C1.1 Introd LOCUIRE Domeniu

anul II / ALO 2009-10 / catedra de istoria & teoria arhitecturii / facultatea de arhitectura / UAUIM prof. ana maria ZAHARIADE

Arhitectura Locuire Oras

Semestrul 2 - 2009-2010

Cursul cuprinde: 28 ore curs, 14 ore lucrari practice, conferinte, vizite pe teren, dezbateri. Prof. Ana Maria Zahariade Asistenti: Miruna Stroe Daniela Calciu Celia Ghyka Ilinca Paun Radu Ponta Toader Popescu



Cursurile ARHITECTURA-LOCUIRE-ORAS (ALO - sem. 4) si

ARHITECTURA-CONTEXT-PEISAJ (ACP - sem. 5) sint concepute impreuna, ca formind un ciclu a carui miza consta in prezentarea din

perspectiva critica a unei parti a problematicii actuale a proiectarii de arhitectura. In acest sens, sint prezentate citeva teme teoretice care au reconfigurat abordarea

proiectului de arhitectura si au conturat demersurile contemporane.



Conceptul central a primului curs al acestui ciclu (ALO/sem.4) este LOCUIREA, care va fi cercetata din citeva directii complementare celei strict arhitectural-urbanistice -

perspectiva fenomenologica, perspectiva antropologica.

Sprijinindu-se pe reperele provenite din perspectivele fenomenologica si antropologica, abordarea arhitectural-urbanistica urmareste prin prelegeri si seminarii:

- sa descopere problematica critica a domeniului de granita dintre arhitectura locuintei si oras, dintre evolutia locuirii urbane si evolutia orasului, din “perspectiva domestica” asupra orasului; - sa analizeze modul in care s-a configurat pina astazi gindirea locuintei moderne (ca problematica urbanistica, arhitecturala si politica); - sa sublinieze liniile actuale de abordare a problematicii contemporane a locuirii urbane; - sa identifice problemele specifice ale locuirii/locuintei în Romania si sa va sensibilizeze fata de acestea.



curs introductiv

1. Conceptul de locuire - definitii si perspective de abordare 2. Delimitari ale perspectivei de abordare specifice cursului, la intersectia dintre “arhitectura

locuintei” si “urbanism 3. Precizari terminologice si notiuni cu care se va vehicula

4. Precizarea scopului


locuire incercari de definire


despre locuire Locuirea ca fenomen de viata umana si “functiune” a edificarii

(arhitectura si urbanism)

1. Definitii generale:

- situare umana, relativ stabila, intr-un mediu natural si amenajat, destinat satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale individului si societatilor umane (dupa AM. Zahariade, Elemente de fundamentare a conceptului de habitat)

- conditionarea unui loc (spatiu, teritoriu - prin extindere) prin ocuparea, folosirea, amenajarea lui de catre o colectivitate (in extremis - de catre om), in concordanta cu modul de viata, dezvoltarea socio-economica, organizarea politica a acesteia, si intr-un anumit raport cu mediul natural, in contextul unui continuu proces de interventie asupra spatiului (dupa A. Sandu, Termeni de arhitectura si urbanism).


despre locuire 2. Dimensiunile locuirii sint clarificabile din multiple perspective de abordare:

ca situare regionala in anumite conditii de mediu natural si amenajat: - persp. ecologica

- persp. economica - persp. socio-culturala

- persp. geografica ca fapt si fenomen social si ca stare psihica individuala:

- presp. sociologica - persp. socio-psihologica

- persp. psihologica ca mod de organizare a asezarilor umane si ca ansambluri de populatii::

- persp. demografica - persp. antropologica

- persp. geografiei umane ca traire umana si situare ontologica in lume::

- persp. filozofica: de ex. perspectiva fenomenologica (detalii privind sensul si necesitatea acestei abordari in teoria arhitecturii, textele fondatoare / Martin Heidegger,

conceptul de loc se vor dezvolta la seminarii). - alte perspective filozofice in TA

(vor fi studiate in cursul de Concept-Limbaj-Discurs, in anul III) - persp. estetica si semiotica, persp. perceptiei urbanei, etc.

