Cei Trei Pasi Spre Cer

8/17/2019 Cei Trei Pasi Spre Cer

1/15

Joe Crews

Cei trei paşi spre cer


2/15

Cei trei paşi spre cer _____________________________________________________________________________________________________________________________________

2

Cuprins

Diagnosticul .............................................................................. 3

Condiţiile iertării ........................................................................ 4

Ce este pocăinţa? ....................................................................... 6

De ce trebuie să ne mărturisim păcatele? .................................. 7

Repararea ................................................................................... 8

Nevoia unei naşteri din nou ....................................................... 10

Implorarea biruinţei - Sfinţirea .................................................. 13

Să ai credinţă nu înseamnă neapărat că n-ai să cazi .................. 15


3/15


3

Diagnosticul

Dacă ar putea exista vreo autostradă până la lună, ar fi nevoie de 20de luni de şofat continuu pe o distanţă de 640 de kilometri pe zi ca să ajungila lună. Dacă ar putea exista o cale ferată care să se întindă până la soare,i-ar trebui unui tren 116 ani ca să ajungă la acel ţinut plin de soare, dacă armerge zi de zi şi an de an fără oprire cu o viteză de 145 de km pe oră. Unuiavion ce ar zbura cu 800 km pe oră i-ar trebui 500 de ani să meargăcontinuu ca să ajungă la cea mai apropiată stea fixă.

Cu toate acestea, la o mare distanţă de cerul înstelat, se află porţilede mărgăritar ale măreţei cetăţi cereşti a lui Dumnezeu. Nimeni nu ştie câtde departe se află în kilometri şi nimeni nu va reuşi niciodată să

construiască vreun vehicul spaţial cu care să se poată ajunge acolo, darfiecare dintre noi poate să ajungă acolo dacă urmează trei paşi simplidespre care vom vorbi în această cărticică.

În cartea Apocalipsei, Ioan declară că "nimic întinat" nu va trece prin porţile care duc la Cetatea lui Dumnezeu. Singurul lucru ce întinează,în ochii lui Dumnezeu, este păcatul. Isaia scria: "nelegiuirile voastre pun unzid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru" (Isaia 59:2). Ca să ajungăsă trăiască din nou în prezenţa lui Dumnezeu, fiecare om trebuie să f ie

eliberat de sub osânda adusă de păcat. Apostolul Ioan a confirmat acestadevăr prin descrierea pe care a făcut-o acelei mari mulţimi de oameni pecare a văzut-o în viziune stând în picioare înaintea scaunului de domnie allui Dumnezeu. Ei aveau frunze de palmier în mână şi erau îmbrăcaţi înhaine albe, ce reprezintă lipsa lor de păcate (Apocalipsa 7:9).

Aşa că, reţineţi că primul pas uriaş pe drumul de la pământ la cereste că trebuie să avem păcatele iertate. Probabil că acesta este adevărul celmai bine cunoscut din întregul proces al mântuirii. Cu toate acestea,întrebările cel mai greu de explicat se pun în legătură cu modul cum săfacem acest pas. Adevărul este că milioane de oameni n-au nici cea maivagă idee cum să capete pace şi uşurare de vina de a fi făcut ceva rău. Cum

poate cineva să capete iertare şi să-şi refacă o legătură de mântuire cuDumnezeu?

După părerea mea, nenumăraţi oameni doresc sincer să devinăcreştini, dar nimeni nu a reuşit să-i lămurească sau să apeleze într -atât la eiîncât să le câştige decizia. În următoarele pagini veţi putea citi cea maisimplă explicaţie, pe înţelesul tuturor, a planului de mântuire. Chiar şi

copiii ar trebui să fie în stare să înţeleagă ce înseamnă să fii mântuit. Suntde părere că nu ajunge doar să le spui oamenilor că sunt pierduţi şi trebuie


4/15


4

găsiţi, ci trebuie să le arătăm pas cu pas cum să treacă de la moarte la viaţă.Medicul nu le spune pacienţilor că sunt bolnavi şi trebuie să se facăsănătoşi fără să le dea o reţetă de vindecare. În mod asemănător, şi noitrebuie să fim pregătiţi să le oferim un anumit tratament acelora

diagnosticaţi cu boala păcatului.

Condiţiile iertării

Acum haideţi să ne uităm mai atent la acest prim pas numit Păcatele iertate. Cum se poate obţine iertarea necesară pentru acele păcatecare au ajuns să fie obişnuite fiecărui om? Trebuie să înţelegem chiar de laînceput că există trei condiţii ca să ni se poată ierta păcatele - pocăinţa,mărturisirea şi repararea. Nu le îngăduiţi acestor trei termeni religioşi să vă

nedumerească. Vom încerca să-i transpunem într-un limbaj atât de simpluîncât toţi să înţeleagă ce înseamnă ei şi cum să împlinească cerinţele lor.

