Capitolul I

Teoria amenajării turistice a teritoriului

1.1. Tipologia planificării și amenajării turistice

După 1955 au apărut, în materie de planificare și amenajare turistică o mulțime de rapoarte, studii, proiecte și realizări care pot fi grupate și ordonate în funcție de cele două dimensiuni: timpul și spațiul.

Din punct de vedere al orizontului de timp, putem vorbi despre planificarea pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung. Planificarea pe termen scurt se întinde pe 1-2 ani, în funcție de programele de investiții decise și realizate în concordanță cu posibilitățile economice și politice date. Planificarea pe termen mediu acoperă un orizont de timp de 3-6 ani și programe de investiții realizate în cadrul progrmelor naționale și regionale de dezvoltarea economică. Planificarea pe termen lung (prospectivă sau strategică) se întinde pe perioade de 10-25 ani și constituie cadrul pentru proiectele de amploare cu privire la posibilitatea și oportunitatea dezvoltării unor țări, teritorii, mari orașe etc.

Structura spațială este o realizare complexă, atât geografică cât și instituțională și social-economică, ceea ce face dificil un demers de clasificare. Cea mai complectă tipologie este cea realizată de Organizația Mondială a Turismului cuprinzând, de fapt, două componente: o tipologie a planificării și una a amenajărilor.

În ce privește planificarea, aceasta poate fi: interregională, națională, regională, locală și sectorială.

Planificarea interregională cuprinde planuri și programe comune realizate de mai multe țări din aceeași regiune, cum ar fi planul de dezvoltare turistică a Mării Egee de către Grecia și Turcia, programe de dezvoltare în Africa Occidentală sau proiecte realizate în trecut între fostele țări socialiste.

Planificarea națională cuprinde atât planificarea generală cât și cea turistică dintr-o țară: planuri naționale generale cuprinzând aspecte cu privire la turism, planuri de amenajare și sistematizare a teritoriului, planuri naționale de dezvoltare turistică, de promovare a turismului etc.

Planificarea sectorială cuprinde amenajări și programe la scară națională cu privire la unul sau mai multe sectoare de activitate turistică: dezvoltarea socială sau pentru tineret, programe de valorificare a patrimoniului natural (parcuri naționale sau regionale, rezervații naturale), programe de dezvoltare a turismului balnear, programe de valorificare și amenajare a zonelor montane, a spațiilor rurale etc.

În ce privește amenajările, tipologia realizată de Organizația Mondială a Turismului cuprinde:

Amenjarea siturilor balneare: proiecte de amenajare în scop turistic a siturilor balneare, mergând până la execuție și gestionare;

Amenajarea siturilor montane: pentru zone și stațiuni montane, inclusiv execuție și gestiune;

Amenajarea parcurilor naționale și a rezervațiilor; Amenajarea siturilor istorice și arheologice; Amenajarea stațiunilor termale: proiecte de amenajare în scopuri terapeutice

și turistice a unor stațiuni termale și climatice; Amenajarea zonelor rurale; Amenajarea zonelor periurbane.

1.2. Obiectivele planificării și amenajării turistice

În legătura cu obiectivele și destinatarii planificării și amenajării turistice există două puncte de vedere.Primul este cel al inginerilor și cel al arhitecților care construiesc echipamente turistice pentru a răspunde în cele mai bune condiții tehnice dezvoltării turismului.Al doilea punct de vedere este al economistului, sociologului și geografului care studiază urmările spațiului respectiv,precum și consecințele economice, demografice, sociale și ecologice.De asemenea există tendința de trecere de la o planificare pentru populație către o planificare cu populația din zona de primire și cea care urmeaza a fi primită.Se admite,pe de altă parte,că optimul la nivel național nu este suma optimurilor regionale așa cum nici optimul dezvoltării turistice regionale nu este suma optimurilor locale.De exemplu, ținând cont de raritatea resurselor, localizarea capitalurilor și a forțelor de muncă pentru dezvoltarea turismului în regiunile cu slabă productivitate poate contribui la frânarea creșterii turismului sau altor sectoare economice.Cum pot fi atunci determinate obiectivele care să însumeze diferitele interese?

