Capitolul 2

CADRUL GENERAL PENTRU ÎNTOCMIREA ŞI

PREZENTAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE AL IASB

IASB a adoptat în 2001 Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor

financiare. Acesta reprezintă cadrul conceptual care stă la baza normalizării contabile la nivel

internaţional. Normele şi interpretările emise de IASB trebuie să fie în acord cu acest cadru

conceptual.

Numeroase entităţi din întreaga lume întocmesc şi prezintă situaţii financiare pentru uzul

utilizatorilor externi. Deşi astfel de situaţii financiare pot părea similare de la o ţară la alta, există

diferenţe care probabil au fost cauzate de o varietate de factori sociali, economici şi juridici, precum

şi de faptul că diferite ţări, în momentul stabilirii cerinţelor naţionale, au avut în vedere necesităţile

unor utilizatori diferiţi ai situaţiilor financiare.

Aceste circumstanţe diferite au condus la utilizarea unei varietăţi de definiţii pentru

structurile situaţiilor financiare, cum ar fi: activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile şi

cheltuielile. Totodată, acestea au avut ca rezultat utilizarea unor criterii diferite pentru recunoaşterea

elementelor în situaţiile financiare şi o anumită preferinţă pentru diferitele convenţii de evaluare.

IASB s-a angajat să atenueze aceste diferenţe, căutând să armonizeze reglementările,

standardele contabile şi procedurile referitoare la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.

Acesta consideră că armonizarea se poate realiza cel mai bine punându-se accent pe întocmirea de

situaţii financiare care să furnizeze informaţii utile pentru adoptarea deciziilor economice.

Consiliul IASB consideră că situaţiile financiare întocmite cu acest scop răspund

necesităţilor comune majorităţii utilizatorilor. În fapt, aproape toţi utilizatorii iau decizii economice

pentru:

(a) a hotărâ când să cumpere, să păstreze sau să vândă părţi din capital;

(b) a evalua capacitatea sau responsabilitatea conducerii;

(c) a evalua capacitatea entităţii de a-şi plăti personalul şi de a oferi alte beneficii angajaţilor

săi;

(d) a evalua garanţia pe care entitatea o poate oferi pentru creditele care i-au fost acordate;

(e) a determina politicile fiscale;

(f) a determina profitul şi dividendele ce pot fi distribuite;

(g) a elabora şi utiliza date statistice privind venitul naţional;

(h) a reglementa activităţile entităţilor.

Cadrul conceptual internaţional prezintă următoarea structură:

I. Introducere

II. Obiectivul situaţiilor financiare

III. Conceptele de bază

IV. Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare6

V. Elementele (structurile) situaţiilor financiare

VI. Recunoaşterea elementelor (structurilor) în situaţiile financiare

VII. Evaluarea elementelor (structurilor) situaţiilor financiare

VIII. Conceptele de capital şi de menţinere a capitalului.

I. Introducere

În introducere, IASB prezintă scopul acestui cadru conceptual, aria de aplicabilitate şi

utilizatorii situaţiilor financiare şi necesităţile lor informaţionale.

Scopul declarat al cadrului conceptual internaţional este:

(a) să ajute Consiliul IASB în elaborarea viitoarelor standarde (IAS şi IFRS) şi în revizuirea

celor existente;

(b) să ajute consiliul IASB în promovarea armonizării reglementărilor, standardelor şi

procedurilor contabile referitoare la prezentarea situaţiilor financiare, furnizând baza

care să permită reducerea numărului tratamentelor contabile alternative permise de

normele internaţionale;

(c) să ajute organismele naţionale de elaborare a standardelor în procesul de dezvoltare a

standardelor naţionale;

(d) să ajute pe cei care întocmesc situaţiile financiare conform IAS-IFRS să adreseze

subiecte ce nu fac obiectul unui standard;

(e) să ajute auditorii la formarea unei opinii referitoare la conformitatea situaţiilor financiare

cu IAS-IFRS;

(f) să ajute utilizatorii situaţiilor financiare în interpretarea informaţiilor prezentate în

situaţiile financiare elaborate în conformitate cu IAS-IFRS;

(g) să furnizeze informaţii privind modul de elaborare a standardelor celor interesaţi de

activitatea IASB.

