Prezentul studiu are ca ipoteză dacă românii sunt interesaţi de produsele ecologice având

la bază un alt studiu susţinut de Banca Mondială. Studiul va arăta dacă românii sunt interesaţi să

cumpere pâine ecologică cât şi alte produse ecologice, dacă sunt dispuşi să plătească un preţ mai

mare pentru acestea şi dacă românii sunt interesaţi de protecţia mediului

În cadrul proiectului “Promovarea tehnologiilor de producţie ecologică certificată pentru

dezvoltarea agriculturii alternative”, derulat în programul “Sprijinirea serviciilor în agricultură”,

susţinut de Banca Mondială, s-a realizat un studiu de piaţă privind cererea şi oferta de produse

agroalimentare ecologice românesti. Conform studiului toate persoanele participante la studiu s-au

arătat interesante de toate produsele ecologice. Procentul celor care au răspuns negativ la această

ultimă întrebare formulată în chestionar nu a depăşit 2%, fiind vorba de categoriile: elevi/studenţi,

personae care locuiesc în mediul rural, necăsătoriţi, sex masculin.

Există şi o serie de personae nehotărâte, care nu ştiu dacă sunt sau nu interesate de produsele

ecologice (bărbaţi din mediul urban şi rural, necăsătoriţi)

1

Ecoprodusul

În prezent, realitaţile pieţei interne şi externe adaugă o dimensiune suplimentară problemei

calitatii şi anume factorul de “competitivitate in condiţii de concurenţa”. Noua viziune privind

calitatea produselor trebuie sa aiba un caracter interogator, asamblând o sfera larga de preocupări,

cum ar fi:

Cunoaşterea in profunzime a strategiei producătorului, în scopul consolidarii si extinderii

pozitiei sale pe piaţă:

Importanţa produselor în programul general de vânzare şi producţie;

Cunoaşterea caracteristiilor produselor;

Stabilirea condiţilor de utilizare a produselor;

Sintetic piaţa impune o îmbunătăţire continua a calitaţii produselor oferite consumatorilor.

Aprecierea calitatii unui produs înseamna a face o judecata asupra valorii sale comerciale cât

şi a criteriilor de apreciere obiective calitative.

Pentru aprecierea calitaţii produselor, puterile publice naţionale şi comunitare au elaborat

şi au pus la cale standarde ale calitaţii. Prin acestea se concretizează voinţa puterilor publice

respective de a pune la dispoziţia producatorilor, distribuitorilor, utilizatorilor şi consumatorilor

criterii commune obiective pentru aprecierea calitaţii produselor şi serviciilor. Există pe lângă

standardele impuse de puterile publice şi standare ale producătorilor.

Proprietaţile produselor pot fi definite ca însuşiri ale marfurilor ce le confera acestora o

anumita utilitate în consum, aducând un anumit serviciu consumatorilor. Cunoaşterea

proprietăţilor produselor este deosebit de importantă din perspectiva economică, urmare a

faptului că acestea se modifică pe parcursul păstrării si utilizării produselor.

Proprietăţile produselor sunt foarte diverse, ele putând fi clasificate în funcţie de mai

multe criterii1, din care distingem:

Dupa ponderea pe care acestea o deţin în determinarea calitaţii: proprietaţi critice, care

determină în mod hotărâtor calitatea şi atunci câna lipsesc o afectează grav. Aceste

proprietaţi, daca nu înregistreaza un anumit nivel, pot schimba destinaţia produsului

respectiv, proprietăţi importante care contribuie la asigurarea unui nivel de calitate al

produselor, respective la încadrarea în clase de calitate distincte;

1 Tănăsescu R., Management performant în unităţile agroalimentare, Bucureşti, Editura Semne, 1999

2

După aportul proprietaţilor la realizarea utilitaţii produselor la consumator:

proprietaţi tehnico-funcţionale; proprietaţi economice; proprietaţi ecologice.

Dupa modalitatea de apreciere a calităţii, proprietăţile pot fi: direct măsurabile;

indirect măsurabile şi apreciate organoleptic;

Este unanim acceptat faptul că firmele ar trebui să-şi îndrepte atenţia către tehnologii şi

produse care să aiba un efect nociv cât mai redus asupra mediului înconjurător. Obţinerea unor

produse noi, a unor ecoproduse, precum şi performanţele acestora sunt extreme de importante

având în vedere integrarea României în UE. Ţara noastră trebuie să facă faţă unor cerinţe

referitoare la calitatea produselor; deasemenea România trebuie să respecte legislaţia UE în

domeniul protejării mediului şi combaterii poluării.

Produsele cu performanţe ecologice sunt rezultatul unui proces integrat, în sensul că, încă

din faza de concepere vor fi avute în vedere cerinţe ecologice pe care le va satisface noul produs.

Emiterea unor restricţii încă din faza de concepere a unui produs presupune o cheltuiala

suplimentară; însa dacă această cheltuială nu va fi facută consecinţele vor fi mult mai costisitoare,

atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.

