Universitatea din București

Gestiunea Riscurilor Hidrologice

Lucrări practice

- Inundațiile de pe Dunăre din 2006 –

Buică Andreea - Maria

Grupa 201

2013 - 2014

1. INTRODUCERE

1.1.Ce sunt inundațiile și cauzele acestora

Inundațiile reprezintă o „invazie de ape” pe teritorii care in mod obișnuit sunt emerse. Cel mai

frecvent acestea sunt provocate de revărsarea râurilor, fluviilor, mărilor și oceanelor . Anumite cursuri de

apă se revarsă după precipitații importante și furtuni violente sau ca urmare a topirii zăpezilor. Acest surplus

de ape determină o creștere a nivelului apelor , care uneori ating cota de alertă. Dacă nivelul apelor

continuă sa crească se atinge cota de inundație, iar teritoriile înconjurătoare devin submerse.

Inundaţiile constituie fenomene frecvente, care comportă riscuri serioase pentru om şiactivităţile

sale. Fiind hazardul cel mai larg răspândit pe Glob, ocupă primul loc în privinţa pagubelor provocate de

catastrofele naturale, cauzând anual pierderi economice de mari proporţii, moartea a zeci de mii de oameni,

afectarea în diferite forme şi nivel de gravitate a altor câteva sute de mii de persoane.

La originea inundaţiilor stau, în marea majoritate a cazurilor, cauze naturale:

- particularităţile climatice (posibilitatea producerii de precipitaţii abundente, topirea brutală a zăpezilor şi a

gheţii sau combinaţii ale acestora, rata de evaporaţie a apei meteoriceetc.);

- particularităţile morfohidrografice reale ale cursurilor de apă (poziţia bazinuluihidrografic, suprafaţa şi

forma acestuia, altitudinea şi gradul de fragmentare a reliefului, tipul şidensitatea reţelei hidrografice,

permeabilitatea substratului, lărgimea şi adâncimea albiei minoreetc.);

O a doua categorie de condiţii este determinată de acţiunea factorului antropic (utilizareaterenurilor,

gradul de antropizare, lucrările de inginerie hidrologică etc.). Acţiunea umană are demulte ori consecinţe

negative, contribuind la creşterea gradului de risc de producere ainundaţiilor şi la accentuarea efectelor

produse de acestea prin:

- modificarea particularităţilor morfohidrografice naturale ale râurilor prin regularizări,îndiguiri şi taluzări,

care, deşi produc o îmbunătăţire a condiţilor de scurgere, pot produce ştrangulări ale secţiunii de curgere sau

pot avea efecte grave în anumite cazuri de compunerenefavorabilă a hidrografelor

- despăduriri excesive în cuprinsul bazinelor hidrografice;- exploatarea defectuoasă a descărcărilor de ape

mari la unele acumulări, fără corelare cuamenajările din aval;

- accidente şi avarii survenite la lucrările hidrografice (ruperea barajelor, degradări alesistemelor de etanşare

a marilor canale ş.a.), care pot produce inundaţii mult mai mari decât celeîn regim natural, creând situaţii

extrem de periculoase mai ales dacă se produc în timpulviiturilor;

- nu lipsită de importanţă este practicarea culturilor neacoperitoare (porumb, cartof ş.a.)în lunci şi pe terasele

joase, favorizând astfel scurgerea apei, în timp ce păşunile naturale,câmpurile de lucernă ş.a. ar avea efect

de burette

.- o serie de procese precum tasarea solurilor (prin utilizarea maşinilor agricole şi prin păşunat excesiv),

extinderea suprafeţelor betonate şi asfaltate din localităţi (cu efect în scăderea permeabilităţii terenurilor),

prelevarea de pietrişuri şi nisipuri din albii (având ca efect adâncireacursurilor de apă), constituie tot atâţia

factori ce contribuie la creşterea gradului de risc de producere a viiturilor şi la accentuarea efectelor produse

de acestea.

