Cântecul nibelungilor

Cântecul nibelungilor, cunoscut și sub numele de Nibelungenlied, este un poem

sau mai precis o epopee eroică, scrisă în jurul anului 1204 în limba germană medie, de

către un austriac din zona Dunării, al cărui nume nu s-a păstrat. Locul probabil în care a

fost scrisă este reședința episcopului din Passau. Există trei manuscrise păstrate din

secolul al XII-lea, primul în Munich, al doilea în St. Gall, iar al treilea în

Donaueschingen. Criticii moderni consideră manuscrisul din St. Gall ca fiind cel mai de

încredere. Cel mai vechi nume al poemului este Der Nibelunge Not însemnând „necazul

nibelungilor”, și a fost creat din utimul vers al poemului. Pe unul dintre manuscrise din

secolul al XIV-lea apare inscripția “Cartea Kriemhildei”.

Povestea are o istorie lungă, ceea ce explică prezența unui număr de elemente

disparate. Spre exemplu, termenul de „nibelung” creează dificultăți de înțelegere,

deoarece în prima parte a poemului este folosit pentru a denumi pământul, oamenii și

comoara din Siegfried, pe când în a doua parte este un alt nume dat burgunzilor.

Conținutul poemului poate fi împărțit în două părți. El începe cu două canto-uri

(termen provenit din cuvântul italian “canto” și înseamnă “cântec” și se referă la

principala formă de divizare a unui poem lung, de obicei epic) care o introduc mai întâi

pe Kriemhild, prințesa burgunzilor din Worms, și mai apoi pe Siegfried, prințul zonei

inferioare a Rinului. Mama Kriemhildei trăiește, dar tatăl ei, Dankrat, a murit, astfel că ea

este crescută și educată de frații săi Gunther, Gernot și Giselher. Un personaj important la

curte este Hagen von Tronje, un vasal al regilor burgunzi. Siegfried, fiul regelui

Siegmund și al reginei Sieglinde, care domneau în Xanten, este hotărât să o cucerească pe

Kriemhild, în ciuda sfaturilor părinților săi. Cand ajunge in Worms, este recunoscut de

Hagen, un om al regelui Gunther, fratele Kriemhildei. Hagen continuă prin a povesti

isprăvile sale eroice, printre care este pomenită și obținerea unei comori. Când li se

declară război din partea danezilor si a saxonilor, Siegfried se oferă pentru a conduce

armata burgunzilor și se face remarcat în luptă. La întoarcere, o cunoaște pentru prima

dată pe Kriemhild, iar atracția dintre ei crește pe durata șederii lui la curtea fratelui ei.

1

Acum este introdusă o nouă provocare. La curte ajung vești despre o regină de o

putere și o frumusețe nemaiîntalnită, ce va putea fi cucerită doar de acel bărbat ce o va

egala în pricepere atletică. Gunther se hotărăște să meargă să o cucerească pe Brunhilda

cu ajutorul lui Siegfried, căruia îi promite mâna Kriemhildei dacă vor fi victorioși.

Siegfried conduce expediția către împărăția Brunhildei unde se dă drept servitorul lui

Gunther. În competițiile ce urmează acesta din urmă doar se face că îndeplinește sarcinile

acestea fiind, de fapt, indeplinite de Siegfried ce folosește o pelerină a invizibilității.

După ce Brunhilda este învinsă, aceasta acceptă să devină soția lui Gunther. După cum îi

fusese promis, Kriemhilda devine soția lui Siegfried, dar Brunhilda rămâne suspicioasă și

nemulțumită și se simte jignită de mezalianța dintre cumnata sa și cel pe care ea îl

consideră un vasal al regilor burgunzi. Ea refuză să îl accepte pe Gunther ca soț, iar

Siegfried participă la a doua înșelare al Brünhildei, luptându-se cu ea deghizat în regele

burgund. După ce aceasta se recunoaște învinsă, Siegfried se retrage, nu înainte de a-i lua

reginei un inel de pe deget și centura, pe care i le dăruiește apoi Kriemhildei.

Siegfried și Kriemhild pleacă la Xanten. Ea ar fi dorit să îl ia cu sine și pe Hagen,

dar acesta refuză vehement. După 10 ani, acestia sunt invitați să își viziteze rudeniile din

Worms. Aici cele două regine se ceartă, iar Brünhilda îl numește pe Siegfried vasal, în

timp ce Kriemhild susține că soțul ei este un rege chiar mai mare decât Gunther. Cearta

culminează atunci când Kriemhild dorește să intre în dom înaintea reginei din Worms.

