BSM_4

8/9/2019 BSM_4

http://slidepdf.com/reader/full/bsm4 1/5

CURS 4 BAZELE ŞTIINŢEI MEDIULUI ŞM+IM+GM 1

METODE GENERALE UTILIZATE ÎN ŞTIINŢA MEDIULUI

Metodele, sunt definite ca şi “că i ra ţ ionale care permit cunoa şterea sau demonstrarea unui

adevă r ştiin ţ ific” (Donisă, 1977). Metodele generale prezentate în continuare sunt considerate a fi

de bază în abordarea conoaşterii mediului înconjur ător (Mac, 2003). Ele nu sunt abordate într-omanier ă exhaustivă în acest curs.a). Metoda analizei permite cercetarea mediului înconjur ător prin analiza structurală şi

funcţională a acestuia şi prin identificarea şi înţelegerea conexiunilor existente între componente.Analiza mediului înconjur ător presupune:Analiza materială se bazează pe “descompunerea” sistemului în păr ţi componente, fiecare

din acestea fiind analizate separat (ex. analiza aerului sau a apei pentru determinarea gradului de poluare; analiza solului etc).

Analiza mentală se realizează printr-o descompunere “gândită” a mediului, datorată extremei complexităţi pe care acesta o are.

Analiza cartografică permite reprezentarea cartografică a fiecărui component din structura

mediului şi conduce, în final, la înţelegerea mecanismului de funcţionare şi a funcţiei pe care o arefiecare component (abiotic, biotic şi antropic). Analiza cartografică (spa ţ ial ă ) facilitează, deasemenea, examinarea repartiţiei spaţiale a proceselor şi fenomenelor din mediu. Pentru o mai bună înţelegere a mecanismului de funcţionare a mediului este necesar ă şi o analiză funcţională, alăturide una ecologică , axată pe intercondiţionările existente între vieţuitoare şi mediul lor de viaţă.

b). Metoda sintezei ne conduce la reconstrucţia mentală a mediului descompus prin analiză,fiind într-o relaţie dialectică cu metoda analizei. Metoda permite stabilirea locului şi importanţeifiecărui component din mediul studiat.

c). Metoda dialectică reprezintă o cale de bază în cercetarea mediului înconjur ător.Importanţa metodei constă în faptul că ea ofer ă cadrul conceptual al înţelegerii raporturior complexe dintre componentele mediului şi dezvoltarea acestora.

d). Metoda cartografică este o metodă specific geografică, utilizată atât în cercetare, cât şiîn reprezentarea rezultatelor acesteia.

Descrierea geografică a teritoriului şi reprezentarea lui pe hăr ţi au constituit cele maiimportante documente prin care oamenii din diferite timpuri, locuri şi civilizaţii au perceput spaţiulspecific în care ei tr ăiesc.

Evoluţia şi varietatea imaginilor geo-cartografice ale mediului sunt factori importanţi pentru a înţelege cum oamenii au perceput realitatea schimbărilor din teren. Reprezentareacomponentelor mediului evidenţiază caracteristicile calitative şi cantitative, dar şi evoluţia şidinamica acestor schimbări.

Produsul final este harta environmentală (harta tematică de mediu), care prin caracterul

ei sintetic, facilitează sesizarea şi interpretarea relaţiilor spaţiale şi funcţionale dintre componentelemediului din teritoriul studiat.Realizarea exactă hărţilor environmentale se realizează şi cu ajutorul tehnicilor GIS

(Geographic Information System) şi de teledetecţie!Remarcăm faptul că, în demersul asupra problemelor de mediu, un loc important îl are scara

geografică, respectiv nivelul scalar la care oper ăm. O caracteristică importantă a problemelor demediu este aceea că ele apar şi se amplifică odată cu scara geografică. Astfel, rezolvarea lor devinemai dificilă şi mai scumpă odată cu creşterea scării geografice. Nivelul scalar la care oper ămdepinde de scopul (finalitatea) cercetării (vezi tabelul) !.