1.2.1. Stabilirea obiectivelor

Elementul central pentru stabilirea obiectivelor amenajării turistice îl constituie resursele turistice ale unei țări, regiuni sau localități, evaluarea pe baza datelor și informațiilor statistice și calitative, a potențialului turistic.

Obiectivele ce pot fi avute în vedere sunt: obiective economice,cum ar fi creșterea produsului național (regional), creșterea venitului sau a numărului de locuri de muncă, a profitului întreprinderilor, flexibitatea echipamentelor turistice pentru a asigura o utilizare pe durata întregului an etc. , dar și obiective noneconomice, sociale, ecologice, culturale etc.

1.2.2. Obiective și strategii

După ce obiectivele amenajării au fost clar stabilite, urmează stabilirea criteriilor strategice pentru o planificare rațională a unei zone sau țări cu potențial turistic.

O prima opțiune strategică poate fi o dezvoltare turistică rapidă și economică, preferându-se o concentrare a investițiilor către echipamentele din anumite regiuni, a căror dezvoltare beneficiază de prioritate absolută. O asemenea metodă creează economii externe și economii de scară. Utilizarea ei este mai eficientă din punct de vedere economic decât repartizarea investițiilor pe tot cuprinsul țării: permite furnizarea de servicii diverse și deci, atragerea mai multor turiști și reținerea lor pe perioade mai lungi de timp.Dar, pe termen lung, poate

genera dezeconomii de scară, supra-utilizarea echipamentelor și degradarea mediului fizic și uman la zonei.

O altă decizie strategică este deconcentrarea echipamentelor și integrarea turismului cu toate elementele economice, sociale, culturale și ecologice ale zonei.Această strategie este însă puțin agreată de investitori, ale căror interese nu corespund întotdeauna cu cele ale locuitorilor zonelor respective,obiectivul acestora fiind creșterea veniturilor.

1.2.3. Tipologia și caracteristicile amenajărilor turistice

În funcție de dimensiunile și răspândirea în teritoriu a resurselor, localizările turistice pot fi clasificate astfel:

- Univoce, atunci când implanturile sunt legate de existența unui singur obiectiv sau element de atracție,având valoare deosebită (cascada Niaggara, piramidele etc.) ce polarizează cererea; de regulă, amenajările sunt sumare, relativ izolate și în strânsă corelație cu indicele de atractivitate al obiectivului în cauză;

- Plurivoce, atunci când localizarea se integrează într-un ansamblu de condiții care oferă o anumită specificație (o arie geografică având un anumit caracter: zonă cu monumente de artă, zonă cu izvoare minerale sau ape termale; țărm cu nisip, munte de zăpadă etc.) în aceste cazuri dotările sunt mai complexe, luând forma unor centre turistice sau stațiuni;

- Echivoce, specifice zonelor turistice relativ omogene, cu o arie largă de întindere, fără o anumită particularitate.Aici dotările sunt mai numeroase,în forme simple și complexe și pot fi localizate oriunde, urmărindu-se doar o relație sumară între elementele ofertei (resurse și echipamente). În cazul acestor zone,dominată în luarea deciziei de amenajare este cererea prin timpul de deplasare, oboseala calatoriei și cheltuielile acesteia etc.; astfel de localizări sunt reprezentative pentru ariile de turism din preajma marilor aglomerări urbane.

Amenajarea turistică prezintă o serie de caracteristici, de care trebuie sa țină seama în deciziile de amplasare a echipamentelor și de dimensionare a acestora, și anume:

- unicitatea prestației; fiecare localizare reprezintă un caz particular; unic, chiar și în cadrul unor arii geoturistice mari și relativ omogene (Marea Mediterană, Munții Alpi etc.), deoarece resursele au o mare varietate de forme de manifestare și parametrii de calitate (condițiile de climă, în două zone) și intră în alcătuirea unei zone sau unui produs turistic în proporții diferite; acest caracter de unicitate este accentuat și de conditiile social-economice diferite pentru fiecare perimetru, precum și de calitatea și diversitatea serviciilor oferite;

- localizarea turistică se face la „sursă” ; datorită caracterului rigid, stațiunile se amenajează la locul ”materiei prime” , al resurselor (plajă,izvor mineral sau termal, munte, monumente artistice etc.) și se diminuează în funcție de volumul și atractivitatea acestora;

