Căderea Constantinopolului

Cucerirea Constantinopolului de catre turci la 29 mai 1453 constituie unul dintre evenimentele importante ale istoriei universale, iar consecintele ei se resimt pana astazi. Declinul Imperiului Bizantin a inceput din secolul al XII-lea, cand cavalerii occidentali ai cruciadei a IV-a (1202-1204), manevrati de Venetia, pentru interesele ei comericiale in Orient, au atacat Constantinopolul la 13 aprilie 1204.natura jugului turcesc, trebuie mai intai sa amintim ca nu poate fi vorba la inceput de o persecutare generalizata a crestinilor. Atunci cand Mohamed al II-lea a intrat in Constantinopol, dupa trei zile de asediu, el a instaurat ceea ce s-a numit la acea vreme "legea si ordinea". Sultanul Mahomed al II-lea nu era un barbar: el fusese deja la Constantinopol, cunoastea limba greaca, iar in initiativa de a cuceri Bizantul el era stimulat si de dragostea sincera pe care o nutrea fata de creatiile grecesti. Unii istorici au remarcat chiar faptul ca in suita sa "erau unii crestini care se bucurau de favorurile sale si care-i serveau ca secretari". Mahomed se gandea sa-si consolideze Imperiul si cu ajutorul culturii grecesti. In plus, Coranul chiar daca-i pomeneste pe crestini ca fiind necredinciosi, recunoaste in persoana lui Iisus un Profet, caruia ii datorau respect. Cand au pornit sa cucereasca Constantinopolul,turcii se temeau ca inauntrul cetatii sa nu fie cel putin cincizeci de mii de soldati,pentru ca nu ar fi putut sa le faca fata.”De-ar fi stiut ca toata oastea sub arme nu trece de opt mii,n-ar mai fi ucis pe niciunul”zice Ducas,in Istoria turco-bizantina.

Planul lui Mehmed a fost să atace zidurile ridicate de Teodosie al II-lea, seria complexă de ziduri şi şanţuri care protejau Constantinopolul de un atac dinspre vest, singura parte a cetăţii care nu era înconjurată de apă. Armata otomană şi-a aşezat tabăra nu departe de oraş, în lunea Paştelui, 2 aprilie 1453.

Timp de mai multe săptămâni tunul „Basilic” a tras asupra zidurilor, dar nu a reuşit să provoace suficiente distrugeri, iar datorită ratei de încărcare extrem de scăzute, bizantinii au reuşit să repare majoritatea distrugerilor în intervalul dintre fiecare lovitură. În acest timp flota lui Mehmed nu a putut penetra Cornul de Aur datorită barierelor plutitoare plasate de bizantini la intrarea în strâmtoare. Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale să construiască un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de Aur, şi şi-a transportat navele peste acesta. Această acţiune a avut ca rezultat oprirea aprovizionării de la corăbiile genoveze trimise în ajutor şi a demoralizat apărătorii bizantini. În plus, apărătorii au fost nevoiţi să-şi disperseze o parte din forţe la zidurile maritime de lângă Cornul de Aur, slăbind astfel apărarea altor secţiuni. Mehmed a făcut o ofertă de a renunţa la asediu contra unui tribut astronomic, pe care a ştiut că oraşul nu-l va putea plăti. Odată ce oferta a fost refuzată, Mehmed a plănuit să copleşească numeric zidurile, ştiind că apărătorii bizantini vor fi epuizaţi înainte ca el să-şi termine trupele.

În 22 mai 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a întunecat în eclipsă, confirmând o profeţie despre sfârşitul oraşului. În dimineaţa zilei de 29 mai a început atacul final. Primul val de atacatori a fost format din trupele auxiliare (asabi), care erau slab pregătiţi şi echipaţi, şi au avut doar rolul de a ucide cât mai mulţi apărători posibil. Al doilea val, format în majoritate din anatolieni, s-a concentrat asupra unei secţiuni de ziduri din nord-vestul oraşului, care era parţial prăbuşită în urma loviturilor de tun. Această secţiune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, şi era mult mai slăbită; cruciaţii din 1204 au spart zidurile în acelaşi loc. Otomanii au reuşit în cele din urmă să pătrundă, dar au fost respinşi după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut faţă celui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez Giovanni Giustiniani, unul din comandanţii armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul atacului şi evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor.

Unii istorici sugerează că poarta din acea secţiune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperit repede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur şi simplu uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperit parţial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însuşi a condus ultima apărare a oraşului, murind în luptă pe străzile oraşului său, alături de soldaţii săi. 

Mehmed a promis armatei sale că pot prăda oraşul în voie timp de trei zile, conform tradiţiei militare antice. Un număr mare de localnici au fost masacraţi de turci după ce aceştia au intrat în cetate şi au capturat turnurile de la zidurile terestre, deşi ordinea a fost restaurată la scurt timp după aceea - adica în 24 de ore. Din nefericire până atunci o mare parte a locuitorilor fusese fie violată, jefuită sau robită. Din populaţia estimată la 50.000 locuitori ai oraşului la momentul respectiv, aproximativ jumătate erau încă liberi când Mehmed a ordonat încetarea ostilităţilor. Din fericire, o serie de valoroase comori Creştine au fost returnate Bisericii intacte, printre care şi preţioasele daruri ale celor 3 Magi. Mehmed a aşteptat până când situaţia a fost sub control şi a intrat în oraş într-o procesiune ceremonială în care populaţia locală i-a oferit flori ca felicitări.

Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit şi moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar şi o victorie strategică de o importanţă crucială pentru cucerirea estului mediteranean şi al Balcanilor de către otomani.