UNIVERSITATEA CREsTIN

DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE RELA II ECONOMICE INTERNA IONALE

LUCRARE DE LICEN CHINA IN ECONOMIA MONDIAL

Conducator stiintific : Absolvent:

BUCUREsTI 2008

CUPRINSINTRODUCERE.................................................................................................................. ......3

Capitolul 1. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ECONOMIEI CHINA....................

5

1.1. R.P. CHINA ASPECTE MONOGRAFICE........................................................................................................ 6 1.2. DEBUTUL REFORMEI CONOMICE.................................................................................................... ................ 11 1.3. STADIILE REFORMEI SCHIMBARI INDRAZNETE DE ORIENTARE.................................................... 14 1.4. STRTEGIE SI POLITICI MACROECONOMICE...................................................................... .......................... 19 1.5. REFORMA INTREPRINDERILOR..................................................................................................... .................... 22

Capitolul 2. ANALIZA EVOLUTIEI ECONOMIEI R.P. CHINA.....................................

30

2.1. ROLUL INVESTITIILOR STRAINE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI................................. 30 2.2. DEZVOLTAREA ECONOMICA REGIONALA.................................................................................................. 36 2.3. ECONOMIA CHINEI IN DATE STATISTICE........................................................................................... 41 ...........

Capitolul 3. ROLUL CHINEI IN EVOLUTIA COMERTULUI MONDIAL....................3.1. CHINA SI OMC54

54

3.2 .LOCUL CHINEI IN COMERTUL MONDIAL SI IN CEL AL EXTREMULUI ORIENT................................ 63 3.3. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA SUA................................................................................................... 65

3.2.1. Strategiile industriale, de investitii si de schimb valutar ale Chinei si impactul asupra economiei americane 3.2.2 .Relatia comerciala asimetrica ntre SUA si China ............................................................... 693.4. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA UE........................................................................... ........................... 70 3.5. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA ROMANIA....................................................................................... 76

67

Capitolul 4. PERSPECTIVE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI SI POSIBILE CONSECINTE L A NIVELMONDIAL..............................................................................................................79

4.1. EVOLUTIA RAPORTURILOR ECONOMICE CU TARILE LUMII.................................................................. 79 4.2. AFIRMAREA CHINEI CA PUTERE ECONOMICA REGIONALA................................................................... 80 4.3. PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE ECONOMICA A CHINEI................................................................ 90 .....

CONCLUZII....................................................................................................................

...........

93

BIBLIOGRAFIE............................................................................................... ................................................................. 98

INTRODUCERE Economia Chinei refuza sa se ncadreze ntr-unul din sistemele economice cunoscute. Privind nu doar tarile dezvoltate, ci si pe cele subdezvoltate, conceptul another development arata ca scopul final n dezvoltarea unei tari nu este productia si cresterea economica sau egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuintelor social-umane. Paradigma occidentului industrial nu este potrivita pentru societatile n curs de dezvoltare, fapt care a dus la aprecierea ca locomotivele tarilor dezvoltate sunt prea rapide pentru vagoanele lumii a treia. Dupa peste doua decenii de reforma, viziunea lui Deng Xiaoping, artizanul recunoscut al reformei profunde a Chinei, s-a dovedit corecta, drumul urmat potrivit acestei viziuni asigurnd economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, printre cele mai nalte din lume, premise solide pentru modernizare si crestere a competitivitatii Lucrarea intitulat REPUBLICA POPULARA CHINEZA IN ECONOMIA MONDIALA este realizat n scopul evidentierii aspectelor cu privire la procesul de reforma a economiei chineze nceputa n anul 1978 , proces de o amploare si complexitate deosebite, care are efecte profunde asupra tuturor domeniilor societatii, materializate n transformarile radicale care s-au produs si se vor produce n continuare si care decurg dintr-o conceptie coerenta si flexibila privind obiectivele esentiale ce trebuie atinse si caile de urmat pentru realizarea acestora. Lucrarea este structurat pe patru capitole. Astfel, primul capitol evidentiaz cateva aspecte monografice ale Chinei referitoare la imensitatea teritoriului si a populatiei tarii,la marile diferente naturale, economice si culturale ntre regiunile tarii,ce confera politicii de dezvoltare economica regionala un rol primordial n ansamblul politicilor specifice de nfaptuire a reformei economice. Tot in acest capitol se face o prezentare a tabloului de ansamblu al reformei economice chineze si al realizarilor nregistrate n contul acesteia. Al doilea capitol face referire la aspecte privind date statistice minutioase care ilustreaza, n limbajul sintetic al cifrelor, schimbarile majore petrecute n plan economic si social pe parcursul celor 5 decenii de existenta a Chinei Noi.Este evidentiat rolul investitiilor straine in dezvolarea Chinei,precum si cel al dezvoltarii economice regionale ,acesta fiind un alt plan pe care s-a afirmat pregnant reforma economica. Al treilea capitol pune in lumina rolul Chinei in evolutia comertului mondial prin re latiile sale comerciale pe care le desfasoara cu marile puteri ale lumii, SUA si Uniunea Europeana, precum si pe cele pe care aceasta le are cu tara noastra.Tot aici sunt evidentiate si implicatiile aderarii Chinei la OMC , la sfarsitul a 15 ani de negocieri bilaterale si multilaterale. Ultimul capitol al lucr rii este destinat analizei perspectivelor de dezvoltare economica a Chinei,prin prisma evolutiei raporturilor sale economice cu tarile lumii.Sunt prezentate deasemenea posibilele consecinte la nivel regional si mondial ale ascensiunii Chinei pe scara

economica si nu numai. Pentru a-si asuma intr-adevar statutul de putere mondiala, China va trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa se confrunte deschis cu Statele Unite. Motivul alegerii acestei teme deriv din dorinta de documentare cu privire la problematica deosebit de complexa ridicata de evolutia economica fara precedent ,din ultimele decenii a R.P.China si a posibilelor evolutii viitoare ale economiei acestei tari. Astazi, nimeni nu poate prevedea unde va duce marsul impetuos al Chinei pe calea dezvoltarii si daca aceasta isi va regasi rolul mitologic de centru al lumii sau daca se va prabusi in haosul care i-a marcat de atatea ori istoria. Viitorul Chinei va depinde de gradul de coeziune al statului. Controlul puterii centrale se intemeiaza pe un concept cultural: important nu este controlul economic, ci controlul politic si moral.

CAPITOLUL 1

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ECONOMIEI R.P. CHINAntelegerea de fond a resorturilor, formelor de realizare si finalitatilor acestui proces urias de transformari nnoitoare pe care le comporta tranzitia sistemului economic chinez este facilitata de pastrarea permanenta n atentie a ctorva trasaturi definitorii ale societatii si modelului socio-cultural specifice acestei tari: populatia Chinei reprezinta peste o cincime din populatia ntregului glob, ceea ce confera o dimensiune impresionanta att a efortului national de dezvoltare economica si sociala, ct si a impactului acestei dezvoltari asupra economiei lumii; civilizatia chineza, una dintre cele mai proeminente si mai bine individualizate din lume, s-a dezvoltat o lunga perioada n conditiile unei izolari considerabile, facilitata si de barierele fizice ce delimiteaza arealul national; interventiile straine, de la colonialismul european la imperialismul japonez, au avut efecte negative profunde asupra societatii chineze, soldate, printre altele, cu pierderi teritoriale si cu intensificarea tendintelor regionaliste; populatia Chinei este puternic concentrata n regiunile costale, estice, zona centrala si cea vestica a teritoriului tarii fiind mult mai putin populate, mai aride si mai putin productive; centralizarea puternica a puterii politice de la revolutia din 1949 si crearea Republicii Populare Chineze si pna la nceputul reformei economice din anul 1978 au imprimat modelului socio-cultural national mentalitati pe care actuala reforma economica si propune sa le modifice fundamental;

China rurala constituie un segment puternic traditionalist al societatii chineze, modul de viata a populatiei rurale nesuferind transformari majore nici sub impactul Revolutiei culturale, nici sub cel al actualei modernizari; efortul apreciabil de modernizare pe care l-a antrenat reforma economica a condus la nregistrarea unor rezultate apreciabile; n acelasi timp, societatea chineza ramne precumpanitor rurala, cu un grad limitat de urbanizare si industrializare, concentrate ndeosebi n zona de est. Pe fondul acestor trasaturi care explica multe dintre orientarile reformei si modurile specifice de rezolvare a problemelor specifice acesteia, vor putea fi evidentiate performantele nregistrate de economia chineza n ultimele doua decenii de reforma, principalii factori care au determinat revirimentul economic ncepnd din anul 1978, momentul initierii procesului de reforma, precum si perspectivele ntrevazute de specialistii chinezi ai continuarii acestui proces. 1.1. R.P. CHINA ASPECTE MONOGRAFICE

China (Zonghua Renmin Gongheguo), tara din estul Asiei, a treia tara ca suprafata (dupa Rusia si Canada) si cu cea mai mare populatie dintre toate statele lumii, este marginita in nord de Republica Mongola si de Rusia; in nord-est de Rusia si Korea de Nord, in est de marea Galbena si Marea Chinei de Est; in sud de Marea Chinei de Sud, Vietnam, Laos, Myanmar (cunoascuta si cu numele de Burma), India, Bhutan si Nepal; in vest este marginita de Pakistan, Afghanistan si Tadjikistan si in nord-vest de Kyrghistan si Kazahstan. Chinei ii apartin mai mult de 3400 de insule. Are o suprafata de 9.571.300 km 2, neincluzand Hong Kong, Macau si teritoriul care se afla sub controlul Republicii Chineze din Taiwan, pe care China il considera o provincie renegata. In 1971, Natiunile Unite au admis Republica Populatiei Chineze (principalul teritoriu chinez) si au exclus Republica Chineza (Taiwan) din parteneriat. Cu toate ca majoritatea guvernelor din toata lumea nu recunosc Taiwanul ca stat independent, insula mentine totusi o economie si un guvern distinct. Hong Kong, oficial un teritoriu britanic, i-a revenit Chinei in 1997. Cu toate acestea, informatiile prezentate in aceasta lucrare nu se refera si la Hong Kong, care mentine o economie separata si are o autonomie politica considerabila. Aceste date deasemenea nu includ Macau, localizata langa Hong Kong pe coasta de sud a Chinei, care este un teritoriu chinezesc administrat de Portugalia. Cateva caracteristici retin atentia de la prima vedere pentru cel ce se apropie de istoria Chinei. In primul rand, unitatea spatiului si coeziunea civilizatiei. In pofida pustiitoarelor revolte sociale, a conflictelor dinastice si a razboaielor civile, sau a repetatelor invazii externe, care au determinat diviziuni ale unitatii statale, mai mult sau mai putin durabile, acestea nu au avut consecinte geopolitice ireparabile.[1] Capiatala Chinei este Beijing, cel mai populat centru urban este Shanghai. China are peste 20 de orase mari cu o populatie minima de 1 milion de locuitori. Profile de orase: Beijing capitala Chinei cu o populatie de 5,8 milioane de locuitori (10,8 milioane in 1999)