Aria de aplicabilitate - Cadrul General tratează:

a. obiectivul situaţiilor financiare;

b. caracteristicile calitative care determină utilitatea informaţiilor din situaţiile financiare;

c. definirea, recunoaşterea şi evaluarea elementelor pe baza cărora sunt întocmite situaţiile

financiare;

d. conceptul de capital şi de menţinere a capitalului.

Utilizatorii şi necesităţile de informare ale acestora

a) investitorii – preocupaţi de riscul inerent tranzacţiilor şi de beneficiul adus de investiţiile lor;

decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă; evalueze capacitatea entităţii de a

plăti dividende.

b) angajaţii – stabilitatea şi profitabilitatea entităţii; evalueze capacitatea entităţii de a oferi

remuneraţii, pensii şi alte avantaje, oportunităţi profesionale.

c) creditorii financiari – dacă împrumuturile acordate şi dobânzile aferente vor fi rambursate la

scadenţă

7

d) furnizorii şi alţi creditori comerciali – dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la

scadenţă

e) clienţii – continuitatea activităţii entităţii

f) guvernul şi instituţiile sale – alocarea resurselor; determinarea politicii fiscale

g) publicul

Deşi nu recunoaşte în mod explicit, IASB are în vedere ipoteza că investitorii reprezintă

categoria privilegiată de utilizatori şi ca dacă necesităţile acestora sunt satisfăcute, implicit va fi

satisfăcută cea mai mare parte a necesităţilor celorlalte categorii de utilizatori.

II. Obiectivul situaţiilor financiare

Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară,

performanţele şi modificările poziţiei financiare a entităţii, care sunt utile unei sfere largi de

utilizatori în luarea deciziilor economice.

Toate aceste informaţii satisfac necesităţile comune ale majorităţii utilizatorilor, lăsând în

afară o serie de necesităţi informaţionale nefinanciare şi predictive.

Poziţia financiară a entităţii este definită de resursele economice pe care le controlează, de

structura financiară a activelor, datoriilor şi capitalul propriu, de lichiditatea şi solvabilitatea

valorilor economice şi de capacitatea sa de a se adapta la schimbările mediului în care îşi desfăşoară

activitatea.

Informaţiile despre performanţa unei entităţi, în special profitabilitatea acesteia, sunt

necesare pentru evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor economice pe care entitatea le va

putea controla în viitor.

Informaţiile privind modificările poziţiei financiare a unei entităţi sunt utile pentru

evaluarea activităţii sale de exploatare, finanţare şi de investiţii în perioada de raportare.

Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanţ, cele privind

rezultatul, prin contul de profit şi pierdere, iar informaţiile privind modificările poziţiei financiare

prin intermediul unor situaţii distincte (situaţia fluxurilor de trezorerie).

III. Conceptele de bază

(a) contabilitatea de angajamente

Potrivit acestei convenţii, efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când

tranzacţiile şi evenimentele se produc şi nu pe măsură ce acestea sunt încasate sau plătite.

(b) continuitatea activităţii

Situaţiile financiare sunt elaborate, de regulă, pornind de la ipoteza că o entitate îşi va continua

activitatea şi în orizontul previzibil. Astfel, se presupune că entitatea nu are intenţia şi nici nevoia de

a lichida sau de reduce în mod semnificativ activitatea. Dacă o astfel de intenţie sau de nevoie

există, ar putea fi nevoie ca situaţiile financiare să fie întocmite pe o bază diferită de evaluare, şi, în

acest caz, trebuie indicată baza utilizată.

8

IV. Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare

Pentru a fi utilă pentru consumatori (utilizatori) informaţia contabilă trebuie să îndeplinească

anumite atribute denumite caracteristici calitative. Aşa cum prevede Cadrul general IASB pentru

elaborarea şi prezentarea situaţiilor financiare cele patru caracteristici calitative principale sunt:

inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea.

(1) Inteligibilitatea

O calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este aceea că ele pot fi

uşor înţelese de utilizatori. În acest scop, se presupune că utilizatorii dispun de cunoştinţe suficiente

privind desfăşurarea afacerilor şi a activităţilor economice, de noţiuni de contabilitate şi au dorinţa

de a studia informaţiile prezentate.

Totuşi, informaţiile privind unele probleme complexe, care ar trebui incluse în situaţiile

financiare datorită relevanţei lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar pe motivul

că ar putea fi prea dificil de înţeles pentru anumiţi utilizatori.

