CAPITOLUL IIROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU

NEOPLASM DE VEZICĂ URINARĂ

1. Internarea pacientului în spital Spitalul este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată pentru servicii medicale permanente. Întrucât internarea în spital constituie pentru fiecare pacient o etapă deosebită din viaţa sa, se va avea în vedere ca, pe perioada desfăşurării formalităţilor pentru internare, să se stabilească o relaţie pozitivă cu pacientul şi/sau aparţinătorii asigurându-se îngrijiri de calitate conforme cu nevoile şi aşteptările acestora. Pregătirea pacientului:

Din punct de vedere psihic – presupune stabilirea unei relaţii terapeutice asistentă medicală – pacient în sensul că acesta se va prezenta, va primi informaţii clare despre necesitatea internării şi se va obţine consimţământul scris al pacientului.

Din punct de vedere fizic – se realizează prin faptul că se va asigura pacientului o poziţie confortabilă, adaptată stării sale de sănătate, se va măsura şi nota starea fizică şi emoţională a pacientului , se vor măsura şi nota valorile obţinute în urma măsurării funcţiilor vitale. Asistentul va avea în vedere efectuarea unei anamneze şi o apreciere de nursing cât mai completă. În plus se va explica pacientului şi familiei regulamentul spitalului, orarul meselor şi a vizitelor şi a procedurilor.

Asistenta medicală va completa planul de îngrijire al pacientuluicu următoarele informaţii obţinute: ziua şi ora la care s-a prezentat, numele complet, vârsta, sexul, adresa, diagnosticul, starea la internare, valorile funcţiilor vitale, prelevările de produse biopatologice, numele medicului care a făcut internarea precum şi numele şi adresa (numărul de telefon) persoanelor care au însoţit bolnavul. Culegerea de date va fi completată în primele 24 de ore, sau chiar mai puţin, de la internare iar asistenta medicală se va asigura că pacientul este relaxat şi are încredere în echipa medicală.

2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare Pacientul este condus de asistenta medicală în salonul ales de către medic, alegere care va avea în vedere starea pacientului, diagnosticul, gravitatea şi stadiul bolii, sexul; va fi ajutat să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi să se instaleze comod în pat, va face cunoştinţă cu ceilalţi pacienţi din salon. Dacă bolnaul nu dă semne de oboseală şi starea îi permite, îl va conduce pentru a-i arăta secţia, prezentându-i cabinetul asistentelor sala de tratament, sala de mese grupul sanitar. Pacientului i se va aduce la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară al secţiei pe care bolnavul îl va citi singur sau îi va fi citi de către o soră medicală dupa ce a fost instalat în pat. De asemenea i se va explica

40

necesitatea şi modul recoltării produselor biologice pentru analizele de laborator precum şi importanţa investigaţiilor. Asistenta medicală va asigura condiţiile de mediu necesare şi anume: salonul trebuie să aibă o capacitate de 4 cel mult 6 paturi pentru a crea un mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres; temperatura salonlui va fi de 20 – 220 C. Asistenta va completa o anexă la foaia de alimentaţie pe care o va trimite la blocul alimentar, astfel ca pacientul să primească alimentaţia necesară şi specifică afecţiunilor sale încă din prima zi de internare. În cazul unei intervenţii chirurgicale, pacientului i se va efectua o pregătire preoperatorie în vederea asigurării condiţiilor optime necesare intervenţiei şi a procesului de vindecare precum şi pentru evitarea unor complicaţii grave. Se vor nota date privind antecedentele familiare, chirurgicale şi patologice ale pacientului, precum şi bolile care au influenţă asupra anesteziei si intevenţiei. Asistentul va consemna aspectul general, înălţimea, greutatea, aspectul tegumentelor şi mucoaselor, faciesul şi starea psihică a pacientului. Se vor urmări necesităţile şi manifestările de dependenţă în vederea satisfacerii acestora.

