Cristale,încotro?

Cristalele constituie o substanţă minerală solidă,omogenă,avînd o structură internă regulată. Cuvîntul cristal

provine de la grecescul krystallos, derivat din kryos care înseamnă gheaţă.Aceste minunate cristale s-au format din

soluţii hidrotermale în scoarţa terestră. Cele mai multe pietre preţioase sunt cristale naturale alese pentru frumuseţea,

durabilitatea şi, nu arareori pentru raritatea lor. Cristalele pot fi găsite in locurile cele mai neaşteptate.în anumite

cîmpuri arate din sudul Angliei se găsesc noduli neregulaţi cărora li s-a spus « pietrele cartofului.« cînd sunt sparţi,

adesea scot la iveală cristale sclipitoare. Majoritatea clădirilor au cristale in structură. Atît roca naturală cat şi

materialele artificiale sunt în principal cristaline, iar puterea de legare a cimentului depinde de cît de dezvoltate sunt

cristalele.Cristalele nu se dezvoltă numai în roci. De exemplu, minerale precum calcitul şi apatitul se cristalizează în

interiorul plantelor şi animalelor.

•Prustitul : cristalele de prustit, roşii ca cireşele, sunt denumite rubine de argint şi se găsesc adesea în zăcămintele de argint.

•Burnonitul : aceste magnifice cristale de un cenuşiu deschis, ca nişte roţi dinţate, au fost prelevate din mina de plumb de la Herodsfoot, lîngă Liskeard, Cornwall, Anglia. Intre 1850 şi 1875 din această mină au fost extrase cristale de o calitate excepţională.

•Topazul : cele mai multe sunt de culoarea cireşelor, unele cîntărind pînă la 10 kg.

•Barita : prezintă o gamă largă de culori şi fiecare culoare este caracteristică unei mine anume.

•Calcitul : unul dintre mineralele cele mai comune şi mai des întîlnite este calcitul. El există într-o mare varietate de forme şi culori. Unele dintre cele mai frumoase grupuri cristaline de calcit provin din Egremont, o regiune bogată in minereu de fier din Cumberland, Anglia, datînd de la sfarşitul secolului al XIX-lea. Acest exemplar tipic este alcătuit din mai multe cristale incolore, dintre care unele au o uşoară tentă roşiatică.

Un cristal gata format are anumite trăsături regulate(simetrice). Una din ele este că faţetele sale au muchii paralele. Multe cristale au faţetele dispuse in perechi aşezate faţă în faţă şi paralele. Cristalele au trei tipuri de simetrie. Dacă un cristal poate fi secţionat în două, încît fiecare jumătate să fie o imagine în oglindă a celeilalte, planul secant

se numeşte plan de simetrie. Dacă un cristal este rotit in jurul unei liniii drepte, imaginare şi în cadrul unei rotaţii complete apare acelaşi model al faţetelor de un anumit număr de ori, atunci acea linie se numeşte axă de simetrie. In funcţie de acest număr , simetria din jurul unei axe poate fi dublă, triplă, cvadruplă sau sextuplă. Dacă un cristal este alcătuit in întregime din perechi de faţete paralele, atunci se spune că are un centru de simetrie.Cristalele din aceeaşi substanţă minerală pot să nu semene între ele. Aceleaşi feţe a două cristale pot avea mărimi diferite şi de aceea formeazăcristale diferite ca formă. Cristalele pot, de asemenea să se dezvolte în diferite forme.

ŞŞapte sistemeapte sistemeCristalele au diferite grade de simetrie şi, conform acestora, sunt plasate într-una din cele şapte categorii majore,denumite sisteme de cristalizare. Cristalele din sistemul cubic au cel mai mare grad de simetrie. Cele mai simetrice au nouă planuri, 12 axe şi un centru de simetrie. Cristalele din sistemul triclinic au cel mai mic grad de simetrie, cu unsingur centru de simetrie sau chiar fara axă de simetrie.

