Charles Darwin (născut la 12 februarie 1809, in orasul Shrewsbury, Shropshire, într-o familie de medici – decedat la 19 aprilie 1882, in orasul Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog şi şi scriitor - autor de cărţi, fondatorul teoriei referitoare la evoluţia speciilor de plante şi animale (teoria evoluţionistă).

Tatăl său Robert Waring a fost fiul lui Erasmus Darwin, precursor al evoluţionismului, dezvoltat de nepotul său.

Mama sa Susan Wedgwood a fost fiica unui olar bine cunoscut Josuah Wedgwood, care a dat numele său unui nou tip de porţelan. Tânărul Darwin si-a pierdut mama la vârsta de numai 8 ani.

În perioada 1825-1828 Charles Darwin urmează cursurile de medicină de la Universitatea din Edinburg împreună cu fratele său mai mare. Dar, asistând la nişte operaţii grave (înainte de epoca cloroformului), el renunţă pentru totdeauna la această profesie.

Tatăl său a luat act de starea lui de spirit si l-a transferat la Universitatea din Cambridge pentru a urma studiile teologice. Aceste studii nu l-au pasionat pe Charles Darwin.

Formaţia de naturalist a lui Charles Darwin i se datorează, în principal, lui însuşi, cariera sa ştiinţifică fiind în primul rând o reuşită individuală. El era un naturalist pasionat, bun colecţionar si vânător.

Fiind atras de cunoaşterea naturii, Charles Darwin ia legătura cu naturalişti de seamă, ca Robert Grant, John Henslow şi Adam Sedgwick.

La vârsta de 17 ani prezintă deja două comunicări ştiinţifice la zoologie despre Flustra (Briozoare) şi Pontobdella muricata (Hirudinee) si devine membru activ al societăţii studenţilor naturalişti „Plinius”.

O bună perioada de timp în cadrul cercetărilor lui Darwin domeniul geologiei ocupă un loc important. Multe din observaţiile şi datele pe care se bazează ipoteza sa, provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava "Beagle", în urma cărora devine consacrat si ca eminent geolog.

În decembrie 1831, la propunerea botanistului Henslow, tânărul Charles Darwin se înrolează în calitate de naturalist pe corabia „Beagle”, căpitanul căreia era Fitz-Roy.

Această călătorie de 5 ani în jurul lumii (1831-1836) i-a determinat în mare măsură viziunea sa evoluţionistă. Pe parcursul călătoriei, Charles Darwin a efectuat numeroase observaţii si a acumulat o serie de date care i-au cristalizat diferite idei, ipoteze, alcătuind piatra de temelie a viitoarei sale teorii.

Rezultatele călătoriei pe corabia „Beagle” pot fi rezumate astfel:

1. A realizat observaţii şi a acumulat date geologice (în special pe insulele oceanice şi în America de Sud).Aceste observaţii l-au convins despre justeţea afirmaţiilor compatriotului său Ch. Lyell referitor la schimbarea continuă a suprafeţei terestre sub acţiunea factorilor externi si interni, expuse în lucrarea „Principii de geologie”. Datele geografice acumulate despre aranjarea ordonată a straturilor pământului îl fac să respingă „teoria catastrofelor”, susţinută de mulţi savanţi. (Autorul teoriei catastrofelor este considerat savantul francez George Cuvier (1769-1832), care îşi expune ideile principale în lucrarea „Discurs asupra revoluţiilor suprafeţei globului” (1812)).

2. A efectuat observaţii si a acumulat date paleontologice (în special în America de Sud – Ţara Focului).Aceste observaţii i-au sugerat idei despre originea comună a animalelor fosile şi a celor contemporane în funcţie de factorii mediului extern.

3. A realizat observaţii si a acumulat date geografice (în special în arhipelagul Galapagos, situat la 800-900 km de litoralul Americii de Sud, şi în Australia). Aceste observaţii i-au permis să releve legităţile răspândirii organismelor după zonele geografice. Charles Darwin a explicat diversitatea grupelor de animale (originea comună a 13 specii de centiţe de pe insulele arhipelagului Galapagos, care se deosebesc după forma ciocului) si formarea grupelor endemice de animale (existenţa animalelor marsupiale ca rezultat al izolării geografice a continentului australian).

