Cap 2 REUTILIZAREA SI RECICLAREA DEŞEURILOR DIN CAUCIUC

.2.1 Colectarea şi recuperarea materialelor refolosibile din cauciuc în vederea reşapării sau

regenerării

Dezvoltarea continuă a utilizării produselor de cauciuc în toate domeniile şi, implicit, a

industriei de prelucrare a cauciucului impune cu stringenţă reciclarea elastomerilor din

produsele vulcanizate scoase din uz, de tipul anvelope, camere de aer şi articole tehnice.

Principalele direcţii de valorificare a produselor uzate şi a deşeurilor din cauciuc, grupate în

ordine descrescătoare a eficienţei tehnice a procedeului sunt:

Reutilizarea produselor uzate din cauciuc în aceeaşi calitate ca şi produsul iniţial,

prin reparare şi reşapare;

Reutilizarea pentru alte produse din cauciuc;

Reciclarea ca material ce se reintroduce în compoziţii de elastomeri ca regenerat

sau pudreta de cauciuc vulcanizat;

Utilizarea ca sursă de diverse materii prime, cum ar fi negru de fum sau uleiuri

obţinute prin piroliză;

Utilizarea în calitate de combustibil pentru obţinerea energiei termice, la

fabricarea cimentului sau în siderurgie;

Reutilizarea ca agenţi de modificare pentru diverse materiale, folosite în special în

domeniul construcţiilor de drumuri.

Între produsele de cauciuc, pneurile ocupă pe departe ponderea cea mai mare, ceea ce

explică şi atenţia acordată reintroducerii pneurilor uzate în circuitul economic, concomitent cu

evitarea poluării.

Deoarece producţia mondială de anvelope totalizează peste 800 milioane anual,

potenţialul pentru reciclarea milioanelor de anvelope vechi este în mod clar foarte important.

Procesul de vulcanizare face posibilă execuţia de anvelope de înaltă calitate care sunt foarte

puternice şi rezistente la uzură şi, în termeni  tehnici prin legături încrucişate ale lanţurilor de

hidrocarburi care formează cauciucul  conduc la realizarea unei reţele tridimensionale elastice.

Sulfurile care  rezulta din acest proces nu pot fi îndepărtate, şi încercările de a le modifica

structura prin vulcanizare s-au dovedit   dificile, costisitoare, şi mari consumatoare de energie. S-

a continuat cercetarea şi dezvoltarea, astfel încât au apărut numeroase tehnici care promit

creşterea ponderii materialului   reciclabil care poate fi folosit în execuţia de noi anvelope.

O anvelopă este compusă din:

cauciuc sintetic;

cauciuc natural;

sulf şi compuşi ai sulfului;

uleiuri: aromatice, naftenice, parafinice;

fibre: poliester, nailon;

coloranţi: oxid de zinc, dioxid de titan;

acizi graşi;

materiale inerte;

oţel;

negru de fum.

Elasticitatea carcasei anvelopei, foarte importantă din punct de vedere al utilizării

eficiente pe autovehicul, prezintă dificultăţi  procesului mecanic care va fi folosit  în separarea

ţesăturilor de oţel şi materiale textile de cauciuc.

Anvelopele uzate, după îndeplinirea duratei de exploatare, în funcţie de condiţiile de

uzură, pot fi valorificate cel mai eficient prin procedee de reparare şi reşapare. Întrucât nu toate

anvelopele uzate sunt reşapabile şi numărul de reşapări posibile este foarte limitat în funcţie de

tipodimensiuni (1÷3 reşapări), în final toate anvelopele produse intră în categoria anvelope uzate

nereşapabile.

Pentru anvelopele uzate cu inserţie textilă există posibilitatea valorificării prin

transformare în cauciuc regenerat şi reutilizarea acestuia în compoziţii de elastomeri.

Problema valorificării anvelopelor cu cord metalic (nereparabile şi nereşapabile) nu poate fi

considerată rezolvată în prezent, nici pe plan mondial neexistând o soluţie unică general

acceptată şi de extindere, cu avantaje tehnice şi economice. În lume s-au adoptat însă diverse

variante de valorificare dintre care amintim: măcinare (la temperatura ambiantă, criogenică sau

prin procedeul umed) cu transformare în pudretă, piroliză, transformare în energie termică,

utilizarea în industria metalurgică, (figurile2.20 şi 2.21)

Materialele refolosibile din cauciuc care intră în obligaţiile de colectare de la întreprinderi

şi de la populaţie sunt compuse în general din anvelope şi camere de aer uzate sau sparte.

Materialele refolosibile provenite din reziduuri industriale în întreprinderile de fabricaţie

a produselor, obiectelor şi articolelor din cauciuc au caracterul de materiale circulante pentru

care există normative de recuperare cu circuit închis.

Celelalte anvelope care nu îndeplinesc condiţiile de acceptare pentru reşapare sau

regenerare, camerele de aer care nu mai pot sau nu mai merită să fie reparate cât şi alte obiecte

din cauciuc de la populaţie se predau la greutate pentru retopire, fără alte condiţii speciale.

Prin reşapare se înţelege procesul tehnologic de aplicare a unei benzi de rulare noi pe o

coroană de anvelopă uzată pregătită în prealabil, urmată de vulcanizare, prin care se reface

parţial potenţialul de rulaj al anvelopei.

2.2 . Regenerarea produselor uzate din cauciuc

Regenerarea este unul din cele mai vechi procedee tehnice de recuperare a produselor

uzate din cauciuc, aplicat de peste 100 de ani. Tehnologiile de regenerare au fost permanent

îmbunătăţite, în prezent larg răspândit fiind procedeul termo - mecanic. În general, regenerarea

se aplică pentru anvelopele uzate cu inserţie textilă, dar în mod evident în situaţia existenţei unor

procedee tehnologice de măcinare eficiente tehnic şi economic, se poate obţine cauciuc regenerat

şi din anvelope uzate cu inserţie metalică. Avantajele utilizării cauciucului regenerat sunt atât

economice (preţul uzual reprezintă 20÷30% din valoarea elastomerului original), cât şi

tehnologice (îmbunătăţirea prelucrabilităţii, curgerii, stabilităţii dimensionale la profilare,

reducerea fenomenului de extrudare). Totuşi, dezvoltarea producţiei de anvelope radiale a limitat

drastic posibilităţile de reutilizare a cauciucului regenerat, în ultimii ani constatându-se o

reducere a producţiei de regenerat pe plan mondial.