3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi.a) Pregătirea patului şi accesoriilor lui

Datorită faptului că pacientul îşi va petrece cea mai mare parte pe perioada spitalizării în pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi, să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite aşa încât pacientul să se poată mişca în voie şi să –i permită şi poziţia şezândă. Patul va fi dotat cu o saltea adaptata nevoilor pacientului. În principiu i se va asigura pacientului un pat simplu cu rezemător mobil, la care treimea cafalică a somierei să poată fi ridicată în poziţie oblică până la 450. Patul trebuie să permită asistentei să poată efectua tehnicile de îngrijire , investigaţii şi tratament cât mai comod. Patul trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat, prevăzut cu roţi, dispozitiv de ridicare şi, la nevoie, apărătoare. Patul va fi acoperit cu un cearşaf iar, după caz, muşama şi aleză. Pacientului i se oferă două perne şi o pătură de lână moale, uşor de întreţinut. Lenjeria trebuie să fie din bumbac cu cât mai puţine cusături şi destul de mare pentru a intra sub saltea.

b) Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat La internarea în spital, bolnavului imobilizat i se dă posibilitatea să facă baie sau duş, iar în timpul spitalizării, bolnavul va face baie de cel puţin două ori pe săptămână. Acolo unde starea generală o impune, asistentul medical va trebuie să ajute bolnavul în efectuarea igienei. În această etapă, asistentul medical respectă o serie de principii precum:

se asigură intimitatea, se respectă pudoarea pacientului; asigură materialele pentru baie; pregăteşte cada; asigură temperatura camerei (20 – 220C) şi a apei (37-380C);

41

se respectă o anumită ordine a spălării regiunilor astfel încât să permită descoperirea, spălarea şi acoperirea zonei fără să creeze disconfort;

fiecare zonă se umezeste, se săpuneşte, se clăteşte şi se şterge, după care se înveleste;

se lucrează cu blândeţe şi atenţie dacă pacientul are constrângeri fizice (aparat gipsat, pansament, perfuzie).

efectuează toaleta cavităţii bucale la pacienţii inconştienţi. ajută pacienzul să se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta

cavităţii bucale, să-şi taie unghiile; dupa efectuarea îngrijilor igienice corporale şi schimbarea lenjeriei,

pacientul va fi aşezat într-o poziţie cât mai comodă.c) Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului

Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a îndruma atunci când este cazul, ca bolnavul nemobilizat să–şi facă zilnic toaleta de dimineaţa şi de seara. Aceasta constă în spălarea feţei, urechilor, gâtului, membrelor superioare, a regiunii axilare, toaleta cavităţii bucale şi îngrijirea părului. De asemenea are grijă să informeze familia în legătură cu articolele vestimentare de schimb necesare menţinerii unui standard de igienă ridicat.

d) Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului Asistenta va recomanda pacientului cu neoplasm de vezică urinară aşezarea fie în poziţie semişezâd, fie în poziţia decubit lateral.Poziţia semişezând se realizează cu ajutorul unui număr mai mare de perne, cu rezemător mobil sau cu o somieră articulară. Pentru ca pacientul să nu alunece, se aşează sub regiunea poplitee o pernă îndoită sau un sul din pătură învelit într-un cearşaf. Sub tălpi se aşează un sprijinitor.

Fig. Poziţia semişezâd

Fig. Poziţia decubit lateral

42

Decubitul poate fi drept sau stâng. Capul culcat pe o parte va fi sprijinit pe o singură pernă, membrele inferioare sunt fie flectate uşor, fie membrul inferior care este în contact cu suprafaţa patului va fi întins iar celălalt îndoit; spatele va fi sprijinit cu o pernă sau un sul sau cu o rezemătoare specială.

e) Captarea dejecţiilor Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face în urinare, recipiente confecţionate din material emailat, sticlă sau material plastic cu deschizătură diferită: pentru bărbaţi în formă de tub şi pentru femei mai scurtă şi lăţită.

Fig. Urinar:a – pentru femei; b – pentru bărbaţi

se protejează patul cu aleză şi muşama; se dezbracă partea inferioară a corpului; se încălzeşte plosca sau urinarul cu apă caldă, se şterge cu hîrtie

igienică. la bărbaţi, penisul se introduce în urinar şi se orientează spre ploscă; pacientul se izolează şi se lasă câteva minute singur; se ajută pacientul să – şi spele mâinile. După utilizarea urinarelor, acestea se golesc imediat, se spală cu apă caldă

in jet cu săpun şi se dezinfectează.

