1

Cap.1 Nava maritima de transport: caracteristici tehnice de exploatare. Folosirea

documentatiei si a diagramelor de la bord in rezolvarea practica a problemelor de

incarcare, stabilitate si asieta

- Nava maritima de transport. Caracteristici tchnice sj de exploatare. Conventia

internationala asupra liniilor de incarcare - Londra, 1966 .

- Metoda pescajului pentru calculul cantitatii de marfa in vrac incarcata sau

descarcata .

- Calculul de stabilitate si asieta. Folosirea diagramelor si a documentelor de la bord in

rezolvarea practica a problemelor de stabilitate si asieta .

Curs 2: Metoda pescajului pentru calculul cantitatii de marfa in vrac incarcata sau

descarcata .

Calculul Cantitatii de Marfa Prin Metoda Pescajelor (Draft Survey)

In procesul transportului maritim al mărfurilor solide în vrac, determinarea cantităţii de

marfă încărcată sau descărcată pe baza pescajelor citite este singurul procedeu expeditiv şi

economic, care asigură o precizie absolută de ± 0,5%.Singurul procedeu superior acestuia este

cîntărirea mărfii operate care nu este întotdeauna la îndemîna navelor (contor montat la

estacadă).

Metoda pescajelor, permite calculul cantităţii de marfă transportată, plecîndu-se de la

pescajele citite, simultan cu măsurarea temperaturii şi densităţii apei de mare şi utilizîndu-se

documentaţia de încărcare sau folosindu-se formule matematice adecvate. In calculul cantităţii

de marfă intervin şi unele corecţii, în scopul eliminării erorilor ce apar datorită deosebirilor

dintre condiţiile reale de calcul şi acele pentru care a fost întocmită documentaţia.

Metoda folosită implică calcularea în final a unei valori medii, numită pescaj de medie a

mediilor, care permite scoaterea din scala de încărcare a deplasamentului navei ce conţine

cantitatea de marfă de la bord. Se calcuază apoi greutăţile cunoscute de la bord şi se

determină constanta navei. Aceste calcule se efectuează atît înainte, cît şi după terminarea

fiecăreia din operaţiunile de încărcare sau descărcare. Cantitatea de marfă se obţine făcînd

diferenţa dintre deplasamentul navei încărcate şi deplasamentul navei descărcate, luîndu-se

în considerare îmbarcarea de combustibil şi apă potabilă, balastarea sau debalastarea navei sau

orice altă încărcare sau descărcare de greutăţi.

Calculul cantităţii de marfă prin metoda pescajelor cuprinde trei etape distincte:

-în prima etapă se citesc pescajele, se măsoară temperatura si densitatea apei în care pluteşte

nava şi se efectuează măsurătorile (sondarea tancurilor pentru determinarea greutăţilor lichide

de la bord).

2

-în etapa a doua se aplică toate corecţiile în vederea eliminării erorilor introduse de diferiţi

factori cum ar fi : temperatură, densitatea, înclinarea transversală, asieta si săgeata (rezultat al

deformării corpului navei).

-în a treia etapă, pe baza datelor obţinute şi corectate, se calculează greutăţile lichide de la

bord, constanta navei şi în final cantitatea de marfă încărcată/descărcată.

1. PRESCRIPŢIE ALGORITMICA OPERAŢIONALA

1. Efectuarea măsurătorilor

Se efectuează atît înainte cît şi după terminarea operaţiunilor de încărcare/descărcare şi se

concretizează în măsurători iniţiale (înaintea încărcării/descărcării) şi măsurători finale (după

încărcare/descărcare).

1.1. Determinarea temperaturii medii, a apei în care pluteşte nava se face cu relaţia :

t = (tpv + t¤ + tpp)

1.2.Determinarea densităţii medii, a apei în care pluteşte nava se face cu relaţia :

ɣ = 1/3 (ɣpv + ɣ¤ + ɣpp)

1.3.Citirea pescajelor.

1.4.Măsurători în vederea determinării greutăţilor lichide de la bord.

1.4.1. Sondarea tancurilor, santinelor etc.

1.4.2. Determinarea densităţii lichidelor conţinute în tancuri, santine etc.

2. Efectuarea corecţiilor

Corecţiile ce se aplică măsurătorilor efectuate, se determină cu ajutorul unor table şi

diagrame din documentaţia de încărcare a navei.

