Capitolul 17

Sfaturi pentru dezvoltarea unei abordări creative a conflictului

Peter T. Coleman, Morton Deutsch

În eseul său stimulativ despre creativitate în rezolvarea conflictului, din capitolul şase, Howard Gruber ridică un număr de întrebări importante, pe care le vom discuta pe scurt înainte de a prezenta câteva sfaturi privind rezolvarea creativă a conflictului.

Creativitatea rezultată din conflict

Prima întrebare care se pune este, dacă „creativitatea necesită conflict”, în ce circumstanţe de conflict este posibil să apară creativitatea?

Una dintre funcţiile creative ale conflictului constă în abilitatea de a stimula motivaţia rezolvării problemei, care în alte circumstanţe ar putea fi ignorată. Un student care îşi expune teoriile şi cercetările sale examinării atente a colegilor săi, ar putea fi stimulat spre o analiză mai profundă, dacă un coleg îl confruntă cu date contradictorii şi analiză teoretică. În mod similar, indivizii şi grupurile care au autoritate şi putere şi care sunt satisfăcuţi de acest statut, ar putea fi stimulaţi să recunoască problemele şi motivaţi să le rezolve. Acceptarea necesităţii schimbării situaţiei prezente este mai probabilă atunci când circumstanţele, stimulând o motivaţie nouă, sugerează şi cursul acţiunii care ar prezenta cea mai redusă ameninţare la adresa stimei de sine a celor care trebuie să se schimbe.

Astfel, deşi un sentiment de insatisfacţie acută privind starea lucrurilor şi motivaţia de a recunoaşte şi a încerca să rezolvi problemele sunt necesare pentru identificarea unor soluţii creative, acestea nu sunt şi suficiente. Ameninţarea induce dorinţa de apărare şi reduce atât toleranţa ambiguităţii cât şi deschiderea către nou şi nefamiliar, tensiunea excesivă duce la stereotipizarea procesului de gândire. După cum arăta şi Rokeach (1960), ameninţarea şi tensiunea excesivă au ca efect o minte închisă și nu una deschisă. Pentru a lua în considerare ideile noi, care pot părea la început nebuneşti şi implauzibile, pentru a ne întreba asupra cadrului în care apare conflictul sau problema, individul are nevoie de libertate sau curaj pentru a se exprima, fără a-i fi teamă de cenzură.

Multe cercetări ( a se vedea Carnevale şi Probst, 1998 şi capitolul trei din acest volum) au demonstrat că o abordare competitivă a conflictului în opoziţie cu una cooperantă, conduce la o judecată restrictivă, complexitate redusă, inabilitatea de a lua în calcul şi alte perspective, şi o rezolvare mai puţin creativă a problemelor.

Un nou punct de vedere

A doua întrebare este, cum este construit şi cum se dezvoltă un nou punct de vedere ?

Gruber apreciază în mod corect importanţa creării unui punct de vedere diferit care generează noi întrebări. Pe tot parcursul acestei cărţi, se accentuează faptul că o nouă perspectivă de a privi conflictul

1

este să-l consideri o problemă mutuală asupra căreia părţile aflate în conflict pot colabora, coopera, în încercarea de a găsi soluţii satisfăcătoare pentru ambele părţi. Aşa cum se arată în capitolul unu, redefinirea conflictului astfel încât părţile implicate în conflict să se vadă ca fiind într-o relaţie de colaborare mai degrabă decât de opoziţie, este crucială pentru o rezolvare creativă a situaţiei.

Nu numai că produce o atmosferă care induce creativitatea, dar extinde şi varietatea soluţiilor posibile. Deşi reîncadrarea produce o deschidere a conflictului spre soluţionare, abilitatea de a reformula problema depinde de resursele cognitive. Inteligenţa, expunerea la experienţe diverse, interesul faţă de idei, preferinţa pentru noutate şi complexitate, receptivitatea la metafore şi analogii, capacitatea de a face asociaţii izolate, independenţa gândirii şi abilitatea de a se juca cu ideile, sunt unii dintre factorii care îi caracterizează pe cei care soluţionează problemele în mod creativ.

Multitudinea ideilor depinde de existenţa oportunităţii de a comunica cu alţi oameni, care ar putea avea idei relevante şi mai puţin obişnuite (experţi, arbitri imparţiali, oameni care se confruntă cu situaţii similare) ; o atmosferă socială care valorizează inovaţia şi originalitatea şi încurajează schimbul de idei; o tradiţie socială care promovează punctul de vedere optimist, că în timp şi cu efort, pot fi descoperite sau inventate soluţii constructive, la probleme care iniţial păreau de nerezolvat.

