Capacitatea succesorală

Capacitatea succesorală, sau altfel spus, capacitatea de a moşteni este o

condiţie pozitivă pentru ca o persoană să poate moşteni. Lângă condiţia capacităţii de

a moşteni mai există şi o a doua condiţie pozitivă, şi anume vocaţia la moştenire,

precum şi o condiţie negativă, nedemnitatea succesorală.

Capacitatea de a moşteni este reglementată în art. 957 C. Civ. ,,o persoană

poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii” . Astfel, orice persoană

care există la momentul deschiderii moştenirii are capacitate succesorală, adică are

capacitatea de a moşteni, de a culege o succesiune.

Dovada existenţei în momentul deschiderii moştenirii cade în sarcina celui

care pretinde drepturi asupra moştenirii şi care poate să fie moştenitorul în cauză, dar

şi succesorii săi în drepturi, în cazul în care moştenitorul a fost în viaţă la data

deschiderii moştenirii, dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra moştenirii fiind

reclamate de proprii săi succesori în drepturi.1

Întrucât dovada vizează existenţa în raport cu momentul deschiderii

moştenirii, ea se poate referi fie la dovada existenţei persoanei în momentul

deschiderii moştenirii, fie la dovada momentului deschiderii moştenirii în perioada

existenţei persoanei cu vocaţie succesorală. Deci, dovada vizează nu numai şi nu atât

existenţa persoanei, ci mai ales corelaţia ei cu momentul morţii celui care lasă

moştenirea.2

În cazul moştenirii prin reprezentare, specifică numai moştenirii legale,

moştenitorul cu vocaţie succesorală legală pretinde drepturile succesorale ale

ascendentului său nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii,

urcând în locul, gradul şi drepturile acestuia. În acest caz, reprezentatntul trebuie să

dovedească că el personal are capacitatea.

În caz de retransmitere a moştenirii, moştenitrul legal sau testamentar,

supravieţuind un timp cât mai scurt defunctului dobândeşte el succesiunea acestuia

din urmă şi confundată cu a sa proprie, o lasă propriilor săi moştenitori, legali sau

testamentari. În acest caz, persoanele care pretind drepturi asupra masei succesorale

prin retransmitere trebuie să dovedească existenţa moştenitorului în momentul

1 Francisc Deak, Tratat de drept succesoral. Ediţia a II-a actualizată şi completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 412 Idem

3

deschiderii primei moşteniri şi bineînţeles, propriile drepturi succesorale asupra

moştenirii lăsată de acesta.

Retransmiterea moştenirii operează chiar dacă moştenitorul decedat înăuntrul

termenului de prescripţie de 1 an, nu a exercitat acest drept, fiindcă din patrimoniul

retransmis face parte şi acest drept de opţiune, care poate fi exercitate de beneficiarul

retransmiterii în perioada rămasă până la împlinirea termenului de prescripţie. Dacă

termenul de opţiune a expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie să dovedească că

moştenitorul a acceptat moştenirea în termen sau a murit înainte de expirarea

termenului şi acceptarea a fost făcută de el, în caz contrar stingându-se prin prescripţie

titlul său de moştenitor.

Aşadar, din punct de vedere al capacităţii succesorale, în cazul moştenirii prin

reprezentare trebuie dovedit predecesul ascendentului faţă de de cuius, pe când în

cazul moştenirii prin retransmitere trebuie dovedit faptul că moştenitorul a decedat

ulterior lui de cuius.

A. Persoane care au capacitate succesorală

Au capacitate succesorală următoarele categorii de persoane:

persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii; persoanele dispărute;

copilul conceput dar nenăscut la data deschiderii moştenirii şi persoanele

juridice în fiinţă la data deschiderii moştenirii.

1. Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii

Acestea au capacitate succesorală fără deosebire de rasă, de naţionalitate,

de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă

politică, de avere sau de origine socială (art. 4 din Constituţie).