Brünhild spune că nu se cuvine ca o soție de vasal să intre în biserică înaintea reginei, la

care Kriemhild o numește pe cumnata sa amantă de vasal. Ea este convinsă că Siegfried a

fost primul bărbat din viața lui Brünhild și drept dovadă arată inelul și centura pe care le-

a adus cu sine de la Xanten.

Abia acum devine Hagen un personaj mai important în desfășurarea acțiunii,

deoarece se alătură Brunhildei și ia inițiativa în plănuirea răzbunării. El îi câștigă

încrederea Kriemhildei și află singurul punct vulnerabil al lui Siegfried. Primind acceptul

lui Gunther, Hagen îl ucide pe Siegfried în timpul unei vânători.

În timpul acestor evenimente Brunhilda dispare din poveste, iar moartea lui

Siegfried pare a fi mai puțin răzbunarea ei și mai degrabă o execuție din partea lui Hagen,

care privea cu neîncredere puterea în creștere a lui Siegfried. Înmormântarea celui din

urmă are loc cu mare ceremonie iar Kriemhilda, copleșită de durere, rămâne la Worms,

2

deși se întrăinează pentru o lungă perioadă de timp de Gunther și Hagen. Mai târziu

aceștia se împacă, pentru a folosi comoara lui Siegfried ce este adusă la Worms.

Kriemhilda începe să împartă din comoară dar Hagen, care se teme de puterea pe care o

va obține aceasta, scufundă vasul ce aducea comoara în Rin.

A doua parte a poemului e mai simplă ca structură și povestește practic de

conflictul dintre Hagen și Kriemhilda și încercarea ei de răzbunare asupra burgunzilor.

Etzel (Atila), regele hunilor, o cere pe Kriemhilda de soție iar aceasta acceptă deoarece

întrezărește ocazia de a se răzbuna cu ajutorul acestei uniuni. După mai mulți ani, ea

reușește să îl convingă pe Etzel să îl invite pe fratele ei și pe Hagen la curtea lor. Deși

acesta din urmă este neîncrezător, ei merg către împărăția lui Etzel unde se iscă un

adevărat masacru. Kriemhilda ordonă ca Gunther să fie ucis iar mai apoi îl ucide pe

Hagen, care este legat si lipsit de apărare, cu sabia lui Siegfried. Chiar până la sfârșitul

vieții sale Hagen refuză să îi spună unde a ascuns comoara. Kriemhilda, la rândul ei, este

ucisă de un cavaler pe nume Hildebrand care este oripilat de atrocitățile comise de

aceasta.

În Cântecul Nibelungilor sunt evidente unele elemente foarte vechi. Spre exemplu

povestea Brunhildei apare în literatura nordica veche. Aluzia făcută despre faptele eroice

ale lui Siegfried face referire la mai multe povestioare antice, multe dintre care sunt

păstrate în lucrarea de origine scandinavă numită Edda, în Vǫlsunga saga și în Thidriks

saga în care Siegfried este numit Sigurd. Întreaga parte a doua a poveștii, ce conține

căderea burgunzilor, apare într-un poem Eddaic mai vechi numit Atlakvida. Cu toate

acestea, Cântecul Nibelungilor nu pare a fi o simplă compilație de povești individuale, ci

mai degrabă o integrare a elementelor componente într-un tot semnificativ. De fapt,

partea a doua a poemului sugerează titlul de „Cartea Kriemhildei”. Distrugerea

burgunzilor este în mod evident scopul ei. Punctul culminant al primei părți, moartea

soțului Kriemhildei, Siegfried, pregătește terenul pentru povestea ei de răzbunare. În plus,

Kriemhilda este prima persoana prezentată în poveste iar poemul se încheie cu moartea

ei. Foarte mare accent este pus și pe Hagen. Această concentrare pe Kriemhilda și pe

dușmănia dintre ea și Hagen ar părea să sugereze că intenția poetului a fost de a sublinia

tema răzbunării Kriemhildei.

3

Cântecul Nibelungilor a fost scrisă într-un moment din literatura germană

medievală când accentul era pus pe virtuțile „curtene” precum cumpătarea și

rafinamentul gustului și a comportamentul.

Cântecul Nibelungilor, cu demonstrațiile sale de emoție violentă și cu accentul pe

răzbunare și onoare, prin contrast privește înapoi la o perioadă anterioară și poartă

amprenta unei alte origini, și anume literatura eroică a popoare teutonice la momentul

marilor lor migrații.