O alternativă posibilă pentru obţinerea unui cauciuc regenerat cu proprietăţi superioare,

mult studiată în perioada ultimilor ani, este de-vulcanizarea chimică reală. Prin acest procedeu,

catenele polimerice rămân intacte şi se realizează scindarea preferenţială a legăturilor

transversale cu sulf din vulcanizate. Cercetările efectuate până în prezent pe plan mondial nu au

condus la rezolvarea problemei, dar în principal de-vulcanizarea ar permite revenirea la un

material elastomeric, care ar păstra intacte majoritatea proprietăţilor compoziţiei de cauciuc

iniţiale.

2.3 Producţia de energie termică prin combustia anvelopelor uzate

Producţia de energie termică prin combustia anvelopelor uzate se bazează pe puterea

calorifică a anvelopelor uzate de 33,6 MJ/kg, fată de valori de 54,6÷58,8 MJ/kg pentru

combustibilul lichid şi de 25,2÷29,4 MJ/kg pentru cărbune. Instalaţiile moderne de combustie a

anvelopelor uzate asigură o combustie completă a anvelopelor, sunt nepoluante şi asigură o

combustie completă a anvelopelor, sunt nepoluante şi asigură o producţie de abur şi, în

continuare (dacă nu există consum local de abur), în energie electrică.

Bilanţul economic al producţiei de abur prin combustia anvelopelor depinde de

capacitatea şi de tipul agregatelor şi de randamentul de combustie. La nivelul anului 1997 se

estima în SUA costul energiei electrice provenind din anvelope uzate la 0,464 $/GJ faţă de 0,332

$/GJ pentru cea provenită din cărbune. În Germania, pentru aceeaşi perioadă, costul unei tone de

abur obţinut din anvelope uzate era de 3,3 $ faţă de 2,9÷3,3 $ pentru păcură şi de 2,75 $ pentru

cărbune.

În instalaţiile energetice alimentate cu anvelope uzate trebuie prevăzută epurarea

corespunzătoare a gazelor evacuate la coş.

2.3.1Măcinarea anvelopelor folosind aer răcit

Metoda de răcire a aerului, pană la temperatura de –1200C este bine cunoscută. Această

temperatură este atinsă de lucrul în cascadă a 5÷6 compresoare puternice. Dezavantajele

acestei metode constau în consumul semnificativ de energie şi echipamentul voluminos.

Folosind acest proces, inserţia metalică este obţinută fără cauciuc şi este de cea mai bună

calitate şi reprezintă 15÷20% din greutatea pneurilor. Se cercetează, de asemenea,

posibilitatea de utilizare a materialului textil obţinut, care reprezintă cam 5% din greutatea

iniţială a pneurilor.

Sistemul de răcire, fără utilizarea azotului lichid, permite realizarea aerului rece comprimat,

necesar aducerii cauciucului la starea casantă, până la –1200C. Tunelul în care are loc

procesul de răcire cuprinde trei zone diferite de temperatură: –100C, –600C, –1200C ceea ce

asigură o răcire eficientă şi economică a pneurilor. Exceptând costurile pentru obţinerea

aerului rece, avantajul îl reprezintă obţinerea aerului rece în timpul ciclului de producţie, ceea

ce exclude cheltuielile de transport, economiseşte suprafaţa de producţie prin lipsa

echipamentelor de fabricare, depozitare şi pompare a azotului lichid.

2.3.2. Măcinarea la temperatura ambiantă

Măcinarea produselor uzate din cauciuc vulcanizat la temperatura ambiantă reprezintă

numeroase inconveniente: consumuri energetice ridicate, randamente mici, degradarea

produsului datorită căldurii degajate, producerea de zgomot, fum şi degajări de gaze,

imposibilitatea prestabilirii distribuţiei dimensionale a pudretelor, imposibilitatea măcinării

anvelopelor cu inserţie metalică.

În perioada ultimilor ani au fost dezvoltate şi procedee de măcinare la temperatura ambiantă

în mediu lichid. Procedeele implică introducerea unor pudrete de cauciuc de 0,4÷0,5 mm în

mediu lichid, uzual apos şi măcinarea între două discuri de măcinare cu distanţă foarte mică

între ele, rezultând în final pudrete cu dimensiuni sub 20 microni.

Reutilizarea diferitelor tipuri de pudrete de cauciuc a căpătat o amploare din ce în ce mai

mare, în numeroase cazuri pudretele înlocuind cauciucul regenerat, chiar în aplicaţii cu cerinţe

tehnice ridicate, cum sunt anvelopele.

Pudretele obţinute criogenic şi prin procedeul umed, cu dimensiuni mai mici ale

particulelor pot fi utilizate în proporţii relativ ridicate în diverse aplicaţii. Pentru a permite

formarea unei imagini de ansamblu privind procedeele de valorificare cunoscute pe plan

mondial, pentru anvelopele cu cord metalic uzate se prezintă în anexa 1 principalele date tehnico

– economice şi stadiul cercetărilor efectuate în ţară

În schema din figura 2.24. se prezintă posibilităţile de valorificare prin măcinare.

În principal, din anvelopele uzate şi rebut şi din alte produse din cauciuc se pot obţine ca

produse intermediare bucăţi (secţiuni), măcinătură de cauciuc (2÷5 mm) şi pudretă de cauciuc

( 0,25÷2 mm), ce poate fi sortată apoi dimensional şi utilizată în diverse domenii de aplicaţie.

Fiecare din procedeele de transformare reprezintă câte un proces tehnologic distinct, în mod

evident, însă, preţurile produselor intermediare sunt cu atât mai mari cu cât fineţea materialului

este mai avansată. În aceeaşi schemă sunt prezentate tehnologiile de prelucrare a produselor

intermediare până la obţinerea produselor finite .

Se apreciază că rata de creştere a stocului de anvelope uzate se va majora, ajungând în

perioada 1995÷2000 la 30 000 t / an, corespunzător ritmului de creştere pe ansamblul economiei

naţionale. În acest context trebuie făcută observaţia esenţială că stocul de anvelope va creşte în

special cu anvelope cu inserţie metalică. De remarcat faptul că în capitală şi zonele limitrofe pe o

rază de 250 km se acumulează aproape jumătate din totalul de anvelope.

