

o mentalitate limpede ca ale unui om deştept. Acesta face lucrurile după posibilităţi, dar

cinstit, avînd conştiinţa curată, pe cînd un prost cu diplomă face multe lucruri care îi încarcă

foarte mult conştiinţa – dacă are aşa ceva. Un prost dă mită, minte mult şi face multe alte

lucruri rele fără să se gîndească la consecinţe sau la cît de mult suferă lumea din jur. Un om

deştept este apreciat şi respectat de lume datorită faptului că face lucrurile cu cap. De regulă,

acesta, prin multă muncă cinstită îşi poate obţine şi o diplomă bine meritată.

Un prost nu e prost destul, pînă nu e şi fudul – vorba proverbului.

Cînd un om este prost, este inferior din toate punctele de vedere cum ar fi: educaţia,

comportamentul, modul de a vorbi etc.; dar în special proştii mai sînt şi fuduli. Un om deştept

este modest, chiar dacă are cu ce, tot nu se laudă pentru că ştie că nu este frumos să te lauzi,

dar, în sărăcia lui intelectuală şi sufletească, omul prost se laudă cu ceea ce are sau chiar cu

ce n-are. Aceasta-l face, de fapt, ridicol.

„Cine se aseamană se adună“ – mai spune o vorbă din popor.

10

E un proverb care se aplică şi în cazul proştilor. Proştii se găsesc unul pe altul şi se

susţin în prostia lor. De aceea, oamenii deştepţi ar trebui să se unească, la rîndul lor, şi să

încerce să schimbe lumea în bine, nu să se lase ei schimbaţi de restul proştilor oricît de mulţi

ar fi aceştia.

Ce concluzie trebuie să tragem din aceste exemple?

Sa fim şi noi proşti cu diplomă, fuduli şi neapreciaţi de ceilalţi?

Sau să învăţăm, să obţinem o diplomă prin muncă şi să fim apreciaţi de lume pentru orice

lucru mărunt sau important pe care îl facem aşa cum trebuie?

Eu aleg să fiu un om cinstit şi să obţin o diplomă pe merit.

Voi, stimaţi cititori, sînteţi liberi să faceţi ce credeţi de cuviinţă că e mai bine.

Andrei Munteanu

Cl. a X-a A

Versuri: Dor

Mă înfior cînd văd marea furtună din ochii clipelor.

Care trezesc absurdul sub tălpile şoaptelor

Aş vrea să te văd prin ochii mei şi nu al clipelor.

Fiindcă fiecare clipă în parte are povestea eternă a iubirii ei

Te doresc alături spre a te putea cuprinde în braţele iubirii mele,

De unde să nu-ţi mai dau drumul.

Odinioară

Odinioară un gînd mare.

Azi frunze şi nimica mai sus

Iar umbrele din larga zare,

Trăiesc şi parcă iarăşi nu-s.

Te prinzi în gînd cu nemurirea

Şi alergi în limpezimi de ape,

Cu negre dungi precum e firea,

11

Din geantă cuburi să ne crape.

Trec anii în lăcaş de mit

Şi din adîncuri spulberate,

Idei stau astăzi aruncate,

În gînduri reci de domolit.

Daniela Cobrescu

Cl. a X-a F

PROSTIA

În urma dezbaterii asupra zicalei ,,Mai bine prost cu diplomă, decît deştept fără“,

pe marginea căreia colegul nostru, Andrei Munteanu, a scris un eseu, noi am decis să

comentăm următoarele proverbe în vederea dezvoltării temei şi adăugarea mai multor

contrargumente.

*

1.,,Prostia este sora cea mai apropiată a răutăţii“.

Părerea mea este că proştii, din lipsă de ocupaţie, sînt răi cu celelalte persoane, depăşiţi fiind

de sentimentele acestora.

Prostia are mai multe surori printre care răutatea, nebunia, fudulia.

2.,,Este îngrozitor cînd proştii îşi bat joc de un om superior“.

Eu cred că într-o lume, în care prostia domină, mulţi proşti încearcă să pară deştepţi, bătîndu-

şi joc de cei superiori, de cei cu adevărat deştepţi. Din fericire, nefiind dotaţi intelectual,

proştii nu pot închide gura celor deştepţi.

3. ,,Nimic nu-i mai primejdios in lume decît prostia“.

