CHELTUIELILE PUBLICE
description
Transcript of CHELTUIELILE PUBLICE
CHELTUIELILE PUBLICE1
1.1 Concepte teoretice
Cheltuielile publice exprimã relaţii economico-sociale în formã bãneascã, care se manifestã între stat şi
persoane fizice sau juridice, cu ocazia repartizãrii şi utilizãrii resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii
funcţiilor acestuia.
În cadrul cheltuielilor publice includem cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale,
locale, cheltuielile finanţate din fondul asigurãrilor sociale de stat, precum şi cheltuielile organismelor
internaţionale efectuate din prelevãri de la membrii acestora.
În cadrul aplicaţiilor rezolvate şi propuse pentru rezolvare ne vom folosi de o serie de indicatori. Aceşti
indicatori se referã la volumul, structura şi dinamica cheltuielilor publice.
1.1.1. Indicatori privind nivelul cheltuielilor publice
Un prim indicator privind nivelul cheltuielilor publice este volumul cheltuielilor publice. Acest indicator
reprezintã o însumare a cheltuielilor publice, la nivelul tuturor bugetelor.
Suma cheltuielilor publice ale tuturor bugetelor mai este cunoscutã şi sub denumirea de cheltuieli publice
totale neconsolidate (CPTN).
Dacã eliminãm transferurile (T) din cheltuielile publice totale neconsolidate obţinem cheltuielile publice
totale consolidate.
CPTC = CPTN - T
În comparaţii internaţionale se foloseşte, ca indicator privind nivelul cheltuielilor publice, ponderea
cheltuielilor publice în produsul intern brut.
Un alt indicator folosit în comparaţii internaţionale îl reprezintã cheltuielile publice medii pe locuitor
exprimate în USD.
1 Acesta este un capitol din cartea Finanţe generale şi de întreprindere, autori Emil Negrea, Lucian Ţâţu, Iulian Braşoveanu, Ed. ASE, 2002
7
pC/PIB=C
PIB x100
C loc/USD=C
populatie x curs de schimb
Acest indicator poate fi obţinut din combinarea urmãtorilor indicatori:
- cheltuieli publice medii pe locuitor:
C loc=C
populatie
- cheltuieli publice exprimate în USD:
C loc=C
curs de schimb
1.1.2. Indicatori privind structura cheltuielilor publice
Aceşti indicatori exprimã ponderea fiecãrei categorii de cheltuieli publice în total cheltuieli sau într-o
anumitã grupã de cheltuieli. Indicatorii privind structura cheltuielilor publice se calculeazã pe baza clasificãrii
cheltuielilor publice.
gi=c iC x 100 , unde:
gi = ponderea cheltuielii i în total cheltuieli sau într-o anumitã grupã de cheltuieli;
Ci = cheltuiala a cãrei pondere se calculeazã;
C = cheltuiala totalã sau volumul cheltuielilor unei anumite grupe de cheltuieli.
1.1.3. Indicatori privind dinamica cheltuielilor publice
Pentru a cuantifica modificãrile survenite în timp se folosesc o serie de indicatori:
- modificarea nominalã şi realã, în mãrime absolutã şi relativã a cheltuielilor publice;
- modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut;
- modificarea cheltuielilor publice medii pe locuitor, exprimate în USD;
- modificarea ponderii cheltuielilor publice;
- coeficientul de concordanţã a cheltuielilor publice cu produsul intern brut;
- elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu produsul intern brut.
8
Modificarea nominalã şi realã a cheltuielilor publice, exprimatã în mãrime absolutã şi relativã, permite
comparaţii între cheltuielile publice a mai multor ani.
Pentru a determina modificarea nominalã a cheltuielilor publice vom folosi mãrimea cheltuielilor publice
exprimate în preţuri curente. Aceastã modificare poate fi determinatã atât în mãrime absolutã, cât şi relativã.
ΔC1/0
n
=C 1
n
−C 0
n
, unde:
C 1
n
si C 0
n
reprezintã cheltuielile publice exprimate în preturi curente pentru anul 0 si anul 1
ΔC1/0
n
(% )=C 1
n
−C 0
n
C 0
n x 100 =ΔC1/0
n
C 0
n x 100
Pentru obţinerea unor informaţii cât mai aproape de realitate cu privire la modificarea cheltuielilor
publice, vom folosi cheltuielile publice exprimate în preţuri constante.