Alegerea nivelului scalar trebuie f ăcută astfel ca faptele să poată fi reprezentate cartografic.Mac, I. (1996), identifică, în analiza unor situaţii mediuale critice la nivel microscalar (aria Copşa

Mică), unităţi environmentale specifice, înţelese ca “spaţii care sunt obiective prin mijlocireaagenţilor şi proceselor, caracteristice pentru anumite componente mediuale (spaţii morfologice,spaţii hidrice, spaţii utilizate agricol etc)”.

1

8/9/2019 BSM_4


Scara Magnitudinea Procese Tip de mediu

Nivel local 3-30 km Dezvoltare locală, poluare „insitu”, accidente locale

Mediu de viaţă, mediuambiental, mediu local

Nivel regional 30-3000 km Degradarea terenurilor,deşertificare, defrişări, ploi acide

Mediu regional

Nivel global peste 30.000 km Deprecierea stratului de ozon,insuficienţa apei potabile,reducerea biodiversităţii

Mediu global

Tabel 1. Reprezentarea schematică a relaţiilor dintre problemele de mediu şi scara geografică

În acest fel, realizarea unor hărţi environmentale de prognoză facilitează procesul deplanning teritorial şi environmental la nivel local, regional şi global.

f). Metoda modelării este o metodă care poate fi utilizată în cercetarea mediului deoarece permite descrierea şi analiza complexului de relaţii existente între componentele umane şi celenaturale la diferite nivele de abordare (global, regional, local). Modelarea geografică poate fi

materială şi ideală. Modelarea ideală reprezintă o construcţie mentală a unui model schematizat al mediului

înconjur ător. Construirea modelelor ca şi “imagini simplificate ale realităţii”, va conduce laaflarea relaţiilor funcţionale din structura mediului. În modelarea mediului se pot utilizaurmătoarele tipuri de modele:

- modele matematice, care permit analiza cantitativă şi calitativă a proceselor şifenomenelor; avantajul acestor modele constă în transpunerea într-o forma concisă a datelor şiinformaţiilor despre mediul înconjur ător; - modele sistemice, ca scheme logice care să reprezintestructura mediului, să identifice elementele componente, fluxurile, acţiunile dintre acestea etc; -modele predictive; modele grafice etc.

Modelele utilizate au un caracter integrat şi ele evoluează în funcţie de dezvoltarea rapidă atehnologiei informaţionale şi strâns corelate cu creşterea cunoaşterii ştiinţifice. În consecinţă, o seriede modele mai recente sunt utilizate în studiul unor subiecte cu caracter global sau regional (ex.acidifierea, schimbarea climei etc), aplicându-se, de obicei, pentru cadrul formulei „presiune-stare-impact-răspuns dintre sistemul economic, social şi environmental” (UNEP, 2000).

g). Metoda comparativă, permite descoperirea unor relaţii cauzale şi a unor legităţi, pe baza compar ării diverselor procese şi probleme de mediu. Comparaţia este utilă în analiza relaţiilor existente între potentialul mediului şi exploatarea acestuia.

h). Metoda anchetei , permite culegerea de informaţii (chestionare) despre mediu, de la persoanele care locuiesc într-un teritoriu dat. Obţinerea informaţiilor se realizează cu ajutorul unuichestionar ce conţine un pachet de întrebări structurate, adresate subiecţilor, şi care se constituie în

potenţiali indicatori ai unor procese şi fenomene environmentale. Ancheta poate fi directă (orală)sau indirectă (în scris) şi facilitează clarificarea unora din problemele cercetate în teren.i). Metoda inductivă, este o metodă de studiere a proceselor şi fenomenelor concrete prin

cunoaşterea elementelor comune ale acestora şi prin sintetizarea lor treptată. Această metodă estefrecvent utilizată deoarece calea cunoa şterii pleacă de la particular şi ajunge la general , iar prinaceasta, la descoperirea legilor generale care guvernează mediul.

j). Metoda deductivă conduce, prin prisma cunoa şterii de la general la particular şi pe baza legilor cunoscute, la pătrunderea în esenţa fenomenelor concrete, particulare şi la explicareaacestora. Metoda deductivă constituie o unitate dialectică împreună cu cea inductivă, deoareceinducţia pe baza generalizărilor efectuate, permite deducţiei cunoaşterea particularului.