Acumularea unor stocuri din ce în ce mai mari de anvelope uzate ridică probleme

ecologice deosebit de grave, întrucât:

ocupă suprafeţe extinse, cu poluarea mediului şi scoaterea din circuitul agricol a

unor terenuri potenţial productive (o soluţie temporară poate fi reducerea

volumului şi suprafeţei ocupate prin utilizarea unor utilaje de pre-secţionare);

reprezintă un potenţial pericol de incendiu;

pot deveni mediu de cultură şi creştere pentru paraziţi şi insecte periculoase;

nu sunt biodegradabile (perioada de descompunere în mediu natural este de peste

80÷100 ani);

Pentru organizarea unui sistem viabil economic de valorificare a produselor uzate din

cauciuc în diverse ţări s-au adoptat legislaţii şi alte măsuri de reglementare în următoarele

direcţii:

adoptarea unor măsuri de încurajare economică a întreprinderilor care depozitează

anvelope uzate (prin stabilirea unor taxe pentru utilizator la predarea anvelopelor

uzate sau prin stabilirea unor taxe suplimentare la vânzarea anvelopelor noi);

îmbunătăţirea procedeelor de colectare a produselor uzate (prin legiferarea

obligativităţii predării produselor uzate de către utilizatori);

încurajarea de la nivel guvernamental a activităţii de cercetare-dezvoltare în

domeniul valorificării anvelopelor uzate şi acordarea unor subvenţii pentru

întreprinderile axate pe aceste probleme (de exemplu, în Ontario, Canada s-au

alocat în 1991 3,4 milioane de $ pentru o instalaţie de măcinare şi 4,4 milioane $

pentru cercetări în domeniu).

2.3.3Piroliza anvelopelor uzate - sursă de materii prime

Piroliza reprezintă, în principal, o destrucţie controlată a anvelopelor uzate cu formare de

fracţii gazoase, lichide şi solide.

Procedeele de destrucţie termică pot fi clasificate în piroliză, în vid sau în atmosferă

inertă, degradare termică hidrogenată cu sau fără catalizatori şi degradare oxidantă.

Destrucţia termică a anvelopelor uzate prezintă o serie de avantaje: produsele

obţinute (hidrocarburi lichide, reziduu cocsificat şi gaze) sunt similare cu produsele tradiţionale

folosite ca materii prime şi combustibili; procesul poate avea autonomie energetică: fracţia

gazoasă nu necesită o epurare avansată, iar produsele lichide şi solide obţinute se pot stoca şi

transporta utilizatori/prelucrători.

Piroliza s-a dezvoltat ca o altă soluţie viabilă pentru valorificarea anvelopelor uzate. Din

punct de vedere istoric, problema reciclării anvelopelor prin metode ce au la bază piroliza a fost

în incapacitate de a se conforma cu regulile privind emisiile de noxe în aer. Taxele mari cerute

pentru aranjarea ordonată a anvelopelor uzate au făcut să se dezvolte şi să se omologheze

piroliza – metodă bazată pe reciclarea pneurilor uzate precum STA (sistem de transformare a

anvelopelor).

Sistemul pirolitic Svedala a fost produs pentru a ajuta la rezolvarea problemelor

sistemului şi în particular la alimentarea sistemului, controlul şi recuperarea căldurii. Rezultatul

final este un cuptor rotativ, sistem fabricat de firma Svedala, care procesează bucăţile de

anvelope în masă carbonică, ulei şi oţel, având ca principal şi cel mai valoros produs masa

carbonică.

În noul sistem 32% din greutatea unei anvelope este transformată în masă carbonică care

are un preţ de 50 $ / 500 g. Unitatea este proiectată să funcţioneze 24 de ore pe zi, 7 zile pe

săptămână, 364 de zile pe an şi să proceseze 100 t de anvelope în fiecare zi.

Anvelope uzate

Mărunţireapneurilor uzate

Cuptor rotativ

Ulei

Negru de fum

Oţel

Moară

Condensator de ulei

Anvelopele, care sunt prelucrate, sunt supuse pirolizei la o temperatură de 482 0C şi se

descompune în materialele componente. Uzinele TRI , utilizând alte echipamente produse de

firma Svedala a proiectat un sistem ce produce curent electric utilizând pneurile uzate.

Cercetările recente ale firmei TRI în asociaţie cu marii furnizori de aditivi pentru asfalt au

indicat drept foarte profitabilă utilizarea produselor pirolizei, care pot fi combinate cu ulei, masă

carbonică şi alte reziduuri pentru a crea aditivi pentru asfalt.

1. 100 de tone de anvelope pe zi sunt încărcate pe un transportor după care sunt

transportate la un cuptor rotativ. Anvelopele sunt mărunţite până la dimensiunea de 5,08

cm, în drum spre cuptor, pentru a uşura manipularea şi a permite controlul procesului;

2. În cuptor pneurile sunt încălzite la temperaturi de peste 482 0C pentru a porni procesul

de piroliză. Oxigenul existent în cuptor este atent controlat, de aceea anvelopele nu pot

arde sau elibera compuşi toxici care de obicei sunt eliberaţi la combustia anvelopelor. În

schimb procesul poate asigura curăţarea anvelopelor. Uleiul este şi el îndepărtat într-o

formă gazoasă.

3. Oţelul este recuperat din materialele existente în cuptor folosind un separator magnetic.

Fig.2.25. Instalaţie pentru piroliza anvelopelor uzate

4. 32% din greutatea fiecărei anvelope este transformată în masă carbonică şi valorificată

în următorul stadiu de prelucrare. De asemenea, 250 de l de ulei şi 75 kg de oţel sunt

recuperate de la fiecare tonă de anvelope mărunţite şi supuse procesului de piroliză;

5. În moară, masa carbonică este măcinată până la stadiul de pudră, oţelul rămas este

separat, iar pudra obţinută este pregătită pentru a fi vândută ca negru de fum.

2.3.4 Colectarea şi valorificarea anvelopelor uzate

Activitatea de colectare şi valorificare a anvelopelor uzate nu este nouă în România.

Noutatea în acest domeniu o constituie reglementarea activitaţii prin Hotărârea de Guvern nr.

170/2004, prin care s-au stabilit atât factorii responsabili, condiţiile în care se poate desfăsura o

astfel de activitate, cât şi măsurile administrative ce se vor lua impotriva celor care nu respecta

prevederile actului normativ. Ca urmare, un grup de societaţi comerciale care au ca obiect de

activitate producerea şi importul de anvelope au hotarât infiinţarea unei societaţi, ECO

ANVELOPE, care să se ocupe in principal de gestionarea fluxului de anvelope uzate. Acţionarii

ECO ANVELOPE sunt societati romanești si internationale care desfașoară activitate de

productie şi de import de anvelope şi care s-au implicat, conform principiului responsabilităţii

extinse a producătorului, în protecţia mediulu înconjurător.