(vor fi studiate la alte cursuri pe parcursul facultatii).


despre locuire 3. Insist asupra locuirii ca traire umana :

”Locuirea" nu este numai asezare relativ stabila, ansamblu de conditii obiective de existenta delimitate prin coordonate spaţiale de referinta. Ea semnifica mai mult decît "a avea o locuinta" sau "a locui într-un mediu cu anumite caracteristici geografice, demografice, economice. socio-culturale, politice sau de alta natura". Locuirea are si o dimensiune subiectiva care-i confera determinari suplimentare, ca traire umana, ca reflectare subiectiva a mediului obiectiv. Locuirea, ca traire umana, nu este o reflectare pasiva, ci un mod de continua transformare si amenajare a spatiului în care se desfaoara existenta individului si a colectivitatilor, o activitate continua de preluare si creare, de conservare, folosire si transmitere a unor valori. Cînd înceteaza sa aiba aceasta finalitate, trairea se degradeaza si devine supravietuire, inertie biologica a functiilor vitale elementare; "locuirea" se transforma în stricta adapostire, în existenta spatiala depersonalizata.

„Natura umana rezida în locuire, si anume în sensul salasluirii muritorilor pe

pamânt. Dar pe pamânt spune deja sub cer. Ambele implica ramânerea în fata Divinitatilor si includ faptul de a apartine comunitatii oamenilor. Cei patru: pamântul si cerul, divinitatile si

muritorii formeaza un tot, plecând de la o unitate originara”. MARTIN HEIDEGGER, Construire, locuire, gândire


Perspectiva arhitectural urbanistica: face integrarea tuturor acestor perspective, care fiecare aduc dimensiuni ale fenomenului din propria arie disciplinara, pentru ca aceasta este cea care, in final, da forma habitatului uman.

In felul acesta, atit perspectiva arhitectural urbanistica cit si actul de edificare se imbogatesc.

In aceeasi masura, aceste perspective trebuie integrate si de perspectiva politica, totdeauna complementara celei urbanistice.

despre locuire


locuire mod de viata locuinta „vecinatate imediata“ oras


Pune in discutie mai multe dimensiuni privind comportamente si atitudini colective care se raporteaza la anumite modele culturale specifice (factorii socio-culturali).

Se refera la totalitatea obiceiurilor, credintelor, conventiilor care definesc un individ in cadrul matricei culturale a unei colectivitati (“personalitatea de baza”), deci si comportamentele cotidiene care compun modul in care locuiesc

oamenii/colectivitatile.

mod de viata Modul de viata al unei colectivitati: se defineste prin totalitatea aspectelor culturale, materiale, spirituale, sociale care caracterizeaza un grup uman inchegat (comunitate, societate, popor).


Definirea locuintei Poate fi definita ca “acel organism arhitectural care asigura protectia si dezvoltarea individului la nivel familial/grup domestic si favorizeaza legaturile acestuia cu ansamblul societatii umane” (M.Caffe, Note de curs). De aici rezulta ca locuinta trebuie vazuta nu ca o coaja, ci ca o membrana osmotica, ca acea “inchidere care se deschide”(Noica, Locuinte pentru om si izotopii lui).

Problematica locuintei cuprinde doua aspecte complementare, de egala importanta:

locuinta in sine: distributia interioara, modul de configurare si folosire a incaperilor si la relatiile dintre ele, modul

de grupare a unitatilor locative (apartamente) in unitati cu un grad mai mare de complexitate (imobile/blocuri), intr-un cuvint, la tipologia de locuire (tipologia locuintelor in legatura cu

practicile de locuire specifice). relatia locuintei cu orasul:

surprinde relatiile complexe pe care locuinta le intretine cu organismul urban, de la cele functionale la cele formale, de la cele imediate, de vecinatatea, la cele cu locul de munca si cu

polii de interes urban.

locuinta


O prima delimitare a domeniului cursului Problematica locuintei,atit ca organism arhitectural in sine cit si ca relatie cu orasul, comporta diferente privind doua categorii mari de locuinte, greu definibile cu precizie si care intretin relatii intre ele:

locuinta populara, banala, obisnuita: sub semnul economicului; fara valoare arhitecturala deosebita in sine; formeaza masa

construitului intr-un oras (fondul din care se decupeaza spatiul urban); reprezinta arhitectura “cotidianului”; cistiga valoare mai ales prin grupare; comporta o multitudine de tipuri; evolutia ei

interioara - desi are o anumita autonomia - urmareste adesea arhitectura locuintei privilegiate (fenomenul de “trickle down”); istoria arhitecturii a neglijat-o.