- localizarea turistică este îndepărtată de piața cumparatorului; în aceste condiții, consumarea produsului turistic presupune deplasarea cererii, deci, a turistului; este necesară astfel, realizarea unor amenajări complexe, care să satisfacă nevoile turistului; potrivit acestor cerințe, o amenajare cu cât este mai departe de piața cumparatorului,cu atât trebuie să asigure o varietate mai mare de servicii;

- polivalența amenajărilor (stațiunilor); urmare a cuprinderii tot mai largi a fenomenului turistic,amenajările trebuie să asigure un nivel ridicat de diversitate și complexitate a dotărilor și serviciilor care să permită satisfacerea, în condiții de calitate, a nevoilor unor segmente variate de turiști și implicit să atragă fluxuri mai consistente;

- amenajările turistice se integrează tendinței de ”expansiune a terțiarului”; în consecință, amplasarea lor va fi favorizată în zonele cu un nivel de dezvoltare economico-socială mai ridicat, cu o infrastructură bine pusă la punct,puternic urbanizată; se vorbește în acest context de o amenajare suprastructurală.

Aceste trăsături subliniază încă o dată complexitatea procesului de amenajare turistică,necesitatea abordării lui diferențiate în funcție de condițiile specifice ale fiecărei zone și raportării permanente la evoluția cererii.

1.2.4. Principiile amenajării turistice

În planificarea teritorială se pot evidenția unele principii fundamentale:

necesitatea definirii unei concepții de planificare, care să se înscrie într-un orizont determinat de prognoză, dar în același timp să fie adaptată la condițiile dinamice ale cererii și ofertei turistice, la tendințele conjuncturii internaționale;

formularea obiectivelor finale ale planului de amenajare prin elaborarea unor strategii alternative de dezvoltare, în funcție de anumite criterii de evaluare a variantelor;

urmărirea realizării etapelor intermediare, luându-se în considerație însa modifiăarile etapelor următoare cu eventualele corective în prevederea obiectivelor viitoare;

activizarea tuturor factorilor principali de dezvoltare a zonei (industrie, agricultură, comerț etc.), chiar atunci când în prima etapă de dezvoltare, turismul poate fi inițiatorul principal al dezvoltării;

integrarea fenomenelor într-un sistem ordonat din punct de vedere al liniilor de dezvoltare, care au o importanță deosebită în cadrul strategiei dezvoltării regiunii și a țării în ansamblul ei.

În amenajarea unor zone sau stațiuni turistice este necesar să se aibă în vedere transpunerea în practică a urmatoarelor principii strategice:

a) Principiul integrării armonioase a condițiilor naturale cu suprafețe construite, cu structura serviciilor și cu infrastructura. Dezvoltarea unei zone turistice se amplasează într-un cadru natural și istoric, care exprimă sub forma unei

rețele de resurse: litoral sau munte,coline,peisaje cu o floră aparte, monumente istorice, vestigii arheologice. Așadar, din punct de vedere al amenajării turistice, integrarea înglobează elementele naturale, istorice, gama de servicii, infrastructura și suprastructura turistică într-o sinteză creatoare. De aceea formele moderne de dotare turistică create de promotorii turismului se încadreaza în secvențele naturale,punând în relief elemente din trecut. În deosebi, principiul integrării este neglijat de factorii de decizie, în amenajarea unei zone, pentru ca se construiesc, de pildă, baraje la nivelul plajelor, turnuri care întrerup liniile promotorilor sau structuri liniare care nu țin seamă de lagăturile care există între ”rețelele” unei zone turistice.

Totodată,integrarea vizează legătura care condiționează zona turistică de interiorul unei țări (sau regiuni), deoarece aceasta prezinta valori apte sa diversifice si sa personalizeze zona. Caci, ce ar reprezenta statiunile de pe litoral fara zona dobrogeana, cu linia vestigiilor sale arheologice, centrata pe redescoperitele polis-uri Histria, Tomis si Callatis si a asezarilor sale contemporane: Constanta,Agigea,Navodari?