Ce am putea spune despre prima condiţie? Ce reprezintă pocăinţa şide ce anume trebuie să ne pocăim? Biblia declară: "Căci toţi au păcătuit şisunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu" (Romani 3:23). Înţelesul acestor cuvinteinspirate este foarte clar. Indiferent de bogăţia noastră, sexul nostru sau

poziţia noastră socială, toţi am ales să călcăm legea lui Dumnezeu. Biblianumeşte acest lucru păcat. Niciun efort hotărât din partea omului nu este în

stare să biruiască tendinţele moştenite de a face aşa cum vrem noi. Urmările păcatului originar făcut de Adam şi Eva au fost transmise de-a lungultuturor generaţiilor care s-au succedat, incluzând-o şi pe a noastră.

Nereuşita de a corespunde standardului lui Dumnezeu face parte din fireanoastră, care l-a marcat pe fiecare membru al familiei omeneşti de lacăderea primilor noştri părinţi.

Putem înţelege mai bine cum "toţi au păcătuit" atunci când neuităm la inocentul copilaş care face o criză atunci când se trece peste voinţalui. Nu există nicio vârstă în care firea căzută să aibă putere singură să-şistăpânească viaţa şi să-şi modifice comportamentul. Biblia declară: "Firea

pământească ... nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să sesupună" (Romani 8:7). Ieremia a făcut următoarea observaţie interesantă:"Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele?Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţirăul?" (Ieremia 13:23).

Cu alte cuvinte, niciunul dintre noi nu are capacitatea de a-şischimba această stare de moarte în care am fost azvârliţi. Nu putem să ne

ridicăm singuri din mocirlă. Nici măcar cultura, educaţia sau satisfacţiile


5/15


5

plăcute ale societăţii nu pot schimba în vreun fel urmările moşteniriinoastre păcătoase.

După ce am recunoscut adevărul că noi cedăm îndemnurilor firiinoastre cu care ne-am născut şi aceasta ne condamnă pe toţi, suntem mai

departe confruntaţi cu urmarea fărădelegilor noastre. Ap.Pavel descriefoarte succint această stare prin următoarele cuvinte: "Plata păcatului estemoartea" (Romani 6:23). Prin acest verset şocant, ni se arată înainteaochilor toată starea noastră groaznică în urâciunea ei. Nu numai că suntemtoţi vinovaţi, dar am şi fost cu toţii condamnaţi să murim pentru păcatelenoastre. Fiecare membru al familiei omeneşti va trebui să moară şi aceastaca urmare a neascultării noastre voite.

Oare nu este alarmant să te ştii confruntat cu propria sentinţă demoarte şi să-ţi dai seama că nu există niciun tribunal în tot universul care săte declare "nevinovat"? Adevărul este, desigur, că suntem tot atât devinovaţi ca şi păcatul. Mai mult, pedeapsa este absolut ireversibilă, iarÎnsuşi Dumnezeu nu poate s-o anuleze fără să-Şi contrazică propriulcaracter şi lege.

Oare să existe vreo soluţie la dilema noastră? Cineva s-ar putea săsugereze că soluţia ar fi să mergem înainte şi să plătim pentru vina

păcatelor comise. Murind pentru păcatele noastre, putem îndreptăţidreptatea lui Dumnezeu şi în acelaşi timp putem satisface cererile unei legi

călcate. Poate că am putea face şi aşa, dar unde am ajunge? Întrucât nuavem nicio putere să înviem singuri din morţi, am fi despărţiţi de viaţă

pentru totdeauna, fără vreo speranţă de înviere. Cu siguranţă că acestdemers s-ar părea că nu este răspunsul cel mai satisfăcător la problemanoastră.

În cele din urmă, va trebui să fim confruntaţi cu adevărul tulburătorcă datorăm ceva ce nu putem plăti. Suntem datori cu însăşi viaţa noastră din

pricina păcatelor noastre şi nu există nicio cale de a le plăti fără să ni se ia

chiar existenţa noastră veşnică. Este ca şi cum cineva şi-a făcutcumpărăturile pe o lună doar cu un credit şi nu a avut cum să plătească cei200 de dolari datoraţi la sfârşitul lunii. Plin de jenă şi ruşine, omul a evitatmagazinul căruia îi datora bani. Dar s-a întâmplat că cel mai bun prieten alsău a auzit despre problema financiară a bietului om. Imediat, el s-a dus lamagazin şi a dat suma întreagă de 200 de dolari ca să-i plătească datoria.Oare n-a făcut el un gest de prietenie şi de iubire minunată? Acum omulnostru nu mai are niciun motiv să-i fie ruşine sau să se simtă vinovat.

Datoria i-a fost plătită. Raportul lui este curat. Ce aţi crede despre acest omiertat dacă el ar fi refuzat acest gest deosebit făcut de prietenul său? Oare


6/15


6

n-ar însemna o insultă grosolană la adresa aceluia care a făcut un gest atâtde generos?

Acum, haideţi să aplicăm acestă povestioară la propriul nostru caz.Şi noi datorăm ceva pe care nu-l putem plăti - chiar viaţa noastră. Dar un

Prieten, în persoana Domnului Isus, ne spune: - Îmi asum Eu datoria ta, voisuferi Eu moartea în locul tău şi toate le voi trece în favoarea ta, în contultău personal. Această ofertă se află în spatele tuturor celor trei paşi pe careîi analizăm în experienţa mântuirii. Ea constituie temeiul pe care primimiertarea pentru păcatele noastre. Dar cum se transferă vina, osânda şisentinţa de moarte de la dvs. şi de la mine şi cum se aşază asupra DomnuluiIsus, Înlocuitorul nostru divin? Răspunsul la această întrebare ne aduceînapoi la cele trei condiţii prin care facem primul mare pas de a căpătaiertarea. Prima condiţie este Pocăinţa.

