Bunuri libere şi bunuri economice

Satisfacerea oricărei nevoi umane presupune bunuri. Acestea constituie ansamblul elementelor

materiale identificabile şi măsurabile luate din natură, prelucrate sau produse, ca şi al serviciilor de

orice fel care pot satisface o anumită trebuinţă umană.

Bunurile pot fi:

- libere - cele care există în natură în cantităţi relativ nelimitate (aerul, lumina şi căldura solară);

- economice - rezultat al activităţii umane.

Bunul economic este un produs material sau serviciu realizat prin activitatea economică şi capabil să

servească nevoile omului.

Bunurile economice au o dublă determinare: una esenţială şi una economică.

Prima determinare se referă la bunuri ca identităţi identificabile, indiferent de forma lor concretă şi

de momentul sau de intervalul de timp în care acestea se manifestă. Determinarea existenţială este

supusă: măsurării fizice (masă, greutate, compoziţie, etc.), fiabilităţii (păstrarea calităţii iniţiale),

mentalităţii, capacităţii de efect util (lucru mecanic, energie, capacitatea de producţie, etc.),

proprietăţilor legate de contactul cu mediul exterior (rezistenţă, conductibilitate la căldură sau

energie, etc.). aceste proprietăţi pot fi exprimate în unităţi de măsură adecvate.

A doua determinare - determinarea economică - presupune compararea lor cu nevoile pe care

trebuie să le satisfacă, cu valoarea şi preţul lor. Măsurarea economică o implică şi pe cea fizică (în kg,

m2, m3, bucăţi, etc.).

Determinarea economică mai presupune şi clasificarea bunurilor după anumite criterii:

a) după forma materială: produse materiale cu existenţă independentă, servicii, informaţii;

b) după modul de provenienţă: naturale şi create de om;

c) după gradul de prelucrare: primare (grâu, lână, minereuri etc.), intremediare (făină ţesături, fibre

naturale şi sintetice etc.), finale (pâine şi produse de panificaţie, confecţii, încălţăminte etc.);

d) după destinaţia lor: pentru producţie şi pentru consum;

e) după modul cum circulă în economie: mărfuri şi nemărfuri (destinate autoconsumului şi nu

schimbului pe piaţă).

În dreptul civil bunurile economice mai sunt grupate în: bunuri scoase din circuitul civil şi bunuri

aflate în circuit, bunuri imobile şi bunuri mobile, bunuri fungibile şi nefungibile etc.

Termenul de bun liber este folosit în economie pentru a descrie un bun economic care nu este rar.

Un bun liber este disponibil într-o cantitate oricât de mare, fără costuri de oportunitate pentru

societate.

Există trei tipuri de bunuri libere:

Resursele care se găsesc în mod abundent în natură, astfel încât oricine poate beneficia de ele. Un

astfel de exemplu ar fi aerul pe care îl respirăm.

Resursele care sunt produse împreună. În acest caz bunul liber este produs secundar al unui produs

mult mai valoros. Produse cum ar fi ambalajele sunt adesea considerate bunuri libere.

Ideile și munca intelectuală care pot fi folosite gratis sau la un preț neînsemnat. De exemplu, dacă

cineva inventează un aparat nou, mulți oameni pot să copieze această invenție, fără ca această

resursă să se epuizeze. Wikipedia, ca enciclopedie liberă, poate fi considerată un bun liber. Alte

exemple ar putea include programele de calculator și paginile web.

Legile proprietății intelectuale au efectul de a transforma anumite bunuri în bunuri rare. Deși ace ste

bunuri sunt bunuri libere (în sens economic), odată ce au fost produse, pretind resurse rare pentru a

fi create, cum ar fi forța de muncă calificată. Astfel, legile proprietății intelectuale, cum ar fi

copyrightul și patentele oferă drepturi exclusive creatorilor de astfel de „proprietate intelectuală“,

pentru a încuraja resursele ce trebuie alocate în mod adecvat acestor activități.

n functie de natura activitatii de prestatie:

· servicii tangibile, prin care se actioneaza fie asupra corpului uman (sanatate, transport

persoane, restaurant, frizerie-coafura etc.), fie asupra unor bunuri (transport m 12512t1913m arfuri,

reparatii, curatatorii etc.)

