C1-Modul 1 - Hardware

7/25/2019 C1-Modul 1 - Hardware

http://slidepdf.com/reader/full/c1-modul-1-hardware 1/21

FEMEI ACTIVE PE PIAŢA MUNCII Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Investeşte în oameni !

CURS CALIFICARE

"Operator introducere, prelucrare şi

validare date"

Cod COR 413201

MODULUL 1

HARDWARE





Cuprins

1. Generalități despre sistemele de calcul .............................................................. 3

1.1 Scurtă istorie a calculatoarelor ...................................................................... 3

1.2 Structura unui sistem de calcul ..................................................................... 5

1.2.1 Structura hardware a unui sistem de calcul ............................................ 5

1.2.1.1 Placa de baza / mainboard .................................................................. 6

1.2.1.2 Procesorul ........................................................................................... 7

1.2.1.3 Memoria interna .................................................................................. 7

1.2.1.4 Memoria externă ................................................................................. 8

1.2.1.5 Echipamente periferice de intrare...................................................... 10

1.2.1.6 Echipamente periferice de ieşire ....................................................... 12

1.2.2 Structura software ................................................................................ 14

1.3. Criterii de achiziție ale unui sistem de calcul .............................................. 15 1.4 Structuri şi topologii de reţea ...................................................................... 18





1. Generalități despre sistemele de calcul

1.1 Scurtă i stor ie a calcu latoarelor

Evoluția în ritm alert a tehnologiei are o influență directă asupra vieții noastre. Înprezent, puţine sunt activităţile care nu sunt legate sau nu implică folosirea unuicomputer, acesta fiind practic indispensabil. La evoluţia computerului au contribuit

mulţi inventatori, fiecare dintre aceştia aducându-şi aportul într -o mai mică sau maimare măsură, PC-ul de azi neputând fi considerat invenţia unui singur om.Primul computer programabil a fost inventat de Konrad Zuse, un inginer german. Acesta a proiectat aparatul Z1, intre anii 1935-1936 şi l-a realizat fizic intre anii1936-1938 cu ajutorul sponsorizărilor private. Acest prim calculator era un”monstru de metal” cântărind aproximativ 1000 kg fiind construit numai dinelemente mecanice, singurul element electric era un motor de 1kW care furnizatimpul de ceas al calculatorului care funcționa la 1 Hz. Acest calculator a fostdistrus la bombardamentele din decembrie 1943 asupra Berlinului dar KonradZuse l-a refăcut în anii 1989 şi exista şi azi la Muzeul Tehnic din Germania. În anul 1946, John Presper Eckert şi John W. Mauchly au creat ENIAC (Electronic

Numerical Integrator And Computer). ENIAC avea 17.468 de tuburi electronice,7.200 diode cu cristal, 1.500 relee, 70.000 de rezistoare, 10.000 de condensatoareși aproximativ 5 milioane de conexiuni lipite manual. ENIAC cântărea 30 tone şi afost proiectat şi construit pentru armata americană. După ENIAC au urmat EDVAC (The Electronic Discrete Variable Computer) şiUnivac (UNIVersal Automatic Computer I). Odată cu inventarea tranzistorului la începutul anilor ‘50 se poate vorbi despre începutul miniaturizării computerelor. International Business Machines (IBM) a lansat în anul 1953 modelul 701 EDPM,primul computer destinat uzului general. Doar 19 astfel de computere au fostcreate şi puteau fi închiriate cu 15.000 de dolari pe lună. Primul model a fostmontat la sediul central al IBM din New York. Restul modelelor au ajuns lacompanii aeriene, la agenţii guvernamentale, laboratoare de cercetare şi laInstitutul meteorologic american.La numai un an de la introducerea modelului 701 apare şi primul limbaj deprogramare FORTRAN, inventat de John Backus, angajat al IBM. După zece anide la crearea FORTRAN, în anul 1964, Tom Kurtz şi John Kemeny dau startulprogramării intuitive introducând limbajul de programare BASIC (Beginners AllPurpose Symbolic Instruction Language).Un alt moment important al anilor ‘60 a fost inventarea mouse-ului. Primul mousea fost creat de Douglas Engelbart, cercetător la Institutul Stanford. Acesta aintrodus primul prototip în anul 1963 şi l-a botezat mouse (şoarece) deoarece

cablul ataşat de dispozitiv semăna cu coada unui şoarece. Mai important decât





inventarea mouse-ului a fost crearea în anul 1969 a ARPANET, o reţea de calculatoare descentralizată - Internetul de astăzi. În anii ’70 sunt lansate: primul cip RAM, primul floppy disc, primul microprocesor -Intel 8080- şi se pune în vânzare computerul Altair. Bill Gates şi Paul Allen audezvoltat o versiune de BASIC pentru Altair, punându-se astfel bazele companieiMicrosoft.Primul PC a fost Sphere 1, creat în anul 1975 de Michael D. Wise. La începutcalculatorul era vândut sub formă de kit, de abia mai târziu acesta fiind livrat gatamontat. Sphere 1 includea, pe lângă unitate, o tastatură şi un monitor.Calculatoarele deja montate au făcut că numărul cumpărătorilor să crească. Unuldintre cele mai populare PC-uri a fost Commodore 64, care s-a vândut în 17milioane de unităţi. La începutul anilor ‘80 IBM a lansat modelul 5150 care veneacu floppy disk încorporat şi rula sistemul de operare MS-DOS. Acesta avea un preţde 1.565 de dolari.Software-ul MS-DOS a constituit punctul de plecare pentru viitoarele sisteme deoperare (Windows) Microsoft, compania americană numărul unu, în prezent, înproducţia de sisteme de operare pentru calculatoare.

Prima versiune Windows 1.0 rula peste mediul MS DOS, includea editorul de texteNotepad, programul Paint şi avea nevoie de 256 de KB de memorie. Sistemulputea fi rulat, fie de pe un hard disc, fie de pe două floppy discuri simultan. Preţulde lansare al platformei a fost de 99 de dolari.

Au urmat în anul 1987, Windows 2.0, în 1990, Windows 3.0 şi Windows 3.1 în anul1992. Microsoft a vândut 10 milioane de copii ale sistemului Windows 3.0. BillGates a dat lovitura însă cu Windows 95. Lansat în luna august a anului 1995,Windows 95 a cucerit rapid piaţa de PC-uri, peste 80% din calculatoarele dinlumea întreaga rulau acest sistem de operare la sfârşitul anului 1997.După Windows 95 au urmat versiunile Windows 98,Windows 98 Second Edition

Windows 2000, Windows Millenium (2000), Windows XP (2001), Windows Vista în2006 şi Windows 7 în 2009. Acesta ultimă versiune s-a vândut până în prezent înpeste 240 de milioane de copii, fiind cel mai rapid vândut sistem de operare,conform companiei americane. Următoarea versiune, Windows 8, a fost lansata înanul 2012 iar spre sfârșitul anului 2014 se preconizează apariția sistemului deoperare Windows 9. În ţara noastră, cele mai cunoscute calculatoare personale au fost aşa-numiteleHC-uri. Introduse în anul 1985, acestea au rezistat pe piaţă până în anul 1994.Primul model, HC 85, avea un procesor funcţiona cu sistemul BASIC cu bandămagnetică, neavând floppy-disc, apoi au apărut versiunile HC-88, HC-90. În 1993,ICE Felix -Fabrica de calculatoare - a trecut la producţia lui HC-2000, cel mai bun

din seria HC, care avea un floppy-disk încorporat.





