Cap II. CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

- ÎNTRE DORINŢĂ ŞI PUTINŢĂ, ÎNTRE EFICIENŢĂ ŞI INEFICIENŢĂ -

Idei centrale:Membrii CSM trebuie să desfăşoare activitate permanenţă.CSM desfăşoară atribuţii neconstituţionale sau pronunţă hotărâri contrare legii.Magistraţii nu se simt ocrotiţi contra presiunilor.Populaţia nu se simte apărată de eventualele abuzuri ale magistraţilor.

1. CSM – autoritate sau putere?Consiliul Superior al Magistraturii (aici CSM), regândit fundamental prin revizuirea

Constituţiei din 2003 formează, alături de instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public, autorităţile judecătoreşti, astfel cum le numeşte Constituţia României în Capitolul VI, Titlul III.

Practica jumătăţilor de măsură, a confuziilor în ce priveşte definirea unei reale puteri judecătoreşti (specifică tuturor decidenţilor executivi sau legislativi ce s-au perindat pe scena politică românească din 1990 până azi) caracterizează tocmai actualul design constituţional al CSM.

Inconsistenţa logică, în primul rând, a organizării actualului CSM constă în faptul că el cuprinde în alcătuirea sa atât judecători, cât şi procurori.

Atribuţia esenţială a CSM este cea de garant al independenţei justiţiei, concept care este definit de Constituţia României la art. 126 paragraf 1 („Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”). Or, Ministerul Public nu intră în această sintagmă. Concluziile unei astfel de aberaţii juridice sunt evidente:

Pe de-o parte, CSM nu ar garanta decât independenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (aici ÎCCJ) şi a instanţelor judecătoreşti şi deci, nefiind investită constituţional cu garantarea independenţei sau stabilităţii (iarăşi concepte folosite ambiguu de constituant) procurorilor, nu poate să-şi exercite atribuţii în ce-i priveşte pe aceştia.

Pe de altă parte, în continuarea acestui raţionament, faptul că CSM este constituit din judecători, dar şi din procurori, face ca Plenul CSM (format din judecători, dar şi din procurori) să ia decizii discutabile în ce priveşte cariera judecătorilor (propune către Preşedintele României a numirii şi eliberării din funcţie a judecătorilor, promovarea judecătorilor1), în ce priveşte evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor (organizează şi validează concursurile pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor, dispune organizarea concursurilor de către judecători, numeşte comisiile pentru evaluarea activităţii judecătorilor2), precum şi în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor (convoacă adunările generale ale judecătorilor, aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea posturilor pentru instanţe3). Or, prin prevederea unor astfel de atribuţii în sarcina CSM-ului, are loc un

1 A se vedea art. 35 din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată în Monitorul Oficial nr. 827/13 septembrie 2005.2 A se vedea art. 36 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 rep.3 A se vedea art. 37 din Legea nr. 317/2004 rep.

1

amestec inadmisibil în treburile puterii judecătoreşti, pentru că ]n acest fel reprezentanţii Ministerului Public iau decizii esenţiale în ce priveşte puterea judecătorească.

Aşa cum am precizat, acest păcat este unul „adamic”, originar. O revizuire a Constituţiei României va trebui să tranşeze aceste ambiguităţi, fiind necesară o clarificare a noţiunii de „putere constituită în stat”, în sensul că puterea judecătorească nu poate cuprinde elemente ce, prin funcţionare şi organizare, au tipicul unei alte puteri (aici ne referim, desigur, la Ministerul Public).

În aceeaşi logică, CSM nu poate face parte din puterea judecătorească, pentru simplul motiv menţionat anterior că nu înfăptuieşte justiţia. El doar garantează funcţionarea independentă a acesteia.

Această a doua confuzie este întreţinută, se pare, deliberat chiar de CSM. În fapt, CSM confiscă independenţa instanţelor şi judecătorilor prin modul de organizare şi funcţionare, prin atribuţiile pe care şi le atribuie sau care i-au fost atribuite. Spre exemplu, CSM a centralizat deciziile ce se iau în ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor, deşi aceste atribuţii ar trebui să aparţină instanţelor şi doar în măsura în care nu reuşesc să rezolve probleme punctuale, doar atunci, pentru realizarea rolului de garant, CSM ar trebui să intervină. Or, centralizarea excesivă evidentă a deciziilor în ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor creează un clar raport de subordonare între instanţe şi CSM, primele, prin conducătorii săi, fiind nevoite să apeleze la mijloace neadecvate unei independenţe reale pentru a obţine hotărâri favorabile de la CSM. Cu atât este mai aberant cu cât, aşa cum am arătat, conducătorii acestor instanţe, pe acelaşi mecanism al obedienţei sunt nevoiţi să apeleze la procurori, adică la reprezentanţii unei instituţii care nu face parte din puterea judecătorească.

În al doilea rând, membrii CSM creează ei înşişi această confuzie, tot în mod deliberat. În alegaţiile fostului preşedinte CSM, atacurile la adresa lui au fost calificate drept atacuri la adresa justiţiei, într-un joc de imagine aberant4. Pentru SoJust este clar că CSM nu se poate erija în reprezentantul puterii judecătoreşti, din moment ce din structura sa fac parte ministrul justiţiei, procurori şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Dincolo de aceste dificultăţi constituţionale şi legale ce menţin confuzii, complexa componenţă a CSM relevă că acesta ar trebui în realitate să funcţioneze nu doar pentru magistratură, ci şi pentru populaţie: CSM ar trebui să fie interfaţa dintre cetăţeni–magistraţi-puteri publice: pe primii să îi apere de abuzurile magistraţilor, iar pe aceştia din urmă să îi protejeze de presiunile din partea puterilor politice şi sociale. Din monitorizările SoJust privind activitatea CSM se poate desprinde concluzia (tristă) că CSM încă nu îşi îndeplineşte rostul şi rolul constituţional în ce priveşte garantarea independenţei justiţiei.

Mai jos, SoJust relevă constatările monitorizărilor sale privind activitatea CSM:

2. Componenţa CSM2.1. Alegerea membrilor CSM şi a preşedintelui acestuiaAlegerile pentru CSM de la finalul anului 2004 au fost marcate de lipsa unei campanii

electorale adecvate. Majoritatea candidaţilor erau magistraţi care îndeplineau funcţii de conducere (s-au înscris 119 judecători şi 80 procurori, din care 59, respectiv 25 cu funcţii de conducere), ceea ce a constituit o presiune asupra celor care ar fi `îndrăznit` să le fie contracandidaţi, ştiute fiind puterile administrative şi de carieră de până atunci ale conducătorilor de instanţe şi parchete asupra personalului fără funcţii de conducere. Asupra unor candidaţi au fost exercitate şi presiuni directe, relevate la timpul respectiv în mass-media.

4http://www.gandul.info/articol_4369/ presedintele_csm__dan_lupascu__lanseaza_un_atac_furibund_impotriva_ministrului_macovei.html sau http://www.antena3.ro/Lupaşcu,_în_apărarea_CSM_act_6968.html

2

Inexplicabil5, nici fostul CSM, nici cel nou nu au găsit necesar a le analiza însă6. Ar fi fost esenţial ca actualul CSM, tocmai pentru a dovedi transparenţa sa în raport nu numai cu opinia publică, dar chiar şi faţă de cei cărora le garantează independenţa, respectiv judecători, şi pentru a porni la drum liber de orice suspiciuni, să le fi analizat în primele şedinţe de după constituire aceste chestiuni.

2.2. Membrii CSMDincolo de aspectele relevate de presă despre fiecare membru CSM, care nu întotdeauna pot fi

corecte, am încercat sa găsim date despre membrii CSM chiar pe site-ul acestei instituţii. Cel puţin aşa ni s-a indicat la o adresă privind transparenţa trimisă Consiliului: "Consultarea cu atenţie a paginii web a Consiliului Superior al Magistraturii (www.csm1909.ro) vă oferă posibilitatea de a afla ceea ce aţi denumit “biografia profesionala” a membrilor CSM, colectivele si grupurile de lucru din care aceştia fac parte si activităţile desfăşurate"7.

Dar, aşa cum am constatat, dup un an de la numirea lor dintre cei 19 membri în ian.2006 doar 8 aveau CV-uri publicate, în iunie 2006 erau publicate 13 CV-uri, iar la data lansării acestui raport 4 membri CSM (din care doi aleşi) încă nu aveau CV-urile publicate8.

Membrii CSM se simt mai departe reprezentanţi ai instituţiei de unde provin, cu gradul de conducere corespunzător. Nu se receptează ca reprezentanţi ai tuturor9 şi au puţine contacte cu judeţele care nu au reprezentanţi în CSM. Curios, dar laudativ, procurorii din CSM au mai multe vizite în teritoriu decât colegii lor judecători.

Deşi CSM este un organism care numeşte judecătorii şi procurorii în funcţii de conducere, nici unul din membrii acestuia nu au susţinut vreun examen pentru ocuparea vreunei funcţii de acest gen, în general nu au absolvit cursuri de management sau resurse umane, cu toate că 10 dintre ei ocupă funcţii de conducere în sistemul judiciar.

Din CSM fac parte şi doi membri ai societăţii civile, aleşi de către Senatul României din rândul mai multor organizaţii candidate. Din păcate, nu ne este cunoscută activitatea lor din punct de vedere al comunicării cu ONG-urile interesate sau cu opinia publică în general. Oricum, nu au avut nici o ieşire în mass-media de la numire. Ar fi interesant de ştiut dacă se ocupă de responsabilizarea magistraţilor în faţa publicului sau de lipsurile ori îmbunătăţirea culturii juridice la români. Deocamdată, nu putem spune că ei (re)prezintă în CSM opinia societăţii civile. Implicarea ne-magistraţilor în CSM ar trebui să fie mai mare decât permite acum Constituţia: pe lângă exemplul oferit de alte state europene în care numărul acestora se apropie de jumătate din numărul membrilor Consiliului, opinia publicului asupra justiţiei – şi deci a politicii de recrutare, sancţionare etc. a magistraţilor - nu poate fi ignorată. La urma urmei, justiţia se face pentru societate, iar societate trebuie să fie cea care să stabilească regulile justiţiei.