Cercetările sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărţi, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele şi efectul pozitiv al acestora asupra solului.

Prin publicarea lucrării Călătorie pe Beagle, Darwin devine un autor foarte popular. Observând minuţios distribuţia geografică a formelor sălbatice de viaţă şi colectând foarte multe fosile, studiază mutaţia speciilor şi elaborează, în 1838 celebra sa teorie a selecţiei naturale.

În cadrul cercetărilor sale Darwin a studiat originea speciilor şi a demonstrat că fiecare formă de viaţă a evoluat de-a lungul timpului din anumiţi strămoşi comuni, proces de transformare pe care l-a numit "selecţie naturală". El a susţinut originea animală a omului.

Toate descoperirile sale au fost adunate si publicate în cea mai celebra scriere a lui Darwin, "Originea speciilor", publicată în 1859. În lucrarea sa, Charles Darwin a reuşit să creeze şi să argumenteze o teorie ştiinţifică – darwinismul, care explică diversitatea lumii organice ca urmare a acţiunii selecţiei naturale si a supravieţuirii organismelor mai adaptate.

Trebuie spus ca Charles Darwin a observat si prezentat mecanismul evoluţiei speciilor în selecţia naturală, în 1832, apoi în 1842 si expusă mai amănunţit în 1844.

Lucrarea lui de bază „Originea speciilor prin selecţia naturală sau supravieţuirea celui mai apt în lupta pentru existenţă” a apărut însă mai târziu – fiind publicată abia la 24 octombrie 1859.

Charles Darwin şi-a dezvoltat ideile evoluţioniste în lucrările sale ulterioare: „Variaţia animalelor domestice si a plantelor de cultură” (1869), „Originea omului si selecţia sexuală” (1871). Darwin a demonstrat primul, pe baze experimentale, materialitatea lumii vii şi a susţinut originea animală a omului ("Originea omului şi selecţia sexuală", 1871).

Teoria evoluţionistă a fost acceptată de către comunitatea ştiinţifică şi publicul larg încă din timpul vieţii sale, în timp ce teoria selecţiei naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluţiei abia prin anii 1930 iar in present constituie baza unui current stiintific, numit evoluţionism sintetic.

Conceptia sa evoluţionistă (darvinismul) a avut o mare influenta asupra filozofiei cunoaşterii, infirmând teoria fixistă si creaţionistă.

Descoperirile ştiinţifice ale lui Darwin stau la baza biologiei moderne şi constituie explicaţia biodiversităţii.

Pentru descoperirile sale cruciale, ca recunoaştere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu naţional şi a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături de John Herschel şi Isaac Newton.

Charles Darwin - Citate

1. "Un om care îndrăzneşte să irosească o oră din timpul său nu a descoperit încă ce înseamnă viaţa." (Charles Darwin)

2. "Pe animalele pe care le-am transformat în sclavi nu ne place să le considerăm egalii noştri." (Charles Darwin)

3. "Un om de ştiinţă ar trebui să nu aibă dorinţe şi sentimente - aproape ca o inimă de piatră." (Charles Darwin)

4."Am încercat de curând să citesc Shakespeare dar mi s-a părut atât de plictisitor încât mi s-a făcut rău." (Charles Darwin)

5. "Este un blestem pentru oricine să devină atât de absorbit de un subiect cum sunt eu." (Charles Darwin)

6. "Nu cea mai puternică specie supravieţuieşte şi nici cea mai inteligentă, ci cea care este cea mai capabilă să se adapteze schimbărilor." (Charles Darwin)

7. "Nu găsim nici o explicaţie ştiinţifică pentru punctul de vedere al evoluţiei în mod independent al fiecărei specii." (Charles Darwin)

8. "Cel mai înalt nivel al moralităţii este atins atunci când recunoaştem că ar trebui să ne controlăm gândurile." (Charles Darwin)

9. "Esenţa instinctului este aceea că este urmat în mod independent de raţiune." (Charles Darwin)

10. "A repara o eroare este la fel de bine sau uneori chiar mai bine decât a stabili un nou adevăr." (Charles Darwin)

Tatăl său Robert Waring a fost fiul lui Erasmus Darwin, precursor al evoluţionismului, dezvoltat de nepotul său.