Captarea vărsăturilor În funcţie de starea pacientului, asistenta îl aşează în poziţie semişezândă,

şezândă sau în decibit dorsal cu capul într-o parte, aproape de marginea patului.

Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă, aceasta se îndepărtează; Se susţine cu o mână fruntea pacientului, iar cu cealaltă se ţine tăviţa

renală sub bărbie; Daca este în decubit, se roteşte capul într-o parte şi tăviţa se aşează lângă

faţa pacientului. Se îndepărtează imediat tăviţa cu vomă după care se observă conţinutul, Se oferă pacientului un pahar cu apă pentru a-si clati gura şi un şerveţel; Tăviţa renală se îndepărtează imediat din salon. După utilizaree, tăviţa renală se spală şi se dezinfectează.

4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative43

Asistenta supraveghează bolnavul, va înregistra dacă respiraţia este modificată, cu salturi sau dacă se face cu dificultate.

a) Respiraţia se măsoară în scopul evaluării funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.

Elementele de apreciat sunt: tipul respiraţiei, amplitudinea mişcărilor respiratorii, ritmul şi frecvenţa respiraţiei. Materiale necesare: ceas secundar, creion de culoare verde, foaie de temperatură. Asistenta aşează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehinca ce umrează a fi executată. Plasează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui şi numără inspiraţiile timp de 1 minut. Respiraţia se notează cu culoare verde. Fiecare linie orizontală corespunde la 2 respiraţii. Valorile normale ale respiraţiei sunt:

La nou – născut: 30 – 50 respiraţii / minut; La 2 ani: 25 – 35 respiraţii / minut; La adulţi: 16 – 18 respiraţii / minut; La vârstanici: 15 – 25 respiraţii / minut.

b) Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organele generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.

Măsurarea temperaturii în axilă: se aşează paientul în decubit dorsal sau şezând. Se ridică braţul bolnavului, se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului. Se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei paralel cu toracele. Se apropie braţul de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui. Termometrul se menţine timp de 10 minute.

Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală: se introduce termometrul în cavitatea bucală, sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare. Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas. Termometrul se menţine cinci minute.

Măsurarea temperaturii pe cale rectală: se lubrifiază termometrul şi se aşează pacientul în decubit lateral cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimatea. Se introduce bulbul termometrului in rect prin mişcări de rotaţie şi înaintare. Se menţine trei minute. După terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se poate şterge cu o compresă şi se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul. Se spală termometrul, se scutură şi se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă (cloramină 1%).

În foaia de temperatură, aceasta se notează cu pix de culoare albastră. Pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură corespund două dviziuni de grad. Valorile normale ale temperaturii sunt:

Copil: 36 – 37,80 C Adult: 36 – 370 C

44

Vârstnic: 35 – 36o Cc) Pulsul trebuie să urmeze curba temperaturi. Cu cât temperatura este mai

mare cu atât pulsul este mai accelerat, până la valoarea de 100 bătăi / minut. Dacă aceste ritm se menţine şi în zilele următoare, bolnavul trebuie ţinut sub supraveghere permanentă.Factorii care influenţează pulsul sunt:

biologici: vârsta, înălţimea, greutatea, somnul, alimentaţia, efortul fizic.

psihologici: emoţiile, plânsul, mania. sociali: mediul ambiant.

Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpării care poate fi comprimată pe un plan osos: radială, temporală, suprficială carotidă, humerală, brahială, femurală. Materiale necesare: ceas cu secundar, creion sau pix rosu. La luarea pusului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5 – 10 minute înainte de numărătoare, întrucât un efort sau o emoţie oarecare în timpul sau înaintea luării pulsului ar putea modifica valorile reale. Braţul bolnavului trebuie să fie spirjinit pentru ca musculatura antebraţului să se relaxeze. Se reperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului, dăm de un şanţ mărginit de tendoanele muşchilor flexor radialal capului şi brahioradial în profunzimea căruia se găseşte artera radială. Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna dreaptă. După ce s-a reperat şanţul lui, se va exercita o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare, până perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Fixarea degetelor se realizează cu ajutorul policelui, cu care se îmbrăţişează antebraţul la nivelul respectiv. Notarea pulsului se face cu pix sau creion roşu; fiecare linie orizontală a foii de temperatură la patru pulsaţii. Valorile normale ale pulsului sunt:

la nou născuţi: 130 – 140 pulsaţii / minut la copil mic: 100 – 120 pulsaţii / minut la adult: 60 – 80 pulsaţii / minut la vârstnic: 80 – 90 pulsaţii / minut.