Folosită corespunzător, aceasta poate deveni o sursă de materie primă secundară şi de

energie. Dar, pentru a atinge această calitate este nevoie de infrastructură: unităţi de reciclare,

investiţii în filtre electrostatice pentru ardere în condiţiile respectării Legii mediului, flux

tehnologic pentru produsele obţinute din tocarea sau macinarea anvelopei (piese turnate, roţi

pentru cărucioare, pavele, covoare, mochete, articole de uz casnic, tălpi de pantofi etc.) şi, nu in

ultimul rând, interesul consumatorilor pentru astfel de, produse. Sistemul de management al

activitaţii de colectare şi valorificare propus de ECO ANVELOPE reprezintă o soluţie viabila,

menită să elimine inconvenientele administrative şi financiare generate de organizarea acestei

activitaţi pe cont propriu de către agenţii comerciali. După patru luni de activitate, cantitatea de

anvelope colectată și valorificată de ECO ANVELOPE este de aproximativ 3.000 tone,

reprezentând un procentaj de colectare de 21 % din sarcina anuală. Este modul în care Eco

Anvelope - prima societate românească de gestiune a fluxului anvelopelor uzate – aduce în

atenţia opiniei publice necesitatea colectării şi valorificării într-o manieră ecologică a

anvelopelor uzate. În fiecare an, milioane de anvelope uzate ajung în natură. Anvelopele uzate

modifică peisajul şi reprezintă un risc pentru mediul înconjurător datorită rezistenţei la degradare

şi a proprietăţii de ardere. Rolul nostru este de a le oferi şansa de a deveni utile. Rezistenţa

structurală atunci când sunt folosite întregi, supleţea lor când sunt transformate în granule sau

puterea calorică atunci când sunt utilizate ca şi combustibil, sunt câteva dintre proprităţile ce fac

din anvelopele uzate nereutilizabile un material cu un mare potențial de valorificare.

Cu ocazia evenimentului de lansare a fost anunţată demararea campaniei naţionale «Pune

şi tu umărul» .Campania are ca scop informarea şi educarea publicului larg privind necesitatea

colectării şi valorificării anvelopelor uzate. Orice punct de cumpărare sau înlocuire a anvelopelor

este obligat să le primească pe cele uzate. Uneori este greşit interpretat faptul că această

responsabilitate civică de predare a anvelopelor uzate revine doar persoanelor juridice. Sub

incidenţa legii intră toţi utilizatorii de anvelope, prin urmare, refuzul predării anvelopelor uzate

constituie contravenţie conform HG 170/2004 şi se sancţioneză cu amendă. Apariţia HG

170/2004 şi preocuparea producătorilor şi importatorilor în sensul dezvoltării durabile, în plus

extinderea în corespondenţă cu noţiunile de responsabilitate lărgită a producătorilor privind

implicarea acestora în protecţia mediului înconjurător, au condus un grup de societăţi comerciale

care au ca obiect de activitate producerea sau importul de anvelope noi, la decizia de a fonda

societatea ECO ANVELOPE S.A. care să răspundă obligaţiilor de mediu ce decurg din

HG170/2004 într-o manieră organizată şi eficientă. Începand din ianuarie anul curent, societatea

ECO ANVELOPE preia obligaţiile de colectare şi valorificare ale clienţilor săi angajându-se

într-un proces permanent de protejarea mediului înconjurător.«Principiul care patroneză

societatea Eco Anvelope este de a oferi servicii la acelaşi standard şi aceleaşi tarife, fără

discriminare contractuală, tuturor societăţilor ce intră sub incidenţa HG 170/2004 şi optează

pentru a ne deveni clienţi. Transparenţa modului de lucru al companiei este evidenţiat prin faptul

că Eco Anvelope nu distribuie dividende, eventualul profit obţinut fiind folosit spre a fi

reinvestit.

Pe termen scurt, obiectivul primar este de a neutraliza riscul de mediu pe care-l reprezintă

anvelopele uzate. Pe termen mediu şi lung, Eco Anvelope acţionează în sensul realizării unei

economii industriale echilibrate şi structurate, urmând o traiectorie multidimensională. În acest

sens, Eco Anvelope are în vedere conceperea, punerea în practică, dezvoltarea şi coordonarea

unei reţele de colectare şi valorificare a anvelopelor uzate, iniţierea şi implicarea în evoluţia

procesului de reglementarea legislativă, raportarea către clienţi şi organismele de stat a

rezultatelor obţinute, eficientizarea activităţii în scopul reducerii costurilor necesare acestui

proces şi construirea unor parteneriate durabile cu valorificatorii.Eco anvelope este singura

societate românească a cărei activitate de gestionsre a fluxului anvelopelor uzate a cărei

activitate se desfasoară la nivel national şi care este recunoscută la nivel eurouropean de BLIC –

Asociaţia Europeană a Producătorilor din Industria Cauciucului.

Clienţii declara anual catre ECO ANVELOPE S.A. cantitatea de anvelope uzate ce

trebuie colectata şi valorificată în anul curent împărţind această cantitate la 12 luni, astfel

rezultând ţinta lunara ce urmeaza a fi colectată si facturată în numele acestora. Apoi se facturează

cantitatea efectiv colectata si valorificată lunar pentru fiecare client al său.

Persoanele fizice si juridice, vulcanizări, service-uri, dealeri, magazine, au obligatia de a preda

anvelopele uzate către societaţile autorizate în vederea colectarii si valorificarii acestora.

Colectarea anvelopelor se face treptat, în anul 2006 obligaţiile de reutilizare fiind de 70%,

ajungând în anul 2007 la 80%, acesta fiind cota maximă de reutilizare, calculat cu pierderi din

greutatea totală a anvelopelor prin utilizare de 20%, nerecuperabile. Persoanele juridice care

introduc pe piaţa naţională anvelope noi sau uzate destinate reutilizării sunt obligate prin lege să

raporteze anual Comisiei Naţionale pentru Reciclarea Materialelor şi Ministerului Agriculturii,

Pădurilor, Apelor şi Mediului cantitatea de anvelope introdusă pe piaţă în anul anterior şi

cantitatea de anvelope colectată şi predată pentru reutilizare în anul precedent. Persoanele fizice

sau juridice care deţin anvelope uzate sunt obligate să le predea persoanelor juridice care

comercializează anvelope ori persoanelor juridice autorizate pentru colectarea de anvelope uzate.

Este interzis abandonarea lor pe sol, în apă sau incinerarea neautorizată a anvelopelor uzate.

Deasemenea, suprafeţele mari de teren sunt ocupate cu anvelope uzate care reprezintă un factor

de poluare a mediului, materia prima secundară care poate fi valorificată atât material (pudreta,

cauciuc regenerat), cât şi termoenergetic (co-incinerare la fabricile de ciment), constituie alte

motive temeinice, care au fost luate in vedere la elaborarea acestui proiect. În anul 2002, exista o

sursa de anvelope uzate la nivel national de aprox. 60.000 tone, dispersate aleator in teritoriu, din

care numai aproximativ 7000 au fost colectate si valorificate material sau termoenergetic.