Ce este pocăinţa?

Am promis că voi simplifica acest cuvânt lung, teologic. Literal,vrea să însemne să simţim un regret cucernic pentru relele pe care le-amcomis. Un astfel de regret adevărat nu este posibil decât atunci cândajungem să recunoaştem pe deplin că singura noastră nădejde se află înmoartea Domnului Isus pe cruce în locul nostru. Neajutoraţi, trebuie să ne

despărţim de eu şi "să privim la Mielul lui Dumnezeu" care a purtat păcatele lumii. Ce se va întâmpla când Îl vom privi cum a suferit şi a murit pe cruce? Vom înţelege că El a fost sfânt şi nevinovat. Noi am fostcei vinovaţi. Noi ar trebui să stăm atârnaţi pe cruce în locul Său. Ne simţimcopleşiţi când ne dăm seama că El S-ar fi supus torturii şi morţii doar

pentru un singur suflet, fie că ar fi fost vorba de dvs. sau de mine.Deodată, ni se umplu ochii de lacrimi când ne dăm seama că

păcatele noastre I-au provocat moartea pe cruce. Inima I-a fost zdrobită degreutatea apăsătoare a păcatelor care au fost luate de la noi. El suferea de

bunăvoie pedeapsa pe care o meritam noi. Suntem umpluţi de durere că amcomis vreodată chiar acele păcate care acum Îi iau viaţa Fiului luiDumnezeu. Această durere este pocăinţa.

Trebuie să facem o deosebire clară între durerea lumească şidurerea adevărată, după voia lui Dumnezeu. Uneori copiii spun: "Îmi parerău" când sunt confruntaţi cu pedeapsa pentru o purtare rea, dar ades eiregretă doar că au fost prinşi. Aceasta nu este pocăinţa adevărată. Cânderam la liceu, unul din profesorii mei era şi antrenorul de sport. Era un tip

destul de drăguţ, dar nu prea comunica cu noi. Aşa că a fost extraordinarcând în mijlocul anului şcolar i-a luat locul o tânără. Noi, toţi băieţii am


7/15


7

fost deosebit de încântaţi deoarece această nouă profesoară era foartedrăguţă şi aproape asemănătoare vârstei noastre.

La început, ne băteam pentru a-i câştiga atenţia pe căi care eraudestul de distractive pentru toţi. Într -o zi, am rămas după şcoală cu doi

prieteni ca să jucăm baschet. Mai târziu, după ce au plecat toţi ceilalţi elevi,ne-am dus în clasă să ne luăm cărţile. Înainte ca să deschidem uşa, amaruncat o privire prin geamul uşii şi am văzut-o pe frumoasa noastră

profesoară plângând la catedră. Nimeni nu trebuia să ne spună de ce plângea, deoarece ne-am adus aminte imediat unele din lucrurile pe care lefăcusem în timpul orelor. Niciunul dintre noi nu dorise să o supere pe acea

profesoară. Ne plăcea foarte mult de ea şi nu ne dădeam seama că îi provocasem atâta durere. Ne-a fost ruşine şi silă de noi în acea zi şi toţi treiam regretat nespus ceea ce făcuserăm. Toţi trei am făcut un legământ înacea zi că nu vom mai face niciodată ceva care s-o supere pe frumoasanoastră profesoară. Într -adevăr, am simţit pocăinţa. Acelaşi principiu li seaplică şi acelora care simt regret pentru durerea care L-a făcut să sufere peDomnul Isus şi, prin harul lui Dumnezeu, se hotărăsc să se întoarcă de laorice I-ar displăcea Lui.

De ce trebuie să ne mărturisim păcatele?

A doua condiţie a iertării se cheamă Mărturisire. Ioan scria: "Dacăne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şisă ne curăţească de orice nelegiuire" (1 Ioan 1:9). Sună destul de simplu,dar cu toate acestea, chiar la acest punct, cei mai mulţi oameni se poticnescşi se rătăcesc. Întrebarea cel mai frecvent pusă este: "Cum ştiu eu că amfost iertat?" Există un singur răspuns corect la această întrebare. Ştim căsuntem iertaţi deoarece Dumnezeu a declarat că vom fi iertaţi. Aici intră înfuncţie minunatul element al credinţei. Avem toate motivele să ştim căniciodată Cuvântul lui Dumnezeu nu a greşit şi că orice declară el se va şiîmplini. În orice făgăduinţă din Biblie există o putere de a se împlinisingură, de a te zidi în ea.

