Istoria ChişinăuluiOraşul Chişinău, capitala Republicii Moldova, este amplasat pe şapte coline, în imediata vecinătate a rîului Bâc. Teritoriul localităţilor şi împrejurimile au fost locuite încă din paleolitic, printre cele mai semnificative vestigii arheologice fiind cele aparţinând culturilor geto-dacă (secolele IV-I î.e.n.) şi Sântana de Mureş-Cerneahov (secolele III-IV î.e.n.). Din epoca din urmă datează şi un mare tezaur de monede de argint romane târzii, majoritatea bătute în anii 351-361 pentru Constantius al II-lea. În diferite puncte din zonă au fost descoperite urme ilustrând cei peste o mie de ani de istorie încă puţin cunoscută până în timpul când documentele ne fac cunoscut numele de Chişinău. Se pare că toponimul, de origine turcică, ar indica existenţa unui izvor de care se leagă începutul aşezării.

Prima menţiune a Chişinăului datează din anul 1436, când într-o danie a domnitorilor Ilie şi Ştefan se precizează hotarul posesiei boierului Vancea, "lângă Bâc de cealaltă parte, pe valea care se gaseşte în faţa Cheşeneului lui Acbaş". Un alt hrisov, emis de Ştefan cel Mare în 1466, confirmă trecerea seliştei în proprietatea unchiului său, "cinstitul boier, dumnealui Vlaicul la Chişinău, la fântâna Albişoara". Dezvoltarea aşezării va porni de la o neînsemnată alcătuire rurală, pomenită într-un act din 1576 ca "un sat anume Chişinăul, pre Bâcu, în ţinutul Lăpuşnei cu mori în Bâcu".

În secolul al XVII-lea, calitatea de târg a aşezării este atestată de domnitorul Dimitrie Cantemir ("târguşorul Chişinău are puţină importanţă"), iar un document din 1666 aminteşte de "orăşenii din Chişinău". Transformarea Chişinăului într-un important centru de schimb a fost favorizată de funcţia sa de loc de popas pe calea comercială Iaşi-Bender, de prezenţa arterei navigabile a Bâcului, precum şi de poziţia centrală în regiunea dintre Prut şi Nistru. Avântul economic din secolul al XVII-lea este ilustrat de descoperirile monetare - piese din Imperiul Otoman, Polonia, Lituania, Suedia, Imperiul romano-german, Ţările de Jos etc. Se cuvin remarcate un tezaur cu emisiuni occidentale, ascuns probabil în timpul violentului atac ţărănesc din 1659, care a lovit întreaga Moldovă şi Ţara Românească, şi un mare depozit (circa 10000 exemplare) cuprinzând mai ales şilingi suedezi, polonezi şi prusieni şi imitaţii bătute la Suceava sub Eustratie Dabija (1661-1665) şi succesorii săi, îngropat către sfârşitul secolului, poate la 1690, când tătarii au incendiat localitatea. Cu puţin înainte de ultima dată, Chişinăul a avut de suportat un alt moment dificil, căci în vecinătatea sa, spre nord şi aproape de rîul Ichel, a avut loc în 1672 lupta hotarâtoare dintre susţinătorii şi oponenţii domnitorului Gheorghe Duca (1668-1672).

În sursele documentare interne, Chişinăul este pentru prima dată numit oraş în 1712. Mai târziu, extinderea lui în suprafaţă este rezultatul contopirii cu satele adiacente: Buiucani, Vovinţeni, Hruşca, Malina Mică, Munceşti, Visterniceni, Schinoasa ş.a. În secolul al XVIII-lea dezvoltarea sa este încetinită de războaie, incendii şi procese fără de sfârşit pentru stapânirea pământurilor. Proprietăţi funciare considerabile aparţineau atunci mănăstirilor ieşene Sfânta Vineri şi Galata.