Timpul şi rezolvarea conflictului

A treia întrebare este, soluţiile creative apar numai după o lungă perioadă de timp, sau există conflicte care pot fi soluţionate într-un timp relativ scurt?

Gruber arată că probleme profunde, de natură intelectuală, cum ar fi cele adresate de Darwin şi Einstein, necesită timp şi efort îndelungat. Putem presupune că conflicte complexe cum sunt cele din Orientul Mijlociu şi Balcani – sau cel dintr-o familie disfuncţională – implică de asemenea un efort creativ îndelungat. Dar nu toate problemele sunt profunde şi nici toate conflictele sunt generate de situaţii dificile la nivel personal, social, economic şi politic.

Jocul şi creativitatea

Intrebarea numărul patru: de ce este jocul moaşa schimbării creative?

Aproape toţi studenţii la creativitate accentuează importanţa înclinaţiei spre joacă în procesul creativ. Etica jocului îţi permite să visezi, să te gândesşti la idei fantastice şi ireale, care uneori pot fi transformate în soluţii aplicabile. De asemenea, favorizează umorul, relaxarea cenzurii interne, care împiedică exprimarea ideilor provocatoare, neconvenţionale. Familiile, grupurile şi organizaţiile, ca şi indivizii care se ghidează după etica jocului sunt apte să descopere soluţii noi la problemele şi conflictele cu care se confruntă.

Lucrul individual şi colaborarea

A cincea întrebare: care sunt diferenţele între munca creativă individuală şi colaborarea creativă?

Din experimentele lui Gruber, dar şi ale altor autori, este evident faptul că un individ nu este dezavantajat în comparaţie cu o pereche de oameni care colaborează, dacă are acces la diferite perspective necesare construirii unei imagini adecvate a realităţii cu care se confruntă.

2

Putem generaliza susţinând că rezolvarea de probleme prin cooperare (comparativ cu abordarea individuală) oferă de obicei mai multe resurse, implică o mai mare diversitate de idei şi mai mult sprijin social necesar în rezolvarea creativă de probleme. Pe de altă parte, munca individuală, nu necesită abilităţile şi atitudinile presupuse de cooperare, care includ comunicare, încredere, empatie, controlul egocentrismului, şi altele (a se vedea capitolul unu pentru o discuţie detaliată despre abilităţile implicate în cooperarea eficientă).

Deci, munca individuală poate deveni mai creativă dacă este dificil de stabilit o cooperare eficientă, în timp ce munca de cooperare poate deveni creativă dacă este vorba despre o cooperare eficientă şi colaboratorii au mai multe resurse disponibile, faţă de resursele unui individ.

Exerciţiul lăsării oului să cadă

După cum s-a mai spus, rezolvarea constructivă a unui conflict presupune adeseori ca părţile implicate să fie capabile să vadă vechile lucruri într-o perspectivă nouă.

Iată mai jos descrierea unei experienţe de training inovatoare, dezvoltată de Kenneth Sole, pentru explorarea conflictului şi creativităţii în situaţii de cooperare şi competiţie.

Oul care cade

Este un exerciţiu de rezolvare creativă de probleme intragrup, realizat în condiţii de competiţie şi conflict intragrup. Participanţii sunt împărţiţi în echipe de 5- 10 indivizi şi sunt informaţi despre ce au de făcut. De tavan este agăţat un coş şi 12 ouă proaspete sunt suspendate de el prin sfori din bumbac. Există şi o scară care duce la această structură. Echipele sunt instruite că obiectivul activităţii este să fi prima echipă care să construiască la şase inci deasupra podelei, un „aparat” de sine stătător, care să prindă cu succes un ou care cade, fără ca acesta să se spargă.

Fiecare echipă este dotată cu aceleaşi „obiecte” (sfoară, supă instant, ace de păr, samd) şi instruită să construiască un aparat care să prindă ouăle. Ouăle sunt numerotate pe rând. În plus, fiecărei echipe i se cere să aleagă un membru care să facă parte dintr-un grup de judecători. Aceştia sunt instruiţi să nu se consulte în legătură cu procesul creativ, cu nici unul dintre membrii echipei din care provin.