Mama sa Susan Wedgwood a fost fiica unui olar bine cunoscut Josuah Wedgwood, care a dat numele său unui nou tip de porţelan.

Tânărul Darwin si-a pierdut mama la vârsta de numai 8 ani. În perioada 1825-1828 Charles Darwin urmează cursurile de medicină de la Universitatea din Edinburg împreună cu fratele său mai mare. Dar, asistând la nişte operaţii grave (înainte de epoca cloroformului), el renunţă pentru totdeauna la această profesie.

Tatăl său a luat act de starea lui de spirit si l-a transferat la Universitatea din Cambridge pentru a urma studiile teologice. Aceste studii nu l-au pasionat pe Charles Darwin. Mai târziu el afirma: „Mi-am pierdut total timpul în cei trei ani pe care i-am petrecut la Cambridge, cel puţin în ce priveşte studiile academice, la fel de inutil ca la Edinburg şi ca la şcoală”.

Formaţia de naturalist a lui Charles Darwin i se datorează, în principal, lui însuşi, cariera sa ştiinţifică fiind în primul rând o reuşită individuală. El era un naturalist pasionat, bun colecţionar si vânător.

Vorbind despre Francis Galton, varul lui Charles Darwin, cel care a contribuit la cunoaşterea caracterului moştenirii însuşirilor umane şi apariţia eugeniei, afirma: „Am tendinţa de a fi de părerea lui Francis Galton, că educaţia si mediul nu au decât o influenţă slabă asupra spiritului, calităţile noastre fiind, cele mai multe, înnăscute”.

Fiind atras de cunoaşterea naturii, Charles Darwin ia legătura cu naturalişti de seamă, ca Robert Grant, John Henslow şi Adam Sedgwick. La vârsta de 17 ani prezintă deja două comunicări ştiinţifice la zoologie despre Flustra (Briozoare) şi Pontobdella muricata (Hirudinee) si devine membru activ al societăţii studenţilor naturalişti „Plinius”.

În decembrie 1831, la propunerea botanistului Henslow, tânărul Charles Darwin se înrolează în calitate de naturalist pe corabia „Beagle”, căpitanul căreia era Fitz-Roy.

Această călătorie de 5 ani în jurul lumii (1831-1836) i-a determinat în mare măsură viziunea sa evoluţionistă. Pe parcursul călătoriei, Charles Darwin a efectuat numeroase

observaţii si a acumulat o serie de date care i-au cristalizat diferite idei, ipoteze, alcătuind piatra de temelie a viitoarei sale teorii.

Rezultatele călătoriei pe corabia „Beagle” pot fi rezumate astfel:

1. A realizat observaţii şi a acumulat date geologice (în special pe insulele oceanice şi în America de Sud).

Aceste observaţii l-au convins despre justeţea afirmaţiilor compatriotului său Ch. Lyell referitor la schimbarea continuă a suprafeţei terestre sub acţiunea factorilor externi si interni, expuse în lucrarea „Principii de geologie”. Vom menţiona că Charles Darwin a luat cartea lui Lyell în călătoria sa în jurul lumii. Datele geografice acumulate despre aranjarea ordonată a straturilor pământului îl fac să respingă „teoria catastrofelor”, susţinută de mulţi savanţi. (Autorul teoriei catastrofelor este considerat savantul francez George Cuvier (1769-1832), care îşi expune ideile principale în lucrarea „Discurs asupra revoluţiilor suprafeţei globului” (1812)).

