CC UU VV ÂÂ NN TT UU LL CC AA RR EE TT ĂĂ MM ĂĂ DD UU II … · 2018-01-25 · Postului Mare...
Transcript of CC UU VV ÂÂ NN TT UU LL CC AA RR EE TT ĂĂ MM ĂĂ DD UU II … · 2018-01-25 · Postului Mare...
1
CC UU VV ÂÂ NN TT UU LL
CC AA RR EE TT ĂĂ MM ĂĂ DD UU II EE ŞŞ TT EE
ANUL VI, NR. 1-2 (SERIE NOUĂ)
IAN-FEB 2008
REVISTĂ LUNĂRĂ DE SPIRITUALITATE
ORTODOXĂ A CAPELEI SPITALULUI CLINIC MILITAR IAŞI
APARE CU BINECUVÂNTAREA MITROPOLIEI MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI
ŞI CU APROBAREA CONDUCERII SPITALULUI CLINIC MILITAR DE URGENŢĂ IAŞI
MUNTELE ATHOS
2
Perioada Triodului – Scară spre Înviere
Poate unii dintre dumneavoastră v-aţi uitat în calendar şi aţi văzut scris, în
Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului), în paranteză,
„începutul Triodului” şi v-aţi întrebat: Oare despre ce este vorba? Cuvântul „Triod”
vine de la „tri”=trei şi „od”=ode, cântări, mai bine zis stihiri, care se adaugă,
începând din Duminica vameşului şi a fariseului, în slujba Utreniei (de dimineaţă),
imediat după citirea Sfintei Evanghelii: „Uşile pocăinţei...”, „În cărările
mântuirii...” şi „La mulţimea faptelor mele celor rele...”.
Dar ce este Triodul? Trebuie să ştiţi că anul bisericesc are trei mari perioade:
1. Perioada Triodului, din Duminica vameşului şi a fariseului, până în Sâmbăta
Patimilor;
2. Perioada Penticostarului, din Duminica Învierii până în Duminica Rusaliilor sau
a Pogorârii Duhului Sfânt;
3. Perioada Octoihului, din Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) până la
Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a vameşului şi a fariseului).
Aşadar, Triodul este o perioadă de 10 saptămâni din cursul anului bisericesc,
numit de Sfinţii Părinţi „zeciuiala duhovnicească a anului” sau „primăvara noastră
spirituală”, fiind o perioadă de înnoire, de curăţire, de înălţare spirituală, poate cea
mai importantă a anului liturgic. Această perioadă nu-şi are scopul în sine, ci este un
mijloc de a ajunge la Înviere. Sfinţii Părinţi au aşezat acest timp sacru ca o pregătire
pentru Paşti.
La începuturile creştinismului, această perioadă era timpul de pregătire pentru
catehumeni, adică cei care doreau să îmbrăţişeze creştinismul, spre a primi Taina
Sfântului Botez în noaptea Învierii. Triodul era o adevărată şcoală de învăţătură
creştină, dar şi duhovnicească pentru aceştia, însă, în timp, dispărând instituţia
catehumenatului, accentul a fost transmutat de la botez spre pocăinţă, „al doilea
botez”, de la baia botezului la „baia lacrimilor”, de la moarte şi înviere prin Taina
Botezului, la omorârea patimilor şi înviere cu Hristos prin Taina Spovedaniei şi a
Euharistiei.
De aceea, în fiecare an, întâmpinăm Perioada Triodului cu multă emoţie şi
nădejde, ştiind că această perioadă lucrează în noi ca o şcoală de învăţătură ascetico-
mistică şi ne prezintă o strategie duhovnicească, experiată de Sfinţii Părinţi, ce ne
conduce pas cu pas în urcuşul spre mântuire.
Nu întâmplător Sfinţii Părinţi au aşezat 10 săptămâni, semn al desăvârşirii, căci
Taina Triodului este Taina urcuşului duhovnicesc spre Împărăţia Luminii. Să vedem
în cele ce urmează care sunt cele zece trepte ale Scării Triodului şi explicarea lor pe
scurt:
1.Duminica vameşului şi a fariseului, numită şi „Vestitoarea”, deschide
această perioadă şi ne prezintă valoarea spirituală a smereniei, numită de Sfinţii
Conferinţă ţinută liber la A.S.C.O.R. Iaşi în perioada Postului Mare (15 martie 2007), transcrisă de pe CD şi
modificată de autor pentru cititori.
