BRD Practica

17
BRD - Groupe Société Générale BRD este o banca de forta, cu o traditie de peste 90 de ani in Romania. Modelul de banca universala implementat de Grupul Societe Generale in urma privatizarii din 1999 este axat astazi pe 3 activitati majore : Banca de Retail care serveste persoanele fizice si profesiunile liberale Corporate & Investment Banking, cu servicii dedicate marilor companii locale sau subsidiarelor din Romania a companiilor internationale Servicii Specializate care ofera leasing financiar, leasing operational, management al flotelor auto, credite de consum in magazine, titluri, asigurari, pensii si altele In prezent, suntem a doua banca din Romania din punct de vedere al activelor, unul dintre marii finantatori ai IMM- urilor, precum si unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata de corporate banking din Romania - leaderi pe segmentul de credite sindicalizate la sfarsitul anului 2012. Prin cei 8800 de angajati in 915 de unitati in toata tara, suntem alaturi de clientii nostri, fie ei tineri, seniori, salariati sau profesiuni liberale si companii, astfel incat impreuna cu noi sa-si realizeze planurile si proiectele de viitor. Pentru a ne arata angajamentul fata de comunitatile in care actionam,de peste 10 ani ne implicam in actiuni de sustinere a unor categorii defavorizate precum copii si tineri vulnerabili social si in reducerea impactului activitatii noastre asupra mediului inconjurator prin gestionarea responsabila a resurselor precum energia, apa sau hartia.

description

BRD Practica

Transcript of BRD Practica

BRD - Groupe Socit Gnrale

BRD este o banca de forta, cu o traditie de peste 90 de ani in Romania.Modelul de banca universala implementat de Grupul Societe Generale in urma privatizarii din 1999 este axat astazi pe 3 activitati majore : Banca de Retail care serveste persoanele fizice si profesiunile liberale Corporate & Investment Banking, cu servicii dedicate marilor companii locale sau subsidiarelor din Romania a companiilor internationale Servicii Specializate care ofera leasing financiar, leasing operational, management al flotelor auto, credite de consum in magazine, titluri, asigurari, pensii si alteleIn prezent, suntem a doua banca din Romania din punct de vedere al activelor, unul dintre marii finantatori ai IMM-urilor, precum si unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata de corporate banking din Romania - leaderi pe segmentul de credite sindicalizate la sfarsitul anului 2012.Prin cei 8800 de angajati in 915 de unitati in toata tara, suntem alaturi de clientii nostri, fie ei tineri, seniori, salariati sau profesiuni liberale si companii, astfel incat impreuna cu noi sa-si realizeze planurile si proiectele de viitor.Pentru a ne arata angajamentul fata de comunitatile in care actionam,de peste 10 ani ne implicam in actiuni de sustinere a unor categorii defavorizate precum copii si tineri vulnerabili social si in reducerea impactului activitatii noastre asupra mediului inconjurator prin gestionarea responsabila a resurselor precum energia, apa sau hartia.

BRD-Groupe Socit Gnrale(BancaRomn pentruDezvoltare) sauBRD-SocGen, este o banc romneasc deinut de grupul financiar francezSocit Gnralen proporie de 58,32%.[1]n2013, ea a fost a doua banc dinRomnia, dupBanca Comercial Romn(BCR), n ceea ce privete activele (aproximativ 47,49 miliardelei[1]) i banca nr. 1 pe piaa romneasc a creditelor sindicalizate[3]. nmartie2010,societateaavea peste 2,5 milioane de clieni[4].BRD face parte n proporie de 58,32%[5],dinGrupul Socit Gnraleunul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajai n 76 de ri i 32 de milioane de clieni n ntreaga lume, n trei activiti-cheie:- Retail banking nFrana- Retail banking internaional, servicii financiare i asigurri- Corporate & investment banking, private banking, administrare de active i servicii pentru investitori.[6]nanul2009, BRD controla 14% din activele sistemului bancar, fiind depit doar deBCR, cu 19,1%[7]. n 2012, BRD ajunge pe primul loc n piaa de factoring cu o cot de pia de 35%.