Shanghai 15,1 milioane locuitori Tianjin 4,6 milioane locuitori Shenyang 3,6 milioane locuitori Wuhan 3,3 milioane locuitori Guanghzou 2,9 milioane locuitori Chongqing 2,3 milioane locuitori Nanjing 2,1 milioane locuitori Xian 2,0 milioane locuitori China incadreaza o mare varietate de forme de relief si varietate corespunzatoare de resurse naturale. In general, cele mai mari inaltimi de pe teritoriul Chinei se gasesc in vest, unde se afla unii dintre cei mai inalti munti de pe Pamant. Trei dintre acestia, muntii Tien Shan, Kunlun si Qinling, dateaza din perioada Paleozoica de ridicare muntoasa (orogeneza), care a inceput in perioada Carbonifera si s-a terminat in perioada Permiana, cand toate portiunile de pamant ale Terrei s-au unit pentru a forma un singur supercontinent, Pangaea. Muntii Himalaya, sunt de origine mai recenta. S-au format cand sedimentele odata depozitate intr-o mare mezozoica, numite tethys, au fost stranse intr-un loc si ridicate la suprafata datorita coliziunii Indiei cu Eurasia, eveniment ce a inceput in timpul epocii Oligocene a perioadei Tertiare, in urma cu aproximativ 40 milioane de ani. Numeroasele tipuri de munti ale tarii inchid o serie de platouri si bazine care furnizeaza o considerabila sursa de apa si de resurse minerale. Varietatea de tipuri climatice, de la subpolara la tropicala si incluzand mari zone alpine si desertice, suporta o magnifica viata animala si o deosebita flora. Muntii ocupa aproximativ 43% din teritoriul Chinei; platourile muntoase mai ocupa inca 26 de procente; bazinele, asezate in principal in zonele aride, ocupa 19%. Numai 12% din totalul teritoriului reprezinta zonele de campie. Mai mult de o cincime din totalul populatiei Pamantului traieste in China. China a dat nastere celei mai vechi civilizatii din lume si are o istorie ce dateaza din urma cu 3500 de ani. Zhonghuo, numele chinezesc pentru tara, inseamna teritoriul central, o referinta la credinta chinezeasca in care se spune ca tara era centrul geografic al Pama ntului si singura civilizatie adevarata. In secolul al XIX-lea, China a devenit o natiune slaba din punct de vedere economic si politic, dominata de puteri straine. China a inregistrat multe schimbari in prima jumatate a secolului XX. Guvernul imperial a fost inlaturat si in anii haotici care au urmat, doua formatiuni politice Kuomintang (KMT) si comunistii s-au luptat pentru controlul tarii. In 1949, comunistii au castigat controlul

statului. Atunci guvernul Republicii Chineze, condus de KMT, s-a retras in Taiwan. Ridicarea la putere a comunistilor din 1949 a constituit unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Chinei; intr-o remarcabil de scurta perioada de timp s-au facut schimbari radicale atat in economie cat si in societate. Prima masurare a numarului populatiei dupa preluarea statului de catre comunisti a avut loc in 1953.[2] La acea data, populatia Chinei era de 582.600.000 locuitori. La cea de-a doua masurare, care a vut loc in 1964, s-a aratat o crestere pana la 694.580.000; la cea de-a treia , in 1982, masuratorile au aratat o populatie de 1.008.180.000 (fara Hong Kong, Macau si Taiwan), facand din China primul stat care a trecut pragul de un miliard de oameni. Intre 1953 si 1997, rata mortalitatii a cazut de la 22,5 la aproximativ 7 la 1000 de locuitori; rata natalitatii a cazut deasemenea de la 45 la 1000 de locuitori in 1953, la aproximativ 16,4 in 1997. Ca rezultat, cresterea numarului de oameni s-a micsorat de la 22,5 la mie in 1953, la 0,9 la mie in 1997. Chiar si in aceste conditii, China tot inregistreaza o crestere anuala a populatiei de aproape 11 milioane de oameni. Descresterea fertilitatii inregistrata intre anii 1950 si anii 1990, a fost datorata in mare parte eforturilor facute de guvern pentru incurajarea casatoriilor tarzii si, mai recent, influentarea familiilor chineze sa aiba un singur copil. Acest program a fost cuplat cu o continua expansiune a facilitatilor in domeniul sanatatii, care asigurau destule informatii despre controlul sarcinilor si contraceptive foarte ieftine sau de multe ori gratis. A fost oficial estimat in 1984, ca 70% din totalul cuplurilor de varsta fertila folosesc prezervative si ca 24 milioane de cupluri au declarat oficial ca nu vor avea mai mult de un copil. Avortul este legal si presiuni sociale pentru a opri o sarcina sunt facute femeilor care au deja un copil. Minoritatile nationale au fost in general excluse din progranul guvernamental de control al nasterilor, pastrand tratatele de ingaduire a acestora la un maxim de independenta culturala. In 1980 guvernul a declarat ca 65% din populatie era sub varsta de 30 de ani. Astfel, o proportie substantiala a populatiei chineze este la o varsta fertila de cel putin cateva decenii de atunci. In septembrie 1982, liderul Partidului Comunist Chinez a declarat ca natiunea trebuie sa limiteze populatia la 1,2 miliarde pana la sfarsitul secolului, o limita care intensifica eforturile de control al populatiei. In 1988, guvernul a recunoscut ca acea limita era de neatins si au revizuit-o la 1,27 miliarde. China avea in 1977 o populatie estimata la 1.226.274.731 locuitori. Densitatea populatiei era de 128 de persoane pe km2, existand mari diferentieri teritoriale. Exista regiuni cu o densitate foarte mare a locuitorilor, cum ar fi in Campia Chinei de Est. In bazinele fluviilor Chang Jiang si Huang He, densitatea depaseste 1000 loc/km2. Sunt deasemenea regiuni cu densitati mici (in vest si nord) si foarte mici (Podisul Tibet) sub 2 loc/km2. Densitatea populatie scade astfel de la est la vest. Mai mult de 70 milioane de oameni apartin la 55 de minoritati nationale. Majoritatea acestor rase sunt distinse de chinezi mai mult prin limba si religie decat prin aspectul fizic. Principalele minoritati sunt rasa Tai, care vorbesc limba Zhuang, numarand aproape 15,5

milioane, asezati in Regiunea Autonoma Guangxi Zhuang; rasa Hui, care sunt in jur de 8,6 milioane, asezati in Regiunea Autonoma Ningxia Hui, Gansu si Qinghai; aborigenii Miao, aproximativ 7,4 milioane locuitori, ce ocupa regiunile numite Guizhou, Hunan si Yunnan; minoritatea Turkic, care numara in jur de 7,2 milioane de oameni si vorbesc limba Uygur, locuiesc in Regiunea Autonoma Xinjiang Uygur; rasa Tibetana, in numar de 4,6 milioane, care locuiesc in Regiunea Autonoma Tibet, Qinghai, Sichuan si deasemenea Yunnan. Alte grupuri minoritare includ Tujia (5,7 milioane), Bouyei (2,5 milioane), Koreeni (1,9 milioane) si Manchus. Oamenii care apartin minoriatii Manchus sunt descendenti ai dinastiei care a cucerit China in secolul al XVIII-lea si s-a stabilit in Qing sau Manchu. Numarand aproximativ 9,8 milioane, ei sunt aproape de nedistins de chinezi. Desi foarte bine industrializata, China continua sa fie o natiune predominant rurala, cu o agricultura foarte bine dezvoltata. Cu toate ca mari concentratii urbane au existat in China chiar si inaintea Imperiului Roman (44 i.Hr 476 d.Hr), tara are per ansamblu o urbanizare destul de inceata. Se estimeaza ca 69% din populatie traieste in mediul rural. Liderul comunist Mao Zedong credea ca marea diferenta dintre populatia rurala si urbana era cauza diferentei sociale din China. In timpul anilor 60 si in prima jumatate a anilor 70, statul a facut nenumarate eforturi de a trimite tineri educati din mediul urban in mediul rural pentru cativa ani sau poate chiar definitiv. Aceasta miscare urmarea dezvoltarea modului de trai urbanistic si in cel rural si totodata reducerea interesului taranior de amigra spre oras. Ac est program a fost partial stagnat in 1976, odata cu moartea lui Mao Zedong[3] si eliminata la sfarsitul anului 1978, cand migrarea spre orase a inceput sa creasca. Potrivit unei evaluari sumare facuta dupa desfasurarea celui de al cincilea recensamnt la scara nationala, China are o populatie de l,2953 miliarde de locuitori, inclusiv regiunile administrative speciale Hong Kong si Macao si Provincia Taiwan. Populatia care traieste n partea continentala a cunoscut, n ultimii lo ani, un ritm de crestere anual de l,07%, ceea ce nseamna o scadere de 0,4% fata de ultimii ani ai deceniului 80. Zhu Zhixin, directorul Oficiului National de Statistica, care a raspuns de grupul principal de lucru n timpul desfasurarii celui de al 5-lea recensamnt national., a evidentiat faptul ca eforturile Chinei n domeniul planificarii familiale au fost ncununate de succes. China a evitat n acest fel cresterea demografica exploziva nregistrata imediat dupa ntemeierea Chinei Noi, n l949, si a reusit sa controleze n mod eficient cresterea rapida a populatiei. In momentul de fata, n China cresterea populatiei cunoaste un ritm mai scazut. Al 5-lea recensamnt din China a avut loc la l noiembrie 2000. In prezent, se prelucreaza datele nregistrate din teren.Elementele principale sunt n acest moment cunoscute si se poate afirma ca populatia Chinei, n ansamblul ei, a nregistrat schimbari notabile. Fata de cel de al 4-lea recensamnt, desfasurat n l990, populat 737c22h ia totala a celor 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati subordonate direct autoritatii centrale, inclusiv militarii n serviciu din partea continentala a Chinei (denumita n continuare populatia continentala) a crescut cu l32,l5 milioane (+ ll,65%). Media anuala de crestere a fost de l2,79

milioane, adica o crestere de l,07%, adica 0,4% mai putin fata de ultimii ani ai deceniului al noulea.[4] Cresterea gradului de instruire a populatiei Din rndurile populatiei continentale, 45,7l milioane persoane au absolvit facultatea (cel putin 2 ani de studii post-liceale); l4l,09 milioane au absolvit o scoala medie (doua cicluri scolare), inclusiv o scoala profesionala; 429,89 milioane au absolvit primul ciclu secundar. Dupa l990, populatia instruita a crescut progresiv, (la un etalon de l0.000 de locuitori), de la l422 la 36ll (+ l54%); de la 8039 la ll.l46 (+ 39%) si de la 23.344 la 33.96l (+ 45%). Populatia continentala nregistreaza 85,07 milioane de persoane de peste l5 ani sau mai mult, care nu stiu sa citeasca deloc sau stiu sa citeasca putin). Numarul acestora este n scadere, de la l5,88% la 6,72% (-9,l6%).

Cresterea rapida a numarului de persoane n vrsta Recensamntul desfasurat recent a relevat o schimbare considerabila a structurii pe grupe de vrsta a populatiei Chinei. Grupa persoanelor de la 0 la l4 ani reprezeinta 22,89% din totalul populatiei, n scadere cu 4,8% fata de anul l990; grupa persoanelor n vrsta de peste 65 de ani reprezinta 6,96%, respectiv o crestere de l,39%. Aceste cifre demonstreaza ca de la aplicarea politicii de reforma si de deschidere catre exterior, nivelul de trai al populatiei a crescut, iar serviciile medicale si sanitare s-au mbunatatit considerabil; pe de alta parte, ritmul nasterilor s-a diminuat considerabil. Toate acestea contribuie la grabirea procesului de mbatrnire a populatiei.