3
Părinţi „Împărăteasa virtuţilor”. Smerenia alungă mândria diavolilor, a lui Adam
celui căzut şi ne aşează în starea de normalitate duhovnicească. Domnul nostru Iisus
Hristos, în Predica de pe munte, deschide Cutia Fericirilor cu smerenia: „Fericiţi cei
săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.” (Matei 5,3), iar către ucenici
spune: „Învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.” (Matei 11,29).
Se pune întrebarea: De ce Sfinţii Părinţi încep Triodul cu această virtute?
Pentru că, dacă am face ceva cu mândrie sau spre slavă deşartă, nu adunăm nimic.
Spun Sfinţii Părinţi că diavolul mândriei se bucură când vede că oamenii postesc, se
roagă, fac milostenie, căci vine el şi le sădeşte mândria în inimă şi risipeşte toată
agoniseala.
Smerenia este acea stare spirituală intimă în care recunoaştem că tot ceea ce
avem este de la Dumnezeu şi fără El nu putem face nimic. Smerenia este starea de
normalitate, starea firească a omului în faţa lui Dumnezeu, în atmosfera căreia se
desfăşoară întreg dialogul nostru cu Creatorul nostru. În acest duh al smereniei,
vameşul strigă: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”, strigătul lui devenind
leit-motivul Triodului, concretizat în Canonul Sfântului Andrei „Miluieşte-mă
Dumnezeule, miluieşte-mă”, dar şi, atât cea mai deasă expresie liturgică „Doamne
miluieşte”, cât şi neîncetatul glas isihast „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.
Aşadar, în adâncul smereniei rosteşti cuvinte pline de har şi de adevăr, eşti pe
culmile rugăciunii şi ceri mila lui Dumnezeu, care este revărsare din preaplinul iubirii
dumnezeieşti în faţa condiţiei umane căzute ( „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei
9,13), iar în Pilda samarinenului milostiv ni se spune că „i s-a făcut milă de el”
(Luca 10,33)).
Deci, în această Duminică învăţăm nu numai despre virtutea smereniei, ci şi
despre smerita cugetare, adică rugăciunea smerită, smerenia şi coborârea minţii în
inimă, având ca model întruparea, pogorârea lui Dumnezeu, din cerul minţii în inima
4
pământului, adică din cerul cel mai de sus sau înaltul cerului în peştera Betleemului,
toate acestea făcându-se din iubirea sau mila lui Dumnezeu.
2. Duminica Fiului Risipitor prezintă cea de-a doua
treaptă a urcuşului Triodului: pocăinţa. Ordinea aceasta se
regăseşte şi în Scara Fericirilor, prin fericirea a II-a: „Fericiţi
cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” (Matei 5,4). Aşadar în
inimă fiind mintea înalţă rugăciuni de pocăinţă, dezvăluindu-şi
firea înclinată spre păcat: „...miluieşte-mă pe mine, păcătosul
(păcătoasa)”, ceea ce duce nu numai la rugăciune neîncetată, ci
şi la „neîncetata pocăinţă” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Această stare de smerenie adâncă şi neclintită pocăinţă atrage
nu numai mila lui Dumnezeu, ci şi iubirea cea nestinsă a Lui,
care aprinde în noi dorul cel nestăvilit, dorul nebun după Dumnezeu.
De aceea, Pilda Fiului Risipitor, supranumită de exegeţi Pilda Tatălui iubitor,
are ca temă şi dragostea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Întâlnirea dintre Tatăl şi
fiul risipitor, remarcabil oglindită de Rembrandt în „Fiul risipitor”, este poate
icoana cea mai luminoasă şi expresivă a dragostei lui Dumnezeu pentru omul
metamorfozat în creuzetul smereniei şi pocăinţei, ce iradiază aurul dragostei nespuse.