2.3. Conflicte de intereseDeseori, membrii CSM lasă să transpară interesele personale pe care le au in acest organism.

Cel mai flagrant exemplu, pe care la data respectivă SoJust l-a scos în evidenţă10, a fost cazul „Huza”. Faţă acest membru ales s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea unor infracţiuni. Acesta

5 Poate că totuşi o explicaţie ar fi: mulţi din cei care au exercitat respectivele presiuni au fost membri CSM sau apropiaţi ai acestora.

6 sesizările cu privire la desfăşurarea campaniei pentru alegerea in CSM, nelămurirea aspectelor invocate de AMR cu privire la ştersături in unele procese-verbale, presiuni şi ameninţări directe asupra unor colegi/candidaţi, lobby-ul făcut pentru un anumit candidat de către un consilier de preaderare etc.

7 http://www.sojust.ro/forum/viewtopic.php?t=39. 8 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=920302. 9 Dacă membrii CSM nu-i reprezintă pe toţi magistraţii, ci doar pe cei care i-ai ales, rezultă că din aproximativ 240 de

instanţe şi tot atâtea parchete, doar 13 instituţii sunt reprezentate.10 A se vedea http://www.sojust.ro/forum/viewtopic.php?t=25&sid=1d82642f2bbc002b11fe9d14bb4a9b12 şi

http://www.sojust.ro/forum/viewtopic.php?t=31&sid=1d82642f2bbc002b11fe9d14bb4a9b12.

3

a profitat de poziţia pe care o avea şi, în Plenul CSM, cu presa de faţă, a ameninţat că procurorul care o cercetează va plăti şi a atras atenţia judecătorilor la care va ajunge cazul său că nu se poate da o altă soluţie decât achitarea. Cum întreaga carieră a procurorilor este gestionată de CSM, avem motive să credem că acel procuror ar avea mari greutăţi într-o eventuală procedură de promovare sau transfer.

Ce este şi mai grav e că tocmai un membru al CSM, garant al independenţei justiţiei, prin afirmaţiile făcute, din poziţia în care se afla, a adus ştirbire independenţei justiţiei prin previzionarea soluţiei ce s-ar putea da în cauză. Al doilea aspect, la fel de grav în legătură cu acest caz, e faptul că nici unul din membri CSM şi nici CSM în ansamblul său nu s-a delimitat în mod oficial de declaraţiile făcute de acest membru ales în Plenul CSM. Asta, în condiţiile în care CSM ar trebui să aibă o reacţie promptă la orice încălcare a independenţei justiţiei.

Sunt membri CSM în funcţie care nu au depus declaraţii de interese pe site-ul CSM11 sau al instanţelor ori parchetelor de unde provin, sau nu le-au actualizat. O afişare a acestor declaraţii ar fi demonstrat, încă odată, transparenţa acestei autorităţi constituţionale, aspect care se pare că nu este o prioritate pentru CSM. Oricum, obligaţia publicării acestor declaraţii este prevăzută de legea 161 din 2003, iar încălcarea ei constituie abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit.a din Legea 303 din 2004 republicată.

2.4. Noua conducereLa data de 11 ian 2006 a avut loc procedura de desemnare a noii conduceri a CSM. Reamintim

pe scurt desfăşurarea faptelor:Reprezentanţii AMR12, ai SoJust şi ai presei nu au avut acces in sala Plenului, interdicţia

aducându-li-se la cunoştinţă de nişte funcţionari, postaţi în faţa uşii. Monitorul de pe hol, care in mod normal transmite şedinţa era închis.

In timp ce publicul aştepta pe hol, aşa cum s-a aflat ulterior, aspecte relatate parţial şi de presă13, s-a pus in discuţie caracterul public sau secret al şedinţei. Membrii au acceptat caracterul nepublic, fără a vota în vreun fel caracterul secret. Nimeni nu a dorit să candideze, lipsa de responsabilitate a membrilor CSM fiind, astfel, evidentă. Aşa că a fost nevoie să se procedeze la propuneri. Au fost discuţii aprinse, în cadrul cărora s-a afirmat că CSM trebuie condus neapărat de un judecător. Precizarea nu a făcut decât să adâncească conflictul mocnit dintre judecători şi procurori. În orice caz, nici unul din cei propuşi nu au prezentat vreun plan de conducere, deşi li s-a cerut acest lucru cu o săptămână în urmă de către ministrul justiţiei. Publicul a fost acceptat în sală doar la final, pentru anunţarea rezultatului votului noii conduceri14.

Întreaga procedură a suferit de amatorism şi grave carenţe legale, lucru greu de crezut pentru nişte judecători şi procurori cu experienţă. În opinia SoJust, procedura urmata nu a fost corectă, atât timp cât nu a existat o hotărâre de declarare secretă a şedinţei. Astfel, conform art. 24 alin.2, „Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului, cu votul majorităţii membrilor acestuia”; art. 29 alin.1 arată că „Lucrările plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice. Membrii plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice”, iar alin (4) precizează că „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează”.

Şi totuşi, de pe site-ul CSM15 rezultă altceva:- din cuprinsul hotărârii nr. 9 A din 11 ian 2006 aflăm că CSM ar fi decis ca alegerea noii

conduceri să se desfăşoare în şedinţă secretă;

11 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=920304 12 Asociaţia Magistraţilor din România.13 http://www.cotidianul.ro/index.php?id=3593&art=8028&cHash=eb3435dc36 14 dl.Galca - 14 pentru, 2 impotriva, 1 abtinere, 2 nule; dl. Deliorga - 13 pentru, 2 impotriva, 4 nule.15 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0301&pg=33

4

- din hotărârile nr. 10 şi 11 din 11 ian.2006 aflăm numele celor două persoane alese.SoJust afirmă că ne aflăm în faţa unei ilegalităţi, ce ridică semne de îndoială, încă odată, asupra

capacităţii CSM de a fi şi de a se comporta ca o autoritate judecătorească transparentă: în realitate nu a existat un vot asupra procedurii secrete sau publice de urmat. Chiar dacă ar fi fost aşa, toată discuţia asupra procedurii de urmat ar fi trebuit să se desfăşoare potrivit regulii generale, adică în public. Numai dacă s-ar fi decis şedinţă secretă pentru procedura de alegere a Preşedintelui şi Vicepreşedintelui CSM, publicul din sală urma a fi evacuat. Dar, aşa cum am arătat, încă de la începutul dezbaterilor a fost interzis accesul publicului.

Şi modul de numerotare al celor trei hotărâri şi data publicării sunt în favoarea celor afirmate de noi:

- În mod normal, hotărârile se numerotează consecutiv (9, 10, 11 etc). Totuşi, se apelează în practică (neexistând o reglementare legală) la numere însoţite de litera „A” atunci când se uită de o anumită hotărâre, intercalându-se astfel între nouă numere consecutive – în cazul de faţă, 9A apare între 9 şi 10. SoJust afirmă că nici nu poate fi vorba de a „uita” de vreo hotărâre în ziua de 11 ian. 2006, căci au fost pe ordinea de zi doar două aspecte de dezbătut – raportul activităţii din 2005 a CSM şi alegerea noii conduceri;

- Aşa cum reiese din caracterele oferite de adresa URL ale hotărârilor nr. 10 şi nr.11, acestea s-au afişat pe site chiar a doua zi, pe 12 ian. 200616. Pe când hotărârea „uitată”, nr 9A, a fost publicată după mai bine de o lună17; eventuala scuză că ar fi necesitat o motivare minuţioasă nu poate fi primită, din moment ce cuprinsul hotărârii acoperă o singură pagină. În realitate, apariţia hotărârii 9A se datorează unor zvonuri pornite printre magistraţi de contestare în faţa instanţei de judecată a alegerii noilor şefi, generate tocmai de procedura ilegală urmată;

- În fine, în cuprinsul hotărârilor nr. 10 şi 11 nu există nici o menţiune cu privire la caracterul secret al şedinţei de alegere a şefilor, aşa cum ar fi fost normal şi cum se practică de altfel în conţinutul hotărârilor judecătoreşti (şi 10 din cei 19 membri CSM sunt judecători!).

3. Activitatea CSM3.1. Activitatea permanentă a membrilor CSMSoJust apreciază că CSM poate desfăşura o activitate în condiţii optime numai dacă toţi

membrii vor avea activitate permanentă. Acest aspect a fost subliniat şi în Rapoartele Comisiei Europene din oct 2005 şi mai 2006, a fost solicitat de Preşedintele României în şedinţa CSM din 14.12.2005 şi de asociaţiile magistraţilor şi SoJust. Volumul de lucru si multitudinea problemelor cu care se confrunta sistemul judiciar impune lucru continuu, zi de zi. Legislativ, acest lucru este prevăzut pentru membrii CSM care vor ocupa această demnitate după sept. 2005.

În prezent, doar 6 din cei 19 membri au activitate permanentă, şi încă unul şi-a anunţat în cursul acestei luni intenţia de a se permanentiza, dar de la 1 ian. 2007. Dacă pentru cei trei membri de drept şi cei doi reprezentanţi ai societăţii civile această problemă nu se pune, doar puterea exercitată la nivel local şi sumele de bani obţinute din două părţi pot explica de ce 8 membri CSM nu au optat pentru permanentizare.

Interesant este că membri CSM acceptă că mandatul membrilor din următorul CSM va fi permanent, fiind prevăzut de lege (Legea 317/2004 rep.), dar nu consideră că moral şi normal ar fi ca şi ei să adopte un astfel de statut. Se pare însă că tot moral consideră faptul de a obţine două indemnizaţii, de la două locuri de muncă diferite, pentru acelaşi timp fizic consumat! Într-o problemă atât de spinoasă care a generat numeroase tensiuni în cadrul sistemului, SoJust propune membrilor CSM să solicite, nominal, părerea magistraţilor – aceasta ar fi cu adevărat dovada unei reale reprezentări.