Un HC-85 costa aproximativ 15.000 lei, ceea ce, la cursul de atunci al dolarului,echivala cu aproximativ 700 de dolari. Un HC 2000 costa în anul 1992, 5.500 lei.Calculatoarele personale au înregistrat vânzări în creştere în fiecare an de lalansarea lor dar în ultimii ani (2012-2014) vânzările au scăzut datorita dezvoltării pieței de smartphone şi tablete.

1.2 Structu ra unu i sistem de calcul

În contextul acestui capitol, termenul de arhitectura se va folosi pentru a facereferire la alcătuirea interna a unui sistem (componentele acestuia, rolul fiecăreia,conexiunile şi interacțiunile dintre componente).Componentele unui sistem de calcul (calculator) compatibil IBM-PC pot ficlasificate în doua categorii:

- componente hardware (elementele fizice, mecanice, electronice care seregăsesc în structura unui sistem de calcul)

- componente software (elementele logice, programele care se executa peun sistem de calcul)

1.2.1 Structura hardware a unui sistem de calcul

Arhitectura hardware a unui sistem de calcul este prezentata în figura următoare:





Din punct de vedere constructiv, sistemele de calcul se împart în mai multecategorii:

- All In One – este un sistem de care are incorporat în monitor toatecomponentele şi porturile necesare funcționarii.

- Notebook – este un sistem optimizat pentru a putea fii portabil şi folosit operioada limitata de timp folosind acumulatorul intern

- Desktop PC – sistemul clasic de calculator de birou compus din unitateacentrala şi periferice.

- Sisteme server- Super computere

Toate sistemele de calcul de mai sus, în principiu, au aceeași componentahardware necesara pentru a funcționa.

Elementele componente ale calculatoarelor sunt:- Placa de baza/mainboard

- Procesorul- Memoria- Memoria externa- Echipamente periferice de intrare- Echipamente periferice de ieșire

1.2.1.1 Placa de baza / mainboard

Este componenta care realizează legătura dintre toate celelalte componente ale

calculatorului, făcând ca acestea să formeze un tot unitar. Denumirea de placă debază (motherboard sau mainboard) evidenţiază atât complexitatea, cât şi roluldeterminant al acesteia în asamblarea celorlalte componente ale sistemului decalcul, pentru a-l face operaţional. Această componentă obligatorie în configuraţiaoricărui PC are un rol important în asigurarea stabilităţii şi performanţelorsistemului de calcul. Deşi, uneori, placa de bază este privită cu mai puţin interes înmomentul achiziţionării unui PC, este foarte importantă pentru stabilireaconfiguraţiei acestuia, deoarece reprezintă suportul pentru: memorii, procesor,plăci de extensie, conectori şi porturile externe. Pe placa de bază se găseşte ş iBIOS-ul care controlează funcţiile de bază şi configurările sistemului. Din punct devedere fizic, este o placă formată din mai multe straturi care conţin circuite

imprimate (PCB - Printed Circuit Board), fiecare strat fiind format din circuitespecifice conectării unor componente. Placa de bază controlează, în cadrul





sistemului de calcul, comunicaţiile, optimizând transferurile dintre UCP şiechipamentele periferice. În acest mod, configuraţia unui PC este concepută în jurul plăcii de bază. La început standardele pentru plăcile de bază au fost stabilitede IBM, fixându-se dimensiunea plăcii şi poziţionarea componentelor pe placă. Înmomentul actual, plăcile de bază pot avea forme şi dimensiuni diferite.

1.2.1.2 Procesorul

Este componenta de bază a oricărei configuraţii, așa zis „creierul” calculatorului. Încazul în care calculatorul are un singur procesor, acesta este referit şi ca unitate

centrală de prelucrare CPU (Central Processing Unit). Din această denumirereiese atât funcţia, cât şi importanţa î n cadrul sistemului de calcul. Prin intermediulprocesorului, se realizează următoarele operaţii:

- iniţializarea calculatorului, - încărcarea sistemului de operare - executarea tuturor aplicaţiilor, - controlul fluxului de date.

Constructiv, procesorul înglobează intr-o pastila de siliciu mai multe circuite careau drept terminații, pinii procesorului (generație mai veche de procesoare) sau

pastile de contact în cazul procesoarelor de generație mai noua.

1.2.1.3 Memoria interna

Memoria alături de procesor şi mainboard, reprezintă o altă componentă aconfiguraţiei de bază, care este gestionată cu mare exactitate şi care împreună cuprocesorul realizează operaţiile de prelucrare. În general, pentru PC-uri memoriaeste structurată pe mai multe niveluri: memoria internă (memoria principală),memoria rapidă (cache memory), memoria externă (memoria auxiliară) şi memoria

virtuală. Memoria internă are rolul de a păstra în formă binară datele şi programulpe baza cărora se prelucrează acestea, participând împreună cu procesorul laefectuarea prelucrărilor. Din punct de vedere fizic, memoria principală este unansamblu de circuite integrate, care au în componenţa lor circuite electronice.Operaţiile executate cu memoria sunt operaţii de citire, scriere şi adresare.Operaţia de depunere şi de stocare a datelor se numeşte scriere, în timp ceextragerea datelor se numeşte citire. Identificarea unei locaţii de memorie învederea executării operaţiei de scriere sau citire se numeşte adresare sauaccesare a memoriei. Din punct de vedere funcţional, memoria internă se împarte în: memorie RAM (Random Access Memory) şi memorie ROM (Read OnlyMemory). Memoria internă de tip RAM - este memoria accesibilă în mod curentatât în citire, cât şi în scriere, fiind gestionată de utilizator prin intermediulprogramului care se execută Această memorie are o structură modulară şi se





conectează la placa de bază în sloturi speciale, grupate în seturi (bancuri).Informaţiile conţinute în RAM pot fi: programe de configurare preluate din ROM,programe ale utilizatorilor, programe pentru diferite prelucrări, date care fac obiectul prelucrărilor şi rezultatele obţinute, precum şi alte informaţii de intrare/ieşire. Principalele caracteristici ale memoriei RAM sunt următoarele:volatilitate, posibilităţi de extindere, capacitate mai mare decât memoria ROM,acces în citire/scriere, timp mic de acces. Din punct de vedere constructiv,memoria RAM poate fi: statică – SRAM (Static RAM) sau dinamică - DRAM(Dynamic RAM). Memoria SRAM este mai rapidă decât cea DRAM, ceea ce faceca ea să fie folosită ca o memorie intermediară (L1). Pentru îmbunătăţireaperformanţelor de lucru, proiectanţii au început să includă unităţi de SRAM peplaca de bază, având rolul de a păstra datele cele mai frecvent utilizate (L2). Zonasuperioară a memoriei RAM este reprezentată de memoria CMOS(Complementary Metal Oxyd Semiconductor), în care se stochează informaţiileBIOS, preluate din memoria ROM. Această memorie permite accesul atât în citire,cât şi în scriere, conţinutul ei fiind nevolatil, şi din acest considerent se poate facemenţiunea că memoria CMOS funcţionează atât ca o memorie de tip RAM, cât şica una de tip ROM.