Pe lângă regulile specificate, judecătorii pot decide (unilateral) să impună echipelor reguli adiţionale.

Când judecătorii încep competiţia, fiecare membru începe să construiască aparatul. Imediat ce o echipă termină, unul dintre membrii săi este rugat să strige „gata”. În acel moment trebuie să anunţe (în decurs de 15 secunde) numărul de ouă pe care doresc să le prindă. Din momentul în care echipa declară numărul de ouă, au trei minute pentru a-şi poziţiona aparatul pentru a prinde oul. La expirarea celor trei minute, unul dintre membrii echipei trebuie să taie sfoara care ţine oul ales. Fiecare echipă este limitată la două încercări de prindere a oului. Nici un membru al echipei nu are voie să atingă ouăle, sau sfoară cu care acestea sunt legate. Dacă judecătorul observă încălcarea oricăreia dintre reguli, decide pedeapsa de confiscare. Celelalte echipe confiscă câte un obiect din trusa echipei pedepsite. Dacă un membru al echipei anunţă judecătorul de încălcarea regulilor, pedeapsa este dublată. Deciziile judecătorilor sunt finale.

Exerciţiul oferă participanţilor o bogată şi (ridicolă) oportunitate de a explora rezolvarea creativă de probleme în condiţii de competiţie şi conflict. În timpul exerciţiului, apare de obicei conflict între echipe, între grupul de judecători şi echipe, şi în interiorul unei echipe, între indivizi cu idei şi stiluri diferite de

3

rezolvare a problemelor.

Sfaturi generale pentru creativitate şi conflict

Ideile şi procesele rezumate aici sunt bazate pe cercetările multor studenţi şi profesionişti, printre care Howard Gruber, Kenneth Sole, John Cleese, Donald Treffinger, Scott Isaksen, Brian Dorval şi Peter Carnevale.

Mituri despre creativitate. Treffinger, Isaksen şi Dorval (1994) au identificat patru mituri despre creativitate la care oamenii aderă în mod obişnuit :

1. „Nu sunt o persoană creativă” (creativitatea este o calitate rară şi specială pe care o posedă doar puţine persoane).

2. „Creativitatea este prea misterioasă pentru a fi învăţată” (creativitatea este un fenomen supranatural şi incontrolabil).

3. „Creativitatea este echivalentă cu arta” (creativitatea există numai în relaţie cu efortul artistic).

4. „Creativitatea este nebunie” (creativitatea este asociată cu ciudăţenia şi nebunia).

Aceste mituri influenţează negativ abordarea oamenilor în ce priveşte rezolvarea de probleme. Training-ul ar trebui să sprijine oamenii în lărgirea semnificaţiei procesului creativ, făcând referire al modul în care aceştia rezolvă conflictele şi alte probleme din viaţa lor.

Folosiţi timpul şi decorarea spaţiului pentru a crea o oază pentru rezolvarea creativă de probleme. John Cleese, care a devenit faimos cu Monty Python Flying Circus şi a acordat consultanţă în creativitate multor instituţii, este autorul expresiei oază spaţiu-timp pentru a descrie o situaţie care să îndeplinească condiţiile minime pentru a funcţiona creativ (Cleese). Condiţia timp are două dimensiuni, lungime şi stabilitate. Oamenii trebuie să aibă suficient timp pentru a vedea lucrurile flexibil şi creativ, mai ales dacă se află într-o situaţie conflictuală unde operează într-o manieră critică. Cleese recomandă nouăzeci de minute ca fiind o bună perioadă de timp pentru o sesiune de lucru (treizeci de minute pentru deschidere şi şaizeci de minute pentru a munci constructiv).

Cercetările au arătat că oamenii tind să fie slabi în ce priveşte luarea deciziilor, deoarece deseori aleg prima soluţie acceptabilă pentru o problemă care apare, chiar dacă este departe de a fi cea mai bună. Soluţiile cu adevărat creative sunt descoperite de obicei numai după persistenţa în explorarea problemei şi a posibilelor soluţii, ceea ce duce nu numai la un înalt nivel de inovaţie dar şi la o satisfacţie puternică şi de durată a celor aflaţi în dispută.

Cea de-a doua dimensiune a oazei timp-spaţiu este accesul la un spaţiu diferit. Deseori este folositor pentru părţile implicate în conflict, să iasă din mediul obişnuit pentru a fi capabili să gândească limpede. Multiplele distrageri din partea mediului cu care suntem obişnuiţi, ne determină să adoptăm o modalitate standard de a vedea problema şi de a o rezolva. Un mediu nou, poate permite părţilor implicate o anumită libertate de a încerca noi perspective, comportamente sau modalităţi de rezolvare.