Modificarea în mãrime realã a volumului cheltuielilor publice se determinã prin urmãtoarele formule:
- modificarea în mãrime absolutã:
ΔC1/0
r
=C 1
r
−C 0
r
, unde:
C 1
r
si C 0
r
reprezintã cheltuielile publice exprimate în preturi curente pentru anul 1 si anul 0
- modificarea relativã:
ΔC1/0
r
(% )=C 1
r
−C 0
r
C 0
r x 100 =ΔC1/0
r
C 0
r x 100
Pentru a determina mãrimea în preţuri constante a cheltuielilor publice se plecã de la cheltuielile publice
exprimate în preţuri curente, care vor fi exprimate în preţuri constante cu ajutorul deflatorului PIB (indicele
preţului).
Ip1/0=PIB1
PIB0
x 100
9
Pe baza acestei expresii obţinem urmãtoarea formulã de calcul pentru cheltuielile publice exprimate în
preţuri constante:
C r
=C n
Ip
Modificarea volumului cheltuielilor publice poate fi exprimatã şi cu ajutorul indicelui de creştere a
preţurilor, atât în preţuri curente, cât şi în preţuri constante, prin urmãtoarele formule:
IC1/0n ¿C 1
n
C 0
n x 100
IC1/0r ¿C 1
r
C 0
r x 100
Pe baza formulelor de calcul a modificãrii relative a volumului cheltuielilor publice şi a indicelui de
creştere (deflatorul PIB) ajungem la urmãtoarele egalitãţi:
ΔC1/0
n
(% )=I C1/0n - 100
ΔC1/0
r
(% )=I C1/0r - 100
Modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB se determinã pe baza urmãtoarei formule:
ΔpCP/PIB=pCP/PIB1 - pCP/PIB0
=C 1
PIB1
x 100 - C 0
PIB0
x 100
Modificarea cheltuielilor publice medii pe locuitor exprimate în USD se determinã pe baza
urmãtoarei formule:
ΔCloc/USD=C 1
populatie1 x curs de schimb1
-
C 0
populatie0 x curs de schimb0
10
Acest indicator se poate descompune în urmãtorii indicatori:
- modificarea cheltuielilor publice medii pe locuitor:
ΔCloc=C 1
populatie1
- C 0
populatie0
- modificarea cheltuielilor publice exprimate în USD:
ΔCUSD=C 1
curs de schimb1
- C 0
curs de schimb0
Modificarea ponderii cheltuielilor publice se determinã pe baza urmãtoarei formule:
Δgi=C i1
C1
x 100 - C i0
C 0
x 100
Coeficientul de corelare dintre cheltuielile publice şi produsul intern brut se determinã dupã
urmãtoarea formulã:
K=IC 1/0
I PIB1/0
=
C 1
C 0
PIB1
PIB0
Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu PIB se determinã dupã formula:
e=
C 1 - C 0
C 0
PIB1 - PIB0
PIB0
11
O elasticitate supraunitarã ne indicã o creştere a ponderii cheltuielilor publice în PIB. Dacã elasticitatea
este subunitarã este reflectatã o tendinţã de restrângere a ponderii cheltuielilor publice în PIB. Dacã elasticitatea
este unitarã are loc o menţinere în timp a ponderii cheltuielilor publice în PIB.
1.2. Aplicaţii rezolvate
1. Se cunosc urmãtoarele date:
Nr. crt Indicatori u.m. valori
1. cheltuielile bugetului de stat mld. u.m. 7500
2. cheltuielile fondului securitãţii sociale mld. u.m. 3000
3. cheltuielile bugetelor locale mld.u.m. 4500
4. transferuri între bugete mld. u.m. 1200
5. produs intern brut mld u.m. 33000
6. Populaţie mil. loc 20
7. curs de schimb u.m./USD 30
Sã se determine:
a) volumul CPTN;
b) volumul CPTC;
c) ponderea CPTC în PIB;
d) volumul CPTC medii pe locuitor exprimate în USD.
Rezolvare:
a) CPTN = suma cheltuielilor bugetelor;
CPTN = 7500 + 3000 + 4500 = 15000 mld. u.m.
b) CPTC = CPTN - transferuri între bugete;
CPTC = 15000 - 1200 = 13800 mld u.m.
c) pCPTC/PIB=
CPTCPIB x 100
pCPTC/PIB=
1380033000 x 100 = 41,81%
12
d) CPTCloc/USD=
CPTCpopulatie x curs de schimb
CPTCloc/USD=
13800 mld u .m .20 milioane x 30 u .m . /USD = 23000 USD/loc
2. Se cunosc urmãtoarele date:
mld. u.m.