IstoricIstoria BRD -Groupe Socit Gnralea nceput odat cu fondarea n anul1923, a Societii Naionale de Credit Industrial, devenit dup rzboi Banca de Investiii, iar apoi Banca Romn pentru Dezvoltare.Societatea Naional de Credit Industrialera o instituie public, din care statul deinea 20% din capitalul social, Banca Naional a Romniei 30%, iar restul era deinut de particulari, dintre care un grup de foti directori aiMarmorosch, Blank & Co), prima banc modern dinRomnia.Misiunea acestei noi instituii era finanarea primelor etape ale dezvoltrii sectorului industrial dinRomnia.DupAl Doilea Rzboi Mondial, conform Legii Naionalizrii din iunie1948[9], Societatea Naional de Credit Industrial a fost naionalizat, devenind Banca de Credit pentru Investiii. n1958, dup reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit pentru Investiii a obinut monopolul nRomniapentru finanarea pe termen mediu i lung a tuturor sectoarelor industriale, cu excepia agriculturii i industriei alimentare.Ea a primit un nou nume, devenind Banca de Investiii. n aceast perioad, cea mai mare parte a finanrilor acordate de Banca Mondial au fost derulate prin Banca de Investiii[10]Socit Gnrale este prezent n Romnia din anul1979, cnd activitatea micii sucursale se baza pe finanarea sectorului de petrol i gaze prin emiterea de acreditive i scrisori de garanie.n1990, monopolul de care beneficiau bncile specializate n domeniul lor de activitate a luat sfrit. Banca Romn pentru Dezvoltare s-a constituit ca banc comercial i a preluat activele i pasivele Bncii de Investiii. Bncii i s-a acordat o autorizaie de funcionare general.Dup1990, sucursala a dezvoltat activiti bancare att pentru persoane juridice, ct i pentru persoane fizice. Cu ajutorul altor dou entiti (Socit Gnrale Finance Developpement i Socit Gnrale European Emerging Markets), Socit Gnrale Bucureti a avut mijloacele necesare pentru a-i dezvolta activitile pe trei axe de competen: banca comercial, piee de capital i banca de investiii. Fosta sucursal a Socit Gnrale se regsete astzi n structura BRD sub forma unui grup (Mari Clieni Corporativi).[11]Perioada anilor1997-1999marcheaz ncheierea primei faze a privatizrii. Experiena dobndit din ncercrile anterioare de privatizare a bncii, poziia acesteia n sistemul bancar romnesc, precum i apariia cadrului legislativ specific n1997au constituit factorii eseniali n derularea fr sincope a procesului privatizrii.[12]n decembrie1998, s-a semnat un acord ntre Socit Gnrale i Fondul Proprietii de Stat (autoritatea ce se ocupa de participaiile statului), prin care Socit Gnrale a subscris o majorare de capital de 20% i a cumprat un pachet de aciuni care i-a permis s devin proprietara a 51% din capitalul majorat al BRD. Un alt punct al programului de privatizare este ndeplinit n noiembrie1999, prin intrarea n structura acionariatului Bncii Romne pentru Dezvoltare, ca investitor instituional, a Bncii Europene pentru Reconstrucie i Dezvoltare, care cumpr un pachet reprezentnd 4,99% din aciuni.[13]n anul2001, BRD a fost listat la Bursa de Valori Bucureti, n prima categorie, devenind rapid una dintre cele mai tranzacionate societi. n urma unei campanii de redenumire care a avut loc n2003, Banca Romn pentru Dezvoltare a devenit BRD - Groupe Socit Gnrale. Noua identitate a bncii avea drept scop consolidarea poziiei sale i sensibilizarea publicului la identitatea companiei-mam. n2004, Socit Gnrale a cumprat pachetul rezidual de aciuni deinut de statul romn n capitalul BRD; astfel, participaia sa a crescut de la 51% la 58,32%.[14]BRD este prima banc din Romnia care a introdus n oferta sa, n1993, operaiunile de factoring, afiliindu-se n acelai an la Factors Chain International. n anul 2004, banca a devenit membru cu drepturi depline n aceast organizaie, iar din2011este membru fondator al Asociaiei Romne de Factoring i membru n Comitetul Director al acesteia.[15]n anul2013, BRD lanseaz o aplicaie care permite utilizatorilor s transfere sume de bani, s plteasc facturile i s obin informaii despre contul bancar direct de pe telefonul mobil.[16]Diviziinanul2005, BRD -SocGen a obinut 211 milioane euro, ceea ce a dus la o cot de pia de 38%.