Ciobanu Cristina Il Caragiale Argument

8/14/2019 Ciobanu Cristina Il Caragiale Argument

http://slidepdf.com/reader/full/ciobanu-cristina-il-caragiale-argument 1/3

I.L. Caragiale: jocuri textuale şi tipuri de discurs. Aplicaţie pe Momente şi Schiţe

7

Argument

Nu ne propunem să realizăm, în această lucrare, o analizăexhausti vă şi nici chiar o trecere în re v istă completă a tipurilor de discurs din opera caragialiană. Studiul de f aţă se v rea o abordare a schiţelor din perspecti vă prag matică şi naratologică. De aceea, ni se pare mult mai important să reuşim o aplicare, pe câte v a texte, a unui număr relati v restrâns de noţiuni v ehiculate de acest tip de criticăf ormalistă decât să introducem f oarte multe distincţii ref eritoare la modurile de expunere, la tehnicile şi la instanţele narati v e. De altf el,schiţele caragialiene nici nu admit distincţii f oarte clare în interiorul

lor şi un punct important al analizei v a trebui să-l constituie f elul în care dif eritele discursuri se amalgamează conf erind o neaşteptatămodernitate acestei opere.

Punând accentul pe modalităţile de organizare, pe jocurile textuale a căror miză este înţeleg erea mecanismului naraţiunii,trecerea de la structura de supraf aţă, af işând, de multe ori, o seriozitate trucată, la structura de adâncime ( parodică şi ironică), nu v om neg lija nici sensurile care se degajă de aici. Importanţa pe care o acordăm laturii semantice ( latură ce deri vă din organizarea schiţelor )se datorează dorinţei de a atrag e atenţia asupra complexităţii operei scriitorului şi imposibilităţii unei abordări strict f ormale, irele v ante în lipsa interpretărilor f uncţionale şi semantice.

Orientarea spre acest tip de analiză a f ost determinată, într-o anumită măsura, şi de numărul destul de mic ( comparati v cu studiile tematice ) de interpretări ale operei caragialiene din perspecti v a naratologică. Încercăm astf el o delimitare ( dar nu un ref uz, o resping ere ) de critica tradiţională care a pref erat să discute aspecte legate de moralitatea scrierilor lui Caragiale ( una dintre primele grile de lectură), de dif eritele tipuri de comic, de personaje ( caractere,tipologii ) etc. Lucrarea noastră porneşte de la câte v a studii axate, în

principal, pe această direcţie critică, naratologia. Am aminti De spre Caragiale a Mariei V odă-Căpuşan, carte care, dincolo de proiectarea într-o „mitologie” ( una a cu vântului ) a lumii caragialiene ( Mo f tol o gii ,

ArgumentI.L. Caragiale Jocuri textuale si tipuri de discursCiobanu Cristinawww.edituralumen.ro www.librariavirtuala.com



Cristina CIOBA NU

8

Che m area m i t ului ), se opreşte si asupra t e x t ului (T e x t ul im pu r , T i ra ni a t e x t ului ). Fără a prelua termenul „text impur” ( pref erăm să punem accentul pe omogenitatea textului, pe organizarea lui într-un

ansamblu coerent ), ni se pare rele v antă analiza inserturilor din schiţe,a schemei g lobale de structurare a lor în care totul (blancuri, titluri,aşezare în pag ină, digresiuni, rezumate, citate şi f alse citate etc. )de v ine semnif icant.

Cea de-a doua lucrare importantă de la care pornim este Carag i a l e şi Caragiale. J ocuri cu mai multe strategii de Florin Manolescu. V om reţine de aici ideea amalgamării continue a f ormelor literare care conf eră totodată şi un statut ambig uu textului carag ialian. De asemenea, pornind de la unele dintre capitolele sale, v om acorda şi

noi un loc important, în analiza multiplicării of ertelor de participare a cititorului, tehnicilor de apel extratextual ( Amestecul formelor literare. Oferta d e partici pare , T e x tul literar o mărime n egociabilă ), procedeelor de de v alorizare a discursului ( Parod ia ca teorie şi practică a d iscre d itării ). V iziunea scriiturii ca joc (v izibilă din titlul lucrării şi reluată de către critic într-un capitol aparte, J ocul cu mai multe strategii ), deşi a suscitat destule contro v erse, credem că poate f i considerată def initorie pentru schiţele lui Carag iale.