A fost în stare ologul din naştere să stea în picioare? Nu, îi era cuneputinţă aşa ceva. El era purtat în fiecare zi ca să cerşească în afaratemplului din Ierusalim, dar Petru i-a poruncit: "În Numele lui Isus Hristosdin Nazaret, scoală-te şi umblă!" (Fapte 3:6). Să presupunem că omul ar firămas pe rogojina lui şi i-ar fi spus lui Petru: "Dar nici nu pot să mă ridic pe

picioare, darămite să mai merg sau să alerg. Am fost olog toată viaţa şi

n-am nicio putere în picioare ca să-mi duc acest pat." Credeţi că ar mai fifost vindecat? Nu, el a trebuit să accepte ca adevărat faptul că Isus din


8/15


8

Nazaret reuşise să întărească acele încheieturi pentru ca el să fie în stare săse scoale şi să umble. Când a făcut efortul ca şi când picioarele i-ar fi fostnormale, ele i-au fost refăcute la normal. "Facă-se după credinţa ta!"

S-ar putea să nu te simţi iertat atunci când ceri iertare, dar

făgăduinţa spune clar că eşti iertat. Aşa că nu le mai daţi însemnătatesentimentelor. Credeţi că iertarea are loc deoarece Dumnezeu a declarataşa. Mulţumiţi-I pentru iertare iar apoi acţionaţi ca şi când aţi primit-o,deoarece aşa şi este. Credinţa dvs. transformă iertarea într -o realitate.Cineva s-ar putea să spună: "Ei bine, eu credeam că unii creştini eraufericiţi ca urmare a faptului că L-au primit pe Isus." Daţi-mi voie să văasigur că acest sentiment va apărea ca urmare a credinţei şi iertării voastre,dar reţineţi că întotdeauna credinţa trebuie să vină înaintea sentimentului.Pavel a spus corect când a scris: "Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi

prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos"(Romani 5:1).

Închipuiţi-vă pentru o clipă că sentimentul ar veni înaintea credinţeicu privire la iertare. În acest caz, aţi putea fi un necredincios plin de pacesufletească şi plin de veselie şi nu există un astfel de om.

Apropo, care este adevăratul secret din spatele procesuluimărturisirii păcatului? De ce este nevoie să-I spunem lui Dumnezeugreşelile şi păcatele noastre? Oare nu le cunoaşte deja fără ca eu să I le

reamintesc? Desigur, este adevărat că noi nu-L informăm pe Dumnezeudespre nimic ce nu l-ar fi ştiut deja. Şi nici mărturisirea noastră nu-Lschimbă. Dar ea ne schimbă pe noi. Întrebaţi pe oricine a fost destul decurajos ca să ceară iertare. Poate că vă aduceţi aminte de ceva ce a trebuitsă îndreptaţi cu privire la cineva în trecut. Poate că aţi repetat vreun zvonexagerat despre acea persoană şi ea a aflat că dvs. sunteţi acela care aţitransmis zvonul. Deşi v-a venit greu, v-aţi luat tot curajul şi aţi bolborosit oscuză. Ce s-a întâmplat imediat? V-aţi simţit ca şi când o mare greutate vi

s-a luat de pe umeri. O uşurare extraordinară v-a inundat sufletul. Şi cutoate acestea, nu i-aţi spus nimic persoanei pe care ea să nu-l fi cunoscutmai dinainte. Ea era deja perfect conştientă că propriile dvs. cuvinte îiaduseseră atât de multă durere. Dvs. aveaţi nevoie mai mare de aceamărturisire decât persoana care suferise din cauza lor.

Repararea

Cea de-a treia condiţie ca să ni se ierte păcatele este Repararea.

Acest cuvânt lung nu înseamnă altceva decât că trebuie să ne străduim săcor ectăm lucrurile pe care le-am greşit. Desigur că recunoaştem că nu


9/15


9

întotdeauna este cu putinţă să ajungi în trecut şi să repari orice rău, oriceminciună şi orice faptă necinstită. Mai întâi de toate, nici măcar nu ne

putem aduce aminte de toate ocaziile în care am fost vinovaţi de acelelucruri. Probabil că cineva ar putea ajunge la nebunie dacă ar simţi

răspunderea pentru o cerere atât de imposibilă. Cu toate acestea, Duhul neîndeamnă conştiinţa şi ne aduce aminte de lucrurile care se pot îndrepta. Dacă s-a furat ceva, cu siguranţă că ar trebui restituit. Dacă s-au

spus minciuni care i-au dăunat reputaţiei cuiva, ne putem cere iertare şi putem spune adevărul ca să înlăturăm orice stigmat de pe caracterul acelei persoane. Uneori s-ar putea ca închisoarea să fie urmarea dacă s-au comisdelicte de furt sau jaf, dar este deosebit de important să ne ocupăm derestituire ori de câte ori există posibilitatea. În cazurile în care nu se poaterestitui, cel care doreşte să repare fapta rea se poate încredinţa cu siguranţămeritelor sângelui curăţitor al Domnului Hristos care oferă iertare şirefacere.