Abordarea ecoprodusului nu poate fi facută doar la nivelul unei singure verigi sau etape

din ciclul de viaţă al produsului; abordarea trebuie să fie unitară, complexă, care să pornească din

momentul conturării conceptului privind noul ecoprodus şi să se incheie cu faza de deşeu şi de

reciclarea a acestuia. În acest context sunt foarte importante toate tipurile de servicii pe care

firmele producătoare, distribuitoare şi comerciale sau piaţa le poate pune la dispoziţia

consumatorilor, astfel încât să fie încurajat consumul de produse ecologice.

FERMA NATURAL, un concept nou, adus pe piaţa de firma Tec Miaco (societatea mixă

româno-americană, care are ca principală activitate producţia şi marketingul produselor din carne

de pasăre şi porc). Conceptual FERMA NATURAL a pornit de la calitatea produselor, firma

propunându-şi să ofere consumatorilor o calitate constantă. De aceea a apelat la noţiunea de

“Calitate Garantată”. Important este faptul că firma garantează calitatea produselor fără a impune

costuri mai mari. Calitatea produselor porneşte de la modul cum sunt hrănite animalele, de la

modul de industrializare a cărnii, de la importanţa acordată condiţiilor de igenă şi de transport.

Toate acestea conturează calitatea pentru consumator. Prin conceptual de “Calitate Garantată”

consumatorul este asigurat că va primi întotdeauna acelaşi produs la aceiaşi parametri. Conceptul

de “Calitate Garantată ” a fost transformat în FERMA NATURAL.

3

Compania americană Monsanto, care are ca obiectiv principal găsirea de soluţii pentru

nevoile din ce în ce mai mari de hrană ale populaţiei, în condiţiile de optim economic şi ecologic.

Monsanto îşi desfăşoară activitatea într-un număr de 130 de ţări în agricultură, nutriţie şi

industria farmaceutică. În agricultură este prima companie care a lansat biotehnologiile; face

comerţ cu produsele ecologice. În România este prezentă din 1995. au fost omologate ca produse

ecologice erbicidele Roundup şi Guardian pentru a putea fi folosite în rezervaţia Deltei Dunării.

Ecoprodusele se caracterizează prin:

Produse care sunt obţinute prin intermediul unei utilizări eficiente a resurselor

implicate în producerea şi realizarea lor;

Produse care permit într-o proporţie mai mare sau mai mică reciclarea lor;

Produse care utilizează resurse sau materii prime disponibile în locul celor rare sau

deficitare;

Produse care datorită caracteristicilor lor conduc la reducerea cantităţilor de

deşeuri rezultate în urma producerii sau consumului.

În cadrul unei firme, un produs “eco” se poate constitui fie într-un avantaj, fie într-un

dezavantaj, dupa cum urmează: în cazul în care firma reuşeşte să pătrundă pe o piaţa în care există

cerere pentru ecoprodusul respectiv, în urma confruntării cererii cu oferta firma în cauză va avea

un avantaj în comparaţie cu concurenţa; în cazul în care nu există o cerere bine concretizată pentru

ecoprodus ca urmare a faptului că preţul acestuia este mai mare în raport cu produsele

concurenţei, firma va pierde.

Manifestarea şi stimularea cererii pentru astfel de produse se face prin conştentizarea

consumatorilor, printr-un proces de comunicare permanentă între firmă şi piaţa, astfel încât

consumatorul să-şi transforme comportamentul său obişnuit, să devină un consumator

responsabil.

O atenţie deosebită este acordată problematicii deşeurilor, consumurilor energetice din ce

în ce mai mari, utilizării iraţionale a diverselor categorii de resurse şi implicaţiilor acestora asupra

ecosistemelor naturale. Efectele negative ale activitaţilor poluante se repercutează în mod direct şi

în forme dintre cele mai diverse asupra sănătaţii şi securitaţii consumatorilor.

Consumatorii dar în acelaşi timp şi distribuitorii, mai ales în ţările dezvoltate adoptă sau

nu un produs nu doar în funcţie de aspectele considerate pâna nu demult “mai” importante :

calitatea, preţul, disponibilitatea ci şi în funcţie de aspectele privin protecţia mediului asociate

4

acestuia. Efectele ce vizeaza mediul reunesc de fapt efectele exercitate de produs asupra mediului

pe întreaga sa durată de viaţă.

Ecoetichetarea

Multe ţări au adoptat programe de ecoetichetare, care permit consumatorilor să aleagă

produsele care respectă mediul. Ecoetichetarea este o activitate voluntară, însă ea se afirma din ce

în ce mai mult ca o exigenţă pe diverse pieţe. Consumatorii care dispun de venituri ridicate aleg

produsele ecoetichetate în detrimental celorlante, chiar în condiţiile în care trebuie să plătească

mai mult. În acest context produsele care nu sunt etichetate corespunzător fac faţă cu greu

concurenţei

Pentru a evalua impactul exercitat de produs asupra mediului, este necesar să fie analizat

întreg ciclu de viaţă, pornind de la faza de concepţie şi ajungând până la cea de deşeu. Ciclul de

viaţă al produsului, concepţie, producţie, distribuţie, utilizare, reciclare/eliminare trebuie analizat

în funcţie de calitatea aerului, a apei, a solului, reducerea deşeurilor şi economia de energie.