[17]Activitatea de factoring a BRD a nregistrat o cretere semnificativ de 53% n 2011 comparativ cu 2010 i a atins o cifr de afaceri de peste 900 milioane euro, corespunzatoare unei cote de pia de 35%. Astfel, BRD a ajuns pe primul loc n piaa de factoring, o pia de aproape 3 miliarde euro n 2012.[18]BRD - Groupe Socit Gnrale a nregistrat n primele nou luni ale anului 2013 un profit net de 51 milioane lei (11,5 milioane euro).[19]Grupul BRD mai deine o divizie de leasing operaional de vehicule i managementul flotelor (ALD), una de credite de consum (BRD Finance) i de leasing financiar (BRD Sogelease)[20].Produse i servicii:BRD - Groupe Socit Gnrale este axat pe 5 activiti majore:[21]Banca de Retail care servete persoanele fizice i profesiunile liberale. Banca clienilor IMM prin care BRD pune la dispoziie o gam variat de produse i servicii pentru orice tip de afacere.Corporate & Investment Banking, cu servicii dedicate marilor companii locale sau subsidiarelor din Romnia a companiilor internaionale.Piee financiare ce ofer o gam complet de servicii financiare i de trezorerie. BRD - Groupe Socit Gnrale ofer consultan, analize de pia i informaii n timp real despre piaa valutar i monetar.Servicii de leasing financiar, leasing operaional, management al flotelor auto, credite de consum n magazine, titluri, asigurri, pensii.Reea teritorial de uniti: 2013: 900[22] 2012: 915[23] 2011: 937[24] 2010: 930[25] 2009: 930[20] 2007: 806[26]. 2006: 330[27] 2000: 118[28]Reea de ATM-uri i POS-uri: 2013: 1.500 ATM-uri i 21.600 POS-uri.[29] 2009: 1.450 de ATM-uri i 20.000 de POS-uriProfilBRD este o banca de forta, cu o traditie de peste 90 de ani in Romania.Modelul de banca universala implementat de Grupul Societe Generale in urma privatizarii din 1999 este axat astazi pe 3 activitati majore : Banca de Retail care serveste persoanele fizice si profesiunile liberale Corporate & Investment Banking, cu servicii dedicate marilor companii locale sau subsidiarelor din Romania a companiilor internationale Servicii Specializate care ofera leasing financiar, leasing operational, management al flotelor auto, credite de consum in magazine, titluri, asigurari, pensii si alteleIn prezent, suntem a doua banca din Romania din punct de vedere al activelor, unul dintre marii finantatori ai IMM-urilor, precum si unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata de corporate banking din Romania - leaderi pe segmentul de credite sindicalizate la sfarsitul anului 2012.Prin cei 8800 de angajati in 915 de unitati in toata tara, suntem alaturi de clientii nostri, fie ei tineri, seniori, salariati sau profesiuni liberale si companii, astfel incat impreuna cu noi sa-si realizeze planurile si proiectele de viitor.Pentru a ne arata angajamentul fata de comunitatile in care actionam,de peste 10 ani ne implicam in actiuni de sustinere a unor categorii defavorizate precum copii si tineri vulnerabili social si in reducerea impactului activitatii noastre asupra mediului inconjurator prin gestionarea responsabila a resurselor precum energia, apa sau hartia.ManagementConsiliul de AdministratieConsiliul de Administratie determina orientarile activitatii bancii si supravegheaza punerea lor in practica.Membrii Consiliului sunt alesi de Adunarea Generala a Actionarilor iar mandatul lor are o durata de 4 ani si poate fi reinnoit.Componenta Consiliului de Administratie Giovanni Luca SOMA -Presedinte Philippe Charles LHOTTE -Membru Bernardo SANCHEZ INCERA -Membru Jean-Luc Andr Joseph PARER-Membru Didier ALIX -Membru Petre BUNESCU -Membru Ioan CUZMAN -Membru Aurelian DOCHIA-MembruComitetul de DirectieSub autoritatea Presedintelui Director General, Comitetul de Directie asigura conducerea strategica a bancii.Membrii sai au mandat pentru a conduce si coordona activitatea de zi cu zi a bancii, cu exceptia operatiunilor care sunt, in mod expres, de resortul Consiliului de Administratie sau al Adunarii Generale.Componena Comitetului de Directie Philippe Charles LHOTTE -Director General Petre BUNESCU -Director General Adjunct Didier COLIN -Director General Adjunct Jean-Luc GRASSET -Director General Adjunct Claudiu CERCEL -Director General Adjunct Gabriela GAVRILESCU -Director General Adjunct Gheorghe MARINEL -Director General Adjunct