Dovada se face cu actele de stare civilă, iar, în caz de deces al

moştenitorului care a fost în viaţă în momentul deschiderii succesiunii, cu

certificatul de deces sau hotărârea judecătorească definitivă declarativă de

moarte, din care rezultă că moartea moştenitorului a intervenit după

4

deschiderea moştenirii. Persoanele interesate putând dovedi contrariul prin

orice mijloace de probă admise de lege.3

Legea nu condiţionează capacitatea succesorală de durata vieţii

moştenitorului după deschiderea moştenirii. Dacă moştenitorul moare imediat

după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale (inclusiv dreptul de

opţiune succesorală) vor trece la proprii săi moştenitori, ca parte componentă

a patrimoniului succesoral lăsat de el. Astfel se explică posibilitatea unei

persoane de a beneficia, până la urmă, de bunurile lăsate de o altă persoană,

faţă de care nu avea vocaţie succesorală (nici legală şi nici testamentară).

2. Persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii succesiunii

Cu toate că existenţa persoanei fizice începe din ziua naşterii, încă din

dreptul roman se admite că drepturile copilului sunt recunoscute de la

concepţia acestuia: infans conceptus pro natur habetur quoties de commodis

ejus agitur (copilul conceput trebuie să fie socotit ca fiind născut ori de câte

ori aceasta este în interesul său).4

Această regulă se regăseşte în dispoziţiile art. 36 din C. Civil care prevede

că ,,drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el

se naşte viu.”

Legea, în interesul copilului, consacră expres capacitatea lui succesorală de

la concepţiune, cu condiţia să se nască viu (nu şi viabil).

Fiind o chestiune de fapt, cel care pretinde moştenirea trebuie să

dovedească, cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepţiei

copilului, situarea acestei date înainte de momentul deschiderii succesiunii şi

că el s-a născut viu.

Întrucât stabilirea cu exactitate a momentului concepţiei nu este posibilă,

art. 412 alin. 1 C.civ. prevede o prezumţie legală cu privire la perioada

concepţiei: ,,Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi

dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii.” De precizat că

prezumţia timpului legal al concepţiei este relativ, în sensul că se poate dovedi

în justiţie, prin mijloace de probă ştiinţifice, faptul concepţiei copilului chiar 3 Liviu Stănciulescu, Curs de drept civil. Succesiuni, Ediţie revăzută, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p.284 op.cit. Dan Chirică, Drept civil. Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 49

5

în afara acestui interval sau într-o anumită perioadă de interval (art. 412 alin. 2

C. Civ.).5

Dacă aceste dovezi au fost făcute, copilul se va bucura de dreptul la

moştenire, fiindcă acest drept, cu toate că are ca obiect o universalitate

(cuprinzând şi pasivul), nu poate vătăma interesele lui, deoarece acceptarea

moştenirii cuvenită unui minor va fi socotită întotdeauna ca fiind făcută sub

beneficiu de inventar, astfel încât el va răspunde de datoriile moştenirii numai

în limita activului, putând şi abandona bunurile succesorale dacă

administrarea şi lichidarea moştenirii ar fi prea împovărătoare.6

3. Persoanele dispărute

Potrivit art. 53 C. Civ. persoanele dispărute au de asemenea capacitate

succesorală: ,,cel dispărut este socotit a fi în viaţă, dacă nu a intervenit o

hotărâre declarativă de morte rămasă definitivă.”. Persoana dispărută are

capacitate succesorală, fiind prezumată de lege a fi în viaţă, indiferent că a

intervenit sau nu o hotărâre judecătorească declarativă a dispariţiei şi,

indiferent de timpul care ar fi trecut de la dispariţia persoanei.

Însă capacitatea sa succesorală este numai provizorie, definitivându-se prin

reapariţia lui sau prin constatarea fizică a morţii lui, intervenită după

deschiderea moştenirii, ori declararea prin hotărâre judecătorească definitivă a

morţii lui, stabilindu-se ca dată a morţii o dată ulterioară deschiderii moştenirii

la care are vocaţie succesorală. Capacitatea sa succesorală se desfiinţează

retroactiv dacă se constată că la data morţii celui care lasă moştenirea nu mai

exista. Astfel, tot ce a primit va fi redistribuit moştenitorilor înlăturaţi de la

moştenire prin prezenţa sa.

În cazul reapariţiei celui declarat mort, hotărârea judecătorească de

declarare a morţii prezumate va fi anulată, cu consecinţa că acea persoană se

consideră a-şi fi păstrat capacitatea succesorală tot timpul, inclusiv în

intervalul de timp în care a fost considerată moartă.