(2) Relevanţa

Informaţiile sunt relevante atunci când influenţează deciziile economice ale utilizatorilor,

ajutându-i pe aceştia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau

corectând evaluările lor anterioare.

Relevanţa informaţiei este influenţată de natura sa şi de pragul de semnificaţie. Informaţiile

sunt semnificative dacă omisiunea sau declararea lor eronată ar putea influenţa deciziile economice

ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare. Pragul de semnificaţie depinde de mărimea

elementului sau a erorii, judecat în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării eronate.

(3) Credibilitatea (fiabilitatea)

Informaţiua este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative, nu este părtinitoare, iar

utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce şi-a propus să reprezinte sau ce se

aşteaptă, în mod rezonabil să reprezinte.

Informaţia poate fi relevantă, dar atât de puţin credibilă sub aspectul naturii sau

reprezentării, astfel încât recunoşterea acesteia să poată induce în eroare.

(a) reprezentarea fidelă

Pentru a fi credibilă, informaţia trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacţiile şi alte

evenimente pe care aceasta fie şi-a propus să le reprezinte, fie ceea ce ar putea fi de aşteptat, în mod

rezonabil, să reprezinte.

Cea mai mare parte a informaţiilor financiare este supusă unui anumit risc de a da o

reprezentare mai puţin credibilă decât ar trebui. Aceasta nu se datorează părtinirii, ci mai degrabă

dificultăţilor inerente, fie identificării tranzacţiilor şi altor evenimente ce urmează a fi evaluate, fie

conceperii şi aplicării tehnicilor de evaluare şi prezentare ce pot transmite mesaje care corespund

acestor tranzacţii şi evenimente.

În anumite cazuri, măsurarea efectelor financiare ale elementelor poate fi atât de incertă,

încât entităţile, în general, nu le recunosc în situaţiile financiare (de exemplu, fondul comercial

9

generat intern). În alte cazuri, totuşi, poate fi relevantă recunoaşterea elementelor respective şi

prezentarea, în acelaşi timp, a riscului de eroare, ce planează asupra recunoaşterii şi evaluării.

(b) prevalenţa economicului asupra juridicului

Pentru ca informaţia să prezinte credibil evenimentele şi tranzacţiile pe care le reprezintă,

este necesar ca acestea să fie contabilizate şi prezentate în concordanţă cu fondul lor şi cu realitatea

economică, şi nu doar cu forma lor juridică.

Fondul tranzacţiilor sau al altor evenimente nu este întotdeauna în concordanţă cu ceea ce

transpare din forma lor juridică. De exemplu, o entitate înstrăinează un activ altei părţi, într-un

astfel de mod încât documentele să susţină transmiterea dreptului de proprietate părţii respective şi

cu toate acestea contractul încheiat să asigure entităţii dreptul de a se bucura în continuare de

avantaje economice viitoare de pe urma activului respectiv. În astfel de circumstanţe, raportarea

unei vânzări nu ar reprezenta, credibil, tranzacţia încheiată.

(c) neutralitatea

Pentru a fi credibilă, informaţia cuprinsă în situaţiile financiare trebuie să fie neutră, adică

lipsită de influenţe. Situaţiile financiare nu sunt neutre dacă, prin selectarea şi prezentarea

informaţiei, influenţează luarea unei decizii sau formularea unui raţionament pentru a realiza un

rezultat sau un obiectiv predeterminat.

(d) prudenţa

Cei care elaborează situaţii financiare se confruntă cu incertitudini care, inevitabil, planează

asupra multor evenimente şi circumstanţe, cum ar fi încasarea creanţelor îndoielnice, durata de

utilitate probabilă a echipamentelor, etc. Astfel de incertitudini sunt recunoscute prin prezentarea

naturii şi valorii lor, dar şi prin exercitarea prudenţei în întocmirea situaţiilor financiare.

Prudenţa înseamnă includerea unui grad de precauţie în exercitarea raţionamentelor necesare

pentru a face estimările cerute în condiţii de incertitudine, astfel încât activele şi veniturile să nu fie

supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie subevaluate.

Totuşi, exercitarea prudenţei nu permite, de exemplu, constituirea de rezerve ascunse sau

provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau a veniturilor, dar nici supraevaluarea

deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situaţiile financiare nu ar mai fi neutre şi, de aceea,

nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.

