CANTECUL CODRULUI

Piesa este ingenioasa prin simbioza: blues si stilul parlando-rubato ( doina, balada), si indreptateste parerea lui Sorin Dumitrescu: “ geniul sau consta in capacitatea acestei muzici de a converti forma fixa, paradigmatica a blues-ului, la structurile si mai fixe ale canticelor, romantelor si a altor forme ale muzicii lautaresti traditionale, de a gasi invarianta care le uneste existential expresiile, nu ca o medie ce ar urma sa le absoarba deosebirile, ci ca firea unei forme muzicale noi, izvorate din oftatul comun. Johnny Raducanu a introdus in jazz institutia autohtona a oftatului.”

Inca din titlu se vizeaza specificul national si nu e de mirare ca tema piesei are un vocabular modal exprimat, compozitorul valorificand o trasatura specifica cantecului popular romanesc, si anume stilul parlando-rubato ( o ritmica diversa si libera). Compozitorul creaza in caracter popular, nu se multumeste sa reproduca citate folclorice, si de aceea piesa poate fi analizata dupa principiile muzice academice. O reusita a piesei este imbinarea armonioasa dintre scara bluesului pe fa( fa lab sib si becar do mib fa) si pentacordul istric( acustic 3)- fa sol lab sib si becar, prin simpla adaugare a sunetului sol, plus alte inflexiuni modale. Forma mare este cea tipica jazzului: TEMA-IMPROVIZATIE-TEMA si CodaTema este un bistrofic( doua perioade 8m+10m), iar improvizatia in mod suprinzator paraseste schema formala a temei si propune o forma clasica de blues repetata pe parcursul a 4 chorusuri( structuri armonice si formale pe care se construiesc variatiile improvizate) , in general in jazzul modern relatia tema-improvizatie devine mai diluata. Analitic vorbind, BLUES-UL traditional este o FORMA MUZICALA alcatuita din 12 masuri-trei secvente a cate 4 masuri-, bazata armonic pe acordurile fundamentale de tonica, subdominanta si dominanta. Aici se pastreaza forma, dar armonia este mult imbogatita.

TEMA Prima articulatie( A) a temei are un caracter introductiv prin suspensia care o creaza evitarea in armonie centrului modal fa si ritmul liber, dar nu este o simpla introducere deoarece melodia debuteaza brusc( atipic pentru o introducere) si are pregnanata tematica.Este evidenta elaborare solida a A-ului sub forma unei structuri ternare bazata pe un motiv unic ( α), tratat variational.

α e o sintagma de incipit, αv1 o variatia a primului motiv, si αv2 este o largire a motivului generator, aduce un climax si apoi o cadenta. Primele doua expuneri ale motivului sunt simetrice, apoi stilul parlado-rubato genereaza o fraza asimetrica,flexibila, libera, cu sunete prelungite prin coroane, cu o asezare cadentiala ampla.Primele doua incizii motivice ne trimit cu gandul la stilul antifonic, al muzicii gospel: intrebare expusa de solist, urmata de raspuns intonate armonic de cor( vezi piesa “So what”, a lui Miles Davis). Astfel in primul motiv avem celula motivica x, melodie cu caracter expansiv, motiv sageata ce asigura impulsul energetic al temei, si apoi raspunsul armonic( y), scurt, incisiv pe un accord de tr a VIa cu 7ma ( reb), cu intarziere tertei( relatia VI-V-I este des uzitata in blues, si in aceasta piesa are un rol important). Forta de expresie a motivul e puternica si impune intr-o singura masura un caracter modal prin structura tetratonica a primelor 4 note urmate de doua formule cromatice intoarse.

Dualismul modalui( prin fenomenul oscilatiei de secunda) fiind consubstantial stadiul arhetipal al folclorului. Astfel modalismul arhaic confera compozitiei moderne maleabilitatea monodiei, opusa dogmelor tonal-functionale. Al doilea motiv este in contrast derivate din primul, si de aceea nu-l notez diferit. Celula melodica x este de data asta o coborare in zig-zag pe un pentacord istric, iar y un raspuns armonic pe trapta a Va cu 7ma, cu aceeasi intarziere 4 la 3. A treia expunere motivica nu mai aduce in alternanta contrastul intrebare melodica-raspuns armonic, ci le suprapune intr-un climat de bluesy, in care melodia pe structura modala minora contrasteaza puternic cu acompaniamentul in acorduri majore cu septima septima, un amestec de sentimente specific atat bluesului american, cat si oftatului romanesc. Vizand rezolvarea cromatismelor melodice anterioare cadenta devine pur diatonica cu multiple salturi de 8va, si astfel odata aerat spatial orizontal cromatizarea armonica este binevenita caci transfera tensiunea alt parametru, echilibrand discursul.

A doua strofa( B) este o articulatie ce aduce cu o perioada substractiva dubla 5m+5m, scrisa intr-o sintaxa de monodie acompaniata. Melodia, contrastanta cu cea din A. Are un caracter improvizatoric, nu mai are mobilitate ci se bazeaza pe note repetate in miscare ascedenta, cu rezolvare descendenta, in cadrul unei pentacordii, coroanele sunt mai dese. Are un caracter baladesc. Atacul in staccato pretinde o sonoritate asemanatoare tambalului. Frazele se realizeaza prin complementaritate motivica. Primul motiv are melodie ascendenta, iar armonia porneste de pe un accord de fa minor, cu mers cromatic descendent al basului( basul si sopranul merg contrar). Al doilea motiv este o inflxiune cromatica( secunda marita) descendenta, si apoi formula cromatica( oscilatia secundei) este implicate in realizarea cadentei de tip frigic( acordurile do bemol-si ), daca gandim structura pe si bemol. Profilul melodic descendent e specific doinei populare. Dar daca gandim tonal, avem o cadenta pe subdominanta, in care acordul lui fa major este inlocuit cu cvarta marita superioara si, sensibila depresiva( procedeu frecvent in jazz).