Pentru ca produsele să fie acceptate de către consumatorii din ce în ce mai exigenţi în

legătură cu protecţia sănătăţii lor dar şi a mediului, ele trebuie să transmită un mesaj

corespunzător. Mesajul destinat consumatorilor poate îmbrăca forme diverse. De exemplu

consumatorul poate fi informat în legătură cu utilizarea raţională a resurselor în procesul de

producţie, cu utilizarea unor ambalaje economice, de dimensiuni rezonabile etc. De asemenea,

mesajul poate fi transmis cu ajutorul unor mărci sau sloganuri inscripţionate pe eticheta

produsului, prin informaţii referitoare la atestarea calităţii produsului vizat etc.

În România, procedura de acordare a etichetei ecologice este prevăzută in Hotărârea de

Guvern nr. 189 din anul 2002. Scopul introducerii etichetării ecologice este de a promova

produsele care au un impact redus asupra mediului, pe parcursul întregului lor ciclu de viaţă, în

comparaţie cu altele aparţinând aceluiaşi grup de produse. Promoarea acestor produse contribuie

la utilizarea eficientă a resurselor şi la un nivel ridicat de protecţie a mediului, prin furnizarea

către consumatori a unor informaţii corecte, exacte şi stabilite pe baza ştiinţifică despre produsele

respective.

5

Etichetarea ecologică în România se acordă la cerere grupurilor de produse care

îndeplinesc următoarele condiţii2:

- potenţial ridicat de protecţie a mediului, care să determine alegerea făcută de

cumpărător;

- avantaje competitive pentru producătorii de bunuri şi / sau prestatorii de servicii;

- cerere mare de consum sau utilizare, exprimată prin volumul de vânzări.

Eticheta ecologică va cuprinde, în mod efectiv, două rubrici:

- rubrica 1 cuprinde simbolul etichetei ecologice. Aceasta este o floare pe fond alb

cu şase petale, sub formă de cercuri, colorate alternativ în roşu, galben şi albastru şi

frunze colorate în verde; centrat se scriu iniţialele “RO” cu front Times New

Roman 12. Componentele R şi O ale marcajului RO trebuie să aibă aceeaşi

dimensiune pe verticala, nu mai puţin de 3 mm;diametrele celor 6 cercuri au

aceeaşi dimensiune, nu mai puţin de 5 mm.

- rubrica 2 cuprinde textul descriptiv. Textul se va scrie integral în negru, cu fornt

Times New Roman 12. Fondul este alb.

Consumatorii, la rândul lor, sunt preocupaţi de problematica protecţiei mediului şi în

consecinţă nu ezită să cumpere produse care poartă menţini de genul “natural”, “ecologic”,

“biodegradabil” (în cazul ambalajelor) etc. Atributele respective sunt însă destul de greu de

verificat de către consumatori şi în aceste condiţii ei pot fi înşelaţi. Evident, unii producători fac

eforturi deosebite în scopul realizării unor produse respectoase faţa de mediu, în timp ce alţii

ataşeaza doar anumite atribute produselor obişnuite, “îmbrăcându-le în verde”.

Marcarea ecologică este un procedeu relativ nou, specific mai ales ţărilor dezvoltate.

Marca atribuită produsului îi conferă acestuia o anumită individualitate iar în timp, ecomarcarea

va îndeplini una din funcţiile clasice ale mărcii, şi anume aceea de garanţie, garantare a calitaţii, a

sănătaţii şi originalitaţii produsului în cauză.

Ecoambalajul

Un aspect deosebit de important este acela al comportării produselor în perioada ulterioară

vânzării lor. În cazul produselor industriale, exista multe firme care acordă anumite facilităţi

privind reciclarea sau tratarea deşeurilor.

2 Hotărârea de Guvern nr. 189 / 2002

6

Ambalajul este unul dinn cele mai importante elemente ale produsului: un produs bine

ambalat poate reprezenta o garanţie a sănătăţii consumatorilor. Pentru produsele alimentare,

ambalajele de unică folosinţă au avantajul că sunt aseptice, dar dezavantajul de a nu putea fi

reutilizate, ducând la o creştere a volumului de deşeuri.

Produsele care au un impact scăzut asupra mediului sunt marcate corespunzător – cu o

marcă ecologică, dovedind astfel faptul că potenţialul lor poluant este scăzut. Înăinte de a fi

marcate, produsele sunt supuse unor operaţiuni de testare, de monitorizare a proprietăţilor lor.

Analiza produselor se face pentru întrg ciclu de viaţă al acestora.

Problema ambalajelor este extrem de importantă în cazul interrelaţiei produs – protecţia

mediului. Sunt extrem de criticate ambalajele de unică folosinţă şi cele confecţionate din materiale

nereciclabile.