2. A efectuat observaţii si a acumulat date paleontologice (în special în America de Sud – Ţara Focului).

Aceste observaţii i-au sugerat idei despre originea comună a animalelor fosile şi a celor contemporane în funcţie de factorii mediului extern.

3. A realizat observaţii si a acumulat date geografice (în special în arhipelagul Galapagos, situat la 800-900 km de litoralul Americii de Sud, şi în Australia). Aceste observaţii i-au permis să releve legităţile răspândirii organismelor după zonele geografice. Charles Darwin a explicat diversitatea grupelor de animale (originea comună a 13 specii de centiţe de pe insulele arhipelagului Galapagos, care se deosebesc după forma ciocului) si formarea grupelor endemice de animale (existenţa animalelor marsupiale ca rezultat al izolării geografice a continentului australian).

Charles Darwin a observat mecanismul evoluţiei speciilor în selecţia naturală, idee prezentată în 1832, schiţată apoi în 1842 si expusă mai amănunţit în 1844. Însă lucrarea lui de bază „Originea speciilor prin selecţia naturală sau supravieţuirea celui mai apt în lupta pentru existenţă” a apărut mai târziu – abia la 24 octombrie 1859.

De reţinut că această lucrare a fost într-o oarecare măsură stimulată si de manuscrisul compatriotului său Alfred Russel Wallace (1823-1913), care studia diversitatea plantelor si a animalelor în India de Est si Malaysia. În memoriul său, trimis lui Charles Darwin pentru recenzie, el expune aceleaşi idei ca si Darwin despre rolul primordial al selecţiei naturale în transformarea speciilor. La iniţiativa lui Lyell si Hooker, la 1 iulie 1858, în cadrul unei şedinţe la societatea linneană din Londra, s-a recunoscut prioritatea lui Charles Darwin. Mai târziu, A.R.Wallace avea să afirme: „Cinstit vorbind, eu cred că oricât de multă răbdare as fi avut în munca asupra acestui subiect si pentru aprofundarea lui, tot nu m-as fi apropiat de perfecţiunea acestei cărţi (vezi „Originea speciilor”), de vasta sa acumulare de dovezi, de puternica sa argumentare, ca si de accentul său admirabil si de spiritul său”. Charles Darwin şi-a dezvoltat

ideile evoluţioniste în lucrările sale ulterioare: „Variaţia animalelor domestice si a plantelor de cultură” (1869), „Originea omului si selecţia sexuală” (1871).

Opera lui Charles Darwin nu a apărut pe loc gol, ci a fost determinată de o serie de premise, printre care:

1. Apariţia si dezvoltarea transformismuluiTransformismul presupunea modificarea organismelor vii sub acţiunea factorilor mediului. Printre adepţii acestui curent sunt Erasmus Darwin (1731-1802), bunicul lui Charles Darwin, care în lucrarea sa „Zoonomia” susţinea adaptarea organismelor la mediu

(mimitism, homocromie) şi existenţa selecţiei sexuale; Nicolas Duchesne (1747-1827), care a descoperit mutaţiile spontane (Fragaria monophila); G. L. Buffon si, evident, J. B.Lamarck.

2. Teoria înmulţirii nelimitate a lui Thomas MalthusÎn lucrarea sa „Eseu asupra populaţiei” (1798), Thomas Mathus şi-a expus ideile principale ale teoriei suprapopulării: „populaţia creste în progresie geometrică, pe când producerea de alimente în progresie aritmetică”. Această teorie argumenta existenţa conflictelor. Charles Darwin a folosit ideea respectivă pentru explicarea supravieţuirii organismelor în urma luptei pentru existenţă şi a selecţiei naturale.

3. Situaţia social-politicăPerioada în cauză se caracterizează prin accelerarea dezvoltării industriei, a navigaţiei etc., toate acestea au permis noi descoperiri geografice, si posibilitatea de a descrie noi specii de plante si animale.

