Cînd iubirea, din cer, devine tavan - Dan C Mihailescu

8/7/2019 Cînd iubirea, din cer, devine tavan - Dan C Mihailescu

http://slidepdf.com/reader/full/cind-iubirea-din-cer-devine-tavan-dan-c-mihailescu 1/3

Privindu-te în oglinda celor care vin

E limpede mutarea de accent de pe specular pe exemplar, ce caracterizează

Întîlnire cu un necunoscut şi Note, stări, zile – cele două jurnale recent publicate deGabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Maestrul se ex-pune ucenicilor deopotrivă întogă şi sandale, cu sceptru şi tichie, încercănat şi fără fard, tot mai tangibil şi filial-palpabil din cît ar fi fost de (presupus) patern-inaccesibil. Cu alte cuvinte, eul îşisupune propriile fantasme, impulsurile narcisiace, febricitarea autoexpozitivă şienergiile plăsmuitoare, unui deliberat proces de – cum să-i spun? – alchimie

paideică.

Învăţăceii de ieri sînt meşterii de azi. Pălăria şi fularul lui Nae Ionescu, basca, pipaşi ghetrele lui Noica, vila de la Balcic şi soba de la Păltiniş îşi împletesc rostulacum cu excelenţa cultivată la NEC şi doxologia de la Humanitas.

„Mă expun – scrie Andrei Pleşu în prefaţă – ca să mă alătur tinerilor (dar şi celor mai puţin tineri) care se simt încă nesiguri de ei, încă tatonanţi, orgolioşi, dar timizi, harnici şi leneşi deopotrivă. Le propun ca temă de reflecţie propriile meleambiţii, neputinţe, experienţe şi speranţe.“

La rîndu-i, după ce defineşte jurnalul nu ca „document psihologic, nici psihiatric“,ci ca „aport individual la edificarea unei umanităţi comune“, Gabriel Liiceanu

recunoaşte: „Scriu fără să-mi pese prea mult de ce va spune lumea. Dar atunci de

ce o fac în văzul tuturor? (Poate pentru că ajung să cred că scormonitul meu înmine îi ajută pe cîţiva. Iar restul nu mă interesează.) Oricum, exprimîndu-se, un

scriitor îi exprimă pe ceilalţi“. El crede că „ceea ce trebuie «exhibat» estefragilitatea noastră «bună» şi răul lumii de care sîntem luaţi prin surprindere. Oricejurnal amestecă din acest punct de vedere confesiunea cu moralismul. E treabacelui care scrie să ştie pînă unde poate «întinde coarda» într -una sau alta din aceste

direcţii“.

Cum ştim, ucenicul dispreţuieşte „moralismul“ şi adoră confesiunile Învăţătorului,pîndind cu sadică sagacitate excesele, abaterile şi vinovăţiile acestuia, întrucauţionarea propriilor febrilităţi eretice. Or, aici, şi Liiceanu şi Pleşu excelează însinceritate, spre savoarea – presupun – a tinerilor împricinaţi. „Calul negru“, launul („simbol al poftei sexuale dezlănţuite“ în Republica lui Platon), „fratele porc“,la celălalt, sînt emblemele unei insurgenţe turbionare a cărei supunere spirituală afost (este?) cu atît mai spectaculoasă şi mai demnă de urmat cu cît învolburarea ei



se revelă mult mai răvăşitoare decît ne îngăduie să (între)vedem documentelescrise.

Ce-ar fi dacă aş sparge cu o piatră geamul unei maşini din parcare? se întreba Pleşuîn aprilie 1968, la nici 20 de ani. Logic, nu-i aşa? Din punct de vedere instinctual.

Dar ce dihanie este spiritul? revine el în 1972: „Spiritul comun crede că viaţaspirituală e un balet de nimfe, un rafinament decolorat, la antipodul animalităţii. Înrealitate, spiritul e o stihie brutală, un faun, o dihanie dezlănţuită, faţă de care micafebră a corpului e inocentă. Cine n-a avut niciodată intuiţia animalităţii specifice aspiritului are poate vocaţia culturii, a investigaţiei intelectuale, dar nu are vocaţiespirituală“. Vi se sperie gîndul? Tot aşa, în iunie 1977 îl citează pe Oscar Wildemeprizînd fidelitatea în iubire, cea care „este ca şi consecvenţa în viaţa intelectuală– simplă recunoaştere a eşecului“ (cînd iubirea, vorba lui, „din cer, devine tavan“),în 1987 aproape că imnifică gîlceava cărnii cu duhul în memorialistica lui

Galaction, după care, în 1996, citîndu-l pe Valéry, mărturiseşte că nu prinbibliotecă, nu pe cale livrescă, şi-a forjat fiinţa, ci prin contactul viu cu cîţivaoameni de calibru aparte (p. 141).

În sfîrşit, pentru mine, nărăvaşul Pleşu, cel care lipea de zid mania normativă a luiNoica, răscolindu-l interogativ despre „fratele porc“ din noi, e copleşitor de regăsitla p. 43, unde aflăm că adoră ploaia („aş putea trăi exaltat în orice ţară noroasă dinlume“) şi detestă „plaja însorită, vara“: „Nisipul încins, lumina orbitoare, corpurileezitînd între delăsare animală şi explozie energetică creează o atmosferă deobnubilare veselă, de surescitare halucinatorie“. În schimb, „cînd plouă, eşti adus

cu picioarele pe pămînt: ţi se livrează cea mai realistă imagine a condiţiei umane“.

Gabriel Liiceanu (citînd cu egală fervoare din Cioran şi Kierkegaard) oscileazăfermecător între nepăsarea exhibării şi buna coerciţie. „Tot comportamentul meueste deviat de cultul sentimentelor frumoase, de morală, de «educaţie», aşa încîtatunci cînd natura izbucneşte în mine cu acea fervoare care face să cadă toatecenzurile, mă simt mizerabil, mă simt ultimul om, şi nicidecum un superb animal

eliberat şi liber.“

Ne spune că a „adorat excesul“ („dintr -un sentiment exacerbat al pudorii am vrut

să trec în ochii lumii drept un tip măsurat“), că ani de-a rîndul a trăit într -un „soi debulimie erotică“ („viaţa mea se încărca şi se descărca tot timpul ca o uriaşă baterieconstruită după principiul plăcerii“), că feţele eului său conţin melancolia şi ludicul„dornic să se prostească în o mie de feluri“, violenţa, isteria, concupiscenţa şitandreţea, aroganţa, şovăiala, oroarea de ridicol, umilinţa, orgoliul şi voinţaneînduplecată. Un „eu băşcălios şi fericit să moară de rîs“, dar şi „pus pe treabă şi



vrînd să răstoarne munţi“, „leneş şi lipsit de orice chef“, dar şi „terorizat deperspectiva catastrofei“... „Cine sînt eu de fapt?“ încheie el.

Ce altă întrebare mai cumplită – adică mai plină de învăţăminte – se poate imagina

pentru tinereţea aflată în plină căutare a propriului destin?

Cum, deci, să nu-i invidiezi pe tinerii săi alumni – Sorin Lavric, Cătălin Cioabă,Gheorghe Paşcalău, Bogdan Mincă – pe care-i priveşte cu sinceră admiraţie (pp.36, 41 ş.u.)? „Maestrul – conchide Liiceanu – e cel care te ajută să obţii libertateade gîndire, după ce mai intîi ai acceptat să ţi-o pierzi slujindu-l.

Cînd iubirea, din cer, devine tavan - Dan C Mihailescu

Documents

Transcript of Cînd iubirea, din cer, devine tavan - Dan C Mihailescu