Subiectul principal al poemului se poate referi, de fapt, la acea perioadă, deoarece

este foarte posibil ca povestea nimicirii burgunzilor să fi fost inspirată inițial din

cucerirea celor din zona Worms de către huni în 437 e. N., iar povestea Brunhildei și a lui

Siegfried ar putea fi inspirată din evenimentele din istoria dinastiei merovigiene a

francilor din aproximativ 600 e. n. O mare parte din calitatea eroică a poveștii originale a

rămas în poezie, în special concepția autorului despre Hagen în rolul de protector

neobosit al onoarei regelui Gunther.

Probabil că nici o altă operă literară nu a oferit atât de mult artelor germanice cât a

oferit Cântecul Nibelungilor. Mai multe variante și adaptări au apărut în secolele

următoare. Adaptarea modernă cea mai semnificativă este cea a lui Richard Wagner sub

forma celebrei serii numită Der Ring des Nibelungen (1853-1874).

Poemele epice ale ȋnceputurilor sunt legate ȋndeosebi de motivul luptei și al

aventurii . Tȃria reminescenței matriahale la popoarele germanice , dӑ un alt curs și o alta

direcție epicei lor inițiale . Pe atunci problemele primordiale se aflau negreșit legate

tocmai de faptul razboiului .

De aici se deslușește frecvența impresionantӑ datӑ de motivul sȃngelui –al

sȃngelui vӑrsat prin omor- ȋn Cantecul Nibelungilor . Motivul n-a mai atins o asemenea

amploare decȃt tot ȋn unele ȋnfӑptuiri poetice ale ȋnceputurilor ,ȋndeosebi ȋn poemele

homerice . Cantecul Nibelungilor oferӑ imagini de o egalӑ grandoare și forțӑ sugestivӑ .

Efectul zguduitor al loviturilor mortale , primite de Siegfried la izvor , se vede intensificat

prin imaginea florilor ude de sȃnge:

,,Și dintr-o dat’ ,soțul Kriemhildei ȋn iarba ȋnflorata-a prabușit

Fior ,din ranӑ,un izvor de sȃnge prin pajiște șerpuitor a gȃlgȃit.”

4

Aici sȃngele rӑspȃndește ȋn toatӑ ambianța un fel de radiație sumbrӑ , care

marcheazӑ pȃnӑ unde se ȋntinde grozӑvia faptului . Ȋn marea epopee germanӑ scopul

ultim al luptei se definește ȋn uciderea adversarului . Holocaustul din final , cȃnd inamicii

prinși sunt omorȃti fӑrӑ cruțare ,oglindește importanța pe care o deține aici motivul

sȃngelui:

,,Greimea oștii toatӑ ȋn sȃnge jos zacea;

Plȃngea Atila tare,norodu-ntreg plȃngea.”

Acest motiv , laolaltӑ cu determinatele sale și cu atmosfera care o creeaza ,

susține și caracterul marțial , de epopee , al marii poeme germane .

Motivul dragostei , cu ingerentele sale lirice , nu are nici pe departe puterea de a

dizolva graniticul contur epic al ansamblului.Cea mai ȋnalta temperaturӑ a iubirii , abia

atinge aici accentul mai potolit al atașamentului conjugal .Durerea Kriemhildei la

moartea lui Siegfried devine expresia unei poezii adȃnc sfȃșietoare.Aceastӑ clipӑ

zguduitoare se aflӑ cu mult depașitӑ de la Kriemhilda de toatӑ acumularea ei imensӑ de

urӑ și de planul sȃngeros din a doua parte.Ea chiar acceptӑ sӑ se recӑsӑtoreascӑ cu Atila

pe care nici nu-l cunoștea.

Fiecare popor a dăruit lumii icoana vieții sale în marile eposuri ale Evului Mediu,

care cuprindeau tradiții, idealuri si aspirații caracteristice acelei vremi. “Cantecul lui

Roland” fixa trăsături de viață franceză, “Oastea lui Igor” vine dinspre răsărit, “Beowulf”

a iesit din inceputurile poporului englez, vechea “Edda” și numeroasele saga au păstrat

tradițiile popoarelor nordice și în special al celor scandinave. “Cantecul Nibelungilor”,

alături de „Gudrun”, constituie contribuția popoarelor germanice la cantecele de gesta , la

epopeile eroice medievale. Ieșite din același mod de viață feudal, toate epopeile glorifică

același ideal cavaleresc, însoțit de morala onoarei, consacrând personaje similare

pretutindeni, scoase din istorie sau din legende.

5