Memoria internă de tip ROM - se află pe placa de bază şi prezintă următoarele caracteristici: stochează BIOS-ul (componenta ROM-BIOS),este programabilă prin tehnici speciale, are conţinut nevolatil, este de micădimensiune şi nu permite extinderea capacităţii de memorare. Rolul memoriei ROM este de a păstra o serie de programe, cu un înalt grad de generalitate şi cu omare frecvenţă de utilizare, care realizează funcţii speciale: testarea punerii subtensiune a sistemului (rutina POST - Power On Self Test), încărcarea setărilorspecifice (programul Setup din CMOS), conectarea echipamentelorperiferice (programe BIOS - Basic Input Output System) şi apelarea sistemului deoperare (instrucţiuni BOOT). Cea mai importantă componentă a memoriei ROMeste ROMBIOS care constituie sistemul de intrare/ieşire de bază. Această

componentă include cea mai mare parte a progr amelor sistem, prin care secoordonează activitatea PC-ului şi care furnizează serviciile esenţiale pentruprogramele de aplicaţie, scopul principal fiind încărcarea sistemului de operare şitestarea componentelor fizice la pornirea calculatorului. În general, BIOS-ulasigură şi standardul PnP (Plug and Play), prin care se alocă resursele fizice, sedetermină configuraţia PC-ului iar la punerea sub tensiune programele POST(Power In Self Test), verifică dacă toate componentele PC-ului sunt operaţionale, în caz contrar se semnalează mesaje de eroare.

1.2.1.4 Memoria externă

Unitatea de stocare internă sau memoria externă spre deosebire de cea

internă, prezintă o serie de particularităţi, dintre care cele semnificative





se referă la faptul că este nelimitată ca volum, este nevolatilă, iar datele pot fistocate pe o perioadă nedeterminată. În memoria externă se păstrează sub formăde fişiere datele şi programele. Tot memoria externă poate fi utilizată şi camemorie virtuală, în cazul în care este depăşită capacitatea memoriei interne.Mediile (suporturile de date) folosite ca memorie externă pentru PC-uri suntdiverse: hard disc, CD, DVD, precum şi de o serie de alte medii de stocare(memory stick, carduri inteligente, casete şi benzi magnetice etc.). Hard disc – unitate şi mediu de stocare (HDD) reprezintă unitatea de disc ce intră, în moduzual, în configuraţia de bază a PC-ului, având rolul de a asigura stocarea unuivolum mare de date, precum şi accesul relativ rapid la acestea. Din punct devedere constructiv, discurile fixe sunt formate din mai multe discuri suprapuse(platane), realizate dintr-un material dur, acoperite cu un material magnetic şifixate pe un ax comun, care asigură rotaţia. Platanele se rotesc cu o vitezăconstantă de ordinul miilor de rotaţii pe minut, capetele de citire accesând locaţiileunde se află datele în momentul trecerii lor prin dreptul capului de citire/scriere.Spaţiul fiecărui platan, cu excepţia celor exterioare este organizat sub formă decercuri concentrice denumite piste de înregistrare. Fiecare pistă, la rândul ei estedivizată în mai multe segmente denumite sectoare, iar totalitatea pistelor aflate la

o depărtare egală faţă de axul central formează un cilindru. Mecanismul capetelorde citire-scriere acţionează la nivel de cilindru. În cazul sistemelor de calcul mai noi se pot intalnii pe post de hard disc așa numitele SSD – Solid State Drive sau HSSD – Hybrid Solid State Drive. AvantajeleSSD-urilor fata de hard discurile convenționale sunt reprezentate de faptul ca nuau parți în mișcare ( ele fiind memorii formate din circuite electronice) şi de faptulca sunt foarte rapide. Printre dezavantajele acestor memorii putem enumera prețul prohibitiv şi faptul ca nu sunt de capacitați foarte mari (capacitate maxima 512Gb)Compact discul (CD-ul) este un alt suport de memorie externă cu caracteristicisuperioare, fiind un mediu de stocare optic. Datorită tehnologiei de fabricaţie şi amodului de înregistrare şi de accesare a datelor, CD-ul se regăseşte în majoritatea

configuraţiilor de PC-uri. Pentru citirea şi scrierea informaţiilor se foloseştetehnologia laser care asigură integritatea datelor pe intervale de timp mult maimari decât în cazul suporturilor magnetice. CD-urile nu pot fi şterse accidental, iarcitirea lor nu este afectată de existenţa pe suprafaţa discului a unor mici zgârieturi,praf, urme de degete, deoarece citirea nu se realizeazã prin intermediul capului decitire, ca la HDD, ci printr-o rază laser.Unităţile DVD (D igital V ideo D isk sau D igital V ersatile D isk ) sunt dispozitive opticecare au devenit un standard pentru configuraţiile de PC-uri. Ca suport tehnic,DVD-ul este un compact disc mai rapid, care poate păstra piste video, audio şidate. Din punct de vedere fizic, DVD-ul este un disc plat ce poate avea douădimensiuni standard: 12 cm şi 8 cm, amândouă cu o grosime de 1,2 mm. Un disc

poate avea o faţă sau două feţe utilizabile. De asemenea pot fi cu un strat saudouă straturi (un disc dublu strat are două straturi de date, dintre care unul este





semitransparent, pentru a permite ca, în momentul citirii, raza laser să treacă şi săajungă şi la cel de al doilea strat). Citirea datelor se realizează de către unitateaDVD, care utilizează o rază laser cu o lungime de undă mai scurtă decât în cazuldriver-elor CD ROM, ceea ce permite o creştere a capacităţii de stocare.Capacităţile de stocare a DVD-urilor variază în funcţie de diametrul discului, denumărul de feţe şi de numărul de straturi. Suporturile realizate prin suprapunereaa două straturi pot stoca mai mult de 8 ore de film şi până la 17 GB de dateutilizând ambele feţe. Deşi, hard discurile sunt considerate, în general, discuri fixe, în prezent seutilizează şi alte variante constructive pentru aceste unităţi, concepute caminidiscuri încapsulate într-o carcasă şi care se pot conecta direct, prinintermediul porturilor, la sistemul de calcul. Aceste medii de stocare sunt utilizatecu succes în cazul în care sistemul nu dispune de o unitate de CD şi estenecesară o operaţie de transfer a unui volum mare de date. Minidiscurile mobilesunt cunoscute sub denumirea de “ pocket disk ” (disc de buzunar ) şi beneficiazăde toate avantajele oferite de hard discurile clasice, cu privire la viteza de lucru,capacitatea de stocare şi fiabilitate. Tot mai folosite ca medii de stocare şi transferde informaţii sunt memoriile de tip flash denumite şi memory stick, care din punct

de vedere constructiv sunt similare memoriei interne, iar funcţional îndeplinescrolul memoriei auxiliare. Cuplarea la PC a acestui tip de memorie se realizeazăprin portul USB.