Diminuarea dimensiunii familiei Numarul mediu de persoane care alcatuiesc o fmilie este de 3,44 fata de 3,96, n l990. Aceasta descrestere se datoreaza n principal masurilor de planificare familiala.

Progresul urbanizarii Populatia urbana se ridica la 455,94 milioane persoane, adica 36,09% din populatia totala, n vreme ce populatia rurala este de 807,39 milioane sau 63,90%. Procentul populatiei urbane a crescut cu 9,86%, fapt care dovedeste ca procentul de urbanizare a crescut ca urmare a dezvoltarii economiei tarii. In conformitate cu hotarrea Consiliului de Stat, n China a avutloc la l noiembrie 2000, cel de al 5-lea recensamnt al populatiei. Sub conducerea Consiliului de Stat si a guvernelor locale de la

toate nivelele si cu sprijinul si cooperarea populatiei diferitelor grupuri etnice, evaluarile pe teren au fost efectuata prin eforturile sustinute si munca plina de abnegatie a aproximativ lo milioane de lucratori nsarcinati cu recensamntul. Evalzarea ulterioara -prin verificare pe esantioane- a demonstrat ca recensamntul a fost corect. Toate datele[5] colectate la recensamnt au fost apoi prelucrate la calculator, iar cifrele rezultate sunt urmatoarele

Numarul total al populatiei: Populatia Chinei este de l.295,33 milioane locuitori, din care: Populatia Chinei a 3l provincii, regiuni autonome si municipalitati (fara insulele Jinmen si Mazu din provincia Fujian) si militarii n serviciu din China continentala totalizeaza l.265,83 milioane. Populatia Regiunii administrative speciale Hong Kong: 6,78 milioane. Populatia Regiunii administrative speciala Macao: 440.000 Populatia Provinciei Taiwan si a Insulelor Jinmen, Mazu si a ctorva insule din provncia Fujian: 22,28 milioane. Cresterea demografica Fata de numarul de locuitori de l.l33,68 milioane, nregistrati la recensamntul din l990 (ora zero a zilei de l iulie l990 momentul de referinta), populatia totala a celor 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati, incluznd si militarii n serviciu din China continentala a crescut, n cei zece ani si patru luni, cu l32,l5 milioane de persoane, respectiv cu ll,66%. Media anuala de crestere a fost de l2,79 milioane de persoane, rezultnd un ritm de crestere de l,07%. Populatia pe numar de familii In cele 3l de provincii, regiuni autonome si mun.icipalitati din China continentala s-au numarat 348,37 milioane de familii, numarul total al celor ce le alcatuiesc fiind l.l98,39 milioane persoane. O familie este alcatuita n medie din 3,44 persoane cu 0,52 persoane mai putin fata de recensamntul din l990, cifra fiind atunci de 3,96 persoane pe familie.

Compozitia populatiei pe sexe Din totalul populatiei nregistrat n cele 3l provincii, regiuni autonome si municipalitati, inclusiv militarii n serviciu din China continentala 653,55 milioane persoane, adica 5l,63% sunt barbati, iar 6l2,28 milioane, respectiv 48,37%sunt femei. Raportul ntre sexe (la loofemei)este de l06,74 Populatia pe grupe de vrsta

Din numarul total al locuitorilor celor 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati si militari n serviciu din China continentala, 289,79 milioane persoane alcatuiesc grupa de vrsta 0-l4 ani, reprezentnd 22,89%; 887,93 milioane persoane alcatuiesc grupa de la l5-64 ani, respectiv 70,l5% din totalul populatiei, iar 88,l1 milioane persoane formeaza grupa de vrsta de 65 ani si peste, respectiv 6,96%. Fata de rezultatele nregistrate la recensamntul din 1990, numarul celor cuprinsi n grupa de vrsta 0-l4 ani a scazut cu 4,80%, iar numarul celor cuprinsi n grupa de vrsta de peste 65 de ani a crescut cu l,39%.

Populatia pe zone de rezidenta In cele 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati din China continentala, 455,94 milioane reprezinta populatia urbana, respectiv 36,o9% din total; numarul locuitorilor de la sate se ridica la 807,39 milioane, respectiv 63,9l%. Fata de recensamntul din anul l990, populatia urbana a crescut cu 9,86%. Unul dintre cele mai ambitioase eforturi ale guvernului comunist chinez inca din 1949, a fost modificarea limbii chineze. Limba vorbita oficiala a Chinei este putonghua[6], acesta este dialectul preluat din China de nord. Acesta a fost declarat limba comuna de catre Conferinta Nationala pentru Reforma Chineza in Limba Scrisa din 1955. Astfel ca au fost facute eforturi deasemenea pentu modificarea limbii scrise. Aceasta dateaza de mai bine de 3000 de ani. 1.2. DEBUTUL REFORMEI ECONOMICE nceputul procesului de reforma economica si de deschidere puternica a economiei chineze spre exterior s-a produs n anul 1978, la doi ani dupa ncetarea Revolutiei culturale care adusese economia chineza la marginea prapastiei. La cel de al XI-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez s-a hotart schimbarea profunda de orientare a efortului national de pe fagasul politic al luptei de clasa spre cel al dezvoltarii economice, realizata prin reforma profunda si deschidere. Din acel moment, economia chineza a cunoscut o dezvoltare nentrerupta si n ritmuri nalte, mult superioare celor nregistrate de alte tari recunoscute pentru ritmul alert al cresterii lor economice. Potrivit datelor statistice, rata medie de crestere anuala a Produsului Intern Brut, n intervalul 1978-2001, a fost de 9,8%, cu doua vrfuri nregistrate n anii 1984 si 1992, cnd ratele de crestere au fost de circa 15%, respectiv 14%. n perioada 1980 (cnd au nceput sa apara primele roade ale masurilor initiate n 1978) 2000, PIB a crescut de 3,7 ori, cu o medie anuala de crestere de 10,1%; n acelasi interval, PIB din industrie a crescut de 5,2 ori, cu o rata anuala de crestere de 12,1%, cel din agricultura de 1,3 ori, cu o rata anuala de 5,5%, iar cel din servicii de 4,5 ori, cu o rata anuala de 11,3%. Aceste rezultate mai mult dect ncurajatoare au demonstrat justetea noilor orientari economice si au confirmat teza potrivit careia n sistemul economiei planificate numai guvernul central era entuziast, pe cnd n sistemul economiei de piata att guvernul central, ct si guvernele locale, departamentele, ntreprinderile si indivizii sunt entuziasti.[7]

Cresterea semnificativa a performantelor economice s-a reflectat suficient de rapid n mbunatatirea nivelului de trai al populatiei. S -a rezolvat, n masura apreciabila, problema asigurarii hranei si a articolelor de mbracaminte pentru cea mai mare parte a populatiei. Nivelul mediu national al consumului pe locuitor rezident a crescut de la RMB 184 yuani[8] n 1978 la RMB 2675 yuani n 2000, adica de circa 13,7 ori. n acelasi interval, economiile populatiei urbane si rurale rezidente au sporit de 182 de ori, de la RMB 21,06 miliarde yuani la RMB 3852,08 miliarde yuani, iar economiile pe locuitor au crescut de la RMB 21,9 yuani la RMB 3163,8 yuani, adica de 144 ori. Agricultura, care a constituit sectorul n care a nceput reforma economica n 1978, a nregistrat cresteri apreciabile ale performantelor: productia agricola bruta a crescut de la 304,77 milioane de tone n 1978 la 494,17 milioane tone n 1997, adica de 1,62 ori; venitul net pe locuitor al rezidentilor rurali a crescut, n acelasi interval, de la RMB 133,57 yuani la RMB 2090,13 yuani, respectiv de 15,5 ori. Productiile totale de cereale si de bumbac au ajuns la 40,7 milioane tone, respectiv 60,7 milioane tone, China devenind primul producator mondial de bumbac. n ciuda acestor progrese evidente, numeroase deficiente ample ramn sa fie rezolvate n continuare: faramitarea terenurilor agricole a mpiedicat mecanizarea intensa a lucrarilor agricole si valorificarea avantajelor acesteia, ceea ce a determinat guvernul central sa adopte masuri de stimulare a crearii de mari ferme gospodaresti, inclusiv prin concesionari de terenuri pentru a se putea efectua operatii de mecanizare, fertilizare etc. pe scara mare; sprijinul insuficient al inovarii agricole a dus la reducerea ratei de crestere a valorii adaugate n agricultura, ceea ce a facut necesare masuri de ncurajare a cercetarii si dezvoltarii n domeniul agricol si de impulsionare a transferului rezultatelor cercetarii n activitatea practica etc. Industria avea nainte de nceperea procesului de reforma o structura profund dezechilibrata, n cadrul careia industria grea, inclusiv cea chimica, aveau ponderi mult prea ridicate fata de o configuratie normala a industriei prelucratoare, n timp ce sectoarele industriei usoare, legate nemijlocit de standardul de viata a populatiei, erau mult mai putin dezvoltate. Structura dezechilibrata a industriei, asociata cu productia industriala si cu cea agricola relativ scazute, au facut ca economia chineza sa fie pna n 1978 una de penurie, incapabila sa satisfaca cerintele unei populatii uriase. Ca urmare a ajustarilor structurale determinate procesul de reforma, structura productiei industriale s-a mbunatatit semnificativ, iar industria si-a marit considerabil capacitatea de a satisface cerintele interne n crestere si diversificare continua si de a realiza surplusuri pentru export. Sectorul tertiar al economiei, care naintea demararii reformei reprezenta numai 23,7% din PIB, si-a accelerat puternic cresterea dupa anul 1978, ajungnd, n 2001, sa reprezinte 32,1% (sectorul primar 18,7%; sectorul secundar 49,2%), mult nca sub nivelul ce caracterizeaza structura economiei tarilor dezvoltate. Progresul este nsa evident, economia chineza avansnd rapid pe calea ajustarilor structurale n economie si n cadrul fiecaruia dintre cele trei sectoare care sa duca la o configuratie specifica economiilor moderne. Modificarile profunde produse n economia chineza de reforma acesteia pot fi, de asemenea, elocvent ilustrate de cresterile spectaculoase ale productivitatii muncii dupa anul 1978, precum si de contributiile substantial mbunatatite la cresterea productiei agregate ale intrarilor de capital, de forta de munca si de productivitate. Cifrele demonstreaza ca de la o

contributie negativa a productivitatii la cresterea productiei totale agregate, nregistrata n perioada 1953-1977, ceea ce reflecta eficienta scazuta a cresterii economice n aceasta perioada, dupa nceperea reformei contributia a devenit pozitiva, sporind la peste 36%, n detri mentul celei a factorilor capital si forta de munca; n perioada 1978-1995, (ajustarile structurale, controlul echilibrului macroeconomic etc.). Ajustarile structurale realizate n cadrul procesului de reforma s-au desfasurat n cadrul a patru etape ce pot fi identificate n orientarile majore ale politicii industriale, n sens larg, a statului. Prima etapa, 1978-1982, s-a caracterizat prin schimbarea de fond a orientarii majore a dezvoltarii economice de la industria grea spre sectoarele industriei usoare si agricultura, astfel nct sa se asigure mbunatatirea rapida a ofertei de bunuri de consum. Schimbarea centrului de greutate al efortului de dezvoltare s-a realizat prin:y directionarea adecvata a investitiilor; y cresterea apreciabila a productiei ntreprinderilor orasenesti si comunale[9] y introducerea sistemului de responsabilitati gospodaresti, care a determinat cresterea rapida a productiei agricole prin realizarea echilibrului firesc ntre remunerarea gospodariilor si productia realizata de acestea .