Consider ca un om prost este primejdios, deoarece, asa cum observa I. L. Caragiale, el te

omoară şi apoi rîde. Prostul crede pe oricine este mai prost ca el. Proştii se adună şi fac numai

nerozii, crezînd în sinea lor că fac bine.

Este primejdioasă prostia solidară, pentru că poate fi molipsitoare şi nu ajută deloc. Ea

denigrează omul şi nu aduce evoluţie, ci involuţie.

4. ,,Prostul îmbătrîneşte de grija altuia“.

Sînt de părere că prostul, neavînd ce face, se preocupă de ceea ce fac alţii. Astfel, omul

îmbătrîneşte şi tot prost rămîne. Prostul nu face nimic pentru el şi îşi petrece toată viaţa

uitîndu-se în curtea vecinului. El nu învaţă nimic, niciodată.

În concluzie, mulţi proşti în lumea aceasta au bani şi putere. Ei sînt un fel de păpuşi

mînuite de alţii care ştiu că pot face orice. Proştii cu bani se cred deştepti şi sînt lipsiţi de bun

simţ. În ciuda faptului că par civilizaţi, proştii tot proşti rămîn şi trag şi pe alţii după ei,

spunînd că ei sînt deştepţi.

Prostia a făcut şi face multe victime în lume. Prostia din România este, din păcate,

majoritară, ceea ce pentru unii este avantajos. Uneori proştii încearcă să reducă la tăcere pe

cei care sînt deştepti, dar proştii sînt usor de păcălit.

Mirela Grigorescu, Daniela Lazăr

Cl. a X-a A

12

Matematică:

John Napier, 1614

„Vedeam că în practica matematică nu există nimic mai anevoios, care să necăjească

mai mult şi să ridice obstacolele mai mari în calea celui care calculează, decît înmulţire,

împărţire, extragerile de rădăcini pătrate .

Am început, aşadar, să chibzuiesc în mintea mea prin ce mijloc măiestrit, sigur şi

rapid aş putea să îndepărtez aceste piedici.“

(Mirifici logarithmorum cononis descriptiv)

Rareori în istoria ştiinţei, o idee matematică abstractă a fost primită cu mai mult

entuziasm de către întreaga comunitate ştiinţifică, decît introducerea logaritmilor. Şi cu greu

se putea imagina o persoană de la care să se aştepte mai puţin o asemenea invenţie. Numele

său era John Napier.

Numele lui Napier a rămas definitive în istorie nu pentru o carte care a avut succes,

nici pentru inventivitatea sa în ale mecanicii, ci pentru o idee matematică abstractă care l-a

frămîntat timp de douăzeci de ani: LOGARITMII.

Cu mult înaintea lui Napier se observase relaţia simplă dintre termenii unei progresii

şi exponenţii raţiei. Matematicianul Michael Stefel (1487 – 1567), în cartea sa „Aritmetica

integra“ (1544), a formulat această relaţie în felul următor : dacă înmulţim oricare doi

termini ai progresiei 1, q, q2, q3…, rezultatul va fi acelaşi cu cel obţinut dacă adunăm

exponenţii corespunzători. Analog, împărţirea unui termen al progresiei geometrice la un

altul este echivalentă cu scăderea exponenţilor : q5/q3 = (q x q x q x q x q) / (q x q x q) = q x

q = q2 = q5-3.

Avem deci următoarele reguli simple: qm x qn = qm+n; qm/qn= qm-n. Apare totuşi o

problemă cînd exponentul numitorului este mai mare decît să definim q-n drept 1/qn.

Napier, a încercat să extindă valorile la un domeniu continuu, iată cum s-a gîndit :

dacă orice număr pozitiv s-ar scrie ca putere a unui număr fixat ( care mai tîrziu va fi numit

bază ), atunci înmulţirea şi împărţirea numerelor ar fi echivalenă cu adunarea şi scăderea

exponenţilor lor. Mai mult, ridicarea unui număr la puterea - n – ar fi echivalentă cu

adunarea exponentului cu el însuşi de n ori, iar determinarea rădăcinii de ordinal n a unui

număr ar fi echivalentă cu n scăderi repetate.

