5. STATELE MEMBRE

Cele 27 de state membre ale UE isi urmăresc propriile politici externe, detin propriile ministere de externe, cu propriile servicii diplomatice. Scopul CFSP nu este de a creea o politica externa unica a UE ci o politica comuna in cat mai multe zone/arii posibile. In ceea ce priveste politica externa si de securitate, unele state sunt mult mai importante de cat altele, existand astfel un trend general spre formarea de structuri informale cum ar fi EU3, care se ocupa cu Iranul. Insa, pentru multe ministere de externe, inclusive pentru cele ale statelor mari, este mult mai probabil sa isi atinga propriile obiective de politica externa nationala lucrand prin intermediul UE, decat lucrand singure. Extinderea UE de la 15 la 27 de state member a avut un impact semnificativ in anumite arii ale politicii externe a UE, in special politicile fata de Rusia si Ucraina. Unele state mai vechi ale UE cu ar fi Franta si Germania considerau ca noile state member vor fi “calul troian” al Americii, avand in vedere suportul automat oferit SUA in rezboiul din Irak. Au existat deasemenea temeri ca intr-o uniunea de 27 de state sau chiar mai multe, politica externa comuna se va realiza mult mai greu. Este adevarat sa noile state member au propriile prioritati, de obicei vecinii imediati, si nu au fost interesate de probleme globale, inclusiv dezvoltarea politicii, dar nu ar fi corect sa le invinuim pe ele pentru lipsa de coerenta a UE, in privinta politicii externe.

INTORDUCERE

Politica externa a UE nu este realizata la Bruxeles. Deciziile pot fi formal luate in Bruxeles, dar tot cele 27 de state membre ale UE raman partile interesate in cadrul in CFSP. Institutiile UE sunt in special “servitorii” statelor membre, acestea potand realiza foarte putin lucruri fara acordul tarilor membre.

Cu atat de multe state de dimensiuni diferite, cu istorii diferite, traditii diferite, interese si capacitati diferite, nu este usor sa creezi/obtii o politica comuna. Spre ezemplu, nu este intotdeauna clar care sunt interesele commune ale Marii Britani si ale Solveniei, Portugaliei si Estoniei, Suediei si Maltei. Inevitabil, statele membre acorda o atentie sporita vecinilor imediati. Suedia, Finlanda si Tarile Baltice acorda o atentie mult mai sporita Rusiei decat Spania sau Irlanda. Franta, Spania si Italia acorda o atentie mult mai sporita Americii de Nord decat Danemarca sau Polonia. Grecia si Cipru isi concentreaza atentia asupra dezvoltarilor din Turcia.

Apoi, exista legaturi istorice cu impact aspra relatiilor dintre state. Cel mai adesea aceste legaturi sunt legaturi coloniale. Spre exemplu, Marea Britanie este implicata mult mai mult decat alte state in Hong Kong si Zimbabwe, Franta in Algeria si Chad, Germania in Indonezia, Portiglia in Angola, Belgia in Congo, si asa mai departe. Aceasta experienta istorica poate fi foarte valoroasa insa doar daca este pusa in folosul Uniunii ca intreg. Implicarea UE in East Timor nu ar fi avut loc fara ajutorul Portugaliei care avea legaturi stanse in zona.

Statele membre ale UE au in acelasi timp traditii si compatibilitati diferite. Nouasprezece din statele membre ale UE sunt membre ale NATO. Suedia, Finlanda, Austria, Irlanda, Cupru si Malta sunt toate neutre sau state nealiate si fara nici o intentie de a adera la NATO. In acelasi timp, Nordicii au o traditie indelungata in a oferii un support puternic in operatiunile de pace ale Natiunilor Unite, si aceeasta experienta a facut ca Suedia si Finns sa creeze o compatibilitate mult mai puternica in acest domeniu, la nivelul UE. Toate statele membre sunt angajate sa asigure succesul Fortei de Reactie Rapida (Rapid Reaction Force), dar exista o divergenta considerabila cu privire la nivelul cheltuielilor

cu apararea relizate de fiecare stat membru. Marea Britanie si Franta spre exemplu cheltuiesc pe aparare mult mai mult decat Germania (aproape dublu pe cap de locuitor fata de Germania).

