CAPITOLUL 7

MANAGEMENTUL STOCURILOR

1. Clarificări privind conţinutul stocurilor şi factorii de influenţă a mărimii acestora.

2. Costurile stocurilor.

3. Cantitatea optimă de comandat.

Managementul fondului de rulment presupune observarea secvenţială a tuturor componentelor activelor circulante finanţate din capitalul de lucru al întreprinderii:

managementul stocurilor;

managementul efectelor comerciale de primit;

managementul numerarului şi a celorlalte valori mobiliare lichide.

1. Clarificări privind conţinutul stocurilor şi factorii deinfluenţă a mărimii stocurilor

Stocurile reprezintă principala componentă finanţată din capitalul de lucru deoarece ponderea stocurilor în totalul activelor circulante oscilează între 10%–70 % în funcţie de mărimea, profilul şi gradul de capitalizare a întreprinderii.

Managementul stocurilor influenţează direct profitabilitatea întreprinderii deoarece:

- un nivel prea mare a stocurilor determină costuri de deţinere a stocurilor suplimentare influenţând astfel negativ profitul;

- un nivel nesatisfăcător al stocurilor influenţează negativ derularea normală a procesului de producţie determinând o reducere a producţiei, a volumului vânzărilor şi implicit a profitabilităţii întreprinderii.

Atunci când managementul întreprinderii este capabil să obţină un volum majorat al vânzărilor cu stocuri diminuate, nivelul de rentabilitate este mai ridicat.

Gradul de risc creşte atunci când nivelul stocurilor îndeosebi de materii prime este prea scăzut.

Managementul întreprinderii este obligat să găsească punctul de echilibru corespunzător punctului optim al aprovizionărilor.

Factorii care determină mărimea stocurilor sunt:

- nivelul previzionat al vânzărilor; - durata procesului de producţie; - perisabilitatea produselor finite obţinute; - posibilitatea de înlocuire a stocurilor; - consecinţele care apar atunci când întreprinderea nu dispune de

un anumit tip de stoc, la momentul oportun.

În componenţa stocurilor intră:a) materiile prime;b) producţia neterminată;c) produsele finite.

a) Materiile prime – reprezintă componenta materială necesară consumului tehnologic, iar mărimea stocului depinde de:

- cifra anticipată a vânzărilor;

- volumul producţiei;

- caracterul sezonier al producţiei (specific agriculturii);

- posibilitatea întreprinderii de a se aproviziona la momentul oportun:

- pentru a preveni costurile inutile determinate de deţinerea unor stocuri supranormative;

- pentru prevenirea situaţiilor de criză care pot afecta serios procesul de producţie.

b) Producţia neterminată – include procesul de transformare a materiilor prime în produse finite şi este condiţionată de :

- perioada de timp necesară procesului de transformare a materiile prime în produse finite;

- procesul tehnologic specific fiecărei activităţi; - modul de organizare a producţiei şi capacitatea tehnologică a

întreprinderii; - progresul tehnic.

Scurtarea procesului de producţie determină în general reducerea costurilor de producţie.

Perioada de rotaţie a producţiei neterminate este mai mare în agricultură datorită proceselor biologice specifice fiecărei culturi, specii şi categorii de animale ceea ce influenţează substanţial modalitatea de finanţare a producţiei agricole.

c) Produsele finite.

Nivelul stocurilor de produse finite este influenţat de:

volumul producţiei;capacitatea de vânzare a producţiei obţinute.

Previziunea corectă a vânzărilor este o sarcină importantă cu implicaţii asupra întregului flux operaţional şi de plăţi.

2. Costurile stocurilor

Se disting două tipuri de stocuri:1) stocuri de lucru - au menirea de a acoperi necesarul de moment

al consumului în procesul de producţie, iar mărimea lor depinde de: - volumul producţiei; - vânzări.

2) stocuri de siguranţă - asigură acoperirea la nevoie a necesarului de consum sau de vânzări suplimentare, faţă de un consum previzionat.

Scopul principal al managementului stocurilor este asigurarea procesului de producţie şi a vânzărilor cu eforturi (COSTURI) minime.

Deosebim următoarele categorii de costuri: a) Costuri legate de deţinerea stocurilor, provenind din:

- costul capitalului blocat;- costuri de depozitare şi manipulare;- costuri cu asigurările;- taxe de proprietate;- amortizarea şi uzura morală;- altele specifice.

b) Costuri legate de comanda şi primirea stocurilor, generate de:- costul comenzilor, inclusiv al organizării aprovizionării; - costuri de expediţie şi manipulare.

c) Costuri legate de lipsa stocurilor, influenţate de:- pierderea de vânzări;- pierderea încrederii clienţilor;- dereglări ale procesului de producţie.

Costurile legate de lipsa stocurilor pot fi compensate prin constituirea stocurilor de siguranţă.

a) Costurile legate de deţinerea stocurilor - cresc în general direct proporţional cu media cantităţii de stocuri, care la rândul ei depinde de frecvenţa cu care are loc efectuarea comenzilor.

Pentru determinarea costului total de deţinere a stocului ne folosim de următoarele formule:

2

ataaprovizionCantitateaSm

2

QSm

anpecomenzidenumarul

vanduteunitatidenumarulQ

N

IQ

N

ISm

2

CTDS = VSm C CTDS = Sm P C

Q – mărimea unei comenzi de aprovizionare a stocurilorN – numărul de comenzi pe anI – numărul de unităţi vândute din stoc (valorificate în producţie)Sm – stocul mediuVSm – valoarea stocului mediu

P – preţul de achiziţie pe unitatea de produsC – costuri de deţinere ca % din valoarea stocurilorCTDS – costul total de deţinere a stocului

b) Costurile de comandă (costurile cu comenzile) includ: - costurile de plasare a unei comenzi; - memorandumurile care se transmit partenerilor furnizori; - convorbirile telefonice; - organizarea producţiei funcţie de evoluţia comenzilor; - recepţionarea mărfurilor aprovizionate; - cheltuieli cu transporturile; - alte cheltuieli ce privesc personalul implicat în acest proces.