În continuare şi-a asumat misiunea de a găsi, prin anevoioase scăderi repetate,

termenii succesivi ai progresiei. Cu siguranţă a fost una din cele mai neinspirate încercări pe

care un om de ştiinţă s-ar încumeta să le înfrunte, dar Napier a dus-o la bun sfîrşit, cu preţul

a douăzeci de ani din viaţă pe care si i-a petrecut făcînd calculele respective. Tabelul său

iniţial conţinea exact 101 elemente, începînd cu 10 la puterea 7 (1 – 10 la puterea -7) totul la

pătrat = 9 999 998, şi aşa mai departe pînă la 10 la puterea 7 (1-10 la puterea -7) totul la

puterea 100 = 9 999 900 (ignorînd partea fracţionară de 0,0004950), fiecare termen

obţinîndu-se prin scăderea celui de-a 10 la puterea -7 a părţi din termenul precedent.

Apoi a repetat tot procesul începînd din nou cu 10 la puterea 7, dar luînd ca proporţii

raportul dintre ultimul şi primul număr din tabelul iniţial, adică 9 999 900 : 10 000 000 =

0.99999, sau 1-10 la puterea -5. Al doilea table conţinea cincizeci şi unu de elemente, ultimul

fiind 10 la puterea 7 (1-10 la puterea -5) totul la puterea 50, sau aproximativ 9 995 001. A

urmat al treilea tabel ce conţinea douăzeci si unu de elemente, folosind raţia 9 995 001:

10 000 000; ultimul element din acest tabel era 10 la puterea 7 x 0.9995 la puterea 20, sau

aproximativ 9 900 473. În sfîrşit, din fiecare element al tabelului, Napier a creat încă şaizeci

şi opt de elemente folosind raţia 9 900 473 : 10 000 000, foarte apropiată de 0.99; rezulta că

13

ultimul element era 9 900 473 x 0.99 la puterea 68, foarte aproape de 4 998 609 – cam

jumătate din numărul original. El însuşi scria: „În formarea acestei progresii (elementele

celui de al doilea tabel), proporţia dintre 10 000 000, 00000, primul din al II-lea tabel şi

9995001,222927, ultimul din acelaşi tabel, ne dă de furcă; atunci calculăm cele douăzeci şi

unu de numere din proporţia mai uşoară 10000 pe 9995, şi obţinem un rezultat suficient de

apropiat; ultimul număr, dacă îl calculăm fără să greşim va fi 9 900 473,57808.“

După ce a îndeplinit această misiune monumentală, lui Napier nu i-a rămas decît să-şi

boteze creaţia. La început a numit exponentul fiecărei puteri „număr artificial“, dar mai

tîrziu s-a decis pentru termenul LOGARITM, cuvînt care provine din „logos“ şi „arthmos“

adică „raport“ şi „număr“.

Napier şi-a publicat invenţii într-un tratat în limba latină „Mirifici logarithmorum

canonis description“ (Descrierea minunatului canon al logaritmilor). A urmat lucrarea

„Mirifici logarithmorum canonis conructio“ (Construcţia minunatului canon al logaritmilor)

care a fost publicată de fiul său Robert, în 1619.

Invenţia a fost adoptată cu mare repeziciune de savanţi din Europa pînă în China cea

îndepărtată. Unul dintre primii savanţi care au profitat de logaritmi a fost astronomul

Johannes Kepler, care i-a folosit cu mare succes în elaboratele sale calcule ale orbitelor

planetare.

Logaritmii lui Napier descresc pentru numere crescătoare, pe cînd logaritmii noştri

obişnuiţi (în baza 10) cresc.

Napier a ajuns fără să-şi dea seama la un pas de descoperirea numărului care, un

secol mai tîrziu, va fi recunoscut drept bază universală a logaritmilor al cărui rol în

matematica este întrecut doar de numărul π . Acest număr, e, este limita lui (1 + 1/n) totul la

puterea n cînd n tinde la infinit.

Mihaela Morogan

Cl. a X-a F

(Articol realizat în colaborare cu d-ra profesoară coordonator Monica Patriche).

Interviu imaginar cu Adrian Păunescu Interviul cu Adrian Paunescu mi-am imaginat că a avut loc la data de 16 octombrie

2008, ora 12:30, la ,,Cafeneaua scriitorilor“.

Interviul s-a derulat după cum urmează:

-Domnule Adrian Păunescu, de ce credeti ca oamenii ar trebui sa citească poeziile

dumneavoastră şi nu, de pildă, pe cele ale lui Mihai Eminescu?