• Idioerazul reprezintă sistemul tetragonal. Element esenţial de simetrie: o axă cvadruplă.• Baritul reprezintă sistemul otolic. Elementul esenţial: trei axe de simetrie.• Ortoclazul (maclat) reprezintă sistemul monoclinic. Element esenţial de simetrie: o axă dublă.• Axinitul reprezintă sistemul triclinic. Nu are axă de simetrie.• Berilul reprezintă sistemul hexagonal. Element esenţial de simetrie: o axă sextuplă.• Calcitul reprezintă sistemul trigonal. Element esenţial de simetrie: o axă triplă• Galena reprezintă sistemul cubic.Element esenţial de simetrie: patru axe triple.

Idiocromatism Idiocromatism

Unele minerale au aproape intotdeauna aceeaşi culoare pentru că anumiţi atomi care absorb lumina constituie

partea esenţială a structurii cristalului. Aceste minerale sunt idiocromatice. Mineralele de cupru, bunăoară, sunt

aproape întotdeauna roşii, verzi, albastre, in funcţie de cantitatea de cupru prezentă în structura lor.Exemplu de

cristal idiocromatic este sulful care dă naştere, în mod normal, unor cristale de un galben strălucitor.

AlocromatismAlocromatism

Un mare număr de minerale au o gamă variată de culori din cauza impuritaţilor sau a defectelor de absorbţie a

luminii, prezente in structura lor atomică. De exemplu, cuarţul, diamantul, berilul şi corindonul pot fi roşii, verzi,

galbene sau albastre. De aceea aceste minerale se numesc alocromatice.

Cristalele joacă un rol important în această epocă de schimbări sociale şi tehnologice rapide. Deşi se cunoşteau bine calitaţile cristalelor, numai spre sfîrşitul secolului 20 tehnologia lor a luat amploare. Cristalele au acum o largăutilizare: circuite de control, maşini, aparate electronice, comunicaţii, instrumente medicale, etc. Le folosim chiar şiatunci cînd ne facem cumpărăturile, prin carţile de credit. Din laboratoarele oamenilor de ştiinţă au ieşit cipul de siliciu, tijele de laser din rubin şi multe alte forme de diamante pentru instrumente. Producţia de noi cristale se dezvoltă continuu pentru diverse scopuri.

Hublou din diamant.Hublou din diamant. Proprietăţile diamantului au determinat utilizarea lui in spaţiul, unde are de înfruntat condiţii extreme. El a fost folosit, la hublou pentru un experiment cu un radiometru de raze infraroşii pe sonda spaţială Pioneer Venus. A trebuit să reziste la o temperatură de 450C cît era în apropierea suprafeţei planetei Venus.

FoiFoiţţa de siliciu.a de siliciu. Cipurile din siliciu sunt făcute din foiţe foarte subţiri denumite plăcuţe. Sunt tăiate din cristale sintetice de siliciu pur. Plăcuţele au circuite electronice, cîte unul pentru fiecare cip. Formatele circuitelor sunt transferate pe o placuţă dintr-o bucată de peliculă denumită matrice.

Sistem de circuite.Sistem de circuite. Un computer de dimensiuni mari necesită o mulţime de cipuri. Fiecare cip are un circuit diferit şi pune in funcţiune o anumită parte a computerului. Cipurile sunt protejate în capsule individuale şi conectate unele la altele într-un sistem de circuite.

Carduri inteligente.Carduri inteligente. în fiecare dintre aceste « carduri inteligente« există un minicomputer integrat într-un cip de siliciu. Ele incă mai sunt testate, însă unele au intrat deja într-un uz limitat. Se presupune că în viitorul apropiat,

oamenii vor putea sa le foloseasca la stocarea şi adaptarea informaţiilor personale, cum ar fi situaţia contului bancar, precum şi la efectuarea plăţilor. Tija de rubin.Tija de rubin. Cristalele sintetice de rubin sunt utilizate la unele lasere. Atomii incălziţi de rubin, stimulaţi de lumina unei anumite lungimi de undă , emit radiaţii simultan cu raza de lumină, producînd o rază pură de lumină roşie de laser.  Instrumente din diamant.Instrumente din diamant. Dat fiind duritatea lor, diamantele sunt utilizate în diferite domenii de activitate- la ferăstraie, burghie, la polizoare şi unelte de ascuţit, de la piatra din carieră pînă la delicata operaţie chirurgicală pe ochi. Ele sunt produse într-o gamă largă în ceea ce priveşte dimensiunea, forma şi duritatea. Sunt utilizate atît diamantele naturale, cît şi cele sintetice, dar peste 80% din diamantele folosite în industrie sunt sintetice.