2.1. Se reduce densitatea observată pentru o anumită temperatură a apei în care pluteşte

nava, la o densitate corespunzătoare temperaturii standard de + 15°C. Reducerea se face

folosind anexa 2.2.

2.2. Corectarea pescajelor.

2.2.1. Corectarea pentru înclinări transversale ale navei se face cu relaţiile :

Tpv = ½ (TpvBd + TpvTd)

T¤ = ½ (T¤Bd + T¤Td)

Tpp = ½ (TppBd + TppTd)

2.2.2. Corectarea pentru înclinări longitudinale ale navei se face cu relaţiile:

3

Tpvcor = Tpv x

Tppcor = Tpp ± y

T¤cor = T¤ ± z

2.2.3. Corectarea pentru deformarea corpului navei se face cu relaţiile :

Tm = ½ (Tpvcor + Tppcor)

TM = ½ (Tm + T¤)

T´M/M = ½ (TM + T¤)

2.2.4. Corectarea pentru diferenţa de densitate se face cu relaţia :

ΔT =D’( ϒ2 ; TM/M = T´M/M - ΔT

2.3. Corectarea deplasamentului.

2.3.1.Corectarea pentru diferenţa de densitate se face cu relaţiile :

a) ΔD = D’( ϒ2 ; D2 = D´ - ΔD

b) D2 = D´fc , in care fc = ɣ1/ɣ2

c) cu ajutorul lui T M / M din scala de încărcare se obţine deplasamentul D1 (care teoretic

trebuie să fie egal cu D2):

TM/M scala de încărcare D1

d ) calculul deplasamentului mediu se face cu relaţia :

Dm = ½ (D1 + D2)

2.3.2.Corectarea pentru asietă (înclinare longitudinală a navei) se face cu ajutorul

diagramelor:

a)corecţia de asietă (ɗD) se scoate din diagramele aflate în documentaţie;

b)corecţia de asietă ( ɗD) poate fi calculată cu relaţiile, folosindu-se scala de încărcare :

ɗD = 100(TPC . XF . t)/LIP + 50 . t2/LIP . dMCT/ dz - in sistemul metric

ɗD = 12(TPC . XF . t)/LIP + 6 . t2/LIP . dMCT/dz - in sistemul englez

factorul dMCT / dz din expresiile de mai sus se mai poate calcula aproximativ cu formula :

dMCT/dz = 7,2 (TPC12 - TPC2

2)/B

c ) corectarea lui Dm, pentru înclinări longitudinale, se face cu relaţia :

4

D f = Dm + ɗD.

3.Efectuarea calculelor

3.1. Calculul greutăţilor lichide (G1).

3.1.1. Se intră cu sondele determinate prin măsurători, pentru fiecare tanc şi se scoate, din

tabla de calibrare, volumul ocupat de lichide în fiecare tanc.

3.1.2. Volumul v , se corectează pentru înclinările transversale şi longitudinale ale

navei.

3.1.3. Se determină greutăţile lichide din fiecare tanc cu relaţia :

g1 = v.ɣ

3.1.4. Se determină greutăţile lichide de la bord cu relaţia :

G1 = ∑ g1

3.2. Calculul constantei (K) .

3.2.1. Inaintea începerii încărcării se calculează cu relaţia :

K = ( A - a ) - D 0

3.2.2. După terminarea descărcării se calculează cu relaţia:

K = ( B - b ) - D0

3.3. Calculul cantităţii de marfă.

3.3.1. La încărcare, cantitatea de marfă Q se calculează cu relaţia :

Q = ( B — b ) — ( A — a ) .

3.3.2. La descărcare, cantitatea de marfă Q se calculează cu relaţia :

Q = ( A — a ) — ( B — b ) .

4. Rezultatele se centralizează pe tipuri de calcul şi tabele în anexe.

2. EXPLICAREA ELEMENTELOR FOLOSITE IN CADRUL PRESCRIPTIEI

ALGORITMICE OPERATIONALE

1. Efectuarea măsurătorilor

Măsurarea temperaturii şi densităţii apei de mare.

Temperatura şi densitatea sînt două proprietăţi fizice importante ale apei de mare, care

influenţează calculul cantităţii de marfă încărcată/descărcată.

5

Temperatura apei de mare este o mărime variabilă, depinzînd de o serie de factori care

acţionează în stratul de suprafaţă (radiaţia energiei solare, dispunerea geografică a bazinului,

vîntul, curenţii de suprafaţă etc.) şi în interiorul masei de apă (variaţiile de densitate, de

salinitate, valurile, curenţii de convecţie etc).

