Limba si literatura romana Sirghi Adrian

Caracterizarea personajului ,, Alexandru Lapusneanul”

Alexandru Lăpuşneanu este personajul principal al nuvelei cu acelaşi nume de Costache Negruzzi. Nuvela apare pentru prima dată în primul număr al revistei ieşene „Dacia literară” în 1840 sub titlul de „Scene istorice din cronicele Moldaviei”. Ca sursă de inspiraţie, autorul foloseşte „Letopiseţul Ţării Moldovei” de Grigore Ureche.

Alexandru Lăpuşneanu este un personaj cu rădăcina atestată istoric, individualitate proprie, complex, personaj pozitiv şi totodată negativ. După criteriul social şi uman, e tipul domnitorului tiran. După structura afectiv-intelectuală şi de caracter are un temperament mobil, sensibilitate nestăpânită. Viziunea asupra realităţii e pragmatică şi realistă.

În capitolul I, Negruzzi utilizează dialogul ca procedeu de caracterizare. Dialogul se bazează pe replici şi are scopul de a înviora acţiunea, dar şi de a-i da un dramatism uneori. Astfel, personajul îşi relevă propriile  trăsături prin intermediul gesturilor şi al gândurilor. Lăpuşneanu vorbeşte în pilde, folosindu-se de exclamaţii şi întrebări retorice. El ştie cum să îndrepte ascuţitul discuţiei în orice situaţie. Sintagma „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi, şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră” denotă dorinţa şi voinţa de a domni, încăpăţânare, ambiţie, siguranţă şi hotărârea domnitorului.

Dacă în primul capitol caracterizarea şi portretul lui Lăpuşneanu este scos în evidenţă prin intermediul antitezei dintre boieri şi Lăpuşneanu, în al doilea capitol, caracterizarea lui reiese din antiteza romantică şi totodată conflictuală dintre domniţa Ruxanda şi el. Domniţa Ruxanda e plină de înţelepciune, gingăşie, pe când Lăpuşneanu e crud, nemilos şi făţarnic. Cerinţa domniţei de a înceta omorurile îl înfurie, punând mâna pe jugher. Este o reacţie necontrolată a lui, nepotrivită pentru un domnitor. Prin această acţiune, Lăpuşneanu dovedeşte a fi un om cu o fire impulsivă, obişnuit să judece şi să facă dreptate singur, după propriile reguli. Auzind cererea domniţei, Lăpuşneanu o mustră „pentru vorbele nebune”, dar promite în final că va înceta cu omorurile, însă nu înainte de a-i da leac de frică. În momentul de faţă, Lăpuşneanu încearcă să fie calm şi se poartă autoritar faţă de soţia sa, însă şi cinic pentru că în sine leacul promis o va îngrozi. Faptele lui sunt impresionante prin cruzime şi răzbunare: ospăţul unde sunt masacraţi 47 de boieri. Moţoc e dat pe mâinile mulţimii, ce-l sfâşie de viu pentru ca în final să fie asasinat. Lăpuşneanu surprinde caracteristicile boierilor. Capacitatea de a-şi stăpâni impulsurile violente îl ajută să câştige în orice situaţie. Este expert în manipulare, însă poate fi şi tandru („ o ridică ca pe o pană şi o pune pe genunchii săi:”) Reiese că e vorba de un conflict interior.

Alexandru Lăpuşneanu nu concepe să trăiască fără putere („Eu nu sunt călugăr. Sunt domn! Sunt Alexandru-vodă). Începe să-i ameninţe pe cei din jur, în momentul în care se trezeşte în letargie şi observă că este călugăr („M-aţi popit voi, dar de mă voi scula pe mulţi am să popesc şi eu”), şi ajunge să-ţi ameninţe propriul fiul când află că acesta este domn.

Alexandru Lăpuşneanu rămâne un personaj bine individualizat, cu lumini şi umbre, cu gesturi şi cuvinte memorabile conturând personalitatea domnului tiran.