Oare ne vine greu să ne aflăm faţă în faţă cu păcatele noastre şi săle corectăm? Evident, probabil că este partea cea mai teribilă din procesulrăscumpărării. Asta ar putea explica de ce atât de mulţi au ajuns să doreascăsă creadă că repararea nu este o cerinţă biblică. Dar oare exact lucrul acestanu ar putea să ne ofere o explicaţie parţială cu privire la faptul că reînoireaspirituală este atât de ştearsă în biserica modernă? Mulţi sunt de părere că

ar avea loc o reînviorare extraordinară în bisericile creştine dacă fiecaremembru ar repara cu adevărat orice rău cu care a nedreptăţit pe cineva.

Îndeplinirea celor trei condiţii ale pocăinţei, mărturisirii păcatelor şirestituirii ne aduce asigurarea că a avut loc cel mai lung pas în a deveni unadevărat creştin. Acum păcatele sunt iertate şi nu mai pot împovăraconştiinţa cu vina lor. Aici întâlnim adevăratul răspuns la întrebarea cu

privire la transmiterea păcatului asupra Înlocuitorului divin. Când umblăm prin credinţă, crezând că într -adevăr El a stat atârnat pe cruce în locul

nostru, are loc un schimb mai mult decât minunat. Pedeapsa de moarte carese afla asupra noastră este îndepărtată chiar în acel moment de la noi şi esteaşezată asupra Domnului Isus. Este ca şi când am fi fost cu El pe cruce şiam fi suferit sentinţa cerută, şi cu toate acestea am fost acolo doar princredinţă. El este Cel care a trăit durerea şi pedeapsa pentru noi, dardeoarece mărturisim că El este Mântuitorul nostru, Se poartă cu noi ca şicând noi înşine am fi murit şi am fi plătit pedeapsa pentru propriile noastrefapte vinovate. Dar Dumnezeu nu face doar să accepte jertfa ispăşitoare a

Fiului Său ca o satisfacere totală a sentinţei de moarte dată fiecărui membrual neamului omenesc, ci El îi atribuie, fiecăruia care alege s-o accepte,meritul de a trăi o viaţă tot atât de sfântă cum a trăit-o Isus. Cu alte cuvinte,


10/15


10

ei nu sunt doar declaraţi "nevinovaţi", ei sunt declaraţi tot atât de drepţi saude neprihăniţi ca şi Mântuitorul fără de păcat care a trăit aici în trup timp de33 de ani fără să comită vreun singur păcat. În acest fel minunat şi uimitor,se anulează orice grad de fărădelege şi "oricine doreşte" poate să stea în

picioare fără să fie condamnat în faţa lui Dumnezeu. Doar credinţa lui adeschis o uşă spre o nouă "poziţie" în relaţia cu Dumnezeu. Această stare senumeşte îndreptăţire şi ea ne oferă iertare pentru orice faptă rea din trecutde care ne-am pocăit, pe care am mărturisit-o şi pe care am părăsit-o. Şideşi se poate spune că, într -un oarecare sens, moartea Domnului Isus i-aîmpăcat pe toţi oamenii cu Dumnezeu, doar printr -o acceptare personală a

jertfei poate cineva să trăiască experienţa "îndreptăţirii prin credinţă." Oare mântuirea în totalitate să constea doar dintr -o "socoteală"

făcută de Dumnezeu? Oare partea noastră este doar să credem căDumnezeu face totul pentru noi şi apoi să ne aşteptăm să ne ducă pe noritrandafirii în împărăţia cerurilor? Evident că nu. Până acum, am descrisacea parte de neprihănire prin credinţă care iese din afara noastră. Ea senumeşte îndreptăţire şi se bazează în totul pe ceea ce a făcut Dumnezeu înfavoarea noastră. Este adevărat că noi nu putem face nimic pentru acestemerite atribuite de a fi neprihăniţi. Nu putem face altceva decât să acceptămmeritele sângelui ispăşitor al Domnului Isus, care dă mărturie că altcineva a

plătit pedeapsa pentru păcatele noastre. Având credinţă în acest Înlocuitor

divin, care a murit în locul nostru, dobândim o oarecare "stare" deneprihănire înaintea lui Dumnezeu.

Dar este foarte necesar ca să înţelegem că Dumnezeu nu ne acordăvreo stare ireală numindu-ne neprihăniţi când de fapt nu suntem.

Neprihănirea prin credinţă reprezintă mai mult decât o "stare" sau"socotire." Dumnezeu nu doar ne atribuie neprihănirea prin îndreptăţire casă se ocupe de păcatele noastre trecute, dar El ne şi împărtăşeşteneprihănirea prin sfinţire ca să ne ferească de păcate viitoare. Cu alte

cuvinte, există o "stare" de neprihănire înaintea lui Dumnezeu ca şi o"poziţie" de a fi neprihănit. Vom spune mai multe despre aceste douăaspecte ale neprihănirii prin credinţă când vom ajunge la următorul capitol.Totuşi, reţineţi că fie că este atribuită ori împărtăşită, orice neprihănire adevărată îşi are originea la Dumnezeu şi rămâne în noi atâta timp câtHristos rămâne în noi prin credinţă.

