Instituţia prezidenţială

Capitolul I

Instituţia prezidenţială

1.1. Institutia prezidențială.Repere istorice.

Evoluţia a instituţiei şefului de stat în ţara noastră o vom explica prin

prisma dispoziţiilor constituţionale, începând cu prima noastră constituţie.

Astfel, potrivit Statutului lui Cuza puterile publice erau încredinţate domnului,

unei adunări ponderatice şi unei adunări elective.

Termenul domn este folosit şi de către Constituţia din anul 1866 (art. 82),

domnul având puteri constituţionale ereditare, iar puterea legislativă se exercita

colectiv de către domn şi reprezentanta naţională (art. 32).

La 8 iunie 1884, în urma proclamării regatului în anul 1881, textele

constituţionale au fost puse de acord cu această realitate. Constituţia din anul

1923 vorbeşte de rege (art. 77), arătând că puterea legislaţia se exercita colectiv

de către rege şi reprezentanta naţională (art. 34), puterea executivă este

încredinţată regelui (art. 39) Denumirea de rege este menţinută şi de Constituţia

din 1938 (art. 34) care-1 declară capul statului (art. 30) şi desigur cuprinde

dispoziţii similare cu cele din art. 34 şi art. 39 ale Constituţiei din 1923.

În perioada 1940-1944 prerogativele regale au fost substanţial restrânse,

dar regele rămâne şef al statului până în decembrie 1947, în baza Constituţiei din

1923 repusă în vigoare prin Decretul nr.1626 din 1944. Prin Legea nr. 363/1947

atribuţiile de şef de stat sunt încredinţate Prezidiului republicii, care devine şef

de stat colegial.Constituţia din anul 1948, încredinţează funcţia de şef de stat

Prezidiului Marii Adunări Naţionale, organ central, caracterizat ca organ suprem

al puterii de stat, menţinut şi de Constituţia din 1952 până în anul 1961, când a

fost înlocuit prin Consiliul de Stat. Consiliul de Stat, organ colegial, este 7

Instituţia prezidenţială

menţinut şi de Constituţia din anul 1965. În anul 1974 constituţia a fost

modificată, creându-se funcţia de preşedinte de republică, îndeplinită de o

singură persoană. După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 2

din 27 decembrie privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului

Frontului Salvării Naţionale se creează funcţia de preşedinte al consiliului.

Decretul-lege încredinţează exercitarea atribuţiilor de şef de stat preşedintelui

consiliului.

Prin Decretul-lege nr. 92/1990 privind alegerea Parlamentului şi a

Preşedintelui României, funcţia de şef de stat este încredinţată Preşedintelui

României, ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. În afară

activitatiilor fundamentale de elaborare a legilor Parlamentul a funcţionat şi că o

adunare constituantă, având atribuţii de a elabora în termen de cel mult 18 luni

de la constituire, nouă constituţie.

În dată de 21 noiembrie 1991 se adopta Constituţia României care

consacră organizarea statului român pe baza principiului separaţiei puterilor. În

mod indubitabil ansamblul reglementărilor din constituţie demonstrează cu

prisosinţă că statul român este organizat şi funcţionează pe baza acestui

principiu.

Dacă facem abstracţie de Constituţia S.U.A., care are o structură cu totul

aparte, precum şi de faptul că Marea Britanie nu are o constituţie scrisă, restul

constituţiilor din statele occidentale cuprind o subdiviziune consacrată şefului de

stat, preşedinte de republică sau monarh, al cărei loc şi pondere variază după

natura regimului politic consacrat, după anumite particularităţi naţionale sau

chiar după tipul Constituţiei.

8

Instituţia prezidenţială

1.2. Reglementarea juridică a instituţiei prezidenţiale în Constituţia

română din 2003

Instituţia prezidenţială este consemnată în capitolul II din Constituţia

României. Articolul 80 stabileşte rolul Preşedintelui prin care acesta reprezintă

Statul Român şi garantează independenţa naţională, unitatea şi integritatea

teritorială a ţării. De asemenea, preşedintele veghează la respectarea Constituţiei

şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, având rol de mediator între puterile

Statului, precum şi între Stat şi societate.