(e) integralitatea

Pentru a fi credibilă, informaţia din situaţiile financiare trebuie să fie completă, în limitele

rezonabile ale pragului de semnificaţie şi ale costului obţinerii acelei informaţii. O omisiune poate

face ca informaţia să fie falsă sau să inducă în eroare şi, astfel, să nu mai aibă un caracter credibil şi

să devină defectuoasă din punct de vedere al relevanţei.

(4) Comparabilitatea

Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale unei entităţi în timp pentru a

identifica tendinţele în poziţia financiară şi performanţele sale. Utilizatorii trebuie, totodată, să

poată compara situaţiile financiare ale diverselor entităţi, pentru a le evalua poziţia financiară,

performanţa acestora şi modificările poziţiei financiare.

10

Astfel, măsurarea şi prezentarea efectului financiar al aceloraşi tranzacţii şi evenimente

trebuie efectuate într-o manieră consecventă în cadrul unei entităţi şi de-a lungul timpuluipentru

acea entitate şi într-o manieră consecventă pentru diferite entităţi.

O implicaţie importantă a calităţii informaţiei de a fi comparabilă este ca utilizatorii să fie

informaţi despre politicile contabile utilizate în elaborarea situaţiilor financiare şi despre orice

schimbare a acestor politici, precum şi efectele unor astfel de schimbări. Utilizatorii trebuie să fie în

măsură să identifice diferenţele între politicile contabile pentru tranzacţii şi alte evenimente

asemănătoare utilizate de aceeaşi entitate de la o perioadă la alta, cât şi de diferite entităţi.

Nu este indicat pentru o entitate să continue să evidenţieze în contabilitate, în aceeaşi

manieră, o tranzacţie sau alt eveniment dacă metoda adoptată nu menţine caracteristicile calitative

de relevanţă şi credibilitate.

Nu este indicat pentru o entitate nici să lase politicile sale contabile neschimbate, atunci

când există alternative mai relevante şi credibile.

Condiţii pentru ca informaţia contabilă să fie relevantă şi credibilă:

(1) oportunitate

Dacă există o întârziere exagerată în raportarea informaţiei, aceasta îşi poate pierde

relevanţa.Conducerea poate fi nevoită să aleagă între valoarea relativă a raportării la un anumit

moment şi oferirea de informaţii credibile. Pentru a oferi informaţii oportune, deseori poate fi

necesară raportarea tuturor aspectelor unei tranzacţii sau ale altui eveniment înainte ca acestea să fie

cunoscute, deşi în acest fel este afectată credibilitatea. Dimpotrivă, dacă raportarea este întârziată

până când toate aspectele sunt cunoscute, informaţia este credibilă, dar de utilitate redusă pentru

utilizatorii care au trebuit, între timp, să ia decizii. Pentru a realiza un echilibru între relevanţă şi

credibilitate, considerentul fundamental este satisfacerea adecvată a necesităţilor utilizatorilor în

procesul de luare a deciziilor economice.

(2) raportul cost-beneficiu

Raportul cost beneficiu este mai degrabă o constrângere generală decât o caracteristică

calitativă. Beneficiile de pe urma informaţiei contabile ar trebui să depăşească costul furnizării

acesteia. Evaluarea beneficiilor şi costurilor reprezintă rezultatul unui raţionament profesional. În

plus, costurile nu sunt suportate, neapărat de acei utilizatori care se bucură şi de beneficii. De

beneficii se pot bucura şi alţi utilizatori decât aceia pentru care informaţia este pregătită.

(3)Echilibru între caracteristicile calitative

În practică, stabilirea unui echilibru între caracteristicile calitative este deseori necesară. În

general, ţelul este de a realiza un echilibru adecvat între caracteristicile respective pentru a satisface

obiectivul situaţiilor financiare. Importanţa relativă a caracteristicilor în diferite cazuri este o

problemă de raţionament profesional.

11

V. Elementele (structurile) situaţiilor financiare

Structurile legate direct de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi capitalurile

proprii.

(a) Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute şi

de la care se aşteaptă să genereze avantaje (beneficii) economice viitoare pentru entitate.

(b) O datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin

decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează avantaje (beneficii)

economice.

(c) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi după

deducerea tuturor datoriilor sale.

Definiţiile activelor şi datoriilor identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora, dar nu

încearcă să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în bilanţ. Astfel,

definiţiile includ şi elemente ce nu sunt recunoscute ca fiind active sau datorii în bilanţ, deoarece nu

satisfac criteriile de recunoaştere.