De aceea poate, întâlnirea se desfăşoară într-o tăcere grăitoare, ce ne cutremură
străfundurile fiinţei noastre până la transfigurare. Tatăl se odihneşte pe grumazul
fiului reîntors, îl sărută, semn al iertării şi împăcării, şi, după ce-şi trage sufletul, ca şi
cum n-ar mai vrea să plece de acolo şi ar mai trăi un veac , dă porunci iubitoare
slujitorilor îngeri: haina, inelul, încălţămintea, semne ale libertăţii, ale harului, ale
autorităţii şi puterii.
Auzind toate acestea, catehumenii lăcrimau aşteptând haina Botezului, pecetea
Mirungerii şi astfel născându-se la o viaţă nouă în care vor călca „peste scorpii şi
peste balauri”, adică peste păcate şi patimi, în drumul lor spre Împărăţia şi Ospăţul
viţelului junghiat, Hristos Domnul.
În aceste prime două Duminici ale Triodului, Sfinţii Părinţi au scos la înaintare
„artileria grea”, cele mai frumoase pilde rostite de Domnul Hristos. Însă n-au aşezat
întâi Pilda fiului risipitor, coroana pildelor, ci i-au făcut o pregătire aleasă prin Pilda
vameşului şi a fariseului. Aceste două parabole ne înalţă atât de sus încât zburăm
împreună cu îngerii şi se împlinesc cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur:
„Creştinii trăiesc pe pământ, dar parcă vieţuiesc în ceruri”.
Când auzeau aceste parabole şi explicarea lor de către Sfinţii Părinţi ai
Bisericii, catehumenii îl doreau şi mai mult pe Hristos, se lăsau prinşi în mreaja
Sfintei Evanghelii, dar nu zbătându-se ca oarecând peştii din Marea Galileii în mreaja
Sfântului Apostol Petru la pescuirea minunată, ci încremeneau şi intrau parcă într-o
stare mirifică. De aceea, diaconul, sau în lipsa lui, preotul, după citirea Evangheliei şi
predică (căci aşa era în primele secole creştine), striga: „Cei chemaţi (adică cei
chemaţi spre Taina Botezului) ieşiţi!”. Apoi a doua oară: „Câţi sunteţi chemaţi,
ieşiţi!”. Şi tot nu reuşea să-i trezească la realitate pe toţi catehumenii, de aceea
insista, a treia oară: „Ca nimeni din cei chemaţi să nu rămână.” Şi părăseau biserica
toţi catehumenii, mai mult cu trupul, căci cu sufletul rămâneau alături de Hristos.
5
Parcă pentru a-i trezi puţin, a-i readuce cu picioarele pe pământ, Sfinţii Părinţi au
aşezat următoarea Duminică.
MĂNĂSTIREA VORONEŢ
3. Duminica înfricoşatei Judecăţi sau a lăsatului sec de carne are ca temă
centrală dreptatea dumnezeiască. Sfinţii Părinţi au rânduit această temă pentru că,
ascultând Pilda fiului risipitor şi auzind de marea iubire a lui Dumnezeu, cineva ar
putea zice: „Pot să fac orice, Dumnezeu mă iartă”. Total greşit. De aceea a fost
aşezată această Duminică ca să se vorbească despre dreptatea divină. Dacă întâi s-a
vorbit de dragostea lui Dumnezeu pentru a-i atrage pe oameni la învăţătura lui
Hristos, iată, imediat, ca nu cumva să cădem în păcat, ni se înfăţişează dreptatea lui
Dumnezeu, care se manifestă în special prin Judecata Sa, înfricoşătoarea judecată,
căci mulţi ne vom da seama atunci, din păcate prea târziu, mult prea târziu, că am
risipit, ca şi oarecând la început fiul risipitor, această viaţă.