Articolul 81 tratează problema alegerii preşedintelui, prin vot universal,

egal, direct, secret şi liber exprimat. Preşedintele poate îndeplini cel mult două

mandate, fie ele şi succesive. Mandatul preşedintelui începe în momentul

depunerii jurământului şi durează până în momentul depunerii jurămâtului de

către preşedintele succesiv. Mandatul are o durată de 5 ani şi poate fi prelungit

doar în condiţii extreme, de război sau catastrofă, prin lege organică. În timpul

mandatului, preşedintele nu poate fi implicat în nicio altă activitate publică sau

privată sau a vreunui partid politic şi beneficiază de imunitate.

Conţinutul articolului care consacră rolul Preşedintelui reprezintă

rezultatul disputei din Adunarea Constituantă cu privire la modalitatea de

reglementare a instituţiei şefului de stat, între cele două curente politice care s-

au confruntat cu privire la forma de guvernământ – curentul republican,

majoritar, şi curentul monarhic, minoritar1.

După cum s-a relevat la scurt timp după intrarea în vigoare a Constituţiei,

ceea ce este important pentru definirea funcţiei de Preşedinte al României este

faptul că el nu dispune de o putere absolută în realizarea funcţiilor sale, acestea

fiind funcţii proprii puterii executive, iar exercitarea lor este partajată între

Preşedinte şi Guvern, ambele autorităţi aflându-se sub control parlamentar2.1 Iorgovan A., Odiseea elaborării Constituţiei, Ed. Uniunii Vatra Românească, Târgu Mureş, 1998, p.229.2 Vida Ioan, Puterea executivă şi administraţia publică, Ed. Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Bucureşti, 1994, p. 38.

9

Instituţia prezidenţială

Doctrina românească actuală, pornind de la conţinutul art. 80 din

Constituţie, apreciază că Preşedintele României apare într-o triplă ipostază: de

şef al statului, de şef al executivului alături de primul-ministru, şi de garant al

Constituţiei şi mediator între puterile statului. Această din urmă ipostază, de

mediere sau de arbitraj3 conduce la necesitatea unui Preşedinte de Republică de

a fi neutru şi echidistant faţă de partidele politice, motiv pentru care în art. 84

alin. (1) din Constituţie s-a prevăzut expres interdicţia de a fi membru al vreunui

partid politic, după dobândirea celei mai înalte funcţii în stat.

De asemenea, experienţa dobândită în timpul dictaturii a îndemnat la un

exces de precauţii faţă de orice formă de organizare statală ce ar fi putut conduce

la concentrarea puterii, la personalizarea ei, manifestându-se grija de a diminua

cât mai mult competenţele Preşedintelui, „greutatea” influenţei politice a

acestuia. S-a articulat astfel un regim mixt, în care balanţa este înclinată în

favoarea Parlamentului4.

Rolul Preşedintelui:

1. Executivul dualist.

Ţinând seama de structura executivului, se poate face distincţie între

"executivul democratic" şi "executivul dualist". În regimul executivului

democratic, funcţia executivă este deţinută de o singură entitate statală,

unipersonală sau, destul de rar, colegială. Monocraţia executivului excelează

mai ales, în condiţiile actuale, în regimurile politice prezidenţiale, adeseori însă

conjunctural.

Executivul dualist, specific regimurilor politice parlamentare, se

caracterizează prin faptul că funcţia executivă este încredinţată şefului statului şi

unui organ colegial - Guvernul - având fiecare atribuţii pe care le exercită relativ

3 Vrabie Genoveva, Rolul şi funcţiile Preşedintelui României, Revista de drept public, nr. 2, 1995, p. 69.4 Vrabie Genoveva, Organizarea politico-etatică a României. Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, ediţia a III-a revăzută şi reîntregită, Fundaţia pentru Cultură şi Ştiinţă „Moldova” Iaşi, Ed. Cugetarea, Iaşi, 1999, p. 214.

10

Instituţia prezidenţială

autonom.