-Părerea mea este ca oamenii ar trebui să citească publicaţiile fiecăruia în parte, deoarece

fiecare are stilul său de a scrie, dar şi vremurile în care au trăit alţii şi trăiesc eu acum diferă,

ceilalţi văzînd într-un anumit fel lumea, iar eu în felul meu.

-Vă consideraţi un om sensibil?

-În ciuda faptului că sînt un om puternic, consider că am şi o latură sensibilă, ceea ce mă

inspiră şi mă ajută la crearea poeziilor.

-Avînd în vedere că aţi fost cîţiva ani senator, ce credeţi despre oamenii politici?

-Eu cred că oamenii politici s-au distanţat vizibil şi nedrept de lumea din care s-au ridicat,

luptele lor fiind doar jocuri şi confruntări de frivolităţi.

-În ce an aţi debutat ca poet?

-Am debutat ca poet în anul 1960.

-Cîte exemplare din cărţile dumneavoastră s-au vîndut?

14

-S-au vîndut peste 1.000.000 de exemplare. Pentru mine este un record. Sînt mulţumit.

-Ne puteţi spune cîteva titluri de poeme remarcabile?

-Da. Remarcabile sînt: Repetabila povară, Tăierea porcului, Analfabeţilor, Iubiţi-vă pe

tunuri, Totuşi, iubirea.

-Care sînt proiectele dumneavoastră?

-Am cîteva volume în curs de apariţie: Pentru orice eventualitate (antologie de poezii),

Vinovat de iubire (roman), La cules de porumb (roman), Crimă fără pedeapsă (roman) şi

Romanul vieţii mele (memorialistică).

-Credeţi că Dumnezeu v-a înzestrat cu talent?

-Nu ştiu ce să zic. Criticii spun ca da, aşa că nu mă laud eu, las pe alţii să o facă. Dumnezeu a

dat fiecăruia cîte un talent, aşa mie mi l-a dat pe cel de a scrie.

-Cum vi s-a părut interviul acesta?

-Interviul a fost minunat, mai ales prima întrebare a fost oarecum neaşteptată.

Daniela Lazăr

Cl. a X-a A

Din viaţa liceenilor noştri Interviu cu Miss Boboc 2008

1. Reporter : Cum te simţi acum când ai câştigat Miss Boboc 2008?

Diana Patrolea: Sunt mândră că am reuşit să câştig. Mă simt bine.

2. R.: De ce ai participat?

D.P.: În primul rând să câştig, iar în al doilea rând pentru că e o

experienţă unică şi va rămâne o amintire frumoasă din viaţa mea.

3. R.: Cum ai ajuns să participi la concurs? Te-a încurajat cineva în luarea

deciziei?

D.P.: Majoritatea prietenilor mi-au zis că merit să încerc, dar în mare

parte mi-am dorit eu să particip.

4. R.: Te asteptai să câştigi concursul?

D.P.: Toate concurentele erau frumoase şi nu mă aşteptam în mod special

să câştig eu.

5. R.:Ai fost mulţumită de felul în care te-ai prezentat la concurs? Sau crezi

că puteai mai mult?

D.P.: Aveam încredere în mine şi mă gândeam că am să câştig că de

aceea am venit doar. Am dat tot cei mai bun să câştig şi iată că aşa s-a

întâmplat.

6. R.: Crezi că tu şi partenerul tău de concurs formaţi o pereche frumoasă?

D.P.: Desigur, din punctul meu de vedere a fost cea mai frumoasă din

concurs.

7. R.: Ai vrea să urmezi cursuri de modeling?

D.P.: Da, asta am de gând, să mă înscriu la cursuri de specialitate şi

poate, cine ştie, voi mai câştiga un concurs…

15

8. R.: Te-a schimbat într-un fel câştigarea concursului?

D.P.: Da, m-a schimbat... m-a făcut să fiu mândră de mine, să fiu mai încrezătoare în forţele mele.

9. R.: Crezi că vei deveni mai populară după câştigarea concursului?

D.P.: Nu ştiu… probabil; îmi place să am mulţi prieteni, să fiu în centrul

atenţiei.