Costurile de comandă sunt considerate FIXE, indiferent de mărimea comenzii şi se calculează astfel:

CTC = F N

CTC – costul total anual de comandăF – costul fix unitar de comandă şi recepţionare a stocurilorN – numărul de comenzi pe an

Costurile totale ale stocurilor (CTS) se calculează prin însumarea costurilor totale de deţinere CTDS cu costurile anuale totale de comandă CTC astfel:

CTS = CTDS + CTC CTS = Sm P C + F N

Exemplu: firma „X” estimează realizarea unui volum de vânzări de I=4000 unităţi de produs pe an şi analizează următoarele variante de aprovizionare:

V1 - 1 aprovizionare pe an;V2 - 4 aprovizionări pe an;V3 - 8 aprovizionări pe an.Preţul de achiziţie pe unitatea de stoc este de P=1000 U.M.Costul unitar pe comandă este de 200.000 lei.Pentru gestionarea stocului firma trebuie să suporte şi

următoarele costuri exprimate procentual la valoarea stocului:- costul capitalului folosit pentru finanţarea stocului: ex. 50%

dobândă la împrumutul destinat finanţării stocului;- costuri de depozitare (pentru spaţiu, utilităţi etc.): ex. 2,5%;- costuri cu asigurările. ex. 5%; - costuri cu taxe, amortizări, altele: ex. 2,5%.

TOTAL COSTURI: 60%

Specificare V1 V2 V3

I 4000 4000 4000

N 1 4 8

P 1000 1000 1000

F 200.000 200.000 200.000

C 60% 60% 60%

Q (Q=I/N) 4000 1000 500

Sm (Sm=Q/2) 2000 500 250

VSm (VSm= SmP) 2.000.000 500.000 250.000

CTDS (CTDS=VSmC) 1.200.000 300.000 150.000

CTC (CTC=FN) 200.000 800.000 1.600.000

CTS (CTDS+CTC) 1.400.000 1.100.000 1.750.000

Cu cât creşte numărul aprovizionărilor (celelalte condiţii rămânând constante) se poate constata că:

- scade valoarea capitalului imobilizat în stocuri (VSm); - scad cheltuielile totale de deţinere a stocului (CTDS); - cresc cheltuielile totale de comandă (CTC).

3. Cantitatea optimă de comandat

Se pune problema determinării cantităţii optime de comandat astfel încât costurile totale rezultate să fie minime.

Pentru determinarea cantităţii optime de comandat se foloseşte modelul cantităţii comandate economic (EOQ – „economic ordering quantity model”).

Modelul EOQ este utilizabil în condiţiile în care:

- cifra vânzărilor (consumului) este previzionată cu exactitate; - vânzările (consumul) să fie uniforme pe tot parcursul anului; - comenzile sunt onorate fără întârziere; - celelalte mărimi (F, C şi P) să fie fixe, indiferent de procedeele

folosite în procesul de aprovizionare şi gestionare a stocurilor.

Cantitatea optimă de comandat se calculează folosind formula:

PC

IFEOQ

2

EOQ – cantitatea optimă de comandatF – costurile fixe de trimitere şi înregistrare a comenziiI – cifra anuală a vânzărilor (consumului) în unităţi de produsC – costuri de deţinere ca % din valoarea stocurilorP – preţul de achiziţie pe unitatea de stoc

163310006,0

40002000002

EOQ

Numărul de aprovizionări pe an va fi de:

N= I/Q = 4000/1633= 2,45

Costul total al stocurilor va fi de:

CTS = CTDS+CTC = VSmC + FN = SmCP + F I/Q = = Q/2 PC + F I/Q

CTS = 1633/2 10000,6 + 200000 4000/1633CTS = 979.795

Stocul mediu optim pe parcursul anului (în condiţiile în care nu există stocuri nici la începutul şi nici la sfârşitul perioadei) va fi:

Sm = Q/2 = 1633/2 = 816,5

Ilustrarea grafică a modelului EOQ se prezintă astfel:

Costuri de comandă şideţinere a stocurilor

(U.M.)

CTS

CTD

CTC

A

1633EOQ

979.795

Cantitatea comandată (Q)

Constituirea stocurilor de siguranţă este necesară pentru a preveni dereglări:

- ale procesului de producţie; - ale vânzărilor.

Stocurile de siguranţă majorează costurile de deţinere a stocurilor.

Alţi factori care condiţionează „politica gestiunii stocurilor”:1. Efectul inflaţiei – acest factor de influenţă asupra managementului

stocurilor este luat în seamă la nivele mai mari ale ratei inflaţiei.2. Lipsa disciplinei contractuale - obligă la deţinerea de stocuri de

siguranţă.3. Sistemul „just – in – time” sau JIT („chiar la timp”) - presupune

coordonarea aprovizionărilor în funcţie de nevoile producţiei. Avantaje: - diminuarea stocului de materii prime la producător; - diminuarea stocului de produse finite la furnizor.

4. Utilizarea sistemelor computerizate de gestionare a necesarului de materiale:

- presupune elaborarea comenzii de aprovizionare atunci când nivelul stocurilor a ajuns la o anumită limită;

- favorizează diminuarea costurilor legate de stocuri şi creşterea profitabilităţii întreprinderii.