În sistemul constituţional românesc, executivul este dualist. Preşedintele

Republicii (art. 80 din Constiţutie) şi Guvernul (art.101 din Constituţie) Totuşi

spre deosebire de alte state, astfel cum precizeaza art.81 alin. 1 din Constituţie,

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber

exprimat.

2. Funcţiile Preşedintelui.

Preşedintele României - reliefează art.80 din Constituţie - reprezintă statul

român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii

teritoriale a ţării. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a

autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între

"puterile statului", precum şi între stat şi societate.

a) Funcţia de reprezentare derivă din caracterul "reprezentativ" al

Preşedintelui României, în sensul că, fiind ales prin vot universal, egal, direct,

secret şi liber exprimat, el are calitatea de a fi purtatorul de cuvânt al poporului

român - titularul suveranităţii. În acest sens, Preşedintele României este un

"organ reprezentativ" - ca şi Parlamentul - întrucât legitimarea sa îşi are izvorul

în voinţa nemijlocit exprimată de corpul electoral. El este deci un organ direct şi

plenar reprezentativ. Într-un alt sens, mai restrâns şi mai potrivit interpretării art.

80 din Constituţie, Preşedintele României este "reprezentantul statului român,

adică, juridiceşte vorbind, el este împuternicitul statului, şi prin aceasta al

societatii, să-l reprezinte şi să acţioneze în numele lui. El este titularul unui

"mandat legal" al cărui conţinut este prestabil prin Constituţie, un mandat de

durată limitată, care in naştere prin alegere şi validarea alegerilor şi se stinge

normal sau prin voinţa uneia dintre părţi. Este un mandat de drept constituţional

şi în baza acestuia Preşedintele îşi îndeplineşte funcţia sa de reprezentare.

Preşedintele României este unul din şefii ”puterii executive”, ceea ce,

11

Instituţia prezidenţială

logic, conduce la necesitatea unor legături instituţionalizate a acestuia cu

Parlamentul, în calitatea sa de putere legiuitoare sau de autoritate reprezentativă

supremă a poporului român, care exercită controlul asupra Guvernului şi

administraţiei publice5.

Preşedintele reprezintă statul român atât în interior, cât şi în exterior. Şi

reprezentarea nu are doar o semnificaţie ceremonială. Ea se exprimă prin câteva

atribuţii. Astfel, pe plan extern, Preşedintele încheie tratate internaţionale în

numele României, aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului

misiunilor diplomatice, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai

României, primeşte scrisorile de acreditare ale reprezentanţilor diplomatici ai

altor state (art. 9) Pe plan intern, Preşedintele, ca ales al Naţiunii - prin corpul ei

electoral - participă la exercitarea suveranităţii naţionale (art.2 alin.1),

asumându-şi totodată raspunderea pentru independenţa, unitatea şi integritatea

teritorială a ţării (art. 80 alin.1)

b) Funcţia de garant se realizează intr-o dublă direcţie: garant al statului şi

garant al Constituţiei. În calitatea sa de garant al statului, Preşedintele astfel cum

s-a mai precizat, îşi asumă răspunderea pentru independenţa, unitatea şi

integritatea teritorială a ţării. Între mijloacele sale de acţiune, prevăzute în

Constituţie, menţionăm:

- Preşedintele este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de

Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;

- Declară imobilizarea parţială sau generală a forţelor armate;

- În caz de agresiune armată împotriva ţării, el ia măsuri pentru

respingerea agresiunii;

- Instituie starea de asediu sau starea de urgenţă, în întreaga ţară ori în

unele localităţi. În calitatea sa de garant al Constituţiei, Preşedintele veghează la

5 Iulian M. Nedelcu, Mariana Vanghelie Nedelcu, Preşedintele României şi administraţia prezidenţială, Editura Universitaria, Craiova, 2012, p. 36.

12

Instituţia prezidenţială

respectarea acesteia.