10. R.: Cum ai fi reacţionat dacă nu ai fi fost tu câştigătoarea concursului?

D.P.: Cu siguranţă aş fi fost supărată, dar aş fi fost fericită pentru

cealaltă fată care ar fi câştigat. De altfel, fiecare dintre noi a venit cu

scopul de a câştiga. „Adversarele“ mele din concurs sunt prietenele mele.

Interiviu realizat de Cristian Mocanu,

Cl. a XII-a D

Sfaturi de viaţă

● „On ne reussit dans ce monde qu’à la pointe de l’épée , e ton meurt les armes à la main.“

Voltaire¹ („În această lume nu reuşeşti decît lovind cu vîrful spadei, şi să mori cu armele în mînă.”)

Sînt de acord cu Voltaire deoarece viaţa întreagă este o

luptă, nici un pas înainte nu se face fără greutate. Şi nu trebuie să

aştepţi de la altcineva să te ajute, să-ţi dea acel lucru fără ca tu să

nu participi, trebuie mai întîi să încerci tu însuţi .Şi mai ales, cum

spunea A. Schopenhauer ²: „tu nu cede malis sed contra andentior

ito“ („tu nu da înapoi în faţa relelor, ci mergi cu mare curaj în

contra lor“), adică să nu te dai bătut dacă îţi apare ceva greu în

faţă, toate lucrurile au o soluţie, chiar dacă va trebui să munceşti

mai mult pentru ale rezolva.

● „Le bonheur n’est qu’un rève et la douleur est reelle“.

Voltaire

(„fericirea nu e decît un vis, iar durerea e reală“).

De multe ori încercăm să ne ferim de rele şi să le evităm pe cît posibil , numai că unii

au ghinionul să dea de rău mereu şi alţii nu au parte mai deloc. Uneori ne întrebăm de ce se

întîmplă acest lucru. Un răspuns ar fi că unele persoane nu conştientizează că anumite lucruri

care le fac atrage după ele răul iar alte persoane nu ştiu să se ferească . Am citit intr-o carte de

filosofie anume , „Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă“ de A.Schopenhauer, că uneori ar fi

mai bine să fim singuratici pentru că în felul acesta nu se mai pot întîmpla evenimente

negative dar asta nu înseamnă să te izolezi complet, chiar daca pentru unele persoane nu ar fi

un lucru greu cum spunea şi Cicero³ „Nemo potest non beatissimus esse, qui est totus aptus ex

sese, quique in se uno ponit omnia“ („cel mai fericit cată să fie acela, care nu are întru nimic

trebuinţă de alţii, ci şi-a pus toate în sine“). O explicaţie ar fi că, nu ai nevoie de o lume

întreagă ca să fi fericit mai înseamnă să fi mulţumit de lucruri care le ai: familie, casă, o

slujbă bună iar cel ce vrea mai mult de atît poate să ajungă să piardă şi lucrurile mărunte pe

care le avea, acestei situaţii i se potriveşte proverbul francez: „le mieux est l’ennemi du bien“

16

(mai-binele e duşmanul binelui). Aşa că a fi fericit nu este doar un vis, poate fericirea absolută

ar fi un vis iar durerea, evenimentele negative trebuie să le uităm cît putem de repede şi să nu

le acordăm prea multă atenţie, pentru că altfel o să ajungă să ne manipuleze şi să ne conducă

viaţa chiar dacă „nihil est ab omni parte beatum“ („nimic nu este în toate privinţele fericit“,

Horaţiu4), şi acele lucruri frumoase pe care le avem în viaţă să ne aducă fericirea şi să o

preţuim.

Note:

¹François-Marie Arouet cu pseudonimul Voltaire : (n. 21 noiembrie 1694 la Paris - d. 30 mai 1778 la

Paris), a fost un scriitor şi filozof al Iluminismului francez. Voltaire a fost numit istoriograf şi a fost

acceptat în Academia Franceză. Friedrich cel Mare, care aparţinea el însuşi spiritelor iluminate ale

secolului XVIII, l-a luat cu el în 1750 la Potsdam, unde şi-a putut exprima credinţele sale anticlericale

şi unde a putut lucra la o istorie universală, a putut colabora la Encyclopédie a lui Denis Diderot şi

unde a putut scrie primele articole pentru Dictionnaire philosophique portatif.Opere:,, Lettres

philosophiques ’’(1731), ,, Le siècle de Louis XIV ’’(1751) , ,,Poème sur le désastre de Lisbonne’’

(1756) , ,,Essai sur les moeurs”(1756) , ,, Histoire de l'Empire de Russie sous Pierre le Grand’’

(1763). În 1755 s-a stabilit lîngă Geneva, unde şi-a petrecut pe proprietatea sa din Ferney ultimul

deceniu ca "înţeleptul din Ferney.