Nr. crt. Indicatori Sume
1. cheltuieli social-culturale 5000
2. cheltuieli cu asigurãrile şi protecţia socialã 7800
3. cheltuieli cu gospodãria comunalã şi locuinţe 3500
4. cheltuieli cu apãrarea naţionalã 2000
5. cheltuieli cu ordinea publicã 1500
6. cheltuieli cu puterea şi administraţia de stat 1000
7. cheltuieli cu acţiuni economice 6000
8. alte cheltuieli 5500
Sã se determine ponderea fiecãrei categorii de cheltuieli în totalul cheltuielilor.
Rezolvare:
Pentru a determina ponderea fiecãrei categorii de cheltuieli în totalul cheltuielilor trebuie sã determinãm
suma acestora.
Total cheltuieli = 5000 + 7800 + 3500 + 2000 + 1500 + 1000 + 6000 + 5500 = 32300 mld u.m.
- ponderea cheltuielilor social-culturale:
p1=500032300 x 100 = 15,48%
- ponderea cheltuielilor cu asigurãrile sociale şi protecţia socialã:
p2=780032300 x 100 = 24,14%
- ponderea cheltuielilor cu gospodãria comunalã şi locuinţe:
13
p3=350032300 x 100 = 10,84%
- ponderea cheltuielilor cu apãrarea naţionalã:
p4=200032300 x 100 = 6,19%
- ponderea cheltuielilor cu ordinea publicã:
p5=150032300 x 100 = 4,64%
- ponderea cheltuielilor cu puterea şi administraţia de stat:
p6=100032300 x 100 = 3,10%
- ponderea cheltuielilor cu acţiuni economice:
p7=600032300 x 100 = 18,58%
- ponderea altor cheltuieli:
p8=550032300 x 100 = 17,03%
3. Se cunosc urmãtoarele date: mld u.m.
Nr. crt. Indicatori 1995 1999
1. cheltuielile bugetului de stat 50000 72000
2. cheltuielile bugetului asigurãrilor
sociale de stat
20000 28000
14
3. cheltuielile bugetelor locale 35000 49000
4. transferuri între bugete 7000 10000
5. produs intern brut 150000 220000
6. deflatorul PIB (1998 = 100%) 85% 107%
Valorile sunt exprimate în preţuri curente. Sã se determine:
a) CPTC;
b) modificarea nominalã, absolutã şi relativã a CPTC;
c) modificarea realã, absolutã şi relativã a CPTC;
d) modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut.
Rezolvare:
a) CPTC = CPTN - transferuri;
CPTC = (50000 + 20000 + 35000) - 7000 = 92000 mld u.m.
b) ΔCPTC1999/1995
n
=CPTC1999
n
−CPTC1995
n
ΔCPTC1999/1995
n
= 139000 - 92000 = 47000 mld u.m .
ΔCPTC1999/1995
n
( % )=ΔCPTC1999/1995
n
CPTC1995
n x 100
ΔCPTC1999/1995
n
( % )=4700092000 x 100 = 51,08%
c) Pentru a determina modificarea cheltuielilor publice exprimate în preţuri constante trebuie sã transformãm
cheltuielile publice din exprimarea în preţuri curente în exprimarea în preţuri constante.
CPTCr
=CPTCn
Ip
CPTC1995
r
=920000,85 = 108235 mld u.m .
CPTC1999
r
=1390001,07 = 129907 mld u .m .
ΔCPTC1999/1995
r
=CPTC19991
r
−CPTC1995
r
ΔCPTC1999/1995
rn
= 129907 - 108235 = 21672 mld u.m .
15
ΔCPTC1999/1995
r
( % )=ΔCPTC1999/1995
r
CPTC1995
r x 100
ΔCPTC1999/1995
r
( % )=21672108235 x 100 = 20,02%
d) ΔpCPTC/PIB=
CPTC1999
PIB1999
x 100 - CPTC1995
PIB1995
x 100
ΔpCPTC/PIB=139000220000 x 100 -
92000150000 x 100 = 1,85%
4. Se cunosc urmãtoarele date:
Nr.
crt.
Indicatori u.m. 1995 1998
1. cheltuielile bugetului de stat mld 13500 16000
2. cheltuielile bugetului securitãţii
sociale
mld 7000 8000
3. cheltuielile bugetelor locale mld 8500 10000
4. transferuri între bugete mld 2000 2500
5. populaţie mil 30 32
6. curs de schimb um/usd 150 170
7. produs intern brut mld 70000 83000
Sã se determine:
a) modificarea CPTC medii pe locuitor exprimate în USD;
b) coeficientul de corelaţie între cheltuielile publice şi produsul intern brut;
c) coeficientul de elasticitate a cheltuielilor publice în raport cu produsul intern brut.