1.2.Localizarea arealului de studiu și informații generale

Fluviul Dunărea străbate continentul Europa de la vest la est, traversând zece tari: Germania,

Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, România, Moldova, Ucraina și patru capitale: Viena,

Budapesta, Bratislava și Budapesta, ocupând 8,33% din suprafața .In linie dreapta, de la izvoare la vărsare,

bazinul său are o lungime de 1630 km, cu o lățime maximă de 600 km, cuprinsă între meridianul 8° 09’

longitudine Estică, în zona izvoarelor, în Munții Pădurea Neagră și 29° 45’ longitudine Estică, locul de

vărsare în mare (Sf. Gheorghe –Delta). Limita nordică depâșește paralela 50° latitudine nordică (50 °5’

izvoarele râului Morava ), iar limita sudică este paralela 42° 05’ latitudine nordică (Crna Gora).

Suprafața bazinului hidrografic este de 805.300 km², din care 221.700 km², respectiv 27%, pe

teritoriul României.

Fig.1. Harta bazinului hidrografic al Dunării.

Fig.2. Hartă bazinului hidrografic al Dunării

Fig.3. Hartă fizică Lunca Dunării

Fig.4. Harta turisrică Lunca Dunării

Bazinul Fluviului Dunărea este cel mai internaţional bazin hidrografic din lume, acesta cuprinzând

total sau parţial teritoriul a 19 ţări, unde trăiesc cca. 80 Mil. de oameni şi conţinând un mediu înconjurător

natural de o importanţă globală. Din aceste 19 ţări, 14 conţin marea majoritate a cursurilor de apă aferente

bazinului Dunării şi, prin aderarea la acestea 14 şi a Uniunii Europene s-a creat şi semnat Convenţia pentru

Protecţia Fluviului Dunărea(1994). Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea(ICPDR) este

platforma de facilitare a dialogului şi cooperării între cele 15 părţi contractante menţionate mai sus. Un

asemenea sistem hidrografic complex a necesitat o analiză, poate cea mai complexă şi cuprinzătoare care s-a

efectuat vreodată având ca scop evidenţierea şi creionarea unui viitor durabil pentru mediul apei, o analiză

care să servească atât nevoilor oamenilor şi ale naturii din această regiune, şi care să servească prin

rezultatele sale la organizarea şi planificarea măsurilor necesare care să răspundă cerinţelor Directivei Cadru

a Apelor (DCA) agreată de ţările membreale UE. Planul reprezintă un pas uriaş efectuat pe parcursul

stabilitpentru salvgardarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu al apei.

1.3.Hazard și Risc

În cadrul managementul riscului la inundaţii, hazardul este definit ca probabilitatea de apariţie a unui

fenomen ce generează pagube potenţiale într-o anumită perioadă de timp şi pe o anumită zonă. Când apare

un astfel de hazard, paguba depinde de elementele de risc. Elementele expuse hazardului sunt populaţia,

clădirile, lucrările inginereşti, activităţile economice, serviciile publice şi infrastructura. Această listă nu este

însă limitată şi depinde de scopul analizei de hazard şi vulnerabilitate care se efectuează (proiectul Danube

Flood Risk, 2010).

Conform prevederilor DIRECTIVEI 2007/60/CE din 23 octombrie 2007, privind evaluarea şi

gestionarea riscurilor de inundaţii, extras din articolul 6:

- Statele membre realizează hărţi de hazard şi hărţi de risc de inundaţii la nivelul districtului hidrografic sau

al unei unităţi de gestionare

- Hărţile de hazard acoperă zonele geografice care ar putea fi inundate în următoarele cazuri:

(a) inundaţii cu probabilitate mică sau în cazuri extreme;

(b) inundaţii cu probabilitate medie (perioada probabilă de revenire ≥ 100 ani);

(c) inundaţii cu probabilitate mare, după caz

Pentru fiecare caz menţionat, sunt indicate următoarele elemente:

(a) dimensiunile inundaţiilor;

(b) adâncimea sau nivelul apelor, după caz;

(c) după caz, viteza de curgere sau debitul de apă relevant.