A doua etapa, 1983-1988, a cuprins o a doua schimbare de orientare a politicii industriale, de asta data spre dezvoltarea industriei extractive, a sectorului energetic si a infrastructurilor. Schimbarea a fost necesara ntruct efortul investitional consacrat industriei usoare n primul stadiu crescuse peste limitele normale si ncepuse sa provoace noi dezechilibre n economie. Deoarece dezvoltarea sectoarelor de baza ale economiei cele producatoare de materii prime, cel energetic, agricultura, transporturile , reclama fonduri uriase de investitii pe care guvernele locale nu erau interesate sa le dreneze din zonele industriei usoare si ale industriilor prelucratoare, guvernul central, care controla preturile, a trebuit sa aplice ferm o politica de dezvoltare a acestor sectoare. Sarcina guvernului central era ngreunata de faptul ca descentralizarea responsabilitatilor n materie de fiscalitate, care s-a produs la nceputul procesului de reforma, a determinat, totodata, slabirea capacitatii investitionale a bugetului central. Neputndu-se, din aceasta cauza, interveni eficace pentru reorientarea efortului investitional n directiile aratate, politica industriala urmata n acest al doilea stadiu a fost considerata un insucces, ntruct penuria de produse si de servicii de baza a creat un puseu inflationist n anul 1988, care a facut necesara adoptarea unor noi orientari. A treia etapa, 1989-1993, a debutat cu stabilirea de catre guvernul central a unei politici industriale unitare, coerente, oficiale, al carei obiectiv central era reducerea si controlul productiei de bunuri de folosinta ndelungata cu oferta n exces, mbunatatirea si cresterea productiei bunurilor cu oferta deficitara, ndeosebi concentrarea asupra productiei de alimente, bumbac, carbune, energie electrica, textile si alte produse ale industriei usoare cu cerere ridicata

dar cu oferta redusa, precum si asupra transporturilor, precumpanitor a celor feroviare. Transpunerea n fapt a noilor orientari ale politicii industriale a condus la echilibrarea treptata a cererii cu oferta pentru produsele si serviciile respective, precum si la producerea unor modificari structurale pe masura n configuratia sectoarelor economiei si n cea a industriei. A patra etapa a nceput n anul 1993, cnd accentul s-a schimbat de pe dimensiunea extensiva a cresterii economice pe cea intensiva a unei dezvoltari economice echilibrate, de factura moderna, axata pe realizarea eficientei superioare n alocarea si utilizarea resurselor, care sa asigure cresterea semnificativa a competitivitatii produselor si serviciilor, penetrarea puternica cu acestea pe pietele internationale. Pentru atingerea acestor obiective, Consiliul de Stat a adoptat, n anul 1993, Schita de politica industriala nationala pentru anii 1990, actionnd ferm n continuare pentru dezvoltarea intensiva a agriculturii, industriilor de baza si industriilor pilon. Un an mai trziu, s-a adoptat de catre Consiliul de Stat prima strategie sectoriala pentru industria de automobile, ceea ce a marcat debutul unei perioade de stabilire a strategiilor pentru fiecare dintre sectoarele industriale cheie. ncepnd din anul 1995, accentul n cadrul politicii industriale de ansamblu si n strategiile sectoriale s-a pus pe masurile destinate sa asigure dezvoltarea economica intensiva, cu eficienta superioara, bazata, precumpanitor, pe generarea si asimilarea rapida a progresului tehnologic. n scopul mbunatatirii mecanismelor de elaborare a politicii industriale si a strategiilor sectoriale, precum si al corelarii mai strnse a acestora cu politica nationala n domeniul stiintei si tehnologiei, Consiliul de Stat a creat, n anul 1988, Biroul de Politica Industriala al Comitetului pentru Economie si Comert, nsarcinat cu formularea si corelarea corespunzatoare a politicilor mentionate. Cele patru etape mentionate n evolutia politicii industriale, marcate de schimbari de orientari si de reconsiderari ale unor masuri pe care practica le-a dovedit neadecvate, s-au desfasurat pe fondul principalelor trei stadii ale reformei economice, n care s-au produs ample schimbari institutionale, ale formelor si mecanismelor de desfasurare a activitatii economice.

1.3. STADIILE REFORMEI schimbari ndraznete de orientareEfortul la scara nationala de identificare a celor mai bune si eficiente cai de dezvoltare a economiei chineze, dupa dezastrul provocat de Revolutia culturala, a permis conturarea treptata a coordonatelor pe care trebuie sa se nscrie procesul de reforma, precum si a orientarilor majore ale masurilor destinate sa transpuna n fapt coordonatele respective. Viziunea strategica cu privire la coordonatele esentiale ale dezvoltarii si la orientarile de politica economica s-a perfectionat treptat, a cunoscut schimbari de fond, a determinat, n functie de judiciozitatea ei, accelerari sau ncetiniri ale ritmului reformei. Dupa peste doua decenii de reforma, viziunea lui Deng Xiaoping, artizanul recunoscut al reformei profunde a Chinei, s-a dovedit corecta, drumul urmat potrivit acestei viziuni asigurnd economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, printre cele mai nalte din lume, premise solide pentru modernizare si crestere a competitivitatii. Doua

trasaturi majore pot fi desprinse din analiza modului n care s-a nfaptuit pna n prezent reforma economiei chineze. Prima este cea a realizarii unei reforme graduale, n care, potrivit cuvintelor lui Deng Xiaoping[10], se tatoneaza pietrele pentru a trece rul. Abordarea graduala a reformei a fost indicata ntruct la aceasta idee subscriind numerosi specialisti China se gaseste si va ramne nca multa vreme n stadiul socialist primar, avnd o economie de piata specifica caracterizata printr-un nivel redus al productivitatii, mult inferior celui nregistrat de economia de piata consolidata din tarile dezvoltate; standardul redus de viata al populatiei, care i diminueaza mult capacitatea de a face fata duritatilor reformei, precum si ritmul lent al schimbarii mentalitatilor fac deci imperios necesara efectuarea reformei pas cu pas, ntr un ritm mai lent dar cu o avansare sigura si nentrerupta. A doua trasatura este aceea ca orice schimbare majora produsa de reforma este mai nti temeinic experimentata n unitati pilot (ntreprinderi, forme institutionale noi etc.), dupa care, pe baza nvatamintelor trase din ncercarile soldate cu succes, schimbarea respectiva se difuzeaza cu sanse sporite de reusita n ntreaga economie.Primul stadiu, 1978-1984: Realizarea unei economii precumpanitor planificate nsotite de o economie de piata

Reforma a nceput la nivelul microeconomic si, mai ales, la cel al gospodariilor din domeniul rural, prin nlaturarea comunelor poporului si introducerea unui sistem de contractare a responsabilitatii gospodariilor, care lucrau pamntul aflat n proprietate publica, de a furniza statului o anumita cantitate de produse agricole pe baza de remunerare echitabila, proportionala cu cantitatea oferita; sistemul, simplu si logic, constituia nsa o ruptura neta cu vechiul sistem egalitarist si nestimulativ specific economiei planificate. Potrivit acestui sistem, surplusul de productie fata de cantitatea contractata cu statul putea fi vndut pe piata libera. Rezultatele aplicarii sistemului au fost spectaculoase si rapide, productia agricola crescnd semnificativ, iar standardul de viata al unei bune parti a populatiei rurale mbunatatindu-se vizibil. n paralel cu masurile luate n ceea ce priveste economia rurala, guvernul central a initiat reformarea managementului ntreprinderilor prin reducerea controlului de stat al activitatii acestora, cresterea puterii lor decizionale n gestionarea propriilor afaceri, introducerea n ntreprinderile de stat a sistemului de retineri pentru nevoile proprii din profit proportionale cu marimea acestuia, introducerea de stimulente pentru obtinerea de performante economicofinanciare superioare. Cu sprijinul guvernului central, au nceput sa se dezvolte ntreprinderi aflate n proprietate colectiva sau individuala, ntreprinderi orasenesti si comunale, acestea din urma extinzndu-se rapid si cunoscnd un succes deosebit. Preturile majoritatii marfurilor, cu exceptia celor esentiale (cereale, bumbac, carbune) au nceput sa fie liberalizate treptat, fluctuatiile lor fiind de acum ncolo determinate exclusiv de echilibrul cererii si ofertei de pe piata. Au fost create n regiunile Guangdong si Fujian primele patru zone economice speciale (ZEE) Shenzen, Zhuhai, Shantou, Xiamen, considerate drept arii pilot pentru experimentarea mecanismelor economiei de piata si adevarate ferestre deschise catre comertul international si economia mondiala.

n general, n acest prim stadiu al reformei schimbarile produse au fost l mitate ca i extindere si profunzime, nereusindu-se rezolvarea contradictiilor fundamentale ale economiei chineze dar producndu-se brese apreciabile n mecanismele de functionare ale economiei planificate. Economie precumpanitor planificata semnifica faptul ca mecanismele planificarii centralizate se mentineau n partea principala a economiei nationale, cea care determina esentialmente ritmul si directiile de dezvoltare ale acesteia; economia de piata, care avea rol complementar, era acceptata n partea mai putin importanta a activitatii economice.Al doilea stadiu, 1984-1992: Realizarea economiei de marfuri planificate socialiste

n cursul acestui stadiu, concentrarea actiunilor de reforma s-a deplasat de pe sectorul rural spre cel urban. A Treia Sesiune Plenara a celui de al 12-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez, desfasurata n octombrie 1984, a adoptat Decizia asupra Restructurarii Economice, adoptata la cel de al 13-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, care a statuat ideea esentiala potrivit careia economia planificata socialista reprezinta un sistem consensual ntre plan si piata, controlul dezvoltarii economice facndu-se prin instrumentele adecvate ale ajustarilor planului si pietei. Complementul necesar si cu profitabilitate superioara al economiei socialiste l reprezinta, de acum ncolo, ntreprinderile aflate n proprietate nepublica, precum si noile ntreprinderi create cu participarea capitalului strain. n noul sistem n care economia integreaza planul si piata n sensul ca economia socialista este una de marfuri planificata pe baza proprietatii publice, dar care nu este exclusiv planificata ca n trecut si nici una de piata complet reglementata de mecanismele pietei , Statul controleaza piata, iar piata ghideaza ntreprinderile. [11] Principalele directii de actiune n cadrul acestui stadiu au fost reforma sistemului de preturi si reforma ntreprinderii. n domeniul preturilor mijloacelor de productie s-a aplicat sistemul cu doua cai, potrivit caruia pentru o buna parte a acestor mijloace, evident cea mai consistenta si cu mijloacele cele mai importante, preturile se stabilesc planificat, pentru restul preturile fluctund liber n functie de jocul cererii si al ofertei de pe piata. Cel de al doilea pilon al reformei nfaptuite n acest stadiu, reforma ntreprinderii, a constat n cresterea puterii decizionale a managementului n domeniile productiei, aprovizionarii, vnzarilor, gestiunii financiare si a personalului. S-a introdus, pe baza colaborarii strnse ntre guvernul central si guvernele locale, un nou sistem de contractare care garanta Statului posibilitatea de a colecta profiturile, ntreprinderile ncepnd sa plateasca taxe Statului n loc de a-i ceda profitul. A continuat deschiderea economiei chineze spre exterior, n acest scop principalele masuri fiind: desemnarea n mai 1984 a 14 orase deschise de pe coasta de est, printre care Shanghai, Tianjin, Guangzhou si Dalian, care sa permita accesul investitorilor straini n zonele respective pentru initierea de afaceri;