Aspectul oraşului medieval, caracteristic mai degrabă pentru o aglomerare de tip sătesc, se conturează cu ajutorul descrierilor călătorilor străini şi al planurilor tipografice întocmite la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ca şi alte târguri din Moldova şi Tara Românească, el avea reţea rutieră neregulată şi gospodării dispuse în regim "afânat". Sursele de epocă pun permanent în evidenţă ansamblul cu destinaţie preponderent comercială, aşa-numit bazar, incluzând o hală de piatră, dughene, ateliere, depozite, hanuri şi caravanseraiuri. Către zona centrală gravitau atât instituţiile urbane

cât şi punctele în care s-au instalat străinii, mai ales negustorii (strada Turcilor, strada Armenilor, fundacul Grecilor, fundacul Sârbilor etc.). Stratificarea populaţiei explică prezenţa a două tipuri principale de locuinţe: de lemn, de dimensiuni modeste şi eu acoperişuri uşoare (adevărate case tărăneşti

Chişinăul de la sfârşitul sec.XIX

Pasaj. (acum Primăria, sf. sec XIX)

transpuse în mediul urban), şi de zid în două niveluri, apartinând unor proprietari înstăriţi.

Cartierele de locuit erau grupate în jurul celor şase biserici parohiale, consemnate de Von Raan în 1788: biserica "Naşterea Maicii Domnului" "Mazarache"), biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" ("Râşcanu"), biserica "Bunăvestirea" etc. Tradiţia orală situează în anii 1752-1777 ridicarea celei mai vechi biserici existente azi în oraş de către serdarul Vasile Mazarache. Inclusă într-o centură de zidărie, ea constituie un punct al apărării urbane, însoţit de o amplă reţea de căi subterane secrete de evacuare. Supusă în timp unor intervenţii însemnate, ea pastrează totuşi planul originar în formă de cruce treflată, care vine din Athos prin Serbia şi Bulgaria, ajungând în spaţiul românesc prin secolele XIV-XV. Elementul dominant, dezvoltat pe verticală, e turla-clopotniţă încoronată cu un acoperiş în formă de clopot. Partea altarului este consolidată în exterior cu contraforturi masive care contribuie la expresia de sobrietate şi monumentalitate a edificiului.

Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" a fost zidită în 1777 cu cheltuiala boierului Constantin Râşcanu. Sub aspect planimetric, ea se remarcă prin apropierea de formula veche moldovenească (configuraţia alungită, componenţa tripartită adaptată cultului grec-oriental, terminaţia treflată), dar intrarea a fost transferată de pe axul longitudinal înspre partea de sud a pronaosului, completat ulterior cu un mic pridvor.

Biserica "Bunăvestirea" a fost construită inainte de 1795 şi refăcuta integral în 1810 de căpitanul Gavriil Terinte. Planul ei drept, în formă de navă, derivă din tipul "arhaizant" al bisericitor modoveneşti - un rezultat al transpunerii arhitecturii ecleziastice de lemn în zidărie.

Catedrala "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", fosta biserică domnească "Sfântul Nicolae", amintită documentar în 1739, a fost reclădită din temelie de serdarul Năstase Lupul. Acest simbol al centrului orăşenesc de altădată a dispărut, ca şi alte construcţii religioase de valoare, între care se numără şi biserica "Sfântul Ilie", menţionată în secolul al XVIII-lea şi reconstruită în 1806. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului următor, Chişinăul avea circa 7000 de locuitori, 80 de dughene, 52 de ateliere şi câteva şcoli. O cetate bastionată va fi ridicată din iniţiativa comandamentului militar rus împotriva armatei otomane.

După 1812, când Rusia a anexat partea răsăriteană a Moldovei, numită de atunci Basarabia, Chişinăul a devenit centrul administrativ al acesteia. Această noua funcţie îi va favoriza dezvoltarea, deşi regimul ţarist a împiedicat sistematic afirmarea aspiraţillor nationale şi sociale. Oraşul a fost unul dintre centrele în care a fost plănuita revolta grecilor împotriva Imperiului otoman şi de la Chişinău va porni Alexandru Ipsilanti în expediţia militară de dincolo de Prut, care s-a desfăsurat simultan cu revoluţia din Ţara Românească, condusă de Tudor Vladimirescu (1821). Eşecul celor două acţiuni va aduce la Chişinău un val de refugiaţi. Tot în această epocă A.S. Puşkin şi-a petrecut aici exilul (1820-1823).