Reciclarea ambalajelor este un proces ce a cunoscut o amplă dezvoltare în ţările membre

UE, unde există restricţii în ceea ce priveşte depozitarea ambalajelor utilizate. Acestea trebuie

separate pe tipuri: plastic, sticlă, metal etc. Soluţiile de reciclare devin din ce în ce mai ingenioase

şi realizează, în unele cazuri, inclusive elemente de construcţie (din cutii de conserve).

Pentru a asigura o protecţie corespunzătoare a mediului, se pune problema transportului,

depozitării, manipulării, gestionării deşeurilor. Problema deşeurilor este din ce în ce mai actuală şi

mai acută ca urmare a creşterii cantitaţilor şi a necesitaţii tratării corespunzătoare a acestora astfel

încât mediul înconjurător să aibă cât mai puţin de suferit.

Ecopreţul

În legătură cu preţurile produselor ecologice, pot fi precizate următoarele aspecte3:

- în majoritatea cazurilor, preţurile produselor ecologice sunt mai mari decât

preţurile produselor obţinute prin metode clasice, industriale. Chiar şi în aceste

condiţii, produsele au o piaţă asigurată datorită faptului că există grupe de

consumatori dispuşi să plătească aceste preţuri mai mari;

- în unele cazuri, utilizarea pe scară largă a unor produse sau subproduse obţinute de

către fermieri în propriile exploataţii, contribuie la formarea unor preţuri

avantajoase pentru cumpărători;

3 Manole V. , Agromarketing, Bucureşti,ditura Ecologică, 2003

7

- chiar dacă la prima vedere preţul unui produs ecologic este mai mare decât a unui

produs similar obişnuit, cheltuiala respectivă poate fi abordată şi ca o investiţie în

sănătatea omului şi a mediului ambient.

În general, preţul produselor se stabileşte în funcţie de costurile de producţie,

distribuţie şi comercializare aferente; în funcţie de clienţi şi de concurenţă. Aceste principii sunt

valabile şi în cazul ecoproduselor. Problema care se ridică în cazul ecoproduselor este aceea a

acceptării unor preţuri mai mari de către un număr mai mare de consumatori. Soluţia acestei

probleme este găsirea acelor segmente de consumatori dispuşi să plătească un preţ mai mare.

Astfel spus, consumatorii trebuie să plătească un preţ mai mare.

Acceptarea preţurilor mai mari poate fi influenţată de:

- prezentarea avantajelor consumului produselor respective;

- aducerea la cunoştinţa publicului a gradului de sănătate şi siguranţă oferite;

- prezentarea produselor pe cele mai favorabile pieţe;

- creşterea veniturilor populaţiei;

- o imagine favorabilă a firmei în rândul consumatorilor.

Din punctual de vedere al consumatorului, preţul poate fi privit astfel:

- sacrificiul făcut pentru procurarea produsului ales şi renunţarea la alte produse care

ar avea totuşi nevoie;

- indicator de calitate;

- informare sintetică de caracterizare a produsului în raport cu produsele

înlocuitoare.

-

Ecodistribuţia

Distribuţia produselor ecologice prezintă o serie de specificaţii. În ţările dezvoltate sunt

organizate şi funcţioneaza filiere ale acestor produse: grupuri de producători care sunt în relaţii

permanente cu intermediari specializaţi, magazine specializate în vânzarea acestor produse sau

raioane specializate în marile magazine. În general, există reţele de distribuţie separate: în

Uniunea Europeană exista norme care precizează ambalarea, depozitarea, transportul, manipularea

produselor ecologice trebuie să se facă într-un circuit care să nu se supună cu circuitul produselor

de tip industrial.

8

Produsele ecologice trebuiesc transportate în ambalaje care să împiedice orice posibilă substituire

a conţinutului.

Comercializarea produselor ecologice provenind din import va fi supusă unor norme şi

controale foarte stricte. Examenele ce vor fi făcute vor viza, în principal, reglementările privitoare

la producerea lor, precum şi la dispozitiile referitoare le control. Loturile importate vor fi însoţite

de un certificat de control eliberat de organismul din ţara de origine, certificate care va da garanţia

respectării tuturor normelor ecologice. Transportul produselor ecologice provenind din import se

va face într-un ambalaj închis, care să conţină menţiuni referitoare la importator şi la elementele

de identificare ale produsului în conformitate cu certificatul de control care însoţeşte lotul

respectiv.

Ecopromovarea

Ecopromovarea poate fi definită ca o politică de comunicare orientată spre cerinţele

ecologice. Tendinţa de creştere a conştiinţei ecologice a consumatorilor trebuie preluată ofensiv şi

întărită prin activităţi de promovare şi relaţii publice. O politică de comunicare adecvată

contribuie la crearea unei identităţi a firmelor compatibilă cu principiile ecologice.

Argumentele ecologice trebuie să fie adevărate şi să existe posibilitatea de a fi verificate

obiectiv. Promovarea vizează îmbunătăţirea propriei imagini în sensul acceptării competiţiei

ecologice, a firmei sau a produsului, de către grupurile vizate. Argumentele ecologice şi textele

reclamelor trebuie să influenţeze pozitiv gradul de cunoaştere a produselor şi imaginea firmei.

