Chicago: comunități și comunitate sau de la localism la cosmopolitism

Cosmopolitismul definit de Robert Merton în 1949, reprezintă capacitatea de a avea un schimb

relațional ridicat în afara propriului sistem. Studiile care l-au condus pe Merton spre această

definiție, au fost făcute într-un oraș de pe coasta de Vest (Dower, New Jersey) și au avut drept

studiu de caz relațiile interpersonale dintre două orientări: locală și cosmopolită. Indivzii animați

de localism erau bine cunoscuți de ceilalți membrii ai comunității și citeau în general, publicații

autohtone, iar cosmopoliții erau mobili, iubitori de călătorii, cu un nivel educațional ridicat și

având relații amicale cu indivizii din afara societății.

La sfârșitul secolului nouăsprezece, Chicago era cel mai populat și mai divers oraș al lumii.

Această realitate îl face un studiu de caz reprezentativ pentru noțiunile de cosmopolitism,

respectiv localism. Traseul său, de la un conglomerat de cartiere autonome, la un oraș exemplar

prin solidaritatea urbană pe care reușește să o creeze prin refacerea unor instituții publice

( biblioteca, teatrul, muzeul de artă public) este unul predestinat, întrucât denumirea orașului se

leagă de un eveniment elocvent în acest sens: primul rezident permanent al orașului era un negru

din Haiti, vorbitor de franceză, Jean Baptiste Point du Sal. Acesta a pronunțat prima oară numele

în franceză.

În perioada aceea, Chicago a înregistrat cea mai mare explozie demografică. Mii de imigranți din

diferite state ale Europei soseau în America pentru a trăi liber. Necunoscând engleza, aceștia erau

în mare parte muncitori necalificați, care, și-au creat propriile enclave etnice în interiorul

cartierului muncitoresc New West Side. Astfel, italienii, germanii,cehii, irlandezii, polonezii au

refăcut o mică „ o mică Pragă”, „ o mică Varșovie”, „un mic Berlin”. Nepoții imigranților de

atunci mărturisesc : „puteai merge mile întregi prin cartier și nu ai fi auzit un singur cuvânt în

enegleză”. Imigranții și-au construit la început mici enclave ancorate în jurul bisericilor. Mai

apoi și-au construit propriile case financiare. Perioada anilor 1880 este puternic marcată de un

acut simț al localismului, al autonomiei în interiorul aceleași matrici urbane. Identitatea etnică

prima în fața celei religioase. Spre exemplu, oameni de aceeași confesiune refuzau ca preotul

parohiei lor să fie de altă naționalitate. Polonezii îi privesc cu suspiciune pe irlandezi. Singurul

care reușește să calmeze spiritele este primarul Carter Harrison care încearcă prin politicile sale

să apropie prăpastia între capital și muncitori, între protestanții industrialiști și catolicii

conservatori. La preluarea funcției de primar în 1879, acesta declară în fața consiliului: „Acesta

este un oraș cosmopolit, închegat din multe naționalități. Nerecunoașterea faptului că fiecare are

o civilizație proprie, ar fi nedrept și ne-înțelept.”

Cea mai mare contribuție la „împăcarea” atâtor divergențe interculturale a avut-o Jane

Adams( 1860-1935), o tânără aristocrată care avea să devină cea mai cunoscută femeie a vremii

după regina Victoria a Angliei, supranumită Sfânta Jane. Aceasta va fonda în 1889, primul

așezământ social, prototipul centrelor de consiliere socială de astăzi: Hull House. Scopul? Să

construiască „ relații sociale reciproce între clasa muncitoare și membrii mai norocoși ai

societății” adică să reducă spațiul dintre clasele sociale. După câteva programe pilot

neîncununate de succes( pregătirea mesei pentru familiile cu soții care muncesc- piureul și supele

nu erau preferate mâncărurilor naționale- lasagna, tocană), centrul devine un loc unde imigranții

pot spera la șanse egale prin pregătirea educațională pe care o primesc. Învățarea limbii engleze,

gratis, însemna depășirea sărăcimii și totodată a prejudecăților și a suspiciunilor reciproce între

comunități etnice diferite. Se probează astfel teza „scopului superior” formulată de Sherif, M.

( 1961-Intergroup Conflict and Co-operation: The Robbers Cave Experiment)- conflictul dintre

tabără „Eagles” și „Rattlers” care contrazice ipoteza „contactului” (Wiliams, 1947) arătând că

aducerea a două outgrupuri laolaltă nu este suficientă pentru diminuarea prejudecăților, ci doar

un scop colectiv care să necesite colaborarea indivizilor poate depăși scopurile individuale

competitive, reducând granițele între ingrup și outgroup.

La acea vreme, în Chicago nu existau hoteluri sau locuri de relaxare. Orașul era atât de murdar

că nimeni nu venea în vacanță acolo. Nu exista niciuo clădire sau spațiu deschis publicului din

bunăvoința magnaților. Figurile proeminente ale Chicagou-ului încep să schimbe asta:

La un deceniu după revoltele populare culminate cu o bombă în 1886 ( Hay Market bombing),

elitele lumii de afaceri vor să demonstreze lumii că Chicago nu înseamnă doar industrie.

În 1889 se deschide Teatrul de operă. Concertul inaugural este dedicate muncitorilor. Însăși

arhitectura clădirii respectă principiile democratice: nu există staluri suprapuse, nu există

ierarhii, toate scaunele sunt dispuse la aceeași înălțime, neexistând privilegii de clasă.

În 1887, Charles Hudgenson, fiul unui crescător de porci care prosperase, deschide Institutul de

Artă. Acesta achiziționează diverse opera ilustre din Toscana (Rembrandt) în dorința de a eleva

spiritual oamenilor de afaceri care păreau „simple mașini dedicate afacerilor și profitului”.

În 1893, direcția ascendentă a orașului culminează cu cel mai mare târg „World”s Fair” la care

au fost invitații conducători din toată lumea pentru a fi martorii progresului Chicago-ului dintr-

un oraș al poluării, al mizeriei, al jocurilor de noroc, al bordelurilor, dintr-o mlaștină într-o

„minune albă” replică a grandorii europene: gondola, fântâni arteziene, clădiri somptuoase. New

York Times a declarat evenimentul un success răsunător, numindu-l „ cel mai mare eveniment al

statului de la războiul civil”! Acesta a atras 27 milioane de vizitatori, fascinați de transformarea

unei mlaștini într-o zonă de locuit.

Chicago devine o întruchipare a idealului urban: o cetate în care problemele sunt umbrite de

posibilități, dovedind fezabilitatea unui oraș cosmopolit!