Conform planului adoptat în 1834, oraşul cuprindea doua părţi distincte: cea "de jos", cu străduţe medievale întortocheate, şi orasul nou, "de sus", impărţit în cartiere delimitate conform normelor

stabilite. În acest plan este trasată strada cenrtală a oraşului - Moskovskaia (actualmente bulevardul Ştefan cel Mare) şi delimitat terenul pentru viitoarea piaţă cu catedrală şi grădină publică. Astfel, incă din această epocă se conturează tendinţa de sistematizare a oraşului. În partea "de sus" au apărut primele dughene de piatră, depozite, spitale, staţii poştale, cazărmi s.a. Majoritatea construcţiilor erau executate conform "modelelortip" adunate în albumuri, care erau expediate în toate guberniile Rusiei.

În 1830-1836 a fost construită catedrala actuală, dupa proiectul arhitectului A. Melnikov din SanktPetersburg, iar în 1840 Arcul de

Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena"

Biserica Luterană (anii '30 ai sec.XIX)

Triumf (arhitect, L. Zauskevici din Odessa). Prevestitori ai romantismului, de unde incepe arhitectura eclectică a Chişinăului, au fost biserica Luterană (1833), în stil neogotic, azi dispărută, şi Penitenciarul, construit ca un castel pseudoroman, ale cărui vestigii s-au mai păstrat (arhitect, G. Toricelli).

În acest timp, majoritatea edificiilor publice, de cult şi de locuit se realizau în stil clasicist; acestei categorii îi aparţine fosta casa a lui G.T. Monastârski din 1870, cunoscută sub denumirea Şveiţarskaja gostiniţa ("Hotelul elveţian", la intersecţia dintre bdul Ştefan cel Mare şi str. Mitropolitul G. Bănulescu-Bodoni). În acelaşi stil au fost construite biserica "Toţi Sfinţii" (1838) din Cimitirul Central, biserica "Sfântul Haralambie" (1836) din str. Alexandru cel Bun şi biserica Romano-catolică (1837-1838) din str. Mitropolitul Dosoftei. Prima reprezintă o biserică clasică de tip central, cea de-a două un model complex în care intâlnim elemente ale unei biserici autohtone şi cele ale unei biserici ruso-bizantine de tip "cruce greacă inscrisă", iar ultima, proiectată de o comisie specială din Sankt-Petersburg, aparţine clasicismului tardiv.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ritmul modernizării oraşului a devenit mai rapid: a fost construită calea ferată (1870), au fost pavate străzile, a fost înfiinţată presa locală (aici a apărut, în limba română, primul ziar din Basarabia). În privinţa arhitecturii, după 1870 se impune eclectismul. Câteva dintre edificiile reprezentative ale acestei epoci erau destinate instituţiilor de învătământ: Seminarul Teologic (deschis în 1813, astăzi dispărut), Gimnaziul de băieţi nr.1 (str. 31 August; astăzi clădirea adăposteşte Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei), şcoala Reală (1883; astăzi un bloc al Universităţii de Stat din Moldova), Gimnaziul de băieţi nr.2 (1890-1904; nu s-a păstrat), Gimnaziul de băieţi nr.3 (str. Mateevici; astăzi Institutul de Arte) şi Gimnaziul de fete "Dadiani" (str. 31 August).

La începutul secolului al XX-lea au fost ridicate clădirea Dumei orăşeneşti şi cea a Băncii (astăzi Sala cu Orgă); prima urmează tradiţiile goticului italian şi ale Renaşterii târzii (arhitect, M. Elladi, cu colaborarea lui A. Bernardazzi), iar cealaltă reprezintă stilul eclectic, îmbinând elemente romantice cu concepţia generală clasicizantă (după proiectul inginerului M. Cekerul-Kuş). Eleganţa formelor şi bogăţia ornamentelor modelate caracterizează Casa Hertz, una dintre cele mai frumoase clădiri ale oraşului (azi Muzeul Naţional de Arte Plastice).