1.2.1.5 Echipamente periferice de intrare

Tastatura este unitatea standard de intrare pentru orice PC. Tastatura are rolul dea introduce, prin tastare date şi programe. Datorită diferenţelor lingvistice apar oserie de mici modificări ale aranjării tastelor alfanumerice. În acest sens, existădouă standarde consacrate, pentru tastatura anglo-saxonă - standardul QWERTYşi pentru cea franceză - standardul AZERTY. În ultima perioadă au apăruttastaturile cu funcţii multimedia şi de navigare pe internet, care adaugă butoane

speciale pentru funcţii specifice acestor domenii. Principalele grupe de taste ce se regăsesc pe o tastatura sunt :- alfa-numerice – dispuse în zona centrală a tastaturii şi care au ca funcţie

specif ică introducerea textelor alfanumerice şi a caracterelor speciale; - taste numerice – au ca funcţie specifică introducerea datelor numerice, fiind

dispuse în două zone distincte: un grup de taste numerotate de la 0 la 9plasate deasupra tastatelor alfabetice, iar celălalt grup cu o dispunerematriceală şi care este plasat în partea dreaptă a tastaturii, fiind utilizat cuprecădere pentru introducerea rapidă a caracterelor numerice (tastele cecompun acest grup sunt taste cu dublă funcţie, informaţiile numerice seintroduc numai dacã led-ul aferent tastei Num Lock este aprins, în rest

tastele au funcţii de direcţionare);





- taste funcţionale – notate cu F1 până la F12 sunt dispuse în parteasuperioară a tastaturii, iar funcţia pe care o realizează depinde deprogramul care se execută la un moment dat sau modul în care au fostprogramate de utilizator;

- taste pentru deplasarea cursorului – grupează tastele direcţionale: tastelecu săgeţi, tasta Tab, tasta PgDn(Page Down), tasta PgUp (PageUp), tastaHome (mută cursorul în colţul din stânga sus (dacă se află în prima coloanăa oricărei linii) sau mută cursorul la începutul liniei curente), tasta End(mută cursorul la sfârşitul liniei curente sau în colţul din dreapta jos, în cazul în care cursorul se află poziţionat în ultima coloană a unei linii);

- taste pentru schimbarea codului de identificare a altor taste sau pentrugenerarea unor comenzi – conţin tasta Caps-Lock (realizează schimbareamodului de scriere de la litere mici la litere mari şi invers), tasta Shift(realizează aceeaşi funcţie ca şi Caps-Lock, cu deosebirea că acţiunea areefect doar atâta timp cât este apăsată), tasta Alt (apăsată simultan cu altetaste determină generarea unor comenzi ), tasta Ctrl (utilizată simultan cualte taste determină generarea şi transmiterea unor comenzi de control);

- taste pentru control şi corecţie - conţin tasta Pause/Break (suspendă

temporar afişarea liniilor pe ecran sau acţionată simultan cu tasta Ctrl poatesuspenda execuţia unui program), tasta Print-Scrn (memorează înClipboard conţinutul ecranului), tasta Enter (marchează lansarea înexecuţie a liniei de comandă sau a unei opţiuni din cadrul sistemului demeniuri sau în cadrul introducerii unui text avansează cursorul pe liniaurmătoare), tasta Del (şterge caracterul situat în dreptul cursorului sauşterge un bloc), tasta Backspace (şterge înlocuieşte cu spaţiu caracterulaflat la stânga cursorului),tasta Insert (alternează modul de operare alcorecţiilor: din modul de lucru Insert prin care inserarea unui caracterconduce la deplasarea şirului anterior tastat spre dreapta în modul de lucruEdit prin care noul caracter tastat înlocuieşte caracterul din dreptul

cursorului), tasta Esc (suspendă execuţia programului sau a comenziicurente şi revine la stadiul/ecranul anterior).

Mouse-ul este un echipament care facilitează accesul rapid la funcţiile sistemului.Principalele operaţii realizate cu ajutorul mouse-ului sunt cele de: poziţionare,selecţie, lansare în execuţie a componentelor software şi redimensionareaobiectelor afişate pe ecran etc. Unele variante constructive utilizează rotiţa dedefilare şi ca buton al mouse-ului. Conectarea mouse-ului la calculator se poateface prin fir şi în acest caz se utilizează portul USB. Mouse-ul poate fi şi fără fir,prin conexiune în infraroşu sau wireless, comunicarea realizându-se, în acest caz, în mod direct cu o interfaţă specială pe placa de bază.

Ecranul senzitiv (touch screen) reprezintă un tip particular de ecran carepermite introducerea de date prin atingerea ecranului. Aria de utilizare a touch





screen-urilor este largă, fiind mijloace de informare rapidă. Asemenea ecrane segăsesc în spaţiile comerciale (mari magazine, târguri, expoziţii etc), în bănci,aeroporturi sau agenţii de turism, iar în ultimii ani odată cu apariția sistemelor deoperare pentru calculator care pot fii accesate şi controlate mai ușor prinintermediul touch-screen-ului s-au răspândit şi în cazul utilizatorilor casnici de PC-uri.Scanner-ul are rolul de a prelua imagini reale sau imprimate, de a le converti înformat digital pentru a fi interpretate şi prelucrate pe calculator. Aceste dispozitivese utilizează pentru captarea imaginilor în vederea prelucrărilor acestora prinintermediul unor programe sau rutine specializate. Scanner-ul transformă luminareflectată de un obiect (foaie de hârtie) în secvenţe de 0 şi 1, asupra cărora se potopera diferite prelucrări, cu alte cuvinte converteşte informaţia analogică în informaţie digitală. Pentru a îndeplini această funcţie, scanner -ul dispune de oserie de componente denumite CCD (Charged Coupl Device), PMT(PhotoMultiplier Tube) sau CIS (Contact Image Sensor) care permit citireainformaţiei. În funcţie de metoda de scanare folosită, se individualizează mai

multe tipuri de dispozitive de scanare:

- Scannere plate (Flatbed scanner) – reprezintă tipul cel mai utilizat, principiul de funcţionare fiind asemănător cu cel al unuicopiator. Cu acest tip de scanner se pot scana documente demărimi diferite .