De asemenea, pilda care se citeşte la Sfânta Evanghelie, cu Judecata viitoare
(Matei 25,31-46) completează tema iubirii din Pilda fiului risipitor, descoperindu-ne
taina iubirii noastre către aproapele, ca răspuns al nostru la iubirea lui Dumnezeu:
„Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut.”(Matei
25,40). Chiar dacă se vorbeşte în Parabolă doar de faptele milei trupeşti, înţelegem
faptele dragostei în totalitatea lor, dragostea fiind măsura Dreptului Judecător, căci
„Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4,8), iar Judecata se va face cu dreptate iubitoare ,
căci Hristos Domnul vrea „ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să
vină.” (I Timotei 2,4). Constatăm că Sfinţii Părinţi au aşezat în aceste trei Duminici
ale Triodului trei Pilde sau Parabole. De ce? Pentru că o pildă ne face să gândim, să
medităm, fiind şi un exerciţiu spiritual. Aceste pilde ne dau ocupaţie minţii spre a
alunga gândurile păcătoase şi a birui lupta subtilă cu gândul de la cel viclean. Sfântul
Vasile cel Mare spunea: „Gândul la Dumnezeu este rugăcine neîncetată”.
6
Primele trei săptămâni sunt şi o pregătire trupească pentru Postul Mare. În
prima săptămână este dezlegare la toate, inclusiv miercuri şi vineri (harţi), pentru a ne
întări trupul în perioada ce urmează, săptămâna a doua este obişnuită, cu miercuri şi
vineri post, iar cea de-a treia săptămână este în toate zilele oprită doar mâncarea de
carne, fiind dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte. Această ultimă săptămână este şi
o pregătire treptată pentru post, însă ne aduce aminte şi de Adam în Rai, care nu
consuma carne. Duminica care urmează se integrează perfect săptămânii acesteia,
căci aminteşte de Adam cel căzut, care, asemenea nouă, nu stă şi plânge la uşile
Postului Mare, ci la uşile Raiului, însă simbolizat de acesta.
4. Duminica izgonirii lui Adam din Rai sau a lăsatului sec de brânză este în
strânsă legătură cu Duminica precedentă. Judecata lui Dumnezeu şi izgonirea lui
Adam din Rai sunt cele două limite ale timpului umanităţii. Însă Sfinţii Părinţi au
aşezat întâi finalul, spre care tindem, iar apoi ne-au arătat de unde am pornit. Pentru a
face un pas spre viitor trebuie să-ţi asumi trecutul şi să-l transfigurezi. La începutul
Postului Mare noi ne asemănăm mai mult cu Adam cel căzut, pentru a ajunge la
sfârşitul lui, în noaptea Învierii să fim ca Adam cel nou, Hristos Domnul. Această
Duminică se mai cheamă şi Duminica iertării, pentru că ne cerem iertare unii altora
spre a intra în post împăcaţi. Tocmai despre iertare şi post ne vorbeşte şi pericopa
evanghelică (Matei 6, 14-21).
5. Duminica I din Postul Mare sau a Ortodoxiei aminteşte de victoria
împotriva iconoclaştilor şi restaurarea cultului icoanelor, ca imaginea cea vie a
Ortodoxiei (orto + doxa= dreapta credinţă), la un sinod din 843. Este sărbătorită
propriu-zis biruinţa Bisericii Ortodoxe, pe care „nici porţile iadului nu o vor birui”
(Matei 16,18).
Evanghelia Duminicii (Ioan 1, 43-51) ne dă posibile definiţii ale Ortodoxiei:
a) „Am aflat pe Hristos”, adică Ortodoxia este aflarea şi vieţuirea cu Hristos, este
urmarea lui Hristos, pentru că acela ce-L găseşte pe Domnul Iisus, Îl şi urmează,
Ortodoxia este descoperirea adevăratului Dumnezeu.
7
b) „Vino şi vezi”. Dacă cineva din afara Ortodoxiei te-ar întreba ce este Ortodoxia,
a-i putea să-i răspunzi (poate cel mai bun răspuns): „Vino şi vezi”. I-ai arăta
bisericile, icoanele, pictura murală, slujbele, ş.a.m.d., şi cu siguranţă ar fi
impresionat, dacă nu chiar atras irezistibil şi „trăznit” iremediabil de harul ce
iradiază din Ortodoxie. Acel „vino şi vezi” se transformă în „vreau şi eu”.
c) Concluzia pericopei evanghelice rostită de Domnul Hristos ar putea fi cea mai
frumoasă definiţie dată Ortodoxiei: „De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi
şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului”.
