1) EVALUAREA PRIMARǍ. SUPORT VITAL DE BAZǍ (BLS) - PRIMUL

AJUTOR DE BAZǍ.

2) FRACTURILE – IMOBILIZARE.

3) MOBILIZAREA ȘI TRANSPORTUL POLITRAUMATIZATULUI.

4) AMPUTAȚIA DE MEMBRE.

5) ENTORSA.

6) LUXAȚIA.

7) PRIMUL AJUTOR ȊN CAZ DE HEMORAGIE.

8) CONTUZIILE.

9) PLǍGILE – APLICAREA PANSAMENTELOR.

10) ARSURILE.

11) ELECTROCUTAREA.

12) HIPOTERMIA. DEGERǍTURILE.

13) INSOLAȚIA.

14) ȊNECUL.

15) INTOXICAȚIILE (CO, fum, medicamente, substanțe caustice, hidrocarburi,

naftalinǎ, alcool).

16) CRIZA EPILEPTICǍ.

Se întâmplă să ne confruntăm cu

diverse situaţii şi probleme pe care nu ştim

să le rezolvăm.

Unele pot părea foarte grave, altele mai

puţin, dar sunt situatii ca: electrocutare,

inec, accident rutier, sufocare, hemoragii,

plagi, entorse, luxatii, fracturi, arsuri,

insolatie, intoxicatii, convulsii care necesită

primul ajutor şi care apar în anumite

condiţii în care ne aflăm.

Ele pot afecta orice persoană,

indiferent de vârstă sau sex.

Urgenţă medicală necesită acordarea

primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei

medicale de urgenţă la unul sau mai multe

nivele de competenţă, după caz.

Ea poate fi urgenţă cu pericol vital,

unde sunt necesare una sau mai multe

resurse de intervenţie în faza

prespitalicească, continuând îngrijirile

într-un spital sau urgenţă fără pericol vital.

Primordial este necesar de eliminat

factorul agresiv: de a evacua pacientul de

sub dǎrȃmǎturi, din apǎ, din ȋncǎpere

arzȃndǎ sau din zona afectatǎ de substanțe

toxice, din automobil etc.

Este necesar de a aprecia repede și corect starea pacientului!!!

Componentele lanțului supraviețuirii sunt urmǎtoarele:

1. ACCESUL RAPID

2. SUPORT VITAL DE BAZǍ (BLS)-PRIMUL AJUTOR DE BAZǍ

PRECOCE

3. DEFIBRILAREA PRECOCE

4. SUPORTUL AVANSAT PRECOCE AL VIEȚII (ALS)

Lanțul supraviețuirii este alcǎtuit din verigile de bazǎ necesare pentru a

salva cel mai mare numǎr posibil de pacienți aflați ȋn stop cardio-respirator

(SCR), ȋn faza prespitaliceascǎ.

Orice ȋntȃrziere reduce șansa victimei de a-și reveni!

De aceea trebuie acționat rapid și conform protocolului!

EVALUAREA PRIMARǍ

Siguranța salvatorului

Salvatorul evalueazǎ situația generalǎ asigurȃndu-se de lipsa oricǎrui pericol. Riscurile

majore pentru salvator pot fi: trafic intens, curentul electric, structuri instabile ȋn care

sau sub care se aflǎ victima, substanțe toxice, gaze, boli transmisibile care necesitǎ o

protecție specialǎ ȋn timpul efectuǎrii ventilației artificiale.

Nivelul de conștiențǎ - Se evalueazǎ starea victimei: este conștient sau inconștient?

A. Airway - Se elibereazǎ

cǎile respiratorii prin

ridicarea bǎrbiei și

hiperextensia capului

apǎsȃnd pe frunte.

B. Breathing – Respirația

Dacǎ victima respirǎ, dar este

inconștientǎ se așeazǎ ȋn poziția

lateralǎ de siguranțǎ.