16http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_01_2006__2676_ro.pdf şi http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_01_2006__2677_ro.pdf 17 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/21_02_2006__3077_ro.pdf

5

Lipsa activităţii permanente îi împiedică pe membrii CSM să ia cunoştinţă în termen util a conţinutului dosarelor de la fiecare şedinţă sau să gestioneze mulţumitor activitatea Grupurilor de lucru pe care le coordonează, precum şi să îşi desfăşoare în mod calificat activitatea la instanţe şi parchete, unde obligatoriu vor trebui degrevaţi de unele atribuţii. De exemplu, în urma verificării evidenţelor oficiale a Curţii de Apel Bucureşti în prima jumătate o luni ale anului 2006, preşedintele Curţii, membru CSM, nu a participat la nici o şedinţă de judecată.

În aceeaşi logică, CSM a fost criticat în raportul de ţară din mai 2006 al Comisiei Europene despre posibilul conflict de interese, dar şi slaba eficienţă a CSM în condiţiile în care membrii aleşi ai CSM nu aleg să desfăşoare activitate permanentă. Replica Preşedintelui CSM18 la un post de radio, cum că „personalul tehnic al CSM este bine pregătit” vine în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 pentru că nu personalul tehnic ia decizii, ci membrii CSM. De fapt, acest argument, folosit de membrii CSM, tinde să ascundă adevărata (şi trista) realitate: că CSM este cel care deţine adevărata putere judecătorească – astfel ne explicăm faptul că preşedinţii celor mai mari curţi de apel din ţară, membri CSM, au o influenţă covârşitoare în ceea ce priveşte soarta justiţiei în detrimentul instanţelor judecătoreşti şi a judecătorilor înşişi, care sunt împinşi, în mod tacit, să se comporte obedient faţă de aceşti adevăraţi magnaţi ai puterii judecătoreşti.

3.2. Organizare internă şi funcţionareCSM este organizat pe direcţii, întocmai ca şi Ministerul Justiţiei (aici MJ) - ceea ce nu

surprinde, având în vedere prezenţa în CSM a unui număr mare de persoane care au lucrat în MJ. Dar funcţionează pe grupuri de lucru, care în practică sunt neproductive.

Monitorizarea de către SoJust a modului de desfăşurare a unor şedinţe CSM a dus la constatarea unor situaţii care ridică semne de întrebare cu privire la seriozitatea modului în care se tratează cariera magistraţilor: un membru CSM răspunde la telefon cu DA exact in momentul in care se votează şi este considerat ca exprimarea voinţei sale în legătură cu chestiunea supusă dezbaterii; deşi nu există cvorumul necesar, unii membri fiind pe hol, o anumită chestiune se ia în discuţie şi, după ce absenţii revin în sală, li se comunică că au votat cu „se abţin”; un membru CSM afirmă cu nonşalanţă că tocmai a aflat că e conducătorul unui grup de lucru care a întocmit un material care e prezentat la acea şedinţă.

Cât priveşte cvorumul, deseori sunt dificultăţi pentru întrunirea acestuia. La acest fapt contribuie şi lipsa aproape permanentă a procurorului general şi a ministrului justiţiei de la şedinţe, situaţie cu atât mai curioasă din partea acestui membru de drept cu cât nu scapă aproape nici o ocazie de a critica CSM. Pentru că procurorul general, preşedintele ICCJ şi ministrul justiţiei fac parte din CSM în calitate de reprezentanţi ai instituţiilor, SoJust propune modificarea legislaţiei pentru a permite acestora să fie înlocuiţi la şedinţele CSM.

Şedinţele CSM sunt mult prea lungi19, durând câteodată şi 12 ore. Dosarele sunt date membrilor spre consultare cu maxim 12 ore înainte de şedinţă şi cei mai mulţi le consultă chiar în timpul şedinţei. De multe ori se încalcă legea prin suplimentarea ordinii de zi (care, potrivit legii, trebuie publicată cu 3 zile înainte).

Pentru a elimina parte din aceste disfuncţionalităţi, ar fi de dorit ca şedinţele să fie transmise în direct, sala de şedinţă ar trebui să fie mare, cu public de jur împrejur, magistraţii invitaţi să ia parte la dezbaterile ce îi privesc.

18 http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060518_judecatori_csm.shtml.„Consiliul Magistraturii lucrează în plen şi în secţii dar nu zilnic pentru că noi avem un aparat tehnic destul de bine pus la punct care a început să funcţioneze la parametri normali. Acest aparat tehnic poate să furnizeze tot ceea ce este necesar pentru că lucrările Plenului şi lucrările Curţilor să se desfăşoare în condiţii normale”.

19 Una dintre cele mai lungi şedinţe ale Plenului CSM, din 13 iul 2006, a avut nu mai puţin de 62 puncte de rezolvat. La astea se adaugă şi alte 13 puncte de la secţii

6

Lucrările CSM sunt pregătite de un întreg aparat tehnic. Membrii CSM au căzut însă pradă birocraţiei. Sunt supuse dezbaterii membrilor CSM fel de fel de cereri, care în mod normal sunt de competenţa şefului instituţiei administrative. De exemplu, prin cererea din 1.02.2006, SoJust a cerut numele tuturor magistraţilor detaşaţi, cu instituţia beneficiară şi perioada detaşării. In loc ca Secretarul General/Şeful CSM să dispună întocmirea răspunsului de către Direcţia de Resurse Umane, cererea SoJust s-a introdus pe ordinea de zi a Plenului din 16.02, după ce Direcţia de Legislaţie (159/L) şi Direcţia de Resurse (1283/DRUO) au trebuit să întocmească câte o notă; după ce în mod nelegal şi practic inutil s-a aprobat de Plen, cererea a fost înaintată direcţiei competente şi în final a fost comunicat răspunsul.

Or, Plenul şi secţiile CSM trebuie să se preocupe doar de cariera magistraţilor, nu de chestiunile administrative ale instituţiei CSM. Şi nici de alte categorii de personal din sistemul juridic.

3.3. CSM – atribuţii neconstituţionaleCSM a fost instituit ca un organism menit să gestioneze cariera magistraţilor – judecătorii şi

procurorii. Născut din fondul luptei dintre magistraţi şi foşti miniştri ai justiţiei, CSM i-au fost date prin lege atribuţii care nu sunt conforme cu scopul său descris în legea fundamentală: unele atribuţii ale sale ţin de administrarea justiţiei (ex. statistica judiciară, evaluarea sistemului judiciar, raţionalizarea instanţelor) care ar trebui să fie doar apanajul MJ, altele vizează categorii profesionale ce nu pot ţine în nici un caz de CSM.

Astfel, constatăm că s-a acordat prin lege CSM-ului competenţă şi asupra personalului auxiliar din instanţe şi parchete, de asemenea Şcoala Naţională de Grefieri şi recrutarea acestora e în competenţa CSM. Iată ce dezbate Plenul CSM, săptămânal: transformarea unor posturi de grefieri cu studii superioare”20; transformarea unor posturi de funcţionar public din statul de funcţii21; suplimentarea statului de funcţii cu câte un post de şofer22; transformarea unui post vacant de paznic23.

Or, instituţia se numeşte Consiliul Magistraturii, nu al Sistemului Judiciar. Personalul auxiliar este destinat să asigure funcţionarea administrativă a justiţiei, fără a înfăptui el însuşi justiţie24. Cel mai ciudat lucru în această privinţă este statutul aşa-numiţilor grefieri-informaticieni: aceştia depind funcţional de Ministerul Justiţiei, administrativ de şeful instanţei/parchetului, iar cariera lor depinde de CSM care le reglementează intern profesia.

3.4. CSM se transformă în…MJCSM este o autoritate judecătorească constituţională. Lucrând strict pentru justiţie, ne-am fi

aşteptat la o structură diferită de cea a instituţiilor administrative; din păcate, ea copiază structura de organizare a MJ. Aceasta, împreună cu atribuţiile de multe ori care se suprapun între aceste două instituţii, duce la concluzia că sistemul judiciar din România are o conducere bicefală: MJ şi CSM. Nu numai că CSM a copiat structura MJ, dar a şi luat oameni din acesta. În 24-25 ian 2005, peste 60 de persoane s-au transferat în CSM în baza unui concurs de dosare (?!). Şi, imediat după finalizarea procedurilor, a apărut şi regulamentul de angajare a acestui personal (hotărârile 30 şi din 2 feb 200525).

Şi, ca orice instituţie administrativă, CSM devine tot mai birocratic: comunicarea cu exteriorul este din ce în ce mai slabă, greşelile din interior nu sunt asumate. Se preferă delegarea unor persoane în staff-ul tehnic de conducere, ceea ce naşte bănuiala că se doreşte de către conducerea CSM numirea unor oameni de încredere. Delegarea se face direct de către preşedintele CSM, în baza unei

20 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/05_06_2006__4555_ro.doc (pct.8).21 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/05_06_2006__4555_ro.doc (pct 6).22 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/13_06_2006__4713_ro.doc (pct 14).23 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_09_2006__5827_ro.doc (pct.7).24 În funcţiile de actualele atribuiţii, CSM ar trebui să poarte denumirea `Consiliul Superior al Magistraturii şi

Personalului Auxiliar` sau `Consiliul Superior al Sistemului Judiciar`.25 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/22_09_2005__511_ro.pdf şi http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/22_09_2005__514_ro.pdf

7

împuterniciri dată de Plen26, hotărâre însă care nu are fundament legal, fiind în contradicţie cu art. 63 din Legea nr. 317/2004 rep., ce prevede că în posturile de conducere nu pot fi numite persoane decât de Plen, fără să fie reglementată procedura delegării. Or, fiind norme de ordine publică, Plenul nu poate deroga de la dispoziţiile legii organice (este înfrânt, astfel, principiul ierarhizării normelor juridice: o hotărâre a Plenului CSM, care ar trebui să fie dată în aplicarea legii, excede cadrului dat de Legea nr. 317/2004).