- Scannere cu alimentare de foi (sheet feed scanners sau scaner cu ADF – automatic document feeder) –pagina care urmează a fi scanată este deplasatăpeste lampa de citire.

- Scanner de mână (Handscanner)- este de dimensiune redusă având aspectul unui mouse mai mare şi permite scanarea unei imagini cu o lăţime de până la10 cm. Principiul de funcționare constă în deplasarea scannerului pesteimaginea care va trebui să fie scanată, având grijă ca mişcarea mâinii să fie

foarte stabilă, deoarece de această stabilitate depinde calitatea scanării.Cititoarele de coduri de bare (barcode scanners) – sunt dispozitive fixe saumobile, utilizate pentru citirea codurilor imprimate pe obiecte (produse, cărţi, etc.), în scopul identificării acestora. Codul de bare reprezintă un standard recunoscut şiutilizat în întreaga lume, care oferă avantajul de a fi aplicat direct pe ambalajulunui produs sau ulterior, ca etichetă. Sistemul este relativ simplu, codul fiindformat dintr-un număr de linii şi spaţii de dimensiuni diferite.

1.2.1.6 Echipamente periferice de ieşire

Dispozitivele de ieşire au rolul de redare în forme diferite a informaţiilor ce facobiectul prelucrărilor automate. Acestea asigură interfaţa cu utilizatorul pentru

redarea mesajelor, a rezultatelor intermediare şi/sau finale.





Monitorul - reprezintă unitatea standard de ieşire, fiind obligatorie în oriceconfiguraţie. Monitorul este componenta hardware care afecteazã în mod directatâtplăcerea de a lucra, cât şi sănătatea utilizatorului. Face parte din sistemul video alPC-ului având rolul de a vizualiza rezultatele prelucrărilor, mesajele şi interfeţelegrafice ale diferitelor produse program.Monitoarele sunt de mai multe tipuri şi dimensiuni. În funcţie de tehnologia defabricaţie a dispozitivelor de afişare monitoarele se împart în două mari categorii:

- monitoare convenţionale - cu tub catodic (CRT - Cathode RayTube);- monitoare plate - cu cristale lichide (LCD – Liquid Crystal Display) şi cu

plasmă (PDP – Plasma Display Panel). În prezent, pe piaţă s-au impus diferite tipuri de display-uri, iar toate aceste tipuride ecrane, emit lumina percepută de ochiul uman şi se numesc emitente delumină (ELD - Electroluminescence Display; LED - Emitent Diode Light). Cealaltăcategorie de monitoare o reprezintã cele care nu emit lumină, ci modulează luminaemisă de o altă sursă (modulatoare de lumină). Din această categorie cele maicunoscute sunt monitoarele cu cristale lichide - LCD. O categorie aparte pentrumonitoarele cu cristale lichide îl reprezintă monitoarele TFT (Thin Film Transistor).

Principiul de funcţionare constă în amplasarea unei surse de lumină uniformă înspatele panoului de cristale lichide. În condiţii normale, dacă nu este aplicat nici unfel de semnal electric cristalelor, acestea lasă lumina să treacă, obţinându-seastfel culoarea albă. Pentru obţinerea unei anumite culori se aplică cristalelor unsemnal de o anumită intensitate, astfel încât să se obţină o transparență mairedusă a cristalelor faţă de setul standard de culori RGB (Red, Green, Blue). Aplicându-se intensitatea maximă, se obţine opacitatea cristalelor, deci culoareaneagră. Imprimanta - reprezintă o unitate opţională a configuraţiei PC-ului, dar care estedes întâlnită, deoarece informaţiile, deşi pot fi consultate pe monitor (soft-copy),sunt adesea solicitate sub formă imprimată (hard-copy). Pentru transpunerea

imaginilor şi textelor pe hârtie în diferite formate standard, se foloseşteimprimanta. Spre deosebire de alte echipamente, imprimantele sunt fabricate într-o gamă mare, în diverse tipuri, dimensiuni şi modele, fabricate de numeroasefirme producătoare. Din punct de vedere al tehnologiei utilizate pentru imprimareape hârtie a informațiilor se disting următoarele tipuri de imprimante:

- Imprimante laser- Imprimante cu jet de cerneală - Imprimante matriceale- Imprimante termice

Imprimantele laser reprezintă clasa de imprimante care prin facilităţile oferite suntdedicate cu precădere utilizatorilor care au nevoie de performanţă şi viteză destul

de mare în procesul de tipărire a documentelor. Costul consumabilelor raportat lanumărul de pagini tipărite este mai redus decât la imprimantele cu cerneală.





Principiul de imprimare constă în folosirea unei raze laser pentru a atrageparticulelor de toner pe un tambur (cilindru) care apoi depune toner-ul pe foaia dehârtie, iar hârtia cu tonerul depus trece printr-un cuptor pentru fixarea tonerului pehârtie. Această tehnologie este similară cu cea folosită în cazul copiatoarelor şiasigură o viteză mare de imprimare, care poate varia între câteva pagini şi câtevazeci de pagini pe minut, în condiţiile realizării unei rezoluţii de foarte bună calitate. Imprimantele laser pot fii alb negru sau color.Imprimantele cu jet de cerneală sunt diferenţiate la rândul lor prin tehnologia deimprimare, cum ar fi inkjet, bubblejet, cu sublimare etc.,care variază în funcţie demodul de impregnare a cernelii pe foaia de hârtie. În principiu, imprimarea cucerneală constă în pulverizarea picăturilor de cerneală prin intermediul unor duzefoarte fine. Avantajele oferite de această clasă de imprimante constau î n vitezamare de tipărire şi rezoluţie foarte bună. Aceste imprimante pot tipări monocromsau color. Majoritatea imprimantelor deţin trei culori (CMY – cyan, magenta şiyellow) cu care, prin combinare, se poate obţine un număr apreciabil de alte culori şi nuanţe. În funcţie de firma producătoare, există şi imprimante color care oferă ocalitate fotografică, însă acestea folosesc cinci culori în timpul tipăririi, ceea ceface ca preţul consumabilelor să crească