Dezvoltați o atmosferă serioasă, folosind jocul. Aşa cum indică Gruber, înclinaţia spre joacă este centrală în procesul creativităţii. Umorul, joaca, distracţia, toate pot contribui la eliminarea tensiunii şi deschiderea unor noi perspective. Exerciţiul oului care cade surprinde această relaţie între joc şi o nouă

4

perspectivă. Regulile jocului sunt prezente în cel mai formal mod, dar sarcina, uniformele şi obiectele implicate contrazic această formalitate şi comunică un mare grad de „prosteală”.

Dar umorul, înclinaţia spre joacă, şi distracţia sunt înşelătoare când avem de-a afce cu conflicte dificile. Mai ales în conflictele care escaladează, părţile implicate abordează problemele într-o manieră gravă. Având un mediator care afce apel la umor sau joacă, poate ofensa cu uşurinţă în ceaste situaţii. Pentru a stabili un context care permite umorul şi joaca, Cleese (1991) recomandă să separăm ideea de joacă de cea de solemnitate. El pretinde că rareori este de folos să fim solemni, şi că subiectele serioase pot fi abordate adesea cu o tentă de umor.

Hrăneşte tensiunea „optimă”. Tensiunea este primul liant între conflict şi creativitate. Conflictul semnalează insatisfacţie faţă de ceva sau cineva. Această insatisfacţie aduce tensiune în sistem. Dacă abordările standard de reducere a tensiunii sunt ineficiente, tensiunea creşte. Această creştere poate eventual să motiveze oamenii în a căuta noi modalităţi de detensionare, ceea ce poate conduce la adaptare sau inovare şi la o eventuală reducere a tensiunii. În orice caz, prea multă tensiune, poate împiedica oamenii să gândească creativ.

Tensiunea optimă , reprezintă o stare unde nu este prea puţină tensiune în ce priveşte problema din conflict ( unde părţile nu sunt suficient motivate pentru a înfrunta subiectul iar conflictul rămâne nerezolvat) sau prea multă tensiune(ceea ce duce fie la evitarea conflictului pentru că este ameninţător sau duce la escaladarea conflictului, pentru că tensiunea limitează persoana la o percepţie suprasimplificată în alb-negru a problemei).

Promovaţi asumarea riscului de a fi neconvenţional. Încrederea în sine este o caracteristică individuală care poate afecta abilitatea unei persoane de a-şi asuma riscul implicat în dezvoltarea unui punct de vedere diferit. În orice caz, nivelul de încredere în sine al unei persoane, poate fi în mod semnificativ afectat de situaţie sau de cei care deţin puterea într-o situaţie (sau sunt percepuţi că o deţin). Specialiştii în conflict care accentuează expertiza şi cunoştinţele într-o sesiune de rezolvare a problemelor, tind să producă dependenţă şi mai puţină încredere părţilor implicate în conflict, având drept consecinţă faptul că părţile generează mai puţine idei noi. Un specialist în conflicte care sprijină şi încurajează ideile părţilor împlicate în conflict, accentuând acele aspecte ale ideilor care sunt în mod special folositoare sau inovative, poate să producă un şir de idei care să extindă perspectivele şi alternativele. Este foarte important pentru mediator să nu uite faptul că şirul de idei şi informaţii este o dinamică ce răspunde sprijinului (şi tendinţei spre joacă) a mediatorului.

Demonstraţi o gândire adecvată divergentă şi convergentă. Aceasta reprezintă yin şi yang-ul procesului creativ de rezolvare de probleme. Creativitatea este cel mai adesea asociată cu idei deschise, o curgere liberă de gânduri, imagini, simboluri, etc. Totuşi, luarea deciziilor este cel mai adesea asociată cu închiderea; convergenţa spre alternativele care se adresează cel mai bine problemei. O abordare creativă în rezolvarea conflictului are nevoie de ambele. Părţile implicate în conflict trebuie să aibă capacitatea şi oportunitatea de a fi deschişi pentru a înţelege o problemă din perspective diferite şi să genereze multe idei şi soluţii noi, ca şi şansa de a rămâne închis, uitându-te atent la acele perspective şi idei şi judecând dacă pot avea un efect pozitiv în acea situaţie specială.