În prezent, din 15 posturi de conducere ocupate, 10 sunt deţinute de către delegaţi de luni de zile (8 sunt magistraţi) - posturi pentru care nu s-a anunţat vreun concurs până azi, ceea ce a creat impresia că la CSM se scot posturile la concurs când o anume persoană este avută în vedere sau, din când în când, se scot acele posturi pe care nu le vrea nimeni. Poate că astfel se explică, prin intermediul şefului „pus” la Serviciul sinteze, competent în ceea ce priveşte desfăşurarea şedinţelor CSM, de ce în şedinţele CSM se decide una, iar în hotărârile redactate apare alta.

De exemplu, în şedinţa de secţie a judecătorilor din 21 iunie 2006, la pct. 9 din ordinea de zi27

figura o transformare de posturi, ceea ce s-a şi votat în secţie; dar, la redactarea hotărârii, s-a realizat că într-o astfel de problemă competenţa aparţine Plenului, astfel că această chestiune nu mai apare în ordinea de zi soluţionată (procesul-verbal al şedinţei) a secţiei28, ci a fost trecută pur si simplu în ordinea de zi soluţionată de la Plen, ca penultimul punct, nr.2429, hotărârea redactându-se ca şi cum ar fi fost luată de către Plen30. Probabil, s-a considerat că este o problema minoră pentru care nu este atât de importantă merită a fi recunoscută eroarea, şi să fie repusă în discuţie, dar acest mod de a proceda este un semnal că lucrurile nu funcţionează cum ar trebui în circuitul post-decizional.

CSM se transformă din garant al independenţei justiţiei în administrator al ei, asumându-şi atribuţii care nu ţin de natura acestei instituţii. De exemplu, recent a fost finalizată „Culegerea CSM de jurisprudenţă a curţilor de apel`. Or, aceasta ar fi trebuit realizată de ÎCCJ, adică de deţinătorul real al puterii judecătoreşti şi nu de CSM. CSM ar trebui sa se preocupe doar de „Culegerea in materie disciplinară”, căci aceasta intră într-adevăr în atribuţiile sale. De asemenea, din Raportul privind activitatea CSM pe anul 2005 aflăm că CSM `realizează trimestrial studii privind problemele de drept care au primit interpretări neunitare; centralizează numărul si materiile de drept in care instanţele promovează cereri pentru exercitarea recursului in interesul legii` – la fel, in felul acesta se preiau atribuţii ale Ministerului Justiţiei şi ale Parchetului de pe lângă instanţa supremă.

În fine, la toate aspectele invocate mai sus, plus autoritatea asupra personalului auxiliar, dacă mai adăugăm şi că CSM a solicitat ca bugetul instanţelor să treacă de la Ministerul Justiţiei la el (şi nu la ÎCCJ, cum prevede Legea nr. 304/2004 rep. începând cu data de 01.01.2008), practic CSM va deveni…un minister al justiţiei. Încă unul.

Toate aceste activităţi paralele consumă inutil energia CSM; care, astfel, nu-şi poate realiza rolul de garant al independenţei justiţiei.

4. Aparatul CSM4.1. Staff-ul tehnic al CSMOdată ajunşi membri CSM, reprezentanţii magistraţilor par a nu mai ţine cont de alegători. Cu

toată opinia negativă a mass-media şi opoziţia deschisă a unor magistraţi, în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct au fost aleşi pe data de 17.01.2005 doi magistraţi controversaţi (dl. jud. Popa şi dl. proc. Picioruş). Dintre aceştia, primul a fost revocat după doar patru luni, pe 26.05.2005, pe criteriul lipsei aptitudinilor manageriale31; datorită haosului existent in instituţie,

26 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/03_11_2005__1626_ro.pdf. 27 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/16_06_2006__4819_ro.doc28 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/23_06_2006__4857_ro.doc29 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/23_06_2006__4855_ro.doc30 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/07_07_2006__5298_ro.pdf31 Aptitudini care ar fi trebuit verificate înainte, nu după numire!

8

următorul magistrat numit pe 08.06.2005 nu a rezistat decât două luni; în fine, al treilea a fost numit pe 23.11.2005, dar nu a fost ajutat de un secretar general adjunct, căci precedentul a demisionat in ian. 2006. Membrii CSM au preferat în locul unei discuţii deschise cu acesta sau al revocării din funcţie să nu îi mai prelungească detaşarea, ceea ce l-a obligat pe secretarului general să demisioneze de îndată, în şedinţa din 21 iunie 200632. În prezent CSM funcţionează fără secretar general şi adjunct numiţi.

În continuare, această structură a fost completată cu judecători şi procurori detaşaţi. Până în prezent sunt aprox 50. Nu avem nimic cu folosirea acestor profesionişti în instituţiile judiciare, dar aceasta ar trebui să se întâmple numai în domeniile în care îşi pot oferi expertiza. În afară de direcţii precum cea de legislaţie, nu vedem alte domenii în care ar fi necesară prezenţa unor magistraţi. S-a ajuns astfel ca directorii să fie magistraţi, subordonaţii să fie magistraţi şi toţi să îndeplinească atribuţii pe care le pot îndeplini simpli funcţionari. Deşi art. 63 alin. 3 din Legea nr. 317/2004 rep. prevede expres că magistraţii pot fi detaşaţi doar în funcţii de specialitate juridică, în CSM sunt şi magistraţi care întocmesc adrese simple sau fac copii xerox, împart mapele de şedinţă sau strâng buletinele de vot. Or, magistratul e un produs de lux, durează mult până se formează şi nu are rost sa fie pus sa facă muncă de secretariat sau chiar mai rău. Mai mult, prin acest mecanism de subordonare administrativă a magistraţilor altor magistraţi este de gândit dacă nu se încalcă nu numai principiul independenţei, ci şi interdicţia constituţională prevăzută de art. 125 alin. 3 din Constituţia României, care prevede că funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată. Un text similar prevede Constituţia şi pentru procurori (art. 132 alin. 2).

Ţinem să subliniem că această practică nu se întâlneşte doar la CSM, ci magistraţi detaşaţi sunt întâlniţi şi la alte autorităţi publice: Ministerul Justiţiei, Secretariatului General al Guvernului, Cancelaria Primului Ministru, Ministerul Afacerilor Externe. În condiţiile în care lipsa de personal din instanţe şi parchete este una acută, această practică îi încarcă cu cauze şi mai mult pe judecătorii şi procurorii din instanţe şi parchete care nu au avut „şansa” unei detaşări în alte instituţii.

În al doilea rând, datorită acestor detaşaţi pe posturi de consilier juridic asimilat magistraţilor, s-a ajuns la un dezechilibru din punct de vedere al salarizării. Astfel, asimilaţii trec într-o treaptă de salarizare superioară prin simplul efect al trecerii timpului, fără examen ca în cazul magistraţilor din instanţe şi parchete. Ceea ce face ca un judecător de la Judecătorie cu vechime de 6 ani în sistem, odată ce e detaşat în CSM sau în Ministerul Justiţiei, să primească salariul unui judecător de curte de apel (6 ani fiind vechimea necesară pt. a trece în treapta superioară de salarizare)! Nu în ultimul rând este de relevat că la salariul, astfel mărit, se adaugă diurne, decontare de deplasări etc, aşa încât venitul unui magistrat detaşat ajunge la dublul sumei pe care o primeşte cel care îşi desfăşoară zilnic activitatea de judecător sau procuror.

Ca organizare, mai semnalăm un aspect negativ: nu există cea mai importantă şi necesară structură – există birou de relaţii cu presa, birou de relaţii cu publicul, dar nu există un birou de relaţii cu magistraţii. Aceştia, in ţară, nu ştiu cărui departament să se adreseze. De altfel, CSM pare mai degrabă interesat de relaţia cu mass-media decât de relaţia cu magistraţii.

4.2. Inspecţia Judiciară Numele inspectorilor din această structură de temut nu apar nicăieri. Din datele adunate de noi,

rezultă că 25 de inspectori provin de la instanţe sau parchete bucureştene şi doar 7 din afară. Nu se prevede nicăieri o incompatibilitate a inspectorilor de a efectua cercetări chiar la instanţele sau parchetele de unde provin.

Potrivit legii, o astfel de funcţie se ocupă prin concurs. Nu există până în prezent nici o persoană încadrată conform acestei modalităţi. O modalitate secundară de ocupare este şi cu magistraţi detaşaţi, dar de nicăieri nu rezultă că aceştia nu ar trebui să dea acel concurs. În orice caz, CSM procedează la intervievarea candidaţilor, şi doar la ultima examinare, din iunie 2006 pare că s-au folosit criterii

32 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/28_06_2006__4896_ro.pdf

9

comune de notare. În rest, au fost aduşi în Inspecţie probabil persoane cunoscute anterior de membrii CSM.

Rolul Inspecţiei este şi acela de a verifica aspectele relevate de mass-media. Dacă există o monitorizare atentă pe presa centrală, nu există monitorizare pe TV şi Radio, unde aspectele relevate despre magistraţi sunt uneori mult mai acerbe decât cele apărute în presa scrisă.

Inspectori Judiciari folosesc detaşarea în CSM ca o rampă de promovare, aflându-se în evident conflict de interese: doi membri din Inspecţia Judiciară, inclusiv şeful acesteia, candidează în septembrie 2006 pentru a deveni judecători la ICCJ. În plus, şeful Inspecţiei este numit ilegal în această funcţie, după cum vom arăta mai jos.

5. Hotărâri ale CSMCăutarea hotărârilor CSM este foarte dificilă. Dacă se doreşte găsirea unei hotărâri cu privire la

un anumit aspect sau legat de o anumită persoană, acest lucru este imposibil, căci nu există un sistem de căutare electronică şi nici un opis al acestora. SoJust pune pe site-ul său, la dispoziţia celor interesaţi, un astfel de opis al hotărârilor pronunţate de Plen până în prezent33 (ceea ce ar fi trebuit să facă cei care sunt plătiţi pentru asta, au făcut pro bono membrii SoJust).