A. Bernardazzi (1831-1907) a fost unul dintre cei mai celebri arhitecţi ai Basarabiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului următor. Stilizator talentat, el a ştiut sa modeleze şi să prelucreze formele arhitecturale ale diferitelor epoci şi popoare. După proiectele sale sau cu colaborarea lui au fost realizate circa 30 de edificii, spre exemplu: biserica grecească "Sfântul Panteleimon" (1889-1891), în stil neobizantin, c clădire a Gimnaziului de fete "Dadiani" (1900-1903), în stil gotic Italian, şi capela Gimnaziului de fete din str. Puşkin (1895-1897), unde se combină elemente ale arhitecturii ruse de la sfârşitul secolului al XVII-lea cu elemente de arhitectură orientală. În ceea ce priveşte influenţa arhitecturii orientale musulmane, trebuie menţionat că edificiul destinat a adăposti Muzeul Zoologic, Agricol şi de Artizanat (astăzi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală), ridicat în 1903-1905 (arhitect, V.Ţiganko). Muzeul fusese întemeiat în 1889 ca Muzeu Agricol şi a strâns în cursul existenţei sale centenare bogate colecţii, inclusiv de arheologie, numismatică şi artă.

În 1917, Chişinăul a fost centrul mişcării de emancipare naţională, în calitate de capitală a Republicii Moldoveneşti. Aici a fost proclamată, la 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România. Fiind până la anexiunea sovietică din 1940 cel de al doilea mare oraş al României, el a continuat să se afirme ca un puternic centru economic (mai ales în comerţul cu cereale, dar şi în domeniile bancar şi industrial), cultural şi artistic. În acest timp s-au efectuat lucrări de restaurare în zona centrală şi sau ridicat în partea "de sus" locuinţe care dau măsura prosperităţii sale. În 1927 a fost instalată în centru, pe un piedestal

Gimnaziul nr.1 de băieţi (anii '60 ai sec.XIX)

Farmacia "Kagan" (sf. sec.XIX)

construit după proiectul arhitectului A. Bernardazzi, statuia monumentală a gloriosului domn al Moldovei medievale, Ştefan cel Mare (1457-1504). Acest monument emblematic pentru Chişinăul contemporan este opera sculptorului Alexandru Plămădeală (1888-1940), care a fost de asemenea iniţiatorul Muzeului de Arte Plastice (1939), care posedă în colecţiile sale icoane vechi moldoveneşti şi capodopere ale artei occidentale (secolele XV-XIX) şi ruseşti.

În timpul celui de al doilea război mondial oraşul a suferit mari distrugeri. Arhitectul A. Şciusev (1873-1949) a condus elaborarea planului general de reconstrucţie din anii 1947-1949, când localitatea sa extins cu noi cartiere de locuinţe. Chişinăul a devenit capitala R.S.S. Moldoveneşti şi, în ciuda viciilor bine cunoscute ale regimului inlăturat de curând, a continuat să se dezvolte, rămânând principalul centru de păstrare, în aceste condiţii nefavorabile, a culturii naţionale. În această epocă au fost realizate: gara (arhitect, L. Ciuprin, 1948), Grădina Publică şi Aleea Clasicilor (1957), Biblioteca Naţională (arhitect, A. Ambarţumean), sediile Casei Guvemului (arhitect, S. Fridlin, 1965), al Parlamentului (arhitect, A. Cerdanţev, 1976), al Sindicatelor (arhitect, V. Kudinov, anii '70) şi al Preşedinţiei (arhitect, Iu. Tumanean, anii '80), hotelurile "Codru" (arhitect, V. Kudinov), "Naţional" (arhitect, A. Gorbunţov şi V. Şalaghinov) şi "Cosmos" (arhitecţi, B. Banâkin şi I. Kolbaieva), aeroportul (arhitect, A. Eksner), Teatrul de operă şi balet (arhitecţi, L. Kurenoi şi A. Gorşkov), Circul (arhitecţi, S. Şoihet şi A. Kiricenko, anii '80), Centrul de Artă (arhitecţi, I. Zagoreţki, A. Şevţov şi M. Orlov, anii '80) etc.

Ca urmare a proclamării independenţei Republicii Moldova, la 27 august 1991, importanţa politică, administrativă şi culturală a oraşului Chişinău a crescut. Timp de 560 de ani, vechea aglomeraţie rurală de la Chişinău a cunoscut o evoluţie complexă, cu multe momente dramatice sau chiar tragice, până în zilele noastre, când ea aspiră să exprime din plin funcţia de capitală a unui stat european modern.

Chişinău din anii '50