Activitatea de factoring a BRD a crescut cu 53% in 2011Activitatea de factoring aBRDa cunoscut o crestere semnificativa de 53% in 2011 comparativ cu 2010 si a atins o cifra de afaceri de peste 900 milioane euro, corespunzatoare unei cote de piata de 35% si pozitiei de lider de piata, potrivit unui comunicat de presa al bancii.

"In primele trei luni ale anului 2012, operatiunile de factoring si-au continuat evolutia pozitiva, cu un ritm ridicat de crestere a cifrei de afaceri. In structura, operatiunile de factoring intern detin ponderea cea mai importanta, 72%, in timp ce operatiunile de factoring de export reprezinta 18%, iar cele de import 10% din totalul cifrei de afaceri. Din punctul de vedere al tipului operatiunii (cu regres/ fara regres), o pondere semnificativa, de 75%, o detin operatiunile fara regres, prin care banca preia riscul de neplata al debitorilor cedati in cadrul operatiunilor de factoring. Prin acest tip de operatiuni, clientii beneficiaza in acelasi timp de avantajele unei finantari imediate, dar si de certitudinea incasarii creantelor in situatii de insolventa sau de neplata prelungita a debitorilor", se arata in document.

BRD s-a clasat pe locul al doilea, cu calificativul "excelent", in topul celor mai buni factori de export si import din cadrul organizatiei Factors Chain International (FCI).

Potrivit comunicatului, in contextul unui mediu economic dificil, factoringul reprezinta o solutie de finantare si management al creantelor care permite companiilor atat optimizarea cash-flow-ului, cat si securizarea creantelor.

"Evolutia operatiunilor de factoring atat la nivelul BRD, cat si la nivelul pietei de factoring din Romania, indica interesul pentru acest produs si capacitatea acestuia de a raspunde cerintelor clientilor intr-un climat economic afectat de criza. BRD a fost, in 1993, prima banca din Romania care a introdus in oferta sa de produse si servicii operatiunile de factoring, afiliindu-se in acelasi an la Factors Chain International (FCI). In 2004, banca a devenit membru cu drepturi depline al FCI, iar din 2011 este membru fondator al Asociatiei Romane de Factoring si membru in Consiliul Director al acesteia", spune comunicatul citat.Grupul BRDAria noastra de activitate depaseste orizontul operatiunilor bancare zilnice.ALD AutomotiveStructura capitaluluiBRD-Groupe Socit Gnrale: 20%ALD International Gmbh: 80%

Leasing operational cu o gama completa de servicii de gestionare a flotei de autovehicule : mentenanta, asigurare, asistenta tehnica pentru autovehicul si pentru sofer, autovehicul de inlocuire, managementul anvelopelor, reporting si consultanta pentru managementul flotei.Leasing-ul operational cu servicii incluse permite unei companii sa utilizeze autovehicule pentru o perioada cuprinsa intre 12 si 45 de lunisi un kilometraj prestabilit, in schimbul unei rate lunareALD Automotive este una dintre primele companii ce ofera acest serviciu pe piata romaneasca, fiind infiintata la inceputul anului 2005. Ea beneficiaza de experienta de peste 40 de ani, in 37 de tari, a filialei Societe Generale, ALD Automotive, unul dintre liderii pieei de inchiriere de flote pe termen lung din Europa.