4. Descoperiri în ştiinţăÎn ştiinţele exacte au fost realizate mai multe descoperiri importante si au fost elaborate o serie de teorii, ipoteze si legi fundamentale. De exemplu, în fizică – legea conservării si transformării energiei (E. Mayer, A. Lavoisier, M. Lomonosov); în geologie – teoria formării lente a scoarţei terestre (M. Lomonosov, Ch. Lyell) si teoria originii Sistemului Solar dintr-o nebuloasă gazoasă; în biologie – teoria celulară (M. Shleiden, T. Shwan); în chimie – unitatea comună după elementele chimice vii si nevii.

5. Succesele amelioratorilorÎn acel timp, practicienii obţinuseră deja rezultate impunătoare în ce priveşte ameliorarea raselor de oi, porumbei, câini. Rezultatele selecţiei artificiale i-au permis lui Charles Darwin extrapolarea mecanismelor selecţiei în cadrul condiţiilor naturale.

Ideile principale ale darwinismului sunt următoarele:

1) explică evoluţia organismelor ca rezultat al dezvoltării lor istorice, adică „evoluţia este continuă si nu se dezvoltă pe un plan anumit”;

2) elaborează concepţia forţelor motrice ale evoluţiei lumii organice (variabilitatea, ereditatea, selecţia naturală în lupta pentru existenţă);

3) explică legităţile si căile posibile ale evoluţiei organismelor (divergenţa, convergenţa);

4) demonstrează posibilitatea reglării (prognozării) proceselor evolutive.

În urma investigaţiilor sale, Charles Darwin:

1) demonstrează variabilitatea speciilor de plante si animale, constatând rolul lor evolutiv;

2) evidenţiază diferite forme de variabilitate:

a. de grup (sau nedeterminată) – variabilitate neereditară (modificativă),

b. individuală (sau determinată) – variabilitate ereditară (mutaţională),

c. combinativă – variabilitate ereditară;

d. corelativă – variabilitate ereditară;

3) relevă cauzele posibile ale variaţiunilor organismelor, printre care:

• acţiunea directă sau indirectă a mediului,

• antrenarea organelor,

• încrucişarea,

• schimbările corelative;

4) stabileşte rolul evolutiv al eredităţii organismelor („însuşirilor ce se transmit urmaşilor”);

5) caracterizează selecţia artificială si rolul ei în obţinerea de noi rase de animale şi soiuri de plante;

6) relevă formele principale de selecţie artificială:

a. inconştientă (stihiinică),

b. conştientă (metodică);

7) determină selecţia naturală ca factor definitoriu în evoluţia organismelor, rezultat al luptei pentru existenţă; (Charles Darwin afirm: „Selecţia este acea forţă divină care creează pe cale naturală noi specii”).

8 ) remarcă rolul evolutiv al luptei pentru existenţă si indică formele ei:

• intraspecifică – în cadrul speciei,

• interspecifică – între specii diferite,

• cu condiţiile climaterice; (Charles Darwin menţiona: „Evoluţia este rezultatul nu a unei tendinţe interne spre perfecţionare, ci a unei contradicţii dintre tendinţa organismelor spre o reproducere maximă si factorii limitatori ai mediului”).

9) menţionează caracterul real şi, în acelaşi timp, relativ al adaptărilor în procesul evoluţiei plantelor si a animalelor;

10) susţine ideea că specia este variabilă si reală;

11) este adeptul ideii despre originea animală a omului, a cărui evoluţie se supune aceloraşi legi evolutive ca si celelalte animale (aceste idei au determinat apariţia unui curent numit sociodarwinism, ai cărui adepţi absolutizează rolul factorilor biologici în evoluţia omului).

Odată apărut ca teorie, darwinismul si-a îndeplinit misiunea sa istorică, si anume:

• a contribuit la formarea concepţiei materialiste (ştiinţifice) despre lume;

• a combătut ideile fixiste despre crearea lumii organice;

• a determinat dezvoltarea diferitelor discipline biologice, cum ar fi

paleontologia, embriologia, fiziologia, anatomia, sistematică, selecţia etc.