O parabolă monahală zice: „Nu cere de la Dumnezeu darul vindecării, ci darul de a-ţi vedea propriile păcate!“.De ce este mai important al doilea dar? Pentru că dacă-ţi vei vedea păcatele şi le vei îndrepta, tu nu te vei mai îmbolnăvi niciodată, şi deci nu vei avea nevoie de darul vindecării.Care sunt păcatele, cum pot fi cunoscute şi ce boli ne pândesc dinspre ele? Cum se reflectă, în planul sănătăţii, încălcarea poruncilor revelate? Privind cazuistica bolnavilor, privind efectul, vezi că unii dintre tăietorii vieţii sunt grijile: obsesiile, rumegarea gândurilor. Cineva spunea chiar că grijile sunt „păcatul însuşi“. Ele sunt păcatul împotriva propriei tale naturi. Păcate cu urmări asupra sistemului nervos sau acele boli care ţin de somatizări nervoase.Şi păcatul „negru“: mânia, duşmănia, osândirea aproapelui. Pe drept s-a spus într-o parabolă atonită, că: un om care făptuise multe greşeli în viaţa lui, a dobândit totuşi mântuirea pentru că n-a ocărât niciodată! Adică acela a avut o mare virtute: n-a osândit pe semenul său, nici cu vorba, nici cu gândul.Foarte rar se întreabă omul ce legi universale a încălcat. Abia când se îmbolnăveşte, el stă uneori să se întrebe de ce s-a îmbolnăvit. Tratamentul medical este util în crize, dar este ineficient în destin. Căci restabilirea temporară, sau ieşirea din criză, este doar începutul adevăratei vindecări. Trebuie purificată rădăcina.Restabilirea deplină a sănătăţii stă în practicarea respectului faţă de cele trei legi universale:– relaţia armonioasă cu semenul;– relaţia armonioasă cu sacrul;– respectul vieţii în toate formele ei, începând de la nivelul personal, până la forme de viaţă elementare.*Există o relaţie între erori şi îmbolnăvire? Putem preveni sau remedia o îmbolnăvire prin eliminarea erorilor? Dar între personalitate şi boală, există o relaţie? Da, sigur că există! Un coeficient de personalitate bun presupune armonie, deci sănătate mentală şi sănătate somatică.„Rumegarea gândurilor“ are efect asupra aparatului digestiv, pentru că, deşi este simbolică, se reflectă în planul concret. Simbolurile au o putere foarte mare. Noi „rumegăm“ simboluri, şi dacă nu le digerăm, aparatul digestiv se îmbolnăveşte. Dar nu toate aceste „rumegări“ duc la cancer.Cunosc cazul concret al unui bărbat care făcea curse între soţie şi amantă, una locuind în cartierul Pionerilor–Tineretului, iar alta în Militari. Ele nu au ştiut niciodată una de alta. Personajul masculin nu mai este în viaţă, a murit de cancer la tubul digestiv. El nu a reuşit să digere această situaţie adulterină, deci o situaţie de păcat mortal. În asemenea cazuri se constată îmbolnăvire