Hărţile de risc de inundaţii indică potenţialele efecte negative asociate cazurilor de inundaţii menţionate şi

exprimate în următorii termeni:

(a) numărul aproximativ de locuitori potenţial afectaţi;

(b) tipul de activitate economică din zona potenţial afectată;

(c) instalaţiile, astfel cum sunt menţionate în anexa I la Directiva 96/61/CE a Consiliului din 24

septembrie 1996 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, care pot produce poluare accidentală în

cazul inundaţiilor şi zonele protejate potenţial afectate enumerate în anexa IV punctul 1 punctele (i), (iii) şi

(v) la Directiva 2000/60/CE;

(d) alte informaţii pe care statul membru le consideră utile, cum ar fi indicarea zonelor unde pot

apărea inundaţii cu un conţinut mare de sedimente transportate şi inundaţii cu sedimente grosiere şi

informaţii privind alte surse importante de poluare.

2. INUNDAȚIILE PE SECTORUL ROMÂNESC AL FLUVIULUI DUNĂREA

2.1.Scurt istoric al inundaţiilor pe Dunăre

Potrivit lui Kresser (1957), cele mai vechi dovezi privind inundaţiile sunt din anul 1012. Alte

inundaţii, aşa cum apare în Analele istorice, au avut loc în 1210, 1344, 1402, 1466, 1490, 1499. Există

dovezi indirecte că aceste inundaţii au fost de o mărime comparabilă cu inundaţiile cu 1899 1954 (referinte).

Inundaţiile din august 1501 pot fi luate drept cele mai mari inundaţii, care a fost vreodată observate pe

Dunărea superioară, după înregistrările Serviciului Hidrologic Austriac. Vârful de descărcare a viiturii de la

Viena a fost estimat la 14 000 m3/s. Există, de asemenea, unele dovezi despre inundaţii în secolul al XVI-

lea şi al XVII-lea (1594, 1598, 1670, şi 1682). Cele mai grave inundaţii s-au produs în secolul XVIII (1787)

- aşa-numită " Inundaţia Tuturor Sfinţilor "- la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie

(referinte). Debitul maxim de descărcare de la Viena a fost de 11 800 m3/s după acelaşi Serviciu Hidrologic

Austriac.

2.2.Istoricul inundaţiilor în România

În România viiturile reprezintă un fenomen frecvent. S-au consemnat cu regularitate în decursul anilor

viituri catastrofale: 10 în decursul secolului al XVI-lea, 19 în secolul XVII-lea, 26 în secolul al XVIII-lea,

28 în secolul al XIX-lea şi 42 în secolul XX. Frecvenţa de producere a inundaţiilor şi amploarea acestora au

crescut, datorită în principal schimbărilor climatice şi reducerii capacităţii de transport a albiilor prin

dezvoltarea, în general, a localităţilor în albia majoră a cursurilor de apă. Cele mai importante viituri

produse pe teritoriul României, pe Dunăre, în perioada de când există observaţii hidrologice sistematice, au

fost în mai 1930, aprilie 1940, iulie 1942, mai 1955, iunie 1970, iunie 1988, aprilie 2004, aprilie 2005, anul

2006-cea mai mare (Gabor O., Şerban P., 2004).

Valori maxime ale debitelor medii zilnice înregistrate la Orşova, pe Dunăre, în perioada 1848-2005 sunt

prezentate în teză, fig.13. Se observă că cel mai mare debit din acest interval este corespunzător anului

1895, urmează anii 1888, 1897, 1981, 1942, etc. Cu excepţia viiturii din anul 2006, viituri cu debite maxime

mai mari de 15000 m3/s s-au mai înregistrat în anii: 1895 (15900 m3/s), 1897 (15400 m3/s) şi 1940 (15100

m3/s).

3. INUNDAȚIILE DE PE DUNĂRE DIN ANUL 2006

În primăvara anului 2006, România s-a confruntat cu cele mai mari debite înregistrate vreodată pe

Dunăre, acestea afectând grav localităţile riverane. Cu toate eforturile autorităţilor, digurile Ghidici-Rast-

Bistreţ, Bechet-Dăbuleni, Olteniţa-Surlari-Dorobanţu, Oltina şi Ciulineţ-Isaccea au cedat, pe lungimi

cuprinse între 50-100 m, inundând localităţile limitrofe, care au fost evacuate. În zonele în care digurile

longitudinale de la Dunăre au cedat, s-au acumulat cantităţi importante de apă în spatele digurilor. În unele

cazuri au cedat şi digurile de compartimentare a incintelor, producând inundarea terenurilor agricole şi

fermelor piscicole, şi parţial sau total a unor localităţi extinse în zona inundabilă. Cedarea digurilor precum