1. Can there be an EU foreign policy on top of 27 national foreign policies?

Poate exista o politică externă a UE în partea de sus a 27 de politici externe naționale?

EXTINDEREA UE

Extinderea UE a fost, este si va fi o politica de securitate esentiala. Extinderea normelor, regulilor, oportunitatilor si constrangerilor in cadrul statelor membre ale UE face ca, conflictele in regiune sa fie mult mai putin probabile. Extinderea UE poate fi privita ca o politica de securitate in adevaratul sens al cuvantului tocmai datorita faptului ca a dus la necesitatea existentei unei politici externe commune.

Extinderea fara precedente a UE atat ca dimensiune si si ca scop din anii 2004 si 2007 a generat numeroase intrebari: ….. pp 87.

Timp de aproape jumatate de secol tarile Centrale si Est Europene (CEE) nu a avut o politica externe independenta, in conditiile in care sistemul de guvernamant sovietic lua toate deciziile la Moscova. Dupa evenimentele istorice din anii 1980 si inceputul anilor 1990 (caderea ridului Berlinului, colapsul cominismului si sfarsitul dominatiei Sovietice), una dintre principalele decizi ale tarilor CEE a fost de a se orienta spre vest prin aderarea acestora in structurile Euro-Atlantice, intentia acestora fiind in special de a devenii membre ale UE si ale NATO.

Odata cu aceste evenimente, UE a adoptat o alta strategie in privinta tarilor CEE. Daca la inceput le oferea ajutoare prin intermediul progremelor Phare (in 1989), odata cu anul 1991, au inceput sa fie incheiate acorduri de asociere. Cu toate ca aceste acorduri asigurau cooperarea acestor tari cu UE in aspect ce tin de politica, economie, cultura si alte domenii, acestea nu erau suficente avand in vedere aspiratiile acestora tari de a fi admise in cadrul UE.

Retinerile UE cu privire la extinderea acesteia spre tarile CEE au persistat pana la inceputul anilor 1990. Pana in acel moment (1990) UE era concentrate pe alte problem politice cum ar fi: crearea unei piete unice, negocierea Tratatului de la Maastricht si cu pregatirea estinderii EFTA prin includerea unor tari ca Austria, Suedia si Finlanda in UE.

Dar in 1993, o decizie istorica a fost luata de catre Consiulul European in Copenhaga. In acel moment, liderii UE au hotarat ca: “tarile associate din Europa Centrala si de Est care doresc, vor devenii membre ale Uniunii. Aderarea va avea loc in momentul in care tara este pregatita sa isi asume obligatiile de membru prin indeplinirea conditiilor econoice si sociale”. Astfel, au luat nastere “Criteriile de la Copenhaga” potrivit caror un stat va devenii membru al Uniunii doar daca:

- “A obinut stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, suprematia legii, a drepturilor omului si garantare securitatii minoritatilor;

- Are o piata economica functional si capacitatea de a face fata presiunilor competitorilor din cadrul Uniunii;

- Abilitatea de a isi asuma obligatiile de membru al Uniunii inclusiv de a adera obiectivele politice, economice si cele de uniune monetara”

Aceste trei criterii: politic, economic si administrati (capacitatea de a-si indeplinii ogligatiile de membru), au fost insotice de un al IV-lea criteriu care lega extindere de reformele interne ale UE “capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, mentinad in acelasi timp ritmul integrarii Europene”.

Astfel, intre anii 1994 si 1996 toate cele 10 tari candidate au aplicat pentru a devenii membre ale Uniunii. Toate cele 10 tari care s-au prezentat condidatura in perioara anterior mentionata, au fost admis in 01 Mai 2004.