de cancer — când se săvârşeşte un păcat mortal! El a murit; dacă ar fi reuşit să „digere“ această situaţie duplicitară, credeţi că scăpa de cancer? Este o nedreptate a naturii. În natură există o echilibrare a câmpurilor, iar dacă el ar fi scăpat, nepăsându-i prea mult de adulter, boala s-ar fi reflectat în urmaşul său.Aţi putea să mă întrebaţi: din moment ce întotdeauna binele este recompensat, iar răul este pedepsit, de ce nu sporeşte binele şi răul de ce nu descreşte? Sf. Augustin a dat răspunsul la această întrebare: răul nu scade pentru că, deşi este pedepsit întotdeauna, acest lucru se întâmplă cu mare întârziere. Niciodată imediat. Şi, până la pedeapsă, omul are timp să mai facă 100 de păcate… El primeşte o pedeapsă pentru păcatul pe care l-a făcut acum cinci ani; între timp a mai făcut 100 de păcate, pentru care nu este pedepsit imediat, ci peste alţi cinci ani.Iată de ce mecanismul bio feed–back nu funcţionează atât de perfect la rasa umană. Totuşi întârzierea care se produce în primirea binelui şi la gestionarea răului este bună pentru om. Pentru că se întâmplă atâta rău încât, dacă am fi pedepsiţi imediat, mâine n-am mai fi. Faptul că suntem pedepsiţi cu întârziere este o şansă, pentru unii, să se salveze.Cei sensibili, cei care pot să-şi însuşească o lecţie se salvează prin această întârziere. Ceilalţi — întunecaţii, închişii, îngustaţii, cei care nu simt — acumulează păcate în plus! Acesta ar fi un mecanism lent de întoarcere a culpei, a pedepsei pentru culpă.Trebuie să înţelegem că nu orice „rumegare“ de gânduri va aduce disfuncţii grave în aparatul digestiv. Toţi oamenii digeră gânduri, e drept, dar ei se împart în două categorii:– unii fac păcate împotriva semenului: prin ură, agresivitate, mânie– alţii păcătuiesc împotriva lor înşişi – e vorba de auto-agresivitate, culpabilizare.Urmarea în îmbolnăvire este diferită, la fiecare dintre aceste două categorii. Omul de care vorbeam mai devreme, care făcea curse între soţie şi amantă, comitea un păcat împotriva semenului, un păcat foarte grav, care a avut o urmare la fel de gravă.Păcatul împotriva semenului este mult mai grav decât acela care se produce când rumegi gânduri care te privesc pe tine şi care nu vizează un atac împotriva celui de lângă tine. Şi aici se pot deosebi numeroase situaţii, „nuanţe“. „Rumegi“ gânduri când te-a vexat cineva şi nu eşti destul de pregătit lăuntric să înţelegi că nu te-a vexat ca om, ci o nevroză. Dacă ar înţelege asta, oameni nu ar mai „rumega“ gânduri. Este o categorie mai inofensivă, care nu determină boli incurabile, dar care poate evolua spre o nevroză de caracter. Asta înseamnă