C. Circulation – Circulația

Dacǎ victima devine inconștientǎ, se ȋntinde și se aplicǎ manevra Heimlich.

Aceste mișcǎri se repetǎ de 4-5 ori dupǎ care se ȋntoarce capul victimei ȋntr-o parte,

se verificǎ cavitatea bucalǎ a acesteia pentru a ȋndepǎrta bolul alimentar sau corpul

strǎin.

Cea mai numeroasǎ grupǎ de traume ȋn rezultatul calamitǎților,

accidentelor, o constituie fracturile.

Semne de certitudine:

mobilitate anormalǎ ȋn focar;

perceperea palpatorie de crepitații osoase;

netransmiterea mișcǎrilor distal de focarul de fracturǎ;

ȋntreruperea evidentǎ ( la inspecție sau palpare ) a continuitǎții osoase.

Imobilizarea provizorie a fracturilor se face ȋn scopul ȋmpiedicǎrii

mișcǎrilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicațiilor

care pot fi provocate prin deplasarea unui fragment osos.

Un semn important este

cǎ victima este adusǎ ȋn fațǎ.

Ȋn acest caz, este foarte

important ca victima sǎ stea cu

spatele drept și coatele trase ȋn

spate.

Pentru a imobiliza acest

tip de fracturǎ, se poate folosi

o umbrelǎ, o coadǎ de mǎturǎ

sau de mop.

Se trag ȋn spate coatele

victimei și se fixeazǎ umbrela

ȋntre brațe și spate.

Examinarea fizicǎ scoate ȋn evidențǎ umǎrul

aplatizat, dacǎ fractura implicǎ spina scapularǎ

sau acromionul.

La palparea țesuturilor moi apare durere și

sensibilitate localǎ.

FRACTURA POUTEAU-COLLES

Se vor imobiliza fǎrǎ tracțiune,

pe o atelǎ cu fașǎ, care trebuie fixatǎ

pe forma ȋncheieturii și a mȃinii.

NU se va ȋncerca reducerea fracturii

(repunerea ȋn poziție normalǎ a fragmentelor

osoase) ȋn cazul fracturilor cu deplasare:

aceasta ar putea provoca leziuni suplimentare,

vasculare sau nervoase.

Se va limita la minim manevrarea zonei cu

fracturǎ ȋnainte de imobilizare: dacǎ este nevoie

de scoaterea hainelor acestea se vor tǎia.

Imobilizați piciorul pe o atelǎ

suficient de lungǎ pentru a se

ȋntinde de la bazin pȃnǎ dincolo de

cǎlcȃi, cu ȋnfǎșare sub scobiturile

naturale la genunchi și gleznǎ.

Asigurați atela cu bandaje ȋn

jurul șoldurilor și la capǎtul

superior al atelei și un bandaj lat

ȋn jurul gambei și atelei.

Sprijiniți membrul cu atela ȋntr-

o poziție ușor ridicatǎ.

Controlați circulația sȃngelui la

nivelul antepiciorului.

Fracturile genunchiului se imobilizeaza cu ajutorul unei singure atele

care se intinde de la portiunea superioara a coapsei pana la calcai.

Fractura de rotula se produce prin cadere in genunchi, se imobilizeaza in

atele posterioare.

Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi fǎcutǎ cu orice tip

de atelǎ. Membrele inferioare pot fi imobilizate membru la membru.

1) NU se va ȋncerca reducerea fracturii (repunerea ȋn poziție normalǎ a

fragmentelor osoase) ȋn cazul fracturilor cu deplasare: aceasta ar putea

provoca leziuni suplimentare, vasculare sau nervoase.

2) Se va limita la minim manevrarea zonei cu fracturǎ ȋnainte de imobilizare:

dacǎ este nevoie de scoaterea hainelor acestea se vor tǎia.

Se imobilizeazǎ legȃnd degetul accidentat

de un deget vecin sǎnǎtos.