Ortodoxia este cerul pe pamânt şi împreună vieţuiesc cu îngerii întru slava Fiului
lui Dumnezeu.
O frumoasă rugăciune menţionează „în Biserica slavei Tale stând, în cer ni se
pare a sta”, iar preotul la ieşirea cu Sfânta Evanghelie (Vohodul mic) rosteşte o
rugăciune în care, printre altele, se spune că: „fă ca împreună cu intrarea noastră să
fie şi intrarea sfinţilor îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc
bunătatea Ta”. Duminica aceasta ridică şi problema adevăratei credinţe căci este „un
Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4,5), dar şi păstrarea şi transmiterea dreptei
credinţe.
La începutul Postului Mare, pe de o parte, ne întărim în dreapta credinţă, iar, pe
de altă parte, prindem curaj gândindu-ne la toţi cei ce s-au jertfit pentru a păstra
credinţa curată, fără erezii sau schisme, şi au biruit toate. Sperăm să fim şi noi
biruitori, atât în vremea postului ce urmează, dar şi la dreapta judecată.
Pecetea de pe Sfântul Agneţ conţine iniţialele „Iis. Hr.Ni.Ka”, adică „Iisus
Hristos, Biruitorul”, iar creştinii sunt împărtăşiţi cu părticelele ”Ni” şi „Ka”, adică cu
„Biruitorul”, pentru a fi şi ei biruitori. Biruinţa Ortodoxiei este biruinţa Domnului
Hristos asupra morţii şi învierii, la care suntem şi noi chemaţi.
6. Duminica a II-a din Postul Mare sau a Sfântului Grigorie Palama este
cea de-a doua mare biruinţă a Ortodoxiei, din secolul al XIV-lea. Părintele Dumitru
Stăniloae în lucrarea de referinţă „Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama”
preciza: „Controversa isihastă a fost episodul cel mai important din istoria
spiritualităţii ortodoxe după epoca patristică. Ea s-a produs prin ciocnirea scolasticii
apusene, deplin cristalizată în veacul al XIV-lea, cu gândirea religioasă tradiţională
a Răsăritului şi a prilejuit o ultimă precizare a caracterelor doctrinei ortodoxe şi a
poziţiei ei faţă de noua cugetare apuseană”.
Disputa isihastă a întărit şi mai mult poziţia ortodoxă
(harul divin necreat ce izvorăşte din Fiinţa celor trei
Persoane Divine), dar, poate mai important, a adâncit taina
rugăciunii neîncetate:„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, făcând-o
vârful de lance a misticii răsăritene, pe care suntem şi noi
chemaţi s-o experimentăm atât în vremea Postului Mare, cât
şi în toată vremea vieţii noastre, atât ca înaltă rugăciune, cât
şi ca armă împotriva ispitirii gândurilor noastre.
8
Pericopa evanghelică a Duminicii: vindecarea slăbănogului din Capernaum
(Marcu 2,1-12) ne dezvăluie taina iertării păcatelor: „Fiule, iertate sunt păcatele
tale”, atât pentru catehumeni prin Taina Sfântului Botez, cât şi pentru creştini prin
Taina Spovedaniei.
7. Duminica a III-a din Post sau a Sfintei Cruci este mijlocul Postului Mare.
Ce-ar fi putut aşeza Sfinţii Părinţi în centrul Postului pentru a-i încuraja pe
credincioşi şi a le fi ca un far luminos pe marea învolburată a ispitelor? Doar Sfânta
Cruce, ca o Axis Mundi, ca o centralitate şi ca model de răstignire pentru noi în
vremea postului. Sfinţii Părinţi au argumentat astfel aşezarea cinstirii Sfintei Cruci în
centralitatea Postului Mare.
a) Postul Mare este raiul pe pământ şi precum în mijlocul Raiului era Pomul
vieţii, tot aşa şi în mijlocul Postului Mare este Sfânta Cruce, cea dătătoare
de viaţă veşnică.