blocaje psihice, ineficienţă socială şi o mâhnire care poate să-ţi întunece viaţa şi să-ţi micşoreze bucuriile.Să luăm cazul unei persoane care reacţionează spunându-şi: „Nu merit să trăiesc, mă simt inutil pe acest pământ…“. Dacă nutriţi asemenea gânduri, puteţi fi siguri că vă aşteaptă o pedepsire. Culpa împotriva ta însuţi este mai puţin gravă decât culpa împotriva semenului, dar tot foarte gravă este. Nemulţumirea de sine, neîncrederea în propria persoană duce la dizarmonii psihice, la un randament scăzut şi o micşorare a posibilităţilor, dar mai port duce la dezechilibre somatice. Multe boli ale simţurilor — boli de vedere, de auz, de percepţie — vin din nemulţumirea faţă de sine. Nu este puţin lucru. Bolile văzului vin dintr-o frică de viitor, de pildă, din frica de a vedea înainte. Unele conjunctivite grave vin dintr-o frică de viitor. Uitaţi-vă ce maşinărie complicată este omul, cum neîncrederea în sine poate duce la o boală de vedere.Şi timiditatea este o culpă împotriva ta. Nemulţumire, neîncredere, rejectarea vieţii. Acel „nu merit să trăiesc“, „nu merit prea multe de la viaţă“. Acea stare retractilă.Categoria care se auto-culpabilizează este foarte expusă la îmbolnăviri. Cunosc cazul unei fetiţe de 10 ani, victimă a conflictelor din familie. Părinţii se despart, dar în chip scandalos şi traumatizant pentru copil. Există despărţiri care produc un stres imens, cum sunt cele din cauze adulterine, sau cele legate de dizarmonii mentale ale unuia dintre părinţi, despărţiri care lasă traume asupra copilului. Fetiţa de care spuneam a căpătat o labilitate extremă, a făcut un sindrom de posesiune. Adică a început să se manifeste ca o posedată. Cazul s-a rezolvat foarte greu, cei mai buni terapeuţi căutând să-l elucideze. Un caz elucidat se tratează mai uşor. În mintea sa, copilul inventase un agent pedepsitor: deci demonul care o poseda era o elaborare a minţii sale. Ea se credea vinovată de ruptura părinţilor, ruptură care a avut atâta violenţă încât a născut inconştient, în ea, un mare sentiment de culpabilitate. Ea nu şi-a zis conştient: „Eu, copilul, sunt cauza rupturii dintre părinţi…“, ci sensibilitatea sa copilărească, neavând un prag de toleranţă la agresivitate, a sucombat.A sucomba înseamnă a nu mai putea lupta. A nu mai lupta înseamnă că tu te vezi nu numai ca victimă, ci şi vinovat de ce s-a petrecut. În mintea fetei a apărut deci această idee şi atunci ea a căutat un agent pedepsitor, puternic, care s-o sprijine în acţiunea ei inconştientă de auto-eliminare. Şi atunci a dobândit sindromul de posesiune şi într-însa au apărut manifestări diavoleşti. Sub hipnoză, dialogând cu ea, terapeutul a întrebat: „Cine eşti tu, cel care chinui această fetiţă?“, iar copilul răspundea cu glas schimbat: „Eu sunt diavolul, vreau să iau viaţa acestei fetiţe!“. Acest agent pedepsitor din mintea fetiţei trebuia s-o suprime, trebuia s-o chinuie atât de tare, încât să o elimine.Fetiţa a fost la un pas de moarte, însă a fost eliberată prin colaborarea între un preot şi un psiholog. De ce era nevoie de un preot? Pentru că noi avem un modelaj cultural atât de profund impregnat de credinţă încât, dacă entitatea „diavol“ se manifestă, înseamnă că subconştientul nostru poate fi reparat prin entitatea „sacerdot“. În mod obligatoriu, deci, a trebuit să fie chemat un preot, deoarece un psiholog singur nu ar fi putut duce la capăt terapia acelei fetiţe.De altfel, dacă te auto-culpabilizezi, predispoziţia de a „achiziţiona“ o boală psihică este şi mai mare. Sugestibilitatea este mai mare la auto-culpabil, ca şi predispoziţia de a „achiziţiona“ o boală psihică.