Ca o observaţie generală, ar fi normal ca în hotărârile care nu sunt luate în unanimitate să se specifice numărul celor care au votat pentru, contra ori s-au abţinut; cei care au o altă opinie decât majoritatea ar trebui să îşi motiveze opiniile separate. Interesant este că hotărârile, atât ale Plenului, cât şi ale secţiilor, sunt semnate doar de preşedinte sau vicepreşedinte, deşi orice hotărâre ar trebui semnată de cei care o adoptă. Există o reglementare – art. 7 alin.4 lit.e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM potrivit căruia Preşedintele semnează actele emise de plen, dar nu credem că această dispoziţie se poate referi la hotărâri, ci doar la comunicate, adrese.

Analizând hotărârile CSM, în marea majoritate publice pe site-ul CSM34, am constatat o mulţime de nereguli, de neacceptat pentru membrii CSM care sunt magistraţi în majoritate şi deci ar fi trebuit să fie obişnuiţi cu modul de aplicare a legii, de redactare şi de publicare a unor hotărâri. Astfel, am remarcat:

a) hotărâri ilegaleSunt hotărâri adoptate de CSM care contravin fie legilor, fie regulamentelor.De exemplu, Regulamentul de transfer, delegare, detaşare a magistraţilor adaugă la lege: în art 9

se menţionează: „Detaşarea judecătorului sau a procurorului poate înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detaşarea ori a judecătorului sau procurorului detaşat. Detaşarea poate înceta şi la solicitarea motivată a preşedintelui instanţei sau a conducătorului parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul în cauză”.35 Practic, s-a reintrodus în mod ocolit avizul şefului la detaşare, la care se renunţase în mod expres prin Legea 275 din 2005. Şi deja au avut loc încetări de detaşări în aceste condiţii36.

33 …………………………………….SOJUST34 Nu şi publicate în `Buletinul Oficial al CSM`, aşa cum obligă legea încă din anul 2004!35 Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea

judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător publicată în M.Of. nr. 329 din 12 aprilie 2006.

36 Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, a hotărât încetarea detaşării doamnei judecător AT la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi revenirea acesteia la Judecătoria Târgu Mureş. http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/28_07_2006__5438_ro.doc (pct.11).

10

Detaşarea se poate dispune pe minimum 6 luni, până atunci poate fi vorba doar de delegare. Cu toate astea, CSM a detaşat prin Hotărârea nr. 157 din iunie 200637 o persoană pentru o perioadă de 2 luni şi jumătate. O observaţie: persoana a fost detaşată chiar la CSM.

Un alt tip de hotărâri nelegale sunt cele retroactive. Astfel, pe 1 iunie secţia de judecători decide prin hotărârea nr.182 din 01.06.2006 delegarea în funcţia de conducere a unui preşedinte de curte începând chiar cu acea dată38. În şedinţa din 28 iunie se reia în discuţie această hotărâre, se revine asupra ei şi se decide că delegarea începe pe …1 mai39. Desigur, nici nu poate fi vorba de îndreptarea vreunei simple greşeli materiale.

În şedinţa din 5 sept. 2006 Secţia de Judecători din CSM a dat cele mai multe hotărâri retroactive: 5 judecători au fost delegaţi în funcţia de preşedinte şi altor 5 li s-a prelungit delegarea începând cu o lună sau chiar cu 2 luni mai înainte de a se da hotărârea40.

Unele hotărâri vizează acelaşi lucru dar cuprind soluţii diferite: de ex, procurorul M. formulează cerere de transfer de la Parchetul MN. Pe 1 iunie, CSM îi aprobă cererea şi dispune transferarea de la MN în localitatea TC începand cu 15 iunie41. După o lună însă, la 13 iulie, acelaşi procuror este transferat tot din MN, la un alt parchet42. Si, tot în această ultimă hotărâre, se menţionează că au fost numiţi procurori în funcţii de conducere, dar s-a a invocat temeiul de la numirea judecătorilor (art. 48 in loc de 49 din lege). Ne întrebăm, pe bună dreptate, la ce parchet se va duce procurorul M. pentru a-şi desfăşura activitatea.

Dintr-o altă hotărâre, aflăm că un transfer se acordă pentru că părinţii procurorului petent sunt bătrâni şi bolnavi. Ne întrebăm dacă nu cumva o astfel de menţiune intră în categoria datelor personale şi nu ar fi trebuit relevată43.

În orice caz, se simte nevoia unei căi de revenire asupra hotărârilor CSM, gândită ca o cale de atac internă. Ele nu pot avea autoritate de lucru judecat, ca urmare trebuie să exista o procedură de reexaminare/revenire, dar condiţiile trebuie arătate în mod expres în lege.

b) hotărâri arbitrariiSoJust a identificat situaţii în care activitatea CSM a fost supusă arbitrariului.Astfel, deşi SoJust a atenţionat CSM44 că nu dispune de criterii pentru departajarea candidaţilor

în vederea promovării la ÎCCJ a judecătorilor care îndeplinesc toate condiţiile legale, CSM a procedat de exemplu, la concursul din august 2005 la respingerea a 28 de persoane fără a li se indica punctele din cariera lor care nu corespund cerinţelor. Acest aspect a condus la situaţia ca unii candidaţi respinşi în octombrie să poată fi admişi la o următoare sesiune, în noiembrie 2005.

Votul fiind secret, aceste criterii nici nu contează în cele din urmă. Pentru transparenţă totală şi asumarea cu adevărat a responsabilităţii, SoJust propune membrilor CSM să renunţa la ocrotirea constituţională constând în secretizarea votului lor.

c) hotărâri inconsecventeLipsa de consecventa a CSM se manifestă în hotărâri luate asupra cărora revine ulterior.

37 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/04_07_2006__5172_ro.pdf38 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/15_06_2006__4780_ro.pdf 39 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/30_06_2006__5004_ro.doc (pct.6).40 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/06_09_2006__5778_ro.doc 41 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/04_07_2006__5194_ro.pdf 42 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/21_07_2006__5419_ro.pdf 43 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/21_07_2006__5417_ro.pdf. Respectarea legii 677 din 2001 cu privire la

ocrotirea datelor personale este nerespectată de CSM şi în privinţa concursurilor organizate prin INM, fiind relevat numele procurorului sau judecătorului şi notele obţinute.

44 http://www.sojust.ro/content/comment.php?comment.news.11.

11

Astfel, prin hotărârea nr. 306 din 17 august 200545 s-a aprobat Regulamentul privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi procurorilor stagiari. Potrivit art. 43, acesta se aplica în mod corespunzător personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri. Ulterior, prin Hotărârea CSM nr. 446 din 12 oct 200546 s-a dispus să se aplice şi pentru personalul din Institutul Naţional de Criminologie. După o lună însă, această din ultimă hotărâre fost abrogată prin Hotărârea CSM 55 din 23 nov. 200547. Şi toate astea au avut loc în timpul unui concurs de capacitate, aflat în desfăşurare!!!

Sunt necorelări între INM şi CSM. Astfel, pentru magistraţii recrutaţi în condiţiile art. 33 din Legea 303 (5 ani vechime în muncă juridică), se prevede necesitatea efectuării unui stagiu de formare în primele 6 luni. INM susţine că CSM a fost de acord la 30.11.2005 ca în această perioadă respectivii să nu participe la şedinţe/efectuarea actelor procedurale. Ca urmare, INM a transmis această decizie a CSM. Dar pe prin Hot. 13 din 18.01.2006 Plenul CSM a stabilit că aceste persoane pot participa, mai înainte de finalizarea cursului de 6 luni. Pe 16 feb s-a discutat această posibilă contradicţie. Deci, o problemă a fost dezbătută de 3 ori.

Am sesizat hotărâri date în mod vădit pe considerentul conflictului cu ministerul. După ce iniţial, pe 14 iunie, se respinge cererea ministerului de detaşare la această instituţie a unui judecător, motivul respingerii fiind „necesitatea asigurării unei bune funcţionări a instanţelor judecătoreşti”48, după o săptămână aceeaşi persoană şi pe baza aceloraşi documente este detaşată la … CSM49. Pe 1 iunie se respinge detaşarea unui judecător de la o instanţă la minister pe acelaşi considerent, al volumului mare de activitate la instanţă50; după o lună, detaşarea este totuşi admisă, chiar la aceeaşi instituţie51.

d) hotărâri „stranii”Prin hotărârea nr. 71 din 3 august 2005 a secţiei de judecători, se constată că la Judecătoria S.

este un post de execuţie vacant, astfel că se aprobă transferul judecătorului ACV de la Judecătoria B. începând cu 1 septembrie 2005. Hotărârea se publică pe 08.11.2005, deci la 3 luni după adoptare şi la 2 luni după ce trebuia să îşi producă efectele52. Dar, ea nu este pusă în aplicare, astfel că judecătorul a rămas mai departe la B., unde a judecat fără însă a mai avea dreptul. Şi chiar se înscrie la concursul pentru numire în funcţia de preşedinte la Judecătoria B., dosarul fiindu-i acceptat fără rezerve53! Totuşi, judecătorul renunţă la concurs şi nu se mai prezintă la prima probă54. Pentru acoperirea disfuncţionalităţii, erau posibile două soluţii: o revenire asupra hotărârii 71, cum că din eroare s-ar fi aprobat cererea de transfer sau: la începutul anului 2006, judecătorul formulează cererea de detaşare, evident fictivă, de la S. la B., care se aprobă de patru organisme, toate judiciare!!!: colegiul de conducere la Judecătoriei B., al Tribunalului M., al Curţii de Apel C. şi, în fine, se aprobă de CSM prin Hotărârea nr. 66 din 16 mart.2006, dar (atenţie!) cu aplicare retroactivă de la 1 septembrie 2005.