BRD Asigurari de ViataStructura capitaluluiBRD - Groupe Socit Gnrale: 49%SOGECAP: 51 %

BRD Asigurari de Viataeste filialaspecializata in asigurari de viata aBRD - Groupe Socit Gnrale. Prezenta pe piata din 2009, compania ofera o gama complexa de produse de asigurari de viata destinate atat persoanelor fizice, cat si companiilor. Cresterea accelerata a volumului de afaceri a dus BRD Asigurari de Viata intopul celor mai importanti asiguratori din Romania.BRD Asset ManagementStructura capitaluluiBRD - Groupe Socit Gnrale: 99,97%BRD Asset Management administreaza 6 fonduri de investitii: Simfonia 1 - fond deschis de investitii specializat in plasamente monetare si instrumente cu venit fix, BRD Obligatiuni - fond deschis de investitii specializat specializat preponderent in obligatiuni, Diverso Europa Regional - fond de investitii diversificat si Actiuni Europa Regional - fond de investitii cu plasamente in actiuni, BRD Euro Fond - fond de investitii cu plasamente in instrumente monetare si cu venit fix, cat si pe piata de obligatiuni, BRD Index Europa Regional - de tip Index Tracker

BRD Asset Management SAI se numara printre cele mai importante societati de acest tip din Romania. Cu o oferta diversificata de produse de investitii, BRD Asset Management acopera cerintele unei game largi de investitori.BRD Corporate FinanceStructura capitaluluiBRD - Groupe Socit Gnrale: 100%Societate specializata in servicii de consultanta financiara in domeniul operatiunilor de fuziuni-achizitii, privatizari, evaluari si consultanta strategica. Cu o experienta de 8 ani n domeniul consultantei financiare, o buna cunoastere a mediului economic si de afaceri romanesc si beneficiind de expertiza si resursele Grupului Societe Generale, BRD Corporate Finance este asociata regulat cu marile privatizari, fuziuni/achizitii de pe piata romaneasca.BRD FinanceStructura capitaluluiBRD - Groupe Socit Gnrale : 49%SG Consumer Finance : 51 %

BRD Finance administreaza o gama diversificata de servicii financiare, astfel incat clientii sa poata obtine simplu si rapid produsele pe care le doresc. Oferta include credite de consum, carduri de credit si credite auto.Prezenta pe piaa romaneasca din aprilie 2004, BRD Finance a devenit rapid unul dintre liderii pietei creditelor de consum. Strategiile de dezvoltare au sustinut cresterea puternica a companiei si au determinat crearea si consolidarea de parteneriate cu firme importante din domenii precum: hipermarketuri (Carrefour, real ,-), DIY (Praktiker, Dedeman), PVC (Aplast), IT (eMAG), electronice si electrocasnice (Altex, MediaGalaxy, Daniel, Rombiz), mobila (Staer, Elvila), auto (Renault, Dacia, Citroen, Hyunday, Chevrolet), publicistica (Reader's Digest).BRD PensiiStructura capitaluluiBRD - Groupe Socit Gnrale: 49%SOGECAP: 51 %BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. este filiala specializata in pensii a Grupului BRD care are ca activitate principala administrarea fondurilor de pensii private, pilonul II si pilonul III.Fondurile de pensii administratede BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.sunt promovate si distribuite prin intermediul retelei BRD - Groupe Socit Gnrale.BRD SogeleaseStructura capitaluluiBRD - Groupe Socit Gnrale 99,98%