Totodată, Caragiale, fireşte de Li v iu Papadima este poate una dintre puţinele cărţi care împinge în prim plan analiza naratolog ică şi propune câte v a categorii esenţiale pentru înţelegerea prozei scriitorului ( Omoge n itatea te x tului , Autor şi n arator , Iron ia ). Pornind de aici, v om încerca să rele văm importanţa distincţiei autor-narator în interpretarea unei opere, modul în care ironia se constituie ca f actor de structurare a textului şi totodată rolul pe care îl au di v agaţia şi insertul. Acestea din urma nedistrug ând „omogenitatea” scriiturii, ci contribuind la organizarea textului şi la producerea sensului.

Cele trei studii au f urnizat punctele de plecare, direcţiile de analiză pentru lucrarea de f aţă care se v rea o pledoarie pentru modernitatea scriitorului şi, la ni v el f ormal, a scriiturii.

V om dedica primul capitol ( Probleme d e rece ptare ) unei treceri în re v istă a di v erselor studii care s-au ocupat, într-o măsura mai mare sau mai mică, de acest tip de abordare a prozei scriitorului. Noţiunile în jurul cărora v om organiza capitolul ( stilul indirect liber, text




I.L. Caragiale: jocuri textuale şi tipuri de discurs. Aplicaţie pe Momente şi Schiţe

9

„serios” – text parodic, blancurile ) nu v or f orma obiectul unor secţiuni aparte în analiza propriu-zisă, dar ele constituie coordonate esenţiale într-o astf el de interpretare şi, de aceea, ref eririle la ele se

v or f ace de-a lung ul întreg ii lucrări. Studiul asupra schiţelor carag ialiene v a f i organizat pe douădirecţii: una pri v ind distincţia între discursul epic şi cel dramatic,accentul punându-se însă pe coexistenţa lor, pe interf erenţe ( Dramatic şi /sau e pic. I n terfere n ţ e ) şi alta a vând ca obiect of erta de participare pe care o propun di v ersele tipuri de discursuri şi procedeele prin care se realizează destructurarea naraţiunii clasice ( Devalorizări ale d iscursului ). Aceste părţi ale lucrării au în comun insistenţa pe jocul naratorului cu textul, implicând atât personajele,

cât şi cititorul, şi accentul pus pe tehnicile de ambig uizare a scriiturii. Pentru delimitările terminolog ice, rezer văm cel de-al doilea capitol, Câteva re pere teoretice .

Cel de-al treilea capitol v a f i structurat din perspecti v a f uncţiilor naratorului şi a prezenţei sau absenţei acestuia în text,f actori pe care îi considerăm esenţiali în delimitarea epicului de dramatic. Se constată o anumită e v oluţie de la dramatic, care poate f i preponderent în „schiţele-scenetă” sau „antolog ii”, la epic, prin introducerea naratorului în lumea f icti vă. Totuşi distincţia nu v a putea f i tranşată în f a v oarea unuia sau altuia dintre discursuri pentru că mult mai importante ni se par interf erenţele: prezenţa unor naraţiuni de gradul 2 în prima categorie de schiţe şi crearea unei tensiuni dramatice în cea de-a doua.

Cel de-al treilea capitol propune, în primul rând, o analiză a modalităţilor de apel extratextual ale discursului ( Parate x tualitatea ,R ecuzarea d iscursului , Divaga ţ ia şi i n sertul ) şi apoi una a discursului autoref erenţial ( M etate x tul ).

Se doreşte astf el o analiză a modului în care scriitorul reuşeşte să se f olosească de ref erinţele intratextuale, intertextuale,metatextuale sau paratextuale pentru a crea o capcană pentru cititorul nea v izat urmărind, în f elul acesta, să of ere o lecţie de lecturăcritică a literaturii.


Ciobanu Cristina Il Caragiale Argument

Documents

Transcript of Ciobanu Cristina Il Caragiale Argument