Energia cristalelor şi terapia cu pietre preţioaseEnergia cristalelor şi terapia cu pietre preţioase

Tratamentul cu pietre preţioase, testat încă de la începutul mileniului II, poate deveni o cale de vindecare

respectată şi bine documentată la începutul mileniului III.

Cristaloterapia poate fi aplicată cu succes în coroborare cu procedeele medicinii moderne. Acum, datorită

dezvoltării rapide a tehnologiei, cristalele sunt folosite în scopul transmiterii şi amplificării energiilor în diverse

modalităţi. Specialiştii spun că energia cristalelor, având o frecvenţă superioară celei biologice, înlătură

durerile şi vindecă multe boli aflate în stare incipientă. Tot cristalele pot neutraliza influenţa negativă a grijilor,

a angoaselor, simpla lor prezenţă contribuind la deblocarea canalelor energetice vii, eliberând traseele vitale

organismului uman.

Pietrele, cristalele şi mineralele sunt folosite pentru efectele lor curative, protectoare şi energizante. Altele sunt

folosite în scopuri personale: pentru afaceri de succes, în menţinerea unor relaţii armonioase şi pentru redresarea

financiară. Fireşte, cristaloterapia nu este un substitut al medicinii tradiţionale.

Procedura aceasta intervine în sprijinul bolnavilor, grăbind vindecarea corpului fizic, pentru că acţionează conştient şi

la nivel energetic, mental şi spiritual. Cristalele sunt, de fapt, punţi de legătură între voinţa noastră şi necesităţile corpului.

Prin cristaloterapie „mandatăm" cristalul să acţioneze asupra bolii, în speranţa că el va interveni într-o manieră armonioasă

asupra problemei.

Un cristal care a fost şlefuit într-o anumită formă, prin tăiere şi şlefuire, are proprietăţi speciale de a purifica, conduce

şi amplifica energiile. Astfel de cristale, spun specialiştii, trebuie să se bucure de grija şi dragostea purtătorului. Acest gen

de cristale au menirea să participe la un program special de autovindecare. Acesta, în cazul în care reuşeşte, este cel mai

ecologic tratament.

Nimic altceva nu poate fi mai simplu şi mai natural decât vindecarea cu ajutorul unui cristal. De

aceea, specialiştii spun că pietrele preţioase sunt valoroase atât pentru că sunt rare, cât şi pentru bolile

pe care le ameliorează fiecare. Apoi contează forma.

Sferele din cristal pot vindeca bolile de metabolism şi se obţin cu mari eforturi. Ele au puterea de a emite energiile în

toate direcţiile şi pot să creeze un câmp pulsatoriu, foarte benefic pentru organele şi glandele aflate în suferinţă.

Ele sunt apreciate în mod special pentru puterea de concentrare a câmpului energetic şi canalizarea lui centrată

spre un punct fix. Când sunt purtate, bijuteriile cu cristale impun întregului organism o nouă frecvenţă de vibraţie care

duce la vindecarea anumitor afecţiuni, în funcţie de combinaţia de pietre şi dimensiunile acestora. De asemenea,

capacităţile fizice, mentale şi spirituale cresc, în general, în intensitate. Nu întâmplător, episcopii poartă pe inelele lor

numai pietre de ametist.

Trebuie să purificăm cristalul • Din start, dacă ne alegem singuri cristalul va fi mai uşor să-l acordăm cu propria noastră persoană. Trebuie să-l

alegem pe cel care ne place cel mai mult. Cea mai simplă acţiune de purificare este scufundarea lui în sare naturală, nedizolvată şi neîmbogăţită cu iod. Sarea are forţa să înlăture impurităţile şi să „spele" orice încărcătură energetică negativă, după 24 de ore, dacă avem un cristal mai mare.

• În acest fel cristalul devine receptiv la vibraţiile persoanei care l-a ales. Prin atingerea cristalului, după ce este scos din sare, el înregistrează vibraţiile noastre, dar trebuie purificat şi de vibraţiile nebenefice captate din jurul nostru.