Proiectul işi propune să stabileasca condiţiile de introducere pe piata a anvelopelor şi să

reglementeze un sistem naţional, organizat de colectare şi valorificare a anvelopelor uzate, in

scopul :

- reducerea impactului anvelopelor uzate asupra mediului;

- descongestionarii spaţiilor de depozitare ocupate cu anvelope uzate;

- integrarii acestui tip de deşeu într-un flux economic

- inlaturarii factorului de risc major pe care il reprezinta utilizarea anvelopelor, peste limita de

uzura admisibila.

Principiile care au stat la baza elaborarii acestui proiect sunt :

a) principiul utilizării cu exclusivitate a acelor activitati de gestionare a deseurilor care nu aduc

prejudecaţii mediului şi omului

b) principiul „poluatorul plăteşte”

c) principiul „ responsabilitaţii producătorului”

d) principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile, fară antrenarea unor costuri excesive;

e) principiul proximitatii care presupune ca deşeurile sa fie valorificate şi eliminate cat mai

aproape de locul de generare.

Este foarte important să subliniem caracterul industrial al acestei activităţi. Este foarte

important să stabilim faptul că aceste acte normative dau posibilitate transformării acestui sector

de activitate într-un sector realmente industrial. În acelaşi timp, toate aceste acte normative, toate

măsurile, luate au ca bază dezbateri largi cu agenţii economici implicaţi, cu organizaţii patronale,

cu asociaţiile profesionale, cu mediul ştiinţific, cu mediul academic. Din datele pe care le avem

se apreciază că au fost generate cca. 60.000 t anvelope la nivelul anului 2002, din care numai

7000 s-au colectat şi s-au reciclat în diverse sectoare. Iată, că această diferenţă, mare, ar fi

constituit o bază de materii prime, o bază energetică ieftină şi în acelaşi timp ar fi dus la un efect

mai puţin nociv din punctul de vedere al protectiei mediu.

3.5. Sortarea anvelopelor uzate

Este un spațiu autorizat unde se realizează regruparea anvelopelor, sortarea lor în AUR

Fig. 4 (anvelope uzate reutilizabile) și în AUNR (anvelope uzate nereutilizabile) precum și

încărcarea în vederea expedierii către valorificatori.

Fig.4 Sortarea anvelopelor

2.4. Tratarea anvelopelor uzate

Etapa primară de tratare a anvelopelor este spălarea lor. După aceea urmează extragerea

materialului feros din anvelopă.

Anvelopa poate fi tratată şi cu lianţi în funcţie de utilizarea acesteia .

3.7. Schema tehnologică a procesului tehnologic de construcţie a anvelopei

START PROCES TEHNOLOGIC

MATERIALE + ENERGIE

AMESTECAREA CAUCIUCULUI NATURAL, SINTETIC ŞI A

NEGRULUI DE FUM

CONSTRUIREA FORMEI ÎN CARE VA FI TURNAT AMESTECUL DE CAUCIUC

ADAUGAREA AMESTECULUI DE CAUCIUC IN FORMǍ

PLACAREA FORMEI CU FIRE DE OŢEL, FIBRE SINTETICE ŞI FIBRE TEXTILE

PLASAREA INELULUI CENTRAL ŞI A CELOR DOUǍ LATERALE IN FORMǍ

TENSIONAREA CAUCIUCULUI (OBŢINEREA FORMEI FINALE)

PROCES TEHNOLOGIC

PLASAREA ÎN MULAJ ŞI TRATAREA CAUCIUCULUI PRIN TRATAMENTE

ELIMINAREA EXCESULUI (PILIREA, EXFOLIEREA EXCESULUI)

CONTROL DE CALITATE

PRODUS FINIT

ANVELOPA ECHIPATĂ PE AUTOTURISM

REŞAPARE

ANVELOPA UZATǍ

DEŞEURI NERECICLABILE

DEŞEURIRECICLABILE

STOP

RECICLARE

Fig. 5 Schema logicǎ a procesului tehnologic de construcţie a anvelopei

Fig. 6 Procesele tehnologice prin care rezultǎ anvelopa

3.8. Procesul tehnologic de obținere a anvelopei

MATERIALE NECESARE Cauciuc natural

Cauciuc sintetic

Negru de fum

Fire de oţel,

materiale textile (celofibrǎ, nylon).

ENERGII NECESARE Solarǎ

Termicǎ

Chimicǎ

Mecanicǎ

Tab.2 Materiale și energii necesare procesului tehnologic de construcţie al anvelopei

I. Amestecul

Diverse tipuri de cauciuc natural şi sintetic sunt amestecate într-un mixer şi mixate cu

negru de cărbune şi alte produse chimice. Se obţine ceea ce specialiştii denumesc "amestecul

primordial" cu o compoziţie aleasă în funcţie de parametrii şi performanţele dorite de la viitoarea

anvelopă.

II. Forma

Fibre din material textil sau corzi de otel sunt învelite în cauciuc pe ambele părţi.

Materialele textile (celofibra, nylon şi poliester) sunt folosite la acoperit suprafaţa, iar corzile de

oţel formează o "centura" a anvelopei, mult mai rezistentă.

III. "Burta" şi pereţii

Corpul anvelopei se construieste prin introducerea a două componente diferite special

concepute în forma, în care se pune amestec de cauciuc. Profilul - la origine - este o bandă

continuă, care este apoi racită şi tăiată la lungimea necesară.

IV. "Cordonul"

Interiorul ("carnea") se construieşte prin placarea cu fire de oţel, care sunt tăiate pe

dimensiunea centurii şi rulate de un număr anume de ori, pentru a da un anume diametru

anvelopei. Din această bobinare, fiecărui cauciuc i se dă o anumită rezistenţă.

V. Construcţia efectivǎ

Construcţia efectivǎ este, de regulǎ, un proces în doi paşi. Cu toate acestea, fabricile

moderne au redus procesul la unul singur - executat de o maşina (evident). Procesul din doi paşi

este încǎ folosit la scarǎ largǎ, mai ales pentru dimensiunile speciale. Pentru început, inelul

central şi cele laterale sunt plasate într-un container în care urmeazǎ sǎ se producǎ anvelopa.

Toate benzile sunt poziţionate, contururile benzilor laterale sunt îndoite peste inelul central, iar

ceea ce urmează a fi profilul este aşezat deasupra.

În a doua fază a construcţiei, cauciucului i se dă forma prin tensionarea cu două centuri,

se mai adaugă straturi atât pe laterale, cât şi pe profil. La finalul acestui proces, cauciucul este

denumit "necopt" (verde).

IV. "Vindecarea"

Cauciucul necopt este acum plasat într-un mulaj. Aici i se aplică tratamente bine

controlate de presiune şi temperatură. Anvelopa finală este apoi scoasă din mulaj.