Densitatea apei de mare variază funcţie de temperatură, de presiunea hidrostatică şi de

salinitate. Variaţii mari de densităţi sînt înregistrate, de asemenea, în zonele cu aflux de ape

dulci şi în zonele în care se topesc gheţurile.

Densitatea apei de mare poate varia între limitele 1,000 şi 1,032.

Pentru portul Constanţa: 1,011 < ɣ < l,015.

Densitatea unei substanţe se defineşte ca fiind masa unei unităţi de volum din acea

substanţă.

Densitatea relativă a unei substanţe este reprezentată de raportul dintre densitatea acelei

substanţe măsurată la o temperatură oarecare t şi densitatea apei distilate, măsurată la

temperatura standard;

Densitatea substanţei la temperatura t

Dens. rel. = --------------------------------- ------------------------------

Densitatea apei distilate la temperatura standard

Ea mai poate fi definită şi ca raportul dintre masa unui volum dat dintr-o substanţă, la o

temperatură oarecare t şi masa aceluiaşi volum de apă distilată la temperatura standard;

Dens. rel. = Masa volumului dat de substanţă la temperatura t

Masa aceluiaşi volum de apă distilată la temperatura standard

Dată fiind dependenţa dintre densitatea si temperatura apei de mare, aceste elemente

trebuie să se determine simultan, în cadrul măsurătorilor ce se efectuează. Pentru aceasta, se

iau probe din apa de mare, cu ajutorul unor instrumente numite batometre, care sînt nişte vase

metalice de construcţie specială (fig. 1).

6

Fig. 1. Instrumente pentru determinarea temperaturii şi densităţii apei de mare (în care pluteşte nava): a— batometru;

b— areometru;

c — citirea areometrului.

7

Temperatura şi densitatea apei de mare trebuie determinate cu suficientă precizie şi de

aceea, aceste probe se iau la trei nivele, între limitele pescajului navei : la prova, la centrul si

la pupa navei. In acest fel se elimină erorile în măsurare.

Se determină temperatura şi densitatea pentru fiecare dintre aceste probe, după care se

fac mediile acestora pentru cele trei nivele, la prova, la centrul şi la pupa navei, cu relaţiile:

tpv = 1/3 (t1pv + t2pv + t3pv)

t¤ = 1/3 (t1¤ + t2¤ + t3¤)

tpp = 1/3 (t1pp + t2pp + t3pp)

Densitatea pe nivele se determina cu relatiile:

ɣpv = 1/3 (ɣ 1pv + ɣ 2pv + ɣ 3pv)

ɣ¤ = 1/3 (ɣ 1¤ + ɣ 2¤ + ɣ 3¤)

ɣpp = 1/3 (ɣ 1pp + ɣ 2pp + ɣ 3pp)

Temperatura, respectiv densitatea reală, observată a apei în care pluteşte nava, se obţin

făcînd o medie a acestor medii, ca relaţiile :

t = 1/3 (tpv + t¤ + tpp)

ɣ = 1/3 (ɣpv + ɣ¤ + ɣpp)

Instrumentele cu care se măsoară temperatura apei de mare sînt termometrele cu mercur.

în timpul efectuării măsurătorilor de temperatură trebuie să se ţină cont de următoarele

indicaţii:

-vasul cu proba de apă se aşează la umbră, pe un postament dintr-un material izolator termic;

-proba de mare să nu conţină gheaţă sau zăpadă ;

-dacă coloana de mercur este întreruptă se scutură termometrul şi se aduce astfel mercurul

spre rezervor;

-termometrele se introduc în suporturi cu conductibilitate calorică mică, pentru a nu influenţa

citirile de la o probă la alta;

-citirea termometrului se face după ce mercurul s-a stabilizat, urmărindu-se întîi zecimile de

grad şi apoi gradele;

8

-ochiul observatorului trebuie să privească perpendicular pe capilarul termometrului, pentru a

elimina erorile de paralaxă.

Densitatea apei de mare se determină cu ajutorul areometrelor sau densimetrelor (fig. 1).