2

8/9/2019 BSM_4


MEDIUL ÎNCONJUR ĂTOR - DIRECŢII DE ABORDARE

Introducere. Cauzele şi consecinţele problemelor de mediu, prin complexitatea lor îngreunează, în mod evident, elaborarea unor strategii şi modalităţi de abordare şi cercetare. Îngeneral, ele apar ca un rezultat al acţiunii combinate a proceselor umane şi naturale. În consecinţă,cunoaşterea mediului înconjur ător se conturează ca o ştiinţă multi- şi interdisciplinar ă (“megaştiinţă

a schimbărilor globale” sau ca “ştiinţă a mediului”). De altfel, într-o accepţiune mai recentă privindabordarea mediului înconjur ător, cercetarea mediului se realizează sub trei aspecte (Mac, 2003):a). Existenţa unei baze ştiinţifice comune, respectiv a interdisciplinarităţii.b). Necesitatea unei schimbări a priorităţilor între disciplina ştiinţifică specifică şi baza

ştiinţifică comună cu alte discipline.c). Apariţia de noi specializări ştiinţifice în cadrul studiilor de mediu.După Al. Roşu şi Irina Ungureanu (1977), cercetarea mediului înconjur ător trebuie să se

axeze pe patru nivele, deşi referirile autorilor sunt îndreptate către peisaj şi nu neapărat către mediuînconjur ător. Aceste nivele sunt următoarele:

a). nivelul spaţial, în care accentul să fie pus pe organizarea spaţiului şi a structurii sale, cutoate problemele ce derivă din aceasta;

b). nivelul funcţional, cu referire specială asupra funcţionalităţii şi implicit a dinamiciiacestuia;

c). nivelul tipologic, cu evidenţierea clar ă a tipurilor de mediu şi a tr ăsăturilor şicomportamentelor specifice fiecăruia în parte;

d). nivelul de prognoză, bazat pe stabilirea unor scenarii posibile de viitor, conform căroramediul poate evolua.

E. Vespremeanu (1980) utilizează noţiunea de sistem T.C.M. (testarea calităţii mediului înconjurător), care se axează pe următoarele aspecte:• identificarea stării iniţiale a mediului înconjur ător, care stă la baza potenţialului productiv, a

capacităţii de suport, a plasticităţii şi pretabilităţii lui;• identificarea formelor presiunii umane şi evaluarea intensităţii acesteia;• evaluarea calităţii mediului înconjur ător la momentul respectiv;• prognoza evoluţiei ulterioare a calităţii mediului înconjur ător pentru optimizarea utilizării

resurselor pe diferite perioade de timp.O viziune recentă asupra cunoaşterii mediului (Mac, 1996, 2003), pune accentul pe

următoarele direcţii de cercetare:a). analitică, axată pe analiza componentelor structurale (abiotice, biotice, antropice);b). teritorială , prin studierea a ceea ce rezultă concret în teritoriu, în urmacombinării şi conlucr ării componentelor de mediu;c). cronologică, prin urmărirea manierei de evoluţie şi dezvoltare în timp a mediului

înconjur ător;

d). integrată, în virtutea conlucr ării dintre componentele mediului .Caracterul integrat al cercetării trebuie să vizeze, după părerea noastr ă, probleme demetodologie, de scară spaţio-temporală şi de finalitate (scopul acesteia) şi implicit să ofereaspecte noi de natur ă teoretică, metodologică şi fenomenologică.

2. Direcţiile de abordare a mediului înconjurător. În momentul de faţă, abordareamediului înconjur ător este axată pe trei direcţii majore reieşite din teoria şi practicaenvironmentală actuală: 1. cunoaşterea mediului înconjurător; 2. evaluarea şi monitoringulenvironmental; 3. managementul şi planificarea environmentală (politici, programe, proiecte,planuri de mediu).

