CAP. X BISERICA Despre trecerea la creştinism a poporului geto-dac se ştie că aceasta s-a petrecut la începutul mileniului I, mai întâi în Dobrogea, extinzându-se apoi în toată Dacia. Propovăduitorul creştinismu-lui a fost Sf. apostol Andrei. Date certe despre pătrunderea creştinismului în Banat nu avem, dar mărturii arheologice paleocreştine s-au decoperit şi în Banat: un inel de aur pe care sunt gravaţi un păun şi un delfin, simboluri specifice creştine, descoperit în anul 1841 (azi într-un muzeu din Viena), două inele din bronz cu cruce, un opaiţ de bronz în formă de peşte descoperit la Lipova (azi în Muzeul din Eger, Ungaria), un capac de lut cu cruce de la Tibiscum, câteva cruci şi altele. (1) Trebuie să reţinem însă, că în perioada stăpânirii romane în Dacia (106-271/275), propagarea noii învăţături se desfăşura destul de anevoios, căci în Imperiul roman creştinismul a avut statut de „religio illicita”(religie interzisă) până în anul 313, când împăratul Constantin cel Mare (306-337) a acordat libertate religiilor prin cunoscutul „Edict de la Mediolanum” (azi Milano). Până atunci, credinţa creştină putea fi propagată fără restricţii doar în teritoriile dacice neîncorporate în provincia romană „Dacia Traiană”. După retragerea administraţiei şi a legiunilor romane din Dacia (271/275), s-au creat condiţii propice pentru propagarea noii învăţături creştine, în sensul că pentru masele de agricultori şi păstori romanizaţi rămaşi pe loc, a încetat obligaţia respectării legilor de stat romane, dar şi a religiilor oficiale păgâne după cum a încetat şi interdicţia de a se declara creştini. (1) Putem crede că după „Edictul de la Milano” religia creştină a putut pătrunde cu mai multă uşurinţă şi pe teritoriul Banatului. Din „Legenda Sfântului Gerardus” (sec.XII - XIV) aflăm că voievodul Ahtum a fost botezat la Vidin, înainte de anul 1002, în legea bisericii răsăritene. (2) Dacă Ahtum a fost botezat în legea ritului răsăritean este de la sine înţeles că şi supuşii săi erau de aceeaşi religie cu el. Dacă la Cenad, unde Ahtum şi-a avut reşedinţa până la înfrângerea sa de către armata regatului ungar, era o biserică zidită, de forma unei bazilici-baptister, putem crede că şi la Igriş a putut exista o biserică, chiar dacă aceasta nu a fost o biserică zidită. Odată cu instalarea stăpânirii maghiare se produc schimbări şi în domeniul vieţii spirituale locale. La Cenad este adus ca episcop Gerardus de Sagredo, în perioada 1015 - 1020, cu o suită de călugări benedictini, care vor propovădui noua credinţă printre localnicii bănăţeni. (2) În anul 1179 a fost întemeiată la Igriş o mănăstire catolică de către 12 călugări burgunzi din ordinul cistercienilor, veniţi de la abaţia din Pontigny, din Franţa, cu îngăduinţa regelui ungur Bélla al III-lea. O carte recent apărută, care tratează despre prezenţa „Ordinului Cistercian” în Transilvania, aduce date noi în legătură cu abaţia cisterciană de la Igriş. La 25 aprilie 1179, în Duminica Floriilor, a fost fondată în dieceza de Cenad, mănăstirea cister-ciană de la Igriş, închinată Fecioarei Maria, precum era tradiţia pentru toate aşezămintele noi ale Ordinului. În funcţie de rolul şi poziţia pe care casa-mamă de la Pontigny o dobândise în ierarhia Bisericii Romane în ultimele decenii ale secolului al XII-lea, trebuie să interpretăm alegerea acesteia pentru fondarea unor abaţii de misiune în zona frontierei orientale a Christianitas, într-o regiune în care regalitatea maghiară pătrunsese de puţină vreme (organizând comitatul de Cenad) „in area eclesiam hodiernam orthodoxam”, într-un loc situat în apropierea râului Mureş, mlăştinos şi ameninţat de aluviuni frecvente. (3) Cât de mult au reuşit acei călugări să facă prozeliţi în rândul credincioşilor de rit răsăritean nu ştim. Ce ştim sigur este că religia ortodoxă a dăinuit pe aceste locuri până astăzi. Ştim deasemeni că în anul 1177 s-a întemeiat la Hodoş-Bodrog o mănăstire ortodoxă, care a avut la început o biserică din lemn, iar în secolul al XIV-lea s-a zidit biserica existentă şi acum. (4) Mănăstirea întemeiată în anul 1179 a fost înconjurată ulterior cu ziduri de cetate. Istoricul Marsigli arată într-un desen din anul 1697, planul cetăţii Igriş. La data când Marsigli a desenat acest plan, pe locul cetăţii nu mai erau decât ruine, întrucât atât cetatea, cât şi mănăstirea au fost distruse de către oştile otomane încă din anul 1551. Un defter otoman din 1557-1558 aminteşte de faptul că doar 4 case mai plăteau dările. Localitatea nu piere, deşi numărul locuitorilor rămâne foarte redus.