Pentru o determinare corectă a densităţii apei de mare trebuie să se ţină cont de următoarele

indicaţii:

-vasul în care se ia proba de apă de mare trebuie să fie bine spălat, cu apă din proba cercetată;

-areometrul se introduce vertical şi se lasă liber numai după ce se constată că pluteşte;

-se înlătură bulele de aer ce se formează în jurul areometrul ui, prin răsucirea sau prin

ridicarea pe verticală a acestuia.

-se face citirea aplicînd corecţia de menise (fig. 1), găsindu-se nivelul care conţine punctul c ,

adică nivelul real.

Pentru prelucrare, datele citite se corectează cu corecţiile instrumentelor indicate de

atestatul fiecărui aparat de măsură.

După efectuarea măsurătorilor, areometrele şi termometrele se curăţă cu atenţie, folosind

apă potabilă şi spirt. Aceste aparate se păstrează la bord în cutii speciale, care le protejează

împotriva trepidaţiilor.

Citirea pescajelor.

Este o operaţiune simplă pentru cazurile ideale : marea liniştită, nava fără înclinare

transversală şi apupată cu o asietă de maximum un metru, cu tancurile de balast complet pline

sau goale. Condiţiile diferite de o situaţie ideală dau naştere la o sumedenie de corecţii şi o

creştere a probabilităţii erorilor.

Cel mai frecvent procedeu de citire a perscajelor este observarea lor directă la mărcile de

pescaj, stanţate la prova, centru, pupa, în ambele borduri. în sistemul metric de gradare a

mărcilor de pesacaj, înălţimea cifrelor arabe este de 10 cm, iar distanţa pe verticală dintre cifre

este de asemenea de 10 cm (fig. 2 a). în sistemul englez cifrele romane au o înălţime de 6 inci,

cu o distanţă dintre cifre tot de 6 iniei (fig. 2 b) .

9

F ig . 2 a - s is t e m met r ic

b- s is t e m e ng le z

10

Citirea pescajelor este posibilă numai pînă la o mare de gradul trei. Peste această limită

nu se mai poate asigura precizia necesară calculului, ţinînd seama că o eroare de un

centimetru în citirea pescajelor — la navele de mărime medie — echivalează cu o eroare de

30—50 tone, iar la navele mari cu o eroare de 50—100 tone, în calculul cantităţii de marfă.

11

Citirea se face de pe cheu (dacă înălţimea acestuia nu e mare) pentru bordul de acostare şi

dintr-o barcă sau şalupă pentru bordul dinspre larg, în ambele situaţii cît mai aproape de linia

de plutire a navei. Dacă marea nu este liniştită pescajele se citesc de măi multe ori, căutîndu-

se media oscilaţiilor pe verticală ale apei în care pluteşte nava.

Cînd amplitudinea oscilaţiilor este mare, se fac citeva citiri succesive la aceeaşi marca, după

care se face o medie a acestora. In astfel de cazuri se mai poate folosi un tub capilar aplicat pe

marca de pescaj cu ajutorul unor ventuze, în care oscilaţiile pe verticală ale apei sînt mult

amortizate, iar poziţia medie a apei se poate observa cu mai multă uşurinţă. Citirea pescajului

se face la marcă în dreptul valorii medii a oscilaţiilor (fig. 3).

Fig.3

Dacă pescajul centru dintr-un bord nu poate fi citit, marca de pescaj fiind mascată de

tranchetul de cheu sau însăşi de peretele cheului, pescajul în cauză se va calcula cu formula :

T1 = T± B/2 .tang θ

în care :

- T - pescajul centru citit într-un bord;

- T1 - pescajul centru din bordul acoperit;

- B - lăţimea maximă a navei (dintre mărci);

- θ - unghiul de canarisire.

12

In Brown's Nautical Almanac este redat un tabel pentru nave cu lăţinie de 18—42 m,

calculat cu formula : variaţia pescajului = T cos θ + B sin θ/2 - T,

în care elementele formulei sînt aceleaşi ca în formula anterioară, dar pescajul căutat este

suma algebrică dintre pescajul citit în bordul vizibil şi variaţia pescajului scoasă în funcţie de

lăţimea navei în picioare şi unghiul de canarisire. Variaţia pescajului se adună în bordul opus

înclinării şi se scade în bordul coborît, (fig. 4).

Fig.4

T¤ = T ± variaţia pescajului:

- plus pentru bordul ridicat;

- minus pentru bordul coborît.

Intotdeauna cînd calculul cantităţii de marfă se face pe baza citirii pescajelor se va

menţiona starea mării.

Măsurători pentru determinarea greutăţilor lichide de la bord.