Imobilizarea fracturilor costale

prin bandaje toracice circulare

este contraindicată, pentru că

reduce capacitatea de expansiune

a hemitoracelui sănătos, ceea ce

duce repede la insuficiență

respiratorie acută.

Fixarea externă a voletului cu

comprese sterile fie prin

compresiune manuală, fie cu feşi

rulate (mănunchi de comprese)

aplicate pe volet.

Astfel de leziuni se asociazǎ adesea cu

contuzie pulmonarǎ,

pneumotorax sau hemotorax .

Fracturile de coloanǎ vertebralǎ se produc la persoanele ce cad de la ȋnǎlțime, la

persoanele aruncate din vehicul, etc.

Cȃnd fractura se ȋnsoțește de secționarea

mǎduvei spinǎrii, membrele inferioare sunt

fǎrǎ sensibilitate sau sunt paralizate.

Accidentatul poate pierde urinǎ și fecale.

Se vor evita orice mișcǎri inutile și mai

ales grava eroare de a ridica bolnavul ȋn

picioare, orice manevrǎ de prim ajutor se

face cu prudențǎ, pǎstrȃnd un ax perfect

ȋntre cap, gȃt și trunchi.

Imobilizarea pe un

plan tare, pe spate

(targǎ de lemn,

scȃndurǎ latǎ, ușǎ).

Ȋn acest caz

imobilizarea

se face cu

ajutorul

gulerelor

cervicale.

Sunt produse, de obicei, de o zdrobire directǎ sau de o cǎdere și pot include

rǎniri ale organelor din zona pelvianǎ, ȋn special ale vezicii urinare și uretrei.

Odatǎ depistatǎ fractura la acest nivel pacientul rǎmȃne nemișcat, nu se

mai permite mobilizarea lui și se ține pe un plan dur ȋn poziție culcat pe

spate.

Mobilizarea și transportul

victimei se face numai dupǎ

ce s-au acordat primele

mǎsuri de prim ajutor:

stabilizarea funcțiilor cardio-

vasculare, oprirea

hemoragiilor, imobilizarea

zonelor de fracturǎ, pansarea

plǎgilor etc.

Ideal ar fi ca fiecare victimǎ sǎ fie

transportatǎ de cǎtre 3-4 persoane. Transportul

se face cu brancardul sau targa standard, care

poate fi purtatǎ de 2 sau 4 salvatori.

La nevoie, poate fi improvizatǎ o targǎ din

crengi, bețe, schiuri, scȃnduri cu haine,

cearșafuri, plapume, pȃnzǎ etc.

Cel mai simplu, se

confecționeazǎ din 2

bare de lemn pe care se

ȋnfǎșoarǎ un pled.

Cȃnd existǎ mai multe persoane,

transportarea accidentatului se poate efectua de

cǎtre douǎ persoane pe brațe, pe un “scaun”

format din trei sau patru mȃini sau cu ajutorul

unui baston, al unei chingi sau benzi de pȃnzǎ.

Astfel primul ajutor ȋn cazul unei amputații

constǎ ȋn:

oprirea hemoragiei fie prin aplicarea unui

garou la rǎdǎcina membrului rǎnit, fie

printr-un bandaj compresiv;

introducerea membrului secționat ȋntr-o

pungǎ de plastic și un recipient cu gheațǎ;

transportul victimei ȋn cel mai scurt timp la

un spital, de preferințǎ la un spital unde

existǎ posibilitatea realizǎrii intervenției

chirurgicale necesare.

Primul ajutor constǎ ȋn

imobilizarea provizorie (aplicarea

unui bandaj strȃns și a unor

comprese reci pe articulație ).

Acest lucru v-a ameliora

durerea, care este de o mare

intensitate.