Atestări din secolul XVII datează din anii 1647, 1651,1653,1654, 1656,1660,1663, când diverse foruri civile sau ecleziastice revendică Igrişul. Cu prilejul conscripţiei (recensământului) din anul 1717, Igrişul avea 4 case. (5) După anul 1717 populaţia începe să crească, fie prin revenirea unor urmaşi ai vechilor locuitori cât şi prin venirea unor locuitori din alte zone, cum ar fi ţinutul grănice- resc al Mureşului, sau români ardeleni din Munţii Apuseni. (6) Prima referire despre existenţa unei biserici ortodoxe la Igriş, o avem din anul 1758. Iată ce relatează un trimis al Episcopiei ortodoxe sârbeşti, căreia îi era subordonată parohia ortodoxă din Igriş, la acea vreme, despre starea bisericii: Biserica cu hramul Sf. Arhanghel Mihail, din nuiele împletite cu lut, 6 ferestre, 2 porţi, cupolă din scândură, pardosea din scândură, acoperişul din rogoz, toacă, curtea îngrădită cu leaţuri. Altarul: Sf.Masă din cărămidă nearsă, pe ea două acopereminte de altar, antimis sfinţit de Ghe-orghe Popovici la 2 aprilie 1747, 2 sfeşnice de cositor, chivot n-are, nici Sf. Mir, cruce de lemn, evanghelie românească. Proscomidia: de pământ, icoana Născătoarei pe sticlă, discos şi potir de cositor nespoit, zvezdă de alamă, copie de oţel, aier şi procoave de bumbac. Felon: stihar de pânză, patrafir de bumbac şi rucaviţe. În altar: tâmpla zugrăvită, sus Răstignirea cu Născătoarea şi Sf. Ioan, 12 apostoli, 6 icoane de pristol, dvere zugrăvite - chipul Bunei Vestiri, 3 zavese de bumbac, 2 sfeşnice de lemn, 2 iconostase de lemn, prapure de pânză - pe el Hetimasia şi arhanghelii Mihail şi Gavril. Cărţi: minei, octoih, carte de învăţătură, triod şi evanghelie. Jilţ arhieresc şi 13 scaune de mireni. În pronaos: icoană veche cu feluriţi ierarhi, cristelniţă în partea dreaptă, din lemn. Şcoală nu este. Paracliser Iancu din Pecica. Cinul duhovnicesc: Preotul Nicolae Popovici, născut în Ţara Românească, de 40 ani, a învăţat la Negoeşti, s-a însurat la 17 ani, are un băiat şi trei fete, l-a hirotonisit şi preoţit Climent în 1725, are 4 cărţi. A dat sidoxie 12 fl. 36 cr. Preotul Petru Popovici, născut în Ardeal, 58 ani, a învăţat cu dascălul Toader, s-a însurat la 26 ani, are un băiat şi o fată, l-a hirotonisit