Greutăţile lichide de la bord se determină prin sondare sau prin citirea sticlelor gradate

de nivel, acolo unde acestea există. Prin sondare se stabileşte nivelul lichidelor în tancuri,

funcţie de care, cu ajutorul tablelor de calibraj se determină volumul ocupat de lichide în

tancuri.

13

La efectuarea sondelor se au în vedere următoarele compartimente ale navei:

-tancurile forpic şi afterpic,

-tancurile de balast,

-deeptancurile,

-tancurile de apă dulce,

- cofferdam-urile şi puţul de tonaj,

-santinele,

-tancurile de combustibil,

-tancurile de lubrifianţi,

-tancurile de aprovizionare ale căldărilor,

-tunelul arborelui port elice,

-spaţiile libere,

-desalinizatoarele,

-condensatoarele,

- bazinul de înot etc.

Greutăţile lichide de la bord variază foarte mult, datorită consumului, balastării şi

debalastării etc. Greutăţile lichide trebuie determinate cu suficientă precizie pentru fiecare

tanc în parte, deoarece dat fiind numărul mare de tancuri de la bord, însumarea erorilor poate

afecta considerabil calculul cantităţii de marfă.

Pentru determinarea greutăţilor lichide din fiecare tanc, este necesar ca în acelaşi timp

cu efectuarea sondelor, să se determine şi densitatea lichidelor conţinute în tancuri, în cazul

cînd există incertitudini asupra acesteia. Densitatea acestor lichide se determină cu un

areometru, după ce s-a luat o probă de lichid din tancuri.

Inainte de efectuarea sondelor, se întocmesc tabele în care se trec toate tancurile navei. Pe

timpul efectuării sondelor, în dreptul fiecărui tanc se trec valorile sondelor, precum şi densi-

tatea lichidului conţinut.

Aceste tabele se întocmesc după un plan de compartimentare. Asemenea tabele,

cuprinzînd toate tancurile navei, se găsesc şi în documentaţia navei.

Sondarea tancurilor se realizează cu ajutorul sondei gradate de mînă (fig.5). Aceasta se

compune dintr-o ruletă cu bandă metalică gradată, care se prelungeşte printr-o tijă metalică,

de asemenea gradată. In lipsa de ruletă, tija metalică poate fi legată de o saulă suficient de

lungă.

Sondarea se face prin gurile de sondă, care sînt deschideri de dimensiuni mici,

practicate în punte şi prevăzute cu capace metalice încinse prin înşurubare. Aceste deschideri

14

sînt plasate spre centrul geometric al tancului, spre a evita erorile mari în măsurare, ca urmare

a înclinărilor transversale şi longitudinale ale navei.

Fig. 5

Sonda gradată de mînă se coboară treptat în tanc pînă cind tija metalică atinge fundul

tancului. în prealabil, tija metalică se acoperă cn un strat de cretă. Cînd nivelul lichidului

conţinut in tanc este scăzut, citirea sondei se face la nivelul tijei metalice gradate. Sonda

reprezintă porţiunea din tija metalică care s-a afundat în lichid. Citirea se face uşor, datorită

stratului de cretă umezit. Cînd nivelul lichidului conţinut în tanc este ridicat, citirea se face pe

anda metalică a ruletei, observîudu-se gradaţia pînă la nivelul căreia banda metalică s-a

afundat în lichid. După fiecare sondare, banda metalică şi tija se curăţă bine cu o lavetă, după

care tija metalică se acoperă din nou cu un strat de cretă.

Atunci cînd la bordul navei există bazin de înot, cu ajutorul sondei gradate de mină se

determină nivelul apei din bazin, precum şi densitatea ei. Datele se trec într-o rubrică separată,

în tabelul întocmit pentru tancurile navei.

2.Corectii de pescaj si deplasament final

In calculul cantităţii de marfă intervin şi unele corecţii, ca urmare a diferenţelor ce apar

între condiţiile reale în care se face determinarea cantităţii de marfă şi condiţiile standard

pentru care este întocmită documentaţia de încărcare de la bordul navelor. Aceasta este

întocmită, în general, pentru nişte valori constante (standard) ale temperaturii şi densităţii apei

de mare, pentru nava pe chila dreaptă şi fără deformări.

15

Corecţiile se aplică pe baza formulelor, tabelelor şi diagramelor din documentaţia de

încărcare.