Rezolvare:
a) ΔCPTC loc/USD=
CPTC1998
populatie1998 x curs de schimb1998
-
16
CPTC1995
populatie1995 x curs de schimb1995
-
CPTC1998 = CPTN1998 - transferuri = (16000 + 8000 + 10000) - 2500 = 31500 mld u.m.
CPTC1995 = CPTN1998 - transferuri = (13500 + 7000 + 8500) - 2000 = 27000 u.m.
ΔCPTCloc/USD=31500 mld32 mil x 170 - 27000 mld
30 mil x 150= -210 u .m . /USD,
deci are loc o descreştere a cheltuielilor
publice medii pe locuitor exprimate în USD.
b)
K=IC1998/1995
I PIB1998/1995
=
C 1998
C 1995
PIB1998
PIB1995
K=
31500270008300070000
=1,16661,1857 = 0,98
, deci creşterea PIB devanseazã creşterea cheltuielilor publice totale
consolidate.
c)
e=
CPTC1998 - CPTC1995
C 1995
PIB1998 - PIB1995
PIB1995
e=
31500 - 270002700083000 - 7000070000
=0,16660,1857 = 0,8971
1.3. Aplicaţii propuse spre rezolvare
1. Se cunosc urmãtoarele date:
Nr. crt Indicatori u.m. valori
1. cheltuielile bugetului de stat mld. u.m. 8300
2. cheltuielile fondului securitãţii sociale mld. u.m. 3800
3. cheltuielile bugetelor locale mld.u.m. 450017
4. transferuri între bugete mld. u.m. 500
5. produs intern brut mld u.m. 32600
6. populaţie mil. loc 28
7. curs de schimb u.m./USD 45
Sã se determine:
a) volumul CPTN;
b) volumul CPTC;
c) ponderea CPTC în PIB;
d) volumul CPTC medii pe locuitor exprimate în USD.
2. Se cunosc urmãtoarele date (mld. u.m.):
Nr. crt. Indicatori Sume
1. cheltuieli social-culturale 12000
2. cheltuieli cu asigurãrile şi protecţia socialã 15500
3. cheltuieli cu gospodãria comunalã şi locuinţe 10500
4. cheltuieli cu apãrarea naţionalã 12000
5. cheltuieli cu ordinea publicã 8500
6. cheltuieli cu puterea şi administraţia de stat 6500
7. cheltuieli cu acţiuni economice 16500
8. alte cheltuieli 8600
Sã se determine ponderea fiecãrei categorii de cheltuieli în totalul cheltuielilor.
3. Se cunosc urmãtoarele date:
mld u.m.
Nr. crt. Indicatori 1995 1999
1. cheltuielile bugetului de stat 42500 67000
2. cheltuielile bugetului asigurãrilor sociale de stat 25000 30000
3. cheltuielile bugetelor locale 28000 37000
4. transferuri între bugete 6500 9000
5. produs intern brut 138000 207000
6. deflatorul PIB (1998 = 100%) 80% 110%
7. cursul de schimb (u.m./USD) 25,3 26,1
Valorile sunt exprimate în preţuri curente. Sã se determine:
a) CPTC;
b) modificarea nominalã, absolutã şi relativã a CPTC;
c) modificarea realã, absolutã şi relativã a CPTC;
18
d) modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut;
e) cheltuielile publice totale consolidate exprimate în USD
4. Se cunosc urmãtoarele date:
Nr.
crt.
Indicatori u.m. 1995 1998
1. cheltuielile bugetului de stat mld 15800 19000
2. cheltuielile bugetului securitãţii sociale mld 9500 10000
3. cheltuielile bugetelor locale mld 9600 11000
4. transferuri între bugete mld 2000 2500
5. populaţie mil 50 54
6. curs de schimb um/usd 230 250
7. produs intern brut mld 85500 90200
Sã se determine:
a) modificarea, în mãrime absolutã şi relativã a cheltuielilor publice totale consolidate;
b) modificarea CPTC medii pe locuitor exprimate în USD;
c) coeficientul de corelaţie între cheltuielile publice şi produsul intern brut;
d) coeficientul de elasticitate a cheltuielilor publice în raport cu produsul intern brut.
19