d) Tensiunea arterială reprezintă evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor). Materialele necesare sunt: aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (cu mercur Riva Rocci sau cu manometru), stetoscop biauricular, tampoane de vată şi alcool pentru dezinfectarea olivelor stetoscopului şi creion au pix roşu pentru însemnarea valorilor în foaia de temperatură.

Există două metode de ascultare a tensiunii arteriale: auscultatorie şi palpatorie.

Metoda auscultatorie – se explică pacientului tehnica şi se asigură un repaus fizic de aproximativ 15 minute. Asistenta se spală pe mâini, aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit şi în extensie. Membrana

45

stetoscopului se fixează pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei. Se introduc olivele stetoscopului în urechi. Se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc pâna la dispariţia zgomotelor pulsatile. Aerul din manşetă se decomprimă uşor prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial, care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime (sistolice). Se reţine valoare indicată de coloana de mercur sau acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar, acesta reprezentînd tensiunea arterială minimă (diastolică). Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute. Metoda palpatorie – determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte stetoscopul biauricular. Etapele sunt identice ca metoda auscultatorie. Are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioară. Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt:

La copil între 1 şi 3 ani: 75/90 – 50/60 mmHg La copil între 4 şi 11 ani: 90/100 – 60/65 mmHg La copil şi la adolescent între 12 şi 15 ani: 100/120 – 60/75

mmHg La adult: 115/140 – 75/90mmHg La vârstnici: >150/60mmHg

e) Urmărirea diurezei este importantă în vederea stabilirii bilanţului hidric. Pentru măsurarea diurezei urina se colectează pe 24 ore în recipiente cilindrice, gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată. Colectarea se începe dimineaţă la o anumită oră şi se termină a doua zi la aceeaşi oră. Pentru prevenirea fermentaţiei se vr adăuga la urină cristale de timol. Diureza se notează în foaia de temperatură prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective. Spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100ml urină. Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore în mod normal este de aproximativ 1500 ml.

5. Alimentaţia bolnavului Alimentaţia trebuie să fie echilibrată, asigurand un aport corespunzător tuturor principiilor nutritive, astfel încât să se evite excesul ponderal şi retenţia lichidiană, cu o raţie calorică concordantă cu activităţile desfăşurate şi cu restricţie moderată de sodiu. Asistenta medicală va asigura pacientei mese cantitativ mai reduse, dar mai dese (4-5 pe zi), conţinând alimente uşor digerabile precum: lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă, salată de sfeclă, fructe crude sau coapte, compot. Trebuie evitate alimentele ce produc balonare deoarece îngreunează respiraţia şi are efecte negative asupra circulaţiei. Alimentele greu digerabile şi unele moduri de preparare au un efect asemănător şi trebuie evitate. în această categorie intră: cărnurile grase, vânatul, carnea de gască şi de raţă, peştele gras, aluaturile grase, untura, cremele cu ou şi cu ciocolată (torturi etc), maionezele, rântaşurile cu

46

ceapă, sosurile picante. Se va respecta un regim care urmareşte întărirea organismului slăbit în cazul pacienţilor care au urmat chimioterapie. Se va consuma multă vitamina C naturală din citrice (care împiedecă formarea celulelor canceroase). În completare, se va insista pe consumul de legume cu conţinut mare în licopen, un antioxidant puternic care reduce riscul dezvoltării cancerului: sparanghel, grapefruit (în special cel roşu), fructe de pădure, roşii în salate sau sub forma de suc, ardeii roşii (în special cei copţi sau gogoşari). Este indicat ca fructele să fie cât mai natural, netratate cu insecticide. Se mai recomanda consumul zilnic a 100 ml suc de morcov, 100 ml suc de sfecla rosie, 50 ml ceapa, 50 ml patrunjel si 50 ml spanac, înainte de fiecare din cele 3 mese principale. S-a mai constatat eficienţa ridicată a fructelor oleaginoase (nuci, alune, fistic, migdale), a seminţelor de dovleac şi floarea-soarelui. Atunci când se consumă sucuri de fructe, e preferabil ca ele să fie obţinute prin presare.