Constructiile turistice se vor realiza in modalitatile pe care le impun caracteristicile si conditiile zonei sau statiunii turistice. Arhitectura zonei turistice este necesar sa fie armonizata cu formele naturale si cu vestigiile trecutului, punand in valoare patrimoniul cultural al regiunii. Desigr, daca se urmareste amenajarea unei zone turistice in care sa fie valorificate monumentele sale istorice, va trebui sa fie creata o oferta turistica adecvata, care sa satisfaca clientela. Pentru acest motiv este necesar sa se infaptuiasca o suprastructura cu moteluri si restaurante in stilul epocii, o gama larga de servicii turistice, sosele si drumuri care sa permita accesul la aceste asezari.

b) Principiul flexibitatii sau al structurii evolutive este principiul potrivit caruia structura unei zone turistice trebuie sa reprezinte un sistem multifunctional si transformabil, care sa permita dezvoltari continue si adaptari in functie de cerintele clientelei turistice. Fara sa se realizeze concentratia unei structuri evolutive in amenajarea unei statiuni, se ajunge la o rigiditate care, in timp, poate indeparta fluxurile turistice.

c) Principiul activitatii principale si al receptiei secundare pune accentul pe elementul recreativ, dinamic, al unei statiuni, ca urmare a aparitiei unui tip de turism activ. Pana nu demult era impamantenita conceptia potrivit careia in organizarea activitatilor unei statiuni, structura capacitatilor de primire (casa si masa) era considerata fundamentala fata de serviciile complementare. Potrivit conceptiilor moderne, un obiectiv principal al conducerii unei statiuni este diversificarea serviciilor turistice, pentru a permite turistului sa-si foloseasca cat mai placut timpul. In organizarea unei amenajari turistice se va utmari ierarhizarea genurilor de servicii turistice, potrivit cu specificul si dimensiunea zonei, acordandu-se importanta serviciilor care sunt accesibile turistilor si corespund preferintelor acestora.

Fireste, acest principiu are implicatii multiple. Astfel, intaietatea acordata activitatilor complementare are ca efect o diversitate maxima a serviciilor, pentru ca turistul sa aiba nenumarate alternative de optiune. Organizarea activitatii

complementare implica inevitabil o anumita rigiditate, care trebuie insa atenuata prin asigurarea unui inalt grad de spontaneitate a serviciilor. Un program de activitati incontinuu repetate si cu caracter de rutin, fara elemente de noutate, surpriza si fantezie, compromite desigur, atractia unei statiuni.

S-a sustinut ca in organizarea acestor activitati suplimentare, ”la cheltuieli egale, calitatea are precadere fata de cantitate”, ceea ce presupune o oferta de semnificatie deosebita, cu un evantai larg de servicii, sustinut de un personal calificat si motivat.

d) Principiul retelelor interdependente. Intr-o regiune turistica, intre populatia permanenta si cea turistica exista uneori diferente socio-economice, desi se afirma din ce in ce mai puternic o tendinta de integrare a fluxurilor turistice cu populatia statiunilor. In general, zona turistica face parte dintr-un ansamblu regional mai larg, din structura urbana permanenta a regiunii si este intr-un proces continuu de dezvoltare si de integrare cu ansamblul realitatilor economico-sociale.

Amenajarea turistica bazata numai pe studiul datelor economice, previziunilor demografice si problemelor tehnice nu raspunde cerintelor actuale deoarece dinamismul si dezvoltarea unei zone turistice depinde de armonizarea structurilor sociale intr-o structura de ansamblu. Nevoile, aspiratiile si comportamentele difera, in functie de categoriile si grupurile sociale existente intr-un spatiu turistic. Cunoastea acestor stari de constiinta si reactii comportamentale ne ajuta sa intelegem sistemul de relatii sociale din cadrul unei regiuni turistice. Pentru acest motiv, schemei simpliste ”nevoi - functii - ansamblu de functii”, sociologii ii opun o serie de alte scheme mai complexe, care pot fi studiate comparativ pentru diferitele categorii de turisti: ”situatii - comportamente, comportamente - nevoi - aspiratii - functii - structuri sociale, legate de forma de cultura si de curentele de gandire”. Asadar, pentru a realiza o localizare turistica rationala este necesara contributia sociologilor de viata - studiul evolutiei ansamblului structurilor sociale, in relatie cu evolutia cadrului material, a conjuncturii economice si a compozitiei demografice - cu cercetarile de psihologie sociala asupra comportamentelor, nevoilor si aspiratiilor.

e) Principiul functionalitati optime a intregului sistem de retele. In literatura de specialitate, structura unei zone turistice se poate realiza prin delimitarea urmatoarelor retele: reteaua de resurse naturale si istorice, de care sunt legate noile forme ale suprastructurii si infrastructurii turistice, reteaua de activitati sau structura de receptie.