Modalităţile de experienţă deschise şi închise, sunt în opoziţie una cu alta, astfel este dificil să rămâi deschis la noi posibile alternative în timp ce încerci să iei o decizie finală.

5

În mod obişnuit, conflictele îndreaptă oamenii spre modul închis şi produce o gândire rigidă, o complexitate redusă, şi o îngustare a câmpului atenţiei.

Cercetările au arătat că funcţionarea cognitivă a oamenilor devine mai rigidă şi îngustă dacă anticipează sau se implică în conflicte competitive, dar nu şi când aşteaptă sau se angajează în conflicte cooperante. Oamenii aflaţi în situaţii de cooperare, sunt mai capabili să combine categorii şi localizează mai bine soluţii integratoare, decât cei în conflicte competitive.

Definiţi adecvat problema. Definirea adecvată este aspectul rezolvării creative de probleme cel mai des fraudat. Experienţa inconfortabilă a tensiunii asociată cu multe conflicte, determină oamenii să încerce să rezolve rapid problema. Această tendinţă îi trimite prematur la modul închis de luare a deciziilor în ce priveşte natura problemei, înainte de a se deschide şi a examina problema din diferite perspective.În mod ironic, această abordare poate lua mai mult timp decât dacă problema ar fi examinată pe loc. Ai petrece ceva timp cu explorarea problemei, şi poate cu identificarea îngrijorărilor persistente din spatele problemei prezente, poate duce la soluţii satisfăcătoare, de durată şi eficiente.

Tehnici pentru stimularea ideilor noi

E important să recunoaştem că cei mai mulţi artişti creatori, scriitori şi oameni de ştiinţă produc multe idei până identifică una bună, nouă, cu adevărat creativă.

Brainstorming-ul (vezi Osborn, 1953) este o tehnică de generare de idei des folosită. În situaţii de conflict, este indicat să vii cu idei despre problemă , posibile soluţii şi acţiuni ce urmează a se realiza (Fisher, Ury şi Patton, 1991).

Pentru a încuraja noutatea şi calitatea ideilor, oamenii sunt sfătuiţi să folosească metafore (Lakoff şi Johnson, 1980) şi analogii. Alte tehnici de stimularea noului includ „sinectica”, sau unirea opusurilor. (Gordon şi Poze,1977), substituirea, separarea, adăugirea, combinarea, ştergerea, rearanjarea elementelor.

O altă modalitate de a crea noi idei este incercarea de a-ţi imagina un viitor dorit. Beckhard şi Reuben (1987), Blake şi Mouton (1984), Boulding (1986) au folosit diferiţi termeni – „imaginarea viitorului dorit”, „imaginare socială”, „căutarea viitorului”, pentru a caracteriza procesul prin care indivizi, grupuri sau organizaţii sunt încurajaţi să se elibereze de constrângerile realităţii, pentru a-şi putea imagina un viitor mai bun. O astfel de procedură poate fi de ajutor în cazul unui conflict: părţile sunt ajutate să-şi imagineze relaţii dezirabile în viitor şi să înceapă să se gândească cum pot ajunge din situaţia prezentă acolo.

Un mediator poate aduce noi soluţii într-un conflict fără ieşire, prin ajutarea părţilor implicate să devină conştiente de noi posibilităţi de acord, altele decât câştig – pierdere sau pierdere – pierdere. Aşa cum arăta Rubin, Pruittt şi Kim (1994) acordul mutual poate fi atins prin (1) extinderea plăcintei, astfel încât este suficient pentru ambele părţi; (2) compensarea nonspecifică, care implică faptul că o parte primeşte cea mai bună alternativă şi cealaltă este compensată în alt fel; (3) favorizare, prin faptul că părţile fac schimburi mutual benefice între probleme; (4) reducerea costurilor, prin reducerea sau eliminarea costurilor pentru partea acre nu-şi îndeplineşte scopurile; (5) reducerea distanţei, prin găsirea unei opţiuni care satisface interesele ambelor părţi.

6

Concluzie

Betty Reardon, un vestit mediator, spunea odată, „eşecul în obţinerea păcii este în esenţă un eşec al imaginaţiei” (comunicare personală). De-a lungul istoriei noastre, o cantitate considerabilă de resurse umane şi economice a fost investită pentru a crea noi modalităţi de a purta războaie. A venit timpul să investim energia şi resursele în crearea a noi modalităţi de a purta pacea.

7