6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică (de sinteză), transformate într-o formă de administrare, preparate (solide sau soluţii) prescrise de medic. Asistenta medicală va respecta întotdeauna, cu stricteţe, schema de administrare a medicamentelor pe care o întocmeşte medicul, respectând modul şi calea de administrare. Niciodată nu va înlocui medicamentul prescris cu altul asemănător şi va fi atentă la identificarea acesteia prin citirea corectă a numelui de pe etichetă, verificând concomitent forma de prezentare, culoare, consistenţă şi miros (unde este cazul). Asistenta medicală trebuie să respecte doza prescrisă, precum şi incompatibilităţile ce apar între diverse medicamente administrate simultan. Pe lângă aceste reguli generale de administrare a medicamentelor, asistenta medicală mai trebuie să aibă în vedere şi:

respectarea căilor de administrare: per os, subcutanat, intramuscular, intravenos;

respectarea orarului de administrare (la antidiabetice, antibiotice etc);verifică termenul de valabilitate a produsului;

informează pacientul privind efectele secundare ale tratamentului (gastrointestinale, alopecie reversibilă);

pregăteşte instrumentele şi materialele necesare tehnicii de administrare;deoarece substanţele pot fi iritante, se impune verificarea poziţiei acului în venă înainte şi în timpul injectării;

dacă soluţia pătrunde accidental în ţesutul perivenos, se întrerupe injectarea şi se continuăîn altă venă;

local se injectează hialuronidază pentru a reduce disconfortulrespectarea somnului pacientului;

luarea medicamentelor în prezenţa asistentei medicale; servirea pacientului cu doze unice de medicamente; prevenirea infeciilor intraspitaliceşti.

47

Atunci când va administra tratamentul medicamentos va avea grija să anunţe pacientul în vederea efectuării manevrei, precum şi importanţa ei. Dacă pacientul prezintă ameţeli, greţuri, scăderea acuităţii auditive, somnolenţă, tulburări pshihice, diureză scăzută, uscăciunea gurii, prurit sau orice altă manifestare străină de simptomatologia obişnuită a acesteia, trebuie raportat imediat medicului. Întrucât unele din aceste reacţii adverse pot fi stăpânite cu ajutorul unor medicamente adjuvante, medicul va hotărâ continuarea tratamentului cu medicamentul incriminat sau îl va schimba cu altele.

7. Recoltarea produselor biologice şi patologice Examinările de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează simptomatologia bolii, reflectă evoluţia acesteia şi eficacitatea tratamentului aplicat, semnalează apariţia unor complicaţii. Recoltarea produselor este efectuată de asistentă în majoritatea cazurilor. Aceasta trebuie să respecte orarul recoltărilor, să completeze buletinul de analize, să eticheteze produsul rezultat pentru a evita înlocuirea rezultatelor între ele, fapt ce poate duce la erori grave.

Asistenta va instrui bolnavul privind comportamentul în timpul recoltării în vederea reuşitei. Fizic, bolnavul va fi pregătit printr-o dietă adecvată, repaus la pat şi aşezarea lui în poziţia necesară recoltării. Se va avea grijă la sterilitatea recoltării pentru a evita suprainfectarea produsului recoltat. Transportul produselor recoltate se efectuează astfel încât acestea să ajungă la laborator cât mai repede şi în starea în care au fost eliberate din organism.