şi preoţit Dositei, vlădica unguresc, la 27 iunie 1723. Nu ştie slujba celor mai înainte sfinţite. A dat sidoxie 12 fl. 36 cr. (Notă: cu privire la preotul Nicolae Popovici, dacă în anul 1758 avea 40 ani, înseamnă că s-a născut în anul 1718 şi nu putea să fie hirotonisit în anul 1725, căci avea doar 7 ani). În statistica parohiilor şi preoţilor din eparhia Timişoara, din anul 1776, aflăm că Igrişul avea 285 case, iar parohia făcea parte din protopopiatul Cenad şi avea doi preoţi: Mihail Georgevici, născut la Igriş şi hirotonisit la 1 ianuarie 1761 şi Martin Iancovici, născut la Igriş şi hirotonisit la 1 iunie 1763. (7) Biserica actuală este construită din cărămidă în stilul baroc-vienez, obişnuit în Banat, pe locul unde, odinioară fusese mănăstirea cistercienilor. Urme din zidul vechii mănăstiri se mai văd şi astăzi lângă zidul lateral a părţii de nord a actualei biserici, în dreapta uşii. Turnul este construit parte din cărămidă, parte din lemn şi este acoperit cu tablă. Bolta este semicilindrică, în stil „berceaux”, construită din cărămidă. Biserica este acoperită cu ţiglă solzi. Construcţia bisericii ortodoxe a fost terminată în anul 1819, dar nu cunoaştem numele meşterilor. La acea dată conducerea ierarhică era încă cea sârbească. Pentru despărţirea ierarhică a bisericii ortodoxe române de biserica ortodoxă sârbă s-au purtat tratative îndelungate. La aceste tratative delegaţia română a fost condusă de Andrei Şaguna şi a avut ca membri pe Procopiu Ivacicovici, episcopul Aradului, Andrei Mocioni şi Vincenţiu Babeş. Deşi delegaţia română a susţinut înfiinţarea eparhiei Timişorii şi Caransebeşului, pe lângă a Aradului, prin diploma imperială din 24 decembrie1864, se aprobă doar eparhiile Aradului şi Caransebeşului. (7) La 21 ianuarie 1865, Consistoriul eparhial din Timişoara trimite comunelor ortodoxe române circulara mitropolitului Andrei Şaguna, prin care anunţa înfiinţarea Mitropoliei ortodoxe române (greco - orientale) pentru românii din Ardeal şi Ungaria (n.a. aici intrând Banatul şi Crişana). (8) Am convingerea că la Igriş, această despărţire ierarhică s-a făcut fără probleme, deoarece numărul sârbilor era foarte redus. În anul 1880, Igrişul avea doar 15 locuitori sârbi.

