Intr-o zi eram pe ulitele satului si o femeie se apropie de mine.

Nu neaparat stia engleza foarte bine dar imi spune ca dorea bani si imi arata catre un san de al ei, eu ma uit si raman uimit, deoarece nu mai era, avea cancer la san si strangea bani pentru a se opera.

Impactul povesiti ei a fost imediat, deoarece in secunda doi eu deja scotoceam orice ban in buzunar sa i-l ofer. E greu de explicat dar e ceva direct care te marcheaza si isi lasa amprenta asupra constiintei tale.

Femeia isi stia povestea, nu ii era frica de cine o stia, deoarece nu se ascundea, era o dezbatere intre viata si moarte, am aflat apoi ca in familia ei era al 4-lea caz.

In Filantropica era un citat care spunea “mana intinsa care nu spune o poveste nu spune nimic”, eu cred ca asta e cel mai elocvent exemplu, stia ca are doar o sansa, sa faca rost de bani sa se salveze, stia de ce face asta, stia ca daca se crampona in scuze copii ei ajungeam sa nu mai aiba mama.

Povestea asta imi adduce aminte de mine cand imi gasesc 100 de scuze sa fac ceva, iar cand am inceput sa lucrez pentru acest proiect, am inceput sa nu imi mai pese, am inceput sa lupt pentru ceea ce cred si sa imi atup urechile ca orice comentariu rautacios sa fie doar o adiere de vant.

Cred in ideea de a iti cunoaste bine povestea, ea poate e un caz extrem deoarece cand mi-a aratat sanul m-am gandit la toate femeile pe care le cunosc si tin la ele, iar mana din instinct s-a dus la buzunar pentru a ii oferi tot ce am gasit. Apoi avea o taraba in zona si cumparam de la ea diferite legume, doar ca sa o ajut.

Povestile de genul le interiorizez foarte puternic, deoarece viata e diferita de la unul la celalalt