locuinta privilegiata, de lux: iese de sub dominatia economicului, a fost mereu purtatoare de semnificatie arhitecturala, stil,

inovatie; ocupa uneori pozitii privilegiate in cadrul tesutului (are valoare de obiect / monument), comporta o mare varietate tipologica (casa nobiliara, palatul, vila etc.); fiind locul exercitiilor

estetice, a facut mereu obiectul istoriei arhitecturii.

Cursul se va referi mai ales la problematica locuintei populare, care este foarte larga si deosebit de complexa.

despre locuinta


Cele doua domenii - locuinta in sine si relatia cu restul asezarii/orasului - functioneaza intr-o strinsa interdependenta functionala si formala, articulindu-se pe o zona de intersectie (intre arhitectura si urbanism) pe care am numit-o “vecinatate imediata”:

se refera la modul in care, prin grupare, locuintele formeaza o prima veriga, poate veriga elementara, a retelei combinatorii a orasului si, totodata, si cadrul in care se desfasoara practicile cotidiene de “locuire impreuna cu

ceilalti”.

Este locul in care “construitul” si “traitul” se intersecteaza la un nivel urban elementar, domeniu direct legat de modul de conformare al locuintei, si care face obiectul unei “perspective domestice” asupra oasului (Castex si Panerai, De l’illot a la barre).

Acesta este nivelul in care se poate pune in evidenta relatia formal-functionala a locuintei cu exteriorul sau imediat, reprezentind astfel primul nivel de integrare a locuintei in oras, asa cum familia reprezinta primul nivel de integrare a individului in societate .

“vecinatatea imediata”

binomul locuire - locuinta


Exista totdeauna o logica de grupare a locuintelor intre ele: modul de viata

Astfel se cladeste orasul


exista totdeauna o logica de grupare a locuintelor intre ele legata de modul de viata


locuire perspective asupra orasului


Un sistem coagulat in timp, in jurul locuirii unei colectivitati umane si conformat modului specific de viata al acesteia.

despre oras

Este format dintr-un sistem de strazi si spatii publice,monumente si alte echipamente urbane si din masa locuintelor, articulate in ceea ce numim tesut urban“ Morfologia unui tesut urban se caracterizeaza prin continuitatea care uneste un mare numar de elemente. Elementele intretin un raport de legatura, de proximitate, a se citi de inrudire/contiguitate si de asemanare (mai ales de scara).

Construitul si traitul se intrepatrund si dau caracterul diferitelor zone ale orasului.


tesut urban (tissu urbain, in franceza, urban fabric, in engleza) termen preluat din analogia cu o tesatura sau cu tesutul biologic, defineste o forma de organizare care prezinta concomitent o puternica solidaritate intre elemente, dar si capacitatea de a se adapta, modifica, transforma.

El da seama despre modul de constituire a orasului traditional si ridica intrebari privind studiul urbanizarilor

recente. Presupune o atentie acordata atit banalului cit si exceptionalului,

strazilor si constructiilor obisnuite, dar si ordonantelor monumentale si monumentelor.

La modul cel mai simplu, tesutul urban se constituie din suprapunerea sau imbricarea a trei ansambluri: reteaua de strazi, decupajul funciar (parcelarea) si constructiile.

“Relatiile dintre aceste trei elemente formeaza un sistem destul de complex, dupa imaginea orasului insusi si in legatura cu

modul in care e trait orasul”. (Panerai, Depaule, Demorgon, Analyse urbaine, Marseille, 1999)


La modul cel mai simplu, tesutul urban se constituie din suprapunerea sau imbricarea a trei ansambluri: - reteaua de strazi, - decupajul funciar (parcelarea) si - constructiile.

tesut urban

Analiza tesutului urban procedeaza prin identificarea fiecaruia dintre aceste ansambluri, studiul logicii lor, precum si a logicii relatiilor lor: - o logica formala, “construitul” si - o logica a modului de viata specific, “traitul”.