În anul 1874 a fost pictat iconostasul de către pictorul Dercshye din Arad. În anul 1875 are loc vizita episcopului Aradului, Ioan Meţianu. Este posibil ca atunci să fi fost sfinţită pictura iconosta-sului. În anul 1889 a fost refăcut turnul bisericii de către firma Regdon şi Slavici din Arad. Cu ocazia Sf. Paşte din anul 1892, corul bărbătesc, înfiinţat de învăţătorul Petru Arsiciu, format din 40 corişti, dă răspunsurile la Sf. Liturghie oficiată de preoţii Virgil Negru şi Ioan Hălmăgian, adunându-se întreaga comună pentru a asculta acordurile înălţătoare către Dumnezeu, după cum notează însuşi întemeietorul corului în memoriile sale. În anul 1903 s-a refăcut acoperişul şi s-a montat ceasul în turnul bisericii. Pictura murală în ulei s-a făcut în anul 1904, de către pictorul Filip Matei din Bocşa, originar din Igriş. Despre pictorul Filip Matei ne-a rămas un material deosebit de interesant, de la dr. Aurel Cosma, fost avocat şi scriitor, primul prefect al judeţului Timiş-Torontal după marea unire. Date din acest material, privind viaţa şi activitatea pictorului puteţi citi în capitolul „Personalităţi igrişene”. Reparaţii la biserica ortodoxă au mai fost făcute în anii 1910, 1926, 1934, 1963, 1970, 1978. În primul război mondial au fost rechiziţionate trei clopote, rămânând numai clopotul mare. În anul 1926 au fost aduse şi sfinţite trei clopote noi, precum şi clopotul mare, care a fost returnat şi au fost făcute reparaţii la sfânta biserică. Toate cheltuielile au fost suportate de credincio-şii din Igriş şi de igrişenii emigraţi în America. Cu această ocazie a avut loc şi sfinţirea bisericii de către Episcopul Aradului dr. Grigorie Gh. Comşa. După anul 1970, din iniţiativa preotului Eftimie Şoşdean (fiu al Igrişului), igrişenii încep să adune fonduri pentru repictarea bisericii. Banii sunt adu-naţi atât de la credincioşii din Igriş, cât şi de la fiii acestora care locuiau în oraşe. Pictarea bisericii este încredinţată pictorilor Stela şi Vasile Ivănescu, din Curtea de Argeş şi este terminată în toamna anului 1978. Sfinţirea noii picturi are loc la data de 19 noiembrie 1978, fiind celebrată de Î.P.S. Nicolae, Mitropolitul Banatului, însoţit de diaconii Ioan Radu şi Gheorghe Miţiga şi de preoţii Eftimie Şoşdean şi Ioan Jurca din Igriş şi un sobor de preoţi din parohiile vecine. În perioada anilor ΄80 s-a fisurat clopotul mare şi a fost returnat la Uzinele de Contrucţii Metalice din Bocşa, în 1983, cu sprijinul domnului inginer Dimitrie Galu, fiul dirijorului corului Eftimie Galu şi a fost sfinţit în data de 8 noiembrie 1983, ziua sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavril, hramul bisericii. La data de 12 septembrie 2004, la Biserica ortodoxă din Igriş a fost celebrată o slujbă arhierea-scă, de către P.S. Episcop vicar Lucian Lugojanu şi un sobor de preoţi format din: diacon Ioan Radu, diacon Valentin Boancheş, diacon Flavius Unc, protopop Gheorghe Sutac (Sânnicolau Mare) şi preoţii Gheorghe Bâra ( Igriş), Ioan Jurca (Sânandrei), Florea Gaşpar (Dudeştii Noi), Dan Şirianţu (Saravale), Valentin Ceapă (Periam), Ştefan Păcurar (Nădlac), cu ocazia sărbătoririi a 825 de ani de la prima atestare documentară a localităţii şi a 185 de ani de la zidirea Bisericii ortodoxe. Casa parohială a bisericii ortodoxe Casa parohială este situată la nr. 281, în imediata vecinătate a bisericii ortodoxe şi este o con-strucţie nouă din cărămidă şi a fost terminată în anul 1994. Vechea casă parohială se află alături de cea nouă, dar a fost micşorată cu două încăperi, pentru a se crea spaţiu pentru noua casă parohială. Vechea casă parohială a fost construită din pământ bătut şi are o vechime de peste 100 de ani. Această clădire a fost înregistrată în cartea funciară abia în anul 1913, deşi era construită cu mulţi ani înainte. Din păcate în cartea funciară nu este precizat anul construcţiei.A fost folosită mai întâi ca şcoală confesională ortodoxă şi locuinţă pentru învăţători, apoi numai ca locuinţă pentru învăţători, iar casă parohială a fost folosită din anul 1933. Înainte de anul 1933 cei doi preoţi au locuit astfel: preotul Virgil Negru în casa de la nr.274, unde locuieşte acum învăţătorul Gheorghe Popescu, iar preotul Ioan Hălmăgian a locuit în casa care a existat pe intravilanul situat la nr. 276. Cimitirele ortodoxe Cimitirul actual a fost dat în folosinţă în anul 1918 şi a fost numit de la „Câmpul verde”şi este si-tuat la ieşirea din sat, în dreapta drumului Igriş - Sânpetru Mare. Anterior anului 1918 au existat două