2.1. Corecţii de pescaj.

Datele rezultate în urma efectuării măsurătorilor de pescaj se prelucrează prin aplicarea

corecţiilor pentru înclinările transversale şi longitudinale ale navei, pentru deformarea

corpului navei şi pentru densitate.

a. Corectarea pescajelor pentru înclinările transversale ale navei. Corectarea pescajelor

pentru înclinările transversale ale navei se realizează făcînd media pescajelor măsurate în

ambele borduri, la prova, la centru şi la pupa navei cu relaţiile :

Tpv = ½ (TpvBd + TpvTd)

T¤ = ½ (T¤Bd + T¤Td)

Tpp = ½ (TppBd + TppTd)

b. Corectarea pescajelor pentru asietă (înclinarea longitudinală a navei).

Măsurătorile de pescaj, efectuate la mărcile de pescaj de la prova şi de la pupa navei,

sînt afectate de erori, atunci cînd nava are o înclinare longitudinală. Acestea se datoresc

construcţiei corpului navei, evazată spre prova şi efilată spre pupa, construcţie care nu permite

amplasarea mărcilor de pescaj prova şi pupa şi centru exact pe perpendiculara prova ( P p v )

respectiv perpendiculara pupa ( P P P ) sau exact la mijlocul lungimii între perpendiculare.

Perpendiculara prova ( P p v ) este verticala dusă prin intersecţia liniei de plină încărcare de

vară cu faţa exterioară a etravei.

Perpendiculara pupa ( P p v ) este verticala dusă prin intersecţia liniei de plină încărcare de

vară cu axul cîrmei.

Lungimea între perpendiculara ( L IP ) este distanţa măsurată pe orizontală, între

perpendiculara prova şi perpendiculara pupa.

Fie o navă la linia de plutire WL cu o asietă t (fig. 6).

16

Fig.6 Corectiile de pescaj pentru nava inclinata longitudinal (x, y, z)

Expresiile pentru corectiile x, y, z sunt urmatoarele:

Pescajele prova şi pupa se corectează pentru înclinarea longitudinală a navei, astfel :

Pentru calculul practic al acestor corecţii, trebuie să se determine distanţele lp v , l p p şi l¤.

Asieta t se calculează cu relaţia :

t = Tp v — Tp p .

Lungimea între perpendiculara LIP este constantă şi este dată de documentaţia navei.

Cu ajutorul unui plan general al navei (la scară), pe care se află poziţia marcajelor prova

şi pupa şi poziţia perpendicularelor prova şi pupa, se pot calcula cu suficientă precizie

distanţele l p v , l p p şi l¤ pentru diferite pescaje.

17

Se determină aceste valori pentru toate pescajele din 10 în 10 cm sau, din 6 în 6 inci.

Valorile distanţelor l P v , l P p şi l¤. pentru pescajele intermediare se determină prin interpolare

liniară.

c . Corectarea pescajului final pentru deformarea corpului navei.

La terminarea operaţiunilor de încărcare, datorită repartizării neuniforme a mărfi pe

magazii, corpul navei poate prezenta unele deformări (fig.7) Aceste deformări se

materializează în arcuri ale corpului navei pozitive sau negative, după .cm mărfurile sînt

concentrate spre extremităţile navei sau spre centruaueformarea corpului navei, materializată

prin existenţa unei săgeţi (hog sau sag), se poate constata fâcîndu-se diferenţa dintre media

pescajelor prova şi pupa corectate şi pescajul mediu centru coreo tat. O astfel de deformare nu

este de dorit, dar ea are loc uneori în limite rezonabile care nu periclitează siguranţa navei şi

în astfel de cazuri trebuie să se ţină cont de eroarea apărută spre a se evita calcularea incorectă

a cantităţii de marfă.

Fig.7 Deformarea corpului navei: a — nava contraarcuită : are marfă în plus;

b — nava arcuită : are marfă în minus.

In practica curentă de la bord, erorile de pescaj, datorate deformării corpului navei, se

elimină calculînd pescajul de medie a mediilor. Pentru aceasta se face media pescajelor

prova şi pupa corectate, cu relaţia :

Tm = ½ (Tpvcor + Tppcor)

18

Se calculează în continuare pescajul mediu TM cu relaţia:

TM = ½ (Tm + T¤)

Pescajul final de medie a mediilor T'MIM se obţine cu relaţia :

T´M/M = ½ (TM + T¤)

O altă metodă prevede calcularea corecţiei de deplasament datorită săgeţii cu formula :

sau

în care :

semnul minus se aplică la navele contraarcuite ( sag) , iar semnul pozitiv la cele arcuite

( hog) .