VII. Egalizarea

Excesul de cauciuc de pe anvelopă (pentru că nu toate sunt făcute perfect) este eliminat

cu ajutorul unei maşini (e un fel de pilire, o exfoliere a excesului).

VIII. Inspecţia

Înainte ca anvelopele să fie trimise către magazine sau depozite sunt controlate atât vizual

cât şi electronic. Este ultimul control de calitate (aspect, uniformitate) înainte să ajungă pe

jantele tale.

Rezultante ale procesului tehnologic

PRODUS FINIT URMARIT

Anvelopa

PRODUSE AUXILIARE

VALORIFICABILE

Nu existǎ

MATERIALE RECICLABILE Cauciuc in surplus

Sârmǎ

Fire textile

DEŞEURI Excese de material

Tab. 3 Produşii care rezultǎ din tehnologia anvelopei

2.4.1Metode de reciclare a anvelopelor

Anual în lume se fabrică peste 176,29 mil. t de anvelope. În medie, o anvelopă se poate

folosi pentru circa 50000 km parcurşi, in funcţie de condiţiile de exploatare, după care trebuie

inlocuită. În Franta, anual circa 45 milioane de anvelope , cantărind circa 420000 tone ies din

folosintă. Lor li se mai adaugă si cele cu defecte de fabricaţie. Cea mai mare parte a acestora sunt

depozitate in gropile de gunoi, iar altele sunt arse. În reziduurile de la ardere se pot distinge mai

multe faze, care pot fi tratate in mod individual, pentru a genera produse valoroase. Se pot separa

astfel produse pe baza de carbon din cauciucul ars şi oţel din inserţiile de sârma. Faza carbonică

este formata dintr-o serie de compuşi folosiţi în fabricarea anvelopelor,dispersaţi intr-o matrice

constituită predominant de carbon. Oţelul obţinut dupa arderea anvelopelor are o concentratie

prea mare de sulf, provenite mai ales din depunerile pulverulente de pe suprafata oţelului, unde

se află împreuna cu faza carbonica. Prin curaţarea suprafeţei oţelului, conţinutul de sulf poate fi

diminuat. Odată cu creşterea numarului de anvelope utilizate, soarta celor uzate devine o

problemă tot mai importantă. Când anvelopele sunt aruncate acestea au pierdur doar câteva

grame din masa iniţială ceea ce arată că o anvelopa uzată este in mare parte identica în privinţa

proprietaţilor fizice şi chimice cu una nouă.

De regulă anvelopele sunt colectate si apoi clasificate în trei categorii:

-cele suficient de bune pentru reşapare ;

-cele care îndeplinesc cerinţele pentru a fi revândute ca anvelope parţial uzate;

-cele adecvate doar pentru reciclare, recuperare energetică sau depozitare ca deşeu.

Acolo unde mari cantitaţi de anvelope sunt depozitate în gropi de gunoi sau stocate în

grămezi, ele reprezintă un pericol semnificativ de incendiu si o amenintare de mediu şi sănătatea

oamenilor.

Arderea necontrolată a anvelopelor poate duce la formarea unor substanţe dăunătoare,

care pot afecta calitatea aerului, a apei şi implicit pot contamina şi solul. Incendierea anvelopelor

afecteaza pe termen lung posibilitaţile de folosire ulterioara a terenurilor respective, din cauza

poluarii solului cu produşi de ardere.

2.4.2. Reeşaparea

Este singura metodă de tratare, după care anvelopa este refolosită în scopul iniţial.

Anvelopele de camion pot fi reeşapate de câteva ori înainte de a fi scoase din uz. Posibilitatea de

reeşapare depinde de starea bună a carcasei anvelopei; doar 20-25% din anvelopele de

automobile şi 60-65% din cele de camioane îndeplinesc condiţile pentru a fi reşapate.

Anvelopele reeşapate sunt în general mai ieftine, dar utilizatori le consideră ca fiind de calitate

inferioară si potenţial periculoase, nefiind recomandate pentru a fi montate pe roţile din faţa ale

autovehiculelor. Aceasta imagine limitează piața de desfacere a anvelopelor reşapate în sectorul

privat.

Anvelopele prelucrate pentru reciclarea materialelor au fost în general procesate prin

granulare. Materialele granulate au diferite aplicații: sunt folosite pentru acoperirea unor

suprafeţe de sport, pentru realizarea unor cizme din cauciuc, pentru obţinerea unor mortaruri sau

cimenturi şi la construcţia unor drumuri. Granularea anvelopelor se realizeaza fie prin măcinarea

mecanică a acestora, fie prin măcinarea criogenă. Anvelopele se răcesc în azot lichid, pentru

fragilizarea cauciucului înainte de măcinare, ceea ce conduce la reducerea consumului de energie

necesară în proces.

Fig.7 Cauciuc măcinat

Particulele de cauciuc cu dimensiuni cuprinse între 0,15-2.36 mm Fig. 2, obţinute prin măcinarea

anvelopelor uzate, se pot utiliza ca material absorbant pentru ţiţei brut, în cazul poluării

accidentale a unor terenuri.Dupa măcinare, fazele cauciuc şi oţel sunt separate magnetic.

2.5. Anvelope prelucrate pentru recuperarea energiei

Anvelopele uzate se folosesc ca sursă de combustibil pentru centrale termoelectrice.

Anvelopele uzate reprezintă un material atractiv pentru procesele de recuperare a energiei,

datorită capacităţii lor calorice ridicate in comparaţie cu alţi combustibili. Ea este în medie de 32

GJ/tona, ceva mai mare decât a carbunilor, care este de 26GJ/tona. Instalaţi mai mici de

recuperare energetică sunt cele care folosesc anvelopele drept combustibil în fabrici de ciment şi

în procese de piroliză. În cazul pirolizei, energia este recuperată sub forma unor produse

combustibile reutilizabile. În Romania se utilizează anvelope uzate drept combustibil la o fabrică

modernă de ciment din Deva. Armătura este încorporată în ciment în totalitate, dar acest fapt

diminuează calitatea cimentului.

Recuperarea energiei şi/sau a materialelor din anvelope uzate ar putea fi o metoda de

reducere a volumului de depozitare necesar pentru deşeuri. Un interes crescut se acordă în ultimi

ani proceselor de piroliză prin care se obţin combustibili comercializabili. Prin acest proces s-ar

putea acoperi costurile de procesare astfel încât să-l facă viabil din punct de vedere economic.

Materialele folosite la fabricarea anvelopelor determină în mare masură proprietaţile

rezidurilor produse în timpul proceselor de recuperare.