Imprimantele matriciale fac parte din categoria imprimantelor cu impact, fiind untip mai vechi şi care astăzi se utilizează din ce în ce mai puţin. Principiul de tipărireconstă în imprimarea cernelii pe hârtie prin lovirea unei panglici impregnate cucerneală numită ribbon. La primele imprimante din această categorie, tipărirea seface la nivel de caracter şi din acest considerent ele mai sunt cunoscute şi subdenumirea de imprimante pe caractere. Acest tip de imprimante se caracterizeazăprin: viteză redusă; rezoluţie slabă; zgomot pronunţat. Avantajul cel mai importantal acestei clase de imprimante îl constituie preţul redus atât al echipamentelor, cât şi al consumabilelor. Un alt avantaj este că se pot tipări simultan mai multe copiiale aceluiaşi document folosindu-se un tip de hârtie specială (de exemplu facturifiscale). Imprimantele matriceale sunt doar monocrome. Rezoluția printului este

data de numărul de ace ale capului de tipărire, cele mai multe imprimate au 24 deace.Imprimantele termice, sunt mai puţin utilizate în mediul casnic sau de birou. Celmai des se întâlnesc în cadrul comercianților care emit bon fiscal sau a celor careetichetează produse.. Pentru imprimantele termice, principiul de funcţionareconstă într -un tratament termic de fixare a vaporilor de cerneală pe hârtie.Imprimantele termice nu depășesc formatul A5 pentru hârtie, de cele mai multe orihârtia care se folosește la imprimantele termice este sub forma de rolă.

1.2.2 Structura software

Orice sistem de calcul ca sa poată fii folosit trebuie sa aibă instalat un pachet

minimal de software. Programele f ăr ă de care un sistem de calcul nu poatefuncționa sunt Sistem de Operare (prescurtat OS – eng. Operating sytem) şi





programul din memoria ROM a plăcii de baza – BIOS. Alături de sistemul deoperare şi firmware- BIOS mai este o categorie de software denumita – Programede aplicație Unele dintre cele mai cunoscute sisteme de operare sunt cele realizate decompania Microsoft, respectiv sistemele de operare Windows în diverse variante.Primul sistem de operare folosit în masa a fost limbajul MS-DOS. În afara desistemele de operare create de către compania Microsoft mai sunt şi sisteme deoperare gratuite cum ar fi unele variante ale sistemului LINUX.

Componentele unui sistem de operare sunt:- Nucleul (Kernel) – conţine programele necesare pentru gestionarea

resurselor calculatorului şi pentru controlarea activităţii echipamentelor şiprogramelor;

- Interfaţa (Shell) – defineşte modul în care utilizatorul interacţionează cuS.O.

Funcţiile unui sistem de operare sunt:- Să asigure comunicarea între utilizator şi S.O.;- Să asigure controlul execuţiei programelor;

- Să asigure alocarea eficientă a resurselor fizice ale sistemului;- Să faciliteze utilizatorilor dezvoltarea de noi aplicaţii;- Să faciliteze gestionarea eficientă a datelor;- Să asigure securitatea sistemului.

Clasificarea S.O. se poate face după mai multe criterii: În funcţie de numărul de utilizatori la un moment dat: Monoutilizator (monouser); Multiutilizator (multiuser). În funcţie de număr ul de programe ce pot fi prezente simultan în memoria

calculatorului:- Monoprogram (monotasking) – MS-DOS;

- Multiprogram (multitasking) – Windows, Linux UNIX etc

1.3. Criterii d e achiziție ale unu i sistem de calcul

La achiziția unui sistem de calcul trebuie avute în vedere performantele fiecărei componente în parte, costul acestor componente şi tipul sistemului de calcul carese dorește. Daca se dorește achiziționarea unul laptop/notebook trebuie avut învedere faptul ca posibilitățile de upgrade ulterior sunt foarte limitate şi costurilesunt sensibil mai mari decât în cazul sistemelor desktop.In continuare sunt prezentate principalele elemente de evaluare pentru fiecarecomponenta în parte.Principalele elemente de evaluare a performanţelor unei plăci de bază:





- tipul şi performanţele procesorului acceptat de placă, - chipset-ul,- mărimea şi tipul memoriei rapide instalate pe placă (memorie rapidă de

nivel 2),- mărimea şi tipul memoriei RAM admise, - tipul de magistrală utilizat, - numărul de interfeţe incluse (controlere, conectori de magistrală, porturi

seriale şi paralele, alte adaptoare),- sistemul de gestionare a alimentării

Obs. Ținând cont de faptul ca placa de baza este o componenta care trebuie sasuporte diferite periferice care pot fi upgradate ulterior este de preferat ca aceastasa fie de generație cat mai nouaPrincipalele elemente de evaluare a performantelor unui procesor:

- socket –ul necesar instalării - frecventa la care lucrează (clock speed) corelata cu anul apariției şi cu

generația din care face parte- numărul de nuclee(no. of cores)- mărimea memoriei cash

- dimensiunea seturilor de instrucțiuni (32 sau 64 biți)- viteza magistralei de date- puterea consumata- are sau nu procesor grafic în componenta- memorie RAM maxima suportată - tipul de memorie suportata- lățimea de banda maxima pentru adresarea memoriei- tehnologii avansate- temperatura maxima

Obs. Procesorul trebuie achiziționat astfel incat sa se potrivească cu placa debaza. Este de preferat ca şi în cazul plăcii de baza, procesorul sa fie achiziționat

din ultimele generații apărute pentru a nu fii nevoie sa fie schimbat în scurt timpdatorita vitezei de dezvoltare a tehnologiilor şi a programelor software care vorconsuma din ce în ce mai multe resurse.Principalele elemente de evaluare a memoriei interne:

- capacitatea memoriei (volumul maxim de date, în expresie binară, carepoate fi stocat în momentul prelucrării),

- timpul de acces (intervalul de timp între momentul emiterii unei cereri deacces pentru o operaţie de citire/scriere şi momentul începerii execuţiei eiefective),

- ciclul de memorie (intervalul dintre două operaţii succesive) - tipul memoriei

- viteza memorieiObs. Memoria trebuie sa fie compatibila cu placa de baza.





Principalele elemente de evaluare HDD :- capacitatea de stocare, reprezintă volumul maxim de date, ce pot fi

memorate şi depinde: de numărul plăcilor de care dispune hard discul (HD),de densitatea înregistrării, de tipul discului şi de generaţia din care faceparte stocarea se face în sectoare succesive (compact) sau în sectoaredispersate (fragmentat),

- timpul de acces, care se mai numeşte şi timp de căutare, reprezintă timpulnecesar accesării datelor şi depinde de viteza de rotaţie a discului şi demodul în care sunt dispuse informaţiile pe suport (dispunerea informaţiilor în zone compacte (contigue), contribuie la îmbunătăţirea timpului de acces

- rata de transfer indică volumul de date ce poate fi transferat într-o secundă între unitatea de disc şi memoria internă,

- timpul mediu de viaţă (MTBF - Mean Time Between Failure) este ocaracteristică de fiabilitate, producătorul indicând astfel timpul de lucrugarantat, fără riscul producerii unor erori.