8. Pregătirea pacientului în vederea investigaţiilor paraclinice şi a tehnicilor impuse de afecţiune

a. Studiul cantitativ al elemetelor figurate şi al cilindrilor din urină - testul Addis – Hamburger

La femei nu se fac recoltări în perioada menstruală. Se anunţă bolnavul cu o zi înaintea probei şi se recomandă regim fără lichide cu 24 de ore înainte. Dimineaţa, bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă; această urină se aruncă. Din acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat timp de 100 sau 180 de minute. Bolnavul nu bea nimic în tot acest timp (după unii, bolnavul bea 200 ml apă sau ceai fără zahăr, imediat după golirea vezicii urinare pentru asigurarea debitului urinar minim). Se pregăteşte materialul steril pentru recoltare şi cel necesar pentru toaleta organelor genitale. După 100 sau 180 de minute, se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi săpun. Se recoltează întreaga cantitate şi se măsoară volumul (recoltarea se face prin jet prin emisiune spontană sau prin cateterism vezical.) se trimite la

48

laborator, notându-se exact intervalul de timp între cele două micţiuni şi volumul urinei de la a doua micţiune.

b. Pregătirea pacientului pentru urografie Urografia - metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare utilizându-se substanţe iodate, hidrosolubile, administrate intravenos. Se va efectua pregătirea psihică a pacientului, alimetară şi medicamentosă. Cu 2-3 zile înaintea examinării, pacientul va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză şi dau reziduuri multe (fructe, legume, paste făionase şi pâine) şi ape gazoase. Cu 2 zile înaintea examinării se administrează cărbune animal şi triferment 2 tablete de 3 ori pe zi. Se reduce cantitatea de lichide, iar în ziua examinării, bolnavul nu mănâncă şi nu mai bea pentru reducerea volumului urinei. Se efectuează clismă evacuatoare înaintea procedurii. Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast (Odistron sau Urografin sol 75%, 20 ml) – se efectuează proba de toleranţă faţă de iod. Se comunică pacientului că pot să apară unele simptome (ameţeli, greţuri sau dureri abdominale) şi care dispar repede fără consecinţe. Dacă pacientul prezintă reacţie hiperalergică, se întrerupe administrarea şi se anunţă medicul. Administrarea substanţei de contast se face pe masa radiologică foarte încet, cu multă precauţie, amestecându-se cu sângele pacientului.

c. Pregătirea pacientului pentru cistoscopie Se explică pacientului necesitatea examinării şi se obţine consimţământul. În unele cazuri, medicul poate recomanda antibiotice cu o zi înainte şi trei zile după procedură. Cu 30 de minute înainte, se administraeză un sedativ pentru reducerea anxietăţii. Dacă se face anestezie generală, nu bea şi nu mănâncă 12 ore. Este invitat să-şi golească vezica după care pacientul este aşezat pe masa în poziţie ginecologică. Se efectuează toaleta organelor genitale şi a perneului cu apă şi săpun. Dacă medicul recomadă, se face clismă evacuatoare. Asiatenta va atenţiona pacientul că la trecerea cistoscopului va avea senzaţia de micţiune. După efectuarea procedurii, pacientul va fi transportat în salon în funcţie de starea generală şi tipul anesteziei. Se vor monitoriza funcţiile vitale timp de 24 ore şi se vor observa semne de hemoragie. Pacientul va fi informat că pot să apară accese febrile trecătore, frisoane, dureri lombare. Datorită creşterii retenţiei de urină se recomandă consumul ridicat de lichide.

9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatoriea. Pregătirea preoperatorie – vizează ansamblul îngrijirilor efectuate înaintea

intervenţiei chirurgicale. Acest ansamblu cuprinde activităţi precum: pregătirea fizică şi psihică a pacientului, efectuarea bilanţului clinic şi paraclinic urmărirea şi măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului este importantă deoarece ajuta bolnavul să-şi exprime gândurile şi să-şi învingă teama. Dând dovadă de