http://ellenamihaela.blogspot.com/2011/02/cauzele-subtile-ale-bolilor.html

CAUZELE SUBTILE ALE BOLILOR

     Totul în Univers este supus implacabilei legi a cauzalităţii. Toate cele ce există au o cauză bine determinată iar fundamentul ultim al existenţei este Conştiinţa Divină Supremă, singura care există in eternitate fără altă cauză. Tradiţia hindusă alături de alte tradiţii spirituale ale lumii, afirmă că ceea ce se manifestă in lumea noastră fizică, perceptibila prin cele cinci simţuri, nu este altceva decât o oglindire fidelă a unor realităţi mai subtile care o susţin şi o modelează. Prin urmare apariţia unei maladii nu este altceva dacât finalul unui proces îndelungat, iar bola este de fapt un efect al unei cauze mai subtile, de care , de cele mai multe ori, nici nu suntem conştienţi. A trata o afecţiune doar la nivelul corpului fizic(medicamente, terapii, tratamente, intervenţii chirurgicale, etc.) neglijând cauzele emoţional-mentale(stres, anxietate, mânie, prostie, etc.), este ca şi cum am vrea să golim marea cu un degetar: boala va reapare mereu şi mereu chiar dacă sub alte forme de manifestare!

     În continuare vă oferim câteva exemple de boli împreună cu cauzele lor subtile, care le produc intr-un timp mai lung su mai scurt(zile, luni ,ani sau chiar vieţi). Citind cu atenţie şi mai ales cu sinceritate acest tabel, ne vom cunoaşte mai bine pe noi înşine şi ţinând cont de sfaturile practice pe care le conţine, vom putea să ne modificăm destinul mult în bine. Să nu uităm în această direcţie că „Dumnezeu ne dă, dar niciodată nu ne bagă şi în traistă”.          Viziunea şi concepţia holistică despre lume în zilele noastre s-a răspândit în toate domeniile ştiinţei. În conformitate cu aceasta omul şi Universul, respectiv dimensiunea materială şi cea sufletesc-mentală sunt într-o neîntreruptă interacţiune şi alcătuiesc o unitate indivizibilă. Conştiinţa influenţează corpul, mintea are efect asupra sentimentelor, iar stările sufleteşti determină calitatea conştienţei.

   Iată o listă scurtă, fără a avea pretenţia de a fi completă, despre corespondenţa dintre anumite boli fizice, organice şi concepţiile, atitudinile mentale greşite care le provoacă:

Probleme ale picioarelor: refuzul de a evolua sau teama de a stagna în viaţă.

Probleme ale gambelor: folosirea incorectă a personalităţii.

Probleme ale gleznelor: folosirea incorectă a capacităţii de a lua noi direcţii sau teamă de schimbare.

Probleme ale oaselor de pe partea stângă a corpului: greşeli legate de atitudini faţă de mamă, iubită, soţie, soră.

Probleme ale oaselor de pe partea dreaptă a corpului: greşeli legate de atitudini faţă de tată, soţ, frate, iubit.

Probleme ale femurului: nu v-aţi ascultat fiinţa interioară, vocea sufletului.

Fractură/fisură la partea de sus a femurului: folosirea incorectă a creativităţii, nevoia de a vă integra mai mult în legile spirituale, în perspectiva autoperfecţionării.Fractură/fisură a femurului în apropierea genunchiului: incapacitatea sufletului de a comunica cu personalitatea.

Probleme ale tibiei:

-          pentru o femeie - folosirea incorectă a laturii sale masculine inconştiente;-          pentru un bărbat - folosirea incorectă a laturii sale feminine inconştiente.

Probleme ale coapselor: folosirea incorectă a legăturii dintre suflet şi personalitate.

Probleme ale genunchilor: îndepărtare de scopul dv. în aceasta viaţă, refuzul de a evolua, întreruperea legăturii dintre suflet şi personalitate.

Probleme ale soldurilor: utilizarea incorectă a liberului arbitru, incapacitatea de a vă găsi calea în plan material, lipsa unui scop în viaţă.

Probleme ale bazinului: refuzul procreerii şi a creaţiei în general, utilizarea incorectă a energiilor sexuale şi a creativităţii.

Probleme ale spatelui:

-          partea de jos - teamă de viitor, lipsă de susţinere financiară;-          partea de mijloc - dificultăţi de detaşare faţă de trecut, sentimente profunde de culpabilitate (spre stânga: faţă

de o femeie - spre dreapta: faţă de un bărbat);

-          partea de sus - nu sunteţi înteles de anturaj, lipsa de susţinere afectivă, impresia unor responsabilităţi prea grele pentru acel moment.Sciatică: teamă de viitor şi de probleme băneşti, lipsă de susţinere din partea celor din jur.

Probleme ale coloanei vertebrale:

-          zona lombară şi dorsală - vertebrele L1-L5 şi D11, D12: utilizarea incorectă a energiei fizice; L3, L4, L5: utilizare defectuoasă a respiraţiei; L1, L2, D12: utilizarea defectuoasă a musculaturii; D11: utilizarea defectuoasă a sistemului digestiv.