• Vom arunca sarea în care a fost scufundat cristalul cât mai departe de casă. Dacă uităm să scoatem cristalul după 24 de ore, trebuie să prelungim perioada de purificare până la 3 zile, pentru că numerele cu soţ (2,4,6,8), ca numere feminine, pasive, nu aduc schimbarea dorită. Pietrele se purifică într-un număr impar de zile (1,3,7,9 - numere masculine), 5. Acesta din urmă, deşi este masculin, în numerologie este considerat un număr instabil, incapabil să asigure purificarea. Apoi cristalul va fi pus sub un jet de apă rece timp de câteva minute.

• După spălare va fi şters cu o ţesătură nouă, cât mai curată, din bumbac. Sunt şi pietre care nu se purifică sub sare sau în soluţie sărată: ambra, celestina, opalul, piatra Lunii, piatra Soarelui, pirita, turcoazul... pentru că se zgârie foarte uşor. Acestea pot fi purificate prin scufundarea lor în argilă ventilată. După aceea, în loc să fie puse sub jet de apă, aceste cristale vor fi expuse la vapori de esenţă de ulei de lavandă. Opalul, însă, pentru că el conţine apă, este bine să-l punem periodic în baie de apă - 1-3 zile; evităm astfel pierderea proprietăţilor sale.

• Este absolut necesară încărcarea energetică a fiecărui cristal. Din varietatea metodelor de încărcare a cristalului, cea mai simplă constă în expunerea acestuia, timp de câteva ore, la reflexia luminii solare.

Lumina le încarcă • Specialiştii spun că intervalul de timp - dimineaţă-amiază -, când Soarele este în faza ascendentă -, deci când

energiile sale sunt în creştere, este ideal pentru încărcarea cristalului nostru. • Dacă ţinem seama de simbolul numerelor, pietrele trebuie încărcate timp de 1-3 ore, o simbolistică a numerelor

masculine, care vor imprima cristalului energie de tip yang. Este destul de categorică practica de a expune pietrele la încărcare, în afara casei, pe terasă sau în grădină, în contact cu pământul. Pietrele pot fi activate şi la lumina lunii.

• Şi în acest caz, aceste pietre se activează în afara casei noastre, odată cu căderea serii, începând cu ora 20.00, în anumite zile: adică înainte de ziua Lunii pline, în ziua cu Lună plină şi în ziua următoare. Iată pietrele care vor aduce bucurii în viaţa purtătorului dacă sunt activate la lumina lunii: azuritul, piatra lunii, ochiul de pisică, opalul, safirul, turmalina indigo şi turmalina roz.

Îngropate îşi recapătă calităţile • Pietrele se pot activa şi în apa pârâurilor sau apa mării. În acest caz, ele trebuie puse într-un săculeţ de pânză

sau într-o plasă cu ochiuri dese, care vor fi aşezate în direcţia în care curge apa. În acest timp, purtătorul cristalelor va solicita energiilor apei să activeze pietrele sale, iar în finalul invocării acesta va adresa mulţumiri energiilor apei.

• La un interval de câteva luni, când pietrele şi cristalele au fost folosite fie în şedinţe de cristaloterapie, fie în scopuri personale, trebuie să trecem la regenerarea acestora. Cum ştim când să apelăm la această tehnică? Când constatăm că pietrele nu mai au strălucirea de odinioară, iar când le ţinem în mână, ele sunt lipsite de energie.

• Pietrele şi cristalele sunt puse într-un vas de ceramică, nou, apoi îngropate; sau le aşezăm din start într-un vas de flori cu pământ. Ele vor sta în locul ales timp de 1,3,7,9, zile con secutiv. Pământul are forţa să împrăştie energiile negative acumulate şi regenerează cuarţul.

• La sfârşitul etapei cât a stat sub pământ, cristalul va fi spălat cu apă rece sau periat cu o pensulă făcută din păr natural (nu sintetic) şi vom trece la reactivare.