2.5.1 Recuperarea cauciucului

La recuperarea cauciucului, polimerul reticulat trebuie transformat într-un material

moale, plastic, reprocesabil și vulcanizabil, care să aibă proprietăți similare cauciucurilor noi.

Există trei tehnici principale: fizice, chimice şi biologice.

Procedeele fizice folosesc energia mecanică Fig. 8 pentru a aduce cauciucul sub forma de

pulbere, care poate fi apoi recombinată într-un compozit de bază în cauciuc. Măcinarea criogenă

a fost de asemenea folosită, având avantajul unui cost mai redus al echipamentului şi energiei

consumate. Se poate folosi energia microundelor sau ultrasunetelor pentru a scinda selectiv

legăturile C-S si S-S formate prin vulcanizare.

Fig.8 Măcinarea anvelopei

În procedeele chimice s-au folosit solvenţi ca disulfura de carbon și mercaptani ca și uni reactivi

anorganici pentru a scinda selectiv legăturile transversale din cauciuc.

Mai nou s-a încercat aplicarea unor biotehnologii pentru a recupera separat sulful şi

cauciucul din cauciuc vulcanizat, cu ajutorul microorganismelor.

S-a constatat că în general materialul recuperat este inferior calitativ cauciucului nou, deşi

tehnologia cu microunde a dat produsul cu cea mai bună calitate. S-a sugerat că, pe măsură ce

reţelele pentru cauciuc au devenit tot mai sofisticate, recuperarea cauciucului s-a redus tot mai

mult.

Recuperarea componentelor valoroase ale anvelopelor în forma lor iniţială, cum ar fi

negrul de fum, se poate încerca doar dacă legăturile dintre acestea și materialul anvelopei se rup,

eliberând materialul. Aceasta implică în general un consum de energie şi poate duce la eliberarea

unei serii de substanţe, ca și la formarea altor produşi.

2.5.2 Recuperarea componentelor anvelopei

Majoritatea cercetărilor privind recuperarea și refolosirea componentelor din anvelopele

uzate implică intr-o forma sau alta si procese de recuperare a energiei. Metodele principale

pentru obţinerea de energie din anvelope, cu refolosirea sau reciclarea unor componente sunt:

- incinerarea

- folosirea directă drept combustibil în fabricarea cimentului

- piroliza

Există și procedee care folosesc solvenți pentru a dizolva constituenţi ai anvelopelor

pentru recuperarea unor compuşi individuali.

Avantajele și problemele pe care le pun procedeele de tratament termic aplicate

anvelopelor uzate sunt rezumate în tabelul de mai jos:

Avantaje Probleme

Volumul deșeurilor poate fi redus

cu peste 95%;

Producatoare nete de energie cu

posibilă recuperare de materiale;

Nepoluante și capabile sa distrugă

majoritatea substanțelor organice

daunătoare sănataţi oamenilor.

Săruri de Pb si Cd (metale grele)

ramân in cenuşă, ridicând probleme

la depozitare;

Producerea de gaze toxice ca SO2,

H2S, etc., la arderea anvelopelor;

Producerea de fumigene prin

arderea incompleta a deşeurilor;

Lipsa unei tehnologii potrivite de

incinerare.

Posibilitatea reducerii volumului deşeului și a recuperări de energie prin procedeele de tratament

termic reprezintă principala forţa motrice a dezvoltării lor. Accentul în aceste cercetări s-a pus în

primul rând pe piroliză, despre care se consideră că ar îmbina avantajele recuperării unor

substanțe valoroase cu producerea de combustibil.

2.5.3. Piroliza anvelopelor

Piroliza anvelopelor a fost subiectul a numeroase studii. Este descrisă ca fiind degradarea

cauciucului, sub acţiunea căldurii, în absența oxigenului. Materile organice din anvelope (în

principal cauciucul) sunt descompuse în produse cu mase moleculare mai mici (lichide si

gazoase), compuşi anorganici (în principal oţel si negru de fum) ramân in reziduu și ar putea fi

reciclate.

Compoziţia produşilor depinde de conditiile de piroliza, ca şi de compoziţia anvelopelor

folosite. Procesul are loc de obicei in condiţii de deficit de oxigen sau intr-un gaz inert la

presiunea atmosferică sau redusă, în domenii de temperatură cuprins intre 300-1000 °C.

2.5.4 Metode de recuperare a negrului de fum

a) Dizolvarea cauciucului

O abordare alternativă de recuperare a negrului-de-fum din anvelope a fost cercetată de

Piskorz. S-a dezvoltat un procedeu de hidrogenare pentru recuperarea NF din fragmente obţinute

din anvelope uzate. În acest procedeu, cauciucul este dizolvat in ulei lubrifiant parafinic, în care

se barbotează hidrogen, permiţând eliberarea NF din matricea polimerică. În condiţii optime,

randamentul procedeului a fost aproximativ 36% NF şi aditivi anorganici, 1-2% gaz, 8% petrol

lampant si ulei. Produsul cel mai important şi valoros al procedeului este considerat NF. Prin

acest procedeu se obţine NF “primar”, care este componenta originală a cauciucului si un NF

“secundar”, produs prin descompunerea moleculelor organice din faza lichidă. Carbonul

principal conţinea cenuşa și sulf, provenite din materialele anorganice adăugate la prelucrarea

cauciucului.

Conținutul de cenușă din NF, recuperat prin filtrare și uscare, a fost de 17,6% (greutatea),

cuprinzând siliciu, zinc, aluminiu, sulf, și urme de fier și de titan. El s-a putut reduce la 9.7%

printr-o spălare cu HCl diluat. După spălarea cu acid, produsul avea o concentrație de carbon de

86.8%, restul fiind în principal silice și TiO2. S-a sugerat ca s-ar putea de fapt să nu fie necesară

îndepărtarea componentelor anorganice, ele fiind constituite din aditivi valoroși pentru compozit.

O companie producatoare de cauciuc compozit a evaluat negru de fum reciclat în vederea

folosirii în industrie. S-a demonstrat că ar avea proprietăţi similare ale NF comercial de calitate

inferioară. S-a considerat că procedeul ar putea fi adaptat pentru a prelucra anvelope întregi,

deoarece sârma de oţel ar fi eliberată din matricea polimerice și separată cu ușurință.

b) Tratarea cu microunde

Aplicarea tehnologiei cu microunde la procedarea anvelopelor uzate a fost cercetată în

mai multe rânduri. Un procedeu nou dezvoltat cuprinde în esență un proces de piroliză, în care

căldura furnizată materialului mărunţit este produsă de câteva generatoare de microunde.