crearea n 1984 a zonelor de dezvoltare economica si tehnologica n 11 orase, printre care Dalian, Tianjin si Guangzhou;

crearea n 1985 a zonelor economice deschise n zona costala a deltelor Fluviului Yangtze si Fluviului Perlei; nfiintarea n perioada mai 1988 martie 1991 a 27 noi zone de dezvoltare de nalta tehnologie n Beijing si Shanghai; construirea si nfiintarea n iunie 1990 a Noii Arii Pudong, n Shanghai, cea mai cunoscuta si competitiva zona economica speciala. Cel de al doilea stadiu a reprezentat un progres pe calea reformei mult mai consistent dect cel nregistrat n stadiul precedent, principala coordonata a efortului fiind aceea de a crea si consolida o bresa larga n constrngerile specifice vechilor concepte traditionale si antireformiste. Initierea unui nou suflu n activitatea economica prin dinamizarea ntreprinderilor de stat pe baza contractarii responsabilitatilor acestora, adoptarea sistemului cu doua cai n stabilirea preturilor si deschiderea puternica a economiei chineze spre exterior au constituit directiile majore de actiune care au dat continut celui de al doilea stadiu al reformei economice. Trebuie mentionata, totodata, initierea masurilor de reformare a politicilor macroeconomice, a sistemului de taxare si a institutiilor financiare, menite sa sustina eforturile de dezvoltare accelerata a activitatii economice, de modernizare si eficientizare a acesteia.

Al treilea stadiu, dupa 1992: Edificarea economiei socialiste de piata La cel de al 14-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, desfasurat n octombrie 1992, Deng Xiaoping a afirmat ca principalul obiectiv n cadrul reformei economice chineze este crearea si consolidarea economiei socialiste de piata. Dupa 14 ani de experimentari, conducerea Chinei a confirmat hotarrea de a continua si consolida reforma economica prin mentinerea pozitiei dominante a proprietatii publice n activitatea economica, paralel cu dezvoltarea altor forme de proprietate; unitatile economice din cele doua forme juridice vor colabora strns si vor contribui cu mijloace specifice la cresterea competitivitatii activitatii economice si la deschiderea n continuare a acesteia spre economia mondiala. n februarie 1993, doua modificari de o importanta deosebita n Constitutia Republicii au fost propuse celui de al VII-lea Congres National al Poporului, si anume, schimbarea sintagmei economie planificata pe baza proprietatii publice n economie socialista de piata, ceea ce a asigurat fundamentul juridic pentru nfaptuirea n continuare a reformei orientate spre piata, precum si a sintagmei ntreprinderi conduse de stat n ntreprinderi n proprietatea statului, ceea ce semnifica faptul ca ntreprinderile aflate n proprietate publica pot fi conduse si n alte forme dect ntreprinderile conduse nemijlocit de catre stat. n decembrie 1993, guvernul chinez a stabilit cadrul de baza al crearii si consolidarii economiei socialiste de piata, care are drept coordonate: crearea unui sistem modern de ntreprinderi caracterizat prin forma de

proprietate clar stabilita, puterea decizionala si responsabilitatile precis definite, separarea ntreprinderii de administratie, management stiintific; stimularea si dezvoltarea sistemului de piata ca mijloc principal de alocare a resurselor, construirea unei piete unificate si deschise bazata pe concurenta; perfectionarea sistemului de control macroeconomic si mbunatatirea functiilor guvernamentale. n ceea ce priveste prima coordonata, Legea Corporatiei a fost promulgata n 1993, reglementnd formele si mijloacele prin care caracteristicile mentionate sunt transpuse n practica organizarii si functionarii ntreprinderilor. n scopul conturarii sistemului de organizare si functionare a ntreprinderilor, 100 de mari ntreprinderi de stat au fost desemnate drept unitatipilot pentru experimentarea masurilor preconizate si eventuala reconsiderare a acestora n functie de rezultatele experimentului; ulterior, experimentul s-a extins la alte 2000 de ntreprinderi. n acelasi scop al mbunatatirii modului de functionare a ntreprinderilor de stat, 18 orase-pilot au fost desemnate n anul 1994 pentru optimizarea structurii capitalurilor ntreprinderilor, ce avea ca obiectiv reducerea datoriilor ntreprinderilor de stat si capitalizarea acestora pentru a face fata cu succes presiunilor concurentiale; si acest experiment s-a extins ulterior la 111 orase-pilot. n anul 1995 au fost initiate experimente privind falimentarea sau fuziunea ntreprinderilor ale caror datorii depaseau activele lor, supravietuirea fiindu-le pna atunci asigurata cu subventii substantiale de la bugetul de stat. n domeniile vizate de cea de a doua si a treia coordonata, este de mentionat, printre principalele masuri initiate, reformarea sistemului financiar prin adoptarea n anii 1994 si 1995 a Legii Bancii Populare a Chinei, Legea Bancilor Comerciale, Legea Documentelor Bancare etc., care nscriu functionarea sistemului pe coordonatele specifice unei economii moderne si separa activitatea de stabilire a politicilor financiare de cea a finantelor comerciale. n acest ultim sens, au fost create trei banci responsabile cu definirea politicilor financiare n domeniile lor specializate Banca de Export Import a Chinei, Banca Chineza de Dezvoltare si Banca Chineza de Dezvoltare Agricola , precum si alte banci cu vocatie comerciala, dintre care unele au rezultat din transformarea unor foste banci de stat (Banca Industriala si Comerciala a Chinei, Banca Agricola a Chinei, Banca Chineza de Constructii). n domeniul monetar, n scopul asigurarii definirii si urmarii unei politici coerente a fost creat, de catre Consiliul de Stat, Comitetul de Politica Monetara. n domeniul fiscal, taxele destinate bugetului de stat au fost separate de cele destinate bugetelor gestionate de guvernele locale; totodata, au fost experimentate sisteme de transfer al platilor. n domeniul schimburilor economice externe, Legea Comertului Exterior a fost adoptata n 1994, ceea a determinat o adevarata explozie a numarului ntreprinderilor nfiintate cu capital strain peste 200.000 n 1996, precum si a capitalului strain cumulat din economia chineza, care a atins 283,4 miliarde USD n perioada 1979-1996. Aceasta a contribuit, alaturi de

alti factori, la cresterea rezervelor valutare ale Chinei la 120 miliarde USD n anul 1996, plasndo, din acest punct de vedere, pe locul al doilea n lume.[12] Trecerea sintetica n revista a principalelor orientari si masuri specifice celor trei stadii n desfasurarea reformei economice demonstreaza ca eforturile de identificare, fundamentare, reconsiderare si adoptare finala a celor mai potrivite cai de urmat pentru modernizarea economiei chineze si cresterea competitivitatii acesteia s-au nscris pe cteva coordonate esentiale, pastrate consecvent si armonizate treptat tot mai strns: a) asigurarea dezvoltarii macroeconomice echilibrate prin strategii si politici adecvate; b) deschiderea puternica a economiei chineze spre economia mondiala pe calea intensificarii comertului exterior si a atragerii puternice a capitalului strain, ndeosebi sub forma investitiilor straine directe; c) reforma ntreprinderilor, n scopul de a le transforma n entitati economice relativ independente, responsabile pentru propriile profituri si pierderi, capabile sa se restructureze si sa se dezvolte prin eforturi proprii; d) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala destinate sa reduca disparitatile de nivel de dezvoltare dintre regiuni si sa ntareasca potentialul economic al acestora. 1.4. STRATEGIE SI POLITICI MACROECONOMICE

Economia chineza a cunoscut, dupa initierea procesului de reforma un ritm mediu de crestere ridicat (9,8%); la nregistrarea acestui ritm mediu au contribuit nsa perioade de crestere accelerata si perioade de reducere semnificativa a ritmului anual de crestere, sintetizate n cele patru cicluri de crestere tip stop and go. Alternanta acestor perioade a generat nsa dificultati de suprancalzire a economiei si de crestere a inflatiei, masurile de combatere a acestora provocnd, catre sfrsitul deceniului 9, ample dezbateri si confruntari de idei ntre specialisti, o parte a acestora argumentnd necesitatea ncetinirii ritmului de crestere economica. Deng Xiaoping a aratat nsa, n anul 1992, ca pentru o tara cu o economie subdezvoltata ca cea a Chinei nu este indicata adoptarea unor ritmuri mai reduse de crestere, ci dimpotriva, trebuie iden-tificate si valorificate adecvat toate caile si oportunitatile de realizare a unei dezvoltari n ritmuri ct mai nalte, singura posibilitate de depasire a conditiei de economie napoiata, cu eficienta si com-petitivitate reduse. Urmarirea realizarii unei dezvoltari economice n ritmuri nalte a devenit astfel o constanta a strategiei de dezvoltare a tarii, accentul punndu-se nsa progresiv pe dimensiunea sa intensiva. n acest sens, n anul 1995, Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez a avansat strategia de promovare a tarii prin stiinta si educatie si a reiterat cerinta esentiala a accentuarii dimensiunii intensive a dezvoltarii economice. Dezvoltarea economica accelerata a permis rezolvarea n mare masura a unor probleme