b) Perioada Triodului, în general, şi a Postului Mare, în special, este un
pelerinaj duhovnicesc şi precum un călător se opreşte la jumătatea drumului
la umbra unui copac şi se odihneşte, tot aşa şi creştinii se opresc la umbra
Sfintei Cruci, prind puteri şi pornesc cu şi mai mult curaj în călătoria spre
Înviere.
c) Perioada Postului Mare este o luptă directă cu diavolul. Nu mai suntem pe
margine, în tribună, ci în arenă. De aceea, avem nevoie de arme
duhovniceşti: „Armă împotriva diavolului Crucea Ta ne-ai dat-o nouă...”
(Cântare bisericească).
d) Sfinţii Părinţi ne duc cu mintea la Moise, care a lovit cu toiagul izvorul din
Merra în pustiu şi a îndulcit apa şi toţi evreii au putut să bea. Sfânta Cruce
ne îndulceşte apa postului cea amară de ispite şi încercări.
e) De asemenea, precum înaintea unui împărat este trimis un steag, tot aşa este
trimisă Sfânta Cruce, stindardul creştinilor, Biruitorul morţii din noaptea
Învierii. Cinstind Sfânta Cruce noi vedem deja razele Învierii.
f) Aşezarea Sfintei Cruci în mijlocul Postului Mare are şi un important efect
psihologic. Ea este ca o bornă, un hotar, care, odată trecut, ne arată că
jumătate din drum l-am parcurs şi că mai avem încă puţin, căci, spun Sfinţii
Părinţi, „puţină este osteneala, veşnică odihna”.
9
Această Duminică desparte şi prima parte a postului, parte dogmatică, accentul
fiind pe întărirea în credinţă, de cea de-a doua parte, ascetico-mistică. De aceea poate
Evanghelia nu ne vorbeşte de patima Domnului Hristos şi crucea pe Care a fost
răstignit, ci de luarea crucii noastre şi urmarea lui Hristos (Marcu 8,34-38).
8. Duminica a IV-a din Postul Mare sau a Sfântului Ioan Scărarul
accentuează taina postului, ca mijloc de urcuş duhovnicesc.
Sfântul Ioan Scărarul este un model al postirii şi al
vieţuirii duhovniceşti. Lucrarea sa „Scara Raiului”, care i-a
dat şi supranumele, dezvoltă o teologie a scării în treizeci şi trei
de trepte, după modelul scării lui Iacob (Facerea 28,11-19) şi a
anilor trăiţi de Domnul Hristos pe pământ. Mai presus de toate,
„Scara Raiului” ne revelează o metodă duhovnicească de a
ajunge la desăvârşire, la sfinţenie, a cuiva care deja a
experimentat-o. Cele treizeci şi trei de trepte sunt fie lepădări de patimi, fie dobândiri
ale virtuţilor, având în final cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea.
Prin aşezarea acestei Duminici noi suntem îndemnaţi să citim în Post cartea „Scara
Raiului”, în special, dar şi orice carte de folos duhovnicesc, în general. Este o
accentuare subtilă a importanţei cunoaşterii celei adevărate, un îndemn la studiu
duhovnicesc serios.
Evanghelia Duminicii (vindecarea fiului lunatic - Marcu 9,17-32) ne dă un
argument în plus al postirii, mai ales pentru cei ce n-au început încă postul: „Acest fel
de diavoli nu iese decât cu post şi rugăciune”. De asemenea, pericopa evanghelică ne
pregăteşte şi pentru Sfintele Patimi: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor
păcătoşi şi-L vor răstigni”.