Structurarea zonei turistice va asigura o buna functionare a ofertei. Aceasta se realizeaza daca componentele ”retelei turistice” ale unei zone sau statiuni sunt usor accesibile vizitatorilor.

Desigur ca accesibilitatea turistului la ”reteaua turistica” a unei zone sau a unei statiuni este legata de ierarhizarea elementelor ofertei. S-a sustinut ca in prima etapa, de pilda, ierarhizarea consta din separarea traficului auto de cel pedestru in zonele de mare concentratie a circulatiei turistice. Apoi se face ierarhizarea intre diferitele feluri de trafic: de tranzit si de acces la punctele de circulatie intense. O repartizare judicioasa a zonelor de parcare impune pulsul traficului individual pe sosele. In continuare, actiunea de ierarhizare anvizajeaza reteaua de activitati

oferite turismului si in ultima instanta, gama serviciilor. Aceasta actiune are ca scop o dinamizare a retelelor mentionate si asigurarea unui echilibru intre elementele ofertei turistice. Testarea functionalitatii optime a amenajarilor se efectueaza cu ajutorul unei simulari a ”intregului sistem de retele”, care da posibilitatea de a masura anumiti coeficienti referitori la frecventa diferitelor sectoare ale retelei.

Realizarea unui climat de animatie asigura, de asemenea, functionalitatea unei statiuni. Aceasta da masura pulsatiei si dinamismului unei statiuni. In momentul de fata se pune un accent deosebit pe calitatea vacantelor si permisiunea sociala a activitatilor turistice. Pentru a realiza aceasta orientare, activitatile de agrement asigura principalele functii ale unei vacante: destindere si odihna, divertisment si distractie, dezvoltarea personalitatii umane. Ele fac vacanta placuta si interesanta: o ambianta atragatoare, facilitati de contact, de expresie, de creatie si de amplificare a fiintei umane. Desigur ca organizarea activitatilor este conceputa in functie de atractiile specifice, resursele unei regiuni sau statiuni si luandu-se in consideratie caracteristicile si nevoile vizitatorilor.

Activitatile de agrement au figurat pana nu demult intre preocuparile secundare ale promotorilor in turism. Insa aceasta conceptie referitoare la activitatile de agrement sunt concepute ca parte integranta a oricarui proiect de amenajare a unei noi statiuni. Statiunea este conceputa ca un sistem integrat, in interiorul caruia sunt repartizate rational zonele de locuit, spatiile verzi, locurile de plimbare, constructiile destinate divertismentelor, restaurantelor, centrelor comerciale.

f) Principiul rentabilitatii directe si indirecte (efectul multiplicator al turismului). In literatura de specialitate s-a sustinut deseori ca eficienta unei activitati turistice poate fi apreciata mai ales in functie de efectul multiplicator pe care-l genereaza dezvoltarea unui sector turistic asupra unor ramuri ale economiei ca, de pilda, comertul, agricultura, constructiile, artizanatul, transporturile. Dupa parerea unor experti rentabilitatea directa trebuie introdusa ca principiu de evaluare a amenajarii unei zone turistice noi. Aceasta viziune implica o continua ajustare a ofertei in functie de cererea turistica, o strategie dinamica care va promova serviciile turistice solicitate de clientela. Fara indoiala, in amenajarea unei zone turistice trebuie sa se tina seama atat de rentabilitatea directa cat si de efectul multiplicator pe care il are turismul asupra altor ramuri.

1.3. Organisme implicate

Fixarea obiectivelor dezvoltarii turistice antreneaza un mare numar de institutii si organizatii.

Principalele autoritati implicate sunt ministerele sau departamentele, organismele oficiale insarcinate cu dezvoltarea turismului la nivel national (in Romania, aceasta este Autoritatea Nationala pentru Turism, fostul minister al turismului). Aceste organisme intreprind, in general, o planificare extinsa a dezvoltarii turismului, ce acopera ansamblul tarii si majoritatea aspectelor dezvoltarii, in special o programare sectoriala cu privire la aspecte specifice cum

sunt: comercializarea, resursele naturale, resursele de forta de munca etc. De asemenea, ele elaboreaza un inventar al resurselor turistice, ca si masuri destinate protejrii acestor resurse, administreaza fonduri de finantare a anumitor programe sau investitii sau de stimulare a investitorilor privati.