cimitire. Unul era folosit pentru partea de sat numită „Fabric”(partea dintre strada principală şi dig) şi era situat în sud-estul satului, la capătul dinspre dig al străzii care se ramifică din strada principa-lă, după casa situată la nr.5. Celălalat cimitir era folosit pentru partea din sat numită „Morutca” (la vest de strada principală) şi era situat la extremitatea vestică a străzii care întretaie strada principală între biserica ortodoxă şi şcoala veche. Din cele aflate de către regretatul Axente Cionca, de la bătrânii satului, se ştie că înainte de anul 1800 ar fi existat un cimitir pe locul cunoscut azi cu numele de „voreţ”, folosit în anii din urmă şi ca loc pentru piaţa agro-alimentară. (Vezi Nota de la finele Cap. IV Habitatul) Lista preoţilor care au slujit în biserica ortodoxă din Igriş. 1. Nicolae Popovici 1758 – 14. Arcadie Georgevici 1833 - 1848 2. Petru Popovici 1758 – 15. Simion Georgevici 1844 - 1849 3. Mihail Georgevici 1765 – 1776 16. Gavril Georgevici 1848 - 1889 4. Martin Iancovici 1765 – 1776 17. Serafim Crişan 1854 - 1889 5. Martin Martinovici 1787 – 1802 cu capelanul Sima, spre bătrâneţe 6. Mihail Georgevici 1787 – 1802 18. Ioan Hălmăgian 1889 - 1933 7. Ioan Georgevici 1787 – 1835 19. Virgil Negru 1889 - 1937 8. Ioan Nicolaevici 1788 – 1810 20. Grigore Vancu 1933 - 1955 9. Gavril Georgevici 1802 – 1833 21. Eftimie Şoşdean 1938 - 1946 10. Petru Corcan 1810 – 1817 22. Ilie Ţucudean 1948 - 1955 11. Teodor Mihailovici 1817 – 1821 23. Eftimie Şoşdean 1956 - 1978 12. Lazăr Georgevici 1821 – 1823 capelan 24. Ioan Jurca 1978 - 1994 Lazăr Georgevici 1835 – 1848 preot 25. Gheorghe Bâra 1994 - 13. Petru Iştfan 1828 – 1854 Biserica greco catolică Urmările trecerii, în anul 1700, a unor români ortodocşi din Transilvania, la biserica greco- catolică, unită cu biserica romano-catolică, a avut o oarecare influenţă şi asupra igrişenilor. Iată ce aflăm din lucrarea „Dieceza Lugoşului – Şematism istoric” publicată sub auspiciile P.S.S. D.D. dr. Demetriu Radu, episcop greco-catolic de Lugoj, la Lugoj, în anul 1903: IGRIŞ (EGRES), pag.205 – Istoricul Deşi în comuna Igriş trecerea la unire s-a făcut în număr mai mare la 1839, totuşi înfiinţarea pa- rohiei s-a înfăptui numai la 1845, când s-au constatat 302 suflete. La anul 1893 comuna bisericea- scă a cumpărat un intravilan de 500 stânjeni pătraţi cu 500 florini, din care 400 florini de la comu- na politică şi 100 florini de la Majestatea Sa, Francisc Iosif, iar în 1894 a cumpărat de la eforia şcoalei greco-orientale, cu 80 florini, luaţi din fondurile diecesane, edificiul în care s-a mutat capela. La 1890 s-a înfiinţat cimitirul cu suprafaţa de 400 stânjeni pătraţi. Şcoala şi locuinţa docento-cantorului se aflau până în 1895 în edificiul capelei, iar de atunci încoace în edificiul comunei bisericeşti. Nefiind indicat numărul casei, sau numărul de înregistrare în cartea funciară, nu putem şti unde se aflau cele două edificii amintite mai sus. Pe intravilanul, cumpărat în anul 1893, de la locuitorul german Iosif Neiman, s-a zidit în anul 1912 biserica, statul austro-ungar contribuind cu 12.000 coroane, iar credincioşii cu 800 coroane. Biserica a fost zidită din cărămidă, în stilul baroc vienez, iar turnul a fost construit parte din cărămidă, parte din lemn, acoperit cu tablă galvanizată. Lucrările de construcţie au fost executate de firma Alk Ioan din Arad. Bolta bisericii este construită din scândură şi stocatură şi are formă semicilindrică, iar acoperişul a fost acoperit cu ţiglă solzi. Biserica a fost doar zugrăvită, fără a fi pictată. Iconostasul este din lemn şi a fost executat în anul 1941. Pardoseala este din ciment cu granit. Biserica a fost sfinţită de către episcopul Alexandru Nicolescu al Lugojului, la 8 noiembrie 1927. Restaurări interioare şi exterioare s-au făcut în anii 1927, 1941, 1964 şi 2003. Biserica a avut