²Arthur Schopenhauer: (n. 22 februarie 1788, Stutthof/Danzig - d. 21 septembrie 1860, Frankfurt am

Main), a fost un filozof german, cunoscut - mai ales - prin teoria sa asupra primatului "voinţei" în sfera

reprezentării lumii şi în comportamentul uman. În 1819, primeşte însărcinarea de a ţine cursuri la

Universitatea din Berlin.Opera principală a lui Schopenhauer, "Lumea ca voinţă şi reprezentare" (Die

Welt als Wille und Vorstellung, 1819) apare în acelaşi an. Schopenhauer moare în Frankfurt la 21

septembrie 1860.

³Marcus Tullius Cicero: (106-43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfîrşit a Republicii

romane. Activitatea sa literară şi politico-socială s-a concretizat în domenii atît de numeroase, încît

Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a

exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine şi s-a manifestat ca unul dintre cei mai

prolifici scriitori, mai prolific chiar decît Seneca şi Augustin.Opere : ,,De Inventione”, ,,De Optimo

Genere Oratorum”, ,,Academica”. Discursuri: (81 îc),,Pro Quinctious”,(66îc),,De Lege Agraria Contra

Rullum” 4Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horaţiu: (*8 decembrie 65 î.Hr., Venosa - †27

noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul din cei mai importanţi poeţi romani din "perioada de aur" a

literaturii romane ("Secolul lui Augustus"), cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) şi 14 p.Chr.

(moartea împăratului Augustus). Creaţia lui Horaţiu poate fi împărţită în trei perioade: opera timpurie:

Satirae şi Epodon liber (42 î.Hr.-30 î.Hr.), perioada clasică a maturităţii: Carmina I-III şi Epistulae I

(31 î.Hr.-20 î.Hr.), opere tîrzii: Carmen saeculare, Carmina IV şi Epistulae II (18 î.Hr.-13 î.Hr.

Iulia Stroe

Cl. a XI-a C

17

Glume Jokes Blagues

Tehnologia este dominată de

două feluri de oameni: cei

care înţeleg ceea ce nu

conduc şi cei care conduc

ceea ce nu înţeleg.

- Ţi-am citit lucrarea de

control. Foarte bună, dar e

identică cu cea a colegului

tău de bancă. Ce concluzie

să trag de aici? întreabă

profesorul.

- Că şi a lui e foarte bună.

Doi scoţieni într-un cort:

- John, dormi?

- Nu, ce vrei?

- Dă-mi 50 de penny.

- Dorm, dorm...

Un nebun îşi atenţiona un

frate de-al său în curtea unui

azil:

- Vezi că ai o gaură în

umbrelă!

- Ştiu. Eu am făcut-o ca să

văd cînd se opreşte ploaia.

Technology is dominated by

two kinds of people: those

who understand what they

don't drive and those who

drive what they do not

understand.

- I have read your test paper.

Very good, but it is identical

to that of your colleague.

What conclusion do I draw

from here? asks the teacher.

- That his is very good too.

Two Scots in a tent:

- John, are you sleeping?

- No, what do you want?

- Give me 50 penny.

- Sleeping, sleeping ...

A crazy man alerts his

neighbour in the yard of an

insane asylum:

- You have a hole in your

umbrella!

- I know. I did it to see

when the rain stops

La technologie est dominée

par deux sortes de gens:

ceux qui comprennent ce

qu'ils ne conduisent pas et

ceux qui conduisent ce qu'ils

ne comprennent pas.

- J'ai lu ton papier test. Très

bien, mais il est identique à

celui de votre collègue.

Quelle conclusion dois-je

tirer d'ici? demande

l'enseignant.

- Que le sien est très bon

aussi.

Deux Écossais dans une

tente:

- John, dormez-vous?

- Non, qu’est-ce que vous

voulez?

- Donnez-moi 50 centimes.

- Je dors, je dors ...

Un fou alerte son confrère

dans la cour d'un asile

psychiatrique:

- Vous avez un trou dans

votre parapluie!