- viteza de rotație.- Tipul interfeței prin intermediul căreia se conectează cu placa de baza

Obs. În cazul în care se doresc performante maxime şi se poate renunța la

capacitate este indicat a se folosi SSD-uri, care au dezavantajul prețului ridicat.In cazul în care se dorește ca sistemul de calcul sa fie folosit pentru jocuri deultima generație, programe de design 3d, programe de editare foto şi video estede preferat a se achiziționa o placa video performanta care sa fie certificata derespectivele programe .In ceea ce privește tastatura şi mouseul principalele elemente de care trebuie ținut cont în achiziția acestora sunt:

- Modul de conectare la sistem- Tipul de mouse : cu bila, infraroșu sau laser- Rezoluția - Tipul tastaturii QWERTY sau AZERTY

- Viteza de tastare- Antipraf şi rezistența la apaPrincipalele elemente ce trebuie avut în vedere la achiziția unui monitor:

- Tipul tehnologiei acestuia- Diagonala- Rezoluție - Nivelul de iluminare- Consumul- Unghiul de vizibilitate- Rata de refresh- Posibilitatea de montaj pe perete

- Interfața de conexiune cu placa video(VGA, DVI, HDMI, Display Port)





1.4 Struc turi şi topologii de reţea Dezvoltarea reţelelor de calculatoare a fost impusă de extinderea ariei de utilizarea calculatoarelor, cu precădere a PC-urilor. În cazul sistemelor de calcul,structurarea şi modul de conectare a componentelor dintr-o reţea se poate redaprin intermediul arhitecturii reţelei. Acestea reprezintă ansambluri de echipamenteinformatice interconectate la distanţă, prin intermediul canalelor de comunicaţie.Un canal de comunicaţie reprezintă mediul de transmisie a informaţiilor, în care

sunt realizate legături punct-la-punct (peer-to-peer) sau multipunct. Accesuloperativ şi simultan a mai multor utilizatori la resurse informaţionale comune,precum şi la o serie de mijloace de prelucrare a asigurat o dezvoltare rapidă aacestor sisteme evoluate de comunicare şi prelucrare. O reţea de calculatoarepoate fi definită ca un ansamblu integrat de tehnici, metode şi resurse hardware şisoftware, prin care se permite comunicarea şi informarea interactivă între diferiţiutilizatori. Rezultă de aici că, o reţea poate fi percepută şi ca un sistem decomunicaţie, care are la extremităţi calculatoare, ce lucrează într -un cadruorganizat şi deservind simultan necesităţi diverse de prelucrare. Reţeleinterconectează PC-urile, văzute ca staţii de lucru (Workstation), prin intermediulunor calculatoare cu rol de server (sistemul de calcul care supervizează

funcţionarea unei reţele). O astfel de conectare a mai multor staţii de lucru, împreună cu server -ul care le deserveşte, formează o reţea locală, în care oriceutilizator de la o staţie de lucru poate schimba informaţii cu oricare dintre ceilalţiutilizatori ai reţelei. O reţea locală, cunoscută şi sub denumirea de LAN (Local Area Network), conectează fizic calculatoare aflate în apropiere (accesaşi camerăsau la o distanţă relativ mică, de până la zeci de metri). Principalele avantaje oferite de o reţea sunt:

- partajarea fişierelor, prin accesarea simultană a bazelor de date de cătremai mulţi utilizatori;

- protejarea software-ului de bază şi reducerea costurilor pentru cumpărarealicenţelor, prin folosirea pachetelor multiutilizator(multiusers);

- asigurarea comunicării prin poştă electronică, prin care utilizatorii pottransmite informaţii de tip text, sunet sau imagini;

- asigurarea, la distanţă, a accesului la bazele de date pentru realizarea unoroperaţii bancare, rezervarea de locuri la hotel, avion etc.,

- informarea prin publicaţii electronice etc.- partajarea unor resurse hardware, cum ar fi: memorie externă,imprimantă,

scanner etc.;- flexibilitatea în extindere, prin adăugarea ulterioară a unor noi echipamente

informatice;- asigurarea confidenţialităţii datelor (accesul la reţea este protejat,

nepermiţându-se accesul unor utilizatori neautorizaţi); - managementul centralizat al datelor;- utilizarea unor sisteme de operare diferite pe staţiile de lucru ale reţelei.





În funcţie de distanţa la care se realizează comunicarea, reţelele de calculatoarese împart în două mari categorii:

- r eţele locale, care conectează fizic calculatoare aflate la distanţă mică(aceeaşi cameră, aceeaşi clădire);

- reţele care asigură comunicarea între calculatoare aflate la mare distanţă, în oraşe diferite sau în ţări diferite, cum ar fi reţelele de tip WAN (Wide AreaNetwork - conectează calculatoare din diferite oraşe şi/sau ţări, folosinddiverse suporturi de comunicaţii: reţeaua telefonică, undele radio sausateliţii) şi cele de tip MAN (Metropolitan Area Network - reprezintă unintermediar între o reţea de tip LAN şi una de tip WAN, oferind posibilitateaacoperirii zonelor af erente unei localităţi)

Arhitecturile de reţea redau conectarea mai multor componente fizice prinintermediul unui mediu de comunicaţie, în scopul partajării resurselor reţelei, carepot fi:

- de natură hardware: spaţiu de stocare (diferite tipuri de discuri), imprimante,faxuri etc.;

- de natură software: aplicaţii software, fişiere, baze de date. Pentru asigurarea funcţiilor sale, o reţea de calculatoare este deservită, ca şi în

cazul sistemului de calcul, de componente hardware şi software. Calculatoarele conectate în cadrul reţelei au roluri diferite, distingându-se staţiilede lucru (Workstation) şi serverele. Staţiile de lucru reprezintă calculatoareleconectate în cadrul reţelei care utilizează servicii oferite de servere, având rolulunor clienţi în cadrul reţelei. Serverul (File Server ) reprezintă un calculatorperformant instalat pentru a funcţiona numai ca server (server dedicat) sau pentru a îndeplini o dublă funcţionalitate de server şi staţie de lucru (server nededicat).Serverele au ca principale funcţii deservirea cererilor provenite de la staţiile delucru, controlul traficului în reţea, controlul accesului staţiilor de lucru la fişiere,controlul imprimării documentelor, coordonarea comunicaţiei între utilizatori şiserver, în condiţiile asigurării securităţii operaţiilor şi datelor.

