Cap. 1 Consumatorul si comportamentul său raţional

1.1Nevoi si resurseClasificarea nevoilor umane:1. După ipostaza în care se manifestǎ fiinţa umană :

a) Nevoi biologice: hranǎ, apǎ, aer, de odihnǎ, de reproducere, de menţinere a temperatuii corpului constantǎb) Nevoi sociale (de asociere la un grup, de comunicare, de securitate, de a participa la viaţa socialǎ)c) Nevoi psihologice şi spirituale (de stimǎ şi respect, de afirmare, de cunoaştere, de a fi instruit etc.)

2. Dupǎ gradul lor de complexitate: a) Nevoi elementare (de bazǎ, inferioare, biologice)b) Nevoi complexe (elevate, superioare, în special nevoi spirituale)

3. Dupǎ nivelul la care se manifestǎ: a) Nevoi generale (se manifestǎ la nivelul întregii umanitǎţi sau societǎţi)b) Nevoi individuale (personale)c) Nevoi de grup (se manifestǎ la nivelul unui grup de interese sau instituţionalizat)

4. Dupǎ gradul lor de necesitate: a) Nevoi de lux (blǎnuri, bijuterii etc.)b) Nevoi vitale (de hranǎ, apǎ, ae, odihnǎ, de comunicare, cunoaştere)c) Nevoi de vicii (cafea, tutun, alcool, droguri etc.)

Clasificarea resurselor1. În functie de provenient ă

a. primare – potentialul uman si naturalb. derivate – rezultat al activităţii umane

2. După natura lor: a. umaneb. materialec. financiared. informaţionalee.

Costul de oportunitate reprezintă beneficiul (câştigul) asociat celei mai bune variante la care s-a renunţat în favoarea alternativei alese.

1.2 Consumatorul si comportamentul săuA. Utilitatea economic ă

Consumatorul este persoana care utilizeazǎ bunuri şi servicii în scopul satisfacerii trebuinţelor sale.Consumatorul se defineşte prin: - trebuinţele şi preferinţele sale

- veniturile de care dispune.Preferinţele consumatorilor se exprimǎ în utilitatea bunurilor şi serviciilor.

Din punct de vedere economic, utilitatea este satisfacţia sau plǎcerea resimţitǎ de o persoanǎ în urma consumǎrii unui anumit bun sau serviciu. Aprecierea utilitǎţii unui bun sau serviciu este subiectivǎ.

A1. Utilitatea totalǎ

Utilitatea totalǎ (Ut ) reprezintǎ satisfacţia totalǎ resimţitǎ de un consumator în urma consumǎrii unui numǎr oarecare de bucǎţi dintr-un bun.Notǎm:

U1 = utilitatea primei bucǎţi care se consumǎ;

U2 = utilitatea celei de-a doua bucǎţi care se consumǎ;

U3 = utilitatea celei de-a treia bucǎţi care se consumǎ; ...

1

Un = utilitatea celei de-a n-a bucǎţi care se consumǎ;

Ut = utilitatea totalǎ;

Ut = U1 + U2 + U3 + ... + Un = ∑U i , unde i = 1,2,...,n.

Rezultǎ : Ut = ∑U i , unde i = 1,2,3,...,n.A2. Utilitatea marginalǎ

Utilitatea marginalǎ ( Umg ) reprezintǎ satisfacţia suplimentarǎ resimţiţǎ de un consumator în urma consumǎrii unei unitǎţi suplimentare dintr-un bun, ceilalţi factori rǎmânând constanţi.

Tabelul II.1 – Utilitatea marginalǎ a bomboanelorBomboane consumate

Utilitatea Utilitate marginalǎ

totalǎ (Ut ) ( Umg ) nici una

prima

a doua

a treia

a patra

a cincea

0 10 – 0 = 10 10 18 – 10 = 8 18 23 – 18 = 5 23 25 – 23 = 2 25 25 – 25 = 0 25

Formula dupǎ care se calculeazǎ utilitatea marginalǎ este :

Umg=ΔUΔQ

,

Unde : Umg= utilitatea marginalǎ; ∆U = variaţia utilitǎţii; ∆Q = variaţia cantitǎţii consumate. Prin definiţie, utilitatea totalǎ este suma utilitǎţilor individuale în condiţiile asumǎrii unei cantitǎţi oarecare

dintr-un bun. Prin definiţie, utilitatea marginalǎ reprezintǎ variaţia utilitǎţii totale în condiţiile în care cantitatea consumatǎ

dintr-un bun se modificǎ cu o unitate.Utilitatea marginalǎ descreşte pe mǎsurǎ ce creşte consumul. Acesta atinge valoarea zero atunci când

utilitatea totalǎ începe sǎ scadǎ, capǎtǎ valori negative.Evoluţia utilitǎţii marginale, în funcţie de cantitatea consumatǎ, este definitǎ de legea descreşterii utilitǎţii

marginale. Conform acestei legi, utilitatea marginalǎ se diminueazǎ pe mǎsurǎ ce creşte cantitatea în care este consumat un bun.

B. Consumatorul rațional

Comportamentul consumatorului se subordoneazǎ unor cerinţe de raţionalitate şi eficienţǎ.

Raţional este ca satisfacţia resimţitǎ de consumator în urma cheltuirii venitului de care dispune sǎ fie cât mai mare. Satisfacţia resimţitǎ reprezintǎ efectele obţinute în urma consumului, iar venitul cheltuit reprezintǎ efectele depuse în vederea consumului:

eficienţa consumului =

satisfactiacheltuieli

Eficienţa consumului se exprimǎ sub forma raportului utilitate/preţ:

2

E =

UP

U = utilitatea sau satisfacţia resimţitǎ; E = eficienţa; P = preţul.În termeni de utilitate, eficienţa unui act de consum se mǎsoarǎ prin utilitatea pe unitatea monetarǎ

cheltuitǎ, iar un consumator raţional obţine maximum de utilitate cumpǎrând, cu venitul limitat de care dispune, diferite bunuri sau servicii oferite spre vânzare.