4. Persoanele juridice

5 Liviu Stănciulescu, Curs de drept civil. Succesiuni, Ediţie revăzută, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p.296Francisc Deak, Tratat de drept succesoral. Ediţia a II-a actualizată şi completată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 46

6

Persoanele juridice au capaciatea de a dobândi, în virtutea testamentului

lăsat de defunct, bunurile moştenirii dacă sunt în fiinţă la data deschiderii

acesteia, având capacitatea succesorală de la data îregistrării, dacă sunt supuse

înregistrării, sau de lata actului de înfiinţare ori de la data autorizării

constituirii lor (art. 205 alin. 1 şi 2 C civ.).

În cazul fundaţiilor testamentare, capacitatea succesorală se dobândeşte din

momentul deschiderii moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care

liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod

legal.7

Ca şi în cazul persoanelor fizice, legea recunoaşte şi persoanelor juridice o

capacitate de folosinţă anticipată, deci şi capacitatea succesorală anticipată,

de la data actului de înfiinţare, în măsura în care bunurile succesorale sunt

necesare pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil (art. 205 alin. 3

C. Civ.).

În toate cazurile trebuie să fie respectat principiul specialităţii capacităţii de

folosinţă8 (art. 206 alin. 2 C. Civ.), adică dreptul care formează obiectul

legatului trebuie să corespundă scopului pentru care persoana juridică a fost

înfiinţată. Astfel, legatul care nu corespunde scopului va fi nul sau caduc,

după cum incapacitatea a existat în momentul întocmirii testamentului sau a

survenit ulterior, dar înainte de deschiderea moştenirii.

Nici în cazul persoanelor juridice capacitatea succesorală nu depinde de

durata existenţei persoanei juridice după data deschiderii succesiunii. Dacă

încetarea persoanei juridice a intervenit după deschiderea moştenirii,

drepturile sale succesorale vor trece asupra persoanei sau persoanelor juridice

dobînditoare a patrimoniului persoanei juridice legatare aflate în reorganizare,

respectiv vor intra în masa patrimonială supusă lichidării, în caz de dizolvare.

B. Persoane care nu au capacitate succesorală

7 Liviu Stănciulescu, Curs de drept civil. Succesiuni, Ediţie revăzută, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p.308 Principiul specialităţii aplicabil practic numai în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, este calificat de unii autori drept o regulă de oportunitate care nu atrage nulitatea legatului; prin interpretarea voinţei testatorului poate fi substituit legatarului o altă persoană juridică calificată.

7

Nu au capacitate succesorală persoanele fizice care nu sunt în viaţă şi

persoanele juridice care nu sunt în fiinţă la data deschiderii succesiunii,

precum şi comorienţii şi codecedaţii.

1. Predecedaţii şi persoanele juridice care au încetat să mai aibă fiinţă

Potrivit art. 957 alin. 1 C. Civ., numai persoanele care există în momentul

deschiderii succesiunii au capacitate succesorală. Per a contrario, rezultă că nu

au capacitate succesorală persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice

care au încetat să mai aibă fiinţă în momentul deschiderii succesiunii.

În cazul persoanelor fizice însă, partea din moştenire care s-ar fi cuvenit

persoanei predecedate va putea fi culeasă, în cadrul moştenirii legale, de

descendenţii săi, în condiţiile prevăzute de lege pentru reprezentarea

succesorală.

Dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege pentru

reprezentarea succesorală, ei nu vor avea drepturi asupra părţii din moştenirea

lui de cuius, iar patrimoniul succesoral va fi cules de moştenitorii în viaţă.

Copilul conceput înaintea deschiderii moştenirii, dar născut mort după

aceasta, se consideră că nu a existat.

2. Comorienţii şi codecedaţii

Potrivit art. 957 alin. 2 C. civ., dacă ,, în cazul morţii mai multor persoane,

nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a

se moşteni una pe alta.” . În doctrină persoanele care decedează în acelaşi timp

sunt cunoscute sub numele de ,,comorienţi” sau ,,codecedaţi”, după caz.

Comorienţii sunt persoane decedate în aceeaşi împrejurare şi în condiţii de

natură a nu se putea stabili dacă una a supravieţuit alteia.

Codecedaţii sunt persoane decedate în împrejurări diferite, de natură a nu

se putea stabili care a supravieţuit celeilalte.

Deosebire dintre comorienţi şi codecedaţi este dictată de împrejurările

decesului, care pot fi asemănătoare sau diferite.