O leziune prin inversiune,

cea mai frecventǎ cauzǎ de

entorsǎ de gleznǎ, apare atunci

cȃnd glezna este rotatǎ ȋn

exterior și talpa piciorului este

adusǎ ȋn interior.

gradul I reprezintǎ ȋntindere a ligamentelor, prezentȃnd o ușoarǎ

sensibilitate, edem și rigiditate. Apare durere la mers.

gradul II reprezintǎ o leziune parțialǎ a ligamentelor cu durere, edem

și echimozǎ moderate. Zonele lezate sunt sensibile la palpare și existǎ

durere ȋn timpul mersului.

gradul III reprezintǎ ruperea completǎ a ligamentului afectat ȋnsoțitǎ de

edem și echimozǎ severe. De cele mai multe ori mersul este imposibil,

existȃnd o durere puternicǎ, deși durerea inițialǎ poate sǎ scadǎ imediat ȋn

intensitate.

fașǎ elasticǎ ȋn entorsele

de gradul I și aparat gipsat

14-21 zile ȋn entorsele de

gradul II și III;

Primul ajutor constǎ ȋn:

gheațǎ – ȋn primele 24-72 de ore sau pȃnǎ cȃnd dispare edemul (se

aplicǎ pachete de gheațǎ timp de 20-30 de minute de 3-4 ori pe zi);

poziție proclivǎ (piciorul trebuie ținut sus, ȋn pat pe o pernǎ).

Deformarea regiunii este bine pusǎ ȋn evidențǎ. Durere vie care mai scade

din intensitate ȋn repaus, dar se accentueazǎ la cea mai micǎ mișcare.

Primul ajutor constǎ din imobilizarea

provizorie a membrului afectat fǎrǎ a tenta

reducerea luxației, accidentatul se transportǎ la

spital.

Hemostaza provizorie se

poate realiza prin:

o compresiune digitalǎ;

o pansament compresiv;

o garou.

Ȋn caz de hemoragii abundente ale plăgilor feţei se vor comprima arterele:

carotidă, temporalǎ, mandibulară în dependenţă de locul lezării.

Artera subclaviculară se comprima cu degetul în regiunea fosei

subclaviculare în jos, spre prima coastă, în caz de hemoragie din plăgile

treimii superioare a braţului.

Artera brahială se comprimă spre osul brahial şi fisura internă între muşchii

biceps şi triceps, în caz de hemoragii ale plăgilor treimii medii şi inferioare a

braţului, antebraţului şi mâinii.

Hemostaza prin compresiunea manualǎ la membrul inferior poate fi realizatǎ la

nivelul:

feței posterioare a articulației genunchiului prin comprimarea arterei poplitee;

feței dorsale a labei piciorului prin compresiunea realizatǎ pe artera pedioasǎ.

Artera femurală se

comprimă cu degetele

ambilor mâini sau cu

pumnul în regiunea

inghinală spre osul pubis,

în caz de hemoragii ale

plăgilor membrului

inferior.

Primul ajutor urmǎrește

sǎ diminueze durerea și

inflamația. Cea mai

bunǎ soluție constǎ ȋn

aplicarea de comprese

reci sau a unei pungi cu

gheațǎ ( ȋn reprize de 15 minute), culcarea persoanei și ridicarea membrului rǎnit.

Dacă la rănirea prin armǎ de foc pe corp

sânt orificii de intrare şi ieşire, rănile se numesc

transfixiante, dar dacă glontele sau schija se

opreşte în ţesuturi - se numesc „răni oarbe".

Plǎgile sunt leziuni produse de agenți mecanici, fizici, chimici.

Tratamentul plǎgilor urmǎrește prevenirea complicațiilor și obținerea unei

vindecǎri cȃt mai rapide și de bunǎ calitate, constǎ din toaleta localǎ a plǎgii și

pansarea lor.

Se interzice extragerea din plagǎ a bucăţilor de îmbrăcăminte

şi a altor corpi străini.

Pansamentele se aplicǎ diferențiat dupǎ regiunea anatomicǎ.