-          zona dorsală - D7-D10: incapacitatea de a iubi sau folosirea incorectă a iubirii; D4-D6: incapacitatea de a exprima bucuria, umorul, râsul, exaltarea (sobrietate excesivă, lipsa simţului umorului, lipsa zâmbetului de pe figură, faţă şi suflet mohorât etc); D1-D3: incapacitatea de a vă depăşi limitele terestre prin credinţă şi încredere în Univers.

-          zona cervicală - C1: incapacitatea de a vă conecta la propriul suflet; C2: incapacitatea de a vă deschide sufletul; C3: incapacitatea de a percepe adevărul spiritual; C4: incapacitatea de a cunoaşte intuitiv esenţa lucrurilor şi fiinţelor; C5: incapacitate de detaşare pentru o analiză mai bună a situaţiei; C6: utilizarea incorectă a logicii şi raţiunii; C7: lipsa devoţiunii, incapacitatea de a vă lăsa pătruns de emoţia sau energia divină, insensibilitate în faţa religiei.

Probleme de reproducere: utilizarea incorectă a sexualităţii sau a creativităţii, sentiment de culpabilitate sexuală.

Probleme ale ovarelor sau testiculelor: refuzul propriei feminităţi, respectiv masculinităţi.

Infecţie urinară: mânie fata de partenerul sexual.

Tulburări renale: incapacitatea de a exterioriza ceea ce simţiţi, incapacitatea de a vă exprima talentele, capacităţile, dorinţele, sentimente reprimate sau refulate.

Ulcer: resentimente, aversiuni, nelinişte exagerată.Indigestie, hiperaciditate, gaze: resentimente, mânie refulată.Probleme ale intestinelor: incapacitatea de a asimila experienţele vieţii, refuzul de a înţelege unele lecţii de viaţă la nivel evolutiv.

Cancer: şoc emoţional puternic cu câteva luni sau câţiva ani înaintea declanşării bolii, cu incapacitatea de a exprima emoţiile la acea dată, individul nu şi-a asimilat nici măcar jumătate din lecţiile karmice ce i-au fost propuse de viaţă, refuzând astfel evoluţia.

Diabet declarat în copilărie sau tinereţe: se datorează unei vieţi anterioare în care individul nu şi-a refuzat nimic: excese sexuale, pasionale sau violente şi toate formele negative ale expresiei de sine.Diabet declarat la maturitate sau bătrâneţe: probleme relaţionale în legatură cu partenerul de viaţă.

Probleme ale ficatului: incapacitatea de a scăpa de emoţii negative, mânie îndreptată împotriva propriei persoane, disimulată într-o mânie pentru altcineva, rezultat al unui conflict între suflet şi mental.Ficat slab din naştere: dezacord între suflet şi mental provenind dintr-o altă viaţă, dezechilibru psihic.Icter: individul suferă un prejudiciu pe care nu ştie să-l îndrepte.

Probleme cardiace: incapacitatea de a exprima deschis sentimentele.Slăbiciuni cardiace congenitale: incapacitatea de a exprima deschis sentimentele, avându-şi originea într-o altă existenţă.Ritm cardiac neregulat: inconstanţă în manifestarea naturii sentimentale.Atac cardiac: incapacitatea de a transmite suficient energia iubirii, necesitatea de a manifesta iubirea în toate relaţiile existente.Probleme ale sângelui: folosirea incorectă a energiei şi sentimentelor; necesitatea abordării unui regim vegetarian.

Hipertensiune: lipsa de compasiune, iubire foarte limitată, necesitatea de a exprima iubire pentru tot ceea ce întâlneşte.Hipotensiune: iubire limitată, prin atitudini negative, fără a crede în iubire.

Anemie: refuzul de a-şi utiliza talentele în serviciul aproapelui său, incapacitatea de a fi de ajutor celor din jur.

Colesterol crescut: rigiditate sporită, duritate, crearea unei carapace protectoare, necesitatea de a deveni mai deschis, lăsând frâu liber emoţiilor.

Probleme ale splinei: incapacitatea exprimării iubirii sau obsesii, necesitatea purificării prin eliminarea sentimentelor negative.