dificile cu care tara se confruntase nainte de 1978 (penurie alimentara, de materii prime, subutilizarea capacitatilor etc.), dar a facut, n acelasi timp, sa apara probleme noi, una dintre cele mai preocupante fiind aceea a extinderii peste masura a diapazonului veniturilor, a distribuirii incorecte a acestora. Fata de vechi ul sistem egalitarist de distributie a veniturilor, care nu oferea stimulente pentru mbunatatirea muncii si cresterea productivitatii, reforma a debutat, n 1978, printre altele, si cu ideea, revolutionara la vremea respectiva, ca oamenii pot sa cstige mult de pe urma muncii intense si corecte. Aceasta a dus nsa la aparitia si adncirea disparitatii veniturilor, care s-a manifestat, ndeosebi, pe doua planuri: ntre veniturile medii ale populatiei urbane si cele ale populatiei rurale, care se aflau n anul 1995 ntr-un raport de 2,5/1; ntre veniturile celor doua paturi ale populatiei: cea mai bogata si cea mai saraca. Potrivit unor cercetari ale specialistilor chinezi, coeficientul Gini al distributiei veniturilor a crescut pentru populatia rurala de la 0,21 n 1978 la 0,34 n 1995, iar pentru populatia urbana de la 0,16 la 0,28 n acelasi interval. Perceptia generala, la nivelul populatiei largi, este ca majoritatea persoanelor care au acumulat averi apreciabile le-au obtinut fie prin afaceri ilegale, fie beneficiind de anumite privilegii. Asa cum s-a aratat, problema este preocupanta pentru guvernul chinez, care sa straduieste sa identifice cai pentru oprirea adncirii clivajului social si asigurarea conditiilor necesare dezvoltarii economice durabile a tarii. n ceea ce priveste reforma sistemului fiscal, directia principala a nfaptuirii acesteia n anii 1980 a constat n descentralizarea puternica a competentelor decizionale si de gestiune a fondurilor, n sensul transferarii unei bune parti a acestora de la autoritatea financiara a guvernului central catre guvernele locale. Importanta acestora din urma a crescut semnificativ n dezvoltarea economiei locale ca urmare a ramnerii la dispozitia lor a unei cote crescnde a fondurilor; catre sfrsitul deceniului al noulea, veniturile aflate n administrarea guvernelor locale reprezentau circa jumatate din veniturile totale fiscale. Drept urmare, fluxurile financiare catre guvernul central s-au redus simtitor, ceea ce a determinat cresterea deficitului bugetar si a mpiedicat angajarea la nivel national a unor lucrari de amploare, ndeosebi n domeniul infrastructurii. De asemenea, capacitatea guvernului central de a orienta corespunzator dezvoltarea economica de ansamblu si de a controla functionarea economiei nationale s-a redus pe masura. Replica prin politica fiscala la aceasta tendinta negativa a fost reforma profunda a sistemului de taxare prin introducerea n anul 1994 a unui sistem de mpartire a taxelor potrivit caruia responsabilitatile erau mai bine delimitate ntre guvernul central si guvernele locale, iar transferul platilor si restituirea platilor tarifare si altor taxe pentru bunurile importate si reexportate au fost reglementate pe baze noi. Noul sistem a contribuit substantial la revigorarea fortei financiare a guvernului central, ale carui venituri fiscale au crescut de la RMB 95,75 miliarde yuani n 1993 la RMB 421,65 miliarde yuani n 2001 de asemenea, ponderea partii guvernului central n veniturile totale fiscale a crescut n acelasi interval de timp de la 22,0% la 48,8%.

Reforma sistemului de taxe realizata n anul 1994 s-a nscris ntr-o suita de cicluri de ncordare si de relaxare a politicii fiscale dupa anul 1978. Astfel, controlul suprancalzirii economiei si a cresterii alarmante a inflatiei s-a realizat prin nasprirea politicii fiscale, n scopul controlului investitiilor si a reducerii consumului, n perioada 1980-1981, anii 1985 si 1987, perioadele 1989-1991 si 1995-1997. Pe ansamblu nsa, cu toate aceste perioade de ncordare, politica fiscala a guvernului chinez s-a dovedit mai curnd a fi una destinsa, fapt ilustrat de mai multe aspecte semnificative: ponderea veniturilor fiscale ale guvernului din taxe, impozite si alte surse n venitul national a scazut constant, iar rata de crestere a acestor venituri fiscale a fost mai redusa dect cea de crestere a venitului national, n unii ani fiind chiar negativa; deficitul fiscal a fost per manent si ridicat, att n anii de crestere economica accelerata ct si n cei n care politica fiscala a fost nasprita; efortul investitional s-a intensificat rapid, rata medie anuala de crestere a investitiilor fiind una ridicata, de 23%; veniturile individuale au crescut, de asemenea, n masura apreciabila, rata medie anuala de crestere a salariilor fiind de 16% n perioada 19782001[13]. Reforma sistemului financiar a demarat pornindu-se de la situatia de depresiune financiara existenta nainte de 1978, caracterizata prin existenta Bancii Poporului a Chinei care juca concomitent rolul de banca centrala si de banca comerciala, lipsa unei piete financiare puternice si dinamice, locul restrns al finantarii directe. S-a statuat rolul exclusiv al Bancii Poporului a Chinei de banca centrala si s-a largit semnificativ piata financiara prin nfiintarea de banci specializate mentionate si anterior Banca Chinei, Banca Agricola a Chinei, Banca Industriala si Comerciala a Chinei, Banca Poporului de Constructie, precum si prin nfiintarea de numeroase institutii financiare nebancare companii de asigurari, companii financiare, corporatii de investitii, corporatii de titluri de valoare etc. n 1985 au fost stabilite numeroase piete interbancare, n anul urmator Banca Poporului a Chinei a nceput sa efectueze operatii de rediscount pentru banci specializate si s-a creat o piata de recreditare interbancara la scara nationala. n anul 1994 s-au mai nfiintat trei banci specializate cu rol major n dezvoltarea economica a tarii: Banca de Stat de Dezvoltare (al carei domeniu de creditare l constituie marile proiecte de infrastructura), Banca de Export si Import a Chinei si Banca de Dezvoltare a Agriculturii, care si-au stabilit politici proprii de acordare a creditelor n domeniile corespunzatoare, prelund aceasta res-ponsabilitate de la cele patru banci de stat care au fost reorganizate n banci comerciale. n anul 1995 a fost adoptata o lege privind Banca Poporului a Chinei, careia i s-a ntarit rolul de banca centrala cu responsabilitati de stabilizare a cursului monedei nationale si de supraveghere a institutiilor financiare. ncepnd din anul 1997, n zonele economice speciale Shanghai si Shenzen a fost acordat unor numeroase banci straine dreptul de a efectua afaceri limitate cu moneda nationala. n anul 1984 s-a nfiintat prima companie pe actiuni, n 1990 si 1991 s-au nfiintat bursele din Shanghai si Shenzhen, iar la sfrsitul anului 2001existau peste 800 de companii cotate la bursa, valoarea totala de piata a actiunilor tranzactionate ridicndu la peste RMB -se 2000 miliarde yuani.

Politica dobnzilor, instrument important n asigurarea stabilitatii macroeconomice, a prezentat, n general pe parcursul procesului de reforma, caracteristicile contradictorii ale mentinerii unui nivel relativ scazut al ratelor dobnzii: pe de o parte, a redus valentele benefice ale aplicarii unei politici monetare adecvate si, pe de alta parte, a dus la folosirea n masura insuficienta a acestui instrument pentru stimularea activitatii economice. Dupa ce, ncepnd din anul 1980, Banca Poporului a Chinei a majorat n repetate rnduri nivelul dobnzilor, n 1996 guvernul central a reglementat acest nivel, care nu se stabileste de catre banca centrala prin operatiuni de piata deschisa si nici de catre bancile comerciale pe baza cererii si ofertei; bancile comerciale au posibilitatea sa-si fluctueze propriile dobnzi n cadrul unei zone de abateri de la nivelul dobnzii stabilite oficial. Este de mentionat faptul ca nivelul reglementat al dobnzilor sa situat, n general, sub cel al pietei potentiale, avnd chiar, n perioada 1994-1995, valori negative. n anul 1996 s-a deschis nsa piata interbancara, s-a liberalizat complet nivelul dobnzilor la creditele pe termen scurt si s-au initiat emisiunile de obligatiuni nationale licitate pe piata, toate acestea corectnd disfunctionalitatile mentionate si mbunatatind simtitor conditiile de functionare a pietelor financiare. Pe planul politicii monetare, refacerea capitalului bancilor comerciale la nivelul reglementat s-a favorizat prin emisiuni lansate de guvernul central de obligatiuni nationale speciale, actiune la care s-a adaugat reducerea n cinci etape, n perioada 1996-1998, a nivelului dobnzilor (de la 9,18%, pentru depozitele anuale, n mai 1996 la 4,77% n iunie 1998); n mod corespunzator, si nivelul rezervelor bancare si cel al ratei de scont au fost reduse. Reformele profunde ale sistemelor fiscal, financiar si monetar, realizate pe baza nvatamintelor rezultate din evolutiile anterioare ale acestor sisteme, au permis folosirea mai eficace a instrumentelor fiscale si monetare n cadrul strategiei de dezvoltare macroeconomica. Reformele au fost nfaptuite progresiv, pe masura cresterii capacitatii guvernului central de a stabili politici specializate coerente si de a mnui adecvat o gama din ce n ce mai larga de instrumente n conducerea economiei nationale.

1.5. REFORMA INTREPRINDERILOR Un alt domeniu n care reforma economica chineza s-a afirmat pregnant este cel microeconomic, n care restructurarea ntreprinderilor de stat a cunoscut progrese semnificative, sensibil mai mici nsa dect cele nregistrate n alte domenii abordate deja (comertul exterior, atragerea capitalului strain). Principiul esential care a guvernat restructurarea ntreprinderilor a fost cel al mbunatatirii semnificative a conducerii ntreprinderilor mari de stat prin transformarea lor n unitati economice care dispun de deplina autoritate de conducere si responsabilitate pentru propriile profituri si pierderi si al relaxarii concomitente a controlului asupra ntreprinderilor mici, n paralel cu asigurarea conditiilor favorabile pentru dezvoltarea lor accelerata, respectiv adoptarea unor forme organizatorice potrivite[14] de natura sa le permita revigorarea si dezvoltarea. Desi conform acestui principiu s-au initiat anumite masuri judicioase de reforma a ntreprinderilor n perioada 1978-1991, sistemul ntreprinderilor de stat a continuat sa-si pastreze configuratia si mecanismele de functionare, n sensul ca cele care intrau n dificultati economico-

financiare continuau sa se bazeze pe sprijinul statului, acordat n noile conditii nu sub formele obisnuite nainte de 1978 (cote planificate, aprovizionari dirijate etc.), ci sub forma noua a politicilor preferentiale. Drept urmare, reforma ntreprinderilor de stat efectuata n perioada mentionata a fost sovaelnica si nu a dat rezultatele asteptate.