şi revărsarea Dunării în zone neamenajate a condus la evacuarea a 15.834 persoane, afectarea a 154

localităţi, inundarea a 1.774 case din care 443 sunt distruse şi 134 sunt în pericol de prăbuşire. Au mai fost

afectate peste 4.700 anexe gospodăreşti, 64.350 ha teren arabil, 6,8 km drumuri naţionale şi 593 km drumuri

judeţene şi comunale.

Inundările naturale de incinte, prin ruperea digurilor la nivelurileextraordinare s-au produs în

perioada 14.IV – 04.V.2006, fiind inundate 7incinte ce au totalizat 71.749 ha (Ghidici-Rast-Bistreţ; Bistreţ-

Nedeicu-Jiu; Jiu-Bechet; Bechet-Dăbuleni; Dăbuleni-Corabia; Olteniţa-Surlari-Dorobanţu;Ostrov-

Pecineaga).

Inundările controlate s-au produs în perioada 15-17.IV.2006 în două incinte totalizând 15.607 ha

(Călăraşi-Rau; Făcăierni-Vlădeni). Totalul suprafeţei luncii îndiguite inundate natural şi controlat în cele 9

incinte a atins astfel valoarea de 87.356 ha, suprafaţă ce reprezintă circa 20% din totalul suprafeţei îndiguite.

Din punct de vedere al evoluţiei hidrologice pe Dunăre în perioada ianuarie-decembrie 2006 a ieşit în

evidenţă viitura excepţională înregistrată în luna aprilie, viitură care a avut următoarele caracteristici:

- a fost cea mai mare viitură înregistrată pe Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul aval de Porţile de Fier, în

ultimii 100 de ani, atât din punct de vedere al debitelor/nivelurilor maxime, dar şi a duratei foarte mari a

nivelurilor situate peste COTELE DE INUNDAŢIE;

- s-au înregistrat debite istorice pe cursul superior al Dunării (Budapesta), precum şi pe Tisa, chiar dacă pe

ceilalţi afluenţi ai Dunării nu s-au înregistrat debite istorice, valorile atinse au fost foarte mari, astfel că prin

compunere şi propagare au condus la debitele istorice şi pe teritoriul României;

- nivelurile şi debitele istorice înregistrate au condus la inundaţii catastrofale, revărsări şi distrugeri ale

digurilor pe mai multe sectoare ale Dunării, soldate cu importante pagube materiale.

Fig.5. Hidrograful inundației din anul 2006 (Sursa Simona-Mirela Pătruţ,2010)

Cauzele care au condus la viitura extraordinară din perioada aprilie – mai 2006 pe Dunăre au fost

următoarele:

- situaţia meteorologică şi hidrologică din lunile anterioare (februarie, martie);

- cedarea bruscă a apei din stratul de zăpadă din bazinul superior şi mijlociu al Dunării începând cu ultima

decadă a lunii martie, suprapusă cu efectul precipitaţiilor lichide semnificative şi pe arii extinse la nivelul

întregului bazin hidrografic pe parcursul întregii lunii aprilie, care au condus la debite importante la intrarea

în ţară. Debitul maxim atins la intrarea în ţară a fost în data de 16.04.2006 – 15800 mc/s.

Evoluția apelor din secoarele de pe teritoriul României, la inceputul perioadei critice și la sârșitul acesteia

Fig.5. Zonele inundate din sectorul Ghidici – Rast- Bistret, la inceputul si la sfarșitul perioade(Sursa

http://www.inmh.ro)

Fig.6. Zonele inundate din sectorul Bechet- Corabia, la inceputul și la sfârșitul perioadei(Sursa

http://www.inmh.ro)

Fig.7. Zonele inundate din sectorulOltenița – Călărași, la inceputul și la sfârșitul perioadei(Sursa

http://www.inmh.ro)