La cap, pansamentele se realizeazǎ

cu ajutorul feșelor, tipicǎ pentru acest

segment fiind capelina.

La nivelul toracelui și abdomenului se face ȋn funcție de

tipul plǎgii și localizare.

Dacǎ plaga este complicatǎ cu eviscerația vom folosi un pansament umed.

Dacǎ plaga este produsǎ de un corp contondent, care se aflǎ ȋncǎ ȋn plagǎ, se

lasǎ acolo, va fi imobilizat ȋn poziția gǎsitǎ și se transportǎ de urgențǎ la spital.

Dacǎ plaga este produsǎ la nivelul gȃtului aplicați presiune directǎ pentru a

controla hemoragia, dupǎ ce hemoragia s-a oprit, se bandajeazǎ gȃtul.

Se folosește la traumatismele cutiei toracice, abdomenului, mȃinilor,

picioarelor, degetelor.

La membre pansamentele se realizeaza cu ajutorul feselor circulare, in spirala.

gradul 3 gradul 1 gradul 2

Arsurǎ electricǎ

Toti pacienții electrocutați se transportǎ la spital.

Primul ajutor respectǎ principiile de evaluare ABC.

Primul ajutor ȋn aceste situații respectǎ principiile de evaluare ABC. Specific

cazului este atenția deosebitǎ ce trebuie acordatǎ la mobilizarea hipotermicului.

Hipotermicul nu poate fi declarat decedat

pȃnǎ ce nu este reȋncǎlzit.

Orice mișcare mai bruscǎ sau necoordonatǎ poate agrava situația sau poate duce

la stop cardiac. Ȋn cazul pacienților aflați ȋn stop cardiac masajul cardiac este mai

dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid.

O temperatură corporală centrală mai mică sau egală cu 35°C:

uşoară (35-32°C), moderată (< 32 până la 28°C) sau severă (< 28°C).

Reȋncǎlzirea hipotermicilor

se face lent, 10C / orǎ.

reȋncǎlzirea externǎ pasivǎ, constǎ din ȋnvelirea pacientului cu pǎturi și

pǎstrarea lui ȋn mediu ambiant cald;

reȋncǎlzirea externǎ activǎ, se efectueazǎ prin imersia totalǎ a pacientului ȋn

baie cu apǎ ȋncǎlzitǎ la 400 C;

reȋncǎlzirea activǎ centralǎ - folositǎ ȋn unitǎți spitalicești.

Ȋn cazul în care persoana prezintă semne de

degerături sau hipotermie, trebuie transportată

de urgenţă într-o încăpere încălzită iar re-

încălzirea trebuie făcută treptat.

Existǎ trei trepte de supraȋncǎlzire:

ușoarǎ - corpul este slǎbit, apare senzația de

somnolențǎ, amețeli, dureri de cap sau greațǎ;

medie - dureri mari de cap, greațǎ, vomǎ, necoordonarea

mișcarilor, pierderea conștienței, creșterea temperaturii

corpului, accelerarea bǎtǎilor inimii și respirației;

șocul termic - pierderea

conștienței, delir, halucinații,

respirația și pulsul sunt

accelerate, pielea este uscatǎ

sau acoperitǎ de transpirație

lipicioasǎ.

Victima activǎ: Victima care ȋncǎ se menține

activǎ, luptǎ sǎ respire ȋncercȃnd sǎ ȋși menținaǎ

capul afarǎ din apǎ.

Victima pasivǎ: Este starea ȋn care persoana apare

scufundatǎ, inconștientǎ și plutind cu fața ȋn jos.

Ȋn situaţii complet

neprevăzute, îmbrăcămintea

poate fi folosită, temporar,

ca mijloc ajutător de plutire.

Salvatorul va apuca mâna victimei şi printr-o

simplă răsucire va ajunge să execute

imobilizarea la spate după care va putea

trasnporta victima în condiţii sigure.