9. Duminica a V-a din Postul Mare sau a Cuvioasei Maria Egipteanca ne
pune în faţa ochilor duhovniceşti un caz excepţional: o femeie păcătoasă care, prin
pocăinţă şi lacrimi, ajunge la o sfinţenie pe care puţini sfinţi au atins-o. Ea a trăit în
secolele IV-V, iar viaţa ei este prezentată de Sf. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
Dacă Sfântul Ioan Scărarul este icoana celor drepţi ce
urcă spre Hristos, Cuvioasa Maria Egipteanca este icoana
celor păcătoşi care, prin aspră pocăinţă, ajung la Domnul
Iisus. Ea este împlinirea versetelor:„Mai mare bucurie se
face în ceruri pentru un păcătos care se pocăieşte, decât
pentru nouăzeci şi nouă de drepţi” (Luca 15,7) şi „iertate
sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit” (Luca 7,47).
Pomenirea celor doi mari sfinţi (Sfântul Ioan Scărarul
şi Cuvioasa Maria Egipteanca) cădea tot timpul în vremea postului (30 martie şi 1
aprilie), de multe ori în vremea săptămânii şi de aceea Sfinţii Părinţi au dorit să le
închine o Duminică în care ei să fie cinstiţi şi pomeniţi după cuviinţă, ca vrednice
modele de sfinţenie pentru noi toţi, bărbaţi şi femei, nefăcându-se nici o discriminare
între aceştia.
Evanghelia Duminicii (Marcu 10,32-45) ne conduce şi mai adânc în taina
patimii lui Hristos: „Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor
10
osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-
L vor biciui şi-L vor omorî”, dar cu o mântuitoare precizare plină de nădejde: „dar
după trei zile va învia”.
10. Duminica a X-a din Postul Mare sau a Floriilor prăznuieşte intrarea
triumfală, dar smerită, a Domnului Hristos în Ierusalim.
Această Duminică este un popas duhovnicesc, fiind şi
dezlegare la peşte, vin şi untdelemn, un hotar între Postul
Mare propriu-zis şi Săptămâna Patimilor, perioadă de şi mai
mare intensitate şi asprime, fiind săptămâna model a anului
bisericesc. Noi în fiecare săptămână postim miercuri, pentru
că într-o zi de miercuri a fost vândut Domnul Hristos, iar
vineri, pentru că într-o zi de vineri El a fost răstignit.
Postind miercuri şi vineri, noi încercăm să nu-L vindem şi
să nu-L răstignim din nou pe Domnul Hristos prin păcatele
noastre.
În Duminica Floriilor, Biserica binecuvântează
ramuri de copac (în special ramuri de salcie) şi flori de
primăvară (în special narcise, zambile cu parfumul lor irezistibil), pe care creştinii le
poartă în mâini, ca oarecând locuitorii din Ierusalim cu ramuri de finic, întâmpinând
cu mare bucurie pe Mesia Hristos. Acestea simbolizează în chip văzut, darurile şi
stâlpările nevăzute pline de bună mireasmă duhovnicească, pe care noi le-am adunat
în perioada Postului Mare (faptele bune, postul, rugăciunea, lacrimile, pocăinţa
ş.a.m.d.), cu care întâmpinăm în Ierusalimul sufletelor noastre pe Hristos Domnul.
De asemenea, în această Duminică se reia tema smereniei din prima Duminică
a Triodului, însă la un nivel mai înalt, arătându-ne că începutul şi sfârşitul vieţii
duhovniceşti este smerenia.
În pictura exterioară de la Mânăstirea Suceviţa în „Scara Raiului” este o
secvenţă plină de dramatism: un monah ajuns pe penultima treaptă este tras în jos de
diavol şi cade. Este diavolul mândriei care l-a făcut să creadă pentru o clipă că este
mântuit. Pentru o clipă s-a trufit şi a pierdut totul. De aceea „cel căruia i se pare că
stă neclintit, să ia seama să nu cadă” (I Corinteni 10,12).
În Săptămâna Patimilor noi nu mai vorbim despre răstignire, ci ne răstignim
împreună cu Hristos şi, mai mult, mergem cu El până în iad, ca apoi să înviem
împreună cu El în noaptea Învierii.
Dramatismul acestei săptămâni işi are punctul culminant în Vinerea Patimilor,
în slujba Prohodului, când, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu femeile
mironosiţe, cu îngerii şi cu întreaga natură plângem şi ne tânguim, căci „În mormânt,
Viaţă/ Pus ai fost, Hristoase” ( Starea I,1).