Nevoia unei naşteri din nou

Acum suntem pregătiţi să discutăm cel de-al doilea mare pas înaceastă călătorie palpitantă de la pământ la cer şi ea este foarte strâns legată


11/15


11

de schimbul de credinţă pe care l-am tratat. Acea clipă de acceptare nu facedoar să aducă o schimbare obiectivă de stare înaintea lui Dumnezeu, ci şi

produce o transformare extraordinară în inima şi mintea credinciosului.Domnul Isus S-a referit la această experienţă spectaculară ca la "naşterea

din Duh." Necesitatea ei s-a descoperit în cuvintele Mântuitorului care îiaduc un îndemn urgent lui Nicodim: "Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu" (Ioan3:3).

Nu există nicio cale cu putinţă pe care să analizăm sau sădiagnosticăm această schimbare minunată, şi deseori instantanee, careînsoţeşte acest act de credinţă. S-ar părea că apostolul Ioan o exprimă cât se

poate de simplu: "Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1:12).Dar chiar dacă nu putem să înţelegem această taină, îi putem vedeaurmările destul de clar. Pavel o descrie prin aceste cuvinte: "Căci, dacă estecineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toatelucurile s-au făcut noi" (2 Corinteni 5:17).

Asemenea unei adieri uşoare a vântului, pe care nu-l vedem, DuhulSfânt al lui Dumnezeu pătrunde în viaţă ca să înlocuiască lucrurile fireşti cuexact opusul lor. Deşi firea omenească decăzută nu este îndepărtată denaşterea din nou, mintea firească este înlocuită cu o minte duhovniceascăce are puterea de a supune toate dorinţele şi patimile care ar putea să se

nască din acea fire decăzută. Această lucrare progresivă de cucerire a euluişi de supunere permanentă a voinţei lui Hristos ne conduce la cel de-altreilea pas uriaş în pelerinajul nostru către ceruri. Îl numim sfinţire.

Iarăşi când reducem acest cuvânt lung cu rezonanţă teologică lasensul lui elementar, dispare orice confuzie. Înseamnă pur şi simplu oascultare plină de iubire faţă de toată voia descoperită de Dumnezeu.Cuvântul "plină de iubire" face deosebire între acele fapte de ascultare, deconformare legalistă a acelora care s-ar putea să încerce să-şi câştige

mântuirea printr-o simplă ţinere a legii. Unii teologi cu vederi liberale punsemnul egal între ascultare şi legalism. Ei ignoră deosebirea dintre o slujiredin inimă şi o slujire din raţiune. Una este demonstrarea cea mai fină aadevăratei religii, iar cealaltă apare ca cea mai periculoasă imitaţie. Cinevaa sugerat că milioane vor pierde cerul doar pentru 45 de cm - distanţa de lacap la inimă. Să păzeşti legea lui Dumnezeu ca să împlineşti o cerinţălegală pentru mântuire re prezintă abordarea cu capul, mentală, daradevărata ascultare din inimă este o revărsare spontană a unei legături

personale, de iubire faţă de Domnul Hristos. Când vorbim aici despresfinţire, ne referim doar la abordarea din inimă.


12/15


12

Au existat multe discuţii cu privire la modul în care se leagăîndreptăţirea de sfinţire, aşa că haideţi să o lămurim prin câteva observaţiisimple. Avem nevoie de amândouă experienţele ca să fim gata pentr u cer.Îndreptăţirea ne atribuie biruinţa desăvârşită a Domnului Isus ca să ne

acopere păcatele trecute, iar sfinţirea ne împărtăşeşte puterea biruitoare alui Isus spre a ne feri de a nu mai comite alte păcate. Nu o putem avea peuna fără să o avem pe cealaltă. Oricine exercită adevărata credinţă esteîndreptăţit. Toţi cei care sunt cu adevărat îndreptăţiţi, s-au convertit sau aufost transformaţi într -o făptură nouă, iar toţi cei care au trăit naşterea dinnou vor umbla în ascultare din iubire. Nu există îndreptăţire fără sfinţire şinu există sfinţire fără îndreptăţire. Este foarte important să reţinem căîndreptăţirea, ca primă abordare a lui Dumnezeu, se acordă gratuit şi nu seoferă avându-se în vedere faptele noastre bune. Acest principiu biblic îicere celui credincios să primească darul îndreptăţirii înainte ca să fie

posibilă ascultarea sfinţită. Atunci, conformarea faţă de lege esterecunoscută ca fiind urmarea legăturii cu Mântuitorul după naşterea dinnou.

După cum v-aţi dat seama, probabil, până acum, există mulţicreştini cu numele care consideră că pasul trei este opţional în experienţamântuirii, dar ne este cu neputinţă să ajungem la o astfel de concluzie,numai dacă voit ignorăm multe declaraţii clare din Scriptură. Biblia ne

spune: "Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-Lascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice" (Evrei 5:9). Într -adevăr, ascultareaeste una dintre cerinţele spirituale pentru a intra în împărăţie. Ioan declaracă "nimic întinat nu va intra în ea" (Apocalipsa 21:27).