8

Asemănarea dintre codecedaţi şi comorienţi constă în imposibilitatea

determinării ordinii în care s-au produs decesele persoanelor respective şi,

deci, a determinării vocaţiei succesorale.

Problema codecedaţilor şi comorienţilor prezintă importanţă numai dacă

există o vocaţie succesorală reciprocă între persoanele decedate.

În dreptul roman se prezuma că persoanele socotite mai puternice după sex

şi vârstă au supravieţuit şi, deci, fiind în viaţă la data deschiderii moştenirii,

aveau capacitate succesorală. Ca excepţie, dacă între comorienţi nu exista

legătura de sânge, se considera că ei au murit deodată.

Dreptul nostru a adoptat prezumţia morţii concomitente, deci acele

persoane care au decedat dar nu se poate stabili că una a supravieşuit alteia nu

se vor putea moşteni deoarece, nesupravieţuind una alteia, niciuna nu

dobândeşte capacitate succesorală.

9

Speţă:

Instanţa de fond a fost sesizată, în data de 15 noiembrie 1971, de numita T.O.,

cu o cerere de chemare în judecată. În această cerere reclamanta solicita

instanţei, în contradictoriu cu pârâta A.S., să se constate că minorul T.E., în

prezent decedat, a fost titularul unei liberalităţi la momentul deschiderii

succesiunii lui D.S., decedat în data de 25 iulie 1970.

Reclamanta a susţinut că minorul este rodul concubinajului cu fratele

defunctului şi, în momentul în care a rămas însărcinată, defunctul, domiciliat

în Braşov, pe motivul că nu avea copii, deşi îşi dorea foarte mult, i-a promis

că prin testamentul său îi va lăsa copilului un bun destul de valoros.

La scurt timp, aproximativ trei săptămâni, numitul D.S. a decedat, lăsând un

testament în care minorul T.E. era beneficiarul unei liberalităţi care avea ca

obiect garsoniera pe care defunctul a stăpânit-o în timpul vieţii ca proprietar

pur şi simplu.

De asemenea, reclamanta arată că la momentul în care numitul D.S. a decedat,

ea era însărcinată cu minorul T.E., care s-a născut în martie 1971, depunând în

acest sens, la dosarul cauzei un certificat medical ce atesta prezenţa sarcinii cu

20 de zile înainte de data decesului lui D.S., respectiv data de 5 iulie 1970.

Pârâta, soţie supravieţuitoare a defunctului, învederează instanţei, în

întâmpinare, că minorul T.E. nu este copilul fratelui defunctului, căci pe rolul

instanţei de fond se află un alt dosar în care pârâta contestă paternitatea lui

T.E., acţiune introdusă în data de 1 noiembrie 1971.

Totodată, A.S. susţine că minorul a murit la scurt timp după naştere, la circa

şase ore, tocmai datorită faptului că s-a născut cu o malformaţie care îi altera

toate funcţiile vitale; astfel, copilul a fost considerat că nu a supravieţuit

întrucât nu era viabil. Prin urmare, la momentul decesului lui D.S., minorul nu

era născut şi deci, nu avea capacitate de folosinţă pentru a putea accepta

liberalitatea prin reprezentantul său legal.

Odată cu ataşarea la dosar a certificatului de naştere al minorului, pârâta a

depus şi certificatul de deces, din care rezultă că minorul nu a trăit decât şase

ore.

10

Într-o altă ordine de idei, pârâta susţine că atunci când defunctul a spus că va

face o surpriză a minorului T.E., acesta şi-a manifestat consimţământul din

pură curtoazie faţă de reclamantă şi fratele său şi, oricum, această liberalitate

aduce cu sine şi o serie de obligaţii pentru minor, pe care aceta nu le poate

îndeplini, pentru că a decedat.

Faţă de aceste considerente expuse mai sus, pârâta a solicitat respinegerea

acţiunii.9

Care consideraţi că va fi soluţia instanţei? Argumentaţi!

Instanţa va admita acţiunea, deorece T.E. a îndeplinit toate condiţiile generale

ale dreptului la moştenire, la momentul morţii lui D.S., întrucât: avea

capacitate succesorală, nu era nedemn şi avea vocaţie concretă la moştenire,

fiind instituit legatar cu titlu particular.

9 Gabriela Răducan, Gelu Titus Maravela, Drept civil. Culegere de speţe. Editura All Beck, Bucureşti, 1998, pg. 626

11