Mai semnalăm un caz, când se începe o procedură, dar se finalizează o alta. Astfel, postul de Şef Inspecţia Judiciară devenea vacant în februarie 2006. În loc să fie scos la concurs pentru a permite confruntarea între mai mulţi candidaţi, s-a preferat o procedură rapidă, delegarea în funcţie, care nu putea fi decât temporară. Candidatul „unic” îşi exprimă în scris acordul pentru delegare (!), Plenul

45 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/26_09_2005__805_ro.pdf46 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/03_11_2005__1663_ro.pdf 47 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/15_12_2005__2497_ro.pdf48 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/04_07_2006__5151_ro.pdf (pct.1)49 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/30_06_2006__4970_ro.pdf (pct.2)50 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_06_2006__4703_ro.pdf (pct.1)51 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/13_07_2006__5338_ro.pdf (pct.2)52 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/08_11_2005__1780_ro.pdf53 http://www.inm-lex.ro/file.php?FileID=96854 http://www.inm-lex.ro/file.php?FileID=979

12

CSM în 23 febr. 2006 votează delegarea după cum reiese din procesul verbal al şedinţei55 , însă din hotărârea redactată nr. 131 din 2006 rezultă numirea şi nu delegarea în acea funcţie56, ceea ce nu putea avea loc decât printr-un concurs (mai mulţi candidaţi, plan management etc.). Ceea ce înseamnă că postul a fost ocupat definitiv; dar, printr-o procedură ilegală – şi asta chiar de şeful Inspecţiei Judiciare a CSM.

e) hotărâri nemotivateDe asemenea, deşi legea obligă CSM la motivarea hotărârilor, SoJust a identificat o serie de

decizii nemotivate juridic. Sunt situaţii când în cuprinsul hotărârii efectiv nu apar motivele reţinute de membrii CSM atunci când decid anumite aspecte57. Cel mai grav este când de întâmplă aşa ceva în procedura de promovare a judecătorilor la ICCJ, neştiind ce anume au deosebit un magistrat refuzat de cel admis58.

Procedura de primire a unui candidat în magistratură e deosebit de importantă. Orice hotărâre a CSM trebuie motivată, şi cu atât mai mult o decizie prin care un candidat este înlăturat din competiţia pentru numirea în magistratură. Astfel, MCA a trecut cu bine de probele de examinare teoretică, de proba medicală, şi apoi este respinsă de secţia de procurori a CSM prin hotărârea nr. 99 din 13 aprilie 2006 pe considerentul că nu ar întruni condiţia bunei reputaţie59. Nu există însă nici o menţiune cu privire la ce este buna reputaţie, cum se contabilizează şi care sunt faptele comise de MCA ce o fac nedemnă de profesiune de magistrat.

Sunt hotărâri, poate mai simple, care se iau de către membrii CSM fără nici un fel de dezbatere prealabilă în şedinţă. Nu ne explicăm care vor fi motivele ce se vor reţine în hotărâre în astfel de situaţii.

f) hotărâri motivate cu mare întârziere sau nepublicateCele mai multe deficienţe în legătură cu acest aspect s-au înregistrat în anul 2005. De exemplu,

hotărârea nr. 100 A din 16 martie 2005 privind acordarea unui aviz de transformare posturi a fost publicată după 11 luni, pe 15 februarie 200660. Hotărârea nr. 108 din 23 martie 2005 interesând concursul de definitivare în funcţii ajunge mai repede să fie publicată în Monitorul Oficial, pe 12.04.2005, decât publicată pe site unde ajunge pe 23 septembrie 200561. De altfel, majoritatea hotărârilor din 2005 sunt publicate după 4-6 luni de la data adoptării. Sunt însă hotărâri care nici acum, după un an de zile de la adoptare, nu sunt încă publicate – de ex, hotărârile Plenului CSM nr. 82, 89, 105 şi 106 din martie 2005, nr. 181, 182, 228 şi 239 din mai 2005, nr. 375 şi 389 din sept. 2005 etc. Am găsit şi decizii publicate doar în parte: de ex, Decizia Preşedintelui CSM nr.36 din 11.08. 2005, din care nu este afişată decât pagina a doua62.

Această deficienţă majoră s-a îmbunătăţit simţitor în anul 2006, când în general hotărârile sunt publicate după o lună. Am constatat însă că şi aici sunt hotărâri nepublicate, deşi au trecut peste 6 luni de la adoptare – de ex, hotărârile Plenului CSM 90, 91, 141, 142 din feb.2006, nr.180 din martie 2006, nr.281, 304, 329 din aprilie 2006 etc63., sau hotărârea secţiei de judecători nr.81 din 6 apr.2006. Cât priveşte deciziile secretarului general al CSM, pe anul 2006 este publicata doar o singură decizie, nr.

55 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/27_02_2006__3120_ro.doc (pct. 3).56 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/08_03_2006__3383_ro.pdf.57 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/25_10_2005__1518_ro.pdf 58 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/01_11_2005__1594_ro.pdf 59 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/19_04_2006__4050_ro.pdf.60 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/15_02_2006__2984_ro.pdf 61 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/23_09_2005__597_ro.pdf 62 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/18_11_2005__2125_ro.pdf63 50 de hotărâri ale Plenului CSM din anii 2005 şi 2006 nu erau publicate la 15 aug.2006.

13

11964. În fine, nu este disponibilă nici o hotărâre in materie disciplinară65, ci de peste un an de zile apare menţinea „informaţiile urmează a fi introduse”66.

În prezent, aproximativ 100 de hotărâri ale CSM sunt contestate în faţa instanţei, de magistraţi sau de societatea civilă. Nu spunem să toate sunt ilegale, dar multe din ele nu conving.

g) hotărâri ineficientePrin Hotărârea nr. 71 din 9 martie 200567 a Consiliului Superior al Magistraturii s-au stabilit

reguli generale aplicabile programelor de repartizare aleatorie a cauzelor, de natură a rezolva situaţiile ivite pe parcursul soluţionării cauzelor şi care ar putea afecta elementele esenţiale ale distribuirii aleatorii a dosarelor. A fost reglementată şi rezolvarea situaţiilor incidentale pe parcursul derulării proceselor, cum ar fi repartizarea dosarelor în cazul recuzării, abţinerii, lipsei temporare a judecătorului etc. S-a instituit, ca regulă, repartizarea informatizată a cauzelor, iar în subsidiar repartizarea manuală, după sistemul ciclic. În vederea autonomizării instanţelor şi creşterea puterii judecătorului de a-şi stăpâni propria şedinţă, este necesar ca prin sistemul aleatoriu de împărţire a dosarelor să fie determinat automatizat doar completul de judecată, nu şi termenul. Astfel, odată indicat judecătorul, acesta va prelua dosarul şi în funcţie de urgenţa de soluţionare a cauzei, de timpul necesar pentru a studia cauza şi de propria încărcătură cu dosare acesta va fixa termenul de judecată.

O situaţie deosebită este în legătură cu apărarea reputaţiei profesionale a magistraţilor, unde reacţia CSM la atacurile contra judecătorilor şi procurorilor trebuie să fie imediată. Astfel, unui judecător candidat la un post de conducere acuzat de către un parlamentar local de legături politice, i se soluţionează pozitiv cererea de apărare a reputaţiei formulată în martie, de abia după 3 luni68. Dar, în afară de un comunicat pe site-ul CSM, nu s-a mai întâmplat nimic.

Sau, la o autosesizare din presă despre eventualele abuzuri ale unui magistrat, CSM ajunge la concluzia că, fiind o cauză în curs de soluţionare, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate exprima puncte de vedere, fiind interzisă imixtiunea în activitatea judecătorilor care decid potrivit legii69. Asta după nu mai puţin de 7 pagini de prezentare a situaţiei de fapt, absolut inutile.

Sunt atacuri recente la adresa justiţiei cărora CSM nu a răspuns deloc - celor două persoane în vârstă trimise la închisoare pentru neachitarea unor amenzi penale după ce au fost condamnate definitiv pentru comiterea infracţiunii de tulburare de posesie în formă agravată şi au fost păsuite timp de un an pentru plata amenzii deşi legea prevede doar 3 luni70, sau al femeii însărcinate închise pentru neplata pensiei de întreţinere după repetarea faptei după ce suferise o condamnare pentru abandon de familie. Aceste persoane au fost prezentate în mass-media drept victime ale unor magistraţi neprofesionişti, în timp ce în realitate aceştia au aplicat întocmai legea, fără nici o discriminare, aşa cum îi obligă Constituţia. Nu ştim de ce presa găseşte tocmai aceste cazuri drept emblematice, când în închisori sunt şi minori, şi intelectuali, şi muncitori, şi tineri, şi bătrâni, şi bolnavi, şi ologi, şi femei însărcinate, şi mame cu copii mici acasă şi hoţi, şi criminali. S-a ajuns astfel ca sistemul să fie blamat şi atunci când funcţionează. Ne întrebăm care ar fi reacţia publică dacă s-ar relua practica graţierilor în masă – cu siguranţă s-ar spune că statul lasă infractorii să circule liber printre oamenii oneşti, când în realitate ar putea fi o politică utilă din punct de vedere economic sau al reinserţiei sociale pentru cei pregătiţi.

64 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=030465 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=03020266 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=03020467 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/23_09_2005__560_ro.pdf 68 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/13_06_2006__4713_ro.doc69 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/04_07_2006__5141_ro.doc70 http://www.business.ro/stiri/2006/07/justitia_romana_a_azvarlit_in_temnita_doua_batrane.htm

14

6. Ziua JustiţieiÎn mod cu totul inexplicabil, Ziua de 1 iulie – Ziua Justiţiei a fost confiscată de CSM. În loc ca

toate sectoarele sistemului juridic să fie reprezentate la o atare sărbătoare a fost organizată o adunare de şefi din instanţe şi parchete care au luat parte la premierea presei de către CSM şi a membrilor CSM de către presă.

Ca şi anul trecut, au fost date uitării rezultatele judecătorilor şi procurorilor care au trudit din greu în a rezolva cauze grele, cu preţul timpului liber, a familiei sau a sănătăţii sacrificate, pentru a puncta în reuşita reformei justiţiei şi a luptei anticorupţie (atât de necesară).

7. Cariera magistraţilorModul deficitar în care este administrat CSM îşi pune amprenta asupra gestionării carierei

magistraţilor. Am identificat slăbiciuni cu privire la următoarele aspecte:

a) RecrutareAdmiterea absolvenţilor de drept la INM este o mare problemă. De câţiva ani, din cei

aproximativ 3000 candidaţi reuşesc doar 120, deşi numărul total de locuri scoase la concurs este de 180 locuri. Probabil învăţământul oferă absolvenţi slab pregătiţi (în condiţiile în care se poate absolvi facultatea de drept între două băi la Herculane, nu e de mirare), dar şi sistemul de recrutare poate fi impropriu.