Cu totul de înteles, respecarea Constituţiei constituind, în acelaşi timp,

premisa şi esenţa statului de drept, precum şi condiţia primordială a drepturilor

şi a libertăţilor cetăţeneşti. Câteva mijloace practice de acţiune se află la

dispoziţia preşedintelui pentru a-şi putea îndeplini misiunea sa de "veghe":

- Sesizarea Curţii Constituţionale înainte de promulgarea legii, pentru

verificarea constituţionalităţii ei (art.144, litera "a" din Constituţie);

- Mesajul adresat Parlamentului înainte de promulgarea legii, pentru ca

acesta să procedeze la reexaminarea ei (art. 77, alin.2);

- Numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, la propunerea

Consiliului Superior al Magistraturii (art. 33, alin.1), sub semnul exigentelor pe

care le inculcă - cât priveşte judecătorii "independenţa şi inamovibilitatea lor, iar

în ce-i priveşte, în general, pe magistraţi, sub semnul rigorilor statului de drept.

c) Funcţia de mediere se sprijină, moralmente, pe principiul legitimării

larg şi autentic democratice a Preşedintelui, alegerea lui făcându-se prin sufragiu

universal şi direct, precum şi pe principiul non-apartanenţei Preşedintelui la

vreun partid politic. În calitatea sa de "mediator", Preşedintele nu este un

"magistrat suprem" ci, o "simplă magistratură de influenţă", un factor al

"bunelor oficii", iar atunci când se impune, pe baza prerogativelor conferite prin

Constituţie şi în limitele ei, el este un "factor reglator" în mecanismul statal,

precum şi în raporturile dintre stat şi societate. În acest scop, pe de o parte,

preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice, iar pe de alta,

el înlesneşte colaborarea autorităţilor publice, aplanează sau previne relaţiile

tensionate dintre acestea ori dintre ele şi societate. Iată câteva dintre procedurile

constituţionale consacrate:

- Preşedintele României poate solicita convocarea în sesiune extraordinară

a Camerei Deputaţilor şi a Senatului (art.63, alin.2);

- Transmite mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme

13

Instituţia prezidenţială

politice ale naţiunii (art. 88);

- Solicită Parlamentului atunci când consideră necesar, reexaminarea legii

adoptate, înainte de a proceda la promulgarea acesteia (art.77, alin.2);

- Sesizează Curtea Constituţională înainte de promulgarea legii, dacă

apreciază că legea sau unele dintre dispoziţiile ei sunt neconstituţionale (art. 44,

litera "a");

- Promulgă legile adoptate de Parlament, contribuind astfel la trecerea

pragului  de la "dreptul scris" la "dreptul  trăit" (art.77, alin.l);

- Dizolvă Parlamentul atunci când, prin refuzul acestuia de a investi

Guvernul, sistemul instituţional a fost blocat (art.89, alin.l)6.

În ceea ce priveşte alegerea Preşedintelui, potrivit art. 81 din Constituţie

rămas neschimbat: „(1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal,

direct, secret şi liber exprimat. (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în

primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele

electorale. (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această

majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi

stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales

candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. (4) Nici o persoană nu

poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două

mandate. Acestea pot fi şi succesive.”

Prin această modalitate de alegere, Preşedintele este într-o bună măsură

sustras influenţei directe a partidelor politice. În opoziţie cu acest mod de

desemnare a Preşedintelui se situează alegerea sa de către Parlament, situaţie în

care legitimitatea acestuia rămâne în graniţele confruntării politice dintre

partide, iar exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei este supusă presiunilor pe

care le pot exercita partidele reprezentate în Parlament7.

6 Lector Univ. Buta Gheorghe, Curs de drept constituţional, Facultatea de Studii Europene - IDD, Ed. Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002, p. 34 – 36.7 Vida I, op. cit., 1994, p. 40.

14

Instituţia prezidenţială

Prevederea finală a art. 81 stabileşte, asemeni altor constituţii europene,

interdicţia exercitării a mai mult de două mandate prezidenţiale de către aceeaşi

persoană cu precizarea că mandatele pot fi şi succesive, preciazare ce înlătură o

posibilă interpretare potrivit căreia preşedintele în exerciţiu nu ar putea candida

pentru un nou mandat8.