Priza de cap - este cea mai simplǎ, dacǎ victima este liniștitǎ, calmǎ sau

inconștientǎ.

Priza sub axilǎ - se folosește ȋn

cazul ȋn care victima se zbate.

Priza sub ambele axile.

Monixidul de carbon este un gaz incolor,

inodor, fǎrǎ gust, degajat de toate combustiile

incomplete. Este o intoxicație de cele mai

multe ori colectivǎ și de obicei accidentalǎ.

Acuzele prezentate de pacienți sunt: astenie,

cefalee, amețeli, grețuri, vǎrsǎturi, pierderea

conștienței, aspect vișiniu al pielii.

Conduita de urmat: siguranța salvatorului. Nu este permisǎ intrarea ȋn zona

cu emanǎri de gaze fǎrǎ echipament de protecție, ȋn toate cazurile pacientul trebuie

scos imediat din mediul toxic, transportat cȃt mai rapid la o unitate spitaliceascǎ.

Dacǎ este posibil administrare de oxigen cȃt mai precoce ȋn concentrații mari.

Deseori integrate ȋntr-un tablou asociat cu

arsuri și traumatisme, intoxicația cu fum de

incendiu este cauza cea mai frecventǎ de

mortalitate și morbiditate a victimelor de

incendiu.

Conduita de urmat. Protecția personalǎ este deosebit de importantǎ. Evaluarea

nivelului de conștiențǎ și a funcțiilor vitale (ABC), dupǎ ce victima a fost scoasǎ din

mediul toxic. Transportul cat mai urgent la spital cu administrare de oxigen, precoce,

ȋn concentrații crescute. Pacienții inconștienți se transportǎ ȋn poziția lateralǎ de

siguranțǎ.

Manifestǎri clinice: cefalee, agitație, tulburǎri de conștiențǎ, depozite de funingine

la nivelul orificiilor nazale, a gurii și a faringelui, tuse, dispnee, voce rǎgușitǎ.

Apar ȋn douǎ circumstanțe: accidental mai ales la

vȃrstele extreme și voluntar cel mai frecvent fiind

intoxicații polimedicamentoase.

Semne generale prezentate: agitație sau

somnolențǎ, tulburǎri de conștienǎ, poate exista o

halenǎ specificǎ, dureri abdominale, vǎrsǎturi, diaree.

Conduita de urmat: se respectǎ protocolul de evaluare al nivelului de conștiențǎ

și al funcțiilor vitale (ABC) ale pacientului. Totdeauna se cautǎ cutiile de

medicamente, flacoane, folii din jurul pacientului și ele vor fi transportate ȋmpreunǎ

cu pacientul la spital. Dacǎ pacientul este conștient se poate tenta provocarea de

vǎrsǎturǎ, iar ȋn cazul victimei inconștiente se va transporta ȋn poziția lateralǎ de

siguranțǎ.

Ȋn grupul substanțelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric,

sulfuric, etc.) sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce

ȋn raport cu natura lor și gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul

eritem la necrozǎ.

Manifestǎrile clinice (dupǎ ingestie) constau din: senzația de arsurǎ a mucoasei

bucale, dureri la ȋnghițire, vǎrsǎturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale,

dureri retrosternale. Starea de șoc se poate instala foarte rapid, chiar la cȃteva ore.

dupǎ ingestie.

Este interzisǎ provocarea de vǎrsǎturi și neutralizarea substanței

corozive. Ȋn cazul intoxicației cu acizi nu se administreazǎ lapte sau uleiuri.

Etilenglicolul este un lichid incolor, cu gust dulceag,

utilizat ca antigel. Doza mortalǎ la adult este de 80-120 ml.

Semnele intoxicației cu antigel sunt grețurile și vǎrsǎturile;

ȋn stadiul urmǎtor apar tahicardia, hipertensiunea și creșterea

frecvenței respiratorii. Apoi apar dureri lombare, scǎderea

eliminǎrii de urinǎ, convulsii și coma.