Promovara este o componentă a soluţionării problemelor privind protecţia mediului.

Argumentele ecologice trebuie să fie adevărate şi să existe posibilitatea de a fi verificate obiectiv.

Publicitatea în privinţa efectelor negative asupra mediului ale diverselor produse, efortul

organizaţiilor ecologice de a încuraja consumatorii în găsirea unor cai de reducere a impactului

propriilor activităţi şi de influenţare a atitudinii întregii populaţii asupra protecţiei mediului, a

crescut foarte mult în ultimii ani. Există de asemenea grupuri de presiune asupra industriei şi

guvernelor care încearcă să influenţeze în luarea unor decizii ferme în privinţa protecţiei mediului.

Aceste grupuri aparţin, în special, organizaţiilor ecologice neguvernamentale. Mai mult decât atât,

sondajele au arătat că majoritatea populaţiei are sentimentul că prin schimbarea atitudinii fiecăruia

9

faţă de mediu pot influenţa schimbările pozitive pentru aceasta. Un exemplu în acest sens îl

constituie decizia luată de fabricanţii de detergenţi prin micşorarea cantităţi de fosfat.

Un sondaj de opinie făcut în ţările UE arată câteva dintre reacţiile populaţiei la găsirea

unei soluţii de îmbunătăţire a protecţiei mediului. Sondajul arată, de asemenea, că 70% dintre cei

intervievaţi au răspuns pozitiv în ceea ce priveşte cumpărarea în prezent sau pentru viitor a

produselor”prieteni ai mediului”, chiar dacă acestea sunt mai scumpe decât celelante. Acest tip de

presiune a consumatorului a demonstrat, prin rezultatele obţinute, o proliferare a informaţiei în

privinţa produselor folosite. Informaţia clară şi exactă reprezintă principalul instrument la

îndemâna consumatorului pentru a lua la cunoştiinţă posibilele reacţii negative asupra mediului

ale produselor pe care le cumpără. Denumiri ca “verde”, “prieteni ai mediului” şi “prieteni ai

ozonului” au fost ataşate mai multor produse şi servicii. Din când în când, însă, acestor denumiri

le sunt atribuite înţelesuri improprii. Fără informaţii clare şi precise asupra caracteristicilor

fiecărui produs, aceste denumiri pot crea confuzii şi pot duce în final la un sentiment de frustrare

al consumatorului. În ţările UE, produsele sunt însoţite de aceste etichete ecologice, care dau

certitudinea consumatorului asupra alegerii făcute.

În cadrul proiectului “Promovarea tehnologiilor de producţie ecologică certificată pentru

dezvoltarea agriculturii alternative”, derulat în programul “Sprijinirea serviciilor în agricultură”,

susţinut de Banca Mondială, s-a realizat un studiu de piaţă privind cererea şi oferta de produse

agroalimentare ecologice românesti. Conform studiului toate persoanele participante la studiu s-au

arătat interesante de toate produsel ecologice. Procentul celor care au răspuns negative la această

ultimă întrebare formulată în chestionar nu a depăşit 2%, fiind vorba de categoriile: elevi/studenţi,

personae care locuiesc în mediul rural, necăsătoriţi, sex masculin.

Există şi o serie de personae nehotărâte, care nu ştiu dacă sunt sau nu interesate de produsele

ecologice (bărbaţi din mediul urban şi rural, necăsătoriţi)

Studiul de piaţă

La chestionae au participat 30 de personae. Rezultatele acestui studiu au permis identificarea

caracteristicilor demografice ale potenţialilor consumatori de produse ecologice.

Sexul:

1. Masculin 19 respondenţi (63%)

10

2. Feminin 11 respondenţi (37%)

Vârsta:

1.între 20 şi 29 13 respondenţi (47%)

2. între 30 şi 39 8 respondenţi (27%)

3.între 40 şi 49 3 respondenţi (10%)

4. într 50 şi 59 5 respondenţi (16%)

Ultima formaă de învăţământ absolvită:

1.Scoală generală 1 respondent (3%)

2. Liceu 12 respondenţi ( 40%)

3. Facultate 17 respondenţi (57%)

Starea civilă

1. Căsătorit(ă) 14 respondenţi (47%)

2.Necăsătorit(ă) 16 respondenţi (53%)

Câte personae locuiesc împreună cu dumneavoastră în aceeaşi gospodărie?

0 persoane 1 respondent (3%)

1-2 persoane 7 respondenţi (23%)

3-4 persoane 19 respondenţi (67%)

Peste 5 2 respondenti (7%)

Care a fost venitul net al gaspodăriei dumneavoastră în luna trecută?