1. Cunoaşterea integrată a mediului înconjurător este influenţată de conţinutul şisemnificaţia conceptului care nuanţează şi diversifică direcţiile de cercetare (direcţia de abordare

pragmatică/inginerească, tehnică, de monitorizare, ştiinţifică etc). Cauzele şi consecinţele problemelor şi schimbărilor environmentale sunt complexe şi necesită elaborarea şi implementareaunor strategii şi direcţii de cercetare adaptate contextului.

3

8/9/2019 BSM_4


Există în acest context mai multe direcţii de abordare a sistemului environmental:a) direc ţ ia cunoa şterii ştiin ţ ifice, care este bazată pe experiment, analiză, modelare şi

conceptualizare a componentelor şi problemelor de mediu; b) direc ţ ia cunoa şterii pragmatice (inginerească ), care axată pe elaborarea, susţinerea şi

implementarea strategiilor şi instrumentelor practice de inginerie şi protecţie a componentelor de mediu;

c) direc ţ ia de planificare environmental ă, care înglobează o bună parte din direcţiile precedente şicare adaugă acestora procesul de luare a deciziei privind implementarea politicilor, planurilor, proiectelor şi programelor environmentale;

d) direc ţ ia filosofică şi etică, ce ofer ă o sfer ă largă de interpretări asupra relaţiei dintre societateaumană şi mediul înconjur ător;

e) direc ţ ia participării publice (non-institu ţ ional ă ), care se grefează pe activitatea, participarea şiimplicarea în rezolvarea problemelor de mediu a actorilor şi organismelor non-guvernamentale,

persoane fizice, comunităţi locale etc;f) direc ţ ia legislativ-normativă, care stabileşte legile, regulamentele, directivele, normele şi

normativele şi care încadrează juridic mediul înconjur ător (legislaţia de mediu);g) direc ţ ia politică (decizional ă ), ce susţine, amplifică şi nuanţează politicile, planurile şi

programele care vizează protecţia sistemului environmental şi îmbunătăţirea tr ăsăturilor lui.Procesul de cunoaştere a mediului impune oamenilor de ştiinţă, politicienilor,

planificatorilor şi practicienilor găsirea de soluţii pe termen scurt, mediu şi lung la problemelemediului înconjur ător şi ale dezvoltării socio-economice.

Aceste probleme trebuie să vizeze (Mac, 2003):• Educaţia environmentală continuă şi generală la nivel şcolar, public (instituţional şi liber) şi

academic (formarea exper ţilor în domeniul mediului înconjur ător).• Susţinerea cercetării ştiinţifice în domeniul mediului prin transferul de obiective de la

nivelele locale, la cele regionale şi chiar globale. Fundamentarea politicilor şi strategiilor demediu îşi au temeiul în datele ştiinţifice, tehnice şi economice.

• Restructurarea activităţilor de producţie (agricolă, industrială) şi consum prin reducereaconsumului de capital natural în favoarea investirii inteligenţei umane. Fenomenul impune oorientare a tuturor organismelor (guvernamentale şi non-guvernamentale) către o nouă viziune amodului de a gândi şi realiza producţia de bunuri dar şi a consumului acestora.

Punctele de vedere prezentate încearcă să surprindă într-un mod general manifestarea problemelor de mediu într-un teritoriu.

Caracterul integrat al cercet ării trebuie să vizeze probleme de metodologie, de scar ă

spa ţ io-temporal ă şi de finalitate (scop) şi să ofere nout ăţ i de natur ă teoretică , metodologică şi fenomenologică.