Absorbția acestor toxice este posibilǎ prin ingestie, prin piele și prin

respirație. Semnele intoxicației sunt date de tulburǎri respiratorii, pneumonii

toxice, insuficiențǎ cardiacǎ, convulsii și chiar comǎ. Ȋn cazul tetraclorurii de

carbon apar tulburǎri hepatice grave: icter, hemoragii, tuburǎri mentale.

Cele mai ȋntȃlnite hidrocarburi implicate ȋn intoxicații sunt: benzinele,

lubrifianții, uleiurile de motor, motorina, gazolina, tetraclorura de carbon.

Dintre acestea, cea mai toxicǎ este tetraclorura de carbon, utilizatǎ ca solvent,

ca agent de curǎțire și ca agent de creștere a cifrei octanice a benzinei.

Metanolul sau alcoolul metilic este utilizat ca solvent pentru lacuri și vopsele,

aditiv și combustibil.

Este una dintre cele mai toxice substanțe: 30 ml pot produce moartea, iar 10 ml,

orbirea. Semnele intoxicației apar la 12-24 de ore și se manifestǎ prin scǎderea

frecvenței cardiace, insuficiențǎ respiratorie, cefalee, amețeli, stare de confuzie,

scǎderea eliminǎrii de urinǎ, vedere inițial ȋncețoșatǎ, care evoluezǎ spre pierderea

completǎ a vederii, comǎ și manifestǎri abdominale (grețuri, vǎrsǎturi, dureri

abdominale și, uneori, semne de pancreatitǎ acutǎ).

Tratamentul specific este reprezentat de administrarea etanolului.

Se administreazǎ 125 ml alcool 43 % pe cale oralǎ sau 530 ml soluție 10 % pe

cale intravenoasǎ.

Semnele clinice: grețuri, vǎrsǎturi, dureri abdominale, cefalee, transpirații,

intoxicațiile grave evoluȃnd cu disurie, hematurie, convulsii și comǎ.

Primul ajutor:

ȋn cazul intoxicației prin inhalare: pǎrǎsirea ȋncǎperii, ȋndepǎrtarea naftalinei și

aerisirea ȋncǎperii;

ȋn cazul ingestiei: se administreazǎ apǎ și se provoacǎ vǎrsǎturile;

se transportǎ victima la spital.

Naftalina este o hidrocarburǎ aromaticǎ, foarte volatilǎ,

utilizatǎ ȋn gospodǎrii ca insecticid. Se poate absorbi pe cale

respiratorie sau pe cale digestivǎ.

Riscul de intoxicație cu naftalinǎ este mai mare la

anumite persoane care suferǎ de defectul genetic al enzimei -

G6PD eritrocitarǎ.

forma ușoarǎ – alcoolemia de 0,05-0,1 % (tulburǎri de vedere, scǎderea reflexelor,

diminuarea autocontrolului);

forma medie – alcoolemia de 0,15-0,30 % (tulburǎri de mers și de vorbire, scǎderea

atenției, vedere dublǎ, tulburǎri ale echilibrului și de percepție);

forma gravǎ – alcoolemia de 0,3-0,5 % (alterarea vederii și a echilibrului, tulburǎri

ale stǎrii de conștiențǎ);

coma alcoolicǎ – alcoolemia de peste 0,5 % (insuficiențǎ circulatorie și

respiratorie).

Primul ajutor urmǎrește menținerea liberǎ a cǎilor respiratorii și

transportul victimei la spital.

Intoxicația cu alcool etilic reprezintǎ,

probabil, cea mai frecventǎ formǎ de

intoxicare. Doza toxicǎ mortalǎ a alcoolului

etilic la un adult este de 300-600 g.

Formele clinice ale acestei intoxicații depind de nivelul alcoolemiei.