Alaturi de organismele oficiale de turism,exista si alte ministere, departamente, agentii guvernamentale etc. Implicate, cum ar fi in Franta: Comisia interministeriala de amenajare a teritoriului, ministerele agriculturii, afacerilor sociale, mediului, agriclturii, comisia pentru spatiul rural, consiliul pentru sport, birouri regionale de turism etc.

1.4. Tehnici de planificare si amenajare turistica

1.4.1. Etapele procesului de amenajare

Abordarile cu privire la etapele de urmat in cadru procesului de planificare si amenajare turistica sunt multiple. De exemplu, Clare Gunn propune zece etape ale planificarii:

- intelegerea globala a caracterului resurselor naturale;- studii de piata si cu privire la transporturi;- analiza punctelor precedente in vederea degajarii domeniilor primordiale;- dezvoltarea regiunilor in trei parti: complexe de atractii turistice, coridoare de

circulatie, zone fara atractie turistica;- studiul detaliat al strategiilor;- identificarea punctelor de atractie posibile;- analiza posibilitatilor si atribuirea de prioritati in vederea unor noi studii de

fezabilitate;- modificarea transporturilor si crearea de amenajari si servicii;- luarea de decizii pentru punerea in aplicare.

La randul sau, M. Baud - Bovy considera existenta a patru faze: faza A: anchete si analize: sunt analizate in special structurile, politicile si

prioritatile tarii, pentru a putea identifica obiectivele prioritare ale dezvoltarii turistice;

faza B: politici turistice si fluxuri principale; imaginarea de produse turistice pentru segmentele posibile de clientela, in colaborare cu toate partile interesante in punerea in opera a acestora;

faza C: plan director si aplicarea practica prin studii preliminare asupra echipamentelor suplimentare necesare, destinatiilor etc., se stabileste, de asemenea, strategia necesara punerii in opra a planului;

faza D: influente social - economice si ecologice.

1.4.2. Planificarea regionala si nationala: evaluarea resurselor

Printre etapele esentiale ale elaborarii unei planificari la nivel regional sau national, evaluarea resurselor detine un loc prioritar. Resusele turistice pot fi clasificate astfel:

- resurse naturale: un climat favorabil unei forme de turism, topografia care creeaza peisaje montane, lacuri sau plaje, fauna si flora etc.;

- resurse socio - culturale, manifestari artistice, festivaluri muzicale, concerte, expozitii, reuniuni literare si culturale internationale, manifestari sportive, tehnice si stiintifice, situri arheologice si istorice etc.;

- resurse cu caracter economic: uzine, centre tehnice, conditii economice favorabile achizitionarii de bunuri si servicii la preturi scazute, fie din cauza costului scazut al vietii, termenilor schimbuui sau facilitatilor vamale

Un alt criteriu de grupare a resurselor il poate constitui originalitatea si/sau unicitatea lor. Din acest punct de vedere se pot identifica: - resurse unice - rare si originale in intreaga lume: Piramidele, Acropole, Machu

Pichu, manastirile din Bucovina, cascada Niagara etc.;- resurse de cratie - originale sar nu unice in lume: orase ca Roma, Paris,

Neapole, Florenta, Sankt Petersburg; statiuni sau zone turistice ca Florida sau Coasta de Azur etc.;

- resurse atractive - cu o structura diversa, existente in multe zone ale lmii, reprezentate prin: inaltimi mari cu forme de relief deosebite, plaje intinse si mari linistite, zone cu climat reconfortant, izvoare minerale, peisaje deosebite, parcuri si rezervatii, manifestari cultural - artistice si sportive etc.

Utilizarea acestor resurse necesita punerea in evidenta a caracteristicilor locale. O resursa nu este interesanta decat in functie de interesul pe care il poate exercita asupra turistului. Atractia este in principal sociala, cum e cazul marilor orase; ea pate decurge din raritatea si originalitatea resurselor sau din caracterul lor permanent.