2. Explain why the EU3 like operating together.

Explicați de ce UE3 ca funcționează împreună.

MARILE STATE MEMBRE ALE UE

Marea Britanie si Franta, ambele puteri nucleare si membrii permanenti in UNSC, sunt singurele state membre care detin o capacitate si o putere de proiectie reala. Inca aceasta capacitate nu se compara cu cea a SUA. Incepand cu 1945, atat MB cat si Franta au fost implicate in cateva operatiuni militare in jurul lumii. Recent, MB a trimis trupe sa lupte in Atlanticul de Sud, Franta in Afica si ambele au luptat cot la cot in primul razboi din golf si in razboiul din Balcani. Atat MB cat si Franta a fost pioni importanti in punerea in aplicarea si in mentinerea zonei de asediu aviatic (no-fly) de deasupra Libiei in 2011.

Datorita istoriei sale din secolul `20, Germania poate fi considerata ca avand o traditie pacifista. Toate acestea s-au schimbat incepand cu anii 1990 cand, Germania a inceput sa joace un rol esential in mentinerea pacii international . Momentan, Germania joaca un rol important in conflictele din Balcani si Afganistan.

Aceste trei tari detin importante resurse diplomatice si deasemenea detin cladiri ministeriale straine care amintesc de marimea si importanta statului natiune. Este suficient sa compari magnificele si spectauloasele cladiri pentru a vedea cum resursele sunt divizate intre statele membre ale UE.

MB, Franta si Germania au tendinta de a se vederea pe ca fiind pe un plan diferit de cel al altor state membre si adeseori se reunesc pentru a discuta problemetici de politica, separate de restul statelor membre. Acest trend a devenit mult mai apparent incepand cu anul 2004, moment in care extinderea UE a inclinat clar balanta in favoarea statelor membre mici si mijloci.

Incepand cu 2004, MB, Franta si Germania au cooperat indeaproape ca EU3 in procesul de negociere cu Iran, incercand ca convinga Teheranul sa nu dezvolte arme nucleare. Aceasta miscare diplomatica a cauzat spaima (consternation) la inceput, dar, curand a fost recunoscut faptul ca cele trei state aveau o credibilitate mult mai mare decat traditionala ratatie in conducere de la nivelul structurilor UE.

In acelasi timp, exista teama ca cele trei state sa continue sa opereze in aceasta meniera, omitand astfel sa se consulte cu restul statelor membre, state care s-ar putea sa aiba opinii folositoare.

Cooperarea dintre cele trei state a fost testata in timpul crizei din Irak din 2003 si in timpul crizei din Libia din 2011. Dar imediat dupa conflictul din Irak, cele trei puteri s-au pus deacord asupra unor aspecte importanta, inclusive asupra Strategiei de Securitate a Europei, asupra prevederilor din

proiectul de tratat constitutional privind CFSP/ESDP si asupra unor noi reguli de cooperare dintre EU si NATO.

Cele trei state incearca sa isi coordoneze politica externa cat mai indeaproape cu putinta (in tandem) dar totusi, raman diferente semnificative intre aceste. Ministerele de externe ale celor trei state si oficialii acestora au preferat cu siguranta sa opereze intr-un mediu mult mai restrictive/concentrat, fie ca este vorba de G8, diverse formari sau, de ce nu, doar in trei.

Dintre cele trei state, MB poate fi considerate din punct de vedere traditional ca fiind cea mai Eurocentrista indiferenta de formatiunea politica care a format guvernul. MB a luptat de fiecare data pentru a-si pastra pozitia in UNSC, pentru a apara suprematia NATO in scopuri ce tin de securitate. Dar, in acelasi timp a restrictionat autoritatea UE in politica externa.

Franta a militat pentru o Europa mai unita dar, pe de alta parte nu a fost dispusa sa accepte faptul ca, UE ar trebuii sa ii creasca competentele in privinta politicii externe. A fost desemena concentrata sa isi protejeze pozitia in UNSC.