Probleme respiratorii: refuzul de a exista, de a lăsa viaţa să intre în corp, utilizarea necorespunzătoare a energiei într-o existenţă anterioară.Tuberculoza: atenţie exagerată pentru valorile materiale într-o viaţă anterioară.

Boli nervoase: utilizare defectuoasă a calităţilor intelectuale, gândire negativă, rigiditate sporită a mentalului, necesitatea învătarii toleranţei şi a deschiderii spirituale.

Probleme ale pielii: teama de a se exprima total, de a fi el insuşi, de a se deschide complet.Psoriazis sau alte boli de piele: lipsa de iubire pentru sine, respingere a tot ceea ce viaţa îi oferă; o cauză ar fi cruzimea faţă de animale într-o viaţă anterioară, ceea ce îl face acum fie să îi fie teamă de aceste animale, fie să le adore.Alergii: utilizare defectuoasă a unei energii particulare sau rezultatul unei experienţe traumatizante în această viaţă sau într-o existenţă anterioară.

Anorexie: lăcomie, urmată de obezitate şi de moarte precoce într-o viaţă anterioară.

Autism: refuzul societăţii, ducând o viaţă marginală într-o existenţă anterioară; acum soluţia stă în iubirea pe care apropiaţii săi trebuie să i-o dăruiască.

Tabagism: necesitatea detaşarii faţă de mamă sau de tată, provenind dintr-o problemă de înţărcare.

Alcoolism: probleme cu tatăl; trebuie cultivată detaşarea faţă de tată.

Angina: teama de a se exprima sau de a cere ceva părinţilor sau partenerului.

Artrita: spirit excesiv de critic şi rigid.

Comă: fuga faţă de cineva sau ceva.

Conjunctivită: mânie neexprimată, frustrare.

Constipaţie: ataşament, posesivitate, refuzul de a se debarasa de vechile scheme devenite inutile.

Diaree: teamă, refuzul de a slăbi încordarea.

Hemoroizi: teama de a slăbi încordarea, incapacitatea de a se relaxa.

Herpes: culpabilitate sexuală.

Insomnii: sentiment de culpabilitate.

Rău în mijloacele de transport: teama de a pierde controlul.

Rău de mare: teamă de moarte.

Greaţă, vărsături: respingerea unei idei, a unei persoane sau a unei experienţe.Greaţă pentru o femeie însărcinată: nu a dorit cu adevărat acest copil.

Probleme ale prostatei: culpabilitate sexuală, teama de a îmbătrâni.

Retenţie de apă: refuzul de a slăbi încordarea, incapacitatea de a se relaxa.

Reumatism: resentimente, slăbirea iubirii faţă de aproapele său, rigiditate, asprime.

Guturai: perioadă de confuzie în urma unei temeri sau culpabilităţi.

Tiroida: incapacitatea de a se exprima aşa cum doreşte, necesitatea de a învăţa umilinţa.

Miopia: teama de viitor; într-o viaţă anterioară nu a dorit să vadă şi nici să-i ajute pe semenii săi; adesea părinţii inspiră teamă copiilor, ceea ce declanşează miopia.

Zona Zoster: teamă de viitor, gândire negativă.

Inălţime mică: într-o viaţă anterioară individul a avut tendinţa de a se limita în mai multe domenii, utilizare necorespunzătoare a forţei fizice (violenţă) într-o existenţă anterioară.

Probleme ale dinţilor: dificultatea de a lua decizii.

Probleme ale gâtului: teama de a întreba şi de a se exprima, blocaj al creativităţii.

Durere de cap: rezistenţă la curentul vieţii sau la scopul încarnării sale, teamă de schimbare, autocritică, autodenigrare, lipsă de iubire sau respect de sine.Ceafă înţepenită: refuzul de a se schimba, teama de nou.

Probleme ale urechilor: refuzul de a înţelege ceva sau pe cineva.