4 clopote, din care trei au fost rechiziţionate în primul război mondial, iar apoi au fost completate cu trei clopote noi în anul 1948. Din anul 1948 şi până în anul 1990, biserica greco-catolică a fost desfiinţată din ordinul comuni- ştilor, bisericile fiind trecute în administrarea bisericii ortodoxe. La Igriş se făcea slujbă şi în biserica unită, tot a treia săptămână. Prin grija parohiei ortodoxe, biserica greco-catolică a fost renovată exterior şi interior în anul 2003, lucrările costând peste 200 milioane. Cea mai mare parte din această sumă a fost donată de fraţii s.ing. Nicolae Boe şi ing. Florea Boe, iar sume sub un milion de lei au fost donate şi de numeroşi credincioşi ortodocşi din Igriş. Duminică, 17 aprilie 2005, a avut loc sfinţirea bisericii în urma lucrărilor din anul 2003, de către P.S. Episcop Alexandru Mesianu, de la Episcopia greco-catolică din Lugoj. La sfinţire au participat creştini ortodocşi din Igriş şi câţiva din urmaşii credincioşilor greco-catolici. Până în luna ianuarie 2006, nu s-a făcut un recensământ al credincioşilor greco-catolici. Cimitirul greco-catolic După cum arătam mai sus cimitirul în suprafaţă de 400 stânjeni pătraţi a fost înfiinţat în anul 1890 şi este situat în marginea dinspre sud a localităţii, la circa 500 metri de cimitirul ortodox de la „Câmpul verde”, pe partea dreaptă a drumului nemodernizat care duce spre Sânnicolau Mare. După trecerea bisericii greco-catolice în afara legii, marea parte a credincioşilor uniţi, care au decedat, au fost înmormântaţi în cimitirul ortodox. Lista preoţilor care au slujit în biserica greco-catolică 1. Ioan Creţu apostat 1845 -1871 2. Ştefan Marchiş 1872 -1874 3. Aurel Grozescu 1874 – 1876 4. Ioan Pop 1876 – 1877 5. Luca Fărcaş (Lupaşcu) 1878 -1912 6. Victor Deciu din Cenad administrator parohial 26.02 – 21.04.1912 7. Cornel Başiu administrator parohial 21.04 – 31.12.1912 8. Alexandru Sigartău 1913 – 1934 9. Ioan Fizitea 1934 – 1948 10. Gheorghe Ardelean 2003 – Notă: Cu privire la prenumele preotului Luca Fărcaş, fac precizarea că în lucrarea la care am făcut referire mai sus, prenumele său este cel trecut în paranteză, dar în corespondenţa pe care o poartă acest preot, în anul 1908, cu protopopiatul greco-catolic din Comloşu Mare, toate scrisorile sale sunt semnate cu prenumele Fărcaş. Biserica romano-catolică Conform datelor culese de la Episcopia romano-catolică din Timişoara aflăm că primii locuitori de naţionalitate germană sunt menţionaţi la Igriş în anul 1824. La acea dată erau în Igriş 20 de credincioşi de religie romano-catolică şi erau afiliaţi la biserica din Sânpetru Mare. (9) Din aceeaşi sursă aflăm că în anul 1828 erau în Igriş 23 credincioşi romano-catolici, iar la re-censământul din anul 1900 aflăm că existau 321 credincioşi romano-catolici, din care 289 germani. Biserica romano-catolică a fost dată în folosinţă în anul 1910 şi a fost construită pe strada prin-cipală la nr. 268 pe un teren cumpărat de la Georg Kuhn, care deţinea la acea dată şi terenurile ocupate azi de gospodăriile de la numerele 266 (Peter Kuhn, nepotul lui Georg) şi 267 (Constantin Crista). Biserica a fost construită în stil neo-gotic, având hramul Sf. Fecioare Maria. După anul 1900 populaţia de etnie germană se reduce treptat ca număr, fie prin mutarea lor în localităţi ca Cenad, Lovrin, Periam şi altele, iar mai târziu prin emigrare în Germania. Aflăm că la