1. 1000 -1900 lei 7 respondenţi (24%)

2. 2000 – 2900 lei 12 respondenţi (40%)

3. 3000 – 3900 lei 7 respondenţi (24%)

4. 4000 – 49000 lei 2 respondenţi (6%)

5. >5000 lei 2 respondenţi (6%)

Analiza caracteristicilor demografice ale persoanelor intervievate relevă o serie de

concluzii utile pentru studiul nostrum. Astfel:

- repartizarea pe sexe a populaţiei analizate se prezintă astfel: 63% din respondenţi

reprezintă bărbaţii şi 37% reprezintă femei;

- din punct de vedere al vârstei, observăm că sunt bine reprezentate segmentele de

vârstă 20-29 ani şi 30-39 ani , ele deţin împreună un procent de 74% din totalul

respondenţilor;

11

- populaţia care a participat la studiu are un nivel de pregătire superior, reprezentând

57%, iar proporţia respondenţilor cu studii medii din total este de 40%.

- din perspectiva stării civile, persoanele necăsătorite sunt mai bine reprezentate,

respective 53% din total faţă de cele căsătorite (47%);

- analiza numărului de personae care compun gospodăria relevă faptul că doar 3%

din cei intervievaţi locuiesc singuri. O pondere însemnată este deţinută de famiilile

alcătuite din 3-4 persoane (67%), respectiv familile cu peste 4 - 5 persoane, deţin o

pondere de 30% din totalul respondenţilor;

- veniturile gospodăriilor cu pondere cea mai mare (40%) o reprezintă gospodăriile

cu venituri incadrate între 2000 – 2900 lei, la picior de egalitate se află

gospodăriile cu venituri între 1000 – 1900 lei şi 3000 – 3900 lei cu un procentaj de

24% fiecare din totalul respondenţilor. Doar 2% dintre respondenţi au venituri mai

mari de 5000 lei.

Consumul pâinii în gospodării

Intrebarea 1. În familia dumneavoastră cine consumă pâine?

1. soţul

2. soţia

3. copii

4. toţi membrii familiei

V1 V2 V3 V4Venit 1000-1900 lei 1 6 2000-2900 lei 2 1 9 3000-3900 lei 7 4000-4900 lei 1 >5000 lei 2Numărul persoanelor din gospodărie

1 1 12-3 persoane 2 18

4- 5 persoane 1 8

Stare civila

căsătorit 2 1 12necăsătorit 1 15

Ultima formade invăţământabsolvită

Scoală generala 1Liceu 2 1 9

Facultate 1 16

Vârsta 20 şi 29 13

30 şi 39 2 1 5

40 şi 49 3

12

50 şi 59 1 4

87 % din respondenţi au răspuns că pâinea este consumată de toţi membrii familiei, în

10% din gospodării se consumă pâinea doar de soţ şi într-o singură gospodărie (3%) pâinea este

consumată doar de soţie.

Persoanele în vărstă de la 20 la 29 ani consideră că toţi membrii familiei consumă pâine,

la fel ca în categoria de vârstă 40 – 49 ani.

La întrebarea numărul 2: “în familia dumneavoastră cine cumpără, de obicei, pâine ?”

avem următoarea situaţie:

- in 4 gospodării (13%) soţul este cel care cumpără pâine;

- în 6 gospodării (20%) soţia este cea care cumpără pâine;

- in 1 gospodărie (3%) copii sunt cei care cumpără pâine;

- în 16 gospodării (53%) toţi membrii familiei cumpără pâine

- in 3 gospodări1 (10%) altă persoană cumpără pâine.

Responsabilitatea cumpărării pâinii in gospodării nu depinde de mărimea veniturilor din

gospodărie. Atunci când familiile au 4 membrii responsabilitatea cumpărării pâinii revine tuturor

membriilor familiei. Din cinci famili care au patru membrii în 4 familie responsabilitatea

cumpărării pâinii se împarte la toţi membrii acesteia; intr-o singura familie formată din 4 persoane

responsabilitatea cumpărării pâinii revine altei persone. In cazul famililor cu 5 membrii

responsabilitatea cumpărării pâinii se repartizează în mod egal (50%) sotiei sau soţului. În

majoritatea famiililor în care se consuma paine de catre toţi membrii familiei, fiecare membru are

obligaţia de a cumpara pâine(62%).

Responsabilii cu cumpărarea pâinii preferă să cumpere pâine de la magazinele alimentare,

în proporţie de 57% (17 respondenţi), Pe locul al doilea se situează magazinele specializate în

comercializarea pâinii cât şi supermarketurile,fiecare cu 20% (6 respondenţi). O singură persoană

îşi procură pâinea direct de la brutărie.

Pe măsura creşterii dimensiunii familiei, subiecţii preferă cumpărarea pâinii de la

magazinele alimentare deoarece achiziţionează pe lângă pâine şi alte bunuri alimentare, necesare

familiei.

Se observa că pe măsura creşterii veniturilor familiei, subiecţii preferă să achiziţioneze pâinea din

supermarket.

13

Românii preferă pâinea albă; 57% dintre subiecţi consumă împreună cu familia numai

pâine albă, alţi 23% dintr respondenţi pe lângă pâinea albă mai cumpără şi alte tipuri de pâine,

respectiv pâine neagră şi graham.. Doar 10% dintre respondenţi consumă numai pâine neagră şi

7% dintre respondenţi consumă pâine graham. 3% dintre respondenţi consumă alternativ pâine

neagră şi pâine graham. Se pare că în nici o gospodărie nici a unui subiect nu se consumă pâine

diedetică, cu adaosuri sau alt tip. Majoritatea gospodăriilor în care se consumă pâine albă fac

asociaţia dintre pâine albă şi calitatea pâinii.