Avantajul folosirii microundelor constă în încălzirea rapidă a materialului din interior spre

exterior, ceea ce poate conduce la o utilizare mai eficientă a energiei. Restul procesului este

similar cu cel al pirolizei, conducand la obținerea de combustibil lichid, negru-de-fum, oţel și

gaz, ca produşi recuperaţi și potenţiali reciclabili. Sistemul este eficient cand se lucrează cu o

instalaţie cu funcţionare discontinua la scară mică. Dezvoltarea sa într-un proces continuă la

scară industrială ar necesita însă investiţii importante.

2.5.5 Utilizarea anvelopelor ca sursă de energie termică la fabricarea cimentului

Folosirea anvelopelor uzate drept combustibil pentru cuptoare de ciment este în creştere,

datorită diferitelor proiecte de testare din Marea Britanie. Fabricile de ciment din Europa ardeau

anvelope uzate încă din anii 1970, instalaţii de acest fel există şi în America de Nord, Franţa,

Japonia, România.

Folosirea anvelopelor uzate în cuptoare pentru ciment are avantajul că nu genereaza alte

deşeuri decât cele create în mod normal de procesul de producţie al cimentului. Puterea calorifică

a cauciucului furnizează căldura necesară procesului, pe când oţelul din construcţia anvelopei,

precum şi alte reziduri de combustie sunt încorporate în ciment, fără a compromite semnificativ

calitatea cimentului. Fabricile de ciment au folosit în mod tradiţional combustibili fosili, de

exemplu, cărbune, pentru a obţine energia necesară. În loc să se cheltuiască sume importante

pentru cărbune, ar putea percepe o taxă pentru a accepta anvelopele uzate. Anvelopele sunt

introduse în cuptor fie tăiate în felii (mărunţite), fie întregi, în funcţie de tipul cuptorului folosit.

Deşeurile de anvelope pot fi utilizate drept combustibil şi în fabricile de celuloză şi hârtie.

3.12. Incinerarea cu recuperarea energiei

Incinerarea anvelopelor are ca scop principal reducerea volumului deşeurilor şi

recuperarea energiei.

La nivel mondial s-au realizat mai multe instalaţii de incinerare a anvelopelor. O parte

din acestea au fost închise din cauza controlului ineficient al emisilor de gaze poluante in

atmosferă sau pentru faptul că nu au fost eficiente din punct de vedere ecomomic. În unele

situatii, procesul de incinerare nu a condus la arderea eficientă a întregului conţinut de substanţe

organice din anvelope.

Incinerarea anvelopelor are avantajul important, faţa de alte metode de tratare, al

existenţei unei instalaţii care operează la scară industrială şi este o parte importantă a strategiei

de management al anvelopelor uzate. Rezidurile de ardere pot conţine materiale potenţial

valoroase recuperabile. Adoptând o abordare noua privind recuperarea fiecărui produs din

material, nu doar a unor componente individuale, ca negrul-de-fum, incinerarea anvelopelor

uzate ar putea deveni o metoda de tratare mai atractivă din punct de vedere al protecţiei

mediului, dar si mai economică.

Cu toate că s-a afirmat ca incinerarea anvelopelor nu este eficientă din punct de vedere

economic, din motive pe care le vom prezenta pe larg în continuare, la ora actuală funcționează

cu succes instalaţii de incinerare Exeter Energy în Connecticut-Statele Unite, Morangoni, in

Italia si Ebora in Japonia. Dintre acestea, cea mai eficientă este instalatia din Japonia care are un

incinerator cu pat fluidizat.

Avantajele recuperări de energie prin incinerare :

- este recuperată aproximativ 60% din energia investită in materialele plastice.

- se poate aplica unor deșeuri netriate, chiar deșeurile menajere

Dezavantajele recuperari de energie prin incinerare:

-necesitatea alimentării instalaţiei cu anvelope mărunţite, etapa de mărunţire implicând

costuri suplimentare legate de reducerea dimensiunilor fragmentelor de anvelope, pentru

realizarea instalaţilor de incinerare sunt necesare investiţii substanţiale.

-având in vedere ca prin incinerare se recuperează doar o parte din energia investită în

producerea anvelopelor, aşa cum se vede în tabelul de mai jos, incinerarea anvelopelor

reprezintă, ca şi în cazul deşeurilor de mase plastice, o variantă mai puţin eficientă, atat din punct

de vedere economic, cât şi din punct de vedere a impactului asupra mediului.

Componentă Energie[kW/kg]

Energia necesară la fabricarea anvelopelor 32.0

Energia necesară pentru obţinerea cauciucului din anvelope 25.0

Energia obtinuţă de combustibilii obținuti din anvelopa 9.0

Energia consumată pentru obţinerea granulelor de cauciuc

din anvelopă

1.2

Aşa cum se vede şi din tabel, energia recuperată din combustibilii obtinuţi din anvelope,

reprezintă doar o mica fracţiune din energia investită pentru producerea anvelopelor.

Un alt dezavantaj al acestor instalaţii îl reprezintă calitatea slabă a deşeurilor de oţel

recuperat, care conţin cantitaţi prea mari de sulf pentru a fi acceptate in industria metalurgica.

Sulful este incorporat în depunerile cărbunoase de la suprafaţa sârmei care este dificil de

înlăturat.

Incinerarea s-a folosit pe scară largă in procesarea deşeurilor, în principal, în scopul

reducerii volumului acestora. Multe incineratoare sunt de asemenea echipate cu tehnologie

pentru generarea de electricitate din procesul de ardere a deşeurilor. Incinerarea nu constituie

totuşi o soluţie pentru înlăturarea deşeurilor care ar ajunge la rampele de depozitare, întrucât

răman produsele secundare de ardere, pentru care este nevoie în continuare de o depozitare finală

sau refolosire. Incinerarea anvelopelor uzate se defineşte ca reducerea fracţiuni combustibile la

un reziduu inert, prin arderea la temperatura ridicată controlată.

Recuperarea energiei din anvelope este atractivă datorită puterii calorifice mari a acestor

materiale şi se practică, de exemplu, in fabrici de ciment, în instalaţiile de piroliză şi de

incinerare. Prin piroliză, energia se recupereaza indirect, datorita obţinerii unor materiale

combustibile pentru utilizare ulterioară. Eficienţa economica a proceselor de piroliză depinde in

mare masură de recuperarea negrului de fum, care in general, este inferior calitativ, deci cu

valoare mai mică din punct de vedere comercial decât cel folosit initial.

Procesul de combustie este spontan la peste 400°C, puternic exoterm şi odată iniţiat, se

autoîntreţine. Căldura generată din arderea anvelopelor uzate se poate apoi converti in

electricitate folosind tehnologii cunoscute. Singura instalaţie de producere a energiei exclusiv

prin arderea anvelopelor uzate din Marea Britanie se află la Wolverhampton, West Midlands.