Exista totdeauna o logica de articulare a elementelor care compun tesutul

Putem incerca sa intelegem si analiza tesutul din diverse perspective asupra orasului (niveluri de analiza) si identifica logica elementelor, a ierarhiei lor si a relatiilor dintre ele: - o logica formala, “construitul” - o logica a modului de viata specific, “traitul”.

perspective asupra orasului


tesutul urban major

orasul zoom out „perspectiva monumentala“


tesutul urban minor

orasul “zoom in” „perspectiva domestica“


tesutul urban major


PUG - Bucuresti


tesutul urban major


detaliu PUG - Bucuresti


tesutul urban minor



ex: orasul in proiect de la monumental la domestic


Relatiile dintre cele trei elemente ale tesutului

(reteaua de strazi, diviziunea funciara,

locuintele) formeaza un sistem destul de complex de spatii “experimentate”

si calificate diferit - de la public la privat -

care da in final imaginea orasului insusi si a

modului in care este trait/locuit.


la intersectia dintre public si privat


locuire un spatiu “între”


orasul ca spatiu mental: Spatiul mental al anonimatului: marile strazi si spatii publice, marile magazine, marile institutii publice… in care omul se simte “unul printre altii”, cu care intra sau nu in contact afectiv mai strins; specific orasului

Spatiul mental al “cunoscutului/familiarului”: spatiul in care relatile cu ceilalti sint mai personale, bazate pe o anumita convivialitate; un fel de “insule rurale” in marea “anonimatului urban”; un spatiu al tranzitiei dintre public si privat.

un spatiu “intre“

un astfel de spatiu al “familiarului” este/poate fi cel care inconjoara imediat locuinta, sfera privata prin excelenta.

aici s-ar putea situa acea “vecinatate imediata” pe care incercam s-o cercetam din “perspectiva domestica”

Orasul este mai degraba o forma sociala care are dimensiuni proprii si care se inscrie intr-un spatiu imediat palpabil. Timpul lui nu este o entitate abstracta, insensibila la

orologiul domestic. De la Alberti la Italo Calvino (Orase invizibile): Orasul conjuga totdeauna

masurile exacte ale spatiului sau cu evenimentele trecute ale istoriei sale si cu exigentele mai intime ale vietii cotidiene.


aici s-ar putea situa acea “vecinatate imediata” intefata dintre arhitectura locuintei si oras pe care incercam s-o surprindem/

cercetam din “perspectiva domestica”

ideea de spatiu intermediar: Spatiul relatiilor dialectice dintre teritoriul public si cel privat - greu de reperat: relatiile se pot referi la trecerea de la unul la altul, la perceptia prin cele cinci simturi, la relatiile sociale; pot sa se refere la forma unor spatii – sas-uri, filtre, praguri; - la fel se intimpla si in teoriile si doctrinele privitoare la proiectare: arhitectura locuintei si urbanismul; nu exista o reflectie sistematica privind interfata dintre ele; Terminologia e si ea foarte ambigua si greu definibila: spatii intermediare, spatii de tranzitie, spatii semi-colective, prelungiri ale locuintei care se aplica atat spatiilor private care sint extensii ale locuintei (terase, gradinute la parter...), cat si spatiilor colective, cele cu vocatie rezidentiala (parti comune interne ale blocului, spatii exterioare in centrul zonei domestice, echipamente) sau cele care se interpun ca forme de reprezentare sau de tampon intre rezidenta/locuinta si spatiul public. Toate definesc acelasi câmp notional: o “interfata poroasa” intre doua domenii antagoniste, public/privat, individual/colectiv, “înauntru”/”înafara”... care pare sa fie o necesitate



ideea de cartier: Cartierul (...), organizat de fortele sociale care au modelat orasul si i-au organizat dezvoltarea

(...), este o forma de organizare a spatiului si a timpului orasului (...). El ar fi “cea mai mica diferenta” intre spatiile sociale multiple si diversificate, ordonate de institutii si de centrele active. Ar fi punctul de contact cel mai la indemina pentru a pune in relatie spatiul geometric si spatiul social, punctul de trecere de la unul la altul (...).