49

amabilitate şi profesionalism, siguranţă şi promptitudine, asistenta medicală va răspunde la solicitările tuturor pacienţilor. Pentru efectuarea bilanţului clinic, asistentul medical va culege date privind: aspectul general al pacientului, înălţimea, greutatea, aspectul pielii, faciesul, manifestările de dependenţă. Toate aceste date vor fi trecute în foia de observaţie a pacientului. În plus se va ţine cont şi de antecedentele familiale, chirurgicale şi patologice ale pacientului. Bilanţul paraclinic presupune: efectuarea examenelor de rutina (TS, TC, determinarea grupei de sânge şi Rh-ul, hematocrit, glicemie şi uree), efectuarea examenelor complete (VSH, HLG, proteine, transaminaze, examen de urină, ionogramă, EKG, radiografie), efectuarea examenelor speciale (explorarea funcţiei renale). De asemenea, asistentul medical va masura funcţiile vitale şi vegetative: puls, tensiune arterială, respiraţie, temperatură, diureză, primul tranzit. În ziua precedentă, pacientului i se va recomanda repos şi regim alimentar uşor digerabil, mai mult hidric şi se va realiza toaleta generală. În ziua intervenţiei, se îndepărtează bijuterii, proteze dentare (unde este cazul), se îmbracă pacientul cu lenjerie curată, se pregăteşte foia de observaţie şi se va transporta pacientul în sala de operaţie cu brancarda, patul rulant sau căruciorul. În sala operatorie, se instalează pacientul pe masa de anestezie, se monitorizează funcţiile vitale, se pune abord venos, se pregăteşte câmpul operator, se badijonează cu alcool pentru degresare apoi cu tinctură de iod de la centru spre periferie şi ajută la instalarea câmpului operator.

b. Pregătirea postoperatorie – vizează ansamblul îngrijirilor acordate unui pacient care a suferit o intervenţie chirurgicală. La reîntoarcere de la blocul operator, se informează pacientul despre tipul şi mediul de derulare al intervenţiei, se instalează pacientul în pat în funcţie de tipul de anestezie şi de intervenţie, se observă starea pansamentului, se controlează şi se notează sistemele de drenaj. Până la revenirea stării de conşienţă a pacientului se vor supraveghea din 15 în 15 minute: pulsul, tensiunea arterială, saturaţia de oxigen, respiraţia, diureza, gradul de cunoştinţă, starea pansamentului. În plus, asistentul medical va avea în vedere următoarele aspecte:

Prevenirea complicaţiilor de decubit: mobilizează gambele, administrează anticoagulante subcutanat conform prescripţiei, aplică îngrijiri pentru prevenirea escarelor (igienă, schimbarea poziţiilor, masarea punctelor de sprijin), aspiră secreţiile.

Acordarea îngrijirilor locale: la indicaţia medicului reface pansamentul, scoate firele începând cu un fir sau două, reface zilnic pansamentul tuburilor de drenaj şi-l va îndepărta atunci când drenajul va fi minim şi doar la indicaţia medicului.

Supravegherea clinică şi paraclinică: starea de cunoştinţă, puls, tensiune arterială, temperatură, frecvenţă respiratorie, reluarea tranzitului.

50

Realimentarea: se face după reluarea tranzitului intestinal într-o manieră progresivă în funcţie de intervenţia realizată şi conform indicaţiilor medicului.

10. Educaţie pentru sănătate. Profilaxia bolii. Pentru a reduce factorii de risc implicaţi în producerea neoplasmului de vezică urinară, se recomandă o serie de măsuri precum:

Oprirea fumatului. Oprirea expunerii la substante toxice industriale (benzen,

arilamine). Evitarea expunerii la arsenic. Evitarea, pe cât posibil a situaţiilor de stres. Instituirea unei dietei alimentare sănătoase: conţinut scăzut în

grăsimi, alcătuită din fructe, legume, bogat în preparate din soia. Trebuie evitată deshidratarea, deoarece ingestia crescută de lichide scade concentraţia substanţelor chimice cancerigene.

Suplimentarea dietei cu vitaminele A şi C poate constitui un factor protector împotriva dezvoltării cancerului vezical.

11. Externarea pacientului Medicul este cel care va hotărî momentul externării bolnavului când acesta nu mai necesită o supraveghere permanentă şi poate continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistenta va pune la dispoziţie medicului documentele bolnavului necesare formulării epicrizei şi completării biletului de ieşire şi va asigura alimentaţia bolnavului până la externare.

Asistenta va anunţa familia bolnavului cu privire la externarea acestuia, va avea grijă ca bolnavul să-şi primească lucrurile personale de la magazia spitalului şi să aibă o îmbrăcăminte corespunzătoare anotimpului. Va aprofunda cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de ieşire. Asistenta va conduce bolnavul la ieşire unde îl lasă în grija aparţinătorilor.

51

52