Dar, despre Săptămâna Patimilor vom vorbi mai pe larg, cu ajutorul lui
Dumnezeu, într-o revistă viitoare.
Concluzii
Poate aţi mers vreodată pe un drum fără indicatoare, nesemnalizat, uneori chiar
pustiu. Cu siguranţă v-aţi simţit nesiguri şi v-aţi pus întrebarea, de mai multe ori:
Oare nu m-am rătăcit?
11
Alteori aţi mers pe un drum semnalizat, marcat, cu indicatoare clare şi drumul
vi s-a părut uşor, chiar relaxant, aţi avut chiar timp să admiraţi peisajul, poate chiar şi
o biserică din mers.
Articolul acesta nu se vrea a fi un studiu amplu, „ştiinţific” despre perioada
Triodului. El se doreşte mai mult un eventual ghid duhovnicesc pentru cei care doresc
să parcurgă pelerinajul Triodului. Pentru căutători, articolul prezintă marcaje,
indicatoare, chiar eventuale viraje la care trebuie să fie atenţi pentru a ajunge la
destinaţie: Învierea Domnului.
Să dea Bunul Dumnezeu să ne întâlnim cu toţii acolo, la capăt, şi să strigăm, cu
glasuri bucuroase de copii, salutul finalului: „Hristos a înviat!”, la care să răspundem
cu „parola” din noaptea sfântă: „Adevărat a înviat!”.
Vă urez drum binecuvântat de Dumnezeu, prieteni. Să ne-ntâlnim pe cale, dar
mai ales sus, pe creastă, în vârf, unde se văd, pentru prima dată, zorii învierii şi
răsăritul cel de sus.
„Nu vă fie frică! Îndrăzniţi!”
Maran atha! (I Corinteni 16,22).
Pr. Emilian SAVA Bibliografie selectivă:
1. Makarios Simonopetritul, „Triodul explicat”, Ed. Deisis, Sibiu, 2000;
2. Alexander Schmemann, „Postul cel Mare”, Ed. Doris, Bucureşti, 1998;
3. Protosinghel Petroniu Tănase, „Uşile pocăinţei”, Ed. Trinitas, Iaşi, 1994.
Programul Liturgic
al Capelei
Luni
800- 1200: Capela este deschisă pentru oricine
doreşte să se roage, să aprindă lumânări, să
se spovedească şi împărtăşească.
Marţi
1600- 1900: Vizite la bolnavi.
Miercuri
800- 1200: Capela este deschisă pentru cine
doreşte să se roage, să aprindă lumânări.
1700- 1900: Taina Sfântului Maslu şi
rugăciuni pentru bolnavi.
Vineri
800- 1200: Capela este deschisă pentru oricine
doreşte să se roage, să aprindă lumânări, să
se spovedească şi împărtăşească.
Sâmbătă
800- 1000: Pomenirea celor adormiţi
1700- 1900: Paraclisul Maicii Domnului,
Taina Sfintei Spovedanii.
Duminica
800- 1300: Slujba Utreniei, a Sfintei Liturghii,
Predică şi rugăciuni pentru bolnavi.
Duminica nu spovedim!
Anunţuri liturgice:
1. În prima săptămână din
Postul Mare, de luni până joi (10-13
martie), începând cu ora 16,00 se va
săvârşi la capela noastră Slujba
Pavecerniţei unită cu Canonul cel
Mare al Sf. Andrei Criteanul.
2. În săptămâna a V-a din
Postul Mare, miercuri (9 aprilie) şi
vineri (11 aprilie) începând cu ora
18,00 se va săvârşi Slujba Deniilor.
Această revistă apare cu sprijinul
financiar al familiei PAMFIL COSTEL
ŞI ROXANA.
12
Casetă redacţională: Redactor: Preot Emilian Sava
Tehnoredactor: Ing. Lidia Crăciun
PPrreeoott EEmmiilliiaann SSaavvaa
telefon: 0745-387441 e-mail: [email protected]
A c e a s tă r ev i s tă s e d i s t r ib u i e g ra tu i t