Desigur că păcatul este singurul lucru care întinează în ochii luiDumnezeu şi exclude cu precădere posibilitatea de a intra pe porţile

paradisului. În Biblie, păcatul se defineşte ca fiind călcarea legii. Astaînseamnă că în cer nu vor fi hoţi, criminali, desfrânaţi, etc. Oare ne speriem

când auzim că trebuie să îndepărtăm cu orice chip păcatul voit ca să fimmântuiţi? Ei bine, nu declarăm aici că faptele bune de ascultare reprezintămotivul acceptării noastre de către Domnul Isus, dar ele trebuie săînsoţească neapărat darul acordat fără plată tuturor acelora care cred.

Nimeni din cei care au primit acest dar nu se va descuraja decerinţa de a nu mai încălca deliberat voia descoperită a lui Dumnezeu.Inimile convertite de-abia aşteaptă să-I facă pe plac Aceluia pe care Îliubesc cel mai mult. Se bucură să umble în ascultare deoarece legea lui

Dumnezeu a fost scrisă în inima şi în mintea lor. De ce le vine mai uşor celor mai mulţi creştini să facă primii doi paşi din cei trei de care ne-am ocupat până acum? Oare pentru că iertarea şi


13/15


13

convertirea se împlinesc în mare măsură în favoarea noastră şi în noi decătre puterea lui Dumnezeu ca răspuns doar la credinţa noastră, în timp cesfinţirea cere un efort puternic pe lângă credinţa noastră? S-ar putea să fieacesta răspunsul. Din acest motiv, aş dori să vă prezint, în următoarele

paragrafe, cel mai mare secret pe care l-am aflat vreodată în legătură cutrăirea vieţii de creştin. Cum poate cineva să reuşească să se rupă de păcatele care sunt adânc înrădăcinate într -o patimă puternică fizică sau psihică? Ce am putea spune despre fumat, alcoolism sau droguri?

Implorarea biruinţei - Sfinţirea

Biruinţa deplină asupra păcatului ni se promite de-a lungul a zecide texte din Biblie, dar patru din ele vor fi de ajuns ca să îi aducă izbăvire

fiecăruia dintre cei care o vor cere prin credinţă. Îmi daţi voie să vă vorbesc personal cu privire la problema care vă macină, păcatul pe care n-aţi reuşitsă-l biruiţi? Paşii simpli şi practici pe care tocmai îi veţi afla s-ar putea săvă aducă eliberarea în viitor. Fie ca nimic să nu vă distragă de la aceastăformulă biblică cu care, garantat, veţi rupe orice lanţ sau obicei din viaţadvs. de care doriţi să scăpaţi.

Primul text conţine un principiu deosebit de important cu privire la biruinţa asupra păcatului. "Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne

dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!" (1 Corinteni 15:57). FacăDomnul ca acest adevăr glorios să pună stăpânire pe mintea dvs. Biruinţaeste un dar! Nu o putem câştiga sau merita. Şi nici nu se acordă ca răsplată

pentru strădanii deosebite. Ea li se acordă gratuit acelora care o cer aşa cumtrebuie. Dar, s-ar putea să întrebaţi, cum trebuie să-I cerem lui Dumnezeuacest dar? Răspunsul se află într -un singur cuvânt - credinţă. Domnul Isus aspus: "Facă-ţi-se după credinţa ta!" Tot ceea ce promite Biblia este alnostru dacă cerem, dar trebuie să credem, ca să primim.

Acum, haideţi să ilustrăm acest principiu trecând la cel de-al doileatext. "Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilorvoştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bunecelor ce I le cer !" (Matei 7:11). Remarcaţi că acest verset mai vorbeşte şidespre cererea darurilor, iar textul anterior ne-a spus că darul este "biruinţa"asupra păcatului. Din aceste cuvinte ale Domnului Isus, aflăm că Tatăl Săueste mai dornic să ne dea "lucrurile bune" pe care I le cerem decât suntemnoi în a ne hrăni copiii atunci când le este foame!

Următoarea întrebare: "Oare biruinţa este un lucru bun de cerut?"

Desigur, iar biruinţa este şi ea un "dar" aşa cum ni s-a spus în 1 Corinteni15:57. Şi bazându-ne pe autoritatea propriilor cuvinte ale Domnului Isus,


14/15


14

dacă vom cere acest dar bun, Dumnezeu ni-l va da mai generos decât şi-arhrăni copiii nişte părinţi iubitori. Apropo, nici nu este nevoie să mai rostimcuvintele "dacă este voia Ta" în această rugăciune, deoarece Biblia ne-aasigurat deja că este voia Lui să ne elibereze din orice păcat. Dacă am cere

vreun dar material, cum ar fi vindecare sau un serviciu mai bun, fărăîndoială că ar trebui să includem şi această expresie în rugăciunea noastră. Acum suntem pregătiţi să facem o remarcă. Indiferent ce dar de

biruinţă cereţi, el vă va fi acordat imediat. Dacă nu credeţi aceasta dintoată inima, atunci nu mergeţi mai departe cu acest plan. Dacă cu puterecredeţi că biruinţa este a dvs. în clipa în care o cereţi, atunci aşezaţi-vă pegenunchi şi cereţi-I-o chiar acum, amintind păcatul pe nume. Când vă veţir idica de pe genunchi, nu veţi simţi că s-a schimbat ceva, dar sentimenteledvs. nu joacă niciun rol aici. Un lucru minunat a avut loc. În clipa în carev-aţi rugat, Dumnezeu a aşezat în viaţa dvs. o rezervă mare de putere.Această putere reprezintă biruinţa asupra păcatului dvs.! Acum o aveţi!