Nereguli am înregistrat şi la admiterea prin concurs a juriştilor cu 5 ani vechime. Astfel, verificările făcute de CSM nu au descoperit faptul că în mod fraudulos poliţişti care nu au îndeplinit atribuţii de consilier juridic s-au înscris la concurs şi au fost propuşi de CSM spre numire ca magistraţi Preşedintelui României.

Admiterea direct în magistratură este posibilă pentru avocaţii cu 10 ani vechime, în urma unui simplu interviu. Cum aceste persoane nu susţin concurs, iar în România nu există practica interviului în mediul juridic, soluţia umplerii locurilor vacante în acest fel nu e agreabilă. E nevoie de oameni de calitate în sistem, căci după acordarea inamovibilităţii nu se mai poate face nimic.

În România, necesarul de personal din magistratură nu a fost stabilit niciodată în mod ştiinţific. Studiile din ultimii doi ani sunt incomplete. Recent, CSM a demarat un program pilot prin care judecătorii din cinci instanţe pilot îşi monitorizează timpul alocat fiecărui tip de activitate. Cu menţiunea că o astfel de monitorizare s-a desfăşurat pentru prima dată în 2003 în cadrul AMR-filiala Cluj, atragem atenţia asupra incorectitudinii procedeului: judecătorii se monitorizează ei înşişi asupra activităţii desfăşurate.

b) Promovare Modul de organizare şi desfăşurare al concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere sau

de promovare în funcţiile de execuţie au fost până în prezent dovada amatorismului şi iresponsabilităţii. Ciudat este că, la atâtea nereguli invocate de candidaţi şi de presă71, nimeni nu a fost găsit responsabil de deficienţele ce au avut loc la concursurile organizate până acum.

Dacă până în 2005 numirea şefilor se făcea pe criterii politice şi nu manageriale, schimbarea sistemului de numire a creat dificultăţi majore. În prezent, există un paralelism: sunt instanţe unde preşedinţii au dat concurs din materii cuprinzând cunoştinţe de management, resurse umane şi comunicare, şi alte instanţe unde şefi sunt persoane care nu au aceste abilităţi sau, cel puţin, nu le sunt verificate. Cât timp nu a existat măcar o evaluare a acestora din urmă, de reformă completă în domeniul managementului instanţelor nu putem vorbi până în 2009, când va expira mandatul celor numiţi potrivit legii vechi.

71 De ex, http://www.gandul.info/2006-03-29/actual/judecatorii_denunta

15

c) TransferÎn domeniul transferului, există un regulament ce conţine procedura de urmat, fără a exista şi

criterii obiective de aplicat această procedură, ceea ce a dat naştere la câteva chestiuni discutabile:- mulţi procurori au formulat cereri de transfer de la instanţe la parchete; în afară de numărul

scăzut de procurori existent în prezent, nu vedem ce alte motive sunt pentru a nu se da curs soluţionării acestor cereri, unele formulate cu aproape doi ani în urmă;

- juriştilor cu 5 ani vechime şi care au devenit judecători de mai puţin de un an, li se refuză transferul de la instanţa pe care au ales-o iniţial la o alta, pe motiv că înscriindu-se la examen ştiau de la început că în astfel de cazuri se scot la concurs locuri în instanţe de regulă puţin dorite; s-a ajuns însă la situaţii ca mame cu copii mici să facă naveta din localitatea de domiciliu în localitatea care este sediul instanţei pentru că CSM nu acceptă transferul;

- foşti judecători sunt duşi la instanţe unde nu e necesar: de exemplu, 5 la Sighişoara, în loc de Reghin unde s-a alocat doar un post deşi activitatea este mult mărită;

- sunt cazuri în care s-a acceptat transferul unor persoane în timpul acţiunii disciplinare, ceea ce este inadmisibil, fiindcă o sancţiune disciplinară poate fi chiar mutarea pe o anumită durată într-o altă localitate.

d) Pensionarea:Magistraţii nu ştiu când le încetează raportul de muncă, astfel că sunt unii care au obţinut

decizie de pensionare de la Casa de Pensii, dar nu au făcut demersurile către CSM sau acesta nu a finalizat procedura de eliberare din funcţie. Astfel că au fost cazuri când magistratul respectiv încasează şi pensie, şi salariu.

e) DeontologieCodul deontologic al judecătorilor a fost elaborat în 2001 şi a fost distribuit selectiv doar unor

magistraţi. Oricum, el nu a fost public. În 2004 este elaborat unul nou, modificat apoi în 2005. Din Raportul de activitate al CSM pe acel an aflăm că mai puţin de un sfert din numărul total al magistraţilor au fost informaţi în 2005 asupra Codului Deontologic în cadrul campaniei CSM organizata în programul Phare twinning 2002. SoJust consideră mult mai importante însă dezbaterile dinaintea elaborării codului. Care cod ar trebui sa fie exact rezultatul dezbaterilor si nu invers.

Deşi există în România specialişti pregătiţi în străinătate în materia codului deontologic, aceştia nu au fost implicaţi în procesul de adoptare.

Prezentul cod este comun, pentru judecători şi pentru procurori. Acest aspect este inacceptabil, funcţiile celor două categorii de magistraţi fiind total diferite. În orice caz, un astfel de cod ar trebui să fie emanaţia magistraţilor înşişi, eventual prin asociaţiile lor profesionale, şi nu al unui organism oficial. Oricum, încărcătura legislativă de organizare a profesiei – Constituţie, legi, regulamente, cod deontologic este arhisuficientă şi totuşi sunt greutăţi în ce priveşte funcţionarea sistemului.

f) Abateri disciplinareÎn această materie am constatat cel puţin patru disfuncţionalităţi:

f1. Incompatibilităţi şi interdicţiiPentru a se asigura imparţialitatea magistraţilor, legea prevede interdicţia acestora de a face

parte din partide politice, de a desfăşura activităţi comerciale, de a exercita o altă funcţie publică decât cea din învăţământul juridic. Pentru a se împiedica conflictele de interese, magistraţii sunt obligaţi să declare dacă fac parte din ONG-uri, precum şi să declare dacă soţul sau rudele fac parte din sistemul juridic. Era evident, încă de la apariţia legii, că pentru asigurarea finalităţii acestor dispoziţii, asemenea declaraţii să fie făcute publice, deşi legea nu prevedea în mod expres acestea. Însă, CSM a uitat de principiul potrivit căruia se are în vedere şi spiritul legii, nu doar litera sa.

16

În acest context, SoJust a cerut publicarea acestor declaraţii. CSM a aprobat o astfel de transparentizare a activităţii magistraţilor: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarât72 pe 4 mai 2006, ca declaraţiile „de interese" date de catre magistraţi, din care rezultă că aceştia deţin funcţii în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale ori partide politice, ori desfǎşoarǎ activitǎţi remunerate ce nu sunt legate de mandatul sau funcţia pe care o deţin ori au calitatea de acţionari sau asociaţi ai unei societǎţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societǎţi de asigurare şi financiare sǎ fie publicate pe site-ul fiecǎrei curţi de apel în circumscripţia cǎreia aceştia funcţioneazǎ. Magistraţii depun anual astfel de declaraţii în temeiul  art. 111 din Legea nr. 161/2003 privind unele mǎsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitǎţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. De asemenea, s-a hotǎrât ca declaraţiile pe proprie rǎspundere date de cǎtre judecǎtori, procurori şi magistraţii asistenţi sa fie publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în situaţia în care soţul, rudele sau afinii pânǎ la gradul IV inclusiv exercitǎ o funcţie sau desfǎşoarǎ o activitate juridicǎ, ori activitǎţi de investigare ori cercetare penalǎ. Magistraţii au obligaţia de a completa anual astfel de declaraţii conform art. 5 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecǎtorilor şi al procurorilor, care se depun la dosarul profesional al acestora”.

Nimeni nu a verificat modul de îndeplinire a acestei decizii. Mai mult, nimeni nu a verificat conţinutul declaraţiilor, pentru a vedea dacă nu cumva sunt magistraţi care încalcă legea. SoJust a descoperit cazuri de magistraţi care îşi îngroaşă simţitor veniturile făcând parte în mod ilegal din diverse comisii, consilii şi comitete; aspectul îi priveşte şi pe magistraţii detaşaţi, şi pe consilierii juridici asimilaţi magistraţilor. Era suficient ca CSM, respectiv instituţiile respective să verifice declaraţiile de avere postate public.

De asemenea, legea prevede necesitatea publicării anuale a declaraţiilor de avere a magistraţilor. Magistraţii s-au conformat acestei obligativităţi, dar Inspecţia CSM nu a verificat conţinutul lor, deşi avea această atribuţie. SoJust atrage atenţia că sunt cazuri de magistraţi acţionari, deşi legea nu permite acest lucru, aspect confirmat recent printr-o decizie a CSM.

f2. Buna reputaţieLegea prevede că pentru admiterea la INM sau direct în magistratură este necesară buna

reputaţie a magistratului. Odată admis în sistem este evident că magistratul trebuie să îndeplinească această condiţie pe tot parcursul exercitării funcţiei. Analizând activitatea CSM în această privinţă, am constatat că nu există nici criterii de a determina ce înseamnă buna reputaţie şi nici nu are capacitatea de a o verifica. În anul 2004, CSM a sancţionat magistraţi care fuseseră găsiţi nevinovaţi pentru comiterea unor fapte penale dar care totuşi au primit o amendă administrativă conform art.181 C.pr.pen! Potrivit acestei practici, orice magistrat care era amendat pe stradă pentru încălcarea unei reguli de circulaţie risca să fie considerat că nu mai întruneşte condiţia bunei reputaţii şi să fie exclus din magistratură!