Germania a fost un suporter inversunat al unei Europe Federale.

3. Haw have the new member states influenced EU foreign policy?

Cum au influențat noile state membre politica externă a UE?

Inca dinainte crizei din Irak, inntre vechile state membre ale UE, se vehicula ideea ca noile state vor devenii un obstacol in calea Politicii de Securitate Comuna. Insa, asa cum s-a vehiculat in cadrul Conventiei din 2003 pe tema viitor Europei, eficienta PSC nu a avut si nu are vreo legatura cu extinderea UE.

In timpul crizei din Irak, UE s-a caracterizat:

- Printr-o splitare intre vechile state membre ale Uniunii. O parte din aceste state aveau impresia ca noile state vor devenii un obstacol in calea Politicii de Securitate Comuna (datorita dificultatilor in procesul de adoptare a deciziilor – extinderea, prin aderarea noilor state CEE ducand la dereglarea balantei dintre statele membre de dimensiuni mari si cele de dimensiuni mici, inclinand-o usor in favoarea celor de dimensiuni mici) iar altele erau de parere ca eficienta PSC nu are nici o legatura cu extinderea UE. Per ansamblu, noile state membre au adus in cadrul UE o mai mare diversitate si capacitate limitata.

- Printr-o splitare intre vechile state si noile state membre. Fata de vechile state membre, noile state proaspat aderate, aveau tendinta de a fi mai mult pro NATO si mult mai sceptice in privinta capacitatii de aparare a UE.

In timpul dezbaterilor si procesului de urmarire a actiunilor din Libia din 2011, noile state membre au avut o pozitie rezervata in general, motiv pt care EU3 s-a ocupat de negocieri.

Politica externa a noilor state membre este axata in special pe relatiile cu tarile vecine si nu asupra unor relatii globale. Atat noile cat si vechile state membre au tendinta de a coopera doar in cateva problematici de politica externa si nu de a coopera pe problematici de interes global.

Tocmai datorita interesului sporit al acestor state pentru formularea de politici de externe cu impact asupra statelor imediat vecinate, tarile CEE poaspat aderate in structurile UE au influentat PSC. Interesul tarilor CEE pentru formularea de politici de securitate comuna este expilicat si de faptul ca, in urma aderarii, acestei tari se gasesc la frontiera de est a UE. Prin urmare, permisabilitatea si securitatea acestei frontiere precum si politica statelor imediat invecinate au devenit de un real interes si le-a influentat comportamentul in aspectele ce tin de PSC. Pentru aceste tari, conditia minoritatilor nationale, comertul inter-statal, reglementarile privind vizele de calatorie si sedere, energia si mediul, stabilitatea din Balcani, relatiile cu Belarus, Ucraina, Moldova si Rusia, au ramas printre aspectele prioritare.

In anumite privintte , aceste tari au actionat ca o punte de legatura intre UE si tarile din estul europei. Exemple pp 89 cu verde.

4. Are the new members likely to remain more pro-American than old member states?

este posibil ca noile state membre să rămână mai mult pro-americane decât vechile state membre?

In timpul crizei din Irak, UE s-a caracterizat:

- Printr-o splitare intre vechile state membre ale Uniunii. O parte din aceste state aveau impresia ca noile state vor devenii un obstacol in calea Politicii de Securitate Comuna (datorita dificultatilor in procesul de adoptare a deciziilor – ca urmare a extinderii. Astfel, aderarea noilor state CEE a dus la dereglarea balantei dintre statele membre de dimensiuni mari si cele de dimensiuni mici, inclinand-o usor in favoarea celor de dimensiuni mici) iar altele erau de parere ca eficienta PSC nu are nici o legatura cu extinderea UE. Per ansamblu, noile state membre au adus in cadrul UE o mai mare diversitate si capacitati limitate.