recensământul din anul 1930 mai erau în Igriş doar 151 germani, iar în anul 2002 doar 3 germani. Din acest motiv în anul 1990 biserica romano-catolică a fost vândută cultului Penticostal, cu condiţia ca edificiul să fie păstrat în forma arhitectonică originală.. Cimitirul romano-catolic se află în marginea de sud – vest a satului. Alte culte religioase Informaţii despre alte culte religioase, înainte de anul 1900, nu avem. Recensământul din anul 1900, când Igrişul a avut populaţia cea mai numeroasă de la întemeiere şi până în prezent, adică 3582 locuitori, ne prezintă populaţia pe religii şi confesiuni astfel: 2929 ortodocşi, 306 greco-catolici, 321 romano-catolici, 8 reformaţi, 16 izraeliţi şi 2 alte religii. La recensământul din anul 1930 situaţia locuitorilor Igrişului pe religii se prezintă astfel: 2090 ortodocşi, 445 greco-catolici, 173 romano-catolici, 2 reformaţi, 5 evrei, 1 adventist, 28 baptişti, 11 alte religii, 2 fără religie, 3 ne-declaraţi, total 2760 locuitori. Localnicii trecuţi de vârsta de 65 ani cunosc faptul că în Igriş a existat şi Cultul Nazarinean, dar numărul lor a fost mai redus decât al baptiştilor. Casa de rugăciuni a Cultului Baptist a fost, începând din anul 1939, în clădirea de la nr. 618, iar cea a Cultului Nazarinean în clădirea de la nr. 597, cumpărată prin anul 1925, de către Efta Crista (lăptaru), Constantin (Gincu) Merce şi Arcadie Marcoane şi folosită până la autodizolvarea sectei prin anul 1970. În anul 1956 ia fiinţă la Igriş, Cultul Penticostal, folosind ca şi casă de rugăciuni, o parte din casa veche a lui Arcadie Murar (nr.309), pînă în anul 1990, iar apoi cumpără clădirea bisericii romano-catolice. La începutul anului 2006, Cultul Penticostal număra 30 membri, având ca pastor pe ing. Partenie Cionca, absolvent al Facultăţii de Construcţii în anul 1981 şi al Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti, în anul 1998. Cultul Baptist nu are pastor localnic, întrucât numărul membrilor este redus (6 membri). Cimitirele altor culte religioase Cimitirele Cultului Penticostal şi a Cultului Baptist se află în extremitatea sudică a actualului ci-mitir ortodox, iar al Cultului Nazarinean se află în extremitatea sudică a străzii cu numerele 790 -800. Pe teritoriul comunei au fost şi două cimitire evreieşti. Unul alături de cimitirul ortodox din vestul localităţii, lângă casa cu nr.497, de dimensiuni mai mici, iar al doilea în sud vestul satului, la est, şi alături de cimitirul romano-catolic. NOTĂ: În luna iunie 2007, autorul lucrării a vizitat toate aceste cimitire, atât pe cele care sunt în folosinţă cât şi pe cele abandonate. În vechiul cimitir ortodox, din sud-estul satului, nu mai exista nici o piatră funerară în picioare, ci numai una căzută, a răposatei Eva Micşa Galu, decedată în iunie 1904, dar care nu purta semnul crucii, aparţinând probabil de cultul baptist sau nazarinean. În cimitirul greco-catolic nu am găsit nici o cruce, doar un mormânt acoperit cu o placă din beton armat pe care se afla frântă, o cruce din platbandă de fier, cu un Crist aşezat pe cruce. Mormântul se afla în afara perimetrului cimitirului şi din informaţiile primite am aflat că, în acel loc de veci a fost înmormântat un bărbat, care şi-ar fi pus capăt zilelor prin înnec, nefiind permisă înhumarea sa în perimetrul cimitirului. În cimitirul evreiesc situat lângă cel romano-catolic, nu am găsit nici măcar pietre funerare căzute sau rupte. În cimitirul romano-catolic, situat în extremitatea sudică a ultimei străzi din partea de vest a satului am găsit două pietre funerare în picioare, dar ambele cu semnul crucii rupt. Una din aceste pietre funerare este la mormântul învăţătorului german Georg Neiszer, decedat la data de 12 februarie 1925, în etate de 58 ani. În cimitirul ortodox din vestul satului am găsit trei cruci, din care la două semnul crucii era rupt ( La Catiţa Puiu, dec. în 18 iunie 1906, în etate de 53 ani şi la Eva Jebelean, dec. în 28 apr. 1914, născ. în 1895) şi o cruce mare de marmoră a familiei Cionca de pe care am putut nota următoarele: Aici odihneşte iubita şi în veci neuitata noastră soţie şi mamă Lina Cionca, răposată în 19 aug. 1910. A trăit 59 ani. Fie-i ţărâna uşoară şi pomenirea în veci amin! Întristatul soţ Gavrilă Cionca şi Gavrilă, Floriţă, Agatia, Ana, Saveta, Ioan, fii şi fiice.