În scopul îmbunătăţirii serviciilor reţelei, se pot utiliza servere specializate, dintrecare cele mai importante tipuri sunt următoarele: servere de poştă electronică(mail server) – gestionează corespondenţa electronică, servere de comunicaţii(modem server) – gestionează partajarea modemurilor pentru comunicarea înreţea, servere de fax – gestionează faxurile în cadrul reţelei, servere gazdă Internet – stochează site-uri InternetPrincipalele dispozitive de conectare sunt:

- hub-uri / switch-uri (comutatoare) – echipamente utilizate pentru conectare în cadrul reţelelor locale;

- modemuri / fax modemuri – echipamente utilizate pentru conectareacalculatorului la o reţea la distanţă, având rolul de a realiza conversia şi

controlul transmisiei datelor de la receptor la destinatar şi invers;





- placă de reţea (adaptor de reţea) - echipament utilizat pentru realizareaconexiunii permanente a calculatorului într-o reţea, fiecare staţie de lucruavând încorporată propria placă de reţea;

- repetoare (repeters) - dispozitive de regenerare de semnal (amplificator-filtru), folosite pentru amplificarea semnalului de transmitere a datelor încadrul unei reţele, în cazul în care datorită lungimii cablurilor intensitateasemnalului poate fi diminuată;

- rutere (routers) - dispozitive care realizează conectarea a două reţeleindependente asigurând extinderea reţelelor,

- punţi (bridges) – dispozitive de interconectare a reţelelor; - porţi (gateways) - cele mai inteligente servicii de conectare- cabluri de conectare, linii telefonice etc. – mediul de comunicaţie prin

intermediul căruia se asigură transferul de date şi conectarea fizică acalculatoarelor într-o reţea.

Modul amplasare şi conectare a staţiilor de lucru faţă de suportul de comunicaţie şi faţă de server reprezintă topologia reţelei. În funcţie de topologie, se pot realizamai multe tipuri de configuraţii pentru reţelele de calculatoare (configuraţii dereţele liniare, configuraţii de reţele tip stea, configuraţii de reţele tip inel sau

configuraţii de reţele mixte). Orice topologie este determinată de particularităţilegeografice ale instalării reţelei, de opţiunea privind modalitatea de acces în reţeasau de modul în care datele sunt comunicate dintr-un punct al reţelei în altul. Laalegerea variantei de reţea se mai au în vedere şi o serie de alte elemente, cum arfi: tipul prelucrărilor, protocolul de comunicaţie, dimensiunea şi caracteristicilecablurilor, costul de instalare etc. În practică, pentru configurarea reţelelor se utilizează următoarele trei tehnologiide bază care derivă unele din altele: ETHERNET, pentru o reţea cu topologieliniară, TOKEN-RING, pentru o reţea cu topologie în inel şi ARCNET, pentru oreţea cu topologie în stea. Topologia liniară (bus) constă într-un singur tronson decablu, pe care sunt legate calculatoarele (staţiile de lucru). Avantajele acestei

topologii constau în uşurinţa realizării şi într -o fiabilitate bună. Dezavantajul constă în utilizarea aceluiaşi cablu pentru toate staţiile de lucru, ceea ce face ca fiecareworkstation să aştepte să primească accesul la linie, pentru efectuareatransmisiei. Topologia în inel este similară cu cea liniară, cu deosebirea că înacest caz, cablul are o formă circulară, staţiile de lucru fiind legate pe inelulrealizat de cablul care le conectează. Mesajele trec de la expeditor prin toatecelelalte staţii de lucru până la destinaţie. Dezavantajul principal al acesteitopologii constă în faptul că defectarea unei porţiuni de cablu determinănefuncţionarea întregii reţele. Topologia în stea constă într -un calculator centralnumit concentrator, din care se ramifică, asemenea unei stele, un număr decabluri pentru conectarea staţiilor de lucru. Concentratorul direcţionează mesajele,

în funcţie de destinaţie, către celelalte calculatoare situate în vârfurile tronsoanelorde cablu. Dezavantajul principal al acestei topologii constă în folosirea unei





cantităţi mari de cablu, precum şi în încărcarea calculatorului central (din punct devedere a legăturilor). Avantajele constau în: viteza mare de lucru şi o bunăfiabilitate (defectarea unui tronson de cablu scoate din reţea doar calculatorul carese află conectat pe acea legătură) Modelul de referinţă OSI - Sistematizarea, interconectarea prin intermediulprotocoalelor şi modul de aranjare a componentelor formează arhitectura reţelei,iar arhitecturile, care şi-au dovedit valabilitatea în utilizare, s-au impus castandarde. Un standard de referinţă în domeniul reţelelor este modelul ISO OSI(International Standard Organization Open System Interconection). Un standardcuprinde un set de reguli, prin care se arată ceea ce trebuie făcut, nu însă şi cumtrebuie făcut, ceea ce face ca, în anumite cazuri, standardele să nu fie pe deplinrespectate. O reţea de calculatoare reprezintă un sistem deschis, în momentul încare permite interconectarea unor echipamente neomogene şi suportă oriceaplicaţie care respectă modelul OSI. Regulile din cadrul modelului sunt formalizateprin protocoale, care stabilesc modul în care trebuie să fie efectuate comunicaţiile.Modelul OSI nu se referă la arhitectura internă a sistemelor, ci vizeazăcomportamentul lor extern, care permite comunicaţia. O caracteristică esenţială aacestui model de referinţă o reprezintă faptul că se face o delimitare clară între

transmisia informaţiilor şi prelucrarea acestora. Modelul de interconectare asistemelor deschise este prevăzut cu 7 straturi: stratul aplicaţie, stratul prezentare,stratul sesiune, stratul transport, stratul reţea, stratul legătură de date şi stratulfizic. Straturile sunt suprapuse alcătuind o stivă şi îndeplinesc funcţii diferite peparcursul transferării datelor pe reţea. O reţea de calculatoare este un sistem complex, de a cărui bună funcţionaredepind resurse informaţionale diverse (hardware şi software), dar mai alesactivitatea utilizatorilor reţelei. Orice perturbaţie în funcţionarea unui astfel desistem are reverberaţii la nivel operativ şi managerial. Din această cauză, esteimperios necesar, să se asigure o bună administrare a resurselor, de către opersoană autorizată, care deţine funcţia de administrator de reţea (supervizorul

reţelei). El este cel autorizat să configureze reţeaua şi răspunde de bunafuncţionare şi de securitatea întregii reţele. Administratorul beneficiază de toate drepturile de acces oferite de sistemul de operare, stabilind ierarhizarea celorlalţiutilizatori şi drepturile de acces ale acestora. Principalele responsabilităţi aleadministratorului de reţea vizează atât activităţile de management, cât şi pe celeprivind asigurarea securităţii reţelei. Administratorul de reţea poate monitorizafuncţionarea echipamentelor şi în special al celor critice (server şi echipamentelefolosite în comun de către mai multe staţii de lucru). O altă sarcină constă înasigurarea gestionării serverului prin: urmărirea online a traficului, a gradului de încărcare a UCP şi a memoriei interne, urmărirea statisticilor etc. Administratorulde reţea este cel care stabileşte strategia de securitate configurând un plan care

cuprinde măsuri de protecţie a componentelor hardware şi software, stabilindtotodată regulile organizatorice pentru implementarea acestor măsuri.

C1-Modul 1 - Hardware

Documents

Transcript of C1-Modul 1 - Hardware