Cu cât familia este mai numeroasă cumpărarea pâinii se relizează zilnic. În majoritatea

famililor indiferent de numărul persoanelor din gospodărie se cumpără o singură pâine.

La întrebarea " în situaţia în care nu cumpăraţi pâine albă, optând pentru alt tip de pâine,

care este principalul criteriu al deciziei dumneavoastră", respondenţi au răspuns: pentru 46%

dintre respondenţi important este calitatea pâinii, urmată în ordinea importanţei de criteriul

sănătaţii, 30%. Pentru 20% dintre respondenţi important este conţinutul caloric redus. Aspectul

produsului este important pentru 10% dintre respondenţi.

Criteriul sănătaţi este ales în principal de cei în care consumul de pâine se realizează de

câtre toţi membrii familiei..

Românii citesc despre produsele ecologice din ziare, dar doar din curiozitate, ei reprezintă

63% din respondenţi. 7% dintre respondenţi nu au nici o informaţie despre aceste produse, 10%

dintre respondenţi au auzit câte ceva de produsele ecologice, dar nu îi interesează subiectul, doar

20% dintre respondenţi sunt interesaţi de produsele ecologice.

Interesul / dezinteresul faţă de produsele ecologice în funcţie de studii:

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

1 2 3 4 5

Sc. Gen

Liceu

Faculatate

14

1. nu stiu nimic despre aceste produse

2. am auzit câte ceva, dar nu mă interesează subiectul

3. am citit unele articole în ziar, din curiozitate

4. nu mă interesează subiectul

5. aceste produse reprezintă o preocupare importantă

Dacă pe piaţă s-ar găsi pâine ecologică, 37% dintre respondenţi ar cumpăra-o, în timp ce

57% dintre respondenţi nu ştiu dacă ar cumpăra pâine ecologică. Procentul celor care au auzit

ceva despre produsele ecologice dar nu ar fi interesaţi de a cumpăra pâine ecologică este foarte

mic, respectiv 6%.

Cei pe care nu îî interesează produsele ecologice sunt bărbaţi, căsătoriţi cu studii liceale.

Cei care sunt interesaţi de cumpărarea produselor ecologice dar şi cei care nu ştiu dacă ar

cumpăra pâine ecologică fac parte din gospodării în care toţi membrii familiei consumă pâine.

La întrebarea "ce caracteristici de calitate aţi dori să aibă pâinea ecologică" avem

următoarea situaţie: - 23% dintre respondenţi au ales ca pâinea ecologică să fie săţioasă;

- 40% dintre respondenţi vor ca pâinea ecologică să aibă un conţinut caloric scăzut;

- 10% dintre respondenţi consideră că pâinea ecologicâ ar trebui să aibă un aspect

atractiv;

- 17% dintre respondenţi vor ca pâinea ecologică să aibă un gust foarte bun;

- 7% dintre respondenţi vor ca pâinea ecologică să fie săţioasă şi aibă un conţinut

caloric scăzut;

- 3% dintre respondenţi vor ca pâinea ecologică să fie săţioasă, să aibă o formă

atractivă şi să aibă un termen de valabilitate mare ;

Cei care ar dori ca pâinea ecologică să aibă un conţinut caloric scăzut, în 99% din cazuri,

au citit unele articole din ziar, dar nu îi interesează subiectul.

Preţul pe care ar fi dispuşi să-l plătească pentru o pâine ecologică de 500 grame

variază de la 1 leu la 5 lei, astfel:

- 17% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească 1 leu;

- 13% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească 1.5 lei;

- 23% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească 2 lei;

- 3% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească între 2 şi 3 lei;

- 27% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească 3 lei;

15

- 7% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească între 3şi 4 lei;

- 3% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească 4 lei;

- 3% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească între 4 şi 5 lei;

- 7% dintre respondenţi ar fi dispuşi să plătească 5 lei;

Grafic sitaţia arată astfel:

aastfel

respondenti, 1

respondenti, 1.5

respondenti, 2respondenti,

2.5

respondenti, 3

respondenti, 3.5

respondenti, 4

respondenti, 4.5

respondenti, 5

1

1.5

2

2.5

3

3.5

4

4.5

5

Mai mult de jumătate din respondenţi, respectiv 53%, nu ar plăti mai mult pe o pâine

ecologică în comparaţie cu o pâine neecologică, în condiţiile în care preţul unei pâinii de 500

grame este de între 1.5 şi 2 lei. 47% din respondenţi ar plăti dublu pe o pâine ecologică în

comparaţie cu o pâine neecologică.