Un succes nendoielnic au nregistrat nsa ntreprinderile orasenesti si comunale (IOC), create ndeosebi n industria usoara si n alte sectoare ale industriei prelucratoare caracterizate prin posibilitatea desfasurarii activitatii productive la scara mica; aceste ntreprinderi, aflate n proprietate colectiva si desfasurnd activitati productive de nivel tehnologic modest, cu intensitate redusa a capitalului, au functionat nsa n conditiile efective ale economiei de piata, n sensul ca nu primeau nici un fel de subventii si supravietuiau numai daca erau profitabile. Succesul lor este ilustrat de faptul ca valoarea bruta a productiei industriale realizate de aceste ntreprinderi a crescut de la RMB 49,3 miliarde yuani n 1978 la RMB 5553,7 miliarde yuani n 2002, ponderea lor n valoarea totala a productiei industriale crescnd n aceeasi perioada de la 11,6% la 55,8%. Privitor la functionarea ntreprinderilor de stat, cuvntarea istorica a lui Deng Xiaoping din primavara anului 1992 a determinat elaborarea unui document programatic care prevedea drept una dintre sarcinile majore ale reformei economice mbunatatirea mecanismului de operare al ntreprinderilor si orientarea lor progresiva catre piata. n iulie 1992 au intrat n vigoare Prevederile asupra transformarii mecanismelor operationale ale ntreprinderilor industriale de stat, a caror esenta consta n transformarea acestor unitati n entitati juridice independente n ceea ce priveste drepturile si obligatiile lor, orientarea productiei de bunuri si servicii si conducerea lor de catre manageri responsabili deplini pentru profiturile si pierderile realizate, capabile sa se autodezvolte si autoadapteze potrivit cerintelor competitiei de pe piata. Prevederile puneau accent pe cerintele mbunatatirii sistemului de contractare a responsabilitatilor manageriale pentru ntreprinderile de stat, specificau 14 elemente de autonomie manageriala si subliniau necesitatea asigurarii conditiilor corespunzatoare pentru experimentari privind organizarea si functionarea ntreprinderilor pe actiuni. Lipsa definirii clare a drepturilor de proprietate a determinat nsa adncirea contradictiilor generate de reforma ntreprinderilor, evidentiind clar faptul ca aceasta nu se va putea finaliza cu succes fara rezolvarea corespunzatoare a problemei sale centrale realizarea schimbarilor institutionale privind drepturile de proprietate. S-a mentionat anterior initiativa din februarie 1993 de modificare a Constitutiei tarii n ceea ce priveste transformarea economiei planificate pe baza proprietatii publice n economie socialista de piata, precum si a ntreprinderilor conduse de catre stat n ntreprinderi aflate n proprietatea statului. Transformarile mentionate, de importanta capitala pentru noua filozofie privind desfasurarea activitatii economice, nu au clarificat nsa problema drepturilor de proprietate, lasnd n aceasta privinta un spatiu larg pentru interpretari. Reforma ntreprinderilor a continuat prin adoptarea unor reglementari de natura sa asigure mbunatatirea functionarii ntreprinderilor de stat n conditiile pietei, printre acestea putndu-se evidentia:

o

transformarea mecanismelor operationale ale ntreprinderilor si orientarea puternica a activitatii acestora spre piata ;

o

reforma sistemului de preturi si a controlului asupra nivelului preturilor prin transformarea mecanismelor de operare ale ntreprinderilor de stat si crearea de corporatii moderne; reforma sistemului financiar ;

o

o

o reforma sistemului de impozitare n domeniul industrial si commercial; o

reglementarea managementului si supravegherii activelor statului n ntreprinderile de stat adncirea reformei ntreprinderilor si mbunatatirea eficientei ntreprinderilor de stat mijlocii; experimentarea sistemului de functionare a ntreprinderilor moderne ntr-un numar de 100 de intreprinderi de stat mijlocii si mari desemnate n acest scop, precum si a sistemului de actionariat al statului n trei corporatii ce opereaza la scara nationala etc.

o

o

Ca urmare a acestor masuri s-au pus bazele unui sistem sensibil mbunatatit de functionare a acestora prin care s-au creat numeroase ntreprinderi mari cu portofolii de activitati multiregionale si multiindustriale si s-au restructurat drepturile de proprietate n care proprietatea de stat este considerata ca cea mai importanta forma. n sinteza, principalele mbunatatiri aduse prin reforma ntreprinderilor si n domeniul mediului de actiune al acestora au constat n:o

introducerea unui sistem clar de responsabilitati manageriale n ceea ce priveste gestiunea patrimoniului ncredintat de stat, precum si de autoritate larga n exercitarea prerogativelor decizionale; crearea unui mediu deschis, favorabil desfasurarii unei competitii corecte pe piata, prin aplicarea unui sistem de impozitare nediscriminatoriu pentru ntreprinderile autohtone si pentru cele cu capital strain; ntarirea capacitatii de operare a ntreprinderilor chinezesti pe pietele externe si a celei de angajare a acestor ntreprinderi n ample actiuni de cooperare n productie si comercializare prin adoptarea sistemului dual de control al cursului de schimb, precum si a celui de flotare libera a acestui curs ntre anumite limite peste sau sub cursul anuntat de banca centrala.

o

o

Interesanta n reforma ntreprinderilor asa cum a fost realizata n China este diversitatea de forme adoptate n vederea dinamizarii si flexibilizarii activitatii economice a acestor unitati. Formele organizatorice si functionale adoptate se refera att la organisme cu prerogative specifice n asigurarea functionarii corespunzatoare a ntreprinderilor, ct si la ntreprinderi propriu-zise, restructurate astfel nct sa poata actiona eficient pe piata. Principalele forme experimentate si-au probat oportunitatea, contribuind la instaurarea unui climat de ordine si randament n activitatea unitatilor economice respective[15]. a) Agentii autorizate si mputernicite cu gestiunea activelor statului .Administratia Generala a Activelor Statului a determinat la RMB 2684,6 miliarde yuani valoarea totala a activelor statului la sfrsitul anului 1991 (cifra nu include resursele naturale, activele militare si cele ale unitatilor colective); dintre acestea, guvernul central poseda 47,3%, iar guvernele locale 52,7%. Din aceeasi valoare, activele operationale reprezentau 72,8%, iar cele neoperationale 27,2%. Pna n anul 1992 Administratia Generala a Activelor Statului si Ministerul Finantelor erau recunoscute ca organismele cu rol de conducere n gestiunea activelor statului. Printr-o prevedere a Consiliului de Stat din anul 1992, acesta a devenit proprietarul reprezentativ al activelor statului, fara a se preciza nsa formele n care si va exercita acest rol. Lipsa reglementarilor clare n aceasta privinta a determinat nsa guvernele locale sa caute solutii pentru cresterea capacitatii ntreprinderilor de a face fata cerintelor noi pe care le genereaza economia socialista de piata, precum si presiunilor concurentiale. ncercarile de rezolvare a problemei au condus la crearea de agentii autorizate si mputernicite cu administratia activelor statului care a luat diferite forme concrete . b) ntreprinderi n proprietate publica cu management privat .Fenomenul nchirierii n sistem leasing sau vnzarii integrale a ntreprinderilor de stat de dimensiuni mici a capatat amploare dupa 1995, genernd necesitatea gasirii unor forme de conducere a activitatii economice adecvate noilor conditii. Aceasta forma de functionare consta, n esenta, n ncheierea unui contract de leasing ntre autoritatile publice si persoane fizice, prin care acestea din urma sunt mputernicite sa foloseasca si sa administreze activele statului din ntreprinderile respective, dar si sa beneficieze de o parte din profitul realizat. n capitala tarii, Beijing, aplicarea acestui sistem s-a facut pe doua cai: prin nchiriere n sistem leasing unor persoane particulare, n octombrie 1993, a peste 3400 magazine comerciale aflate n proprietate publica; prin contractarea de catre autoritatile publice cu ntreprinderi a responsabilitatii de obtinere a unui profit; cnd profitul realizat depaseste nivelul contractat, autoritatile returneaza taxele suplimentare pe venituri ntreprinderilor, care pot retine 5% din valoarea imobilizarilor initiale si 20% din profitul net pentru cresterea activelor publice si a productiei proprii (dupa achitarea datoriilor si retinerea acestor fonduri pentru productie, ntreprinderile au deplina autonomie n distribuirea profitului net). Sistemul de functionare a ntreprinderilor publice cu management privat s-a dovedit anul de succes n cazul ntreprinderilor mici care l-au adoptat. Extinderea acestuia la ntreprinderile de dimensiune mijlocie si mare a generat dezbateri n rndurile oamenilor de stiinta si a specialistilor, toti raliindu-se la ideea ca o asemenea extindere reclama adoptarea unor politici adecvate.

c) Privatizarea si proprietatea cooperativa a capitalului. Aceasta cale a fost adoptata de unele guverne locale pentru a pune capat pierderilor crescnde nregistrate de numeroase ntreprinderi de stat, datorita eficientei reduse a activitatii lor economice. Ca si calea precedenta, aceasta a fost autorizata de catre guvernul central n cazul ntreprinderilor mici, cele a caror privatizare nu pune problema schimbarii formei de proprietate pentru volume apreciabile de active. n cadrul acestei forme, corespunzatoare cunoscutei metode MEBO, activele ntreprinderii a carei privatizare a fost aprobata se mpart ntr-un numar de actiuni, fiecare cu o anumita valoare nominala, orice salariat putnd cumpara cel putin o actiune, valoarea totala a actiunilor achizitionate fiind achitata n decursul unei perioade de 5-6 ani, dar nu mai putin de un anumit procent n fiecare an. n cazul unor ntreprinderi, statul a luat participatii la capitalul lor sub forma unor actiuni, n asemenea situatii un reprezentant al departamentului financiar al autoritatii publice locale fiind desemnat ca membru al consiliului de administratie al ntreprinderii privatizate, participnd deci la conducerea acesteia, dar neposednd nici o actiune. d) Companiile pe actiuni. Debutnd n 1984, experimentul de creare a companiilor pe actiuni a condus la crearea pna n 1991 a peste 3200 de asemenea companii, fara a numara n rndurile acestora societatile mixte create cu investitori straini si unitatile autohtone comune de operatii. Din numarul total de asemenea companii existente la data mentionata, 11,8% erau cu proprietari numai persoane juridice, 85,4% erau cu actiuni detinute de salariati, iar 2,8% erau companii ale caror actiuni fusesera vndute publicului. Structura actionariatului era urmatoarea: 47% statul, 29% persoane juridice, 14% persoane fizice, 9% investitori straini. Dintre companiile existente la acea data, 34 erau cotate la bursa de actiuni. Crearea de noi companii pe actiuni a continuat, pna la sfrsitul deceniului trecut nregistrndu-se peste 13000 de asemenea companii, cu un capital total de peste RMB 20863 miliarde yuani; 122 dintre acestea erau cotate la bursa, iar 6 emisesera actiuni vndute n strainatate. Experimentarea acestei forme de proprietate a capitalului ntreprinderilor a avut un succes deosebit, forma dovedindu-se cea mai dinamica si mai eficienta dintre toate cele ncercate. n ciuda succeselor nregistrate, functionarea companiilor pe actiuni a determinat, totodata, si aparitia unor probleme preocupante:

concentrarea eforturilor unor ntreprinderi numai asupra acumularii imediate de fonduri, fara a acorda atentia necesara mbunatatirii mecanismelor de functionare, cu efecte benefice ample pe termen lung;

desemnarea presedintelui consiliului de administratie n companiile cu participare majoritara a statului de catre autoritatile publice si nu de catre actionari; cresterea poverii fiscale suportate de companiile pe actiuni si a dificultatilor n accesul lor la facilitatile oferite de politicile preferentiale pentru ele, ceea ce conduce la reducerea sensibila a partii retinute din profitul obtinut;

evaluarea activelor facuta n absenta unor criterii rationale si precise[16].

lipsa de concordanta a reglementarilor privind organizarea si functionarea organelor de conducere ale ntreprinderilor, n vigoare la data nfiintarii companiilor pe actiuni (adunarea reprezentantilor lucratorilor, comitetul de partid, sindicatul lucratorilor) si cerintele organizarii acestor organe specifice companiilor pe actiuni (adunarea generala a actionarilor, consiliul de administratie, biroul executiv, directorul executiv); n unele cazuri, transformarea ntreprinderilor de stat n companii pe actiuni a presupus tratarea diferentiata a activitatilor rentabile si a celor nerentabile ale ntreprinderilor: activitatile rentabile si dinamice au fost transformate n companii pe actiuni, iar cele nerentabile au fost neglijate, povara mentinerii lor n continuare revenind att statului ct si ntreprinderilor respective.