O altă metodă prevede calcularea corecţiei de deplasament datorită săgeţii cu formula :

în care : Δd este corecţia în tone/cm < ± ,

T P C = q — afundare în tone/cm pentru pescajul mediu;

L IP — distanţa între perpendiculare.

d . Corectarea pescajului final pentru desnsitate. Calculul cantităţii de marfă este

influenţat de temperatura şi densitatea apei în care pluteşte nava, ca urmare a diferenţelor ce

există între valorile observate ale acestora şi valorile standard pentru care este întocmită

documentaţia de încărcare. Dintre valorile standard cele mai utilizate sînt:

t = +15° C şi ϒ = 1,025 t/m3.

19

Densitatea apei în care pluteşte nava, afectează deplasamentul navei şi implicit, cantitatea

de marfă (deadweight-ul net). Există două metode pentru aplicarea unei astfel de corecţii

deplasamentului.

O primă metodă presunune corectarea pescajului de medie a mediilor (T´M/M) pentru

diferenţa de densitate, după care, intrînd în scala de încărcare cu pescajul astfel corectat, se

obţine deplasamentul corectat implicit pentru diferenţa de densitate.

Cea de-a doua metodă presupune corectarea deplasamentului corespunzător pescajului de

medie a mediilor ( T ' M / M ) pentru diferenţa de densitate.

Pentru o precizie mai mare a calculului, se poate aplica corecţia de densitate prin ambele

metode, după care se face o medie a deplasamentelor, astfel corectate, obţinîndu-se

deplasamentul mediu ( D m ) .

Pentru aplicarea corecţiilor de densitate, fie pescajului, fie deplasamentului, densitatea

reală, observată a apei în care pluteşte nava, determinată la o temperatură t , trebuie redusă la

temperatura standard. Acest lucru se realizează utilizînd anexa II.l. Se intră în tablă cu

temperatura observată t a apei în care pluteşte nava pe orizontală şi cu densitatea observată pe

verticală. La intersecţie se găseşte densitatea apei ( ) la temperatura t = + 15°. Pentru

valorile intermediare ale temperaturii şi densităţii observate, se fac interpolările necesare.

Tabla este dată de Brown's Nautical Almanac: densitatea observată şi corectată pentru

diferenţa de temperatură. Cu această densitate se operează în efectuarea corecţiilor de

densitate.

3. CALCULAREA GREUTĂŢILOR DE LA BORD, A CONSTANTEI K

Şl A CANTITĂŢII DE MARFA

După determinarea deplasamentului final ( D f ) , se determină, pe baza măsurătorilor

efectuate, greutăţile lichide de la bord, constanta navei ( K) şi în final cantitatea de marfă

încărcată/descărcată.

9.7.3.1. Calculul greutăţilor lichide de la bord. Este o activitate extrem de importantă

de care depinde în mare măsură determinarea corectă a cantităţii de marfă de la bord.

Greutăţile lichide de la bord G1 sînt constituite din apa din tancurile de balast, apa potabilă de

la bord, combustibilul şi uleiurile. Pe baza sondelor efectuate la fiecare tanc se obţine înăl-

ţimea nivelului de lichid, cu care se scoate din tablele de calibrare, întocmite de şantierul

constructor, volumul v ocupat de lichidul respectiv. Odată cu sondele măsurate se determină şi

densitatea lichidului din tanc. Se recomandă ca înainte de sondarea tancurilor, nava să nu aibă

20

o înclinare transversală mai mare de 0°.5. Toate sondele măsurate trebuie să li se aplice

corecţiile pentru asietă şi înclinarea transversală.

In unele table de calibrare este dată variaţia volumului ocupat de lichide în tancuri,

funcţie de înclinările longitudinale şi de înclinările transversale ale navei. Alte table

corectează în prealabil sonda (pentru asiete înclinate şi pentru mclinările transversale). Cu

sondele astfel corectate se intră în tabelele de calibrare şi se scoate volumul ocupat de lichide

în tancuri, corectat implicit pentru înclinările longitudinale şi pentru înclinările transversale.