Respondenţi care ar cumpăra o pâine ecologică cu 1 leu, sunt barbaţii, care cumpără pâine

albă de la magazinele alimentare. Cei care ar cumpăra pâinea ecologică cu 1.5 lei sunt femei in

proporţie de 75%, care cumpără pâine albă. Cei care ar cumpăra pâinea cu 2 lei sunt în general

bărbaţi cu venituri nete lunare pe gospodărie între 1000-3000 lei, pentru care important la o pâine

eclogică este calitatea şi sănătatea; şi cei care ar da 2.5 lei pe o pâine ecologică sunt bărbaţii

pentru care calitatea este importantă şi se află în segmentul de venit de 2000 lei/gospodărie. Cei

16

care ar da 3 lei pe o pâine ecologică sunt cei care au un consum diversificat de tipuri de pâine, atât

femeile (71% din respondenţii din această categorie) cât şi bărbaţi ar da acest preţ în condiţiile în

care pâinea ecologică este calitativă. Cei care ar cumpăra pâinea ecologică cu 4 lei sunt persoanele

cu venituri mari, care au un consum diversificat de tipuri de pâine pentru care calitatea pâinii este

importantă. Important este că cei care ar cumpăra pâine ecologică cu 5 lei/ buc. sunt persoanele

tinere până în 30 ani, cu un venit net pe gospodărie de 2000 – 3000 lei.

Majoritatea persoanelor care au participat la studiu sunt interesate şi de alte produse

ecologice, respectiv 60%, în timp ce doar 3% dintre respondenţi nu îi interesează alte produse

ecologice. Există şi o serie de persone nehotărâte, care nu ştiu dacă sunt sau nu interesate de

produsele ecologice şi în special bărbaţii.

Cei interesaţi de produse ecologice admit că recunosc un produs ecologic după etichetă

sau marcarea pe etichetă (55%), fără să adauge că semnul produselor ecologice este “floarea

ecologică eco”, 5% dintre respondenţi au răspuns că recunosc un produs ecologic după

ingrediente iar un procent de 39 % dintre respondenţi au admis că nu ştiu să cum să recunoască un

produs ecologic.

Cei pe care nu-i interesează produsele ecologice nu ştiu nici ei cum să recunoască aceste

produse faţă de altele similare neecologice. Cei care sunt indecişi dacă sunt interesaţi de produsele

ecologice nu cunosc cum să le identifice.

Atunci când este vorba de produse ecologice majoritatea respondenţilor (73%) recunosc că

sunt de acord să plătească un preţ mai mare, în timp ce 27% nu ar cumpăra un produs ecologic

dacă ar avea un preţ mai mare decât alt produs similar neecologic.

Cei care nu ar plăti mai mult pe un produs ecologic ar cumpăra o pâine ecologică între 1 şi

3 lei, surprinzător este faptul că cei care au răspuns că ar da mai mult pe un produs ecologic (55%

dintre respondenţii) ar cumpăra totuşi pe o pâine ecologică între 1 şi 2.5 lei, preţul pentru o pâine

neecologică.

Denumiri ca “verde”, “prieteni ai mediului” şi “prieteni ai ozonului” au fost ataşate mai

multor produse şi servicii. Din când în când, însă, acestor denumiri le sunt atribuite înţelesuri

improprii. Fără informaţii clare şi precise asupra caracteristicilor fiecărui produs, aceste denumiri

pot crea confuzii şi pot duce în final la un sentiment de frustrare al consumatorului. Astfel 57%

dintre respondenţi au răspuns că sunt convinşi să cumpere produse dacă în reclama lor apar

cuvintele “natural”, “prieteni ai naturii”, 13% dintre respondenţi nu sunt convinşi să cumpere

17

produse şi un procent de 30% dintre respondenţi nu ştiu dacă sunt convinşi sau nu să cumpere

produse dacă în reclama lor apar cuvinte ca “natural”.

Nici un respondent nu a putut nominaliza un produs ecologic sau nume de firmă

producătoare de produse ecologice.

Majoritatea (83%) respondenţilor au considerat că consumul de produse ecologice

înseamnă sănătate, 10% au considerat că produsele ecologice nu au E-uri şi un procent de 10% nu

au nici un motiv să cumpere produse ecologice.

La întrebarea: “Consideraţi că pe piaţă sunt suficiente informaţii despre produsele

ecologice”, toţi respondenţi consideră că nu sunt suficiente informaţii.

Toţi respondenţi sunt de accord că programele de protecţie a mediului înconjurător sunt

importante şi toţi sunt dispuşi să separe deşeurile pe tipuri: sticlă, plastic, metal.

Studiul a arătat că majoritatea subiecilor sunt interesaţi de produse ecologice şi că

majoritatea ar fi de acord să cumpere un produs ecologic la un preţ mai mare decât unul similar

neecologic. Respondenţi consideră protecţia mediului este importantă.

18

Bibliografie

Tănăsescu R, Management performant în unităţile agroalimentare, Bucureşti, Editura

Economică, 1999

Iosif, GH. Ecomarketingul societăţilor comerciale, Bucureşti, Editura Tribuna

Economică, 1999

Manole V. Agromarketing, Bucureşti, Editura Ecologică, 2003

Tănăsescu R Management performant în unităţile agro-alimentare, Bucureşti, Editura

Semne, 1999

Hotărârea de Guvern nr. 189/2002

19