Pietre cu valoroase proprietăţi curative • AmetistulAmetistul este recomandat pentru creşterea puterii de concentrare şi revigorarea organismului;• Cuarţul roz,Cuarţul roz, denumit şi „piatra iubirii", are un efect benefic asupra inimii şi a circulaţiei. Ne ajută să ne refacem

după o traumă afectivă, din punct de vedere emoţional. Piatra aceasta este bine s-o oferim prietenilor care trebuie să se aprecieze la justa lor valoare. S-au întâlnit situaţii când cuarţul de meditaţie s-a spart, a explodat, după ce a preluat durerea celui care a meditat alături de el;

• FluoritulFluoritul, care poate fi de mai multe culori, combate energiile negative, pe care le captăm fără să vrem din mediul înconjurător; de asemenea, poate să crească puterea de concentrare şi calmează spiritul;

• JadulJadul este benefic pentru persoanele foarte stresate; se poartă în clipele de tensiune emoţională intensă;• LapisulLapisul sporeşte puterea de concentrare; purtătorul găseşte soluţii eficiente în chestiuni de serviciu; • SmaraldulSmaraldul are forţa să regenereze ţesuturile, reglează metabolismul şi întăreşte sistemul imunitar;• TurcuoazuTurcuoazul ajută la relaxare şi meditaţie, la combaterea stresului; Topazul galben este ideal pentru persoanele

care se confruntă cu situaţii limită, cu depresie şi confuzie. Este mesagerul optimismului;• Turmalina verdeTurmalina verde canalizează energia vindecătoare în direcţia dorită. Energia sa grăbeşte vindecarea.

Cum se alege un cristal? Când ne alegem un cristal trebuie să evităm falsurile. Un cristal natural de cuarţ se deosebeşte de imitaţii prin

următoarele caracteristici:

• cuarţul are duritatea mai mare comparativ cu cea a sticlei; în contact cu aceasta, el poate s-o zgârie; pe feţele de piramidă, un cristal natural are denivelări în trepte, fine, care nu pot fi imitate artificial;

• cristalele naturale prezintă zone mai lăptoase, aproape de bază;

• cuarţul natural poate avea mai multe culori; unele se datorează modificărilor petrecute în reţeaua cristalină (este cazul cristalului violet al ametistului, al citrinului galben sau al cuarţului fumuriu), dar, dacă ne dorim un cristal perfect transparent, îl alegem pe cel de stâncă.

• În anul 1837, scriitorul Edgar Allan Poe, în Narrative of Arthur Gordon Pym, făcea una din primele şi cele mai interesante relatări cu privire la enigmatica apariţie a unui lichid apt de reflexe cristaline discret nuanţate şi de alte remarcabile însuşiri a căror descriere, după propria sa mărturisire, cerea multe vorbe

• Atunci, E.A. Poe, care avea predilecţie pentru asemenea incursiuni ştiinţifice în scrierile sale, nu ştia că fenomenele aparent miraculoase care îl contrariau, sunt proprii substanţelor numite azi cristale lichide, şi că de fapt, caracterizează lichidele anizotrope.

• Fenomenologia mezomorfică a lichidelor cristaline a făcut, mai bine de un secol, cu inerente periodizări şi intermitenţe, obiectul a numeroase şi diversificate investigaţii, ştiinţifice, reluate în ultimul timp cu mijloace şi implicaţii nebănuite cu decenii în urmă. Studiile teoretice şi experimentale privind structura, morfologia, textura, proprietăţile fizice, caracteristicile reonome şi interacţiune cu câmpul exterior a cristalelor lichide au deschis calea cunoaşterii lor profunde şi a unor aplicaţii excepţionale.

• De la primele consideraţii făcute de Virchow (1854) asupra comportării de cristal lichid asupra mielinei extrasă din fibrele sistemului cerebro-spinal, urmate de relevarea birefringenţei acesteia (Mettenheimer, 1875) şi până în prezent, gama substanţelor mezomorfice şi informaţia aferentă acestora au crescut extraordinar.