Fraza a doua, masurile(11-13) transleaza cu o cvinta mai jos melodia motivului antecedent, iar apoi in motivul consecvent armonia cadenteaza la treapta I, prin relatia VI-V-I acorduri cu 7ma mica, melodia suprapusa acestei relatii tipice fiind o intonatie pe scara bluesului.

Fraza intai a perioade se reia identic, dar e interesant ca melodia cadenteaza nu pe si b , ci pe si becar, desi in bas este si b( mobilitatea treptei a 4 a a adusa de data aceasta pe verticala-m 15). A doua fraza se repeta variational si astfel al doilea motiv este o formula repetitiva de tip riff, cu character arhaic romanesc( daca aveam fa, era o formula tipica de blues), pe acordul tr a 4a.

Improvizatia este construita pe durata 4 patru chorusuri de cate 12 masuri ( 3 fraze egale), pe un modalist de blues pur American, ethosul romanesc este parasit pana la revenirea temei. Se renunta la ritmul rubato si de aceea structurile devin simetrice, patrate. Armonizarea se face tonal functional. Intrucat “ drumul cel mai scurt spre improvizatie trece prin armonie” rebuie sa analizam mai intai infrastructura chorusului.

Din analiza schemei armonice a primei fraze ( 4 m) ca cel care confera mobilitate este basul care coboara descendent( la fel ca in B, a doua strofa din tema, deci legatura cu tema se face la nivel armonic). Relatia VI-V-I este din nou prezenta. Prin sensibila depresiva fraza a doua moduleaza la subdominanta, dar pastreaza structura armonica, transland-o. Dupa ca se armonia se aseaza static 8 timpi pe si bemol, urmeaza in contrast

fraza a treia, foarte mobila armonic, care desfasoara pe parcursul a patru masuri relatia VI-V-I, cu VI si V precedate de dominante. Este interesant ca primul acord este La b minor( nu major cum s-ar pretinde dominantei), lucru justificat de influenta mobilitati treptelor in scara de blues( do, do bemol). Prin prisma variabilitatii modale poate fi justificat si acordul pe sol, din nou minor. Asadar desi armonia este preponderent tonala, exista si inflexiuni modale. Chorusul se incheie pe cadenta deschisa( do: II-V-I), adusa prin contradominanta. Dinamizarea armonica de pe finalul chorusului face ca improvizatia sa fie bine arcuita, cu momente de culminatie pe cadenta.

Daca reducem la esential structura armonica a chorusului avem structura I-IV-VI-V-I.Armonia se repeta pe parcursul celor 4 chorusuri, si deci ii revine ritmului si melodiei rolul dezvoltator, transformational.

Transformarile cele mai evidente sunt la nivel ritmic. Chorusul 1 are note lungi in debut, apoi optimi si patrimi. Chorusul 2 si 3 este scris preponderant izoritmic in triolete, iar ultimul chorus contrasteaza prin formulele izoritmice de saisprezecime. Se remarca o dinamizare ritmica, o acumulare cu punct culminant in ultimul chorus. Din punct de vedere melodic primul chorus debuteaza cu o tritonie(semnal). In cadenta relatia armonica VI-V-I este intarita si de melodie, in care re b si do sunt dublu brodate pentru evidentiere. Asadar in improvizatie armonia ofera sugesti de cele mai multe ori.

Chorusul 2 debuteaza brusc, prin salt si impune pentatonia de tip blues, care confera parfum jazzistic americanesc improvizatiei. Ambitusul se extinde. Apar formule repetitive de tip riff, care tensioneaza discursul. In masurile 39-40 este reluata brodarea sunetelor re bemol si do, ceea ce confera unitate improvizatiei. Chorusul 3 extinde si mai mult ambitusul. Primele 4 masuri desfasoara pentatonia pe fa in panta complementara, apoi melodia devine tot mai complexa, prin notele out of chord. In m 51 pe un accord de re bemol se improvizeaza melodic pe arpegiul lui sol major ( intrucat septima si becar in re b este terta in sol major- 7ma este foarte importanta in armonia de blues). Chorusul 4 desfasoara aceeasi pentatonie pe fa, ca si in chorusul 3, apoi din masura 58 incepe un lant de secvente descendente cu multe trepte cromatice si accente pe fiecare timp, de aici rezultand o fragmentare a cursivitatii impuse cu obsesie inainte.

La o privire generala vedem ca in chorusul 1 nu avem culminatii melodice, acestea apar in partea a doua a improvizatiei. Fata de tema improvizatia e mai transparenta, mai simpla in structura.

Piesa se incheie cu o Coda de 9 masuri, compusa din doua segmente, neutre din punct de vedere melodic. Primul se desfasoara pe un mod cu transpozitie limitata 1:2, armonizat cu acorduri micsorate( de aceea unii o numesc scara micsorata). Al doilea segment reprezinta relaxarea, rezolvarea si desfasoara o pentatonie pe fa, urmand ca piesa sa se incheie cu unison pe centrul modal fa.