Dacă nava nu dispune de table cu corecţiile de asietă, acestea se pot determina cu

aproximaţie folosindu-se formula (în cazul tancurilor rectangulare) :

. . asieta (în cm) x lungimea tancului (în m)

• cor (cm) = --------------- - ------------------------------ - •

2XL IP

Greutăţile lichide din fiecare tanc se determină ca produs între volumul lichidului din

tanc şi densitatea lui, cu relaţia :

g1 = v.ɣ

Densitatea lichidului s-a determinat pe timpul măsurătorilor efectuate în vederea

calculului greutăţilor lichide de la bord.

Prin însumarea greutăţilor lichide din fiecare tanc, după relaţia de mai sus, se determină

totalul greutăţilor lichide de la bord, cu relaţia

G1 = ∑ g1

Cînd la bordul navei există un bazin de înot, greutatea apei conţinută în bazin se

determină cu relaţia :

g1 = v.ɣ = Llhy,

în care L, l şi h sînt lungimea, respectiv lăţimea şi adîncimea bazinului (cunoscute).

Rezultatele obţinute în urma determinării greutăţilor lichide pentru fiecare tanc se trec

într-un tabel anexă la tabelul centralizator, în care s-au calculat şi totalizat greutatea lichidelor

existente la bord.

In cadrul măsurătorilor iniţiale, greutăţile lichide de la bord ( G t ) se notează cu a , iar în

cadrul măsurătorilor finale cu b.

Determinarea constantei navei. Această noţiune, impropriu denumită astfel, este de

fapt, o variabilă însumînd totalitatea greutăţilor şi materialelor aflate la bord ce nu pot fi

21

determinate cu precizie. Constanta navei K depinde în principal de vîrsta navei (acumularea

repetată în timp a straturilor de pitură şi rugină din tancurile de balast), mîlul sedimentat în

tancurile de balast de-a lungul anilor, vegetaţia depusă pe carenă, materialele de separaţii şi

amarare care pot diferi de la voiaj la voiaj. Această constantă este influenţată şi de micile erori

care se strecoară în citirea pescajelor şi sondelor, de dispunerea greşită a mărcilor de pescaj.

Constanta K este diferenţa dintre deplasamentul navei la un pescaj dat şi greutăţile

cunoscute, inclusiv greutatea navei goale. De regulă, această constantă se determină cu nava

neîncărcată.

O constantă negativă este teoretic imposibilă şi obţinerea ei indică o greşeală în calcule,

iar dacă nava este încărcată înseamnă că s-a strecurat o eroare în calculul cantităţii de marfă.

Calculul constantei navei ( K ) se face înainte de începerea încărcării, sau după

terminarea descărcării. Constanta navei ( K ) poate fi utilizată ca mijloc de verificare a

calculelor. Dacă constanta determinată prin calcul depăşeşte limitele rezonabile, înseamnă că

la bord s-au produs importante modificări de greutăţi. Aceste modificări de greutăţi trebuie

determinate şi considerate în calcul.

K se calculează cu următoarea relaţie : K = D f — D0 — G1

Belaţiile care dau valoarea constantei K sînt :

K = ( A — a ) — D0 la încărcare;

K =. ( B — b ) — D0 la descărcare.

Greutatea navei goale ( D 0 ) , este o constantă şi este dată de documentaţia navei.

Modificarea constantei pe timpul operaţiunilor de încărcare/descărcare introduce erori în

calcul şi de aceea, se verifică :

— greutatea proviziilor, pieselor de rezervă, materialelor şi instalaţiilor speciale care au

fost aduse la bord pe timpul încărcării/descărcării navei;

— prezenţa tuturor materialelor din dotarea navei (separaţii longitudinale, puţuri de

alimentare etc.), necesare amenajărilor în,vederea transportului diverselor mărfuri;

— dacă ancorele sînt la post sau sînt fundarisite, atît la începerea cît şi la terminarea

operaţiunilor de încărcare /descărcare; '

— dacă a fost scoasă vreo piesă grea din maşină pentru reparaţii etc.

22

3. Calculul cantităţii de marfă încărcată/descărcată.

Cantitatea de marfă încărcată/descărcată se obţine prin deducerea tuturor greutăţilor de la bord

(inclusiv greutatea navei goale), din deplasamentul final.

Relaţiile ce dau cantitatea de marfă încărcată/descărcată ( Q) sînt:

Q = ( B - b ) — ( A — a ) , la încărcare;

Q = ( A — a ) — ( B — b ) , la descărcare.