Studiul cel mai complet cu privire la inventarierea resurselor a fost realizat de Organizatia Mondiala a Turismului. Componentele principale ale inventarului resurselor sunt:

a) Patrimoniul natural: elemente de geologie si geomorfologie, elemente de clima: temperaturi, precipitatii, insorire, higrometrie, vanturi, durata anotimpurilor, puritatea aerului; hidrografie: cursuri de ape, cascade, fluvii, lacuri, mari; flora si fauna: covor vegetal, paduri, rezervatii,pescuit,vanatoare; inventarul pericolelor de poluare etc.;

b) Patrimoniul uman: date demografice, conditii de viata, venituri, conditii de munca, calificarea fortei de munca, existenta centrelor de formare profesionala, opinii si mentalitati ale populatiei cu privire la fenomenul turistic, structuri sociale, concedii, timp liber, etalarea vacantelor, obiceiuri in materie de loisir, nivel de aducatie, stare de sanatate, aspecte politice si juridice: regimul si stabilitatea politica, imaginea regiunii, legi si reglementari cu privire la dezvoltarea turistica, structura administrativa a regiunii sau tarii, existenta unor planuri de dezvoltare de urbanism, masuri de politete si securitate;

c) Patrimoniul cultural: arheologie, situri si monumente istorice, arhitectura locala, traditii si folclor popular etc.;

d) Suprastructura rutiera, feroviara, aeriana, maritima si fluviala;

e) Infrastructura si echipamentele de loisir si de turism: porturi de agrement si plaje, amenajari montane pentru sporturi de iarna, parcuri naturale, rezervatii si alte echipamente pentru loisir in mediul urban si rural, spatii de cazare hoteliera si complementara, restaurante, baruri, agentii de voiaj;

f) Resurse financiare si economice: surse de finantare publice, ajutoare de stat si colectivitati locale, surse private bancare sau nebancare, stimulente si facilitati pentru investitii in turism; nivelul preturilor la materii prime, terenuri, bunuri, servicii, forta de munca; resurse economice ce pot fi utilizate pe termen mediu si lung pentru dezvoltarea turismului in agricultura, industrie, artizanat, comert etc.

„Inzestrarea turistica” a unei statiuni inglobeaza, in conceptia anumitor autori, doua categorii principale de elemente: functionale si recreative.

In cadrul elementelor functionale, cea mai importanta este resedinta, care poate fi reprezentata de: hoteluri, moteluri, bungalow-uri, colonii de vacanta, centre pentru tineret, camare particulare etc. Optiunea intre aceste forme se fae in functie de caracteristicile cererii turistice, de oferte existente, de politica de preturi si de nivelul prestarilor de servicii.

Caracteristicile cifrice folosite cel mai frecvent in scopul dimensionarii si amplasarii unitatilor de resedinta sunt: amplasarea in raport cu resursele naturale, marimea, pozitia in raport cu serviciile externe, nivelul prestatiilor de serviciu. In cadrul resedintei - care reprezinta in plan teritorial punctul fix, in functie de care se orienteaza turistul - se ofera o gama variata de servicii.

Restaurantele si pensiunile reprezinta unitati care, impreuna cu resedinta ofera turistilor serviciile de baza. Acestea sunt amplasate fie in spatiul resedintei, fie in apropiere de aceasta, practicandu-se o mare libertate in privinta amplasarii formei de constructie a acestor obiective.

In cadrul elementelor functionale includel si activitatile comerciale, unitatile sanitare, bancare, de posta etc. Aceste activitati de „servicii publice” sunt dimensionate la nivel local, in functie de amplasaea centrelor turistice tinand seama de evolutia in timp a cererii. Este necesar ca ele sa constituie „centre” usor accesibile si sa-si desfasoare activitatea chiar in perioadele de sezon.

Mijloacele de transport constituie axa centrala a intregului sistem turistic intr-o statiune. Elementele de infrastructura la randul lor se amplaseaza in functie de izvoare si reteaua turistica.

Elementele recreativei ale zestrei turistice completeaza oferta turistica. In acest context, „spatiile deschise” reprezinta elementul natural, in functie de care se organizeaza toate instalatiile turistice.

Amenajarile sportive dintr-o statiune sunt forme de folosire activa a eementului natural, contribuind la sporirea gradului de atractivitate a unei zone.