e) Tranzactionarea dreptului de proprietate. Tranzactionarea,n privinta careia nu exista la nceput o viziune clara si un consens larg, era considerata ca o negociere a tuturor drepturilor de care se bucura ntreprinderile n vederea vnzarii acestora, fuzionarii cu alte ntreprinderi sau anexarii altor unitati. Una dintre cele mai eficace dar si controversate forme de transfer al drepturilor de proprietate este realizarea acestuia catre investitori straini, prin crearea de societati mixte n care acesti investitori detin ponderea majoritara. Pentru asigurarea cadrului institutional si functional necesar efectuarii tranzactiilor de drepturi de proprietate au fost create n diferite zone ale tarii institutii si piete specializate, 174 pna n prima jumatate a anului 1994, dintre care 14 la nivel provincial, 104 la nivel de prefecturi si municipii si 56 la nivel districtual. Sistemul transferului de drepturi de proprietate s-a extins rapid, n ciuda atitudinii precaute si a politicilor corespunzatoare ale guvernului central, guvernele locale recurgnd la aceasta cale pentru a sprijini ntreprinderile aflate n situatie economico-financiara dificila sa-si depaseasca conditia si sa-si mbunatateasca simtitor mecanismele de operare. Interesul nvestitorilor straini pentru ntreprinderile chineze si disponibilitatea autoritatilor pentru efectuarea transferului au mers pna acolo nct n unele industrii ntreprinderile de vrf, care acopera cea mai mare parte a pietei, sunt societati mixte[17] . f) Experimentari efectuate n vederea modernizarii corporatiilor .ncepnd de la 1 ianuarie 1994, sistemul de contractare a responsabilitatilor cu conducerile ntreprinderilor a luat sfrsit, fiind introdus un nou sistem unificat de impozitare, n care taxa pe valoarea adaugata devine principalul flux de circulatie a impozitelor. n noiembrie 1994, la o conferinta nationala consacrata transformarii unor ntreprinderi de dimensiuni mijlocii si mari n corporatii moderne, pe baza prevederilor Legii corporatiei, s-a afirmat clar ideea ca ntreprinderile de stat ce urmeaza sa se transforme vor mbraca forma organizatorica de corporatie (societate comerciala), unele capatnd statut de companii cu raspundere limitata, iar altele de companii pe actiuni (din care o parte urmeaza sa fie cotate la bursa); drept urmare, 100 de ntreprinderi de stat au fost desemnate pentru experimentare, iar trei

companii de importanta nationala au fost selectate pentru a deveni companii de stat pe actiuni. Principalii investitori n activele de stat ale noilor corporatii erau institutiile de investitii autorizate de stat[18] sau departamente din organisme guvernamentale cu atributii n domeniul investitiilor de stat . Pe lnga cele 100 de ntreprinderi de stat de importanta nationala alese pentru experimentare de catre guvernul central, au mai fost ulterior desemnate de catre guvernele provinciale si locale alte 1700 de ntreprinderi de stat de importanta mai redusa, experimentul transformarii acestora continund si extinzndu-si aria de cuprindere. Diversitatea cailor si formelor de nfaptuire a reformei ntreprinderilor de stat, evidentiaza dorinta guvernului central si a guvernelor locale de a identifica cele mai potrivite modalitati de eficientizare a activitatii ntreprinderilor si de crestere, astfel, a fortei lor competitive. Nu toate experimentarile au condus nsa la rezultate concludente si ncurajatoare si nu au putut fi, n aceste conditii, extinse la scara nationala. Experimentarile, ncheiate cu succes sau nereusita, au evidentiat nsa dificultatile majore cu care se confrunta ntreprinderile de stat si care trebuie rezolvate prin continuarea reformei: managementul ineficient si gestiunea defectuoasa a activelor statului, concretizate n eficienta economica redusa a activitatii desfasurate n unele ntreprinderi, investitii nejustificate n active care nu sunt imperios necesare, apelarea excesiva la companii de servicii, proliferarea birocratismului si chiar a coruptiei; situatia financiara precara si accesul limitat la creditele bancilor de stat, concretizate n ponderea redusa a capitalului propriu n pasive, capacitatea slaba de plata a datoriilor, dificultatea n recuperarea creantelor, tendinta de scapare de datorii prin falimentare (ceea ce ar afecta nsa situatia bancilor creditoare) sau reorganizare n companii pe actiuni sau societati mixte; cresterea presiunilor sociale asupra vechilor ntreprinderi de stat, determinata de lipsa unei retele sociale moderne pentru pensii, asistenta sanitara si somaj; aceasta a determinat numeroase ntreprinderi sa adopte calea o ntreprindere doua sisteme, potrivit careia partea cea mai profitabila a unei ntreprinderi de stat (cu staff-ul aferent, echipamentele cele mai moderne etc.) este reorganizata ntr noua -o corporatie, partea cea mai putin profitabila (cu muncitorii vrstnici, necalificati, cu echipamentele cele mai slabe), fiind lasata sa functioneze n continuare sub vechea forma si suportnd, n consecinta, costurile sociale mari aferente situatiei sale. Apar astfel contradictii vadite ntre interesele noilor corporatii si cele ale v-chilor ntreprinderi de stat, nlaturarea acestora reclamnd solutii care, la rndul lor, genereaza noi probleme dificile[19] . Cu toate dificultatile relevate, reforma ntreprinderilor si-a demonstrat nsa cu prisosinta oportunitatea si orientarea corecta, concretizate n pasii semnificativi care au fost facuti nainte n urmatoarele directii:

crearea sectorului ne-public al economiei a avut un puternic efect de demonstratie pentru sectorul de stat n ceea ce priveste adoptarea unor forme noi de redistribuire a drepturilor de proprietate, forme care s-au dovedit mult mai dinamice, eficiente si competitive comparativ cu cele existente nainte de nceperea procesului de reforma economica n 1978; n plus, ntreprinderile din sectorul ne-public al economiei au aparut drept concurenti redutabili pe piata ai ntreprinderilor de stat, obligndu-le pe acestea din urma sa se reorganizeze adecvat pe plan tehnologic, financiar si managerial, pentru a-si spori potentialul productiv, comercial si financiar pna la nivelul rezistentei corecte pe piata (fara subventii, politici preferentiale etc.); generarea unei culturi de ntreprindere de factura noua chiar n ntreprinderile de stat, pentru a nu vorbi de noile corporatii, n care lucratorii capata constiinta capacitatii lor de autodepasire, de iesire din tiparele traditionale specifice culturii de inactivitate si dependenta de bunavointa statului; aparitia acestei culturi de ntreprindere explica, n buna masura, performantele superioare ale celei mai mari parti a corporatiilor noi si con-stituie o premisa deosebit de favorabila pentru redistribuirea fortei de munca ntre sectorul de stat si cel ne-public; succesele nregistrate n domeniul reformei ntreprinderilor au fost facilitate de dezvoltarea a sectorului bancar, de crearea treptata a pietelor de capital, de actiuni, de tranzactionare a drepturilor de proprietate, de institutii financiare de intermediere etc., care au creat un mediu din ce n ce mai favorabil expansiunii economice si desfasurarii normale a activitatii ntreprinderilor.

Reforma economiei chineze nceputa n anul 1978 este un proces de o amploare si complexitate deosebite, care are efecte profunde asupra tuturor domeniilor societatii, materializate n transformarile radicale care s-au produs si se vor produce n continuare si care decurg dintr-o conceptie coerenta si flexibila privind obiectivele esentiale ce trebuie atinse si caile de urmat pentru realizarea acestora. Amploarea transformarilor antrenate de reforma si nfaptuite pna n prezent poate fi apreciata n mod realist daca se tine seama de conditia economiei chineze la nceputul procesului de reforma, care prezenta urmatoarele caracteristici definitorii: un nalt grad de centralizare; un nivel redus de eficienta (productivitate, profitabilitate) si de competitivitate, amplificat de reculul semnificativ nregistrat n perioada Revolutiei Culturale; structuri economice dezechilibrate, anormale, aflate departe de cele specifice unei economii moderne; deschidere foarte redusa spre economia mondiala. Obiectivele majore urmarite constant pe parcursul reformei au fost cresterea sustinuta a productivitatii, ridicarea standardului de viata al ntregii populatii si ntarirea fortei economice a tarii n conditiile globalizarii si intensificarii competitiei la nivel mondial.

Reforma ntreprinderilor a reprezentat, de asemenea, un domeniu n care schimbarile realizate au fost de anvergura. mbunatatirea mecanismului de functionare a ntreprinderilor si confruntarea lor nemijlocita cu rigorile pietei au fost principalele obiective ale reformei pe acest plan. Imensitatea teritoriului si a populatiei tarii, marile diferente naturale, economice si culturale ntre regiunile acesteia confera politicii de dezvoltare economica regionala un rol primordial n ansamblul politicilor specifice de nfaptuire a reformei economice. Tabloul de ansamblu al reformei economice chineze si al realizarilor nregistrate n contul acesteia prezinta numeroase zone luminoase, sustinute de argumente si date evidente, dar si zone de umbra, determinate de amploarea si dificultatea demersului conceptual si pragmatic de identificare a celor mai potrivite cai de nfaptuire a schimbarilor necesare si de aplicare a masurilor corespunzatoare. Efervescenta generata de procesul de reforma, care a cuprins ntreaga societate chineza ,dezbaterile ample organizate pentru pregatirea si lansarea actiunilor corespunzatoare diferitelor politici de nfaptuire a reformei, interesul larg pentru progresele realizate si pentru corectarea eventualelor disfunctionalitati generate de transformarile produse n activitatea economica constituie tot attea argumente care ndreptatesc speranta ca reforma va continua cu succes si va mprima economiei chineze atributele de modernitate, dinamism si eficienta superioara .

CAPITOLUL 2

ANALIZA EVOLUTIEI ECONOMIEI R. P. CHINA

Realizarea cresterii spectaculoase a fluxului de capitaluri straine spre China a fost posibila prin aplicarea unor politici preferentiale, n rndul carora cel mai frecvent folosite au fost concesiile si exceptarile de taxare. Astfel, n cazul implantarii ntreprinderilor cu finantare straina n zonele economice speciale si n ariile de experimentare economica rata de impozitare a profitului este de 15%, iar pentru ntreprinderile de nalta tehnologie si pentru cele de export

aceeasi rata se reduce la 10%; n plus, remiterile de profit, importul bunurilor de capital si exportul de produse sunt scutite de taxe, iar noile ntreprinderi beneficiaza de o perioada de gratie de doi ani, dupa care nca trei ani taxa pe venit este redusa la jumatate din cea normala. Politica de atragere a capitalului strain a fost sustinuta dupa 1989 de adoptarea unei serii de legi a impozitarii, a muncii, a managementului schimburilor, a nregistrarii ntreprinderilor, a contractelor economice externe etc., destinate sa asigure un mediu de afaceri favorabil, atractiv, capabil sa ofere conditii ct mai bune pentru initierea si dezvoltarea afacerilor

2.1. ROLUL INVESTITIILOR STRAINE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI ISD-urile au continuat sa penetreze China in mod perseveren