• Lucrările lui Otto Lehman, remarcabil cercetător al fenomenelor de izomerie fizică, evidenţiază, pe lângă caracterele monotrope şi enantimorfe ale unor cristale analizate microscopic şi particularităţile morfologice proprii unor formaţiuni structurale curbate, răsucite şi parţial ramificate denumite “trichite”. Descrierea structurilor, caracterizate de asemenea entităţi şi morfologii, asociată cu încercarea de a rexplica efectele erizării superficiale ale substanţelor numite, când “cristale lichide”, când “lichide cristaline” devenise preocuparea de baza a multor fizico-chimişti la sfârşitul secolului trecut. Planer, Löbisch, Raymann, Reinitzer şi alţii au remarcat irizaţiile exteriorizate de esterii cholesterylului în timpul răcirii acestora. S-a observat, totodată, legătura efectelor de culoare cu birefringenţa, cu activitatea optică a esterilor respectivi, în stare lichidă. Reinitzer îi solicită sprijinul lui Lehmann în elucidarea problemelor legate de apariţia a două temperaturi diferite de topire în cazul uneia şi aceleiaşi substanţe semnalându-i totodată şi efecte de culoare şi opalescenţă, constatate de el la examinarea atentă a mai multor substanţe de acelaşi gen.

• Termenul de lichid cristalin este înlocuit corespunzător conceptului formulat mai elocvent şi astfel, categorisit fără ambiguitate prin definirea genului proxim al noţiunii de cristal lichid.

• Cristalele lichide erau definite în 1910 de Woldemar Voigt, ilustru fizician-cristalograf, ca materiale cu structuri constrânse; Voigt menţiona, în aceeaşi perioadă de timp coexistenţa particularităţilor şi criteriilor concomitente de stare lichidă şi cristalină a acestor materiale.

• Rudolf Schenck a iniţiat explicarea naturii stării lichide cristaline în termeni adecvaţi fazei omogene, scoţând în evidenţă unele constatări privind discontinuităţile proprietăţilor de curegere în tranziţiile de fază, căldura de tranziţie, măsurarea constantelor dielectrice, sau determinarea energiei de suprafaţă şi masa moleculară.

• Otto Wiener a dezvoltat teoria optică a birefringenţei prezentate de unele sisteme cu structuri lamelare constituite din particule sub formă de bastonaşe.

• În primul deceniu al acestui secol fizicianul Emil Bose punea bazele teoriei mezofazei lichid-cristaline, stimulând prin experienţele sale un câmp magnetic nenumărate experimente şi încercări teoretice de a confirma conceptul său de structură moleculară similară unui roi.

Sunt din ce în ce mai bine conturate particularităţile structural-morfologice ale cristalelor lichide, consolidându-se teoriile privind natura moleculară a interacţiunilor, vâscozitatea, vâsco-elasticitatea, etc. Analiza structurală cu ajutorul razelor X devine tot mai eficientă în abordarea şi descifrarea mecanismelor de constituţie şi ordonabilitate a sistemelor mezomorfe. Difuzia luminii contribuie, de asemenea la caracterizarea şi distingerea fazelor nematice şi smectice în timp ce teoria fazei colesterice nu întrezărea decât elemente de dezordine în structurile proprii acestei faze. Orientarea, aranjarea reciprocă, sau alinierea moleculelor alungite, rigide, ori spiralizate, încep să intre tot mai mult în sfera investigaţiilor structurale ale cercetătorilor vremii. Însuşirea moleculelor-baghetă de a sta vertical în structurile lineare, specifice unor faze intermediare, se asociază tot mai strâns cu caracterul polar al interacţiilor primordial responsabile de orientarea şi alinierea moleculară. Friedel avansa ideea aplicării teoriei feromagnetismului chiar şi cristalelor lichide. Se admitea, în urmă cu patru decenii, că diamagnetismul moleculelor şi nu momentul magnetic al roiului molecular condiţionează alinierea. Efectele direcţionale teoretizate de Kast, Debye, Fréedericksz, Ornsteien capătă o interpretare diamagnetică fiind descrise cantitativ prin intermediul câmpului şi energiei magnetice, tipice pentru distribuţia Boltzmann.

Decelarea unor noi interconexiuni la nivelul momentului electric molecular şi al influenţei direcţionale a câmpului electric de joasă frecvenţă, sau corelarea conductivităţii cu câmpul magnetic şi temperatura mezofazei au premers investigaţiilor vizând proprietăţile termice, elasto-chimice şi ca câmp ale sistemelor mezogene. Svedberg, Ornstein, Björnstahl, Riwlin şi alţii puseseră temeliile cunoaşterii unor raporturi dintre efectele statice şi dinamice ale compuşilor mezogeni aflaţi în interacţie cu un câmp influent, încât cele aproape 100 de dizertaţii, eleborate numai la şcoala de la Halle a lui Vorländer, nu au făcut decât să diversifice riguros şi să confirme cimportanţa domeniului cristalelor lichide şi a perspectivelor sale devenite realitate în ultimele două decenii. În perioada care a cuprins cel de-al doile război mondial W. Maier, C. Weygard, Zocher, Zwetkoff, Michailow, Marinin, Châtelain, Zolina şi mulţi alţii au contribuit la sublinierea şi impunerea următoarelor rezultate mai semnificative pentru evoluţia ulterioară a preocupărilor ştiinţifico-tehnice şi a tehnologiei aferente cristalelor lichide:

• efectul orientării moleculelor de cristal lichid în câmp electric este proporţional cu E2 adică, este dependent de anizotropia dielectrică;

• intensitatea mişcării moleculelor într-un strat de lichid anezotrop de grosime variabilă creşte cu intensitatea câmpului electric E de joasă frecvenţă;

• aplicarea unui câmp magnetic cu efecte de orientarea are ca urmare dezorientarea moleculară, mişcarea turbulentă a moleculelor;

• în structurile lamelare, intensitatea E a câmpului aplicat în condiţii date implică o anumită grosime critică a stratului reprezentativ;

• efectele de orientare sau de perturbare parţoială nu modifică esenţial caracterul alinierii, sau a paralelismului axelor moleculare cu liniile de forţă, sau de curent;

• compensarea câmpurilor electrice şi magnetice poate facilita evaluarea anizotropiei dielectrice;• la frecvenţe mai mari de 3*105 Hz, dacă nu se produc curenţi, efectele de orientare nu se schimbă;• proprietăţile optice, electric şi magnetice ale cristalelor lichide concordă cu teoria fenomenelor cooperative şi pot fi

exprimate în termenii gradului de ordine la distanţă şi al energiei de orientare în funcţie de temperatură.

• În prezent, cristalele lichide, redevenite pe un alt plan utilitar materiale moderne, se încorporează tacit dar eficient în diverse sectoare ale cercetării de dezvoltare şi în direcţii importante de activitate tehnico-ştiinţifică, cum sunt optica electronică, radio-locaţia, calculatoarele electronice, termografia, medicina şi altele.

Ecranele cu cristale lichide*Ecranele cu cristale lichide*

Ecranele cu cristale lichide ( LCD ) au început să aibă o utilizare practică curentă începând din anii ’80, fiind folosite pentru afişajele monocrome ale ceasurilor. În prezent ele se regăsesc în camerele numerice, televizoare, monitoare de calculator şi în oricare alte afişaje. atât în varianta alb negru cât şi în cea color. Printre avantajele lor cele mai importante sunt consumul electric mic şi volumul foarte redus.

Un ecran LCD (Liquid Cristal Display) este constituit din două polarizoare a căror direcţie de polarizare formează un unghi de 90 o. Acestea sunt plasate de fiecare parte a unui sandviş format, la rândul său, din două plăci de sticlă între care se află un spaţiu, desigur etanşat corespunzător, care conţine cristale lichide. Cele două feţe interne ale plăcilor sunt “căptuşite”cu câte o matrice transparentă de electrozi, existentă în câte un exemplar pentru alb-negru şi în câte trei pentru color, pentru fiecare pixel.

Fig23 Reprezentarea schematica a structurii uui LCD

1 si 5 : filtre de polarizare 2 : electrozi anteriori3 : cristale lichide 4 : electrozi posteriori 6 : oglinda

• Aplicarea unei diferente de potential mai mica sau mai mare între cei doi electrozi ai unui pixel, antreneaza o miscare a aranjarii moleculelor, o rotatie a planului de polarizare si în consecinta o variatie a transparentei ansamblului . Prezenta sau absenta tensiunii aplicate pe suprafata ecranului, furnizeaza, în functie de reglaje, trecerea sau stoparea luminii unui retroproiector sau a reflexiei unei oglinzi. Cu alte cuvinte apar pixeli albi sau negri sau, altfel spus, un fond alb cu cifre negre. De sigur, în cazul imaginilor color, lucrurile se complica dar primcipiul ramâne acelasi.

• Bibliografie:

Lecturi de fizică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Atlas: "Cristale si pietre pretioase"

Internet