(Henri Lefebvre) Realitatea cartierului (formala, geografica, sociologica, antropologica etc) este complexa si

controversata. Aspectul cel mai controversat al imaginii sociale a cartierului este tocmai existenta unor atribute de entitatate comunitara:

1. Teza unei societati consensuale, inradacinata in spatiile de viata si dezvoltind intre membrii ei legaturi strinse de schimb, intrajutorare, recunoastere mutuala; este legata de miturile nostalgice ale comunitatii pierdute, mituri dezvoltate de la inceputurile revolutiei industriale si urbane.

2. Teza opusa, disparitia cartierului: supravietuire a unui trecut revolut, cartierul n-ar mai avea, in organizarea urbana, practicile sociale si modurile de viata de azi, decit un rol subaltern.

3. Totusi: diversele configuratii sociale ale vietii de cartier s-au diferentiat de mult, tocmai in legatura cu modurile de viata proprii unor diferite straturi sociale. Practicile spatiale (deplasarile in oras, distributiile spatiale ale retelelor de relatii si a modurilor de participare la viata colectiva) variaza dupa paturile sociale si dupa gradele de integrare in viata urbana.

S-ar parea ca evolutia actuala merge mai degraba in sensul unei coexistente si al unei diversificari progresive ale formelor de viata relationala proprii diverselor categorii de rezidenti. De aici, ideea “spatiului între”, a “vecinatatii imediate”.



locuire perspectiva acestui curs GÂNDIREA MODERNA A LOCUIRII URBANE (DE MASA, prin forta numarului mare) s-a constituit, in jurul a doua idei forte/tari, INDIVIDUL (cu nevoile lui minime care sa-i redea demnitatea) si COMUNITATEA URBANA (spiritul comunitar). Cele doua sint prezente impreuna, dar in proportii diferite, in doua directii ideologice (“modelele ideologice”) care au configurat gândirea moderna a locuintei si care sint prezente in continuarea in cautarile de raspunsuri la problematica contemporana a locuintei si orasului. Pentru a le întelege, vom incerca sa sistematizam, la nivelul interfetei poroase dintre locuinta si oras modul in care s-a configurat si se configureaza gândirea locuirii si diversele încercari de punere in practica.

ce facem in continuare si de ce ?


din “perspectiva domestica” asupra orasului incercam sa studiem:

Locul in care “construitul” si “traitul” se intersecteaza la un nivel urban elementar, domeniu direct legat de modul de conformare al locuintei, zona de intersectie dintre locuinta si oras pe care

am numit-o “vecinatate imediata”.

Nivelul in care se poate pune in evidenta relatia formal-functionala a locuintei cu exteriorul sau imediat, reprezentind astfel primul nivel de integrare a locuintei in oras, asa cum familia

reprezinta primul nivel de integrare a individului in societate.

Modul in care, prin grupare, locuintele formeaza o prima veriga, poate veriga elementara, a retelei combinatorii a orasului si, tot odata, si cadrul in care se desfasoara practicile

cotidiene de “locuire impreuna cu ceilalti”.



exista totdeauna o logica de grupare a locuintelor intre ele legata de modul de viata


locuire incercam sa aflam cum s-a ajuns de aici… …aici

ce facem in continuare si de ce ?


teme de cursuri:

INTRODUCERE: DOMENIUL DE STUDIU EVOLUTIE PINA LA PERIOADA INDUSTRIALA

SEC 19 – NOUA PROBLEMATICA SI NASTEREA MODELELOR IDEOLOGICE SI A POLITICILOR DE LOCUIRE; POLITICI DE LOCUIRE – PARISUL HAUSSMANNIAN

MODELE IDEOLOGICE SI APLICATII – MODELE URBANISTICE

CRITICA MODELELOR; PROBLEMATICA ACTUALA PERSPECTIVA ANTROPOLOGICA PERSPECTIVA FENOMENOLOGICA

LOCUINTA URBANA IN ROMANIA IN RAPORT CU MODELELE IDEOLOGICE SI ARHITECTURAL URBANISTICE; PROBLEMATICA ACTUALA

TIPOLOGIE DE LOCUIRE


C1.1 Introd LOCUIRE Domeniu

Documents

Transcript of C1.1 Introd LOCUIRE Domeniu