Potrivit art. 82 din Constituţie referitor la validarea mandatului şi

depunerea jurământului: „(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte

al României este validat de Curtea Constituţională. (2) Candidatul a cărui

alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în

şedinţă comună, următorul jurământ: «Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi

priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect

Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile

fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea

teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!».”

Aceste dispoziţii constituţionale reglementează constatarea legalităţii

desfăşurării scrutinului prezidenţial şi a procedurii solemne, în urma căruia noul

preşedinte este în drept să ocupe funcţia pentru care a fost ales.

Învestirea în calitate de şef al statului se realizează după o procedură

specială şi cu solemnitatea corespunzătoare unui asemenea act9.

Potrivit art. 83 din Constituţia republicată, astfel cum acesta a fost modificat:

„(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data

depunerii jurământului. (2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la

depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. (3) Mandatul Preşedintelui

României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de

catastrofă.”

Prin prelungirea duratei mandatului prezidenţial de la 4 la 5 ani, cu ocazia

8 Vasilescu F, în colectiv, op. cit., 1992, p. 187.9 Preda Mircea, Drept administrativ. Partea specială, ediţie revăzută şi actualizată, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 26.

15

Instituţia prezidenţială

recentei revizuiri, s-a intenţionat decalarea alegerilor prezidenţiale de alegerile

parlamentare, devenită o necesitate şi pentru viaţa politică românească. S-a

urmărit astfel menţinerea continuităţii instituţiei prezidenţiale în perioada

campaniilor electorale parlamentare, aspect ce reprezintă şi un plus de garanţie

pentru stabilitatea politică a ţării.

În perioada exercitării mandatului prezidenţial pot interveni unele

evenimente care să determine o imposibilitate temporară sau definitivă a

exercitării atribuţiilor. În aceste împrejurări vorbim de vacanţa funcţiei şi de

interimatul funcţiei reglementate de dispoziţiile art. 97, 98 şi 99 din

Constituţie10. Astfel, dacă funcţia şefului de stat devine vacantă ori dacă acesta

este suspendat, sau dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita

atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de

preşedintele Camerei Deputaţilor.

Pentru executarea de către Preşedinte a prerogativelor care îi sunt stabilite

prin Constituţia României şi alte legi ce organizează şi funcţionează

Administraţia Prezidenţială care cuprinde serviciile publice aflate la dispoziţia

Preşedintelui pentru îndeplinirea atribuţiilor sale. Potrivit Legii nr. 47/1994

privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, republicată în 2001,

funcţiile de conducere specifice din cadrul Administraţiei prezidenţiale sunt:

consilier prezidenţial, cu rang de ministru şi consilier de stat, cu rang de secretar

de stat. Numirea sau eliberarea din funcţie a consilierilor prezidenţiali se face de

către Preşedintele României.

Personalul Administraţiei prezidenţiale este alcătuit din persoane detaşate,

la cererea Preşedintelui României, din ministere şi autorităţi publice, precum şi

din persoane încadrate direct pe funcţiile sau posturile pe care urmează să le

îndeplinească.

Potrivit unor modificări aduse legii în anul 2001, personalul

10 Preda Mircea, op. cit., 2001, p. 2716

Instituţia prezidenţială

Administraţiei prezidenţiale poate fi încadrat numai pe baza încrederii acordate

de Preşedintele României şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate

stabilit prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei

prezidenţiale aprobat de Preşedintele României. Retragerea încrederii are ca

efect revocarea încadrării, precum şi încetarea detaşării, eliberarea sau

destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz. Aceste

prevederi se aplică şi personalului de ordine şi pază afectat Administraţiei

prezidenţiale.

Aceste dispoziţii relativ recent introduse în legea privitoare la serviciile

din subordinea Preşedintelui României nu mai lasă niciun dubiu în privinţa

caracterului „politic” al numirilor în funcţie care se fac la nivelul Administraţiei

prezidenţiale. Cu alte cuvinte, „Preşedintele vine şi pleacă cu întreg personalul

său”.

17