- Je sais. Je l'ai fait pour

voir quand la pluie s'arrête.

Marius Toader

Cl. a XII-a

18

Sport:

Un meci memorabil: Italia – România 1-1

În urma meciului Italia -România disputat în campionatul european din 2008, terminat la egalitate 1-1, avem

următoarele păreri:

Ne bucurǎm, ne entuziasmǎm parcǎ într-un mod exagerat pentru douǎ meciuri egale, ca şi cum nouǎ ne-ar fi

interzis să batem Franţa sau Italia. Nu luǎm deloc în seamǎ faptul cǎ Olanda care a terminat după noi în grupele

de calificare le-a bǎtut pe amîndouǎ de o manierǎ categoricǎ şi jucînd extrem de spectaculos. În plus, ca

niciodatǎ, am avut parte de un arbitraj mai mult decît favorabil, dar asta este mentalitatea noastrǎ, de sclavi, nu

de stǎpîni, nu avem, aşadar, psihologie de învingători, iar succesele adevǎrate sînt obţinute cu jumătǎţi de

mǎsurǎ. Pînǎ la urmǎ ce să apreciem din jocul echipei României? Intervenţiile senzaţionale ale lui Lobonţ?

Faptul cǎ nu am avut ca şi în meciul cu Franţa nici o ocazie clarǎ?

E clar că Buffon e cel mai bun portar din lume, însă în meciul acesta Lobonţ a apǎrat mult mai bine decît el, fǎrǎ

exagerări! Vreau sǎ felicit şi apǎrarea! Bravo România!!! Puteam sǎ batem campioana mondialǎ! Pǎcat de

penaltiul ratat, dar, în ansamblu, a fost un meci meritat, sînt foarte bucuros. Bravo români de pretutindeni, bravo

România!!!

Celor care nu au aflat pînă acum, preliminariile Campionatului Mondial 2010, prezentăm în continuare

programul meciurilor:

Grupa 7: La Kaunas: Lituania - Insulele Feroe 1-0 (1-0)

A marcat: Tomas Danilevicius 20.

La Viena: Austria - Serbia 1-3 (0-3)

Au marcat: Marc Janko 80, respectiv, Milos Krasic 15, Milan Jovanovic 18, Ivan Obradovic 24.

La Constanţa: România - Franţa: 2-2 (2-1)

Au marcat: Florentin Petre 6, Goian 17, Ribery 37, Gourcuff 69.

Clasamentul la care încheiem acest articol este :

1 Serbia 4 3 0 1 9-3 9

2 Lituania 4 3 0 1 6-3 9

3 Franţa 3 1 1 1 5-6 4

4 Austria 4 1 1 2 5-7 4

5 România 3 1 1 1 3-5 4

6 Insulele Feroe 4 0 1 3 1-5 1

În viitor credem că România o să se califice în grupele Campionatului Mondial din 2010 împreună cu Franţa.

Urăm de pe acum succes naţionalei României pe parcursul acestor preliminarii.

George Ionescu şi Bogdan Gordiţǎ, cl. a XII-a D

19

Cuprins:

Cuvânt de învãţãtură: Prof. Monica Patriche,Ce ar fi esenţial de ştiut, ce gânduri ar

trebui să păstrăm în minte în legătură cu şcoala? 3 Paula Dorobanţu, O săteancă din Maramureş i-a impresionat pe agricultorii elveţieni 4 Români celebri: Marian Matei, Academicianul Simion Mehedinţi: „În toate duminicile, copiii să vină la biserică“ 5 Nicoleta Cristina Curelea, Ştefan Hepites 7 Încercări literare:

Eseu: Andrei Munteanu, Mai bine prost cu diplomă decît deştept fără … 9 Versuri: Daniela Cobrescu, Dor 10 Daniela Cobrescu, Odinioară 11 Mirela Grigorescu, Daniela Lazăr, Prostia 11 Matematică: Mihaela Morogan, John Napier 12 Daniela Lazăr, Interviu imaginar cu Adrian Păunescu 13 Din viaţa liceenilor noştri: Cristian Mocanu, Interviu cu Miss Boboc 2008 14 Iulia Stroe, Sfaturi de viaţă 15 Marius Toader, Glume/Jokes/Blagues 17 Sport: George Ionescu şi Bogdan Gordiţǎ, Un meci memorabil – Italia-România: 1-1 18

20