Foto nr. 1 Un grup de credincioşi în faţa Bisericii ortodoxe române, împreună cu preoţii Virgil Negru şi Iuliu Hălmăgian, la începutul secolului XX.

Foto nr. 2 Biserica romano - catolică Foto nr. 3 Biserica greco – catolică (unită)

Foto nr. 4 Casa de rugăciuni a cultului baptist

Foto nr. 5 Fosta casă de rugăciuni a cultului nazarinean de la nr. 597

Foto nr. 6 Preotul Virgil Negru şi soţia Cornelia

Foto nr.7 Familia preotului Ioan Hălmăgian

Foto nr. 8 Pictorul Filip Matei, aşezat, Foto nr. 9 Locul de veci al pictorului iar în stânga sa este nepotul său din cimitirul Bocşa Montană Partenie Găleancu

Foto nr. 10 Casa în care a trăit pictorul Filip Matei, construită după planul său, în Bocşa, strada Tudor Vladimirescu nr. 82 (Atelierul pictorului s-a aflat deasupra intrării în casă)

Foto nr. 11 Preotul Eftimie Şoşdean Foto nr. 12 Preotul Eftimie Şoşdean şi la începutul carierei prietenul său Octavian Negru, unul din fii preotului Virgil Negru

Foto nr. 13 De la stânga : Partenie Nicolescu, cântăreţ bisericesc (în căruţă), Dionisie Jebeleanu, dr. Ilie Jebeleanu, Eufemia (Fema) Jebelenu, preot Eftimie Şoşdean, Eftimie Brindescu, Ioan Jebeleanu (frate cu Dionisie) şi Ioan Micşa (Băineşti), după o discuţie cu cei doi tineri intelectuali, în casa lui Dionisie Jebeleanu.

Foto nr. 14 Preotul Grigore Vancu şi fiica Foto nr.15 Preoteasa Ana Vancu sa Luminiţa

Foto nr. 16 Preotul greco – catolic Ioan Fizitea (19.10 1900 – 11.06.1976) A servit în biserica „unită” între 1934 – 1948. Datorită interzicerii de către regimul comunist, a cultului greco – catolic, se încadrează cadru didactic la şcoala din Igriş.

Foto nr. 17 Pastorii penticostali, ing. Partenie Cionca (st.) şi Cuzman Cionca (dr.)

Foto nr. 18 P.S. Lucian Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişorii şi diaconii Ioan Radu (în dr.) şi Valentin Boancheş (în st.) în timpul celebrării Sf. Liturghi, în Biserica ortodoxă din Igriş, la data de 12 septembrie 2004.

Foto nr. 19 Cimitirul ortodox din Igriş în Duminica Sf. Apostol Toma ( Sf. Paşti mici) (Fotografie realizată de Emanuel Blaga, Timişoara)

Foto nr. 20 Casa parohială a Parohiei ortodoxe române din Igriş. În planul secund este clă- direa primei şcoli confesionale, iar din anul 1934 a fost sediul casei parohiale ortodoxe.

Foto nr. 21 „Iisus şi Sf. Petru umblând pe mare”, pictură executată de Filip Matei, în anul 1905, în Biserica ortodoxă română din Saravale.