Regula de maximizare a utilitǎţii:

Utilitatea maximǎ se obţine atunci când utilitatea marginalǎ obţinutǎ cu ultima unitate monetarǎ cheltuitǎ pentru achiziţionarea unui bun este aceeaşi cu utilitatea marginalǎ pe ultima unitate monetarǎ cheltuitǎ pentru

orice alt bun

UmgA

PA

=UmgB

PB

Regula de maximizare a unitǎţii ne spune de fapt, cǎ un consumator va obţine satisfacţie maximǎ dacǎ îşi va cheltui venitul disponibil astfel încât ultima unitate monetarǎ cheltuitǎ pentru un bun sǎ îi procure o satisfacţie

suplimentarǎ (Umg ), egalǎ cu satisfacţia suplimentarǎ procuratǎ de ultima unitate monetarǎ cheltuitǎ pentru a

cumpǎra oricare alt bun.

1.3 Cererea

Cererea reprezintă cantitatea dintr-un bun sau serviciu pe care consumatorii pot şi sunt dispuşi să o cumpere într-o anumită perioadă de timp, la un anumit preţ.

Cererea exprimă atât trebuinţele şi preferinţele consumatorilor, cât şi posibilităţile lor de cumpărare. Trebuinţele sau preferinţele nu reprezintă o cerere efectivă. Unei persoane poate să-i placă foarte mult un anumit produs, dar nu il va cumpăra dacă nu poate plăti preţul cerut. În acest caz preferinţele nu se vor exprima pe piaţă sub formă de cerere.

Cererea solvabilă reprezintă cererea de bunuri şi servicii pentru care cumpărătorii dispun de mijloace de plată.

Exemplu:Să presupunem ca un consumator oarecare cumpără CD-uri. Cererea se prezintă ca in tabelul de mai jos:

Pretul unui CD(u.m) 50 40 30 20 10Cantitatea cerută(nr CD-uri) într-o lună 1 2 3 5 7

Consumatorul va cumpăra o cantitate mai mare dintr-un anumit produs dacă preţul acestuia scade si invers.Obs! Din tabel nu reiese care este preţul pieţei la care se vând CD-urile. Acesta nu depinde numai de cerere

ci si de ofertă.Desenaţi curba cererii. Obs! Curba cererii este descrescătoare la preţ!Relaţia inversă dintre preţ si cantitatea cerută poarta denumirea de legea cererii . Ea este reprezentată grafic

mai sus (din graficul facut).

Elasticitatea cererii

Proprietatea cererii de a se modifica sub acţiunea factorilor care o influenţează se numeşte elasticitate. Dintre acestia, cei mai importanţi sunt preţul şi venitul consumatorului.

3

Elasticitatea cererii in funcţie de preţ

Pentru a determina gradul de elasticitate a cererii pentru un bun oarecare, se calculeaza coeficientul de elasticiate. Variaţia cantităţii cerute(%)

Kec/p = - variaţia preţului (%) = Δ Q(%) / Δ P (%)

Unde Δ Q(%)= Δ Q/ Q0 x 100 Δ P(%)= Δ P/ P0 x 100Inlocuind in formulă obţinem:Kec/p = - Δ Q : Δ P Q0 P0

Tipuri de elasticitate a cererii in funcţie de preţ :

a) elastică la care modificarea preţului cu un anumit procent determină modificarea cererii cu o mărime mai mare. Exemplu: autoturisme, calculatoare, etc.

Kec/p > 1b) inelastică schimbarea preţului cu un anumit procent detremină o modificarea mai mică a cantităţii cerute, in sens invers. Exemplu : daca preţul hartiei creste, cantitatea hartiei ceruta de o editură nu se va scadea foarte mult, pt ca hartia este de strictă necesitate.

Kec/p < 1c) unitară , modificarea preţului cu un anumit procent detremină modificarea cu aceeasi mărime a cantităţii cerute.

Kec/p = 1d) perfect elastică modificarea oricât de mică a preţului determină o variaţie foarte mare a cantităţii cerute.

Exemplu: piaţa financiară- acţiuni.e) perfect inelastică atunci când modificarea preţului nu determină nicio modificare a cantităţii cerute.Exemplu :

oferte promoţionale „in limita stocului disponibil”.

Elacticitatea cererii în funcţie de venit

CerErea este, de regulǎ, într-un raport de determinare directǎ, pozitivǎ faţǎ de modificarea mǎrimii venitului consumatorilor. Astfel:

dacǎ venitul consumatorilor creşte, acesta determinǎ creşterea cererii; daca venitul consumatorilor scade, acesta determinǎ scǎderea cererii

Indicatorul care ne aratǎ mǎrimea elasticitǎţii este coeficientul de elasticitate al ererii în funcţie de venitul

consumatorilor: Kec /v

Kec /v=

ΔCC0

ΔVV 0

=

C1−C0

C0

V 1−V 0

V 0

=RC

RV

Atunci când venitul creşte, creşte şi cererea, dar nu în aceeaşi mǎsurǎ pentru diferite bunuri marfare: pentru bunurile obişnuite variaţia veniturilor consumatorilor determinǎ o variaţie de acelaşi sens a cererii

Kec /v⊇0

acele bunuri pentru care Kec /v ¿¿

0, adicǎ variaţia veniturilor determinǎ o variaţie de sens contrar a cererii, se numesc bunuri inferioare.

4