Fig.8. Zonele inundate din sectorul Balta Ialomiței, la inceputul și la sfârșitul perioadei(Sursa

http://www.inmh.ro)

Fig.9. Zonele inundate din sectorul Insula Mare a Brăilei, la inceputul și la sfârșitul perioadei(Sursa

http://www.inmh.ro)

Fig.10. Zonele inundate din sectorul Delta Dunării, la inceputul și la sfârșitul perioadei (Sursa

http://www.inmh.ro)

Fig.11. Tabel istoricul cedări idigurilor (Sursa Sulfina Barbu 2006)

A fost necesară impunerea unor soluţii de reabilitare a lucrărilor de indiguire prin supraînălţări,

compartimentări de incinte prin diguri de compartimentare, consolidari de taluze,reducere a infiltraţiilor prin

corpul digurilor, control al fenomenelor de hidraulică subterană din zonele adiacente digurilor (grifoane).

Alimentarea puternică din Dunăre a rezervorului freatic la viitura excepţională din 2006 adeterminat

în luncă manifestarea excesului de apă, cu precădere în zonele periferice şi interioare,cu cote joase, pe cca 6-

8% din suprafaţă. S-a semnalat, de asemenea, şi o intensă aprovizionare aculturilor cu apă prin ridicare

capilară (subirigaţie) pe cca 30-40% (teritorii cu apa freatică laadâncimi mai mici de 2-3 m).

Pentru controlul viiturilor pe Dunăre, în vederea diminuării efectelor s-a propus realizarea a trei

breşe controlate la Rast, Calarasi – Raul si Făcăieni – Vlădeni pentru a reteza vârful viiturii.Breşele au fost

realizate conform planificării, mai puţin breşa de la Rast – pe care a făcut-o Dunărea cu 100 de metri în aval

de locul propus de specialişti. Aceste breşe au redus în special riscul inundării oraşelor Călăraşi, Brăila şi

Galaţi.

Lungimea totală a digurilor pe teritoriul românesc: circa 1200 km. Managementul inundațiilor pe

Dunăre s-a bazat pe trei scenarii elaborate funcție de evoluția evenimentelor: 13500 mc/s; 15000 mc/s și

16000 mc/s. La același debit, datorită modificărilor generate de lucrările hidrotehnice din amonte s-

aconstatat în secțiunea Baziaș o creștere de nivel.

Nivelul Mării Negre în perioada 1840-2006 a crescut cu circa 30 cm, ceea ce a condus prin

modificarea pantei hidraulice la creșteri de nivel suplimentare pe teritoriul românesc.

Pentru reducerea debitelor în aval, s-a procedat la inundarea incintelor: Călărați – Raul și Făcăieni –

Vlădeni.

Efectul inundării controlate cît și al celor necontrolate din amonte, a condus, coroborat cu măsurile

de consolidare/supraînalțare diguri la protecția oraseșlor Oltenița, Călărași, Brăila și Galați.

Populație total evacuată: circa 15000 persoane.

Fig.12 Lucrări de condolidare pe taluz și la

baza digului

Fig.13. Incintă inundată

Fig.14. Breșă prin dig rupt

CONCLUZII

Pentru a concluziona această temă, am ales să anexez câteva fotografii din România obținute după

“atacul” Dunării din 2006., deoarece fotografiile sunt foarte suggestive și pot reda mai concret ceea ce s-a

petrecut.

Sursa fotografiilor blog „The orange skin Scratcher”

BIBLIOGRAFIE

1. Riscuri climatice și Hidrologice, C. Păltineanu, 2008, Editura Universitară, București

2. STUDIU DE CAZ - INUDAŢIILE PESECTORUL ROMÂNESC AL DUNĂRII DIN APRILIE-

MAI 2006, Viorica Badea

3. STUDIU DE CAZ - Evenimente Hidrologice, Sulfina Barbu, 2006,

4. Teză de doctorat - RISCUL INUNDAŢIILOR ÎN BAZINUL DUNĂRII, SIMONA-MIRELA

PĂTRUŢ,2010,București

5. http://www.inhga.ro/

6. http://www.inmh.ro/

7. http://mikiduta.blogspot.ro