S-ar putea ca unii să întrebe: "Cum ştiu eu că mi s-a dat biruinţa?"Pur şi simplu pentru că Dumnezeu a promis că o dă atunci când I-o ceri. Înunele cazuri Dumnezeu chiar îndepărtează gustul sau dorinţa după păcat, dar nu întotdeauna procedează astfel. S-ar putea ca pofta să rămână

puternică la majoritatea acelora care caută izbăvire, dar ei încă mai au puterea de la Dumnezeu de a nu mai ceda niciodată acelei dorinţe

puternice. Secretul este să accepţi fără să pui la îndoială că ceea ceDumnezeu a promis chiar a avut loc.

Vă mai amintiţi cum a umblat Petru pe apă? Domnul Isus l-aasigurat că poate să umble, aşa că marele pescar a ieşit din barcă şi aînceput să realizeze imposibilul. Nimeni nu poate să umble pe apă, darPetru a umblat - pentru un timp. Cât a umblat? Biblia ne spune că vântul şivalurile s-au înteţit şi lui i s-a făcut frică. De ce anume i-a fost frică?Desigur, să nu se scufunde şi să nu se înece. Dar oare asta nu pune la

îndoială cuvântul Domnului Isus? Învăţătorul îi spusese lui Petru că poatesă vină la El. Pavel scria: "Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat"

(Romani 6:11). Acestea sunt cele mai importante cuvinte pentru cei careurmează planul credinţei pentru a birui. Cuvântul "socotiţi-vă" înseamnă săconsideraţi că este deja împlinit. Nu trebuie să existe nicio rezervă în aconsidera păcatul drept "mort" pe temeiul făgăduinţei lui Dumnezeu. Laacest punct, ispita noastră cea mai mare este de a ne gândi la multele ocazii

în care am încercat şi n-am reuşit să scoatem acel păcat din viaţa noastră.Satana ne va ataca credinţa, sugerându-ne că nu vom putea trăi fără săfacem acel anume păcat şi că suntem mult prea slabi ca să renunţăm.


15/15


15

Încercarea noastră cea mai mare va fi să înăbuşim acele voci ale firiinoastre şi să privim cu toată voinţa şi să ne agăţăm de acest plan făcut deDumnezeu de a ne oferi biruinţa totală în dar.

Să ai credinţă nu înseamnă neapărat că n-ai să cazi Ultimul text care pretinde eliberarea se află în R omani 13:14: "Ci

îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi să nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele." Acest text aşază piatra detemelie în planul desăvârşit al lui Dumnezeu de a dărui biruinţa. Cum ar

putea un mort să mai facă planuri să păcătuiască? Dacă aţi şti că mâinedimineaţă aţi muri, v-aţi mai face planuri pentru mâine după-amiază? Dacăvă "socotiţi mort" faţă de orice păcat prin puterea Cuvântului, ar însemna o

contrazicere a firii ca să acţionezi ca şi când păcatul ar mai domni. Ar maiînsemna şi o tăgăduire a făgăduinţei lui Dumnezeu. Dacă El declară că ai

biruinţa, să crezi că o şi ai! Acum avem în faţa noastră schema simplă a mântuirii aşa cum este

descrisă în Biblie. Cei trei mari paşi sunt: Păcatele iertate, Naşt erea dinnou, şi Ascultarea. Orice copil, tânăr sau adult poate să facă aceşti paşichiar acum şi să treacă din moarte la viaţă. Nu este nimic tainic în a veni laIsus ca să fii mântuit. Păcatele sunt iertate dacă se împlinesc cele trei

condiţii oferite de Biblie - pocăinţa, mărturisirea păcatelor şi repararea. Amredus aceste cuvinte lungi la o ecuaţie pe care s-o poată înţelege şi cei maisimpli dintre oameni.

Am arătat că cel de-al doilea mare pas spre Hristos este experienţanaşterii din nou. Această schimbare profundă are loc atunci când cineva Îl

primeşte pe Domnul Isus ca Înlocuitor personal şi Mântuitor. Deseori seîntâmplă împreună cu îndreptăţirea atribuită care se acordă atunci când

păcatele sunt mărturisite. Legătura care urmează de aici este o legătură deiubire, însoţită de ascultare, care împlineşte ultimul pas în procesul de adeveni creştin.

Dacă n-ai intrat încă în această relaţie de bucurie cu Domnul IsusHristos, nu ezita să faci chiar acum cei trei paşi. Şi dacă mai ai vreonelămurire despre cum sau ce să faci, uită tot protocolul sau procedurilecomplicate şi spune-I Domnului exact ceea ce doreşti şi ceea ce simţi. Eleste lângă tine gata să te conducă în cea mai satisfăcătoare experienţă dincâte ţi-ai închipuit vreodată.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________

Cei Trei Pasi Spre Cer

Documents

Transcript of Cei Trei Pasi Spre Cer