Acest lucru era încurajat şi de faptul că în legea statutului magistraţilor era considerată drept abatere disciplinară încălcarea codului deontologic. În 2005 s-a abrogat această dispoziţie, dar s-a ajuns în cealaltă extremă: 20 de magistraţi despre care s-a constatat că săvârşiseră grave abateri de la un comportament acceptabil în societate nu au putut fi sancţionaţi de CSM pe motiv că nu mai există reglementare. SoJust consideră eliminarea dispoziţiei respective ca normală: încălcarea unor norme deontologice nu poate avea drept sancţiune decât oprobiul public. Însă cazurile de magistraţi nedemni puteau fi soluţionate cu referire la condiţia bunei reputaţii pe care art.12 din Legea 303 o impune la admiterea în profesie, căci este evident că o astfel de condiţie trebuie să existe şi ulterior admiterii.

Că este aşa, tocmai CSM ne dovedeşte într-un caz: un candidat declarat reuşit la concursul de admitere din toamna lui 2005 nu este propus preşedintelui României pentru numirea în funcţia de

72 2006 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0501&com=173

17

procuror pe motiv că nu ar întruni condiţia de bună reputaţie. Pe lângă faptul că hotărârea CSM este ilegală nefiind motivată, ne-am interesat care sunt raţiunile acestei decizii. Iată ce am constatat: împotriva candidatului a fost formulată o plângere în anul 2001 cu privire la comiterea unei infracţiuni de fals; procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative cu amenda; începând procedura de numire ca magistrat, candidatul sesizează în 2005 procurorul ierarhic superior pentru infirmarea din oficiu a acestei soluţii; procurorul în cauză dă dreptate candidatului şi schimbă soluţia într-una mai favorabilă, pe motiv că nu există latura subiectivă a comiterii infracţiunii. Soluţia finală nu a fost contestată. Cu toate acestea, CSM nu admite candidatul considerând că soluţia finală nu e bună! Faţă de practica CSM de până acum, decizia este stupefiantă: CSM îşi permite să aprecieze decizii ale magistraţilor, să le conteste şi să nu le dea efect - vom arăta mai jos că poziţia constantă este alta. În plus, dacă CSM a considerat că modul de soluţionare a cauzei penale este discutabil, credem că ar fi trebuit declanşată o cercetare a procurorului ierarhic superior care a infirmat soluţia iniţială. În schimb, candidatul care are o soluţia a unui organ judiciar în favoare, primeşte o soluţie de la un organ administrativ în defavoare.

Revenim la ideea anterioară: dacă CSM acceptă că buna reputaţie este o condiţie pe care o poate cerceta, nu înţelegem de ce magistraţii care se fac vinovaţi de fapte nedemne nu ar fi putut fi sancţionaţi. Interesant este că e păstrat în funcţie un judecător care este dovedit ca având un comportament ciudat şi de notorietate– de la înjurat şi împins colegii, până la intimidare de martori şi practici vrăjitoreşti73. Se pare că standardul pentru bună reputaţie este foarte variabil...

f3. Exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţăSoJust atrage atenţia aspra modului de interpretare eronat de către CSM a unor dispoziţii legale,

ceea ce poate favoriza în viitor promovarea arbitrariului în aplicarea legii de către magistraţi.Atât justiţiabilii, cât şi ministrul justiţiei au solicitat CSM cercetarea unor magistraţi pentru

fapte de aplicare greşită a legii, considerate abuzuri sau dovezi de incompetenţă. Fără a lămuri noţiuni precum”independenţă”, „justiţie” sau „imixtiune”, CSM consideră că demararea unor cercetări cu privire la pretinse abuzuri ale organelor judiciare ar constitui o imixtiune în activitatea lor, cât timp activităţile judiciare sunt în derulare74. Iar după ce dosarul este finalizat, este evident că CSM nu ar mai putea interveni. Problema sesizată de SoJust este că aceste solicitări de verificare au fost interpretate de CSM în mod eronat drept încercări de imixtiune. CSM a încercat să argumenteze în mai multe situaţii că nu poate analiza decizia luată de un magistrat, pentru a nu se înfrânge independenţa acestuia. SoJust nu poate accepta această soluţie.

Astfel, independenţa justiţiei este o cerinţă a statului de drept, dar ea nu trebuie înţeleasă ca un privilegiu al magistraţilor, ci ca un beneficiu al cetăţenilor, pentru ca aceştia din urmă trebuie ocrotiţi de abuzuri şi arbitrariu. Ca independenţa să nu fie o pavăză pentru magistraţi incorecţi, acesta trebuie corelat cu responsabilitatea, adică un control al actelor procurorilor şi judecătorilor. După concepţia CSM, doar organul ierarhic superior poate analiza justeţea unei decizii a magistratului. SoJust afirmă însă că raţionamentul corect este altul: doar organul ierarhic superior este cel care poate infirma soluţia, în timp ce modul de aplicare a legii pentru adoptarea acelei soluţii poate fi şi este analizat de organe

73 Cazul „Judecătoarea voodoo” - http://www.ziua.net/display.php?id=195506&data=2006-03-11, 74 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/24_02_2006__3093_ro.doc (pct.11), sau http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/24_02_2006__3092_ro.doc (pct. 67 şi 70).

18

precum cele penale75 sau cele disciplinare76, sau de doctrina de specialitate. Astfel, este greşită şi periculoasă concepţia că o decizie a unui magistrat nu poate fi criticată: este chiar necesar să fie aşa, pentru a se preîntâmpina greşelile similare în viitor sau pentru a impune modificări legislative. Ceea ce trebuie însă respectată este autoritatea unei hotărâri definitive, ceea ce este cu totul altceva.

Un argument în plus îl constituie faptul că răspunderea disciplinară a magistraţilor poate fi antrenată şi cu privire la alte abateri care constau tot în activităţi şi decizii luate în cursul exercitării funcţiei: nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter; nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor; refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces; efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile (art.99 lit d., e, f şi i din legea nr. 303 din 2004).

De altfel, art. 97 alin.1 din legea 303 prevede că “Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare”. Iar în art. 43 lit.c şi art. 44 lit.c din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea CSM nr. 326 din 24.08.2005 se prevede că Inspecţia Judiciară verifică sesizările adresate Consiliului în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a procurorilor şi încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii.

Subliniem că suntem de acord că prin verificarea activităţii magistraţilor nu se pot pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac, după cum prevede art. 97 alin. 2 din legea 303 din 2004. Dar nu putem să nu ne întrebăm cum ar putea fi calificată drept necorespunzătoare activitatea unui magistrat fără a-i putea verifica actele şi măsurile dispuse… Cert este că până acum nu a fost înlăturat nimeni din magistratură pentru incapacitate profesională, deşi legea prevede aceasta drept un motiv de încetare a funcţiei.

Nu credem că magistraţilor ar trebui să fie reticenţi la astfel de verificări: la urma urmei, fie că e vorba de răspunderea materială, fie ce cea disciplinară sau penală, ei vor fi cercetaţi/judecaţi doar de către colegi de ai lor. Reticenţa ne-o putem explica prin doua posibile ipoteze: fie sunt incompetenţi, ştiu că vor răspunde pentru erori şi atunci fac orice sa instituţia răspunderii să nu funcţioneze, fie ştiu că înşişi colegii lor din sistem sunt incompetenţi şi nu s-ar risca să fie judecaţi de aceştia. În ambele cazuri, vorbim de incompetenţă în sistem!!!

f4. contestarea sancţiunii disciplinare

75 În C.pen. există infracţiuni pe care le pot comite magistraţii în cursul instrumentării unor dosare. De ex, în cazul infracţiunii de represiunea nedreaptă (art. 268), constând în „fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecată sau de a condamna pe o persoană, ştiind că este nevinovată” este evident că un alt organ decât cel stabilit în ierarhia obişnuită pentru atacul unor astfel de decizii va stabili dacă judecătorul sau procurorul au greşit în instrumentarea dosarelor. Iar constatarea prin hotărâre definitivă a acestei infracţiuni va atrage revizuirea hotărârii nelegale sau netemeinice, motiv prevăzut de codurile de procedură. La fel este şi cazul unor alte infracţiuni, precum arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art. 266 C.pen.), formele legale de abuz în serviciu (art.246-248 1), neglijenţa în serviciu (art. 249), purtarea abuzivă (art.250), infracţiunile de falsuri în înscrisuri (art. 288, 289, 291). Toate aceste infracţiuni pot fi comise de judecător şi procurori în timpul exercitării activităţii profesionale, iar când sunt cuprinse în actele de decizie ale acestora, alte organe decât cele superioare sunt chemate să le constate şi să le sancţioneze.

76 Atunci când fapta de exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă nu constituie infracţiune, ea ar putea atrage aplicarea unei sancţiuni disciplinare. Cum exercitarea funcţiei unui judecător şi procuror presupune efectuarea de acte procedurale şi acte procesuale, precum şi luarea de măsuri procesuale este evident că pentru constatarea existenţei acestei abateri un organ administrativ – în speţă CSM – trebuie să se pronunţe.

19

În fine, tot în această materie constatăm o noua concepţie exprimată de membrii CSM: deşi legea prevede că împotriva soluţiei de aplicare a unei sancţiuni disciplinare cel sancţionat poate formula recurs în justiţie, membrii CSM consideră că dacă acţiunea disciplinară a fost respinsă, comisia de disciplină poate formula şi ea recurs, pe motiv că este parte în procedura disciplinară. Dincolo de faptul că se creează astfel o nouă calitate procesuală, neacordată de lege, nu vedem cum în justiţie s-ar putea judeca comisia disciplinară (alcătuită dintr-un membru al CSM şi doi inspectori din Inspecţia CSM) cu secţia de judecători/procurori din acelaşi organism.

În acest context, lăsăm deschisă discuţia asupra faptului că membrii Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţii de membrii CSM, că împreună cu aceştia constituie comisia disciplinară şi că această comisie ar putea contesta soluţia secţiei disciplinare. Imparţialitatea inspectorilor, respectiv a membrilor CSM care fac parte din comisia disciplinară, chemaţi să-i cerceteze, respectiv să-i judece pe magistraţi sunt puse serios la îndoială.

** *

20