Definiţiile veniturilor şi cheltuielilor:

(a) Veniturile constituie creşteri ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei

contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se

concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale

acţionarilor.

(b) Cheltuielile constituie diminuări ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei

contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se

concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora

către acţionari.

VI. Recunoaşterea elementelor (structurilor) în situaţiile financiare

Un element care corespunde definiţiei unei structuri a situaţiei financiare trebuie recunoscut

în cazul în care:

(a) este probabil ca orice avantaj economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din

entitate; şi

(b) elementul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluat(ă) în mod credibil.

Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea unui avantaj

economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluat(ă) în mod

credibil.

O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse,

purtătoare de avantaje economice, va rezulta din lichidarea unei obligaţii prezente, şi când valoarea

la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil.

Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o creştere a

avantajelor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei datorii, iar această

creştere poate fi evaluată credibil.

12

Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o reducere

a avantajelor economice viitoare, aferente diminuării unui activ sau creşterii unei datorii, iar această

reducere poate fi evaluată credibil.

VII. Evaluarea elementelor (structurilor) situaţiilor financiare

Evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care structurile situaţiilor

financiare vor fi recunoascute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere. Aceasta presupune alegerea

unei anumite baze de evaluare.

Diverse baze de evaluare sunt utilizate în situaţiile financiare în diverse combinaţii şi grade

de utilizare.

Bazele de evaluare sunt:

(a) Costul istoric

- activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau echivalent al numerarului sau la

valoarea reală din momentul cumpărării lor;

- datoriile sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obţinute în schimbul obligaţiei sau la

valoarea care se aşteaptă să fie plătită în numerar sau echivalent al numerarului pentru a stinge

datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor

(b) Costul curent

- activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau echivalent al numerarului care ar trebui

plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi achiziţionat în prezent

- datoriile sunt înregistrate la valoarea neactualizată în numerar sau echivalent al numerarului,

necesar pentru a deconta în prezent obligaţia

(c) Valoarea realizabilă

- activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau echivalent al numerarului care poate fi

obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor

- datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de decontare, adică valoarea neactualizată în numerar

sau echivalent al numerarului, necesar pentru a achita datoriile, potrivit cursului normal al

afacerilor

(d) Valoarea actualizată

- activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări de numerar, care urmează

să fie generate în derularea normală a activităţii întreprindeii.

- datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri de numerar care se aşteaptă

să fie necesară pentru a deconta datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor

Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de entităţi în elaborarea situaţiilor financiare este

costul istoric. Acesta este, de obicei, combinat cu alte baze de evaluare.

13

VIII. Conceptul de menţinere a capitalului financiar

Conceptele de capital

- conceptul de capital financiar – capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalul

propriu al entităţii (de ex. banii investiţi sau puterea de cumpărare investită); acest concept este

adoptat de majoritatea entităţilor în eleborarea situaţiilor financiare;

- conceptul de capital fizic – capitalul reprezintă capacitatea de producţie a entităţii (exprimată

de ex. în unităţi de producţie pe zi)

Alegerea de către entitate a celui mai potrivit concept trebuie să aibă la bază necesităţile

utilizatorilor situaţiilor financiare: primul concept este adoptat în cazul în care utilizatorii situaţiilor

financiare sunt preocupaţi în primul rând de menţinerea capitalului nominal sau a puterii de

cumpărare a capitalului investit, cel de-al doilea este utilizat atunci cînd principala preocupare a

utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a entităţii.

Conceptele de menţinere a nivelului capitalului şi de determinare a profitului

- menţinerea capitalului financiar – profitul se obţine doar dacă valoarea financiară (sau

monetară) a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară (sau

monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către

proprietari şi a oricăror contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate

- menţinerea capitalului fizic - profitul se obţine doar atunci când capacitatea fizică productivă

(sau de exploatare) a entităţii la sfârşitul perioadei depăşeşte capacitatea fizică productivă de la

începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari şi a oricăror

contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate

În termeni generali, o entitate şi-a menţinut capitalul dacă la sfârşitul perioadei are un capital

egal cu cel de la începutul perioadei. Orice valoare în plus faţă de cea necesară pentru menţinerea

capitalului la nivelul de la începutul perioadei este considerată profit.

14