- Printr-o splitare intre vechile state si noile state membre. Fata de vechile state membre, noile state proaspat aderate, aveau tendinta de a fi mai mult pro NATO si mult mai sceptice in privinta capacitatii de aparare a UE. Mai mult, vechile state membre ale UE credem ca noile state membre pe langa faptul de a fi pro-American, vor transforma spatiul UE intr-o zona de comert liber pentru America.

Datorita aparentei incapacitati a UE de a asigura securitate statelor membre, noile state au preferat NATO ca structura mlitara de actiuni. Aceasta orientari a tarilor CEE spre NATO a ridicat suspiciuni cu privire la atasamentul acestora fata de UE.

Acest atasament neconditionat al tarilor CEE fata de NATO in general si America in special poate fi sesizat in timpul conflictului din Irak cand, mi multe state din cele vizate in discutie si-au anuntat suportul in aceasta actiune militara. Aceste fapte vin sa sustina afirmatiile lui Donald Rumsfeld care spunea in ianuarie 2003 ca noile state membre ale UE vor devenii aliati loiali ai Americii, in defavoarea vechilor state ca Germania sau Franta.

Dar, in cele mai multe problematici internationale (mai putin in ceea ce vizeaza securitatea internationala as zice eu), noile state membre sunt “Europene in preferinte”. Acestea au asigurat support UE in aspect de tin de neproliferare, protocolul de la Kyoto, pedeapsa cu moartea si ICC.

Chiar inainte de aderare, in structuri internationale precum ONU, aceste tari au votat de cele mai multe ori in deplina concordant cu voturile UE. Astfel, chiar inainte de aderare aceste tari au avut o pozitie similara cu cea a UE in privinta PSC. Aceasta orientare si aliniere a pozitiei cu cea a UE in aspect ce tin de PSC nu este explicata de intentia acestora de a adera la UE ci de schimbarile viziunii in afacerile international.

Pe masura finalizari procesului de aderare si integrare in UE, tarile CEE au inceput sa impartaseasca viziunea UE in anumite aspecte. Noile clase politice ale acestor state au inceput sa “gandeasca” precum restul statelor membre ale UE, inclusiv in problematici internationale.

In concluzie, noile state mambre ale UE pot fi considerate ca fiind mai mult pro-americane decat restul stetelor membre tocmai datorita atasamentului la NATO dar, ca mod de gandire al noilor clase politice din aceste state si ca viziune, acestea au ramas si vor ramane EUROPENE.

5. What defence capabilities do the new member states bring to the EU?

Ce capacități de apărare au noile state membre ce aduc de la UE?

In ultimii ani, tarile CEE au fost implicate in operatiuni de mentinere a pacii in Balcani si nu numai. In astfel de operatiuni de mentinere a pacii, tarile CEE au actionat ca o componenta de modulare ale unor mari unitati multinationale si sub comanda straina. Contributia acestor tari a fost una limitata in numar si restrictionata din punct de vedere al functiilor lor. Dar, cu toate acestea, tarile CEE si-au demonstrate intentia si capacitatea de a participa in astfel de misiuni de mentinere a pacii. Prin urmare, capacitatile defensive pe care noile state membre le aduc UE sunt limitate atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ. O mare parte a acestor tari incearca sa inlocuiasca sau sa modernizeze echipamentele defensive din era Sovietica iar intentiile de actiona ca un membru active al NATO pun presiune pe bugetele acestor state.

Cu toate ca, capacitatile defensive ale acestor tari sunt reduse, per ansamblu rolul acestora la nivelul UE este unul esential. Specializarea pe functii de rol reprezinta principal contributie a acetor tari la nivelul UE. Efectul specializarii anumitor tari pe diverse actiuni, echipamente sau practice defensive, ramane notabil. Astfel Cehia s-a concentrat pe dezvoltarea de unitati de decontaminare (pt. arme chimice) iar Romania si mentinut infanteria usoara.

Aceasta specializare este de effect mai ales in contextul crearii de unitati multinationale de mentinere a pacii.