· servicii intangibile, prin care se actioneaza fie asupra mintii omului (educatie, radio-TV,

informatii, teatre, muzee etc.), fie se proceseaza informatii (bancare, juridice asigurari etc.).

n functie de realatiile cu clientii:

· servicii livrate continuu având la baza, fie relatii ferme, formalizate (asigurari, bancare, TV, cablu

etc.), fie relatii neformalizate (radio-TV, politie, iluminat public etc.);

· servicii livrate periodic (discontinuu), fie prin relatii ferme, formalizate (telefoane prin

abonament, teatre cu abonament, reparatii în garantie etc.), fie prin rel atii neformalizate (închiriere,

posta, transport public, restaurant etc.).

În functie de posibilitatile de personalizare a serviciilor:

· servicii cu posibilitati mari de personalizare putându-se actiona atât prin intermediul

personalului de contact cât si prin proiectarea sistemului de prestatie (servicii juridice, servicii de

sanatate, servicii de taximetrie etc.);

· servicii cu posibilitati medii de personalizare putându-se actiona doar prin una din cele doua cai:

prin intermediul personalului de contact (educatie, programe de prevenire a îmbolnavirilor) sau prin

proiecatarea procesului de prestatie (telefonie, hotelarie, restaurante etc.);

· servicii cu posibilitati reduse de personalizare sau cu personalizarea practic imposibila, deoarece

atât relatia prestator-client cât si caracteristicile sistemului de prestatie permit în masura redusa sau

de loc acest lucru (transport public, restaurante "fast-food", spectacole sportive, teatre ambulante

etc.).

n functie de gradul de rigiditate al ofertei în raport cu fluctuatiile cererii serviciile difera de la o

categorie la alta. Cele mai ridicate oportunitati ofera acele servicii în care fluctuatia cererii este

redusa iar flexibilitatea ofertei înalta (asigurari, servicii juridice, servicii bancare, curatatorii si

uscatorii). Ele sunt mai reduse atât în cazul serviciilor în care fluctuatiile cererii sunt ridicate si

rigiditatea ofertei mare (furnizarea energiei electrice, gaze neturale, telefonie, politie etc.), cât si în

cele în care fluctuatiile cererii sunt scazute iar flexibilitatea ofertei redusa (toate serviciile în care

capacitatea ofertei la nivelul cererii este insuficienta).

n functie de metodele de livrare, serviciile pot fi clasificate în trei grupe:

· clientii se deplaseaza la locul prestatiei, fie într-un singur punct (teatru, opera, sport etc.), fie în

mai multe locuri (transport calatori, lant fast-food etc.);

· prestatorul se deplaseaza la domiciliul clientului, dintr-un singur loc de prestatie (servicii

deratizare, îngrijirea copiilor, reparatii la domiciliu etc) sau din mai multe locuri de prestatie (servicii

postale, raparatii de urganta etc);

· clintii si prestatorii sunt separati în spatiu comunicând telefonic sau electronic, furnizarea

serviciului realizându-se dintr-un singur loc (companii de credit, televiziune prin cablu) ori din mai

multe locuri (radio-TV, companii telefonice etc.).

În functie de caracteristicile prestatiei rezulta urmatoarele grupe de servicii:

· servicii în care echipamentele si personalul în contact determina, fiecare în parte, în grad înalt

calitatea prestatiei (stomatologie, banci traditionale, transport aerian de pasageri, hoteluri de 5 stele

etc.);

· servicii în care personalul are rol hotarâtor, iar echipamentele unul mai redus (educatie,

consultanta manageriala etc.);

· servicii în care atât rolul echipamentelor cât si cel al personalului este redus (telefonie).