2. Evaluarea şi monitoringul environmental se constituie în a doua categorie de direcţiimajore de abordare a problemelor de mediu. În cele mai multe din cazuri, evaluarea este

prospectivă şi orientată către identificarea problemelor potenţiale şi stările de mediu trecute.Procesul de evaluare vizează componentele de mediu (abiotice, biotice şi antropice) şiimpactul asupra mediului (generat de procese şi fenomene naturale şi de activităţi umane). Îngeneral, orice activitate de evaluare este însoţită de o activitate de monitorizare a stării saucomponentei de mediu (ex. evaluarea calităţii apei este însoţită de monitorizarea surselor de poluarea apei etc).

3. Managementul şi planificarea mediului. Cunoaşterea, evaluarea şi monitoringulmediului înconjur ător sunt completate de către managementul şi planificarea acestuia. Aceste dinurmă acţiuni orientând interesul practic către stabilirea acelor programe, politici, proiecte şi planuricare sunt necesare pentru rezolvarea problemelor de mediu apărute la diferite nivele spaţio-temporale şi în diferite sectoare ale economiei umane.

Managementul şi planificarea de mediu caută să îmbunătăţească şi să protejeze calitateamediului înconjur ător în raport cu comunităţile umane şi activităţile antropice dintr-un teritoriu prin

4

8/9/2019 BSM_4


acţiuni orientate către controlarea stării mediului şi segregarea acelor activităţi antropice caredăunează componentelor de mediu.

Acţiunile de planificare sunt apărute în urma unor tradiţii ştiinţifice: ecologia aplicată;planificarea de mediu; evaluarea impactului asupra mediului.

Planurile, programele, proiectele şi politicile environmentale sunt de natur ă interdisciplinar ă la acestea aducându-şi contribuţia specialişti din planning, justiţie, teoria deciziei, economie,

geografie fizică, ecologie, eco-toxicologie, chimie etc.Deseori, abordările utilizate în pregătirea şi derularea planificării environmentale suntrealizate într-un context transdisciplinar. De exemplu, în realizarea unui proiect de realizare a unui

parc naţional, a unei scheme de reabilitare ori a unui plan de management forestier este necesar ă înţelegerea felului în care mediul natural r ăspunde la manipularea umană propusă, ceea ce implică cunoaşterea problematicii cu sprijinul multor domenii de interes.

Obiectivele şi strategiile managementului şi planificării de mediu sunt implementateteritorial şi economic (ex. sistemele de management de mediu ISO 14000 şi EMAS) de către factoriide decizie preocupaţi de rezolvarea problemelor de mediu (atât la nivelul unităţilor economice cât şila nivele teritoriale locale, regionale şi naţionale).

Consecinţele politicilor, programelor şi planurilor care vizează mediul acoper ă un orizont de

timp îndelungat şi scopul lor implicit sau explicit este acela de armonizare a relaţiilor dintrecomponenta umană, tehnologică şi calitatea mediului.

Fig. 1 Schema-cadru de abordare a raporturilor existente între evaluarea mediului înconjurător, presiunile şi activităţile antropice şi problemele de mediu

Care este starea mediului înconjurător? (stabilitatea, fragilitate, declin)

ANALIZA MEDIULUI

Bibliografie selectivă:1. Deac, C. Corpade, C., Muntean, O. L., Biriş, I., (2006), Abordări tematice în Ştiinţa

Mediului – Suport de seminar, 2006, UT Press, Cluj-Napoca.2. Mac, I., (2000), Geografie generală, Ed. Europontic, Cluj-Napoca.3. Mac, I., (2003), Ştiinţa Mediului, Ed. Europontic, Cluj-Napoca.

Ce anume a cauzat actuala stare a mediului?

PRESIUNILE ANTROPICE, IMPACTURILE ANTROPICE

Care sunt cauzele/sursele acestor presiuni/impacte?

Activităţile umane

EVALUAREA MEDIULUI

Ce probleme de mediu relevante pot fi identificate şi ce este necesar pentru

rezolvarea lor?

Poluarea, degradarea estetică, sărăcia, deşertificarea ş.a.;

REABILITAREA, PLANIFICAREAŞI RECONVERSIA MEDIULUI

5

BSM_4

Documents

Transcript of BSM_4