BRD Sogelease este un full-liner care finanteaza in leasing un spectru larg de bunuri. Compania are un portofoliu echilibrat: echipamente de construcii si echipamente industriale, autovehicule comerciale usoare si grele, autoturisme, real estate, IT&office, echipamente medicale.Infiintata in 2001, BRD Sogelease IFN S.A. este subsidiara de leasing a BRD-Groupe Societe Generale. Folosind avantajul experientei si expertizei generate de apartenenta la Grupul Socit Gnrale, BRD Sogelease IFN S.A. a avut o evolutie rapida pe piata interna de leasing, fiind in topul primelor cinci societati de leasing din Romania afiliate unui grup bancar.Orientare, produse si serviciiBRD este unul din liderii pietei bancare pentru persoane fizice.Ea numara2,3 milioane de clienti,care intra in contact cu banca prin intermediul sucursalelor clasice, al internetului, al telefonului mobil, dar si cu ajutorul unui call center performant. BRD se afl in topul bancilor care activeaza pe piata creditelor pentru persoane fizice si pe cea a cardurilor bancare. Forta de vanzare a bancii actioneaza printr-o retea de900 de unitati.Banca este unul dintre marii finantatori ai IMM-urilor, precum si unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata de corporate banking din Romania.Socit GnraleSocit Gnrale este unul dintre cele mai importante grupuri europene de servicii financiare.Sprijinindu-se pe un model diversificat de banca universala, Grupul imbina soliditatea sa financiara si strategia de crestere durabila cu ambitia de a fi banca de referinta pentru calitatea relatiilor cu clientii, recunoscuta pe toate pietele pe care activeaza, aproape de clientii sai, aleasa pentru calitatea si angajamentul echipelor sale.Peste 154 000 de colaboratori care lucreaza in 76 de tari ii servesc in fiecare zi pe cei 32 de milioane de clienti ai grupului din intreaga lume. Echipele Socit Gnrale acorda consiliere si servicii clientilor persoane fizice, companiilor si comunitatilor, pe trei linii principale de activitate: Banca de retail in Franta, sub marcile Socit Gnrale, Crdit du Nord si Boursorama; Banca internationala de retail, prezenta in Europa Centrala si de Est, Rusia, bazinul Marii Mediterane, Africa Sub-sahariana, Asia si in Teritoriile Franceze de peste Mari; Investment banking, cu experienta la nivel global in finantarea investitiilor si activitati pe pietele de capital.Socit Gnrale este, de asemenea, un actor semnificativ pe piaa serviciilor financiare specializate, a asigurarilor, private banking-ului, administrarii de active si a serviciilor pentru investitori.Socit Gnrale este inclusa in componenta indicilor de dezvoltare durabila FTSE4Good si ASPI.Programul de pregatire a intermediarilor in asigurariBRD, in calitate de furnizor autorizat de programe educationale in domeniul asigurarilor, desfasoara Programul de pregatire profesionala continua a intermediarilor in asigurari cu urmatorul continut:1. Elemente de baza din legislatia specifica activitatilor de asigurare si intermediere in asigurari Legislatia specifica activitatilor de asigurare si intermediere in asigurari. Contractul de asigurare. Reguli privind incheierea contractelor de asigurare de catre intermediarii in asigurarii.

2. Principiile activitatii de asigurare si prezentarea tipurilor de asigurari generale si de viata Piata asigurarilor: operatori, institutii de reglementare si supraveghere, elemente dimensionale si structurale Conceptul de asigurare; terminologie; criterii de clasificare a produselor de asigurare; selectia riscului, frauda in asigurari

Asigurari de viata: asigurari de viata traditionale; asigurari de viata de tip unit-linked/investitionale; asigurari de persoane altele decat cele de viata; sisteme ale activitatii de distributie a produselor de asigurare de viata.

Asigurari generale: asigurari de accidente si de boala; asigurari auto; asigurari maritime si de transport; asigurari de aviatie; asigurari de incendii si alte daune la proprietati; asigurari de raspunde civila; asigurari de credite si garantie.

3. Principii generale privind tehnicile de vanzare si negociere a produselor de asigurare si cele privind etica in asigurari Tehnicile de vanzare si negociere a produselor de asigurare Elemente de etica in asigurari

4. Protectia asiguratilor, protectia datelor personale, prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorismStructura programului a fost realizata conform cerintelor legale.Examinarea pentru absolvirea fiecarui participant se va realiza cu conditia parcurgerii in prealabil de catre acesta a programului de pregatire profesionala in domeniul asigurarilor. Examinarea participantilor se va efectua de catre IMA conform normelor CSA.Pentru inscrierea la cursurile noastre este necesar ca solicitantul sa fie angajat al Grupului Societe Generale in Romania. Cursurile organizate de BRD Groupe Societe Generale au inceput in data de17.12.2012. Cursurile implica:Acces la platforma online de e-learning si Emiterea adeverintei de parcurgere a programului de pregatire profesionala in domeniul asigurarilor, daca sunt indeplinite conditiile cerute de normele CSA.Procentul de promovabilitate pentru 2013 a fost de 90.66%.