Valorile culturale reprezinta, de asemenea, un factor de deosebit interes turistic, individualizand produsul turistic.

Elementele principale de cultura care constituie obiective de atractie turistica sunt: monumentele, muzeele, galeriile de arta, artizanatul, folclorul si vestigiile arheologice.

Organizarea unor spectacole folclorice, excursii, manifestari sportive completeaza gama serviciilor turistice. Pentru ca aceste manifestari sa aiba loc este necesara construirea unor cinematografe, teatre, sali pt concerte, baruri, terenuri de sport, care vor fi amplasate central.

1.4.3. Delimitarea spatiilor pentru turism

O componenta importanta a procesului de amenajare priveste delimitarea unitatilor teritoriale. Aceasta se face in functie de natura tertoriului (munte, litoral, zona balneara), de specificul si caracteristicile resurselor, de densitatea si valoarea acestora etc. Si are ca obiectiv definirea tipologiei si strcuturii optime a implantarilor.

In raport cu particularitatile si functiile ariilor teritoriale s-au delimitat mai multe categorii:- obiectivul sau punctul turistic - reprezentat de un element de atractie turistica,

suficient de interesant pentru a motiva deplasarea turistilor. Punctul turistic constituie unitatea de baza a activitatii turistice si in functie de importanta si gradul de atractivitate, in imediata lui apropiere pot fi amplasate pentru asigurarea unui minim de servicii turistice;

- localitatea sau centrul turistic - o asezare rurala sau urbana, cu functii economice si sociale dezvoltate, are concentreaza in interior sau in imediata apropiere o varietate turistica. In corelatie cu valoarea obiectivelor turistice se realizeaza o baza materiala adecvata.

Localitatile turistice sunt de marime, valoare si profil diferite, ceea ce a determinat o abordare separata in literatura de specialitate si construirea unor categorii distincte. Astfel, din punct de vedere al profilului si functiilor indeplinite, localitatile turistice pot fi:

cu functie exclusiv sau dominant turistica, denumite si statiuni; cu profil economico-social complex, unde turismul detinde un loc mai

mult sau mai putin important; in aceasta categorie sunt incluse orasele care, prin pozitie, cadru natural, monumente, institutii cultural-artistice, genereaza o activitate turictica propriu-zisa, complementara activitatilor economice si sociale.

- complexul turistic - reprezentat printr-o suprafata de intindere nu prea mare, ce grupeaza mai multe obiective si localitati turistice avand o omogenitate relativa;

- zona turistica (arealul tristic) - un teritoriu intins, cu o diversitate de forme de relief, alcatuita din mai multe puncte, localitati si complexe turistice.

Desi fiecare dintre aceste subunitati teritoriale are o functionalitate independenta, intre ele se stabilesc relatii ce confera zonei un caracter unitar;- regiunea turistica - o arie teritoriala ce acopera o suprafata foarte intinsa, in

care trasaturile dominante ale vietii economice si sociale sunt marcate de activitatea turistica, rezultat al bogatiei de resurse si multitudini de relatii dintre ele.

Delimitarea teoretica a acestor unitati teritoriale - desi nu in toate cazurile riguros realizata - permite, prin corelarea cu conditiile concrete ale fiecarei arii geoturistice, a resurselor, dar si operationalizarea rapida a deciziilor de amenajare.

1.4.4. Studii de zonare turistica in Romania

Avandu-se in vedere importanta identificarii si evaluarii resurselor in elaborarea unei strategii de amenajare a teritoriului, aceste probleme au facut si fac obiectul unor studii de zonare in multe tari ale lumii. Asemenea studii au fost realizate si in Romania.

In acest sens, specialistii in domeniul geografiei turismului delimiteaza cinci mari zone, si anume: litoralul Marii Negre si Delta Dunarii, Carpatii Orientali, Carpatii Meridionali; Muntii Banatului si Muntii Apuseni, la care se adauga zonele periurbane.

Un alt studiu de zonare are ca termeni de referinta atractivitatea peisajului, precum si bogatia cultural-istorica si economica, caracterizate prin gradul de concentrare si valoare. Potrivit acestui studiu sunt identificate patru categorii de zone turistice si anume: de interes foarte mare, mare, mediu si limitat, sugerandu-se prioritati in elaborarea unei strategii de amenajare turistica.